Povestea calului Geană

Calul Geană nu a cunoscut niciodată   gloria. Nu a terminat primul nicio cursă hipică de pe    niciun  hipodrom din ţară. La prima vedere părea un cal de rasă. Dar, nu după dantură, căci avea dinţii moi, nu ştia să muşte. Avea, privit de departe,  aerul unui cal de cursă. A fost un cal umblat prin lumea bună a cailor pur sânge  încă decând era un mânz zburdalnic. A fost şi un port-drapel  al cailor noştri de rasă dâmboviţeană. Nu-i de ici de colea să ai un cal care să cunoască o limbă de circulaţie intercabalină. Este adevărat,  în postura de ambasador în ţara hergheliilor de cai  a dus o viaţă de gentlemen, dacă se poate spune aşa. Am văzut şi cai gentlemeni. După ce s-a întors acasă, Geană, căluţul, încă  nu avea toate atributele unui armăsar,   a fost de îndată înregistart  în partida cailor de cursă. Mai întâi a trebuit să se obişnuiască cu  furajele autohtone, mai mult fân şi paie decât boabe şi concentrate.  Apoi a fost scos la antrenamet, în manej, să înveţe  mersul la trap. Până să ajungă să alerge cu cabrioleta după fundul lui, el a fost înhămat la o căruţă de ţară. Câţiva ani a tras-o după el  pe drumuri desfundate.  Nu i-a fost uşor, dar, n-avea încotro, trebuia să se pregătească pentru cursa de pe hipodromul de la Cotroceni. O cursă de cai la care s-au pus în joc mulţi bani, nu toţi la vedere. Un  cal bine cotat la casele de pariuri a fost calul Chioru'. Acesta nu era un cal de rasă, nu era pur sânge englez, nici arab, mai degrabă aducea cu un cal asiatic, tătărăsc, adică certăreţ. Avea în schimb iuţeală… în picioare, şiretenie multă în capul lui pleşuv. Chior şi făr de coamă!, dacă s-a mai pomenit cândva aşa ceva! Chioru' s-a calificat în cursa finală printr-un noroc, sau printr-o întâmplare. Calul ce alerga înaintea lui, un cal pur sânge, pur şi simplu din senin s-a răsturnat cu tot cu cabrioletă. Chioru'  nu a fost  străin de acea păţanie stranie. Dar, nici nu s-a dorit să se afle adevărul. Cei care pariaseră pe el au împiedicat pe toate căile să se facă lumină.

Unde mai este fala hipismului  de dinainte de ciuma roşie? O întrebare retorică.

Totuşi, până la cursa finală, la casa de pariuri, calul Geană avea o cotă sensibil mai mare decât  Chioru'.  Cei doi  urmau să se întreacă pe hipodromul de la Cotroceni. Jocheii şi oamenii de la grajduri, roiau pe lângă trăpaşi, aveau menirea de a face totul ca ei să fie în formă maximă pentru cursa de a doua zi. Ceva s-a întâmplat în noaptea de dinaintea întrecerii. A doua zi calul Geană nu a mai fost calul în care aveau încredere deplină toţi cei care pariaseră pe el. Şi nu au fost puţini. A alergat pe pistă ca o gloabă. Se vedea de la o poştă că nu mai avea vlagă. Cine îl vlăguise?  Pe cine întrebai îţi răspundea, cu siguranţă, că  peste noapte i s-a băgat o iapă în grajd. Şi mai ştiau şi care-i iapa.  Cum nu ştii? Iapa cea vânătă a lu Vântu. Vântu era un parior înrăit al cursele de cai. Dacă voiai să te lămureşti, să înţelegi cum de a fost posibil să ajungă o iapă în grajd la Geană, n-aveai cum. Până la urmă nu mai interesa pe nimeni a cui era iapa. Se lăsase o tăcere generală. Parcă se întâlniseră mutul cu surdul.

Mare durere a fost printre pariorii  la cursa  de doi cai de pe hipodromul de la Cotroceni. A câştigat calul de rasă îndoielnică şi cu o poreclă pe măsură, Chioru'. Auzi tu! Chioru' să câştige cursa de cai! Uite că se poate! N-a avut coamă, dar, a avut  picioare. Alerga de ziceai că îl alungă din urmă tătarii. S-a mers şi pe pista asta: nu care cumva l-au ajutat tătarii? Ca multe altele, această pistă de investigaţii  a fost de îndată abandonată. Chioru' îi luase faţa lui  Geană!Nu cu mult în faţă, dar, suficient ca el, Chioru' să pună primul copita pe linia de sosire. 

Sursa foto!

Aceasta a fost şi ultima cursă pentru calul Geană. Şi unde mai pui că a avut parte de un  jocheu profesionist cu o vastă experienţă, un jocheu ce călărise mult la viaţa lui. În zadar. Nimeni nu a mai avea câtuşi de puţină tragere de inimă să mai parieze pe el. Apoi, toţi pariorii  s-au lămurit că iapa lu' Vântu fusese în grajd la Geană.  Dovada? Nu după mult timp,  iapa lu Vântu a fătat un mânz. Mânzul Monta. Când mânzul a prins puteri, nu mai era loc pentru amândoi în aria  padocului. Mânzul nărăvaş nici nu voia să audă că  Geană îi este tată. Într-o zi armăsarul Monta, cel puţin aşa îi plăcea să i se spună, i-a dat o lovitură  de copită de l-a scos pe Geană din padoc. Pentru Monta, Geană nu făcea mai mult decât o gloabă. Gloaba de Geană nu s-a predat cu una cu două. A ieşit din padoc prin dos, lovit cu o copită în crupă, şi a intrat pe poarta  din faţă, ca şi cum nimic nu i s-ar fi întâmplat. A rămas cu gândul la ovăzul din ieslea de la Cotroceni. Salivează, doar atât. Nimeni nu mai pariează pe el. La casele de pariuri  nu are nicio cotă, sau altfel spus, el este cotat ca  o mârţoagă...

 Se prea poate, ca povestea calului Geană să nu se încheie aici.

***

Vă recomand:

Gabriela Savitsky, "V" de la cârlan

Mordechai, Prostălăul şi prostănacul