1 iul. 2022

Lumea Nouă

 Răzvan  Pascu este un nume nu numai în  lumea turismului internațional dar și  al afacerilor imobiliare. A trecut de la stadiul de turist in Dubai, cel mai cosmopolit oraș al lumii, la cel de investitor imobiliar. Am postat msi jos impresiile și sfaturile sale din noua postură. Textul integral l-am luat de pe Facebook sau Meta. Are și talent de narator. 

Am fost destul de des întrebat de ce am ales să investesc în Dubai și nu în alte orașe din Europa sau din lume. 

Am avut și eu anii mei de scepticism, când credeam că Dubaiul e doar un miraj, că la un moment dat oamenii se vor plictisi de betoane și insule create artificial. Însă cu trecerea anilor acest oraș a demonstrat multe întregii planete, iar astăzi este nu doar unul dintre cele mai cosmopolite orașe din lume (cu potențial să ajungă în 15 ani New York sau Londra sau Singapore/Hong Kong ca preturi la imobiliare), ci și locul în care se află multe dintre ‘’cele mai…’’ atracții. 

Este un oras al viitorului. Aici se găsesc printre cele mai moderne cladiri și construcții, unul dintre cele mai mari porturi și aeroporturi, cea mai mare companie aeriană privată, dar și cel mai mare mall din lume.

Acum 2 zile in Dubai m-am intalnit cu un director de companie (un britanic) care lucreaza cu cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Dubai. Imi spunea ca a ajuns in Dubai acum 12 ani, iar pe vremea aceea mai nimeni nu isi dorea neaparat sa fie expat in Dubai, si de aceea companiile le plateau strainilor fee-uri pentru relocare in Dubai, scolile copiilor si multe alte beneficii, ca sa ii convinga sa se mute acolo. Acum lucrurile s-au schimbat la 180 de grade, companiile aproape au scos toate aceste beneficii pentru ca cererea este enorma pentru Dubai. Toata lumea vrea sa fie acolo, sa lucreze acolo, sa faca business acolo, pentru ca afacerile (si banii) se fac foarte rapid in Dubai. 

Cu o suprafață de aproape 35km pătrați și o populație de 3 milioane de rezidenti (plus peste 25 de milioane de turisti pe an), Dubaiul a crescut în mod exploziv și a devenit un centru comercial internațional, nod de transport major pentru pasageri și marfă, un punct excelent de business intre Europa si Asia. Acest lucru îl face cel mai populat emirat din Emiratele Arabe Unite, depășind Abu Dhabi, 85% din populație fiind reprezentata de expați.

Conform statisticilor oficiale publicate de Guvernul din Dubai, în primul trimestru din 2022 rata medie de ocupare a hotelurilor a fost de peste 80%. Chiar si acum, in plină vară, hotelurile sunt pline in Dubai. Iar din ianuarie și până în aprilie anul acesta, numărul total de turiști internaționali care au vizitat Dubaiul este de 5,1 milioane.

Dar revenind la recordurile la care poți fi martor atunci cand vizitezi Dubai, iată care mi s-au părut cele mai interesante:


⭐ Cea mai înaltă cladire din lume: Burj Khalifa (828 m înălțime, iar până în vârf de tot, vârf ce pare practic că străpunge cerul, are chiar 830m). 


⭐ Cea mai înaltă piscină de tip infinity din lume: piscină situat la Address Beach Resort, la etajul 77, la o înălțime de 294 m


⭐ Cel mai mare spectacol de fântâni dansante din lume: Palm Fountain, ce se întind pe 7327 m² și pot ajunge la înălțimea de 105m

 

⭐ Cea mai adâncă piscină din lume: Deep Dive Dubai, cu o adâncime de 60m 


⭐ Cel mai mare Mall din lume, după suprafață: Dubai Mall, dar la anul se va deschide în zona SOBHA Hartland un nou mall, Meydan Mall, despre care se spune că va depăși recordurile actuale și va deveni cel mai mare din lume. Cei interesati sa cumpere un apartament in aceasta zonă nouă, construit de dezvoltatorul premium SOBHA, ma pot contacta in mesaj privat. 


⭐ Cei mai mulți zgârie-nori din topul celor mai înalți 200 din lume. Dubai are numeroase clădiri ce par a atinge norii, mult mai multe decât oriunde altundeva în lume. În 2022, există 30 de astfel de clădiri în Dubai, în timp ce pe locul 2 se află New York cu 16 zgârie nori din top 200 cei mai înalți din lume, iar pe locul 3 Shenzen (15 zgârie nori).


⭐ Cel mai înalt teren de tenis din lume. Helipadul de la Burj Al Arab este și teren de tenis, de altfel cel mai înalt din lume, fiind situat la 211 m deasupra solului. Federer și Agassi au jucat aici un meci demonstrativ în 2005 pentru a promova ATP Dubai Duty-Free.

 

⭐ Cea mai lungă tiroliană urbană din lume: XDubai XLine. Experiența XDubai XLine, cu o lungime de 1 km, te poartă de pe o platformă înaltă de 170 m, de la Amwaj Towers la Dubai Marina Mall, cu o viteză medie de 80 km/h.

---

Dezvoltatorul SOBHA Realty - Imobiliare Dubai, cu care lucrez eu, vinde apartamente de 2 camere (80 mp) cu preturi incepand de la 410.000 euro (uneori mai apar cateva si incepand de la 350.000 euro – 70 mp). Plata  se face in rate de cate 10% la fiecare 6 luni, timp de 5 ani. Pentru detalii si achizitie, ma puteti contacta in mesaj privat sau pe emacontact@razvanpascu.ro

8 iun. 2022

Chiar, nu mai avem nici bălegar?

 De unde, dom’le, bălegar ? 

Autor: Eugen Laurian


Poate vă sună cam sinistru,

dar într-o zi, domn prim-ministru

(prea-micul mare om de stat,

ades, pe vârfuri înălțat!)

dorind să meargă să mai vadă

progresul la autostradă,

(cu mulți reporteri, hărmălaie) 

și vrând o panglică să taie

la ce-au făcut, cu greu, străinii,

privind, spre câmp, cum fug ciulinii,

văzu doi inși, sfrijiți, calici,

făcând, din balegă, chirpici.


Oprește chiar în plină stradă

și intrigat ce poat’ să vadă,

(doi oameni frământând noroi !),

se adresează celor doi:

– Măi, oameni buni, n-aveți rușine...?

Înapoierea cât vă ține ?


Noi, azi, suntem în Europa

și voi îi dați cu  hopa-tropa

și bateți paie și noroi...

Mi-e milă, măi, acum de voi

că-n loc să fiți acționari,

tot la călcat de bălegar...


Dar, ia, să-mi spuneți dragi amici,

ce faceți voi cu-atâți chirpici?...


– Îi ducem dincolo de Nistru

și-i exportăm, domn prim-ministru !

Și n-o facem prin interpuși,

îi exportăm, direct, la ruși !


– Mă bucur pentru-așa efort,

nu-i rău că-i duceți la export !

Dar cât luați pe un transport?...


– Cum rușii nu prea au valută

și sunt, demult, cam în derută,

ne dau șurie și potcoave

și-n rest, ne dau... Kalașnicoave...

Dacă nu vrei să te complici

iei un pistol la trei chirpici !


– Cum?... Și n-ați ajuns la tribunal

că introduceți ilegal,

în mod abscons și imprudent,

în țară,-atâta armament ?


– Nuuu!...  Ferească Domnul de ocară!...

Nu intră, neam, la noi în țară !

De cum ni-l dă și-l ridicăm

noi musai îl reexportăm,

și-nfășurat în celofan

îl ducem repede-n Iran...


– La teroriștii ăia răi?...

Și ce vă dau, acolo, ei?


– Petrol, petrol... și iar petrol,

iar câteodată și benzol!

Ne dau, pentr-un singur pistol,

cam câte-o tonă de petrol.


– Ce bine c-aduceți petrol!

Dar s-aveți grijă la control

ca nu cumva s-aveți surprize,

să plătiți taxe și accize,

să nu dați de vreo panaramă,

atunci când îl băgați în vamă!


– Dar stați cuminte, dumneavoastră,

că nu-l băgăm în țara noastră...

Din Golf, cu doi autohtoni,

direct îl ducem la niponi,

c-or fi ei chiar deștepți, parol !,

dar n-au deloc... deloc, petrol !


– Deștepți sunteți, mânca-v-ar mama!

Și ce luați din Yokohama?


– Ei!... Acolo, niște flecuștețe

subțiri... subțiri și lunguiețe,

ceva... făcute din nisipuri

de-i zic ai noștri microcipuri,

ceva micuț ca vai de el,

că-ncap o mie-n portofel.


Să vezi afacere bănoasă

că nu venim cu ele-acasă,

nu suntem, dom’le, prostovani... 

Îi vindem la americani

că au nevoie la rachete,

la sateliți și la... navete!


– Ia uite, ce fac barosanii!...

Și ce vă dau americanii?


– Ne dau, acolo, câte-un jeep...

și pentru fiecare cip

dau câte-un whisky la barbari,

și, doar, o mie de dolari!


– Ia, spuneți-mi, în mod concret,

ce faceți voi cu-atât bănet?...


– Ți-om spune, bre, și vei vedea

c-acuma-i treaba cea mai grea...

Luăm dolarii,-i numărăm

și-apoi în euro-i schimbăm!

E-o treabă grea, dar asta e!


– Dar nu-nțeleg, de loc, de ce?


– Păi, o să-ți spunem! De la noi

bulgarii vor, doar, euroi!


– Am priceput, nu vor dolarii...

Dar care-i treaba cu bulgarii,

de ce-i băgați la socoteală?...

Și ce vă iese la-nvârteală?


– Păi, domn ministru – majestate,

cu-atâta austeritate

ce ne-ai băgat-o iar pe gât

și-aproape că ne-ai omorât,

când toată țara-i ca un mort

și tot luăm doar din import,

n-a mai rămas niciun măgar!...


De unde, dom’le, bălegar ?


București – 24 august 2011

Din volumul de versuri „Calea spre sapiență”, 

publicat la editura „Favorit” /2016.

29 mai 2022

Visul neimplinit al pictorului...

     

        Pe David CROITOR l-am întâlnit în spațiul virtual pe pagina sa de pe Facebook. Are 4999 prieteni virtuali atestați. Viețuiește în frumosul oraș- stațiune Vatra Dornei.  Este absolvent al Universității din București. Mânuiește deopotriva penelul și condeiul. Pentru cei care nu aveți  cont pe FB public o povestire ca o înșiruire de pânze care au în comun o pată de culoare, dacă  melancolia are o culoare a sa.

"28 mai

Ziua de azi a fost mohorâtă și rece. La un moment dat a și plouat dar nu atât de tare ca în sudul țării, unde am auzit că furtunile au făcut ravagii. Fiindcă m-am simțit cam rău în ultimele zile, o răceală ciudată a dat peste mine așa din senin, deși la noi a fost cam tot timpul înnorat, n-am făcut mare lucru. Am stat mai mult prin casă și am vegetat ca o legumă. Am băut tot felul de ceaiuri, m-am frecat cu câte și mai câte alifii, deoarece mă dor și oasele, am stat cu picioarele într-o găleată cu apă fierbinte, mă rog, tratamente pentru răceală, așa cum se făceau odată la țară pe când eram copil. Pentru că atunci când sunt bolnav, răcit în cazul de față, timpul pare dilatat, am încercat să-l umplu cu ceea ce mi-a căzut la îndemână, adică un Netflix, mai o carte ( ‘’Viață pasionată a lui Bruegel’’), mai o melodie veche  din anii 70-80, mai un gând, un vis, etc., și uite așa timpul a trecut fără să simt povara lui.

Astăzi, fiindcă despre ziua de azi vreau să vorbesc, am ascultat o melodie franțuzească, lucru care m-a transpus automat într-o altă atmosferă, într-o altă lume, o lume la care am visat de când mă știu, o lume pe care o cunosc doar din cărți, o lume pe care aș fi vrut s-o bat cu piciorul, o lume pe care, probabil, n-o voi vedea niciodată cu ochii, n-o voi simți cu senzorii sufletului, o lume care va rămâne doar un vis neîmplinit. Da, toată viața, sau mă rog, de când am început să pricep anumite lucruri, am trăit cu gândul și cu speranța că voi vedea Franța, îndeosebi Parisul. Pentru mine Parisul a fost centrul universului, tot ceea ce s-a întâmplat mai frumos pe lumea asta acolo s-a întâmplat. Am citit zeci, poate sute de cărți despre pictorii care au pictat la Paris și de fiecare dată mă identificăm cu ei, mă vedeam alături de ei, simțeam cu ei, pictam cu ei, mă bucurăm, și poate și plângeam cu ei, toate acestea petrecându-se virtual, evident. Dincolo, însă de aceste trăiri imaginare am sperat tot timpul că într-o bună zi voi călca pe pământ francez și că voi vedea toate locurile în care au pictat marii pictori, îndeosebi impresioniștii.

Țin minte că odată, prin anii optzeci, pe când eram student în București, fiind sărac lipit, am găsit pe cineva, o familie de bătrâni, foști profesori de modă veche, cărora le tăiam lemne și le căram dintr-un beci până la etajul unu, pentru cincizeci de lei. La un moment dat, pe când duceam brațul de lemne sus, pe scări m-am întâlnit cu o doamnă distinsă, se vedea că nu-i de pe la noi, care m-a salutat în limba franceză. I-am răspuns tot în franceză, lucru care m-a făcut să mă simt deodată alt om, după care doamna mi-a spus că este fiica celor doi bătrâni și că este foarte bucuroasă că m-au găsit pe mine ca să le fiu de ajutor.

Una din condițiile pe care le-au pus bătrânii atunci când m-au ‘’angajat’’ era să fiu student, lucru pe care ei mi l-au comunicat în franceză, ceea ce pe mine m-a surprins oarecum dar m-a și bucurat totodată, fiindcă mi-am dat seama că ei fiind de altă categorie, aparținând altei lumi, automat și eu, făcând parte din anturajul lor, voi putea avea acces la acea lume, lume la care pe vremea aceea îndrăzneam doar să visez.

 După ce am terminat de cărat lemnele, doamna întâlnită pe scări, fiica lor deci, m-a invitat în casă la o cafea, lucru care m-a copleșit de-a dreptul și nu era vorba doar de cafeaua în sine, după care eu eram mort și care nici nu se mai găsea la noi, ci mai mult era vorba că voi avea ocazia să stau de vorbă cu cineva care trăiește la Paris. Doamna Rodica, așa o chema pe fiica bătrânilor, care și ea avea o vârstă destul de înaintată, spre 70 de ani, locuia împreună cu soțul ei grec, și cu fiul, fost absolvent de Sorbona, la Paris. Toate acestea le aflasem de la tatăl ei, care avea 98 de ani, și care nu contenea, de câte ori veneam să-i car lemne (de două ori pe săptămâna) să-mi povestească despre fiica lui și despre nepotul lui grozav.

Doamna Rodica, o femeie fermă, dar de o cultură și amabilitate deosebite, mi-a pregătit o cafea într-o ceașcă din vremea războiului, așa mi-a spus, după care ne-am așezat la masă și am început să vorbim. M-a întrebat de unde sunt, la ce facultate studiez, în fine chestii destul de banale pentru mine, apoi a ținut să-mi mulțumească pentru faptul că-i ajut pe părinții ei și că sunt ‘’de încredere’’, lucru rar în zilele noastre, spunea ea. Mă rog, am vorbit noi ce am vorbit, amestecat, cel puțin eu, în română și franceză, după care m-am ridicat să plec, fiindcă se făcuse târziu și nu voiam să par prost crescut, iar doamna Rodica m-a întrebat cât îmi datorează pentru serviciile prestate. I-am răspuns că de data asta nu iau niciun ban, deși aveam nevoie ca de aer, dar că o rog, ca mâine sau în altă zi, când are ea vreme, asta înainte de a se întoarce în Franța, să-mi povestească, cu lux de amănunte, tot ce știe despre Paris. Doamna m-a ascultat cu atenție, a zâmbit puțin, a scos dintr-o poșetă niște bani și mi i-a dat, și cu toate că nu voiam să-i iau, mi i-a băgat cu de-a sila în buzunarul de la cămașă, așa că acasă am constatat că-mi dăduse dublu, adică 100 de lei, ceea ce însemna o mica avere pentru mine. Totodată mi-a spus că își va face timp special pentru a sta la povești despre Paris, lucru care s-a petrecut în zilele următoare și care a fost  ceva ce nu pot descrie în cuvinte.

Atunci dorința mea de a vedea Parisul a prins aripi, am început să-mi doresc aproape visceral să calc pavajul străduțelor din Montmartre sau să mănânc o supă la ‘’Le lapin agile’’ așa cum mânca Picasso pe vremuri, contra a zece -douăzeci de desene.

Spuneam mai sus că totul a început de la o melodie. Așa este, dar după melodie, fiindcă aceasta m-a transpus deja într-o atmosferă aparte, am continuat să citesc și să privesc lucrări de Monet, Sisley și Pissarro, lucru care a ridicat la cote înalte toate trăirile mele interioare, excitându-mi la culme simțurile, aprinzându-mi si mai tare dorința de a vedea Parisul și locurile unde au pictat cei trei mari pictori impresioniști.

La un moment dat chiar am deschis calculatorul și am căutat informații despre Grădina lui Monet de la Giverny, despre Pontoise sau despre Etretat. M-am uitat cu jind la imagini, m-am entuziasmat cât am putut, apoi deodată m-am stins, ca o lumânare  căreia i s-a terminat firul. Mi-am dat seama de niște lucruri, niște realități crude aș putea spune, și anume, că atunci când eram tânăr și în putere nu aveam bani nici să mă gândesc la Paris, iar astăzi când am am cu ce, ca să zic așa, nu mai pot, anii adunați, bolile și alte necazuri, mi-au strivit elanul, astfel că voi rămâne probabil pentru totdeauna doar cu Parisul pe care l-am visat, și atât.

Am fost puțin trist, dar mi-a trecut în momentul în care mi-am adus aminte că am fost totuși la Balcic, și m-am consolat cu asta. Măcar atât am putut și e bine așa.

Mi-am dat seama că viața este construită în cea mai mare parte din vise, vise care nu se vor împlini niciodată poate, și cu toate că știu asta, nu voi renunța la vise, fiindcă atunci când nu voi mai putea visa voi fi mort."

Sursa: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0BKkdcE1BhjfUDxAwhoomacJJsT7iHrNFa93iigry6P3hz5WHMYXNBxBY5q8kUS82l&id=1834170365

23 mai 2022

Regina României, nu regina poeziei!

Regina Elisabeta a României a fost poet, scriitor, eseist, patroana artelor şi ambasadoarea valorilor tradiţionale româneşti. Poporul a supranumit-o „mama răniţilor“, ea şi-a spus Carmen Sylva. A rămas în conştiinţa românilor drept prima regină care a făcut din costumul popular românesc haina de gală a curţii regale şi prima regină scriitoare.

„A fost odată o regină bună, care vroia să alinte toată suferinţa pe care o vedea pe lume. Dar oricât de mult bine făcea, cu atât mai mult i se părea că nevoia creşte”,scria Carmen Sylva, în ”Povestea unei reginei binefăcătoare, un autoportret potrivit pentru prima regină a României, cea pe care poporul a numit-o ”mama răniţilor”.  Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied, devenită Regina Elisabeta a României, a fost nu doar prima doamnă a României cu titlu de regină, ci şi o figură literară importantă. Ca om de litere, şi-a spusCarmen Sylva, alegându-şi pseudonimul cu care s-a făcut cunoscută în întrega lume, cu gândul la poezie şi pădure. Peste 30 de biografii şi sute de articole s-au scris despre viaţa şi activitatea celei mai îndrăgite regine a României, o personalitate complexă al cărei nume a fost celebru nu doar în Europa, ci şi în America sau Australia. Un sondaj din 1905, publicat într-un ziar din Berlin, o clasa pe Elisabeta a României pe locul cinci în topul celor mai importante persoane din lume.  

Principesa de Wied s-a născut pe 29 decembrie 1843 în Neuwied Germania. Fiica lui Hermann, prinţ de Wied, s-a căsătorit în 1869 cu Karl von Hohenzollern- Carol I al României, devenind astfel prima reginã a României. Elisabeta avea 26 de ani la data căsătoriei cu Carol şi nu era considerată o frumuseţe. Se spune că vasta ei cultură şi aerul intelectual ar fi ţinut pretendenţii la distanţă şi aşa ar fi ajuns  fără soţ, la vârsta de 26 de ani.  Întâlnirea cu Carol I n-a fost dragoste la prima vedere. I-au unit aceleaşi principii şi Elisabeta a fost atrasă de misiunea cu care Carol urca pe tronul României.  "Atâta vreme cât era aici şi îmi vorbea despre măreţia misiunii sale şi despre greutăţile avute, totul mergea bine, mă molipsisem de entuziasmul lui şi eram pregătită să fac orice mi-ar fi cerut. Fiindcă datoria era pentru mine cel mai important lucru din lume şi mi se părea că niciodată nu primeam de lucru îndeajuns", scria regina în memoriile sale despre căsătoria cu Carol.  Şi-a pierdut unicul copil la vârsta de 4 ani  Pe 8 septembrie 1870, la un an de la căsătorie, regina Elisabeta a adus pe lume o fetiţă pe care a botezat-o Maria. La patru ani, copilul Elisabetei a murit de scarlatină şi regina a trăit drama vieţii ei. În ciuda încercărilor, nu a mai putut avea copii. Faptul că nu a mai putut rămâne însărcinată a fost cea mai mare durere a reginei, care povestea: "Când mă gândesc că de şaptesprezece sau optsprezece ori am pierdut sarcinile, de multe ori nu mai îndrăzneam să vorbesc despre asta, ştiind deja că - deşi erau mereu semne şi mi-era rău, un rău de care, spre deosebire de alte femei, n-aveam dreptul să mă plâng, el fiind semnul sigur că pot spera - la mine iar nu va fi nimic!".  

Mama răniţilor, prietena artiştilor  Regina cu origini în Germania a fost atrasă, imediat după venirea în România, de cultura şi obiceiurile româneşti. A introdus portul popular românesc la curtea regală şi şi-a îndemnat doamnele din suita regală să poarte cu mândrie straiele tradiţionale româneşti. A transformat Castelul Peleş de la Sinaia, locul care i-a fost cel mai drag, într-un adevărat centru de promovare a meşteşugurilor populare. 

În timpul rãzboiului din 1877, Regina Elisabeta a înfiinţat spitale şi a cumpărat medicamente pentru răniţii români. A înfiinţat Societatea Regina Elisabeta care a ajutat mii de pacienţi nevoiaşi cu medicamente şi asistenţă medicală şi a patronat peste 20 de societăţi de caritate.  A iniţiat un sistem de burse prin care a sprijinit tinerii talentaţi în domeniul artelor. 

Salonul reginei a fost un loc de promovare a tinerilor artişti români. Elena Văcărescu, domnişoara de onoare a reginei Elisabeta, pictorul Nicolae Grigorescu, compozitorul George Enescu şi poetul Vasile Alecsandri făceau parte din anturajul reginei iubitoare de artă. Poeta Carmen Sylva  Regina Elisabeta a României a devenit scriitoarea Carmen Sylva în 1880, odată cu debutul în literatură, făcut după vârsta de 30 de ani. A început cu traduceri. "Deşi trecusem deja de treizeci de ani, n-aveam nici cea mai mică noţiune clară despre artă poetică. Cel mai bine am învăţat-o traducând", scria regina în memorii. Pseudonimul (carmen-cântec/poezie, silva-pădure) şi l-a ales cu gândul la poezie şi la locurile natale.  ”Carmen este viersul, Sylva e pădurea, Viersul de la sine e menit să sune Şi de-aş fi născută şi creşteam aiurea, Cântecele mele n-ar avea ce spune. Le-am furat în treacăt de la păsărele, Freamătul pădurii mi-a vorbit de ele- Inima-mi pe urmă ritmul le-a adaos, viersul şi pădurea sunt al meu repaos."  

A ales să-şi publice scrierile sub pseudonim de teamă că prejudecăţile vremii nu vor aprecia o regină scriitoare. Primele opere literare le-a publicat în limba germană, în 1880, încurajată de poetul Vasile Alecsandri. Bardul de la Mirceşti a fost cel care i-a văzut primele scrieri şi a încurajat-o să le publice. Doi ani mai târziu, după debutul literar din Germania, sub numele de Carmen Sylva, regina dezvăluie identitatea pseudonimului său şi operele încep să fie publicate şi în România.  "Când îmi vine o idee, indiferent că vreau sau nu, trebuie să mi-o exprim şi s-o strecor în versurile mele; doar cu acest preţ îmi regăsesc linistea", mărturisea regina-scriitoare în memorii, despre dragostea sa pentru scris. 

Pe lângă propriile sale poezii, regina a tradus în limba germană poeziile lui Alecsandri şi Mihai Eminescu. Opera sa a fost apreciată şi premiată de Academia Franceză.  A scris peste 1000 de poezii  Regina Elisabeta a României, scriitoarea Carmen Sylva, a fost cea mai prolifică regina din Europa în domeniul literar. Peste 1.000 de poezii, 90 de nuvele, 30 de opere dramatice şi patru romane a lăsat scriitoarea regină moştenire literaturii. Scrierile sale cuprind poeme, basme, povestiri, memorii. A tradus în limba română din opera lui Pierre Loti şi a fost co-autor al unui roman, scris împreună cu Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu, care a făcut parte din anturajul său.  

Cartea cea mai cunoscută a reginei-scriitoare este ”Povestirile Peleşului”, volum în care regina şi-a exprimat dragostea faţă de ţara a cărei regină a fost. Regina Elisabeta a completat veniturile casei regale a României, una dintre cele mai sărace din Europa, cu bani câştigaţi din publicitate. Ea a apărut în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial pentru o companie producătoare de maşini de scris. Scrieri dispărute  Se spune că unele dintre scrierile Elisabetei şi unele dintre scrisorile sale au dispărut. Unii istorici susţin că vinovat pentru dispariţia unor scrieri ar fi însuşi soţul scriitoarei, regele Carol, care a considerat că publicarea acestora ar fi compromiţătoare pentru monarhie.  Se vorbeşte despre existenţa unui volum numit „Cartea sufletului", o cronică în care regina îşi însemnase trăirile şi observaţiile făcute în timpul unor şedinţe de spiritism ţinute la Peleş. După unii istorici, o astfel de carte a existat, dar a fost distrusă.  

Admiratoare a lui Eminescu  Regina Elisabeta a fost o mare admiratoare a poetului Mihai Eminescu. L-a recompensat cu ordinul Bene Merenti şi a vrut să îl ajute cu o importantă sumă de bani, însă poetul a refuzat să ridice premiul, cunoscută fiind atitudinea sa opozantă faţă de regele Carol I. Regina a ajuns să îi cunoască scrierile lui Eminescu prin intermediul lui Mite Kremnitz. Când poetul amorezat i-a dedicat lui Mite poezia ”Atât de fragedă”, muza i-a citit-o reginei, iar Elisabeta a rămas impresionată.  Regina a vrut să îl cunoască pe poet şi l-a invitat la curte. ”Ne apărea neliniştit şi răvăşit, ca venit dintr-o altă lume; îmi amintea de Manfred şi de Faust, de chipurile palide şi răvăşite ale marilor romantici... Mi-a sărutat mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parca a-mi secătui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau interes, mă compătimi că nu cunoşteam îndeajuns Moldova sa natală. Privirile-i căutau departe, dincolo de ziduri... Trăsăturile feţei trădau oboseala unei tinereţi trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi şi îngheţate, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoţiile. Avea vocea răguşită, dar duioasă, ca a turturelelor toamna... Când i-am laudat versurile, a înălţat din umeri: «Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci»”, a suspinat el, povesteşte Elisabeta despre întâlnirea cu Eminescu.  

Pus să citească o poezie a reginei, Eminescu nu s-ar fi arătat impresionat.  ”Se povesteşte că în timpul audienţei, regina i-a dat o poezie de-a ei să o citească şi să-şi dea părerea. Poetul a citit-o cu atenţie, a recitit-o, apoi cu «originala lui sinceritate», cum scria Delavrancea într-un articol, i-a spus: «Majestate! În forma actuală cred că ar fi bine să nu fie publicată... » Regina, obişnuită să nu i se refuze nimic, îi spune: «Uiţi că vorbeşti cu regina României?». «Da, dar nu cu regina poeziei!», evocă Gheorghe Eminescu, nepotul poetului, întâlnirea lui Eminescu cu Regina Elisabeta.  

Prietena lui Sissi,  Regina Elisabeta a României a legat o frumoasă prietenie cu împărăteasa Austro-Ungariei. Firi sensibile, cele două au fost unite de pasiunea pentru artă si frumos. Regina Elisabeta s-a întîlnit cu împărăteasa Austro-Ungariei de zeci de ori, după cum notează biografii lui Carmen Sylva. Cele două s-au aflat în aprilie 1887 într-o vizită incognito într-o staţiune balneară din Transilvania.  Se spune că regina României ar fi îndemnat-o pe Sissi să-i urmeze exemplul şi să-şi publice scrierile, însă aceasta nu i-a urmat sfatul. Împărăteasa Elisabeta a Austriei a vizitat-o în acelaşi an pe poeta regină Carmen Sylva la Castelul Peleş şi se presupune că între cele două, de-a lungul anilor de prietenie, a existat o corespondenţă, care însă nu s-a păstrat.  ”Sigur că a urmat o corespondenţă după această vizită, din păcate ea s-a pierdut între timp. Ştim doar că după moartea misterioasă la Mayerling în 1859 a arhiducelui Rudolf, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, Carmen Sylva i-a făcut o vizită lui Sissi care părea că şi-a pierdut minţile pretinzînd că fiul său este încă în viaţă şi că trebuie să sosească dintr-o clipă în alta în salon. La întoarcerea în România, ea i-a scris mai multe scrisori ca să-i mai aline durerea. Ele însă au rămas fără răspuns. Mareşalul curţii, principele Montenuovo, i-a cerut să nu mai corespondeze cu împărăteasa "a cărei stare nervoasă nu-i permite să primească scrisori şi nici să-i răspundă“."Scrisorile au fost trimise soţiei lui Rudolf, arhiducesa Ştefania, dar au rămas tot fără răspuns”, se arată în biografia ”Carmen Sylva, uimitoarea regină Elisabeta a Romaniei”.  

Nu s-a amestecat în politica ţării, dar a vrut să o facă pe Elena Văcărescu regina României  Preocupată mai mult de artă, decât de politică, regina Elisabeta nu s-a amestecat niciodată în treburile lui Carol I. A fost la un pas însă să schimbe istoria, încurajând relaţia amoroasă dintre urmaşul la tron, Ferdinand, şi domnişoara sa de onoare, Elena Văcărescu. Elisabeta a fost cea care a încurajat şi a sprijinit relaţia celor doi, vâzând posibilă căsătoria lui Ferdinand cu Elena. Se spune chiar că cei doi s-au logodit sub privirile reginei, în biblioteca acesteia.  Consiliul de miniştri şi regele Carol au pus însă capăt idilei celor doi amorezi, Elena Văcărescu fiind trimisă în exil. Aşa s-a spulberat visul reginei Elisabeta care văzuse în Elena fiica de care nu avusese parte. Regina fumătoare  Potrivit articolelor apărute în presa străină din secolul trecut, regina-scriitoare ar fi avut un viciu: fumatul. 

Regina Elisabeta a României era menţionată, alături de Sissi, împărăteasa Austro-Ungariei, şi alte feţe încoronate drept fumătoare. „Împărăteasa Austriei obişnuieşte să îndepărteze gândurile negre cu ajutorul ţigărilor, regenta Spaniei găseşte în ţigări o alinare a problemelor ei, în vreme ce «Carmen Sylva», talentata regină a României, îşi scrie poeziile sub inspiraţia lor“,scria pe 25 februarie 1899 cotidianul „Evening Post“. Aceeaşi informaţie apare şi în ”The Star” din 7 februarie 1908: „Regina României fumează în mod continuu. E o femeie cu tensiune nervoasă crescută şi a declarat în mod public că ţigările au asupra ei un efect calmant, mai mult decât soluţiile oferite de medici”. 

Moartea tragică a reginei  După ce regele Carol a murit în 1914, Carmen Sylva a rămas singură. ”Avea o groaznică impresie de parăsire: fără bărbat, fără copii, fără preoţii legii ei, departe de rudele, de ţara ei”, scrie I.G. Duca în ”Amintiri politice".  Se spune că Elisabeta şi-a dorit să moară cât mai repede pentru a ajunge alături de Carol, în cripta de la Curtea de Argeş. Regina obişnuia să-şi petreacă iernile în apartamentele îngheţate şi aşa ar fi ajuns să se îmbolnăvească de o gripă. ”Cu vreo două săptămâni înainte de-a muri am fost în audienţă la dânsa. M-a izbit insistenţa cu care mi-a vorbit de moarte, de fericirea cu care aşteapta trecerea ei în lumea cea de veci, iar când, în ajunul morţii, doctorii se căzneau să o smulgă din ghearele ei, ea spunea necontenit: «De ce nu mă lăsaţi să mor, nu vedeţi că pe lumea acesta nu mai am nici loc, nici rost?», mai notează I. Ghe. Duca.  A fost înmormântată la Curtea de Argeş, alături de soţul ei, regele Carol. Între mormintele celor doi, la dispoziţia Reginei Maria, au fost depuse osemintele prinţesei Maria, copilul pierdut de Elisabtea.

 Din cugetările unei regine  “La miezul nopţii cei care umblă pe străzi sunt oamenii fericiţi; la ora patru dimineaţa, cei nefericiţi; poate că, între miezul nopţii şi patru dimineaţa, fericirea a trecut în mare grabă”  „Există o bunătate care te respinge şi o răutate atrăgătoare” „Nu putem fi spirituali decât atunci când cei care ne înconjoară sunt şi ei spirituali”  „În artă, nu trebuie să spui un adevăr, ci adevărul. Iar asta e tot atât de greu ca şi în viaţă"  ”Dragostea te transformă; căsătoria fără dragoste, nicidecum”  ”Iubirea este ca o veveriţă: îndrăzneaţă şi sfioasă totodată”  ”«Simplul adevăr» este mai complex ca o femeie”  ”Fericirea e ca un ecou; îţi răspunde, dar nu vine”  ”Politica este ca păianjenul: un animal de pradă”  ”Nu existădecât o singură fericire, datoria. Nu există decât o singură consolare, munca Nu există decât o singură bucurie, frumosul”.

Elisabeth Bouleanu




16 apr. 2022

Ceausescu se reinventează

 Un discurs istoric care dupa aproape  64 de ani  este văzut  prin prin prisma invaziei  Ucrainei  de către Rusia lui Putin.


https://youtu.be/zztLZnrQ43Y

16 ian. 2022

Ziua inculturii din România. Cornel Nistorescu

 Sărbătorim o presupusă zi a culturii pentru a ne amăgi că facem ceva pentru ea și pentru existența lui Mihai Eminescu. Avem o Zi Națională a Culturii Române fără a avea o viață culturală adevărată. Se mai țin spectacole pe la cîteva Teatre Naționale, pe la Opera Națională și avem un festival GeorgeEnescu. În rest, viața culturală a țării este prăfuită, săracă, secătuită de valori, de dezbateri și de mari personalități. Cele mai multe vedete sunt necunoscute de cum trec de Episcopia Bihorului.

Suntem mai provinciali ca la 1848! Suntem mai nepăsători ca niciodată față de arte și față de artiști.

10 ian. 2022

Moisilisme culese de profesor universitar Adrian ATANASIU

 Vorbele de duh

ale profesorului Grigore Moisil

1. Introducere

Profesorul Grigore Moisil a devenit un nume vehiculat de extrem de mulți, dar cunoscut de extrem de puțini. Pentru cei tineri, el face parte din panoplia istoriei – alături de Ștefan cel Mare sau Constantin Brâncuși de exemplu.

Doar puțini ne mai amintim astăzi de ochii care te pătrundea pe sub arcada unor sprâncene stufoase, de vocea domoală de bas, cu inflexiuni de tenor. Moisil era cunoscut în țară mult mai mult decât un om de știință . Era o personalitate publică, cu dese apariții la televiziune (în anii 1966 - 1973 programul TV nu era încă redus la două ore pe zi, iar cultul personalității nu acaparase și tot ce se citea sau scria), si în medii culturale. Aproape săptămânal exista o apariție a academicianului în spațiul public. Cu un farmec de inegalat, profesorul devenise celebru prin replicile pe care le servea interlocutorilor săi ¸si care – dincolo de efectul imediat mai mult sau mai puțin comic – erau pline de o adâncă înțelepciune. Nu puține au fost deciziile schimbate de unele comisii în urma unor replici de acest fel.

Ca urmare – după trecerea în neființă (mai 1973) a profesorului Moisil –s-au facut numeroase încercari de a strânge aceste vorbe de duh, împrastiate cu darnicie de-alungul anilor. Cred ca prima încercare a fost lansata de Profesorul Constantin Ottescu în cadrul Gazetei Matematice. Nu știu ce s-a realizat atunci și nu am cunoștință de alte rezultate ulterioare. Culegerea de ”moisilisme” din acest articol aparține în principal Ioanei Moisil, o rudă a academicianului, la care am adăugat si noi din amintiri unele vorbe celebre. Pentru cei tineri ele vor fi în mod cert o descoperire de senzație, iar pentru cei aflați la o anumita vârstă – un prilej de nostalgice amintiri. Din păcate, nu putem adăuga aici și modul unic prin care profesorul Grigore Moisil lansa aceste replici. Când le citim sau le scriem, urechile noastre percep vocea, iar în față avem chiar pe profesorul care le rostește, rar, ușor graseiat, privindu-ne cu ochii săi vii, pătrunzând să vadă daca am inteles nu numai ce a spus, dar si ce a vrut sa spună.

2. Știință si educație 

     Întrebările la care trebuie să răspunzi cel mai sincer sunt cele pe careți le pui singur.

    Cea mai mare schimbare ce se va petrece în Ministerul Învățământului 

va fi atunci când nu se va schimba nimic.

Educație 

• Marea calitate a unui șef de școală este de a fi bucuros când e depășit de elevii săi.

• Pentru elev este esențial cum rezolvă problemele; pentru profesor – cum le pune.

• Se știe că un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să-ți se pară ușoare.

• Intr-adevar, dacă este ceva cu care trebuie să rămână absolventul unor cursuri liceale, acel ceva este învațul de a gandi just.

• Aici e sarcina cea mai mare a profesorilor, care trebuie să știe să preiace se știe pe lume, pentru a-i învața pe alții. Și aici e rolul mare al oamenilor de știință, care trebuie să inventeze lucruri noi ce nu se știu încă. Prima condiție e de a învața ceea ce se știe.

 Știință 

• Știința nu e bună azi, dacă ieri nu s-a gândit la mâine.

• Nimic nu costă mai mult decât neștiința.

• Spre deosebire de vin, știința nu trebuie lăsată să se învechească

• Unii concep știința ca pe o mare arhivă de poliție în care sunt îndosariate

toate cancanurile naturii.

• Ni se cere să facem știință productivă și producție științifică. Ar fi mai

bine dacă am reuși să facem  știință științifică și producție productivă

• Știința merge astăzi mai repede ca omul de știință; ai pornit împreună 

și  ți-o ia înainte. Ar fi de scris odată povestea celor ce și-au pierdut

răsuflarea alergand după propriile lor idei. Și tragedia celor ce nevrând 

să rămână în urmă, nu pot să mai meargă înainte. Și comedia amară

a celor ce neputând alerga, încearcă să oprească puhoiul. Și dramele

provocate de cei ce, neînțelegând noul, îți prigonesc pe cel ce-l practică.

• Știința e formată numai din afirmații și negații, dar trăirea unei științe 

e formată din întrebări și răspunsuri, din bănuieli și îndoieli.

• Evident, practicarea științei e muncă grea; sunt unii care, plictisindu-se să gândească știință, cred că e mai ușor să gândească despre știință;

mare păcăleală: e mai greu. Atunci să ne mulțumim să vorbim despre

știință. Asta da. E mai ușor? Este.

• Știința se răzbună ca o femeie: nu cand o ataci, ci cand o neglijezi.

• Nu cred ca există graniță între știință și filozofie, după cum nu cred că 

există graniță intre știință si tehnică.

• Filozoful trebuie să fie în stare să înțeleagă lumea de astăzi, știința 

contemporană și să se bazeze pe cele mai noi date ale științei, pentru

a dezvolta concepția noastră despre lume.

Matematică 

• Tot ce e gândire corectă este sau matematică sau susceptibilă de

matematizare.

• Învățând matematică înveți să gândești.

• Sunt unii oameni care cred că matematica trebuie făcută între cutare și cutare oră. Nu e adevărat. Matematica nu se face la ore fixe. Matematica se face când îți vine o idee. Noaptea sau dimineața, când te scoli, când te speli, te gândești. Dacă nu te speli, te gândești când nu te speli. 

• Un matematician face matematică fiindcă vede în matematică cevafrumos, ceva interesant, ceva care îți place, ceva care îți este drag, ceva care îl tulbură, îl face să gândească, să mediteze, să viseze.

• Noi, matematicienii, facem activitate fără planuri; nu de alta, dar ca să ne deosebim de alții, care fac planuri, fără activitate.

• Un matematician de obicei e întrebat la ce servește matematica și abia dacă găsește o ocazie să spună că e frumoasă și că lui îi servește în primul rând fiindcă îi e dragă. Înțelegerea unui fenomen îți schimbă modul de a vedea întreaga lume și matematica îți servește și tie să ai un plus de cunoștințe.

• Nici o problemă nu are granițe. Orice răspuns are multe.

• O teoremă e o scrisoare de dragoste către un necunoscut, către acela care îi prinde nu numai înțelesul, ci și toate subînțelesurile.

• Să nu se teamă nimeni de lucrurile abstracte și foarte abstracte, mai ales în matematică; matematica – tocmai pentru că este matematică, este abstractă. Cu cât un lucru este mai abstract, cu atât el îmbrățișează domenii mai vaste și deci este aplicabil în mai multe cazuri concrete.

• Matematica va fi limba latină a viitorului, obligatorie pentru toți oamenii de știință. Tocmai pentru că matematica permite accelerarea maximă a circulației ideilor științifice.

3. Din viață 

• Eu sunt omul care demonstrează. Nu conving.

• Omul își uită nevoile lui vechi pentru a simți lipsuri noi.

• Sunt pentru lucruri noi; dar mai mult decât lucrurile care sunt astăzi  noi, eu apreciez lucrurile care vor fi noi abia mâine.

• Dragostea e o poveste în care femeile cinstite se comportă  precum cocotele, iar cocotele se comportă ca femeile cinstite.

• Mariajul e singura scăpare pentru un bărbat fără succese și pentru o femeie cu prea multe.

• Dușmanii se recrutează dintre prieteni.

• Când îmbătrânești nu mai ai inimă, ai cord.

• Un lucru improvizat trebuie foarte bine regizat.

• Problema morții este vie (la o anumită vârstă).

• E rău că la bătrânețe dosarul medical e mai mare decât dosarul de cadre. Marele regret al vieții mele este de a nu fi avut nici unul.

• Un om la 20 de ani trebuie să fie admirat, la 30 apreciat, la 40 invidiat și la 60 stimat.

• Nu sunt destul de sigur de excelent¸a metodelor mele pentru a deveni martir susținându-le.

• Masura legislativă – o indicație administrativă – este una din componentele vieții unei societăți; opinia publica e o altă componentă. Nu trebuie crezut că dacă se decretează o lege, ea se va și aplica. Nu se aplică decât legile cu care sunt de acord cei ce le aplică.

4. Cugetări 

• Libertate totală: ai impresia ca e un joc de cuvinte; cel puțin pentru mine pare o expresie corectă din punct de vedere gramatical, dar de fapt nu are sens, căci fiecare trebuie să se încadreze în legile societății.

• Greu nu e să ai dreptate; greu e să convingi pe alții. Nu întotdeauna e greu, ci numai când ai dreptate. Si mai ales e greu să convingi pe cei care spun ca s-au convins.

• Legile țării  nu interzic nimănui să  fie imbecil.

• Scaunele prezidențiale sunt periculoase: au un microb care se urcă la cap.

• Poate singura superioritate a calculatorului este că se corectează când  greșește. Om s-o facă, mai rar!

• Un om e uman nu numai prin defectele lui ci și prin calitățile lui.

• Pe omul cu adevărat capabil, limitele îl stimulează. Evident, morala nu e ”puneți  fraților piedici!”, ci ”dacă dați de piedici, depășiți-le!”.

• Omul nu progresează decât atunci când știe că nu poate să facă ce vrea.

• Eu cred că omul trebuie să caute să găsească plăcerea în însăși munca lui. Consider că  munca e o pedeapsă numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă a face altceva decât ceea ce îi place.

• Sunt oameni care spun: există și greșeli fecunde. Nu greșeala e fecundă ci îndreptarea ei.

• Explozivul cel mai puternic nu este tri-nitro-toluenul, nici bomba atomică, ci ideea omenească.

• Se știe că o idee începe prin a fi un paradox, continuă prin a fi o banalitate și sfârșește prin a fi o prejudecată.

• Numai prostia poate sa aibă intermitențe.

• Ce este un pesimist? Un optimist bine informat.

• Nu e de părerea ta cel ce te aprobă, ci cel ce te imită. Imaginația e și ea o sursă de informare.

• Cărțile bune nu mor niciodată.

• Firește, nu orice lucru ieșit din comun are neapărat și valoare, dar orice lucru de autentică valoare e – neapărat – ieșit din comun.

• O anecdotă în care nici ascultătorii, nici povestitorii, nu înțeleg ce se întâmplă, se numește roman psihologic.

 5. Replici cu haz

• La ședința de Consiliu profesoral în vederea titularizării, prof. Ștefan Procopiu a votat contra numirii lui Moisil, ”candidatul fiind prea tânăr” pentru a ocupa postul de profesor.

- E un defect de care mă corectez în fiecare zi, a replicat Moisil.

• Grigore C. Moisil avea despre programele de lucru o opinie atât de des

exprimată încât a intrat în folclorul moisilesc de baza. El spunea așa:

Matematica NU se face în orele de birou. Dimineața  când te scoli, faci

matematică; când and te speli pe dinți, faci matematică. Și, dacă nu te

speli pe dinți, faci matematică.

• Somat să-și facă public programul de 8 ore de muncă, Grigore Moisil a

prezentat odată o foaie de hârtie frumos lineată, pe care scrisese asa:

Luni:

ora 8 - ora 9.50: curs, Amfiteatrul Țițeica

ora 10 - ora 11.50: consultații, catedră 

ora 12 - ora 16: timp de gândire, în sectorul de Cultură al Parcului de Cultură și Odihnă ”I.V. Stalin”.

Altă dată însă, exasperat, i-a trimis rectorului o hârtie pe care scria, mare: Vă rog să precizați dacă vă referiți la ORE - CAP sau la ORE - CUR !

• La o ședință la Academie: 

Un geolog: Eu am făcut nu știu câți km toată vara și am scris două lucrări.

Un chimist: Eu am stat toată vara închis în cei 40 m2 ai laboratorului si am scris 4 lulucrări.

Moisil: Eu am stat toată vara întins pe pat și am elaborat Teori mecanismelor automate.

• - Domnule profesor, credeți în vise?

- Sigur, dragă! Să vezi: acu câtăva vreme am visat că devenisem academician, că eram în aulă și prezidam o ședință. Și când m-am trezit, într-adevăr eram academician, eram în aulă și prezidam o ședință.

• Despre un matematician: Este mare în matematică, prin erorile pe care le face.

• Un prieten ˆıi spune ˆıntr-o zi:

- Matematica asta pe care o predici tu, m-am saturat de ea până peste gât.

Moisil: Dar matematica se face de la gât în sus!

• În timpul unui curs profesorul începe să caute printre hârtiile pe care le avea pe masă. Nu găsește însemnările de care are nevoie, se opreste și  spune:

- Lăutarii cântă dupa ureche, muzicanții, dupa note. Eu mi-am uitat notele acasă.

• Cineva l-a întrebat: ”Credeți că e potrivit ca un profesor să facă glume la cursuri?”. Profesorul Moisil a raspuns: ”Știința nu e tristă, decât  pentru unii.”

• Explicând principiul recursivității:

- Ești de acord că orice om are dreptul la un pahar de vin?

- Da.

- Bei paharul, îl pui jos. Ești alt om. Și cum orice om are dreptul la un pahar de vin . . .  și așa mai departe.

• Profesorul Moisil, la 65 de ani, după ce și-a scrântit piciorul: Știam că la vârsta mea te scrântești la cap, nu la picior.

• Moisil, către un meteorolog:

- Cu ce probabilitate dați prognoza timpului?

- Cu cel mult 40%, domnule profesor.

- Atunci de ce nu spuneti pe dos, că aveți șanse de 60%! 

• La o ședință în care factorii politici discutau despre unificarea diverselor departamente, profesorul Moisil intervine cu vocea sa inconfundabilă:

- Este o idee foarte bună. Ca urmare, propun ca geometria să se unească  cu geografia și cu geologia, iar ca președinte îl propun pe Geo Barton. (notă: un actor cunoscut în acea perioadă).

• O reportera spune la un moment dat, în cursul unui interviu:

- Știți că adevarul supără!

Moisil: Pe mine o teoremă de matematică nu m-a supărat niciodată.

• - Îl cunosc bine pe cutare.

Moisil: E bine să cunoști bine pe cineva. Dacă-l cunoști foarte bine, e rău.


                                                       Prof. Dr. Adrian Atanasiu

                                                          Universitatea București