Ar
fi, că de n-ar fi, nici că s-ar povesti.
Ar fi dacă Baba Rada şi Baba Dochia ar fi surori. Baba,
nu este o particulă cu sens peiorativ, nu!, Baba este numele lor
de fată, e de la mama lor rămas. Baba Rada l-a făcut pe Valentine
(nu ea a pus pe „e” in coadă, ci tată-su). Baba Dochia îl are pe Dragobete de fiu. Nu mai
încape nicio discuţie. Valentine e şi nu
e de aceeaşi părere cu cei care îi şoptesc că Dragobete îi este văr după mamă. Între ei există o distanţă
în timp de zece zile lumină, Valentine
îşi ţine ziua pe 14 februarie, iar Dragobete pe 24 februarie. N-au cum să se întâlnească. Şi mai este ceva
de adăugat. Nu trebuie să faci studiu de caz, ca să observi că de când Baba
Rada ni l-a adus pe Valentine, îndrăgostiţii nici nu vor să mai audă de
Dragobete, îndeosebi cei de pe la oraş iar dintre aceştia cu precădere cei
cosmopoliţi - un cuvânt perimat. Cum de
s-a ajuns la această insolită situaţie? De unde şi cum a apăut pe meleagurile noastre,
Valentine, acest cavaler al iubirii deşarte?
Se spune că pe vremea când s-ar fi dat liber la transhromanţă, într-un sigur
sens, înspre Vest, nu e vorba despre transhumanţa mioarelor, Baba Rada a luat urma, a urmat turma, şi a
juns până în pânzele albe, pe tărâmul libertăţilor multiple, adică de
tot felul. Aici, ca prin farmec, altfel nu se explică, cineva i-a luat
minţile, şi dacă nici Baba Rada n-ar avea ea grijă de minţile ei, atunci cine să mai aibă!
Se credea, se vedea o zână plecată în căutarea unui Boy Frumos din Lacrima City. (Ca să vezi cât
de mult a ajutat-o pe Baba Rada cursul de engleză urmat acasă înainte de apleca în transhromanţă)
Numai cine nu caută nu găseşte.
Nici ea nu ştie cum de ajunse pe campul universităţii Yale, unde la un picnic, nu
cu grătar, ci numai cu pepsi şi ice cream,
asculta vrăjită cum un bărbat
chipeş vorbea la microfon, cocoţat pe o ridicătură. Auzise ea bine că ar
fi un pastor ( a se înţelege păstor).
Acesta vorbea liber despre
drepturile omului în general şi ale
îndrăgostiţilor în particular. În altă
zi, Baba Rada avea să-l cunoască pe pastor,
bând împreună un pepsi, ca pe un băiat dezinvolt, fără prejudecăţi, uns şi la propriu cu toate alifiile. Baba
Rada, mai reţinută de felul ei, după ce
s-a deprins cu limba lui de mamă yankee, a devenit vorbăreaţă, slobodă la gură, abordând diverse probleme cu lejeritate. Bărbatul cu părul grizonat, gros
la trup şi înalt la stat, o întrebă, era spre seară:
–
Pe mine mă cheamă Valentine, pe tine, darling, cum te cheamă şi de
unde vii?
Ei îi plăcu cum îi vorbise, deşi
ea ştia din interiorul ei că omul plusează. Simţi cum inima ei pulsă în ritm
alert.
–
Mă cheamă Baba Rada
şi vin dintr-o ţară de la răsărit, e frumoasă şi cu oameni bogaţi, sufleteşte vorbind...
–
Yes! Spiritually!
–
...oameni la fel ca mine, care vor să învaţe ce este şi cu ce se mănâncă libertatea.
–
Wau, Baby Rada!
–
Eu nu sunt be-bi sunt
ba-ba, Baba Rada.
–
Ba-ba! Ok! Baby Rada. Vino cu mine, să-ţi arăt cum stăm
noi cu libertatea spiritului.
Baba Rada fu mai mai greu de
pornit. Cunoscu pe Valentine şi lumea
sa, sub toate aspectele, sub toate faţetele.
Nu se mai ştie cine avuse iniţiativa, Baby Rada îşi făcuse mendrele cu Valentine,
sau invers. Cei doi trăiră împreună, cum poate să trăiască un boy şi-o baby zână,
multe zile şi nopţi, unele de un adevărat desfrâu, şi pe motiv că hainele ei nu mai stăteau strânse cu brâul. Mai ţine-o pe Baba Rada în frâu dacă mai poţi!
Orice început are şi un sfârşit.
După zile însorite vin zile înnourate. Pastorul din campul universitar Yale îi dădu papucii, asta după ce băgase de seamă că baby a sa, Baba Rada, rămăsese grea. Ea,
cu lacrimi în ochi, îşi amintise de vorbele mumă-sii: fie mămăliga cât de rea, tot mai bine-i-n ţara ta.
Întorcându-se acasă, Baba Rada stătu
retrasă în coliba ei de la poalele muntelui sacru, sub cascada
Ursitoarea. Aici, la termen, Baba Rada
născu un copil, nu prea zdravăn, dar frumos, aducea cu ta-su, yanke-ul. Moaşă şi naşă copilului îi fuse
Baba Dochia, soră-sa. De unde ştiuse Baba
Dochia când îi vine sorocul soră-sei?
Prin telepatie. Telefon avea doar Baba Rada. Yanke-ul îi dăduse un mobile,
înainte de a se despărţi. Aşa se explică cum de Baba Rada îl anuţă pe yankeu să
vină să-şi vadă copilul. Asta se întâmplase după ce Baba Rada îl înţărcase pe Valentine.
Veni yanke-ul cu elicopterul şi ateriză pe muntele sacru.
De aici, condus de Baba Dochia, coborî la bordeiul de sub cascada Ursitoarea. Nu
îi plăcu cum arăta copilul, strănuta, îi
curgea întruna nasul. Hotârî să-l ia acasă, în America, convenind pe cale
amiabilă cu Baba Rada, ca în fiecare an după ce va împlini vârsta majoratului,
de ziua lui, Valentine să vină s-o
vadă pe mumă-sa.
Şi aşa, Valentine, an de
an, vine pe la noi. Fie că nu mai are timp, fie că îi este ruşine cu mumă-sa, Valentine nu mai trece pe la bordeiul de sub cascada Ursitoarea. Vai de
copilul care nu-şi respectă mama! În fine. Pe unde călătoreşte prin ţară, el trage numai la hoteluri cu cel puţin 4 stele. De ziua
lui Valentine, Valentine’s Day pentru cei
emancipaţi, îndrăgostiţii autohtoni, perechi, perechi, aşteaptă la uşa
lui pentru a primi binecuvântarea unei
cununii pentru o noapte. Valentine nu
oboseşte niciodată, el este tot timpul tânăr şi ferice! An de an cucereşte tot mai multe
oraşe din ţară. El petrece laolaltă cu perechele de îndrăgostiţi. Când e
aici, când e colea! Ce petreceri, ce baluri, ce mese, ce cadouri, ce desfrâuri! Mai poate cineva
să-i mai ţină în frâu?
Baba Rada stă
scunsă în bordeiul ei de sub cascada Ursitoarea. Şi anul acesta ea îl aşteaptă
pe Valentine, deşi ea ştie că el nu va veni.
Pentru el, ea coace în cuptorul
de piatră lipie pe gustul lui Valentine,
îi mai prepară un suc din afine şi apă
de la cascada Ursitoarea, aşa ca să aducă a pepsi. Toate astea şi altele le
face pentru masa festivă de ziua
băiatului ei. „O mai veni el pe
la mine vreodată?” Poate o trece mai
degrabă soră-sa, Dochia. „O mai trăi ea, oare?”
Baba
Dochia, umblă pe muntele sacru, mai sus
de cascada Ursitoarea, şi e cu gândul numai la băiatul ei, Dragobete. Ca în
fiecare an, şi anul acesta ea va coborî
de pe munte, va intra în magazinul din sat ca să facă cumpărături
pentru ziua dragului ei de băiat. Va
găti multe bucate printre care o găină împăiată cu usturoi, preparată la ceaun,
aşa ca pe gustul băiatului ei. Ca de
fiecare dată, şi de această dată nu-şi va putea stăpâni lacrimile. Nu l-a mai
văzut de un an. „Pe unde o mai umbla el? Şi-o fi găsit,
oare, vreo fată? O să-mi aducă un pumn
de ghiocei?” Băiatul ei este bine
crescut, asta ştie multă lume ! Baba
Dochia, la întoarcere spre casă, va
trece şi pe la Baba Rada ca să ia pâinea coaptă în ţest. „O mai
trăi?”
