Chiar, nu mai avem nici bălegar?

 De unde, dom’le, bălegar ? 

Autor: Eugen Laurian

Poate vă sună cam sinistru,

dar într-o zi, domn prim-ministru

(prea-micul mare om de stat,

ades, pe vârfuri înălțat!)

dorind să meargă să mai vadă

progresul la autostradă,

(cu mulți reporteri, hărmălaie) 

și vrând o panglică să taie

la ce-au făcut, cu greu, străinii,

privind, spre câmp, cum fug ciulinii,

văzu doi inși, sfrijiți, calici,

făcând, din balegă, chirpici.

Oprește chiar în plină stradă

și intrigat ce poat’ să vadă,

(doi oameni frământând noroi !),

se adresează celor doi:

– Măi, oameni buni, n-aveți rușine...?

Înapoierea cât vă ține ?

Noi, azi, suntem în Europa

și voi îi dați cu  hopa-tropa

și bateți paie și noroi...

Mi-e milă, măi, acum de voi

că-n loc să fiți acționari,

tot la călcat de bălegar...

Dar, ia, să-mi spuneți dragi amici,

ce faceți voi cu-atâți chirpici?...

– Îi ducem dincolo de Nistru

și-i exportăm, domn prim-ministru !

Și n-o facem prin interpuși,

îi exportăm, direct, la ruși !

– Mă bucur pentru-așa efort,

nu-i rău că-i duceți la export !

Dar cât luați pe un transport?...

– Cum rușii nu prea au valută

și sunt, demult, cam în derută,

ne dau șurie și potcoave

și-n rest, ne dau... Kalașnicoave...

Dacă nu vrei să te complici

iei un pistol la trei chirpici !

– Cum?... Și n-ați ajuns la tribunal

că introduceți ilegal,

în mod abscons și imprudent,

în țară,-atâta armament ?

– Nuuu!...  Ferească Domnul de ocară!...

Nu intră, neam, la noi în țară !

De cum ni-l dă și-l ridicăm

noi musai îl reexportăm,

și-nfășurat în celofan

îl ducem repede-n Iran...

– La teroriștii ăia răi?...

Și ce vă dau, acolo, ei?

– Petrol, petrol... și iar petrol,

iar câteodată și benzol!

Ne dau, pentr-un singur pistol,

cam câte-o tonă de petrol.

– Ce bine c-aduceți petrol!

Dar s-aveți grijă la control

ca nu cumva s-aveți surprize,

să plătiți taxe și accize,

să nu dați de vreo panaramă,

atunci când îl băgați în vamă!

– Dar stați cuminte, dumneavoastră,

că nu-l băgăm în țara noastră...

Din Golf, cu doi autohtoni,

direct îl ducem la niponi,

c-or fi ei chiar deștepți, parol !,

dar n-au deloc... deloc, petrol !

– Deștepți sunteți, mânca-v-ar mama!

Și ce luați din Yokohama?

– Ei!... Acolo, niște flecuștețe

subțiri... subțiri și lunguiețe,

ceva... făcute din nisipuri

de-i zic ai noștri microcipuri,

ceva micuț ca vai de el,

că-ncap o mie-n portofel.

Să vezi afacere bănoasă

că nu venim cu ele-acasă,

nu suntem, dom’le, prostovani... 

Îi vindem la americani

că au nevoie la rachete,

la sateliți și la... navete!

– Ia uite, ce fac barosanii!...

Și ce vă dau americanii?

– Ne dau, acolo, câte-un jeep...

și pentru fiecare cip

dau câte-un whisky la barbari,

și, doar, o mie de dolari!

– Ia, spuneți-mi, în mod concret,

ce faceți voi cu-atât bănet?...

– Ți-om spune, bre, și vei vedea

c-acuma-i treaba cea mai grea...

Luăm dolarii,-i numărăm

și-apoi în euro-i schimbăm!

E-o treabă grea, dar asta e!

– Dar nu-nțeleg, de loc, de ce?

– Păi, o să-ți spunem! De la noi

bulgarii vor, doar, euroi!

– Am priceput, nu vor dolarii...

Dar care-i treaba cu bulgarii,

de ce-i băgați la socoteală?...

Și ce vă iese la-nvârteală?

– Păi, domn ministru – majestate,

cu-atâta austeritate

ce ne-ai băgat-o iar pe gât

și-aproape că ne-ai omorât,

când toată țara-i ca un mort

și tot luăm doar din import,

n-a mai rămas niciun măgar!...

De unde, dom’le, bălegar ?

București – 24 august 2011

Din volumul de versuri „Calea spre sapiență”, 

publicat la editura „Favorit” /2016.

Pamflet la adresa celor îmbogățiți pa căi necinstite, scris de VADIM TUDIOR

Mă piş pe banii voştri, mitocani.
De unde aveţi, mă, atâţia bani?
Ce aţi muncit? Ce dracu-aţi inventat?
Şi câte Premii Nobel aţi luat?
Din muncă şi din cinste nu se poate
Să strângi atâtea averi nemăsurate.
Un om normal nu face în trei vieţi
Comorile pe care voi le-aveţi.
Şi-atunci, cum încropiţi grămezi de bani
În ţara tot mai plină de sărmani?
E clar că din afaceri necurate,
Pentru că voi furaţi pe deşelate.
Furaţi la şase mâini, cum are Budha.

Nu ştie nici vecinul, şi nici ruda.
Ce minte rea aveţi, şi inventivă!
Furaţi orice, şi grâul din colivă.
Şi zahărul din ceai, chiar şi acidul
Din borviz, dacă asta vrea partidul. Partidul… Paravan pentru Mafie…
Ce dreaptă? Care stângă? Bani să fie! Partidele-s o gaşcă interlopă
Care-a speriat întreaga Europă.
E plină fiecare puşcărie
De hoţi ce-au şterpelit o butelie,
Ori două pâini, un cablu, o carcasă.
N-aveau ce da copiilor la masă.
Iar voi? Întreaga ţară aţi furat-o
Pe buze tot cu UE şi cu NATO.
Aţi dat „tainul” la toţi veneticii,
Prostindu-ne cu foc de artificii.
Paragina-i regină.
Jaf total.
Parc-a trecut războiul mondial.
Şi ca un animal înfometat,
Aţi stat la pândă, aţi adulmecat.
Şi colţii i-aţi înfipt în beregată.
Nu aţi avut nici mamă, şi nici tată.
Iar prada aţi târât-o în bârlog
Făcând mişcări de şarpe, sau hârciog. Pământuri, codrii, şcoli, chiar şi spitale, Retrocedări vizibil ilegale,
Neruşinaţi şi lacomi aţi furat,
Cu acte false si complici la stat.
Invazia lăcustelor e-o glumă
Faţă de blestemata voastră ciumă.
Voi n-aveţi idealuri, nici nobleţe,
Doar portofel şi maţe hrăpăreţe.
Mă uit la voi cu scârbă şi sictir.
Ce tare mirosiţi a cimitir!
La cea dintâi revoltă mai nasoală,
Voi veţi fi primii tăvăliţi prin smoală, Scuipaţi în ochi, la stâlpul infamiei,
Şi azvârliţi în fundul puşcăriei.
Aşa că fie-mi, dar, îngăduit
Să vă dispreţuiesc la infinit.
Nu sunteţi oameni – sunteţi mărunţiş.
Pe banii voştri şi pe voi: mă piş!

Corneliu Vadim Tudor, 31 decembrie 2013, Bran, pamflet.

Când răul dă mâna cu binele

Nu ştiu cum de s-a nimerit ca  în acelaşi timp cu Summitul UE pentru Grecia să aibă loc şi adunarea extraordinară a Asociaţiei de Proprietari Olimp(APO) din blocul 33 de pe strada Uranus. Amedeo Panalogu, nimeni altul decât preşedintele în exerciţiu al APO, a pus pe agenda şedinţei două probleme: prima, deratizarea subsolului blocului pentru a  stârpi moliile şi gândacii negri, iar a doua, trimiterea de alimente şi medicamente pentru copiii şi pensionarii unei asociaţii de bloc din oraşul Salonic.

Prima problemă s-a dezbătut mai mult decât timpul alocat, prorietarii  au obiectat, ba că nu s-a ales firma prin licitaţie, ba că suma din ofertă este  peste puterile multor pensionari din asociaţie, revenindu-le cinzeci de lei pe cap de prorietar, o sumă care nu-i de ici, de colea. Aşa că deratizarea s-a amânat până la o dată viitoare, neprecizată.

La a doua problemă nu au fost discuţii contradictorii printre cei prezenţi la adunare, şi nu din dragoste nemărginită pentru greci ci pentru că Amedeo Panalogu, om săritor la toate, altfel oamenii nu îl realegeau a nu ştiu câta oară preşedinte al APO, s-a oferit să contribuie cu făină, zahăr, ulei, găleţi de palstic, iar ceilalţi proprietari, doar cu medicamente,  fiecare după cum le prisoseşte: aspirină tamponată, furazolidon, faringosept, etc.

După ce s-a încheiat şedinţa, ca de obicei o parte dintre proprietari au rămas la o ţigară pentru a mai lungi timpul, căci ştiau prea bine ce-i aşteaptă acasă.

- Ai văzut, vecine, grecu’ tot la grec trage?!

- Las',  nu-l plânge tu pe Amedeo, nu dă de la el. Dacă n-aş şti ce are în beci!

- Cică ar mai avea damigeana plină cu vin?

- Bravo lui! Da, o dată nu m-a cinstit, barem cu un pahar, uite, ca azi, a venit, ne-a
spus ce avut de spus, şi-a plecat!

- Lasă vinul! Mă, nene, omu’  ăsta are rafturile burduşite cu zahăr, cu ulei, cu făină, cu
orez, de zici că e depozit de firmă.

- De unde atâtea, fratele meu? Nu pricep, că doar la noi nu mai e criză de făină şi de
ulei de pe vremea răposatului suprem.

- Ehei, dar naivi mai sunteţi, aţi uitat cum ne ademenea înainte de alegerile de acu’
un an, de acu’ trei ani, cu făină, cu ulei, cu găleţi?

- Fii atent cu-i vorbeşti, că eu n-am pus botu’!

- Nici eu!

- Eu nici atât! Să-mi spună careva dacă m-a văzut pe mine, barem cu o găleată
portocalie în mână.

- Păi vedeţi, de-aia acum grecu' are rafturile pline, şi vrea cu orice preţ să scape de ele! Dacă o fi
aflat că cineva ... o fi ciript pe undeva ...? Hm? Ce mai ziceţi?

- Hai, că-i bună! Precis că o vrea să meargă el cu marfa  până-n Salonic!

Pariu

In toamna asta, Mitica, vecinul meu, a facut vin, eu, nu. Afland ca tine cu Iohannis l-am provocat la un pariu pe o damigeana plina cu vin. Atunci a acceptat. Acum se tine de mine sa rupem pariul. Nu, nene, asumati riscul! In plus  l-am rugat sa-mi dea cu imprumut un litru de vin, sa am ce bea diseara,  la meciul dintre  Romania  si Irlanda de Nord. 
UPDATE
Am pierdut pariul! Va trebui sa imprumut de la alt prieten o damigeana cu vin, sa i-o dau veciunului Mitica! O sa caut o damigeana de capacitate cat mai mica!

Culmea Pleşului

Cocoţat pe creasta pleşuvă a Cotroceanului, simandicosul pitic cu barbă şi limbă mare,   aruncă un scuipat împachetat în slove otrăvite înspre  beligan,  găliganul nanogenar, fiul Thaliei.


Pot doar să fiu trist, infinit de trist, că înţelegeţi să ieşiţi din scenă cu o replică atît de trivială, atît de mărunt devotată conjuncturilor. Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil.


Dixi et salvavi animam meam (n.r. am spus și mi-am mântuit sufletul)

Omul de Piatra

O NOAPTE CU TREI DOAMNE

N-am  prins un bilet pentru a petrece  Revelionul in hotelul Burj Al Arab. Ma vedeam un singuratic in noaptea dintre ani. Solutia salvatoare poarta numele TVR1. 

" Andreea Marin, Ramona Bădescu şi Iuliana Tudor îşi unesc forţele pentru un Revelion al eleganţei, bunului gust şi bunei dispoziţii, pe 31 decembrie, de la ora 20.30." (Trei Doamne si un revelion )

Uau! Trei doamne! Voi petrece noaptea de revelion cu trei doamne. Si ce doamne! Cum e una nu-i cealalta, desi la prima vedere toate afiseaza eleganta. Dupa ce voi incerca sa-i arat doamnei  Andreea Marin cum inteleg eu sa pretuiesc viata, si daca nu voi reusi, am rezerve, imi pare o femeie distanta,  o voi astepta pe Ramona Badescu. Este o femeie ce-ti da impresia ca rade din orice, si tocmai asta imi place la ea, este femeia care are pe vino-ncoace. Dar, o femeie cat de lipicioasa ar fi tot gasesti un motiv sa de dezlipesti de ea. Trecerea in Noul An as vrea sa o petrec cu Iuliana Tudor.  Este o femeie naturala, senzitiva, vibranta, inimoasa, ce mai!,  traieste cu intensitate. In fine, sa nu dezvalui toate secretele mele. Numai la gandul ca voi petrece Revelionul cu Trei Doamne simt ca-mi pierd busola. Asta este o mare provocare pentru mine. O, Doamne, sper sa rezist pana la ziua cu cele trei doamne! 

Dracu' şi cu Taică-su

Foto: www.presidency.ro

Matelotul  se făcuse  frate cu Dracu' ca sa-l treaca puntea spre un al doilea mandat, şi ca drept răsplată, i-a pus la butoniera :   Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler!

Contra rasplată, ia te uită ce vorbe ne-a scos,  mai ieri,   Dracul:

Ponta şi echipa lui cântă după partitura unora ca Iliescu şi Dan Voiculescu, un imn al urii, disonant. În 1990 la Târgu Mureş, Martie negru, a fost regizat în mod diabolic pentru a servi restauraţiei Securităţii. Acest conflict interetnic sângeros a fost precedat de o serie de declaraţii antimaghiare. Iar declaraţiile de ură şi comentariile pe care le auzim zilele acestea – în special la televizor – sunt copiate, parcă, cuvânt cu cuvânt din acea perioadă.   (Vezi in intregime aici! )

Un gîscan şi două gîşte

Foto:  cuteoverload.com

Gâscanule! Încălţatule!  Arogantule! Sfidătorule! Chiorule! De ce întinzi coarda? Unde vrei să ajungi?  Nu-ţi mai place pătrunjelul autohton? Vrei pătrunjel olandez?

- Gă! Gă! Gă! - Eşti într-o mare eroare în ce priveşte sexul, care este! Sunt încălţat! Port sandale de damă!   Chici ghicitoarea mea!

- Gâscană!  Poraană! Alupeiană!  Du-te-n pana mea!  Gâscăneică! Poraneică! Alupeineică!  Du-te şi să nu te mai întorci! Rămâi un  neica nimeni sau o neica nimeni! Un gâscan şi două gâşte!

P.S.
Una dintre gâşte a ajuns în pana lui Dinescu!

Kim-ul lor şi Kinul nostru

Sursa foto: aici, BBC!

Sute de mii de oameni  varsă râuri de lacrimi pe străzile Phenianului. Cu puterile care le mai au ( sunt vlăguiţi, de supărare au renunţat la raţia de orez), îl jelesc pe al lor suprem conducător, Kim Jong-il. Au primit, ca un fel de pomană, un peşte congelat şi fără cap. Aşa că se vor întrema, vor prinde din nou puteri pentru a continua construcţia fomunismului în patria lor, sub aripa ocrotitoare a noului conducător, Kim Jong-un, fiul.  Aşa înfometaţi cum sunt, mai au puteri să dea cu capul de pământ. 

Ca să le înţelegi durerea, ar trebui să nu mănânci un an de zile, nimic  altceva, decât câte un bol de orez pe zi şi să bei apă de ploaie scursă de pe frunze. (şi asta băută cu măsură, doar nu plouă în fiecare zi)... 

Kinul nostru de acum mai bine de doăzeci de ani, ne ceartă, arătându-ne cu degetul arătător întins spre Coreea de Nord. Este stranie coincidenţa temporală. Kim a murit în 17 decembrie şi va fi înhumat în 29 decembrie, exact perioada de sfârşit al fostului nostru neiubit conducător. 

 Cred că se şi întreabă, dacă mai poate să o facă, de ce nu a avut parte măcar de a mia parte din fastuoasa ceremonie coreeană. Mai ales că a avut merite mult mai mari decât ale actualului defunct nord-coreean. Doar câţiva cetăţeni l-au petrecut la groapă pe  Kinul nostru.  Agenturile străine în cârdăşie cu cozile de topor din interior l-au lucrat, l-au făcut chiar de Crăciun. Aşa ghinion pentru el şi noroc pentru poporul lui, mai rar să se întâmple.

Noi am scăpat, se pare, de Kinul nostru, ei vor scăpa de Kim-ul lor?

Sursa foto: ibidem

După cum sunt îmbrăcaţi par a fi oameni de bine... să fi pătruns şi la ei agenturile străine?

LUMEA are la bani!

Franc,  Dinar, Rial,  Rubla, Krona, Lira,  Leu, Ringgit, Yuan,  Bolivar, Baht,  Kuna, Pula,  Rupee, Pund, Lat, Rand,  Euro, Dollar, Peso,  Yen, Kroner, Rupiah, Shekel,  Forint, Leva,  Litas, Tenge, Franc,...

Sunt bani pentru toate naţiile LUMII, de toate felurile, de toate mărimile şi culorile, şi totuşi!...

Numai în pielea unui extraterestru să nu  fii!  Să vii de  la ani lumină distanţă ca să cumperi un kil de seminţe de dovleac, într-un  supermarket aflat la intersecţia unui meridian cu o paralelă şi când ajungi la casă să nu ai nici  Lira, nici Leul, nici Euro,  nici Pula, nici Dollarul, nici Shekelul,...

E doar o supoziţie. Poate că înainte de a porni pe  drumul intergalactic spre Pământ, extraterestru  consultă  internetul lui sau al nostru, primul care se deschide mai repede,  şi află care este tipul de  monedă în care se poate face plata pentru un kil de semiţe. Şi totuşi!...

  Distanţa fiind enorm de mare, pe când pleacă de acasă, el  vede că Euro există, dar când ajunge pe Pământ, la casa din supermarketul de la Mila 23 pentru a plăti un kil de seminţe, constată cu stupoare că moneda Euro nu mai are valoare... Ce să facă în acest caz extraterestrul? Devine poet!   Era pe când nu îl aveam, astăzi îl am şi nu e!

Ce păţeşte cu Euro, extraterestru poate păţi la fel  cu oricare altă monedă a LUMII: Franc,  Dinar, Rial,  Rubla, Krona, Lira,  Leu, Ringgit, Yuan,  Bolivar, Baht,  Kuna, Pula,  Rupee, Pund, Lat, Rand, Dollar, Peso,  Yen, Kroner, Rupiah, Shekel,  Forint, Leva,  Litas, Tenge, Franc,...

Povestea calului Geană

Calul Geană nu a cunoscut niciodată   gloria. Nu a terminat primul nicio cursă hipică de pe    niciun  hipodrom din ţară. La prima vedere părea un cal de rasă. Dar, nu după dantură, căci avea dinţii moi, nu ştia să muşte. Avea, privit de departe,  aerul unui cal de cursă. A fost un cal umblat prin lumea bună a cailor pur sânge  încă decând era un mânz zburdalnic. A fost şi un port-drapel  al cailor noştri de rasă dâmboviţeană. Nu-i de ici de colea să ai un cal care să cunoască o limbă de circulaţie intercabalină. Este adevărat,  în postura de ambasador în ţara hergheliilor de cai  a dus o viaţă de gentlemen, dacă se poate spune aşa. Am văzut şi cai gentlemeni. După ce s-a întors acasă, Geană, căluţul, încă  nu avea toate atributele unui armăsar,   a fost de îndată înregistart  în partida cailor de cursă. Mai întâi a trebuit să se obişnuiască cu  furajele autohtone, mai mult fân şi paie decât boabe şi concentrate.  Apoi a fost scos la antrenamet, în manej, să înveţe  mersul la trap. Până să ajungă să alerge cu cabrioleta după fundul lui, el a fost înhămat la o căruţă de ţară. Câţiva ani a tras-o după el  pe drumuri desfundate.  Nu i-a fost uşor, dar, n-avea încotro, trebuia să se pregătească pentru cursa de pe hipodromul de la Cotroceni. O cursă de cai la care s-au pus în joc mulţi bani, nu toţi la vedere. Un  cal bine cotat la casele de pariuri a fost calul Chioru'. Acesta nu era un cal de rasă, nu era pur sânge englez, nici arab, mai degrabă aducea cu un cal asiatic, tătărăsc, adică certăreţ. Avea în schimb iuţeală… în picioare, şiretenie multă în capul lui pleşuv. Chior şi făr de coamă!, dacă s-a mai pomenit cândva aşa ceva! Chioru' s-a calificat în cursa finală printr-un noroc, sau printr-o întâmplare. Calul ce alerga înaintea lui, un cal pur sânge, pur şi simplu din senin s-a răsturnat cu tot cu cabrioletă. Chioru'  nu a fost  străin de acea păţanie stranie. Dar, nici nu s-a dorit să se afle adevărul. Cei care pariaseră pe el au împiedicat pe toate căile să se facă lumină.

Unde mai este fala hipismului  de dinainte de ciuma roşie? O întrebare retorică.

Totuşi, până la cursa finală, la casa de pariuri, calul Geană avea o cotă sensibil mai mare decât  Chioru'.  Cei doi  urmau să se întreacă pe hipodromul de la Cotroceni. Jocheii şi oamenii de la grajduri, roiau pe lângă trăpaşi, aveau menirea de a face totul ca ei să fie în formă maximă pentru cursa de a doua zi. Ceva s-a întâmplat în noaptea de dinaintea întrecerii. A doua zi calul Geană nu a mai fost calul în care aveau încredere deplină toţi cei care pariaseră pe el. Şi nu au fost puţini. A alergat pe pistă ca o gloabă. Se vedea de la o poştă că nu mai avea vlagă. Cine îl vlăguise?  Pe cine întrebai îţi răspundea, cu siguranţă, că  peste noapte i s-a băgat o iapă în grajd. Şi mai ştiau şi care-i iapa.  Cum nu ştii? Iapa cea vânătă a lu Vântu. Vântu era un parior înrăit al cursele de cai. Dacă voiai să te lămureşti, să înţelegi cum de a fost posibil să ajungă o iapă în grajd la Geană, n-aveai cum. Până la urmă nu mai interesa pe nimeni a cui era iapa. Se lăsase o tăcere generală. Parcă se întâlniseră mutul cu surdul.

Mare durere a fost printre pariorii  la cursa  de doi cai de pe hipodromul de la Cotroceni. A câştigat calul de rasă îndoielnică şi cu o poreclă pe măsură, Chioru'. Auzi tu! Chioru' să câştige cursa de cai! Uite că se poate! N-a avut coamă, dar, a avut  picioare. Alerga de ziceai că îl alungă din urmă tătarii. S-a mers şi pe pista asta: nu care cumva l-au ajutat tătarii? Ca multe altele, această pistă de investigaţii  a fost de îndată abandonată. Chioru' îi luase faţa lui  Geană!Nu cu mult în faţă, dar, suficient ca el, Chioru' să pună primul copita pe linia de sosire. 

Sursa foto!

Aceasta a fost şi ultima cursă pentru calul Geană. Şi unde mai pui că a avut parte de un  jocheu profesionist cu o vastă experienţă, un jocheu ce călărise mult la viaţa lui. În zadar. Nimeni nu a mai avea câtuşi de puţină tragere de inimă să mai parieze pe el. Apoi, toţi pariorii  s-au lămurit că iapa lu' Vântu fusese în grajd la Geană.  Dovada? Nu după mult timp,  iapa lu Vântu a fătat un mânz. Mânzul Monta. Când mânzul a prins puteri, nu mai era loc pentru amândoi în aria  padocului. Mânzul nărăvaş nici nu voia să audă că  Geană îi este tată. Într-o zi armăsarul Monta, cel puţin aşa îi plăcea să i se spună, i-a dat o lovitură  de copită de l-a scos pe Geană din padoc. Pentru Monta, Geană nu făcea mai mult decât o gloabă. Gloaba de Geană nu s-a predat cu una cu două. A ieşit din padoc prin dos, lovit cu o copită în crupă, şi a intrat pe poarta  din faţă, ca şi cum nimic nu i s-ar fi întâmplat. A rămas cu gândul la ovăzul din ieslea de la Cotroceni. Salivează, doar atât. Nimeni nu mai pariează pe el. La casele de pariuri  nu are nicio cotă, sau altfel spus, el este cotat ca  o mârţoagă...

 Se prea poate, ca povestea calului Geană să nu se încheie aici.

***

Vă recomand:

Gabriela Savitsky, "V" de la cârlan

Mordechai, Prostălăul şi prostănacul

Trei, Doamne! toate trei!

Maccabeii din Haifa i-au foot-out   pe gigeii din Pipera (steliştii nu mai au stadionul din  Ghencea) de i-a sărit Stelei  praful şi smalţul  de pe trofeul Cupei campionilor ediţia 1986. (Maccabi Haifa 5, Steaua 0)

Rapidiştii au rămas cu gura căscată, au mâncat gaura covrigului polonez; vagonul de dormit  a lui Copos a  deraiat pe noul gazon olandez al superbei construcţii National Arena. (Rapid 0, Legia Varşovia 1)

Vasluienii lui Porumboiu, au căzut în ambuscada  pe pajiştea arenei  Jose Alvalade;  ştefan cel mare al moldovenilor, brazilianul Wesley, s-a dus în Muma lui, a călcat pe roşu. ( Sporting Lisabona 2, Vaslui 0)

Trei Doamne, toate trei n-au făcut nimica, de zici c-au văzut pisica pe drumul de costişă...ce duce la Vaslui, Pipera, Giuleşti!

P.S. Citiţi şi aici! 

De Lire

Dacă nu ar fi dat năvală Gerilă, nu m-aş fi apucat să răstorn totul din calea mea. Da, aşa m-am trezit într-o bună dimineaţă, cu o bucurie soră cu De Lire, şi o putere herculiană de a lua totul în răspăr. De ce nu? şi în răsmăr, în răsgutui, în răsnuc, şi chiar în răscastan (pe ăsta sunt supărat rău, încă din toamna trecută)… Cum să stau cu mâinile, de herculean, în sân. Nu-s ţaţă! M-a incitat priveliştea din jurul meu: mai alaltăieri copacii  aveau frunzele pe crengi, multe din ele verzi, încă sănătoase, iar ieri erau acoperite cu  fulgi, era bine dacă erau de găină,  dar, nu, erau de zăpadă. Ca într-un scenariu de film crime scene, el, Gerilă a omorât tot ce era verde.

-Nu putea-i să  ai răbdare, Tu, balaurul îngheţurilor? Nu puteai să mai întârzii în Laponia, în hangarul din aeroport? Numai cu  avionul îţi place să călătoreşti! Nu puteaisă vii cu trenul marfar? Te-ai grăbit ca fata popii la măritat!

Mi-am făcut semnul crucii, mi-am scuipat în palme (nu port mănuşi). Îmi ieşise în cale un nuc. L-am  luat de trunchi,   l-am smuls din pământ, apoi cu un mic efort l-am întors cu rădăcinile în sus, la aer, l-am scuturat de toate frunzele degerate şi nucile îngheţate,  apoi l-am întors, mai aveam putere să mă uit la el: îl vedeam ca o nălucă ce-i crescuse  în cap crengi.  Nu puteam să-l ţin mult aşa. Mai aşteptau şi alţii la rând. L-am înfipt,  cu toată forţa de care eram capabil, în locul de unde îl scosesem,  unde îi făcusem un pat mai mult din nuci decât din frunze (frunzele au fost luate de vântul pe care îl stârnisem), ca să-i  facă, peste iarnă, masaj  la picioare, la rădăcini, unde  până la primăvară va avea destul timp să se aşeze bine la loc.

Acelaşi lucru am făcut şi cu mărul şi cu părul, şi cu gutuiul. M-am oprit la un castan crescut în trotuar. Mi se scursese toată vlaga herculiană. Şi cât de mult îmi doreamsă-l zmulg din rădăcini de să-i sară toate castanele, ca schijele grenadei. L-am lăsat dârdâindu-i  de frig castanele. 

Am dat fuga la alimentara, peste  drum, de unde am cumpărat două kile de hormoni. Am consumat, nu mult, doar cât poţi să mânânci în timp ce treci strada. Devenisem mai puternic şi mai mare. Simţeam cum mi se umflă venele, cum mi se lungesc mâinile şi picioarele. Mă înâlţam văzând cu ochii! Şi nu mâncasem decât o mână de hormoni. Castanul pe care îl lăsasem zgribulit, printre trecătorii de pe trotuar, mi se părea un pitic,  o tufă de măcieş. Mi-am zis să nu-mi pun mintea şi să-mi măsor forţa cu el. Am continuat să înghit toţi  hormonii din pungă (punga goală, nu am aruncat-o, am băgat-o în buzunar, mai greu, nu-mi găseam buzunarul, dar am băgat-o), pur şi simplu din curiozitate, să văd cât o să mă lungesc ( interesant era ca nu mă lăţeam).  Ajunsesem cu capul în nori. Am sta aşa un timp. Norii erau groşi, plini de apă rece. Cu un mic efort, i-am spart cu capul. Ieşisem la soare. Capul îmi era iluminat, dar, nu-mi vedeam picioarele. M-am rotit dând ca un besmetic din mâini,  până am împrăştiat toţi norii din jurul meu pe o întindere de câteva hectare.  M-am uitat în jos prin acea spărtură. Am văzut munţii cu piscurile albite, pădurile viu colorate,  dealurile, câmpiile acoperite cu un linţoliu din petice colorate,  râurile şi fluviile ca nişte şerpi negri. Ce mai, de acolo de sus, vedeam ţara mea toată. Era asemenea cu aceea de  pe hartă.  Stând aşa, şi prind-o cu o bucurie, ca în De Lire, îmi veni să mă aplec şi să o  strâng sul, de la sud la nord, să o pun sub braţ şi să plec spre Vest. Din câţiva paşi aş fi ajuns în spaţiul năşit de Kohl şi Mitterrand, undeva  între Germania şi Franţa. Acolo aş găsi un loc să o desfăşor la loc, cu tot cu oameni, ape, câmpii, dealuri şi munţi! Să fim mai aproape, să ne dăm coate, să nu mai aibă ei chef să-şi mai bată joc de noi.  Am renunţat, aşa, pur şi simplu, din patriotism. Dacă aş fi dezevelit ţara mea, petrolul, aurul, argintul şi toate celelate bogăţii ar fi rămas la vedere. Este adevărat că oricum au fost vândute pe nimic, dar, măcar să cred că a mai rămas ceva  acolo sub pământ.

 Am consumat multă energie cu aceste gânduri, aşa că nu am stat mult timp cu capul în nori. M-am dezumflat. Hormonii îşi făcuseră treaba. Am mai sta o vreme agăţat de un nor, dar îngheţându-mi mâinile de frig, mi-am dat drumul. Cădeam ca un balon care pierde aer.

 -Unde credeţi că am căzut? În castan! Nu mai eram în De Lire. Îmi intrase mii de ţepi în cur! (pe ăsta mă supărasem din primăvară).

Un papagal, doi papagali

Photo

Sunt de genul masculin! Nu sunt neutri, nu-s de pe la noi, sunt din Australia. Studiază la forma de învăţământ fără frecvenţă sau la distanţă, pentru a obţine o licenţă în limba română. Nu le e uşor să vorbească pe limba noastră :

a meri ca o ba mati ne criza base scut are de vesel ura keta te apa rade tuti nu rus ia mold o va ue trage di ea vion ef sa is pe ba ni rate base scut are biden joaca afgan eu rod olar jale aur cia nu ra ba ni ...

După o muncă asiduă, cu râuri de sudori curgându-le pe sub pene, papagalii au învăţat să lege ceva:  

sua romania... parteneriat strategic ... pensii salarii ... pomeni electorale!

Oricât ar vrea ei, mai mult nu pot. Au fost şi vor rămâne tot papagali!

Caine rau!

De ce? A ros doar oase, şi astea  vopsite căcăniu pentru ai crea iluzia de saţietate! A fost ţinut în lanţ o bună bucată de vreme, timp suficient ca să devină cîine rău... A sărit gardul ce înconjura palatul... Din surse sigure, asta n-a fost o întâmplare, a fost cu voia stăpânului!
Feriţi-vă!... Muşcă rău! Nu alege. Chiar şi pe cei obidiţi! Eu cred că e turbat!

E un exemplu, dacă mai era nevoie, că problema câinilor comunitari nu a fost dusă până la capăt, pe timpul cât actualul lui stăpân a fost primar al Capitalei.

Vă recomand un leac împotriva turbării, oferit de :  Corina Creţu

O scriitoare... criminală!

La această oră a amiezii vă transmit de la Bookfest...
luând curaj, după-un ceas de tăcere, un băiat trist şi-nsingurat
de scriitoare se apropie, şi timid el îi cere să-i acorde un dans... în loc de autograf...
diseară, la ŞTIRI, vom afla dacă a fost împuşcat..

Sofitelista

DSK, şef fe.me.i, se află în arestul Rikers Island din New York. Motivul arestării, cine nu-l ştie, deşi pentru mulţi francezi pare de necrezut: ar fi agresat (sexual, evident) o cameristă, angajată a hotelului Sofitel. Aceasta o ţine  sus şi tare că el ar fi violat-o. Ce să înţeleg? Că el nu a obţinut un aviz favorabil înainte de... a-i deschide contul?

Eu cred altceva. Ea, sau el, nici nu are mare importanţă, s-a întimidat peste nivelul normal, şi s-a trecut peste faza cu pregătirea aperceptivă. Pedagocic vorbind, profesorul nu intră direct în subiect fără a face o pregătire prealabilă."Ce ai avut de pregătit pentru astăzi? Deschide caietul ca să-ţi văd tema!" Elevei îi ard obrajii ca para, e prinsă cu tema nefăcută, profesorul dibaci schimbă registrul, priveşte pe fereastră întrebând-o dacă îi place mai mult primăvara decât toamna, apoi îi spune o znoavă, adică un banc( se obişnuieşte ca profesorul să detensioneze auditorul). "Într-o zi îl văd pe prietenul meu cu faţa tumefiată. Fusese lovit de cineva. Cine te-a lovit? îl întreb. Cine! Nevastă-mea, îmi spune el, supărat. Ce motiv a avut? Pentru că i-am zis tu, îmi răsunde cu o mimică de om nedumerit. Numai pentru atâta lucru, încerc eu să aflu detalii. Ea mi-a zis să facem şi noi o partidă de sex, că de când nu am mai făcut am şi uitat. Atunci eu i-am spus cu francheţe: - Poate că tu!"

Dar, din păcate, nu s-a întâmplat nimic din toate astea...

Profesorul, un vulpoi bătrân uns cu toate alifiile, nu se cădea să mai piardă timpul cu formalităţi psiho-pedagogice. Aşa că a intrat direct, chiar abrupt, în noua lecţie, cu multe noţiuni noi, de neînţeles pentru o elevă nesilitoare. Ea a pierdut firul gândirii, nu l-a mai înţeles, ca şi cum el ar fi folosit altă limbă, nu a mai simţit noutatea cunoştinţeor, aşa că totul în mintea ei s-a năruit, totul i s-a părut... ca un viol. Când s-a trezit, profesorul părăsise sala de curs. Ea şi-a amintit că a fost plătită pentru a juca un anume rol, acela de a cânta la telefon, la numărul 911, şlagărul:

violete pentru fete, pentru inimioara lor, le-a cules o ţigăncuşă din grădina fermecată a poveştilor de amor, ... de câte ori hoinăreşti, încercând să-ţi alini un dor, o florăreasă întâlneşti, care-ţi spune încetişor ... he wants to violate me!

Nu e tărziu ca să arunc gunoiul

Timpul este cam în jurul orei unsprezece spre douăsprezece seara! Înainte de a ieşi din bucătărie deschid fereastra pentru a lua o gură de aer, deşi ştiam ca e mai mult rece decât curat. Am deschis fereastra ca pe trapa unui submarin ieşit la suprafaţa oceanului. 

Aerul este rece ca glonţul de otel! Sub lumina becurilor de pe stâlpii ce-nconjoară curtea interioară a blocurilor dispuse aproape în cerc, marea de zăpadă depusă peste zi are nuanţă portocalie. Şi aerul dintre lămpile ce emană acea lumină bolnăvicioasă şi stratul de zăpadă este tăiat felii, felii de raze portocalii. Parcă aş fi căpitan de submarin ce navighează pe o mare portocalie. 

De-as avea eu un submarin cu propulsie nucleară! Nările refuză să se deschidă pentru a inspira acest aer bolnăvicios. Mă înăbuş. Voiesc să închid fereastra-trapă de submarin. Mă opresc! 

În marea aceea de o culoare murdară, galben-cafeniu, se iveşte, ca de nu ştiu unde, un motan uriaş. Este îmbrăcat în straie ca de hamal în port, pe cap poartă un chipiu ponosit, pare a fi chipiu de marinar. Ce mă uluieşte e că merge pe cele două picioare de dinapoi cu dezinvoltura unui om. Asta este o blasfemie, cât timp omul faţă de dobitoace este o fiinţă sfântă. Motanul e şi arogant. Se opreşte. Sigur mă vede! Închide un ochi şi ridică laba la chipiu. Schiţează spre mine un salut.

 - Ptiu! Piei din faţa mea, drace! El rănjeşte sub fereastra mea! 

 - Stai că-ţí vin eu de hac, motan infatuat!

 Iau bâta din dosul uşii şi sacul cu resturi menajere şi dau să ies afară din casă. Lumea doarme, aşa că nu are cine să mă oprească să nu duc gunoiul afară, noaptea. Deschid cu prudenţă uşa să nu care cumva să-mi intre în casă motanul infatuat, prost si arogant! ...

Dacă pe Ion Roată l-ar fi chemat Ion Pârghie

... Unde-i unul nu-i putere/ La nevoi şi la durere

Unde-s doi puterea creşte/ Şi duşmanul nu sporeşte ...

Ion Roată, cu toată bunăvoinţa, îşi arătase neputinţa de a ridica un bolovan mare cât o stâncă. La îndemnul profesorului Cuza, un ţăran, care asista la lecţia despre semnificaţia Unirii,s-a oferit să-l ajute pe Ion Roată, nelămuritul, neluminnatul.

Nu se ştie dacă Vodă avea cunoştinţe de fizică aplicată, de folosirea pârghiei de gradul întâi pentru ridicarea greutăţilor. Ion Roată nici atât, căci dacă ar fi ştiut ar fi găsit un par şi un punct de sprijin şi ar fi ridicat de unul singur acea stâncă. Dar, el nu se numea Ion Părghie. Tot răul spre bine. Unirea a izbutit, având sprijinul celor mulţi şi fără de carte. Nu peste mulţi ani de la acea întâmplare, Vodă a dat o lege prin care a permis accesul gratuit la învăţătură al celor nevoiaşi... Unde eşti tu, Vodă Cuza?

Satu Rau din Valea Seaca

In epoca primitiva, adica prima parte a erei de dupa Revolutie, era la moda infratirea oraselor, comunelor tarii cu orase si comune din alte tari ale batranului continent. Primarii  de orase sau comune, de-abia iesiti din epoca de aur, erau dornici de a face deplasari in strainatate, si asta cu orice pret, banul public era la dispozitia lor.

Alergau pe cai albi sa infrateasca  coumnitatile lor cu altele similare ca marime si obiceiuri din tari ca Elevetia, Franta, Germania, Austria. Acestea erau cele mai tentate tinte ale vizitelor de lucru, din motive lesne de inteles.

O comuna, Satu Rau,  nu reusea sa se infrateasca cu nicio comuna sora  din aceste tari. Primarul din Satu Rau  facuse    multe iesiri in strainatate, cheltuise multi bani din visteria primariei fara sa incheie un acord de infratire. 

Ca prin minune, cu doar cateva luni inainte de inceperea campaniei electorale pentru un nou mandat a cerut consiliului local sa  fie de acord ca Satu Rau sa se infrateasca cu Beaurepair,  o comuna aflata  in  partea  estica a Frantei. Un motiv al acestei alegeri, prezentat in sedinta consiliului local pentru clarificarea unor nelamuriri, a fost de a  economisi banul public. Nu? Se cheltuiau mai putini bani pentru deplasarea unei delegatii de al noi pana in partea de est a Frantei decat pana  in vestul ei. 

Un alt motiv a fost ca infratindu-se cu Beaurepair, comuna Satu  Rau va deveni o comuna reparata, va fi ca si noua.   Atunci se vor parcurge si formalitatile legale de schimbare a denumirii din Satu Rau in Satu Nou. O gandire cu adanci radacini in spatiul nostru mioritic.

Primarul a castigat la pas si al doilea manadat. A avut parte de o coincidenta fericita: primarul din Beaurepair a trims un convoi cu ajutoare: jucarii, pixuri,  seringi de unica folosinta, medicamete cu termen exiprat, multe rufe nespalate si detergenti.

In prima parte a celui de-al doilea mandat, primarul a fost ghid turistic al  delegatiei comunei, formata  din cativa  membri ai  ansamblului de cantece si dansuri, cat si din cativa tarani ai comunei, fermieri pe stil nou, buni manuitori a plugului tras de boi, a coasei si a sapei.

Programul de cunoastere reciproca a obiceiurilor  nu a mai continuat si in partea a doua a mandantului primarului din Satu Rau - din  cauza crizei financiare mondiale. Criza ajungand mai intai in Franta,   primarul francez  a comunicat omologului roman ca pentru o perioada de timp nu mai are fonduri pentru sustinere finaciara a acordului incheiat. 

Nu s-au mai reluat relatiile de infratire dintre cele doua comunitati, si asta nu  numai  din cauza nesincronizarii perioadelor de criza in care cazusera cele doua comunitati, aflate la distanta de doua mii de km,  ci si din cauza  masurilor anticriza luate de guvernul roman. Comuna Satu Rau a fost  desfiintata administrativ, ea a fost coborata la cea de mai jos veriga pe scara organizarii teritoriale. 

Satul Rau a fost anexat la comuna Valea Seaca. Oamenii au ramas in satul lor asa bun, rau, iar primarul va candida la primaria Valea Seaca pentru un nou mandat. Va promite alegatorilor ca va face tot ce-i sta in putere sa infrateasca comuna Valea-Seaca cu Village de L’Eau.