Vin dacă îi culegi. Îi culegi dacă ai vie. Dacă nu ai, ei vin dacă ai bani să-i cumperi. Un doi lei kilul în piaţă sau un leu kilul în podgorie. Te duci acasă la omul cu via, îţi alegi un rând, culegi un patru sute de kile dai un patru sute de lei. Dacă mai pui şi parte din costul drumului te apropii de un leu jumate. Dacă îi aduci de la patru sute de kilometri cu un jeep, depăşeti doi lei kilul. Cu elicopterul nu se pune. Vinul din struguri aduşi cu elicopterul, chiar nu are preţ, un preţ normal. Revenim la diferenţa de preţ dintre strugurii aduşi la piaţă în cutii de carton sau saci de plastic, şi strugurii culeşi din vie. Diferenţa e plăcerea de a-i culege, de a simţi tăria boabelor strânse pe ciorchine. Poţi să şi-i guşti când îi culegi. Mai mult, poţi să şi-i mânânci! Dar, mai încetul, gândindu-te că mânânci din punga ta.
Vin strugurii! De aproape, de departe, ei vin! Struguri negri sau albi. Negri sau albi? Asta e întrebarea. Trebuie să mergi la piaţă cu lecţia ştiută de acasă: boaba care e albă e albă şi care e neagră e neagră. Vinul alb e mai uşor la băut, e ca o învârtită, cât timp te învârţi cu fata în braţe te simţi ameţit, apoi după ce se termină dansul, rămâi cu senzaţia... Vinul negru e altceva. Oricum de departe se vede că nu este alb. Trebuie grijă mare la băut. Poţi să scapi paharul din mână, aşa de greu e. Şi dacă apuci să bei fără să-l scapi din mână, apoi repede îţi vei da seama că eşti alt om. Devii mai greoi, mai jovial, nu-ţi mai place să pierzi timpul să joci o învârtită, poate de-a v-as ascunselea. E altceva. Dacă e linişte în jurul tău auzi cum se desprinde colesterolul, ăla rău, de pe pereţii vaselor interioare, ăla bun râmâne, te menţine în parametri. Vinul negru nu se bea de unul singur. Se bea în doi, nu neapărat în mod egal. E ca în viaţă, el două, ea unul. Vinul alb se bea cu gaşca de prieteni până îl termini. Nu-i bine, nici sănătos, să-ţi rămână vin alb peste an. Musai trebuie fixat cu un derivat din sulf. Un vin tratat nu-şi mai păstrează calităţile iniţiale. E ca o fată trecută, care nu mai vrea să se joace nici de-a ascunselea! De asta zic, boaba care e neagră, e neagră, iar cea care e albă, e albă. Diferenţa nu e pe drumul de la vie, ci în cadă, acolo unde boabele strugurilor cad strivite de rolele zdrobitorului. Bobele negre strivite şi mustul se lasă împreună câteva zile. E lungă dragostea lor. Din pulpa boabei iese taninul. De la zi la zi gustul şi culoarea mustului se schimbă. Ceva creşte în el. E tăria şi greutatea de mai târziu a vinului negru. De aia zic: boaba neagră nu e ca boaba albă. Mustul din boabele albe se poate pune în vase, la fiert, chiar în ziua când strugurii au fost zdrobiţi. Lăsat mai mult pe boască, nu se schimbă mai cu nimic calitatea mustului, doar boabele se transformă, din albe ele devin maronii. Mai există obiceiul de a amesteca strugurii albi cu cei negri. Să nu fie nici alb şi nici negru, undeva pe la mijloc, la culoare. La gust, gustul unui vin roşu cu apă. Sau cum ai fuma o ţigară light. Vinul negru e ca o braziliancă, o sud-americancă dansând samba. Vinul alb e ca o nord-europeancă dansând... samba.
Vin strugurii, cu boabe pe boabe călcând!
De peste vii rămase pustii, vin fecioare despletite, cu sânii tresăltând sub ii.
În căzi ele se prind de mâini, horă dansând pe boabele strugurilor, apa vie, mustul, din ele izvorând.
Vin strugurii, cu boabe pe boabe călcând!
De peste vii rămase pustii, vin fecioare despletite, cu sânii tresăltând sub ii.
În căzi ele se prind de mâini, horă dansând pe boabele strugurilor, apa vie, mustul, din ele izvorând.