O victimă colaterală

Baba Filofteia ieşise în drum să măture prin faţa porţii, un obicei bun de altfel, în lumea satelor, un semn că urmează ziua sfântă de duminică, zi care se cere respectată nu numai prin curaţenie sufletească.
Dădu bineţe vecinei Tincuţa care se îndeletnicea şi ea cu măturatul prin faţa porţii, după care începu să dea cu măturoiul: Hârş! ... Hârş! ... Hârş! Hârş! ... De la praful stârnit îi veni să tuşească. Se opri, dădu drumul la o tusă sacadată, la finalul căreia scuipă cu năduf în ţărâna din care se ridicase mai adineauri praful. Aşteptă să i se liniştească inima, care o luase razna, făcea ca un pitpalac, se sprijini în coada măturii şi cu privirea se plimbă pe jos, în spate, peste locul unde făcuse curat, apoi în faţă, peste frunzele şi gunoaiele care aşteaptau să fie strânse, de aici se mută pe poartă, pe gard, ar fi vrut să ajungă şi la vecina ei, Tincuţa, să vadă cât a măturat, dar nu, se întoarse brusc, cu privirea, spre poartă. Aici, privirea i se blocă, ca un stop cadru. Mai întâi făcu ochii mici, ei se miji ... între timp nu simţise că mătura îi căzu din mână ... apoi mări ochii, ei se bulbucă, mai să-i scape afară din orbite. Vroia de fapt să vadă mai bine sau nu vroia să creadă ceea ce îi văzu ochii. Îşi ridică mâinile spre cer ... îşi prinse obrazul în palme, îşi clătină capul ... făcu larg semnul crucii ... deschise gura vrând să grăiască ... se aplecă ... căzu în genunchi ... se spijini cu palmele de pământ, se întoarse şi căzu pe spate, peste frunzele care aşteptau să fie adunate.
Baba Tincuţa nefiind departe, o văzu pe Filofteia când se aplecă, dar nu se împacientă, crezu că a găsit ceva de preţ pe jos, dar văzând-o apoi cum s-a prăvălit peste frunze, a lăsat măturoiul din mână, şi ţipând: - Ajutor oameni buni! - alergă spre vecina Filofteia.
- Spune-mi Filofteie, ce te doare? Să chem salvarea?
Baba stătea cu ochii larg deschişi, doar gura i se mişcă, bolborosea, vroia să spună ceva. Baba Tincuţa se aplecă cu urechea mai aproape, desluşi doar frânturi de vorbe : - ne... treb...ni.. cii ... mânjit ... gardu ... poarta ... afişe ... cine ... dă ... jos ... greu ... cu ... ră ... ţă ...
Baba Filofteia închise ochii.
Baba Tincuţa nu observă când ochii Filofteiei se închise, privirea ei alergă peste garduri şi porţi, şi pentru prima dată văzu că erau acoperite complet cu poze pe un fond de culoare nu prea îmbietoare. Îşi făcu semnul crucii, şi acoperindu-şi gura cu palma, se ridică cu greu în picioare ...
Când se uită din nou la Filofteia şi o văzu cum stătea acolo pe patul de frunze ruginite, cu ochii închişi şi gura deschisă, o pufni plânsul. Plângea şi bocea, aplecată deasupra ei:

- Cum de te-ai dus tu Filofteieee ... fără să-mi spui şi mie o vorbă bunăăăă ... cu cine mai ies eu la poartăăăă ... te-au răpuuuus cu lăcomia loooor .... te-au înnăbuşit hârtiile colorateeeee ... arde-i-ar focul iaduluuuuui cu pozele de pe porţi şi garduuuuuri... că nu le mai ajungeeee ... când au interes ne acoperă cu hârtiiiii şi pungi colorateeee ...sărăciaaaa ... Filofteie, Filofteieee ... trezeşte-teeee ... mai înainte dădeai cu târşuuuuul ... acu nu mai vrei să-mi zici nimicaaaa .... să-mi spui păsuuuuul ...

- Hooo! Opreşte-te Tincuţo! Nu am de gând să dau chiar acu ortul popii! Ajută-mă să mă ridic, să termin cu măturatul, să fac curat în curte şi casă, să nu mă vorbească lumea când o veni să mă petreacă.

O lecţie de bună-cuviinţă

Change can happen!
Democratul Barack OBAMA a învins categoric pe republicanul John McCain în cursa pentru Casa Alba ! Dumnezeu nu a primit jertfa fiului Cain.
Am ascultat discursul viitorului preşedinte. S-a adresat tuturor americanilor. Discursul, o adevărată lecţie de democraţie:
- Nu se mai indoieste nimeni, America este locul în care totul este posibil;
- Este victoria tinerilor dar si a vârstnicilor, a democraţilor dar şi a repubilcanilor , a homosexualilor dar şi a heterosexualilor, a celor bogaţi dar şi a celor saraci, a albilor dar şi a negrilor;
- Victoria este a voastră şi nu a mea!
John McCain, marele invins, a mulţumit alegătorilor, l-a felicitat pe Obama. A spus ca îl admiră pentru succesul obţinut. A mai spus:
- Este o alegere istorică pentru afroamericani;
- Eşecul este al meu şi nu al vostru!
Va fi Barack Obama un Franklin D. Roosevelt al Americii şi o va scoate din criză? Vom vedea!
Până atunci, aş vrea să găsesc o similitudine cu alegerile prezidenţiale de la noi. Mai degrabă găsesc o antiteză. Traian Basescu nu a avut, şi nici după patru ani, nu vrea să aibă un discurs pentru toţi românii. Nu s-a instalat bine la Cotroceni, când şi-a dorit cu ardoare alegeri anticipate. Scopul ? Unul meschin. Vroia ca cele două partide ale alianţei DA să se unifice şi să obţină o majoritate care să le permită să guverneze cel puţin două mandate. A declanşat o criză care nu s-a stins şi nu se va stinge nici după alegerile din 30 noiembrie.
Ca să nu fiu aşa rău , totuşi ceva îi leagă pe cei doi preşedinţi. Nu axa. Aia s-a curbat rău de tot, aproape să se frângă. Îi leagă doar ziua de 4 noiembrie, zi în care Barack Obama şi americanii au scris o fila din istoria Americii şi a lumii, iar Traian Băsescu şi-a sărbătorit în familie ziua de naştere.
Se cuvine să le adresez un călduros La Mulţi Ani celor doi preşedinţi. Este o lecţie de bun-simţ.

Enunţuri

Cine spune că nu este sau nu va fi lovit de criza economică şi finaciară este un utopic, este cu capul în nori. El ar trebui să ştie că stând cu gânditorul în nori, mai aproape de bolta cerească, riscă să fie nimerit dacă nu de criză atunci de un meteorit, cu toate că probabilitatea ca o stea căzătoare să-l lovească e foarte mică, e cât câtul dintre o furnică şi toate suratele ei dintr-un muşuroi.

Cu aceiaşi probabilitate mică, cele mai mari bănci din State cu sedii înalte până la nori, ar putea să dispară din lumea finaciară.
Pe cât de mică a fost probabilitatea, pe atât de mare a fost stupoarea şi degringolada în lumea finaciară, la auzul veştii că o ditamai instituţie bancară a sucombat.

Nu vor fi atinse de criză Soarele şi Luna, Steaua Polara şi Luceafărul, supernovele şi roiurile de stele din Calea Lactee. Ele rămân nemuritoare şi reci.
Prin urmare, criza va afecta suflarea pămâtească, pe bancheri, pe creditori şi creditaţi dar şi pe cei care nedorind să îmbogăţească pe alţii ţin banii sub saltea.

Economia, în general, este guvernată de legi oarbe, care lovesc fără milă, fără discriminare, pe toţi, fără eroare, indiferent de sex şi rasă, de religie şi ideologie, de mentalitate şi filozofie.

Munca nu mai este brăţară de aur pentru cei care o viaţă întreagă au muncit şi nu au nimic.Dacă nu ar fi muncit?

Drama e la fel de mare şi pentru cel care pierde un bou din cei doi câţi trag în jug, şi pentru cel care pierde un miliard de lei din două, fiindcă ambii pierd jumătate din avere.

O agenţie de peste ocean, folosind un standard pur, coboară ratingul ţării, avertizând investitorii că aceasta nu mai este atractivă.

Candidaţii la fotoliile din Camere, folosind un standard impur, ridică ratingul, ne spun că vor face şi vor drege, astfel ca pe râurile interioare să curgă numai lapte şi miere.

Cine va elucida diferendul?

Nascocitorul

Ce-ar mai putea omul sa nascoceasca?

A zgandarit atomul in maruntaie, eliberandu-l de energiile colosale, si cu greu a fost dresat sa erupa controlat. A incercat ! A reusit? Da, dar cu ce pret!?

Stau marturie zecile de mii de suflete ale semenilor nascocitorului, carora le-a fost dat sa fie arsi de un glob de lumina mai fierbinte decat soarele care se catara pe bolta, cuminte .

Nascocind pasarea de fier, a dat viata visului omului de a se elibera din stransoarea Pamantului si a patrunde in oceanul de aer care fusese exclusiv al pasarilor, cum bine randuise Creatorul , marele desingner.

A platit omul pentru nascocirea asta? A platit, plateste si va mai plati.

Uneori pasarile de fier nu vor sa se lase conduse, fie cand isi iau zborul , fie cand se afla in aerul rarefiat, fie la revinerea pe sol.Vietile curmate, obol marelui Creator.

Omul nu s-a multumit cu viata tihnita dusa in epoca trasurilor, a nascocit autotrasura, o trasura fara cai, care pare a fi trasa de o herghelie, de sute de bidivii. Sunt altfel de cai, nu se hranesc cu iarba, inghit preparate ale unui lichid negru si vascos, scos din pungi ascunse in adancul Pamantului, materie prima pentru ceata lui Scaraotchi. Aerul din atmosfera- amniosul omenirii-este tot mai viciat de gazele aruncate de bidivii ascunsi in trasura de tabla, va ajunge sa nu mai fie bun pentru a intretine viata.
Miliardele de herghelii din tabla vor mai avea tain doar vreo trei decenii.
Cand pungile se vor goli, dracii ne mai avand cu ce intretine focul sub cazane, vor iesi la suprafata, taman atunci cand omul va desavarsi opera dracului, iadul : oamenii vor bea aerul ca pe o smoala fierbinte. Nu visa Tartorul ca tocmai Omul sa-si ofere pe tava Iadul.
Obolul pentru aceasta nascocire este mare, mult mai mare, decat pentru masina zburatoare.

Multe a nascocit omul si ar mai putea nascoci. Cate a facut omul pe Pamant, nu reprezinta nimic pe langa marea nascocire care se impune ca o necesitate iminenta: model si procedeu pentru incetinirea rotirii Pamantului in jurul sau.

Scurgerea timpului va fi alta, sa zicem pentru inceput o incetineala cu cinzeci la suta, ca tot este pe buzele noastre in zilele astea. Nu-i chiar un mizilic daca o secunda se dilata cu jumatate.

La saizeci secunde aratate de cadran, in realitate sunt nouazeci, adica si minutul se dilata cu jumatate, si asa si orele, zilele si anii.

Omenirea va intra in era lui cinzeci la suta.

Dar sa lasam era si anii, si sa ne intoarcem la orele noastre dilatate.

Opt ore de stat la serviciu , ma refer la bugetari, vor fi lungi cat douasprezece.Totul va fi mai pe indelete, lumea nu va mai cunoaste stresul. Profesorii, cei fara de care nu am avea omul-nascocitorul, vor avea timp pe indelete sa predea la clase lectia. Elevii vor pleca cu ea invatata, va creste calitatea.

Se va munci mai mult cu cinzeci la suta, alesii din Camere vor munci sa scoata legea lui cinzeci la suta si in mod firesc Executivul va trebui sa scoata banii pentru a plati lefurile .

Ce credeti ca va face Executivul ? Invocand criza mondiala si scaderea consumului, va emite de urgenta o ordonanta prin care programul de opt ore se va reduce pana la acel numar de ore , caruia aplicandu-i-se procedeul de incetinire a rotirii Pamantului, timpul perceput sa ramna acelasi de fapt.

O nascocire mai mare ca asta nu se va putea! Ba, se va putea!

Daca Camerele reunite vor insista totusi, si in aceste conditii, sa ceara Executivului sa mareasca lefurile, acesta va scoate la licitatie: model si procedeu de oprire a rotirii Pamantului in jurul sau.

Termen :anul 2012!

Borne

Glorioasa Armată Română, cot la cot cu nu mai puţin glorioasa şi măreaţa Armată Roşie, a eliberat Ţara de hitlerişti şi Transilvania de hortişti, într-un timp rezonabil ca să nu spun record, începând din zorii zilei de 23 august 1944 până în preajma zilei de 25 octombrie 1944. Spun în preajmă, deoarece nu toate efectivele armatei au ajuns în aceiaşi zi la borna de graniţă de la Carei. Oricum, s-a mai tras de timp, pentru ca zorii zilei de 25 octombrie, ziua Regelui , să marcheze eliberarea ultimei brazde de pământ românesc.

Mihai, viitorul Rege al Romaniei, fiul principelui Carol al II lea si al principesei Elena born in 25 octombrie 1921 la Sinaia. La mulţi ani, Sire!

După 64 de ani, în aceiaşi zi de 25 octombrie, la borna de la Carei a ajuns Preşedintele României, Traian Băsescu. A participat la depuneri de coroane, slujbe şi defilări.
Faptul că cineva din mulţimea adunată i-a mulţumit pentru că a promulgat legea de mărire a salariilor profesorilor, nu are nici o semnificaţie aparte, doar răspunsul primit : nu dau eu banii doamnă, bugetul îi dă.

În aceiaşi zi istorică, doar pentru cetăţenii români de origine română, Preşedintele Ungariei, Solyom Laszlo a mers la marginea de est a teritoriilor care înainte de 23 august 1944 au aparţinut Ungariei( în urma odiosului diktat de la Viena din august 1940) pentru a găsi borna graniţei, si a găsit o bornă la Apaţa ( localitate la graniţa dintre judeţele Braşov şi Covasna).
Întrebat dacă sprijină doleanţele exprimate de consiliul naţional secuiesc privind autonomia secuiască, preşedintele a confirmat. Răspunsul are o semnificaţie deosebită: ... de la sine înţeles că minorităţile au dreptul la autonomie ...evident că sprijin această idee.

Îmi imaginez istoria noastră ca un şir de borne din piatră sub formă de cruce, pe care sunt scrijelite nume ca într-un pomelnic.
Începutul şirului nu-l văd decât cu ochii minţii, o bornă pe care stau gravate numele primilor, din sângele cărora ne tragem, care şi-au dat viaţa apărându-şi săracia, nevoile şi neamul.

Cioplitorii în piatră dau viaţă bornelor care aşteaptă să se înscrie în şirul de borne din piatră sub formă de cruce ...

Politrucul

Politruc era numit ofiţerul activist din unităţile armatei române când ţara era ocupată de Armata Roşie (din 1944 până în 1958). Politrucul era mâna dreaptă, pardon, stângă a comandantului de unitate.

Politrucul urmărea punerea în practică de către comandant, a politicii PCUS, de la sânul căreia se alăpta şi PMR, din izvorul căreia se adăpau de fapt toate sectoarele vieţii economice, sociale, culturale, nenaturale ale ţării noastre.

Nu am trăit vremurile alea roşii, şi nu regret, dar nu credeam ca va veni ziua când un om politic, să ne propună o lege prin prin care să oblige pe românii din judeţele cu populaţie majoritar de etnie maghiară, să înveţe limba maghiară.

De la începutul democraţiei decembriste, UDMR este armată de ocupaţie, iar Marko Bela este un veritabil politruc. El a impus Parlamentului şi guvernelor care s-au succedat, cu forţa şantajului, linia partidului. Este politruc după modul dictatorial de a fi impus adoptarea unor legi care să favorizeze etncii maghiari majoritari, în dauna românilor minoritari. Pentru unii legea-i mumă, pentru alţii îi ciumă.

Un crâmpei din cuvântarea tătucului Marko Bela cu ADN din Lenin şi din Stalin, despre obligativitatea învăţării limbii maghiare în Transilvania:

Vom face şi acest proiect de lege, la momentul potrivit, când are şanse să fie acceptat. UDMR îşi va înainta, bineînţeles, proiectul, dar nu avem un astfel de proiect. Am făcut această propunere, am ridicat problema şi fiţi liniştiţi, că noi suntem consecvenţi. Când vom vedea că momentul este potrivit, atunci vom veni şi cu acest proiec.
(Târgu Mureş, 18.10.2008)

Tătucul, politrucul propunându-ne să învăţăm limba maghiară din clasa întâi, este mai tare decât strămoşul din ADN care ne obligaseră să învăţăm limba rusă din clasa a cincea.

Văzută din perspectiva alegerilor parlamentare, această propunere are o explicaţie care însă nu reduce cu nimic meritele politrucului Marko Bela, din contră, le accentuează: o dată cu apriţia UCM, o altă uniune a etnicilor maghiari, UDMR riscă să nu atingă pragul electoral pentru a intra în Camere.

Multe vom mai auzi până la data alegerilor din 30 noiembrie!

Pe aceeaşi temă vă recomand să citiţi Sătmăreanca!

Fecioara Toamnei

Via cu frunzele-i strecoară lumină de toamnă, lumină caldă ca de jar.

Cu lumina ca aura Măicuţei, Via îşi îmbracă fecioria, strugure aureolat, icoană la care se închină omul, culegătorul.

Râde Via cu gropiţe în obraji de frunze, freamătă via când omul îi prinde în mâna făcută căuş strugurele-i copt, sân de fecioară.

Via tresaltă, Via se înfioară când culegătorul îi ia rodul: ciorchine cu boabe aurii pline de dulceaţa soarelui, de apa miraculoasă a pământului.

Culegătorului îi curg lacrimi de lumină, Viei lacrimi de frunze ruginii.

Struguri cu struguri, boabe cu boabe îşi dau bineţe în cada de stejar, la nunta fecioarelor.

De peste vii rămase pustii, vin fecioare în bluze de in, vin fecioare acoperite de ii.

Ele se prind de mână la horă în cadă, dansând pe boabele strugurilor care stau în grămadă.

Ele dansează pe rodul, sânul Viei, înecându-se până sub ie în mustul, sângele Viei.

Fierbe mustul, gâlgâie sângele Viei , cîntă omul, cântă culegătorul.

Râde Toamna, suspină Via, Via şi-a pierdut fecioria.

Unul pe faţă , unul pe dos

Până şi cuvintele refuză să intre în maşina de ţesut covoare pe fire de urzeală din biţi.

Se înscriu în trendul vremii: pieţele financiare nu mai tricotează, banii nu mai vor să circule ca suveica printre iţele războiului de ţesut.

Încurcate sunt iţele! Cine le va descurca, cine şi când va mai tricota la acelaşi război sau poate la altul?

Nu se mai tricotează, nu se mai speculează, brokerii şomează, nu mai încurajează tranzacţiile.

Nu peste tot, la noi cel puţin deocamdată, se tricotează manual, nu bob-orez ca la japonezi, ci cu un ochi pe faţă şi altul pe dos, tradiţional.

Unii au nevoie de ciorapi, alţii de saci, după buget.

Nu mai speculez, tricotez din firele: panică, prăbuşire, infuzie de capital, închidere, retragere, faliment, bursă, bănci, şomaj o haină strâmtă, la un singur rând de nasturi, care să se încheie la gât în două copci, într-o culoare care se schimbă după cum bate lumina şi vâtul, fără buzunare, o haină care va fi trendy. În Vest a început să se poarte. Nu? Din Vest ne vin toate: democraţie, prosperitate, civilizaţie, tsunami finaciar.

Luasem în râs iniţiativa EU sau UE , tot ea este, de a croşeta în direct pe Realitatea.

Spor la tricotat, unul pe faţă, unul pe dos, cu un ochi la slănină şi cu celălalt la făină!

Chinta lu’ Mitică

Să nu uiţi Mitică!

A fost! A fost intr-o zi de joi, doi octombrie, cand Dumnezeu nu a mai fost cu noi, fiindcă obosise, fuse marţi şi miercuri.

Cinci cluburi au bătut la Poarta grupelor UEFA, dar nu cum s-au bătut strămoşii cu Înalta Poartă.

Hehe! Cine în zilele noastre se mai ridică la înălţimea bărbăţilor de odinioară, o adevărată chintă royală: Mircea cel Bătrân , Iancu de Hunedoara , Ştefan cel Mare , Mihai Viteazul , Vlad Ţepeş?

Bărbaţii din chinta lu’ Mitică? Nu! Doar simple nume şi fără victorii de renume:
Iancu Marian de Timişoara; Cristi Borcea din şoseaua Ştefan cel Mare; Cornel Porumboiu de Vaslui; George Copos la pachet cu Taher, de sub Podul Grant; Dumitru Bucşaru de Urziceni.

Ştirile despre căderile în faţa porţii UEFA, au venit unele după altele, şi fiindcă bătăliile nu au început la aceeaşi oră, ele nu ne-au omorît cele cinci speranţe dintr-o dată.

Mai întâi a deraiat Rapidul de sub Podul Grant, condus de mecanicul portughez Jose Peseiro, garnitura germană Wolfsburg fiind mai rezistentă. Portughezul a ieşit şifonat rău, doctorul Taher îi mai dă voie doar să mai bea o cafea amară, la o masă într-o gară.

Apoi timişorenii lui Iancu Marian, conduşi de cehul Duşan Uhrin au îngenuncheat lângă zidurile Belgradului, acolo unde Iancu de Hunedoara a făcut istorie. Ce diferenţă de la vorbe la fapte!

În Câmpia Bărăganului , la Urziceni, alţi germani, de la Hamburg, înving cu un scor categoric pe vlahii bursucului Dan Petrescu. Primii intră în grupele UEFA, ultimii, rămân acasă, lângă plugul cu boi, să facă o arătură adâncă de toamnă, dacă vor să obţină o recoltă mai bună la anul.

Ultimile două speranţe le-am legat de Sfântul Ştefan cel Mare. Prima a scăpat, a plutit deasupra stadionului omonim al câinilor roşii. Cândva lupi aprigi, astăzi cotarlele comunitare nu au reuşit să învingă o echipă batavă slab cotată, NEC Nijmegen. Câinii ţin la tradiţie: să fie eliminaţi de echipe fără rezonanţă fotbalistică.

Apoi umbra lui Ştefan, adică ultima speranţă, a plutit deasupra răzeşilor lui Hizo, la Vaslui, acolo unde străbunii au luptat la Podul Înalt, şi de la ei încoace nimeni nu a mai făcut o mare ispravă.
Buldogul i-a hăituit bine, nu i-a lăsat să respire, au dat un gol, dar mai trebuia unul, ca balanţa victoriei să se încline în favoarea lor. Cei de la Slavia ne-au luat ultima speranţă: din Liga lu’ Mitică, barem o echipă să ajungă mai sus, în faza grupelor.

Să nu uiţi Mitică! La jocul de poker cu UEFA nu ai avut chintă royală, ai avut cinci cărţi de pică, adică de aceeaşi culoare, de inimă neagră. Nu ai câştigat potul, ai pierdut totul.

Să chinte lăutarul, să alunge amarul!

O furnică !

O furnică duce spre muşuroi un diamant-jumătate,
Mii de surate îi dau ocol, o împresoară,  ţopăie,
Micuţele sunt în delir, nu par întregi la minte,
Si totul li se trage de la diamantul cu vibraţie.

Nuuuu! Nu pe la noi se întâmplă, ci-n altă parte, undeva la mari depărtări, unde diamantele stau grămadă-n  muşuroaie. Dar, vai, acolo e greu să ajungă şi hărnicuţele noastre, ar trebui să treacă peste  mări şi ţări, şi-un ocean de-a lungul. 

O furnică duce-n muşuroi un grăunte-jumătate,
Alte mii de de surate trag si împing cu asiduitate.
Nu sunt nebune, sunt întregi la minte,
Nu simt undele, vibraţiile acelui grăunte.

La noi! Da, la noi, furnicile adună, hărnicuţele, de toate, mai puţin bobiţe de diamante. Si sunt tare frânte şi nefericite în lumea lor, aşa cum e clădită.
De dimineaţă şi până-n seară - deşi pentru un neavizat lasă impresia aflării în treabă- se ciocnesc unele de altele într-un du-te vino, încolo şi-ncoace, împing şi cară, umplu cămările:  un   şvaiţer din pământ şi salivă, bun să crească doar  iarba.

Să nu dea Domnul să afle vreodată, ele, furnicuţele noastre, că pe alte meleaguri îndepărtate, suratele nu mai trudesc ca nebunele, ci vibrează toată ziulica de la diamantul ascuns în moşuroi.

Oare nu cumva au şi aflat?

De-a leapşa prin vii

O leapşă e binevenită, te obligă să cotrobăi prin sertare.
Anca mi-a dat leapşa: să răspund unui şir de întrebări care circulă pe net, de-o vreme încoace.

Ziua cea mai frumoasă?

Ziua când am venit pe lume.

Lucrul cel mai uşor?

Orice lucru făcut praf şi pulbere.

Cel mai mare obstacol?

Cel care îmi barează singura cale.

Cea mai mare greşeală?

Când spun: nu am să greşesc niciodată.

Cauza răutăţilor?

Ispita.

Cea mai mare înfrângere?

Prima înfrângere.

Prima necesitate?

Aerul.

Cel mai mare mister?

Apariţia primului om pe Pământ.

Cel mai mare defect?

Să te intereseze capra vecinului.

Persoana cea mai periculoasă?

Persoana care nu se consultă cu nimeni, doar tace şi face.

Cel mai urât sentiment?

Nu există altul mai urât decât a urî.

Cel mai frumos cadou?

Ultimul cadoul primit.

Cel mai bun remediu?

Sărutul (excepţie sărutul lui Iuda).

Protecţia efectivă?

Prezervativul.

Cele mai necesare persoane?

Mama, învăţătorul, iubita, doctorul şi popa.

Sentimentul cel mai frumos?

Iubirea.

Aşa e frumos, ce primeşti să dai mai departe. Laura, tu cum ai răspunde?

Prima dată

Adormea cu el în gând, se trezea zâmbindu-i, nu-şi deschidea pleoapele, de teamă să nu-l piardă, îl plăcea mai mult aşa decât dacă ar fi fost aievea.

Îi plăcea să continuie visul: îşi lăsa trupul pradă mâinilor lui, mâini puternice învelite-n catifea, ele îi trezeau simţuri adormite, o căldură venea de nicăieri, învăluind-o, şerpuindu-i corpul, simţea că nu este ea, dar numai câteva clipe, apoi îl vedea plecând cu un măr mare în mână, ea îşi simţea sânii întăriţi, el din măr muşca lacom şi îi zâmbea, trupul ei tresălta.

O, doamne, cum îi mai zâmbea!

Atunci, de-abia atunci deschidea pleoapele, privea speriată în jur, avea certitudinea că aşa îl va vedea, că aşa va fi şi după ce i se va dărui.

Nu, nu o va face, sau poate da , dar nu astăzi, poate mâine, mai bine mâine.

Alerga cu dorul în braţe, să-l întâlnească, uita de ea, uita de toate, uita de visul de azi-noapte, uita de mărul roşu pe care el i-l mânca în fiecare dimineaţă.

Pe o alee ...

îmbrăţişarea lui îi oprea timpul în loc, nu ştia niciodată cât dura, o întinerea ... Sărutul lui tandru, dulce şi prelung o făcea să se simtă uşoară, zbura... De sub picioarele ei, frunze arămii fugeau învârtindu-se vesele, martore la întâlnirea a două suflete gemene.

Pe o alee, într-un parc...

el îi şoptea că o dorea, că o dorea cu totul. Ea nu zicea nu. Ea nu zicea da. Ea dorea să-şi prelungească clipa, simţea că-i la izvorul fericirii, din care ar vrea să bea, să bea, tot mai mult să bea, ...azi nu, poate mâine, sigur mâine, Ea îi va spune Lui, Da!

Adormea cu el în gând, se trezea zâmbindu-i ... ieri nu a fost Prima dată.

Pe o alee, într-un parc, într-o toamnă cât un veac ... pentru ea a fost Prima dată.

AIG aura Neagra

Ciocnirea protonilor în acceleratorul de particule induce temerea că va naşte monştri sau găuri negre. Protonii nici nu au ajuns la viteza propice ciocnirii, încă se învârt nebuneşte în tunelul subteran al Organizatiei Europene pentru Cercetari Nucleare (CERN) , şi o Gaură Neagră îşi face simţită apariţia . Unde? Tocmai peste ocean, pe Wall Street, pe piaţa americană finaciară. Are şi un nume: AIG (American Internaţional Group). Până acum a înghiţit peste 80 miliarde de dolari, din Rezervele Federale. Nu se ştie dacă îşi va potoli foamea, şi nu va înghiţi şi alte pieţe finaciare.

Compunere

Când se numără bobocii ... Când se numără bobocii?

Ştiu că berzele işi iau zborul spre alte meleaguri, lăsându-şi cuiburile goale. Puii născuţi în primavară, zbor aripă lângă aripă cu berzele veterane, memorând traseul pe care se vor întoarce la primăvară.
Îmi plac berzele când pleacă, fâl-fâl! fâl-fâl! fâl-fâl! Îmi plac ploile de toamnă, ploi monotone, ritmul: pic-pac! pic-pac! pic-pac! rezonând cu unduirile inimii: tic-tac!tic-tac!tic-tac!

Partidele politice strâng rândurile, îşi numără membrii, caută colegii electorale, analizează şansele, anunţă candidaţii, caută să atragă persoane cu notorietate. Este o fâşneală permanentă, frunzele cad printre ramuri, vin oameni noi, în politică, roiesc partidele slab cotate în sondaje, toţi vor în arca lui Noe.
Alegerile stârnesc partidelor vertijuri: ţiu-ţiu-ţiu! ţiu-ţiu-ţiu! , cum vântul vârtejuri frunzelor ruginite: vâj-vâj-vâj! , vâj-vâj-vâj!

Oamenii, cărora apele le-au luat casele, animalele, nu mai ce să numere, încă le răsună în urechi: trosc-pleosc-trosc ! Au luat-o de la capăt cu viaţa, cu traiul. Vor număra la primavară bobocii: pui-pui-pui!

Bancherii calculează, numără, adună banii din calea taifunul finaciar de pe Wall Street, care se simte şi pe celelate pieţe ale lumii. Şi noi îl vom simţi pe pielea noastră. Ptiuuu!

Nu aduce anul ce aduce toamna, nu aduce ziua ce aduce ceasul.
Patronii cluburilor de fotbal calificate în Champions League numără banii primiţi de la UEFA şi punctele din partidele câştigate.
În istoria ei de o sută de ani, CFR Cluj a repurtat o victorie istorică, a cutremurat Cetatea Eternă , a învins AS Roma pe stadionul Olimpico.
Yees! Yees! Noon! Adică 2-1.
A trebuit să vină Arpad Paszcany cu mulţi bani, să cumpere jucători de pe alte meleaguri: portughezi, argentinieni, brazilienii, ivorieni sau suedezi, cu altă mentalitate, ca să ne eliberăm de sindromul drobului de sare.
Argentinianul zis şi ardeleanul, Emmanuel Culio, este noul împărat al Romei.
Ave! Ave! Ave!

Şcolile îşi numără elevii. Elevii sunt întrebaţi de dascăli : Cum v-aţi petrecut vacanţa mare?

Eu , în această vacanţă am făcut multe, aşa de multe că nu mi-a rămas timp şi pentru lecturile impuse, şi pentru sutele de exerciţii, sutele de probleme de aritmetică. De citit, am citit, nu pot să zic că nu am citit nimic. Ştiţi, Doamana Profesoară, cum e să ai acces la internet. Dai o căutare pentru o lectură comentată, un rezumat gata facut, şi îţi apare o listă mare, mare, cât un semestru, cu trimiteri în toata lumea.
Ştiţi cum e, un clic, apoi iarăşi clic, timp în care alte reclame colorate, alte desene animate, vor si ele clic. Cred că dacă spun adevărul, pe jumătate voi fi iertată. Să ştiţi că am minţit, nu puteam altfel să intru, decât să spun că am depăşit vârsta majoratului.
Am dat cu clic vârstei pe care nu o am, am intrat şi am dat , dar de ce nu am dat? Uau!Oooo! Nu pot să redau în scris, îmi este greu,dar dumneavostră trebuie să ştiţi, aţi depăşit de mult vârsta majoratului. Wow!

De ce la noi nu se poate?

Foto prosport

Am teleprivit joaca cu mingea dintre feroezi şi români, pe un stadion modest şi puţin populat, sub o mie. Nu s-a jucat la lumina lămpii, ei nu-şi bagă banii în nocturnă.

Jocul a început la lumina zilei şi s-a gătat în amurg, când se întorceau oile de la păscut. Mingea a fost jucată mai mult de români la poarta feroezilor, nu-ş-ce drac avea în ea, că greu , greu şi târziu a atins pe interior plasa porţii.
Cociş a lăsat doi feroezi impleticiţi şi din întoarcere a trimis balonul în poartă. Nu am auzit pe crainic strigând, prelung: goooool ! nu am văzut pe nimeni ţopăind intr-un picior, l-am văzut pe izbăvitorul serii bătut prieteneşte pe creştet de colegii de joacă. Semn că Piţi şi ai lui mingicari nu au uitat bătaia primită de la lituanieni, o mai digeră încă.

Finalul zilei şi al jocului a fost enervant, stresant, feroezii vroiau, i-am admirat pentru chestia asta, să trăznească mingea în plasa noastră.
După ce arbitrul din Croaţia, care ne-a văduvit de o pălitură de pedeapsă, a oprit joaca, m-am eliberat din strânsoare, şi mi-am zis că nu se putea mai mult, ca stil de joc şi numar de goluri, cu ai noştri: încruntaţi, nervoşi peste măsură(cum de feroezii nu-i lasă să dea cu mingea de poartă), şi cu un antrenor al cărui cap stă gata să cadă.

Am privit apoi la celelate colege ale grupei cum joacă balonul.Lituanienii nu sunt naivi şi slabi cum îi credeam în vară, i-au bătut cu doi la zero pe austrieci, pe aceia care sâmbătă băteau pe francezi cu trei la unu.

Foto L'EQUIPE

Franţa a dat două goluri Serbiei, de la care a primit unul. Teleprivind mai mult aici, am rămas mut de admiraţie, nu numai de jocul in sine, dar şi de Stade de France, un stadion fremătând, optzeci de mii de scaune ocupate. Asta se întâmplă la câteva zile după ce echipa lui Domenech este bătută de austrieci. Francezii sunt supăraţi pe antrenor: el va fi schimbat dacă nu are rezultate şi va vine altul, ei sunt supăraţi şi pe fotbalişti: în prima repriza i-a fluierat, dar nu sunt supăraţi pe jocul de fotbal, vin pe stadion pentru spectacol.

La noi nu se gâdeşte aşa. La partidele jucate acasă de Naţională, puţini la număr vin pe stadion şi dintre aceştia unii îşi aduc aminte ca sunt fanii unor cluburi de capitală, şi pun imediat de un festival ad-hoc: dialog de la distanţă cu înjurături, cu trivialităţi.

Romania-Franţa se va juca pe stadionul din Constanţa, în data de 11 octombrie, nu numai din acest motiv ci din superstiţie: de aici Olanda a plecat învinsă.
Ei, cei de la Federaţie, cred că tactica lui Ştefan - babanul de a atrage pe turci în locuri mlăştinoase şi cu ceaţă va da roade şi de această dată.

De ce la noi nu se poate ca Naţionala să joace în capitala ţării, pe un stadion al ei şi nu pe unul de club, cu zeci de mii de spectatori şi când jucăm cu Franţa şi când jucăm cu Inslulele Feroe. Când stadionul naţional va fi gata,taman atunci nu vom avea echipă de valoare, că asa-i la noi, dar nu numai în în fotbal.

Gaura neagră

Gaura neagră există, dar nu se vede, este non-creaţie, este genune,
este bariera dintre a fi şi a nu fi, este o sferă ademenitoare în care văzutul dispare.

Începe de acolo de unde nu mai împărăţeşte Lumina, acolo unde lumina se prăvale,
unde o putere mult mai mare o ţine în captivitate.

Începe acolo unde spaţiul şi timpul işi dau mâna, se apleacă, se curbează,
acolo, în împărăţia întunericului, timpul se măsoară în picioare,
acolo, spaţiul se scurge ireversibil, nu spre infinit ci spre nimic, spre singurătate.

Când Păsările cerului nu vor mai putea să zboare,
Apele se vor întoarce la izvoare,
Plantele vor descreşte , vor intra în ţărână,
Lumina se va întoarce la Soare,
atunci Pământul va cădea în genune.

România adormită

Trebuia să încasăm trei goluri fără a reuşi să marcăm nici unul, un scor ca în caz de neprezentare, de la ex-sovieticii lituanieni, cum s-a întâmplat aseară pe teren propriu acasă, pentru a ne întreba:

- Ce ne facem fetelor?

Cred că dacă ar fi jucat fete in locul lor, nu o încasau aşa de ruşinos. O Naţională dezarticulată, blazată, adormită, nu poate fi alcătuită decât din jucători dezarticulaţi, blazaţi, adormiţi.

Dar de când naţionala României dormitează? Eu spun că de la ultimul meci de la Euro 2008, când n-au reuşit să învingă echipa de rezerve a Olandei. Atunci trebuia să le dăm cu clopoţelul în cap, de să le sune a deşteptare.

Dar cine să se deştepte? Mircea Sandu ? Ionuţ Lupescu? Antrenorul Piţurcă? A văzut sau auzit cineva, ca Victor Piţurcă-antrenorul sau Mircea Sandu –preşedintele FRF să fi făcut o analiză şi sinteză a meciurilor disputate la turneul final european, urmată de schimbări de jucători, demisii...? Eu nu, şi nu voi vedea aşa ceva nici după umilinţa de aseară.

Rică Răducanu, deşi nu este un oficial al Naţonalei sau al Federaţiei, a zis-o pe aia dreaptă:

- Părerea mea este că Piţurcă ar fi deştept dacă ar demisiona.

Da de unde! Piţurcă, după meci, mai mult ironic decât supărat, dar revoltat pe sine şi jucători în nici un caz, iar de demisie, a auzit de ea, scandâdu-i-se pe final de meci, fuge ca dracu de tămâie.
În vestiare jucătorii aveau capetele plecate.
Eu spun că unii dintre ei ar trebuie să plece de tot de la Naţională.
L-am văzut pe Piţurcă obosit, adormit, stări pe care le-a transmis jucătorilor sau s-a molipsit de le ei, nu mai contează sensul pe o direcţie adormită.
Au jucat lamentabil, debusolaţi, fără vlagă, fără suflet, fără ambiţie ...
Unii dintre ei evoluează afară la echipe pe care îmi este greu să le reţin ca denumire.
Dică , ex-stelistul, trebuia să fie transferat in campionatul italian, ca să afle cât de lent joacă.
Nu ştiu la ce cluburi de fotbal joacă Cociş, Contra.

Pentru Piţurcă şi Mircea Sandu , echipa naţională a României, le este ca o afacere , ca o proprietate privată, după salariile anuale pe care le au. Ei nu vor demisiona, nu au timp de aşa ceva, peste trei zile urmează să joace cu oile din Feroe.

Va fi greu , est o ţară cu multe insule, undeva în partea de Nord a Oceanului Atlantic, între Norvegia şi Islanda, va fi foarte greu, nu numai din punct de vedere al climei dar şi psihic : este o putere fotbalistică, privită din coada clasamentului FIFA.

România adormită are nevoie de linişte, numai în linişte se poate pregăti o partidă cu o miză uriaşă, ca aceea de miercuri cu echipa de fotbal a Insulelor Feroe.

Trecând în revistă anii în care echipa de fotbal a României s-a calificat pentru faza finală a Campionatul Mondial de Fotbal, pot afirma că Naţionala este un vulcan adormit, respectând proporţiile. A erupt în anii : 1934, 1970, 1990, 1994,1998.

După meciul adormit de aseară, nu sunt semne că va mai erupe în 2010, în Africa de Sud.

E tot o rugăciune

Duminică, mâine fiind, citesc această poezie ca pe o sfântă rugăciune!

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină

şi-n tocmai cum cu razele ei albe luna

nu micsorează, ci tremurătoare

măreste şi mai tare taina nopţii,

asa îmbogaţesc şi eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister

şi tot ce-i ne-nţeles

se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari

sub ochii mei

căci eu iubesc

şi flori şi ochi şi buze şi morminte.


[Lucian BLAGA -din volumul de debut Poemele luminii, publicat in anul 1919]

Doua sate, o ţară

Locuitorii a două sate de la graniţa Estoniei cu Rusia, ne mai dorind sa fie cetăţeni ai UE, săturându-se de traiul burghez, au proclamat, in ziua de 28.08.2008, Republica Sovietică Socialistă Estonia, stafia comunistă a defunctei URSS.

Ei sunt încurajaţi de tovarăşii revoluţionari din Sankt-Petesburg şi regiunea Leningrad (KPLO).

Decorul şi vocabularul ne este cunoscut : drapel rosu cu insemnele sculelor fără de care omul nu poate munci în fabrici şi pe ogoare, un kalaşnikov la umăr, fotografia primului tătuc: V.I. Lenin, guvern sovietic, detaşament de voluntari, luptă eroică, burghezi, fascişti, cozi de topor.

Liderul noului stat federal, de doua sate, ţăranul, pardon, lucrătorul agricol Andres Tamm va lupta paşnic (sic!) pentru a fi recunoscută republica, mai întâi de către Rusia - mama tuturor separatiştilor, comuniştilor de la graniţele ei şi nu numai (vezi Transnistria).

Din punct de vedere numeric, sunt 148 de suflete, de fapt 138 (4 suflete au fost arestate de către poliţia burgheză estoniană), nu reprezintă o forţă nici în lupta cu o eventuală epidemie. Oricând, o aviară, o dezinterie, o intoxicaţie cu ciuperci, poate duce la dispariţia lor, şi totodată a puterii sovietice care e pe vine.

Mai degrabă ar rezista acest stat nan, liliputan, în faţa unei agresiuni armate, imaginea lui ocupă o suprafaţa mai mică decât suprafaţa cercului de vizare din capul rachetei.

Cine va încerca să atace acest stat, nu acum, în viitor, dacă i se va descoperi o mare resursă energetică, va trebui să suporte oprobriul lumii civilizate, atacul fiind disproporţionat.

Nu asta i s-a reproşat Rusiei, când a atacat Georgia? Dacă Georgia are zece avioane tu ataci cu o sută ? Nu-i frumos, nu-i sportiv.

Fiindcă comunismul era şi este asemuit cu ciuma roşie, trebuie urgent să vaccinăm fermierii noştri, cu sprijin în bani, motorină şi ce le mai trebuie, până când două sate vecine, de la graniţa cu Moldova comunistă lui Voronin, nu vor pune de o republică socialistă.

Veşnicia s-a născut la ţară?

Surprizele Cerbului

Pentru spectactatori şi telespectatori, ediţia din acest an, fiind şi aniversară - 40 de ani de la primul „Cerb de aur”, va începe cu un regal muzical, cu cele mai îndrăgite piese auzite la Braşov, de-a lungul timpului, interpretate de formaţiile rock Iris şi Direcţia 5 :

Deschideţi poarta soarelui ; Noapte albastră; Un actor grăbit; La ferestra ta; Să mori de dragoste rănită; Strada ta; Şi ce dacă; Dor de viaţă; Dragoste la prima vedere; Pisica neagră; Îţi mulţumesc; Iubirea cere pace planetară; Oameni.

In ultima parte a serii, un recital al celor şapte fraţi, dansatori de flamenco şi instrumentişti, ai grupului spaniol Los Vivancos.

Pentru participanţii la Cerb, organul de conducere al Braşovului, Consiliul Judeţean, le va oferi o plimbare cu trenuleţul de epocă până la Castelul Bran, unde îi va primi cu multă căldură şi sete dar fără ură , contele-vampir Dracula.

Cât despre cei care vor concura pentru trofeu în această seară, nu pot să spun decăt că se numesc: Alin Văduva de România, Biu Marqueti de Cuba, Florentina de România, Nicole Jane de Anglia, Priscila de Malta, Tami & Nir de Israel, Anamarii Dancs de România, En Yang de China, Josefin de Suedia şi Crash de Norvegia.

P.S. Să fiţi cu urechile pe cei din trupa Crash,şi apoi cu ochii, să nu-i lasăm să plece cu Cerbul de căpăstru, sunt în stare, după câtă bere au băut ne când au venit.

Pasarea Colibri-Pisica Neagra
Asculta mai multe audio Muzica »

De vorbă cu Toamna

De astăzi, dupa calendar , Vara predă ştafeta Toamnei - distinsă Doamnă.

Uitându-mă, peste umăr, la Vară, constat că nu am absolvit-o cu notă bună, nu am adunat suficiente credite. Sunt restanţier. Pentru asta nu am remuşcări.

A fost un anotimp frumos , înşelător, îmbietor, devastator. Zilele au fost lungi iar unele au fost nesfârşite. Zilele, alea care încep cu dimineţi tihnite, omu’ multumindu-i Celui de Sus că îi dă o nouă zi, şi nu se mai termină cu seri la fel, omu’ ridicînd la cer rugăciuni ca nişte sudalme, casa fiindu-i înghiţită de puhoaie, nu sunt zile lungi cât un veac?

Nu pot să spun că am profitat de bunătatea ei, a verii. Nu m-am ferit de arşiţa ei, mâncând numai conuri umplute cu delicioasa ciocolată îngheţată sau vieţuind numai în codru. Să fi poposit la umbra stejarului sau să fi trăit lângă alesul foioaselor, mesteacănul, sigur s-ar fi facut din verde în albastru bradul, cel care ştie să mâgâie cu acele-i ceroase, celui ce-i izvorăsc de sub solzi, răşini, lacrimi parfumate.

Ar fi trebuit să urc, pe cărărui, munţii, dar nu pas la pas cu laba cu plaftus a ursului.
De la o vreme, ei, matahalele munţilor, ne ies des în cale pe alei de sub poale de pădure, intră-n tomberoane după resturi menajere, iau în braţe cortul cu tot cu fiinţa ce doarme înlăuntru.
Nu-i departe vremea când negăsind plăceri alimentare-n tomberoane, îi vom vedea intrând în supermarketuri, răsturnând, peste oameni, rafturile, pentru a pune laba pe o ciocolată.

Din doua una, ori urşilor li s-a dereglat receptorul mirosului, ori oamenii ţipă din ei unde sudoripare de aceeaşi frecvenţă cu a ursului. Ambele se-ntâmplă din cauza încălzirii globale.

Din acelaşi motiv al încălzirii globale, marele urs a intrat în grădina georgienilor, încălţat cu tancuri, înaripat cu avioane, mâncând praf de puşcă şi scuipând gloanţe. Chiar dacă va urma o răcire globală, ursul nu se va cuminţi, nu se va retrage în arealul lui.

Poate are bunul simţ, ursul, măcar o săptămână, să se retragă să mănânce ghindă, să lase Cerbul să vină să ne (în)cânte în Piaţa Sfatului din Braşov.
Cei treizeci de concurenţi, pe durata festivalului, prin câtecele lor, vor ademeni să scoboare din spaţii îndepărtate, Cerbul cu coarnele-i de Aur .

Revin cu poze din Piaţa Sfatului :

Dumnezeul lui Gigi

Aseară, după victoria Stelei în faţa Galatei, simţii ce înseamnă fotbalul profesionist.

Eu mă alesei cu o bucurie imensă şi o insomnie, iar Gigi Becali, pastorul echipei, cu mulţi bani în cont, donaţi de UEFA.

Jucătorii nu se bucuraseră excesiv la finalul meciului, deşi Steaua intrase pentru a treia oară conescutiv în grupele Ligii Campionilor, sau la masa bogaţilor, cum îi place lui Gigi să spună.

În această ediţie au de spălat ruşinea de a fi terminat faza grupelor din ediţia trecută pe ultimul loc, cu un singur punct din 18 posibile.

Meritul, pentru această victorie istorică, este al celor care au luptat pe gazon: Zapata, P. Marin, Goian, Rădoi, Neşu, Ov. Petre (Tiago Gomes din min. 82), Lovin, Nicoliţă, Dayro Moreno, Toja (Ghionea din min. 68), Arthuro (B. Stancu din min. 78), şi al inimosului, sobrului, ambiţiosului antrenor M. Lăcătuş.

Gigi recunoaşte că nu ia asupra sa nici o parte din meritele jucătorilor. El doar a ajutat echipa cu rugăciuni către Dumnezeu. El este convins că dacă nu se ruga, Steaua nu se califica.

Sunt sigur că şi jucătorii echipei Galata s-au rugat la Dumnezeu.

Să fie mai tare la fotbal Dumnezeul lui Gigi decât Dumnezeul echipei de spahii şi ieniceri?

Înclin să cred că aseară Gigi a avut Dumnezeul lui şi numai al lui: alergătorul de cursă lungă, Bănel de Făurei , zis şi Jardel.

El a introdus de două ori mingea în poarta turcilor, fără aceste goluri Steaua nu se califica.

Dacă vreun impresar va pune ochii pe Banel, atunci vom vedea şi câte parale face Dumnezeul lui Gigi.

De la sufocant la suprarealism

Am încercat, nu e nici o crimă, să împerechez substantive cu adjective. Adejectivul sufocant cu neamurile lui: sufocantă, sufocanţi, sufocante şi substantivele: şosea, ziar, maşină, oraş, plajă, post de televiziune, vedeta, reclamă, festival, statiune, mare ...

A trebuit să fiu atent la Rh (vine de la maimuţa maccacus rhesus), pentru a nu fi nici un risc cu împerecherea.

Plajă sufocantă? Da! Ambele au Rh negativ :

zonele private deţinute de operatorii de plajă (sic!) sunt mult mai întise decât zonele libere şi ocupă prim planul plajei cu ciuperci din stuf si canapele ţepene din plastic;

în zonele libere, cei care doresc să se bronzeze ecologic, ca şopârla direct pe nisip, sunt mai mulţi, dovadă stau prosoapele, cearşafurile şi alte cârpe flauşate, la depărtare unele de altele, măsurată în centimetri-sufocanţi;

sufocant este şi traficul de plajă: ciupercarii din prim-planul plajei trec printre sopârlele din planul doi, îi cheamă stomacul pe terasă de unde cumpără bere la pahar sau un carton cu langoşi stropiţi cu dulceaţă;

şopârlele şi ciupercarii se amestecă în mare, marea este a tuturora, a celor mici care se pişă sau se cacă, a celor care joacă mingea în şi peste capetele altora, a ski-jet-urilor, rechini mecanici, jucării mortale călărite şi nu conduse de nesăbuiţi, uneori foarte aproape de cei care preferă să se scalde;

indiferent unde te afli pe plajă sau în apă, nu poţi conversa pe un ton normal, când din lazi mari, negre, numite şi incinte acustice, pleacă unde sonore, ca nişte balauri, superpower, ce ar vrea să fie melodii, chiar hiturile verii;

nicolae guţă ţipă: vrea gagica mea la mare, motivul este cât se poate de real: este albă pe picioare.

Aici m-am oprit să mai împerechez cuvinte.
L-am luat pe Mircea Cartărescu de pe raft.
În pururi tânăr înfaşurat în pixeli, el îl dezbracă de adjectivul suprarealist pe Gellu Naum.

„Mi-a fost drag Gellu Naum, deşi nu l-am înţeles niciodată. Nu l-am frecventat nici cînd mulţi colegi congeneri ai mei făceau pelerinaje la Comana, din care se-ntorceau transfiguraţi. Ne-am intersectat de câteva ori: într-un aeroport, într-o casă de oaspeţi de pe malul golfului Biscaya, într-o sală de conferinţe le Paris. Niciodată n-am avut impresia că m-a văzut cu adevărat. Contactul ochi în ochi a lipsit între noi. Îl respect aşa cum respect tot ce mă depăşeşte, ce nu intră în ţeasta îngustă a ideii mele despre poezie. M-am temut mereu de poezia lui, aşa cum furnicile ocolesc de departe capcanele de nisip ale leului furnicilor. Dar faptul că trăia undeva, la Comana, un patriarh a unei altfel de poezii a fost mereu important pentru mine. Iar dispariţia lui dintre noi m-a întristat ca atunci când am citit cum s-a stins ultimul bătrân care vorbea limba dalmată.”

De fapt suprarealismul nu trebuie să se predea în şcoală, suprarealismul nu există, există poeţi, artişti, ... turişti, cu o imaginaţie care se alimentează din zona iraţionalului.

Ziua a zecea

Suntem în a zecea zi a Jocurilor Olimpice 2008, care se desfăşoară la Beijing.
Sperăm ca sportivii noştri să mai obţina medalii, după ce sâmbătă, Constantina Tomescu Diţă a obţinut medalia de aur în proba de maraton,



iar duminică echipajul feminin de canotaj 8+1 a câştigat medalia de bronz,



şi gimnasta Sandra Izbaşa a urcat pe treapta cea mai înaltă a podiumului, flancată de Shawn Johnson şi Nastia Liukin din Statele Unite.

Oamenii sunt îngeri sau demoni?

Lumea este intrigată de lipsa de fair-play a olimpicilor ruşi din Caucaz. Aceştia, după susţinerea „probelor cu foc”, nu se grăbesc să se întoarcă acasă, cu atât mai mult cu cât au fost hors concours.
În ziua a zecea a jocurilor din Caucaz, se aşteaptă, cu sufletul la gură, startul retragerii olimpicilor ruşi.
Se ştie, pe măsură ce sportivii îşi susţin probele, ei se întorc acasă.
Slabe speranţe ca ei să plece dincolo de Caucaz, din cauză că jocurile găzduite de Georgia nu au avut un regulament de desfăşurare, iar acordul încheiat după ce probele cu foc au produs pagube uriaşe, nu are valoare nici cât a unui act de divorţ.
Probabil că pentru ei, nu sunt suficiente nici încurajările venite din partea greilor : G.W. Bush, Angela Merkel , Nicolas Sarcozy.
Ei vor rămâne cel puţin până se termină Jocurile Olimpice de la Beijing. Nu?
După logica maşinilor cu şenile.Dacă jocurile din Caucaz, au început în aceeaşi zi cu cele din Beijing, nu este musai să se şi termine deodată.
Ele se vor termina odată!

Lumea noastră este sublimă şi infamă, este angelică şi demonică.

Felicitări !

Din 1976, la toate Jocurile Olimpice, România este pe podium cu echipa feminină de gimnastică.

La Beijing, în cadrul concursului feminin de gimnastica pe echipe , fetele noastre :
Sandra Izbaşa , Steliana Nistor ,Gabriela Drăgoi, Anamaria Tămâranj, Andreea Acatrinei, Andreea Grigore, antrenate de Nicolae Forminte au învins echipa Rusiei şi au ajuns pe podium, alături de echipa Chinei- medaliată cu aur si a SUA - medaliată cu argint.

Merită să le felicităm ! Pentru noi, ele sunt de aur!

Vremea pe litoralul georgian

Dacă doriţi să petreceţi o vacanţă pe litoralul Georgiei, ar trebui să vă intereseze starea vremii.
Din datele culese de la staţiile meteo aflate pe sateliţi, pot să vă spun că temperatura aerului creşte continuu, sunt curenţi de aer fierbinte care se formează în jurul oraşelor: Gori, Ts'khinvali şi Tbilisi , curenţi care se întâlnesc pe litoral cu cei care vin dinspre mare.

Este periculoasă expunerea la soare, la Marele Soare.

Vă recomand o umbrelă specială, confecţionată din material composite, din kevlar. Este uşoară ca orice umbrelă de rând, dar în plus are un mare avantaj: este rezistentă la foc, nu trec prin ea razele ucigătoare ale Marelui Soare. Atentie! Este scumpă! Vă trebuie credit, fiindcă depăşeşte preţul sejurului.
Nici o bancă din Uniunea Europeană nu riscă să acorde credite pentru cumpărarea de umbrele din kevlar.
NATO are umbrele, dar le păstrează numai pentru membrii ei, în eventualitatea că fenomenele meteo paranormale, din Geogia, s-ar extinde.

Nu vă recomand să vă scăldaţi în apa Mării. Cerului senin îi cădeţi jertfă.
Din senin apare un val înalt, unii zic că probabil este format de un vapor cenuşiu: un Cuirasat, care se învârte în cerc în largul Mării. Matelotul şef, s-ar fi dezechilibrat cerebral, de la fierbinţeala mare a aerului care vine dinspre uscat, şi în cădere s-ar fi agăţat de cârmă.
Dacă sunteţi nesăbuiţi şi intraţi în apă, chiar dacă ştiţi să înotaţi, sigur o să vă înece valul. Salvamarii georgieni nu vă pot ajuta, nu au curaj să intre în apa Mării cu bărcuţele din dotare, improprii acestui tip de val.

Presiunea aerului în zona litoralului, fie la Batumi, Poti sau Sokhumi este mare, echivalentul înălţimii de 1968 din munţii fostei Cehoslovacii. Se manifestă cu ţiuituri în urechi, dureri la scăriţă, tampoanele de vată nu vă ajută.

Încercaţi căştile folosite de tanchişti. Se găsesc tancuri abandonate cu tot cu căşti, pe margini de drumuri, din pricina asfaltului topit al şoselilor, în care şenilele se împotmolesc.

Umiditatea aerului în zona litoralului este foarte scăzută, riscaţi să vă deshidrataţi, apa nu vă ajută, se evaporă instantaneu. Soluţia ar fi să beţi o soluţie concentrată, cum ar fi Vodka, o găsiţi în camioanele ce trec prin defileurile munţilor Caucaz.

Există o ofertă alternativă: litoralul romănesc al Mării Negre. Este încântător, chiar dacă nisipul este în amestec cu chiştoace şi pahare din plastic. Dacă simţiţi în aerul inhalat miresme de pucioasă, nu vă alertaţi, sunt de la mormanele de alge ce se împut la soare.
Nu vă tânguiţi, poate să vă fie şi mai rău.

Jocul „olimpicilor” din Caucaz

De Georgia ne leagă Marea Neagră. Noi admirăm dimineaţa, pe litoral fiind, cum soarele se ridică la orizont din mare, iar ei admiră seara, cum soarele se îneacă în aceeaşi mare.

Dacă noi astăzi continuăm să ne bronzăm pe plaja de la Mamaia sau Neptun şi ne zbenguim în apa mării, ei nu o mai pot face nici în sud la Batumi şi nici în nord la Sokhumi. Flota rusă din Marea Neagra este în stare de alertă, gata să intervină în Georgia. Osetia de Sud protejata rusiei este atacată de către armata Georgiei.

După doua săptămâni de confruntări între armata georiană şi separatişti, ieri cu o zi înainte de a se deschide Jocurilor Olimpice de vară ce se vor desfăşura până in 24 august în China, preşedintele georgian anunţase armistiţiu, dar osetenii separatişti au bombardat câteva sate georgiene. Drept răspuns azi-noapte armata georgiană a lansat o ofensivă de amploare.

Premierul Rusiei Vladimir Putin şi preşedintele SUA Geoge W. Bush se întâlnesc la Beijing cu prilejul deschiderii oficiale a Jocurilor Olimpice de vară, preşedintele Georgiei Mikheil Saakaşvili, urmăreşte desfăsurarea luptelor din jurul oraşului Ts’khinvali capitala Osetiei de Sud provincie separatistă din nordul ţării.

Ruşii din aer cu avioane SU-24 şi de pe uscat cu tunuri şi tancuri aruncă cu foc peste Georgia. La Beijing pe stadionul Cuib de pasăre cerul este împodobit cu flori de artificii, delegaţiile cu sportivii statelor lumii defilează fluturând steguleţe albe.

Să nu uităm se întâmplă pe Pământ în ziua a opta, luna a opta , anul al optulea al mileniul trei.

Consiliul de securitate ONU se poate întruni şi la Beijing, dacă se doreşte să se oprească „jocurile” din Caucaz.

Noi ne bronzăm pe plajele de la Mamaia cum am făcut-o şi când moldovenii de dincolo de Prut se luptau cu ruşii pe Nistru, în Transnistria.

cuib de pasare





olimpicii din Caucaz

Luxul faţă în faţă cu sărăcia adusă de puhoaie

Prin teledonul organizat aseară în sala Diplomat a Hotelul Hilton s-au adunat peste 450.000 de euro pentru oamenii din Bucovina şi Maramures, care au fost afectaţi de inudaţii.

Luxul faţă în faţă cu sărăcia adusă de puhoaie. De ce nu s-a organizat într-un spaţiu care să nu facă notă discordantă cu casele tip container în care sunt nevoiţi să locuiască o parte dintre cei sinistraţi?

Andreea Marin Bănică mi s-a părut prea oficioasă şi puţin afectată, Mihai Tatulici naturel ca de obicei, a căutat să o scoată din stare asta, chiar i-a cerut să-i spună pe numele mic, Mihai.

Nea Titi, un bătrân de 85 de ani din Rădăuţi-Prut care a trecut de trei ori prin inundaţii a transmis un mesaj politicienilor care au trecut, zilele acestea, prin satul său natal :

vă rog, toţi care aţi promis, Băsescu, miniştrii, să se ţină de promisiune şi să ne ajute.

M-a impresionat ştirea , şi o cred veridică, că s-au primit multe telefoane de la pensionari.

Era de aşteptat, ei sunt mai mulţi la număr decît cei bogaţi.
Johnny Răducanu a fost cît se poate de natural:

m-au impresionat doi pensionari din Alba Iulia care au donat 2 euro,... 2 euro de la doi bătrîni, îmi vine să plâng.

Actorul american Ethan Hawke a anunţat, prin intermediul mamei sale, Leslie Hawke, reprezentant al unui ONG în România, că va dona 100.000 de euro, dacă va exista încă o persoană care să doneze, la rândul ei, această sumă. Întocmai ca la poker.

Campania “România prinde rădăcini” continuă prin apeluri telefonice:

la numarul 0.900.900.120 pentru a dona 10 euro,la numărul 0.900.900.125 pentru a dona 5 euro, dar şi şi prin sms la numărul 879.

Nu toţi banii vor ajunge la cei afectaţ de inundaţii, o parte, reprezentând TVA, se vor vărsa la bugetul ţării, adică 85.500 euro din suma de 450.000 euro.

O mai fi şi alte reţineri?

Imbecillus

Nu ştiu cine şi cât s-a înveselit la auzul vorbelor rostite de prezident, când acesta s-a referit la modul de comportare in zonele inundate, a unui demnitar cu rang de ministru:

Am văzut acum, de curând, o atitudine imbecilă a unui ministru. În timp ce judeţele erau sub apă şi primarii nu ştiau ce să mai facă pentru oameni, un ministru imbecil aşezat într-un comandament cerea să vină primarii la el.

Oare de ce consilierii nu-i citesc, seara înainte de culcare poveşti din DEX ? Sau poate că ei îi citesc seară de seară iar el zi de zi aruncă cu vorbe de ocară.

Pe un om care nu este întreg la minte, este tâmpit, cretin, prost, îl împachetăm intr-un ambalaj frumos, numindu-se în latină imbecillus, sau în franceză imbécile . Imbecil este un retardat mintal iar imbecilitatea este o afecţiune gravă a intelectului, a minţii. Nu poţi să spui imbecil nici celui care are acest handicap. Dar pe ministru pe care l-ai uns, ascultându-i juramântul poţi să-l numeşti imbecil?

A făcut progrese în a da cu adjective în oamenii potrivnici lui, de la băieţi deştepţi la ţigancă împuţită şi de aici la ministru imbecil.

Putea să spună : un ministru cu capul în nori, dar nu avea acelaşi efect, vezi doamne cu prezidentul nu-i de glumit, el nu are jumătăţi de masură. În ultimul timp adoptă tactica compromiterii, înjosirii demnitarilor. Pe un ministru îl loveşte cu adjectivul imbecil în faţa primarilor de comune, iar pe primarul de comună îl înjoseşte faţă de cetaţeni : îmi vine să dau cu tine de pământ.
Am o nedumerire: de ce l-au aplaudat primarii ?

Teledon pentru ajutorarea sinistraţilor

Luni seara, 4 august 2008,Realitatea TV împreună cu UNICEF, Romtelecom şi Romsilva organizează un teledon în sprijinul sinistraţilor din Maramureş şi nordul Moldovei.

Teledonul face parte din campania "România prinde rădăcini" care va continua timp de o lună, perioadă în care numerele de telefon şi de SMS vor rămâne la dispoziţia noastră pentru ai ajuta cu donaţii.

Avem prilejul să-i ajutăm dând un telefon la Hotelul Hilton - Sala Diplomat, între orele 20.00 şi 24.00,şi vom fi răsplătiţi cu o surpriză, când la celălalt fir ne va răspunde, depinde de norocul fiecăruia: Andreea Marin Bănică, preşedintele Traian Băsescu, premierul Calin Popescu Tăriceanu, Mihai Tatulici, Tudor Chirilă, Johnny Răducanu, Nicola şi alte personalităţi.

Mi-aş dori să-mi răspundă Traian Băsescu şi indiferent cum va fi îmbrăcat îi voi spune: când văd cum sunteţi şi sunt îmbrăcat îmi vine să dau cu mine de pământ.

În ţara lui Papură Vodă

preţul kilului de grâu e mai mic decât al covrigului, al pâinii din făină importată va creşte când va veni frigul;

băieţii deştepţi umflă preţul kilowattului din motive legate de secetă, să-l desumfle când ploile vor umple barajele, ar fi o treabă desuetă;

pelicanii din deltă împart grindul, de voie de nevoie, cu o vilă somptuoasă , bat-o vântul, caprele negre din rezervaţie îndură, dar până când, exploziile de la cariera de marmură;

aleşii neamului fac legi pentru a se permite vânatul în arii protejate, numărul vânătorilor din rândul lor creşte peste noapte;

o iapă nechează, de zici că-i muşcată de streche, prevestind stihii, primarul se ascunde în podul vilei, bătrânii, femeile, copiii se cocoţă pe dealul cu vii;

digul făcut din nisip, mare tertip, îi spart de puhoaie, cel care a încasat banii acum e pe o insula exotică, cu burta la soare;

pe vodă, şeful cel mare, în tricou şi cizme de cauciuc, care se ia de edilul îmbrăcat giugiuc, sătenii rămaşi fără adăpost îl pipăie şi-l privesc ca pe un tătuc;

experţii hidro deversează controlat barajul, inundând pajişti şi sate, sinistraţii din vara trecută trimit containerele care le fu case, sinistraţilor cărora le chicară casele în apă , în vara asta.

televiziunea face pe dracu în patru să transmită din satul cotropit de puhoaie, studioul îi ograda mâloasă, ratingul creşte, apele se retrag cu greu, casele îs dărâmate, pe oamenii îmbătrâniţi peste noapte până la viitoarea viitură n-o să-i mai viziteze nici tat-su.

Plouă şi plâng

trăsneşte, fulgeră, se mânie cerul ,
din nouri apele cad grele ca ţiţeiul,

plouă şi plâng nourii cu şiroaie,
apele umplu văile şi casele cu noroaie,

oameni înalţă rugi sfintei măicuţe,
puhoaiele negre lasă-n urma lor tristeţe,

spicele de grâu se-apleacă cu mare durere,
 boabele aurii cad în ţărână prea devreme,

florile îşi strâng în petale pistilul,
 ferindu-l de hămesita ploaie ca si o mama copilul,

albinele, cu aripile ude, cad, pământul sărutându-le,
matca în stup ouăle plângându-le,

căprioara culcată pe o cetină se chinuie să fete,
un muget de jale răsună în valea cu neguri şi ceţe,
plouă, omul  plânge cu lacrimă fierbinte,
iadul e pe pământ şi raiul în morminte.

Umbre

Pe o stradă întortocheată

pe o stradă întortocheată ca de ev mediu târziu,
doi tipi cu Lamborghini frontal s-au izbit după ce agăţase cu oglinda nişte amărâţi.
refuzând  sa creadă  că mai există un Lamborghini în târgul lor,
minţile li se întunecă de îndată, ei apăsă simultan pe trăgaci, din pistoale pleacă gloanţe,
gloanţele lasă în parbrizele fumurii 'găuri fumegând.
un infirm, rostogolit din cărucior, a dat cu capul de caldarâm,
un bătrânel doborât de propriile fiare şi cartoane adunate.
două fantome ofuscate cum de nu au loc să-şi plimbe Lamborghinele,
altele două umbre se plimbă dezinvolte fiind împăcate cu soarta.

O limuzină cu aripă rotitoare

o limuzină cu aripă rotitoare bâzâie, oraşul, fix în fiecare zi pe la amiază.
mai întâi înham slugile la treabă înjurându-le ca la uşa cortului,

apoi tiranul urcă în limuzina cu aripă rotitoare

ce îl ducea iute ca gândul la reşedinţa de la ţară.
sare de îndată-n piscină unde o puicuţă îl aşteaptă cu pofte,
după ce pisicuţa îi ia energia negativă,  el fuga-n zbor se întoarce
la sclavii de prin birouri şi hale industriale
ca să-i zorească la treabă  biciuindu-i cu vorbe de ocară.
într-o zi nefastă, motorul limuzinei cu aripă rotitoare icni, limuzina se poticni,
un ghem de foc căzu pe un bloc cenuşiu mansardat.
până să vină oamenii cu tulumbele, au ars vreo şase garsoniere...
nestingherită o fantomă nevrozată ieşi prin acoperişul fumegând.

Oamenii cu aripi de argint

Oamenii cu aripi de argint, au o zi în calendar, o zi a lor, ei nu o împart decât cu Sfântul biblic zburător în car pe cai de foc, vârtej de vânt, la cer, la Dumnezeu.
Zeii nu au plecat de pe Pământ, Ei sunt printre noi, Ei sunt cei care zbor, sunt pasăre şi cai, sunt puternici, caii de sub Ei mănâcă aer şi aruncă foc, aleargă ca năluca, îi ridică în văzduh în clipe, Ei zboară mai repede ca vântul, se ascund după nori, se rostogolesc, desenează pe cer, albastrul înaltului îi îmbată, uită că sunt muritori, că cei dragi îi aşteaptă jos.
Sunt Zei cînd se ridică în văzduh şi Zei rămân şi dacă nu se mai întorc să ne povestescă cum este acolo mai aproape de Dumnezeu, noi plângându-i, ei sărutând Pământul.

Unul dintre ei este Doru Davidovici, pilot militar de supersonice, pentru care ziua de 20 aprilie 1989 a fost hotarul dintre a fi şi a nu mai fi, dintre lumină şi întuneric, dintre viaţă şi moarte.
A iubit cu nemăsură zborul, a dat suflet pasărei de fier, a trăit iubind frumosul, a trăit iubind şi spaţiul.

Doru Davidovici încerca în "V de la Victorie" gândul ultimelor secunde:

"...au venit frangand lumina in cupole de plexi largate prea tarziu, o zecime de secunda prea tarziu, intotdeauna intai avionul, chiar daca avionul, e clar, nu mai scapa - dar daca totusi? - n-a mai fost nici un totusi. Cum nici de alte dati nu mai era nici un totusi, dar daca de data asta?...Daca numai de data asta, aici erau cifra, sufletul de pilot lupta zadarnic cu o matematica lucida, neiertatoare, a fi sau a nu fi.
Dilema trecea din viata pe hartie, de aici din nou in cabina avionului de dubla comanda, dar ce-a fost acolo, ce a putut fi, convorbirile dintre ei, sau tacerea in spaima prabusirii incremenind aerul intr-un bloc straveziu, ce se intampla in cabina unui avion care se prabuseste?
Ce se prabuseste intai in universul acela pilot-avion care oricum se surpa ireversibil si atat de limpede pentru totdeauna, avionul sau pilotul? Au vorbit intre ei, s-a gandit in acele clipe de cadere haotica, pentru ca altfel sareau. Stiu si ce s-a vorbit, "Nu sari, lasa, auzi, LASAAA-L, NU SARII !!", s-au strigat clipe de viata in cabina avionului prabusit in cercuri frante (...) sarim, LASA-L LA MINE!, ACUM IESE!, n-a mai iesit."
A rămas "mitul Davidovici"!


O jucărie prea mare, azi, pentru ei ...

Stări confuze

În poiana largă din pădurea de stejar, o umbră se întinde, acoperind iarba, ca o pânză argintie de mătase, din care se ridică spoturi, ca dârele razelor de soare printr-o perdea de praf.
Urmărindu-le cu privirea, nu mică iţi este mirarea, văzând că se scurg dintr-un nor cenusiu-albicios, apărut ca din senin, deasupra poienii. Nu poţi trece, fără să te întrebi: de ce norul este rotund, cine îl ţine suspendat şi aşa de jos, de ce scintilează. Ai senzaţia că păşeşti pe un strat gros de vată, un zâzâit acoperă voci melodioase...
Dacă poţi să-ţi controlezi emoţiile, şi să te apropii, vei desluşi o scară ce duce la nor, cu fuşteie din lumini pâlpâitoare, parcă vrând să te invite: hai, nu mai sta pe gânduri, urcă! E mare ispita, dar nu-i mică nici frica.
Un pas, o întindere de braţ, şi scara te simte, te ridică, nu mai cunoşti sentimentul de frică , de teamă. Urcându-te scara, pe masură ce te apropie, vezi detalii ale norului de deasupra-ţi : un bloc masiv de granit prin care se mişcă şerpuind lumini, apoi acestea se adună într-o mişcare circulară, formând un disc de lumină, prin care scara te trece dincolo.
Eşti în afara timpului, nu mai ai repere spaţiale, eşti într-o stare de contemplare.
O forţă nevăzută, sau poate numai gândul, te poartă printr-un culoar paralel cu un altul, cu pereţii transparenţi, vezi oameni, unii normali la infăţişare, alţii mai ciudaţi, dar tu nu poţi să comunici cu ei.
Treci apoi printr-o uşă, un perete gelatinos, într-o sală imensă, vezi console cu echipamente sofisticate, multe oglinzi mate, totul dispus circular, în mijloc blocuri operatorii ca de spital, un zuzet acoperă voci melodioase.
Pacienţii, pământeni teleportaţi, aşteaptă, levitând pe câte o pânză ca de cearşaf, în stare de hipnoză, să fie exploraţi.
În jurul unuia, fiinţe ciudate roiesc, îi introduc prin ţeasta ce pare a fi de plastilină, tuburi capilare, fire de lumină, până în substanţa cenuşie, pentru a-i extrage informaţiile cerebrale.
El, omul captiv, astfel e conectat la o consolă dispusă într-o încăpere din vecinătate, care redă tridimensional, hologramă laser, imagini din viaţa pacientului, prin procesarea informaţiilor din sfera subconştientului.
În faţa pupitrului analizorului, stă într-un fotoliu ergonomic, un om, un pic mai aparte şi ca înfăţişare: chelie proaspăt rasă, două orificii auditive fără pavilioane, frunte bombată şi înaltă, cu o cicatrice în mijloc, sprâcene - două protuberanţe osoase, ochii de culoarea cerului înnorat, nasul drept şi mare tronează deasupra unei mustăţi ce se prelungeşte până-n părul bărbii de culoarea corbului ce contrastează cu roşul buzelor, buze ce se ţuguie, trădând o starea de concentrare.
Nu este altul decât Zu, cel căruia i se încredinţă această misiune de către mai marele Mu, căpetenia expediţiei celeste. Ei aparţin unei civilizatii superioare, de pe o planetă din constelaţia Andromeda.
Zu cu platforma spaţială cu o tehnologie avansată, cu mult peste orice tehnologie de vârf de pe Pămant, si cu echipe de cybermuni -oameni sintetici cu inteligenţă artificială, va culege date despre evoluţia rasei umane, a speciilor de vieţuitoare, va măsura parametrii planetei: înălţimi, adâncimi, îndinderi deşertice, niveul de degradare a învelişului atmosferic, temperatura din interiorul ei, frevenţa de pulsaţie, distribuţia câmpului magnetic, nivelul radiaţiilor naturale şi artificiale şi nu numai, pregătind omenirea pentru o nouă eră.

Starea mentala de pace şi linişte a oamenilor comunei din apropierea navei, se datoră pe de o parte anulării câmpului gravitaţional în zona de staţionare, permitând navei să staţioneze suspendată în aer, fiind gata oricând să decoleze, cât şi datorită emisiei intenţionată de radiaţii cu aceiaşi frecvenăa şi fază cu a undelor cerebrale alfa şi teta.
Nava este dotată cu un generator de unde gama prin care se experimentează coordonarea de la distanţă a anumitor părţi ale creierului responsabile de gândirea abstractă, de meditaţie dar si de acţiuni voluntare, înlăturând stresul, îmbătrânirea neuronală.

Oamenii trec prin stări confuze, de la indiferentă faţă de tot ce-i înconjoară, somnolenţă socială până la beatitudine.
Asa se face că zvonul: primarul nu-i de găsit, de parcă îl înghiţi pământul, îl interpretă pe oricare altul: vaca, nu ştiu cărei ţaţe, nu mai dă lapte, o nevăstuică a muşcat-o de ţâţe.
Zada, o femeie recunoscută ca aţâţâtoare, vecină cu Vica, nevasta primarului de-abia ales Vasi, încercă, să-i arunce pe ogorul minţii, o sămânţă de gelozie: nu întâmplător a dispărut şi Anuşca, femeia care îi singură mai tot timpul.
Altădată s-ar fi aprins la auzul acestei veşti, dar acum a primit-o cu o linişte interioară, soră cu indiferenţa, minunându-se şi ea, poate să o fi schimbat noul ei statut social, soţul a ajuns primar.

- Cum ai dormit ? –o întrebă, pe ocolite, Zada.

- Greu am pus geană pe geană, gândindu-mă la el, cât de greu i-o fi să trudească cu mintea zi şi noapte. Ce ştii tu ce-i aia să munceşti cu capul. – îi răspunse repede Vica, nerecunoscând că s-a întrebat toată noaptea: pe unde o fi umblând domnul ei primar Vasi?

- Hai, că te îmbeţi cu vorbe frumoase. Ştii că Anuşca a dispărut de ieri dimineaţă, de-acasă?- o suci brusc Zada, urmărind vreo tresărire pe faţa vecinei.

- O fi luat-o cu el, Vania, aşa cum îi promisese, când veni ultima dată, acolo departe,la parohia lui, de-o fi adevărat. Vica refuză să se gândească la ce se gândea Zada: al ei să fi fugit cu Anuşca.

- Esti rămasă în urmă cu ştirile de la radio-şanţ. Vania îi venit de doua zile, ieri pe la amiază, se învârtea ca o curcă prin curte. M-a văzut, a venit la gard, părea speriat, uluit. Mi-a spus că Anuşca a dispărut în zori de zi, în cămaşă de noapte, şi dacă până-n seară nu se întoarce,va anunţa primarul şi poliţia de proximitate.

- Cum să plece, tu, aşa fără ca el să o fi văzut, sau să fi simţit când s-a mişcat patul? Au unii bărbaţi o nesimţire, dimineaţa, soră cu moartea. – se prinse în discuţie, antrenându-şi subconştientul, Vica.

- Să ştii, că nu toţi sunt aşa ca al tău. Să te cruceşti, nu alta, Vania mi-a spus, rugându-mă să nu-i întind vorba, să nu-l creadă lumea că nu-i cu mintea acasă, cum Anuşca a fost trasă prin ferestră, pe care o deschise să ia o gură de aer, de o forţă nevăzută, ca şi cum ar fi fost aspirată. Să nu mai spui nici tu la nimenea! - vorbi cu un aer conspirativ Zada. E dus de-a binelea Vania.

- Vasi al meu nu are puterea asta, - gândi cu glas Vica.

- Vica, ţi-am zis eu, că Vasi al tău a tras-o pe Anuşca? – disimulându-şi intenţia, Zada.

- Nu, nu, tu nu zici nimic, doar te plimbi cu vorba, ca o muscă în jurul balegăi de vacă, – zise înciudată Vica. Cum m-am lăsat prinsă în capcana întinsă de Zada, tocmai eu, nevastă de primar, şi nu-mi explic cum de nu i-am răspuns pe măsură.

Zada se minună că ceva o frânează, să nu o scuipe între ochi.

- Eu mă duc până la primărie, să scot o adeverinţă că nu am alte venituri decât pensia de urmaş, - gândise cu glas Zada.

- Poţi să mergi, ai dreptul, mergi la primar nu la soţul meu, spuse Vica,- reţinâdu-şi vorbele: te mâncă-ncur musca!

În tot acest timp, Zu ţinând între dinţi electro-trabucul, se delectă cu filmul vieţii pământeanului cu nume de cod Pro, o transpunere in video tridimensional a evenimentelor din subconştient, de la vârsta când materia cenuşie a început să păstreze evenimentele şi până la ultima imagine de dinainte de a fi teleportat din biroul de primar: el făcând sex cu ea, pe o canapea.

Derulă filmul făcând stop pe scene care se repetă obsesiv: să conducă pe alţii şi să facă sex. Obrajii lui Zu prinse o uşoară roşeţă, imaginile similare cu ultima răscolindu-l. Încet obrajii işi recăpătă culoarea, iar pe frunte cutele i se adânci: în viitoarea era, oamenii n-ar trebui să mai aibă obsesia sexului.
Lumina roşie din vârful electro-trabucului crescu în intensitate, semn ca Zu solicită o doza mai mare de fum de mirodenie, înainte să cadă în stare de meditaţie pentru a intra în legătură cu cei dragi de acasă.

Meniu electoral

PSD s-a recăsatorit cu PC, fosta sotie imorala, uitându-i toate comportările de traseistă. Cu ce a reuşit PC-ul să-l îmbrobodească a doua oară ?

Nu cred că cele trei procente, cât marja de eroare a oricărui sondaj electoral, au fost motivul de împăcare.

Ei au un tătuc bogat şi nu sărac şi curat.
Ehei! Antenele lui Felix sunt ispita. În campania electorala din toamna, antenele vor fi bune şi de lovit adversarii la ţurloaie.

Familia întregită şi-a unit Consiliile Naţionale sub deviza:

”îţi dau pensii, salarii, ajutoare, preţuri mici la mâncare”.

Meniul pentru nunta PSD cu PC (se va juca si mânca patru ani):

- 1000 de roni salariul minim;
- 1000 de km de autostradă;
- 1000 de km de cale ferată;
- 1000 de sali de sport;
- 1000 (în cod binar) de stadioane tip UEFA.

şi mezelicuri:

- a 13 pensie(nu este ajutorul de înmormântare);
- 10 procente impozit pe salarii mici;
- dublarea pensiilor de agricultor ( tot mici vor rămâne).

Şi ca totul să pară credibil, s-a propus la final un Cod de intergitate şi moralitate, adică cine-i bogat , tot bogat va rămâne iar cine-i sărac ... (s-a terminat cerneala) .

UPDATE

Început de poem

Din milioane şi milioane de piepturi, răsuna în pieţe şi pe stadioane, dar şi pe văi şi câmpii, ca un cântec de slavă, urarea : Să ne trăiţi o mie de ani !

Rugă pentru vrăjmaşi

Ce naşte pisica, şoareci prinde, copilul lui Osama bin Laden vrea să-i distrugă pe americani şi englezi.
Hamza fiul "geniului" , mergând pe urmele tatălui, militează pentru distrugerea Americii, Marii Britanii, Franţei şi Danemarcei (pentru început), postând pe net un poem în versuri.
Din publicaţia The Sun, trecând prin Rompres, ar veni aşa:

"Grabiti distrugerea Americii, a Marii Britanii, Frantei si Danemarcei ...
O, Doamne, blagosloveste-i pe luptatori si loveste-i pe necredinciosi si pe tradatori.
O, Doamne, calauzeste-i pe tinerii natiunii islamice, ajuta-i sa devina luptatori ...
fii ingaduitor cu cei care doresc sa mearga la Jihad".

Nu trebuie să ne amăgim că este un ingenuu, ca este un copil de 16 ani, ca Dumnezeu nu-l va asculta, ...
Prinţul terorii, Hamza, nu ştie că la acelaşi Dumnezeu se roagă şi cei, pe care îi numeste necredincioşi şi trădători?
Cum ar trebui sa ne rugam la Dumnezeu, cum sa-I spunem ca Hamza seamănă sămânţa urii?

Părintele Gherontie Puiu, de la mânăstirea Caraiman, ce-i aşezată pe un mic platou la poale de Bucegi, ne învaţă să ne rugăm şi pentru vrăjmaşii noştrii, să spunem de 30 de ori pe zi, timp de patruzeci de zile:

"Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei".

Şi adaug, în context:

"O, Doamne, dacă ajunge la tine rugăciunea lui Hamza bin Laden,
nu-i da răspuns, nu-i da reply, dă-i înţelepciune, dă-i puterea de a îngădui că toţi oamenii sunt fiii Tăi.
Ia-i puterea de a aprinde vrăjmăşia între oameni, şterge-i PIN-ul urii din sufletul lui, să creadă că nu războiul dintre oameni este sfânt, doar iubirea aproapelui".

Haideţi, de 30 de ori pe zi, nu-i greu, nu-s flotări!

Marele Urs o joacă pe UE

Era de aşteptat ca la summitul Rusia - UE, Putin să se prezinte cu Medvedev de mână, fiind copilul lui de suflet (cum merge mama cu odrasla, în prima zi din clasa întai). Ehei, nicidecum!

La întâlnirea cu mai marii Uniunii noastre, a gândit sucit, mâncase mult sushi.

Nevasta-sa, Svetlana, maestră în arte culinare, i-o fi preparat peşte crud învelit în foi de alge, sushi, un fel de sărmaluţe japoneze, încât i s-o fi aplecat, de cât a mâncat.

Fie haleala cât de buna, dacă-i multă , nu mai gândeşti bine, tot sângele de la cap asită digestia.

Printre râgâieli şi frânturi de vorbe, dă de înţeles, ( rusului niciodată nu-i intuiesti gândurile, acţiunile) că la iarnă preţul la gaz se va dubla, ceva rotund şi frumos, mia de dolari pentru mia de metri cubi. Sau poate este un mesaj învelit în foi de alge: renuntaţi la scutul antirachetă - Uncle Sam, şi veţi avea gaz la iarna cât pentru toate arzătoarele.

Mărirea preţului gazului, la noi, începând cu întai iulie, este aşa cam cât trei icre de nisetru. Am zice că Medvedev e băiat bun, ne-a spus acum, când gazul nu prea se arde în draci, poţi face o omletă şi pe o lespede de piatră arsă de soare.

Ne-a lăsat timp pentru strategii.

Până la iarnă, speranţa, că se va finaliza magistrala Nabuco, este mică, cât o icră neagră, se pare că Medvedev i-a învelit pe azerbaidjeni în foi de alge, făcându-i sushi.

La iarnă, când vor crăpa pietrele, unii se vor îmbuiba cu sushi şi icre negre iar alţii nici măcar cu icre de crap pe felie de mămăligă. De le-ar crăpa!

Zolotoe Kol'tso - Nicevo ne polucitsia

Singuri in Univers

Pe Pamant mai sunt conflicte armate, sunt tot mai multe acte teroriste, militarii nu mai mor in transee, mor imbratisati cu civilii, bolile incurabile ating si pe copii, ard padurile sau sunt defrisate, se intind zonele desertice, se topesc ghetarii, zonele temperate devin tropicale, raurile ies din matca, cutremurile sunt tot mai devastatoare, alimentele sunt la mare pret, saracia se intinde ca o caracatita, se consuma in draci petrol si gaze, creste de la zi la zi productia de masini echipate cu motoare cu ardere interna, cresc preturile, creste ura dintre oameni …

Tot pe acelasi Pamant si in acelasi timp traiesc oameni, special dotati, cu imaginatie debordanta, avangarda civilizatiei noastre, care sustin ipoteza ca nu suntem singuri in Univers, ca ar exista o civilizatie hiperavansata undeva ascunsa pe o planeta, intr-o galaxie, si ca nu s-a intreprins nimic inteligent pentru a semnala lor ca existam si noi.

La scara Universului, nu numai Pamantul, dar si sistemul nostru Solar este ca un diamant cat o margea, undeva pe fundul oceanului.

S-a facut prea putin si fara anvergura. Probabilitatea ca un mesaj trimis cu sonda spatiala Voyager, sa ajunga la destinatie, a fost extrem de mica, ca si mesagerul.
O fi trecut sonda prin apropierea unei civilizatii dar nu a bagat-o nimeni in seama, confundand-o cu un tantar.

Mai nou, se avanseaza ideea, de a modifica pozitia unor stele din sistemul nostru solar, care la randul lor vor modifica traiectoria Soarelui prin galaxia Calea Lactee, acest fenomen artificial atragandu-le atentia asupra noastra.

Pana vom reusi sa le facem din ochi cu stelele, poate sa dureze zeci de mii de ani, trebuie ca prin solutii inteligente, sa oprim conflictele armate, sa controlam clima, sa folosim energia gravitationala, sa asiguram hrana pentru toata omenirea, sa gasim leacul bolilor incurabile, … si cand toate acestea si altele se vor rezolva atunci se va spune ca o civilizatie mult superioara celei de astazi a venit pe Pamant.

Extraterestrii sunt urmasii urmasilor urmasilor nostri.