Vine prima zi de Mai

Astăzi nu-i Întâi de Mai! Mâine va fi! după calendar. Vremea astăzi este cum ar trebui să fie mâine. Natura e în sărbătoare. Zumzet, murmur, forfotă, triluri ... şoapte şi suspine. Pomii încărcaţi de flori, sunt ca miresele în faţa altarului. Verdele, Albu, Rozu, Galbenu, Violetu din florile pomilor sunt copiii veseli, zglobii ai Luminii. Nu mai zic de gâze! Sunt câtă frunză şi iarbă, de toate neamurile. Îţi închipui ce bucurie, ce dorinţi ascunse, ca ale unei fecioare, a cuprins-o pe Primăvară. Fecioara anotimpurilor, născută dintr-o iubire a sevei Pământului cu Lumina. Să o ţină Dumnezeu, şi mâine şi poimâine, aşa frumoasă ca şi azi!
Vine prima zi de Mai. Cum să o petrec? 1 Mai muncitoresc îmi răscoleşte amintiri, de-a valma, bune cu rele. Înainte vreme, pe când cinici ani erau egali cu patru şi jumătate de muncă, 1 Mai era ziua de măsură a gradelor de libertate. Astăzi când sunt liber, cu trei sau n minus unu grade de libertate, nu ştiu ce să fac cu ele.
Omul normal, care e în parametri, este ca o funcţie de mai multe variabile. Diferenţierea funcţiei în raport cu fiecare dintre ele, dă viteza acţiunilor, ale dorinţelor omului. Nu-i bine să fii o funcţie independentă de orice variabilă, derivata îţi este nulă şi devii paralel cu drumul pe care merge viaţa, e ca şi cum n-ai mai fi.Esti liberul absolut, te integrezi în el, devii frate cu guru şi soră cu misa.
Aşa că mă pretind o funcţie de mai multe variabile, şi mă derivez! Pentru mâine mă derivez în funcţie de una, de o singură dorinţă. Acţiune! Motor! Scena 1, La iarbă verde! În mijlocul naturii ce m-a născut şi care renaşte în fiecare primăvară. Ar trebui să fiu îmbâcsit, sătul de atâtea primăveri. Dar nu! De-aia este pusă în calea ei iarna, ca să o aştept ca pe o fecioară despletită.
Aşadar mâine o să merg în mijlocul ei, o să-i reaprind focul şă-şi reamintească de mine, o să-i cânt săltând, dănţuind ca un apaş, sau ca un babuin, sau ca un trac, sau ca un dac, şi o să-i aduc ofrandă ...
La ce te gândeşti? Eu la un grătar cu mici, cu muştar, cu pâine ţăranească, cu bere, cu vin şi cu ce-o mai fi.
Să trăiască Unu Mai! ... unu mai bine decât altul!

Cafeaua de dimineaţă

Eu şi ea! Aşa ne întânim de fiecare dată. O clipă o întrezăresc în oglinda cafelei din ceaşcă! O lumină alunecă pe luciul ei catifelat, face o piruetă, oglinda cafelei se mlădie se lasă adâncită până la fundul de zaţ al ceştii, apoi ca prin minune revine, luciul cafelei se reface pentru a primi, ca într-o îmbrăţişare, o altă lumină de la Soare. Sorb lumina din cafea cu aceeaşi poftă, ca de viaţă, o las să-şi refacă oglinda, aceeaşi, catifelată, dar mai mică şi mai aproape de fundul de zaţ din ceaşcă...O lumină renăscută, obosită de drumul lung făcut de la Soare, fără prea multe piruete se prăbuşeşte pe luciul mătăsos al cafelei. De căldura ei, ca o povară, oglida se înconvoaie … Vai! Se vede zaţul de pe fundul ceştii! ...
O mai sorb încă odată cu toată lumina din ea …
Ceaşca rămâne tristă, goală, plânsă, cu dâre de zaţ pe margini şi pe fund. Zaţul rămas, e martor, ca praful amestecat cu sânge şi frământat de copitele taurului şi de bocancii toreadorului dintr-o arenă maură...
Pe pereţii ceştii, după scurgerea zaţului, se nasc insule albe ca de fildeş, pe care patinează raze cu capul în Soare...
Ele vin, vin umplând cu lumina lor tot golul ceştii.
Din zaţ ies aburi, nori aurii!
Este imaginea aburită, ceţoasă, plină de necunoscut a zilei ce abia s-a născut.
Inspirat de Incă o zi ... a Denisei

Cine o fi de vina?

Mirare. Indignare. Consternare. Delăsare. Uitare. Şi atât . Nimic mai mult. A, da! Măsură administrativă, destituire. Şi cu asta ce-am făcut? Cine urmează? Cine va cădea victimă mizeriei din spitale. Să nu leşinăm ni se administrează  apă cu zahăr: E un caz izolat! Pacienţi de azi şi de mâine  nu vă impacientaţi! Se mai întâmplă! Da? Ca să vezi! Un adevăr meschin există: nu se întâmplă numai în aceeaşi clinică. Dispersia fiind mare, densitatea de probabilitate este mică. Ieri spitalul I1 (I de la Infection) , azi I2, vezi CF2, mâine I3 , ş.a m.d. până la n. Şirul ar trebui să fie descrescător pentru ca la limită să atingă zero. Ce simplă e  teoria. Practica în schimb, cum s-a văzut, e de toată coma.În comă la reanimare. Din reanimare iese cine are zile.
Nu este de vină constituţia profesională a celor ce s-au făcut frate cu Hippocrate: Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.
De vină este ... Constituţia. Dinozaurul de la castel şi-a clocit oul, din ou ecloză un pui vioi ca mingea de oină, un pui cu blazonul escu atârnat de coadă, un pui neînfricat ca esqui-ul maur pe trambulina de zăpadă.
O luăm de la capăt. Ce repede au trecut douăzeci de ani!

C'est fini la comédie

Două gesturi mimate, à la Française! Nicolas Sarkozy , preşedintele Franţei, ţară unde faţă de noi apune soarele, mai nou şi lumina a apostrofat un tânăr, aflat în mulţimea în care preşedintele se îmbăia, pe motiv că după ce îi strânse măna, acesta a făcut gestul că şe şterge de ceva  murdar rămas pe ea. Asta a fost într-o joi!
Într-o sâmbătă pe la orele serii, pe un platou de televiziune,în cadrul unui show al canalului France 2 , un alt tânăr, un comic tembel, pe nume Lambert, cu prenume de măr, Jonathan (nu are nicio vină mărul), un măscărici, jumătate bărbat (cealată jumătate era într-o cârpă colorată, o fustă de ţigancă) a mimat, arătând întregii lumi cum salută românii. Cu spinarea încovoiată, cu mâna întinsă a grăit în limba măsii lui :
S'il vous plaît, Messieurs, Mesdames!
Ce comedie! (cu accent pe primul e) Aşa comediant, aşa comedie!(cu accent pe ultimul e)
Doi tineri de aceeaşi naţie, unul   îşi sfidează propriul preşedintele, celălalt sfidează poporul român! Care dintre cele două gesturi e mai  dureros?

Pourquoi et comment 'le tembel' Lamber tombe dans l’extrême et le racisme?
C'est fini la comédie.

În vizita la Va teduquer imbecile francais 

Cu mintea în cenuşă

Când am citit într-un cotidian titlul - Tineri bursieri, blocaţi în ţară- am simţit cum acarul cenuşiu din mintea mea schimba macazul de la intersecţia liniilor neuronale pentru a dirija fluxul nervos spre norul de cenuşă- cauza anulării multor curse aeriene.
După ce am lecturat conţinutul articolului, conţinut ce a avut darul să-mi stingă cenuşa ce se activase în minte, acarul cenuşiu a rămas de veghe. Vulcanul nărăvaş din acea ţară îndepărtată, friguroasă, brrr!, continuă să scuipe foc şi cenuşă. Nu ştiu dacă lava incandescentă ce se revarsă îi încălzeşte pe islandezi, în fond e treaba lor, ştiu că cenuşa ridicată în stratosferă o ia la sănătoasa taman spre interiorul continetului, bulversând în continuare zborul avioanelor, afacerile companiilor aeriene, şi … materia cenuşie a unora ce populează instituţiile publice .
Tinerii bursieri vor rămâne blocaţi în ţară, fiindcă nu s-a găsit o legătură dialectică şi istorică între angajarea lor, de către cei care i-au trimis la şcoală în afară, şi cenuşa vulcanică ce acoperă albastrul cerului de primăvară. Oricum aceste lucruri sunt nepalpabile, nu se văd cu ochiul liber. E doar o închipuire!

Am fost în vizită la:

Corina Creţu, Perturbările traficului aerian în Europa
Gabriela - Buburuza
Cella - Noi, proprietarii nimicului
Vania - Compunere despre Ţară
Flavius Obeadă - Sinceritatea bulgarului
Oana - De la liceu la liceu
Adrian Nastase - Poporul trebuie sa intre in casa lui

Ce bine-mi e!

Stau in faţa ferestrei inundată de soarele dimineţii. Simt cum lumina ce-mi intră prin vârfurile degetelor mâinilor ridicate, îmi inundă celulele, ridicând la suprafaţa lor, ca o cenuşă, tot răul strâns, rău ce se scurge în pământ, ca un râu,prin tălpile picioarelor. Aici se impune o mică paranteză : până să ajungă în pământ, reziduurile, lumina murdară, traversează tavanele , spaţiilie a două apartamente. O fi bine? Nu-i timp de divagaţiune.Oricum, greu îmi păstrez imaginaţia. Îmi e necesară ca să mă văd stând cu picioarele înfipte în pământ. Cum din pământ mă trag, simt apoi un val de energie telurică ce-mi gâdilă tălpile, cum o face nisipul ce se scurge când stau cu picioarele în apa vălurită a mării. Ea, telurica, se împrăştie în corp ca cerneala în sugativă, hrănindu-mi celulele organelor şi ţesuturilor, celule curăţate mai devreme de lumina năvalnică, hulpavă, a dimineţii de primăvară. Îmi las braţele pe lângă corp, tot ce mi s- a întâmplat mă face să cred că sunt întremat pentru toată ziua, că sunt luminos ca Helios şi puternic ca Gaea.
De nu încercaţi, nu aveţi cum să mă credeţi! (Inspirat de Ritualuri de relaxare , de Rodica Demian, Formula AS.)

O carte de vizită de la :
CELLA, nimenea nu-i singur
Gabriela, Privind peste umar
Maria, Niciodata la fel
Denisia, puzzle
Vania ... zămislire

Povara numelui

Lăzărică Procopiu şi Mirela Neniţescu au rămas  de nedespărţiţi din acea zi când s-au văzut  întâiaşi dată. 

Nu a fost dragoste la prima vedere. Altele au fost motivele, iar dragostea a venit cum pofta vine mâncând. 

 Erau studenţi la facultatea de fizică şi chimie. El fizician şi  ea chimistă. Purtau nume ce aveau rezonanţă în mediile ştiinţifice şi academice. 

Dar Mirela nu era nici pe departe rudă cu academicianul Neniţescu şi nici Lăzărică nu era din neamul  marelui fizician Procopiu. Colegii nu-i credeau nici în ruptul capului că nu îşi aveau obârşia din aceşti  oameni cu notorietate ştiinţifică.

 Acest mister neelucidat i-a atras ca un magnet şi i-a ţinut legaţi ca un dipol. Nu a mai trebuit să meargă în faţa altarului, şi-au pus unuia altuia verighetă pe  inelarul de la mâna stângă, şi au mers la Sfatul Popular pentru a li se oficia căsătoria. Au primit un certificat ce se va  dovedi util  la  repartiţia de la finele facultăţii. Ea şi-a păstrat numele de fată, nume ce  a ajutat-o mult în timpul facultăţii şi era convinsă că o va ajuta să ajungă să profeseze la cel mai de renume institut de cercetare din domeniul chimiei. Nu s-a întâmplat  chiar aşa cum şi-a dorit ea.  Mirela Neniţescu a urmat soţul,  care, pe merit sau doar că purta numele de  Procopiu, a prins un loc la institutul de fizică atomică . Si-au dedicat cei mai frumoşi ani ai tinereţii, muncii de cercetare. Nu aveau  înclinaţii native de a  născoci, de a cerceta,  mai degrabă o dorinţă ascunsă ce se  cuibărise în fiinţa lor, de a nu compromite  numele iluştrilor înaintaşi,  ale căror nume  de fapt din întâmplare le purtau. De dimineaţă până-n seară munceau cu râvnă , făceau  studii teoretice, lucrări  practice, ducând la bun sfârşit  mai toate temele primite. Erau anii în care nu trăiau cu picioarele pe pământ. 

S-au trezit la realitate într-o toamnă, de fapt pentru a păstra adevărul istoric, au fost treziţi. 

Era mijlocul lui septembrie, într-o zi pe la amiază. Erau la masă la cantina institutului.  Tobă Costică, de altfel un renumit fizician, în echipă  cu Lăzărică,  la reactorul nuclear al institutului,  le-a spus că  s-a învoit, a doua zi  urmând să meargă cu fiul  la şcoală. Era prima  zi,  din primul  an de şcoală, a fiului său. Mama copilului, Cleopatra, care lucra la serviciul relaţii externe din ministerul cercetării şi dezvoltării, era mai tot timpul plecată din ţară.

Erau toţi trei la aceeaşi masă. După ce  Costică Tobă şi-a spus motivul absenţei de a doua zi, Lăzărică şi Mirela, au aşezat încet, furculiţa şi cuţitul, pe  masă, făcând acest lucru deodată, apoi s-au privit cu mare atenţie, de credeai că atunci se vedeau pentru prima dată.

Privirea lui strecurată prin dioptriile ochelarilor, ochelari călare pe un nas borcănat, şi agăţaţi de urechi clăpăuge acoperite de plete, s-a întâlnit cu privirea ei, izvorâtă din ochii verzi ca sticla de geam când este pusă una peste alta, o privire aburită ca  ceaţa  ce se ridică de pe pajişte într-o dimineaţă de vară.  La mijlocul distanţei dintre privirile lor, ei vedeau imaginea holografică a unui copil.

Trăind ca un dipol, nu e de mirare că  în acel moment prin mintea lor circula acelaşi gând nerostit: - De ce nu avem şi noi un copil? 

 În aceeaţi zi au cerut să plece în concediu. A fost primul lor concediu. Au plecat la munte, au închiriat o cameră la o cabană turistică. Zece zile, cât a durat şederea, nu i-a văzut nimeni, iar ei nu s-au desfătat decât cu  deliciile naturii umane, cu cele ale naturii încojurătoare nu mai aveau timp din zi. Ei parcă locuiau pe alt continent, cu un alt fus orar. Ziua dormeau şi noaptea se ... cercetau.

Rezultatul cercetării a fost nul. Nici model experimental, nici prototip.  Dar nu au abandonat această nobilă temă: metodă şi procedeu de a crea un copil. 

Au mai încercat o deplasare la munte cu acelaşi scop nobil, dar din păcate  cu acelaşi rezultat nul. Ar mai fi mers la munte, la cabană,  chit că trebuia să  împrumute bani pentru aceste ieşiri montane, dacă nu şi-ar fi amintit,  numai ei ştiu când şi cum, că au o casă la ţară.

 Era casa Neniţescu, a părinţilor ei, Domnul odihnească-i în pace . Sfărşitul de săptămână îl petreceau acolo, deşi nu aveau confortul de la oraş. Apa o aduceau  de la pompa din curte. De  baie în casă nici nu putea fi vorba.  Încălzeau camerele cu sobe de teracotă. Oricâtă căldură emanau corpurile lor atunci când se îmbrăţişau, şi nu erau rare momentele, tot trebuia făcut un foc în sobă pentru a încălzi pereţii camerei  chiar şi pe timp de vară. Dar nu din aceste motive nu reuşeau să facă un copil. Se ştie că la ţară sunt familiile cu cei mai mulţi copii, cu şase, cu doisprezece, şi cu cincisprezece,  deşi tot mai rar în vremea din urmă.

Dacă Mirela Neniţescu s-ar fi dus la o clinică de specialitate ar fi aflat dacă poate sau nu să  procreeze. Chiar dacă lucra cu  substanţe chimice, nu avea de unde să ştie dacă este sau nu sterilă, fără a face analize şi  teste medicale. Lăzărică Procopiu nici nu mai trebuia să meargă la o clinică, era de aşteptat, el lucra la reactorul institutului. Este adevărat că era coleg cu Tobă Costică, şi dacă Tobă Costică avea  copil , îl avea fiindcă Cleopatra, soţia, lucra la serviciul relaţii externe din minister , un mediu prietenos, nenociv.

Ei continuau să meargă regulat la casa de la ţară, deşi  nu mai sperau în minunea de a avea un copil.

Viaţa la ţară căpătase alte sensuri, era plină de surprize, unele plăcute altele mai puţin.

                                                             

                                                                 *

Mirela nu s-a întrebat niciodată cum de Costică Tobă are copil şi Lăzărică nu e în stare. Ei aveau altceva de discutat.

 - Ce-ai avut azi noapte? Pănă spre ziua ai tot ieşit şi intrat din cameră, de nu mi-a priit somnul.

Mirela, după ce-i vorbise nedesluşit, ca prin somn,  stătea cu capul pe perină, în patul ei, de unde   îndreptă spre Lăzărică o privire somnoroasă  aşteptând ca acesta să-i răspundă.

Lăzărică  dormea în patul de la fereastră. Adormise spre ziuă. El o  auzea ca prin vis. Cu greu bâigui ceva :

- Am ţinut focul ... nu mai e neam de băţ de ... Lăzărică adormise la loc.

Mirela nu a înţeles din prima ce i-a spus Lăzărică. A făcut fel de fel de legături, presupuneri, de i-a sărit somnul. A strigat la Lăzărica:

- Trezeşte-te şi lămureşte-mă şi pe mine! Ce- ai ţinut? Ce neam de  băţ?  Lăzărică!

-  ...

-  Lăzăricăăă!

Lăzărică îşi trase pleoapa de pe un ochi,  celălat ochi  era presat de pernă,  era acoperit de plete. Astfel el o privea pe Mirela când îi spuse:

-  Dacă tu nu vrei, eu vreau să beau ceva fierbinte, o cafea, să mănânc un ou fiert la micul dejun. Şi coborâse pleoapa la locul ei  pe ochi, încercând să-şi  mai lungească somnul.

-  De unde ştii că nu aş vrea şi eu?  Îi răspunse cu o voce leneşă Mirela. Apoi cu o voce mieroasă:

-   Lăzărică vreau o cafea ! Mirelei îi trecuse  supărarea.

Fără să mai deschidă ochii, Lăzărică încercă să o lămurească pe Mirela:

- Dacă mai dialogăm mult, de la distanţă,  focul neîntreţinut se stinge, dacă nu s-a stins deja,  şi nu o să bem nicio cafea. Aseară am folosit ultimul chibrit.

Lăzărică adormise sau încerca să mai lungească somnul, Mirela Neniţescu sărise din pat şi se duse glonţ în bucătărie să vadă dacă mai sunt tăciuni aprinşi în sobă.

Lăzărică nu mai putea dormi, se gîndea  cum va face rost de chibrituri, că doar nu s-o duce la magazinul din sat numai pentru atâta, el, Procopiu, cercetător ştiinţific în domeniul fizicii atomice.

...

In numele tatalui

foto:  www.realitatea.net

 Mică minune
        mare mirare printre răchiţeleni
             şi peste ţară
                  în numele tatălui fiului
                        cel sărac cu duhul 
                              tatăl a ciocnit oul roşu 
                                                         amin!


Pentru conformitate:

Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcînd,
şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!

Sarbatori fericite!