31 mar. 2010

Un clopot a inviat!


Clopotul din vechiul turn va undui aerul, va dăngăni iarăşi ca în timpurile de demult. Vechiul clopot din Casa Sfatului, aflată-n mijlocul Pieţei  Sfatului din Braşov, are o memorie de peste trei veacuri. Este al doilea clopt de la 1520 încoace, primul a avut o viaţă scurtă, a fost mistuit în anul 1689, de către un incendiu.
Clopotul, cu un diametru de 1,2 metri şi greu de vreo 8 chintale,a fost turnat de meşterul german Heinrich Lampe.
Pe vremuri a avut o neprţuită menire pentru oamenii cetăţii, dăngănitul lui  anunţa sfertul de oră, de,nu tot omul avea ceas. Pe atunci nu se gândea cineva că peste veacuri va fi momeală, în sens onorant,  pentru turişti. Se reia tradiţia doar. Zilnic de la 7 dimineaţa până la 9 seara va dăngăni la interval de o oră , comandat de un mecanism al ceasului din turn. În fiecare seară la 6, sâmbăta şi duminica şi la 12, trei trompetişti ( un român, un sas, un maghiar, în straie medievale)vor interpreta melodii specifice culturii lor muzicale. Crai Nou se va auzi din nou la Braşov.
Desigur nu toţi au urechea acordată pe armonici, vom vedea după cât timp unii vor acuza dureri de cap. Se zice că prin anii 60, secolul trecut, clopotul a fost deconectat de la ceas, la cererea oamenilor muncii care acuzau migrene, nu se puteau odihni din pricina dăngănitului. După 8 ore trebuiau sa-şi refacă capacitatea de muncă şi de luptă pentru construirea s.s.m.d.
Iniţiativa învierii clopotului a avut-o Steffen Schlandt organistul Bisericii Negre. Banii au venit din donaţii, cei mai mulţi venind în final de la un om de bine, bun la suflet. C.J. Braşov a avut doar  iniţiativa de a cuprinde această acţiune în programul de manifestări de anul acesta cu prilejul împlinirii a 775 de ani de atestare documentară a oraşului Braşov.
Să fim buni, să ne iubim apropapele, să nu râvnim la bunul altuia, să ne linkuim în linişte, în pace,  suntem în săptămâna patimilor.

27 mar. 2010

Zelistar

Premierul şi ministrul de finanţe răspundeau cu relativă lejeritate, ca să nu spun cu superficialitate, şuvoiului de întrebări puse de jurnalişti pe marginea proiectului de modificare a codului fiscal.
Adică mai pe româneşte jurnaliştii de ambele sexe intraseră boy şi urma să iese … de sex invers. Bănuind că aşa se va întâmpla, înainte de a ne scoate afară ca pe o ciurdă, mi-am făcut apel de pe telefonul vechi pe cel nou şi l-am lăsat sub planta tropicală aflată în spatele planşei cu diagrama impozitului forfetar …

- Mă băiatule, mai gândeşte-te, nu ajung doar 28 de servicii, meserii, pe care să le scoatem din zona subterană, zona neagră a economiei.

- Şefu, nu aţi văzut cum săreau la beregată, cu felul lor de a iscodi, de a scurma?

- Uită-i ! Gata, i-am scos afară! Derbedei! Asta sunt! … Până te mai gânedeşti, să nu uiţi, trece în listă pe cizmari.


- Şefu, dar ei n-ar putea intra la oameni de artă, sună mai elegant!

- Ce să umblăm la nuanţe, să ne fie foarte clar, ori e albă ori e neagră.

- Să iau încă o dată lista cu meserii …

- Nu mai e timp, Vlăduţule! Trebuie să finalizăm lista, să o batem în cuie, ne trebuie bani la buget!

- Am înţeles, am adăugat … cizmari.

- Trebuie să plec, mă cheamă şeful ăl mare. Mai scormoneşte! …

Premirul se loveşte cu pălmuţa de frunte.

- Mă, era să uit, ştiam că trebuie să-ţi spun ceva, acum mi-am adus aminte, când l-am pomenit pe şefu'. Ieri mi-a vândut un pont.

- Nu mă întrerupe, că uit. Tu ai blog?... Eu nu am. Ai auzit de
? O ierarhie a bloggerilor după nu ştiu ce criterii. Cine sunt în faţă, în top 50 sau 100 sau 300 li se oferă publicitate contra unei sume de bani, în euro sau dolari. Caută lista şi primii o sută, sau o mie să plătească impozit forfetar, nici nu mă interesează câţi bani.
- Ce-ai rămas aşa … ca la dentist.

- Cum scriu? Ce meserie trec ? Cum va apare în codul fiscal? Zelistar, ca şi cum ai zice… zeţar … tipograf … zidar, Ce nu ţi-e clar?

- Şi dacă îmi sare în cap toată blogosfera? Şefu, ăştia, subteranii, vitualii, sunt mai periculoşi decât cei la vedere, e greu să-i apuci de ceva.

- Dacă se inflamează lumea subterană, vom zice că a fost o greşeală de editare.Bun, am priceput până aici, dar mai departe… cum calculăm suma forfetară?

- Şi p-asta să ţi-o spun? … Stai să mă gândesc! …

- Vă propun formula... la astea mă pricep … o mie minus numărul locului din listă, din ze … cum? , da, zelist se înmulţeşte cu un euro şi dă suma de plată.

- Vlăduţule, sunt obosit, mă grăbesc, dă-mi un caz concret! 26 sau 152, am luat doar două numere la întâmplare, bloggerul de pe locul 26 va plăti un impozit de 974 eurro pe an, iar cel aflat pe locul 152 va plăti mai puţin, 848 euro, şi în patru tranşe. Nu este mult!

- Bravo, îmi placi! Vezi? Ce uşor vin banii! Formula! Hocus-pocus! Poc-boc!

- Şi se respectă principiul competitivităţii, la care atât de mult ţineţi, cine este în faţă plăteşte mai mult !? iar cei de pe locurile mai sus de 1000 inclusiv nu mai plătesc, ei intră în categoria celor scutiţi de impozit.

- Lasă-mă pe mine, cu strategia , Vlăduţule dragă. Dacă merge treabă, la anul schimbăm formula, in loc de 1000, trecem 2000 …
Cine şi-a uitat telefonul ? … Este deschis! … Derbedeul dracului! …

25 mar. 2010

De toată povestea

- Doarme, Ale?
- Ale v’ea o pode’te.
- Scufiţa roşie ...
- Alta pode’te!
- Frumoasa adormită …
- Alta!
- Degeţică, sigur nu ţi-am spus-o!
- Papi uitat, să ei pa’tila 'oşie.
- Ursul păcălit de vulpe?
- Nu place lu’ Ale, alta pode’te.
- Printre tufe şi urzici, ţanţoş trece un arici ...
-Alta!
- Cu vioara subsuoară , greerele merge la moară ...
- Alta!
- După o ploaie cu soare melcul iese pe alee la plimbare ...
- Ale v’ea o pode’te.
- …
- Te ‘og f’umos!
- A fost odată … nu tare demult, a fost … o Albă ca Zăpada cu nume de cod Boc ...
- Boc! pac ! asa dă Ale cu zăpadă, asa, paf! boc!
- ...
- Ale v’ea o pode’te.
- A fost odată, de n-ar mai fi fost, el micul Boc ...
- Mic, mic, asa de mic, Ale e male.
- Mai vrei o poveste?
- Te ’og f’umos!
- Boc, imaculatul, se credea mare împărat peste o ţară care a fost cândva regat. În acea ţară trăia un cizmar sărac, tare sărac. El nu avea cuie şi piele ...
- Ale bate cuie, asa bate, boc, boc ...
- Tare s-a mai bucurat săracul cizmar , când dimineaţa a găsit o pereche de ghete noi, strălucitoare ...
- Da, ’moase ghete, şi Ale ghete ’moase.
- Închide ochii şi dormi!
- ...
- Unaa Paapii! spuse Ale cu ochii întredeschişi.
- A venit un om bogat de a cumpărat ghetele dându-i o monedă de aur. Noaptea spiriduşul lucra, iar ziua cizmarul vindea şi din banii care îi prisosea cumpără hăinuţe pentru spiriduşul harnic, apoi şi pentru alţi copii săraci. Azi aşa, mâine aşa până când povestea cizmarului bogat a ajuns la urechile micului Boc, mârşav născocitor de biruri. Cum? se indignă acesta, unde s-a mai pomenit ca cizmarul să nu plătească şi el bir? Şi l-a adăugat şi pe cizmar în lista celor buni de plată către împărăţie
.
..
Papi se opri din pălăvrăgeală mirându-se cum de micuţa Ale nu-l mai întrerupe. Ea adormise visând ghetuţe lucitoare!

23 mar. 2010

What a Wonderful World


I see trees of green, red roses too,
I see them bloom, for me and you,
And I thing to myself, what a wonderful world
...






























19 mar. 2010

Ultima orhidee

Prinţesa Martha Bibescu, născută la 28 ianuarie 1886,a trăit până în 28 noiembrie 1973. A legat deceniul al noualea din secolul nouasprezece cu deceniul al optulea din secolul douazeci. A sfârşit în oraşul de pe Sena, centrul Luminilor, în acelaşi Paris unde a fost concepută de Ion Lahovari, cu obârşie din Lahovarii cu dregătorii onorabile la Poartă, şi Emma Mavrocordat ce venea din cele mai ilustre familii din Fanar.
Dacă citeşti viaţa ei, aşa cum a descris-o în Jurnal , retrăieşti istoria Europei, un joc de lego din crâmpeie de viaţă ale acelor alteţe regale, împăraţi, şefi de state şi pemieri, dar şi scriitori, poeţi, filozofi , deopotrivă bărbaţi sau femei,în preajma cărora, prinţesa s-a aflat cu voia sau fără voia ei.
Nu ar fi reuşit mai mult şi nici mai multe dacă ar fi beneficiat de Facebook şi nici dacă ar fi avut blog sau site.
Astăzi se pot cumpăra domenii .ro, .com, .eu sau .uk, .fr, infinit mai uşor decât în anii de început de secol douăzeci când se cumpărau domenii reale în Franţa, Anglia, Elveţia sau Germania.
Biarritzşi Cabourg au fost primele domenii cu extensia .fr, unde îşi petrecea verile împreună surorile şi părinţii. Aici s-a socializat cu fii şi fiice de marchizi, duci, prinţese, printre care frumoasa prinţesă von Metternich, prinţesa Bariatinski, regina Natalia a Serbiei – “mătuşa mea, regina”, Alexandru I, un viitor rege. Pe măsură ce Martha creştea, frumuseţea ei tulburătoare îi confereaa siguranţă de sine. S-a căsătorot la 16 ani cu prinţul George Bibescu. Era tânăr, frumos, şi mai mult decât atât avea Mercedes, cea mai grozavă maşină şi la vremea aceea. Primul domeniu din ţară a fost casa de la Posada. Posada.ro a fost virusat, ars până în temelii într-un incendiu înainte de a intra România în război, în 1916.
În aceste doemnii: Mogoşoia.ro , Posada.ro a trăit cei mai frumoşi ani ai vieţii de până la plecare definitivă din ţară, la sfârşitul celei de-a doua conflagraţie mondială.
La Posada viaţa era monotonă, dar îi oferea liniştea pentru a visa, a scrie, a primi vizita admiratorilor, useri atraşi de frumuseţea ei.
Al doilea domeniu .ro a fost palatal de la Mogoşoaia, unde viaţa era plină de plăcerea adunărilor mondene.
Şi nu sunt puţini cei care i-au fost oaspeţi, prieteni, amanţi, bârfitoare şi alte caractere umane. Prietenia lor a dat naştere unui şuvoi de bârfe, avanpremiră la fluviul de invidii, gelozii, ce aveau s-o însoţească toată viaţa.
Apoi s-au logat la domeniul ei şi prinţul moştenitor Ferdinand, pe când nu era rege, şi prinţesa Maria, pe când eclipsa cu frumuseţea ei pe celelalte femei. Aceasta când îşi va simţi ameninţată poziţia în rolist, de cea mai frumoasă femeie, va rări vizitele la domeniile Posada şi Mogoşoaia.
Îşi mai disputau sceptrul eleganţei prinţesele: Maruka Cantacuzino, născută Rosetti, înaltă, slabă , de o frumuseţe de icoană, având amant pe George Enescu, prinţesa Elena Suţu, născută Chrissoloveni, cu sânge grecesc în vene, micuţă, frumoasă, de o inteligenţă ascuţită,Elena Cretzeanu suplă, încântătoare.
La Paris socializează pe site-ul Ritz cu lumea din înalta societate, cu lumea literelor. Unii îi admirau frumuseţea alţii talentul literar, iar altele o bârfeau. Îşi lansase la editura Hachette “Cele opt paradise” prima ei carte din lungul şir ce vor urma. Rivalele ei :
contesa Joachim Murat spunea - E drăguţă, are o pălărie încântătoare, motive pentru bărbaţi să o găsească inteligentă;
contesa Anna de Noilles, născută Brâncoveanu, cea mai mare poetă franceză, după părerea ei, o ţine pe Martha deoparte : - Martha e ca Vezuviul , e foarte frumos, dar e mai bine să-l contempli de pe mare;
Elena Vacărescu cea care a alergat după glorie (a sperat să se mărite cu prinţul moştenitor Ferdinad) spunea despre Martha: “dacă vrea să-ţi facă o situaţie literară în Franţa, va trebui să treacă pe la mine.
A primit aprecieri , laude chiar de la Marcel Proust, care mai târziu va veni pe domeniul de la Posada.
Un mare admirator al ei, un prieten pentru toată viaţa, a fost Kronprinz, prinţul moştenitor al Germaniei.
El găseşte la ea şi alte talente decât cele ale spiritului. Evenimetele începutului de secol, războiul mondial nu i-au mai permis să se încoroneze Wilhelm III.
Ei vor purta o lungă corespondenţă. Pentru a se loga la blogul ei , prinţul neamţ a cerut încuviinţarea soţului ei, George Bibescu .
Sunt ofiţer al unui regiment de elită, ca şi dumnevoastră,. Există între noi o lege nescrisă care te împiedică să faci vreodată curte sau să încerci să seduci soţia unui coleg de arme. Sunteţi soţul celei mai frumoase şi inteligente femei din România, recunoscută ca atare la Paris, unde locuiţi o parte a anulu. Vă cer îngăduinţa să-i scriu şi vă rog s-o autorizaţi să-mi răspundă. Aveţi cuvântul meu.
(Astăzi cu un nike-name, un e-mail si o parolă te pozi loga pe domeniul celei mai frumoase femei, sau celei mai inteligente, sau celei mai spirituale …din virtual!)Martha, tulburată de farmecul lui, îl va trece în blogroll.
Kronprinzul îi dă un link pe domeniile de la Weimar şi Plön.
Ce scrie Martha în Jurnalul ei, mult mai târziu, în 1966:
Gurile rele au spus că mi-a fost amant. Nu este adevărat. N-am fost niciodată metresa lui. A fost cu totul altceva , dar cui s-o spun? Nimeni nu m-ar crede. Dragostea cavalerească e un sentiment care nu mai are valoare, la fel ca aurul şi ca monezile antice. Nu mai au curs, indiferent cât sunt de frumoase. Aceste piese devin desuete înainte de a deveni medalii. După aceasta capătă o altă valoare. La fel se întâmplă şi cu un sentiment care nu mai are curs, şi despre care cei mai mulţi dintre oameni au încetat să creadă că mai există. Şi totuşi am avut experienţa acestui sentiment cu fiul împăratului, care ar fi putut deveni împărat şi n-avea să fie, din neorocire pentru el şi pentru mine, pentru soarta Europei şi a lumii.

La Posada primeşte vizita aviatorului Louis Bleriot, care scrisese istorie cu primul zbor peste Canalul Mânecii, 25 iulie 1909. Devenise prieten cu soţul ei , prinţul Bibescu, care l-a susţinut în primele lui încercări de a zbura cu un aparta mai greu decât aerul. Prinţul se va lega sufleteşte de aeronautică pentru tot restul vieţii. Va participa, însoţită de Martha, la multe congrese internationale în acest domeniu al aeronauticii .

Posada, 1910. Prinţul Charles-Louis de Beauveau îi face curte asiduă Marthei,... începutul a fost mai greu, la Paris, în maşină, îi sărutase pe ascuns piciorul ei... Ca să vezi!

În 1923 se loggează la posada.ro Henry de Juvenil, un jurnalist cu talent, redactor şef al ziarului Le Matin, apoi un radical-socialist, senator de Correze, de care Martha a fost tulburată de primul lui asediu după lansarea la Paris a cărţii ei, Isvor. Printr-o curte asiduă a căştigat rapid teren după teren, până la ... Posada, aducând cu el puţin din aerul Parisului binefăcător pentru Martha .
Prinţesa nu mai avea relaţii intime cu soţul ei, unul din motive era legat de o boală pe care prinţul George, o primise de la amanta Victoriţa, motiv suficient, un lacăt la intrarea pe domeniul sufletului ei.
În termen bloggeristic, de fapt ea l-a banat.

Prinţul George nu avea timp de Martha, îşi trecea timpul cu admiratoare, îi plăcea automobilismul şi zborul(de pe atunci, aviaţia dă senzaţia!)

Dar nici nu vroia să o piardă pe Martha, femeia dorită de orice bărbat, indiferent de vârstă, sau rang social. Îi va cumpăra în 1911 domeniul mogoşoia.ro în schimbul promisiunii că ea nu va divorţa niciodată de el, sperând să o despartă de prinţul Beaveau, iar în 1925 îi cedează palatul care devine proprietatea personală a prinţesei. Şi-a păstrat legământul toată viaţa, iar de palaul Mogoşoaia în care a investit toţi banii obţinuţi din drepturile de autor ( va deveni scriitoare franceză, aşa şi scrie pe piatra ei de mormânt), va fi despărţită cu fortuit, prin confiscare de către comunişti.
Va fi independentă, va fi stăpâna ei. În 1912 a fost convertită de abatele Mugnier. A devenit romano-catolică. Se va confesa abatelui, timp de 30 de ani, priceput să intre în sufletul şi inima oamenilor.
Regele Carol I şi regina Carmen Syilva veneau la Mogoşoaia pentru liniştea ce o căutau.
De ea, de palatul ei s-a îndrăgostit ataşatul militar al legaţiei britanice, lordul Christopher Thomson of Cardington, cuceritorul inimii ei, cavalerul rătăcitor. Misunea acestuia a fost de fapt să grăbească intrarea României în război.
Contele Czernin, ministru al Afacerilor externe al Dublei monarhii, Austro-Ungare, a admirat-o în taină.
Când nu era la Mogoşoaia era la Madrid în grădina palatului regal, numai ea şi regele Alfons XIII (din Jurnalul ei: accentul lui scump, sublima eleganţă a mersului, această orhidee umană ).

La Londra ia ceaiul cu lordul Thomson pe terasa Camerei Lorzilor, sau admiră apusul soarelui cu primul-mistru Ramsay MacDonald, de la fereastra cabinetului acestuia. La Londra şi-a petrecut un sfârşit de săptămână cu romanciera Enid Bagnold şi soţul ei, Sir Roderick Jones, directorul Agenţiei Reuter. A fost nevoită să părăsească domeniul mogoşoaia.ro, dragostea ei de-o viaţă, în septembrie 1945. Nu-şi dorea soarta unui canar în colivie ca prizonieră a lagărului comunist. Este ajutată să părăsească ţara, cu paşaport şi viză, de prietenul Donald Stevenson, comandantul forţelor aeriene britanice. El îi pune la dispoziţie un avion al Royal Air Force.
Pleacă la Paris de unde nu se va mai întoarce niciodată. Aici din turnul casei salei, de pe o insula a Senei, Saint-Louis, va naviga virtual prin Europa anilor anilor cinzeci, şaizeci şi începutul anilor şaptezeci.
În anii cinzeci a luptat cu toate forţele ei, şi a apelat la toate relaţiile ei, nu puţine, pentru a-i scoate din lagărul socialist, pe fiica Valentina şi ginerele ei Ghika. Le-a cumpărat o proprietate în Anglia, la Cronwall, o căsuţă în stil georgian. L-a admirat, l-a adorat, l-a iubit pe generalul de Gaulle cu prospeţimea unei pensionare şi cu fanatismul unui soldat pentru împăratul lui.
Era deseori invitata preşedintelui Franţei, la Elysee cu prilejul unor recepţii.
O încâtau onorurile oficiale, acestea o făceau să respire aerul curţilor aristocratice.
Ghislain de Diesbach, cel care a avut acces la Jurnalul Marthei - vreo două sute de agende şi caiete intrate în proprietatea nepotului ei Ion-Nicolae Ghika- şi la Fondurile Bibescu de la Biblioteca Naţional din Paris, a scris cartea Prinţesa Bibescu. 1886-1973. Ultima orhidee.
În ultimul capitol al acestei cărţi descrie ultima zi a prinţesei, aşa cum a povestit-o Michel Tournier în cartea Despre chei şi lacăte.

Martha luase o carte, se aşeză în fotoliu, aşteptând o vizită.
– A cui vizită aşteptaţi? Ar fi întrebat-o secretara ei. Nu aveţi nici o vizită astăzi.
- Ba da, ba da, aştept pe cineva. Aud soneria.
Secretara nu găsise pe nimeni la uşă. Se întoarce.
Stând în fotoliu, cu cartea deschisă pe genunchi, aşa a murit Martha Bibescu.

13 mar. 2010

Limita unui şir

... de vorbe subu(ma)nitare ce tind spre infinit este... nulă.
-mia amor, mi-i softul greu, nu mai am suport,... am add în mine că nu mai am spaţiu unde să-mi desfăşor schedulelul,
- ...
- cât crezi că o să-ţi mai îndur modul tău de comportare,
- ...
- indiferenţa faţă de sentimentele din baza mea de date,
- ...
- neglijenţa ta, soră cu indolenţa, cu lipsa de interes,
- ...
- falsa superioritate, de la înălţimea căreia mă priveşti,
- ...
- îmi produce un sentiment ciudat de deprimare,
- ...
- vreau să te fac să înţelegi , mia amor,
- ...
- că interesul tău în dragoste se intersectează cu al meu.
- ...
- uşuraticule!
- ...
- nu te mai reuni cu toate frivolele,
- ...
- mă acuzi că sunt rea cu tine,
- ...
- dar tu joci farse psihologice cu mine,
- ...
- eu , una, te iubesc aşa cum pot din tot softul meu,
- ...
- ca să nu mă preocupe sentimentele tale,
- ...
- cele ce nu se găsesc în baza mea de date,
- ...
- ci numai starea ta de beaatitudine,
- ...
- pe care, mia amor, n-o apreciez decât prin judecata mea,
- ...
- cum poţi să mai citeşti când eu îţi turui?
- ...
- !?...

10 mar. 2010

Tata-moş şi ouăle

Lasă creionul pe hârtia pe jumătate plină cu termeni ai unei serii Riemann. Adesea când se gândeşte la drumul de urmat în găsirea soluţiei unei probleme de matematică, face un salt înapoi , în timp. Tata-moş, bunicul dinspre mamă, îi dăduse un strop din taina matematicii, îi semănase ogorul minţii cu acea minunată sămânţă din care renaşte puterea de a gândi, de a raţiona, fără de care nici nu te poţi apropia de acest domeniu fascinat al matematicii.

Avea de calculat suma cifrelor de la 1 la n, adică 1+2+3+...+n.

Tata-moş luase un exemplu mai la îndemână. Mai întâi îi ceruse să afle împreună suma numerelor naturale consecutive de la 1 la 50, adică 1+2+3 …+50, fără a aduna număr cu număr, din aproape în aproape.

Îi ceruse să-şi îmagineze că are în faţa lui un şir de cinzeci de coşuri ca acelea în care se ţin ouă, un fel de cuibare.
În primul coş un ou, în al doilea, doua, şi aşa mai încolo, în al cinzecilea, cinzeci de ouă.
Îl întrebase tata-moş:

-Putem face cumva ca să avem mai puşine coşuri dar cu acelaşi număr de ouă?

Dacă îzbuteşti, nu îţi rămâne decât să înmulţeşti numărul de coşuri cu numărul de ouă dintr-un coş.

Îi lăsase timp, dar nu mult, pentru a nu i se cuibări în minte că matematica este o cetate imposibil de cucerit.

- Priveşte la primul coş, apoi la ultimul! Adună ouăle într-un singur coş, dă coşul gol la spate si aşează pe un nou rând coşul cu 51 de ouă. Priveşte din nou la răndul cu cele 48 de coşuri rămase, primul are două ouă, ultimul 49. Trece două ouă în coşul cu 49, coşul gol îl dai deoparte, iar pe cel cu ouă, 51 de ouă, îl aşezi pe rândul cel nou, lâgă primul, care are acelaşi număr de ouă, 51. Şi tot aşa pănă ajugi la ultimile două coşuri, unul cu 25 şi celălat cu 26 de ouă. Ai completat rândul cu 25 de coşuri, în fiecare se găsesc 51 de ouă. Nu ai decât să faci o înmulţire, 25 cu 51 şi obţii 1157.

Acum lui i se pare o joacă. Atunci i se păruse o minune.

Dar îşi aminteşte că şi-a ascuns sentimentul de uimire, cu o săgeată ţintită asupra modestului dascăl :

- Nu mai bine adunăm ouăle la un loc, le numărăm, şi gata, ce atâta complicaţie!

Nu a savurat mult împunsătura cu săgeata otrăvită, Tata-moş i-a cerut să numere ouăle dintr-un milion de coşuri.

-Hai desenează aici un milion de cercuri, cum ar fi cuibare, pune in ele ouăle, de la 1 la un milion , şi spune-mi câte ouă sunt de toate?

El se simţise încurcat. Parcă îi ceruse să ridice o piatră de moară. Tata-moş nu-l lăsase mult în această stare de angoasă.

-Hai să găsim jocul dintre numerele din exemplul cu cele 50 de coşuri cu ouă.
Să exploatăm povestea lor. Ai un şir de 25 de coşuri, deci jumătate din 50, a cîte 51 de ouă cu unul mai mult decît ouăle din ultimul coş. Adică acelaşi produs de mai sus , 25x51, îl scrii altfel , (50 x 51)/2. Dacă pe 50 îl înlocuieşti cu n , atunci 51 ar trebui înlocuit cu n+1.

1+2+3+ ...+n= n(n+1)/2

De fapt, Tata-moş îl ajutase să cucerească o mică redută a matematicii, aşa cum Karl Friederich Gauss, titanul matematicii, reuşise să adune, mintal, numerele naturale de la 1 la o 100, pe când era de vărsta unui elev de şcoală primară. Pănă la el nimeni nu găsise o cale de a aduna suma a n numere naturale consecutive.

Când o altă redută i se ivi:

1+1x2/2+ 2x3/2+3x4/2+...+nx(n+1)/2

căută să o cucerească fără să-l ajute Tata-moş. Şi-a imginat un număr de n ferme de găini. Prima cea mai săracă, un singur coş, un singur ou; a doua cu două coşuri: un ou, două; a treia cu trei coşuri: un ou, două, trei. Şi tot aşa...Dar, vai! a observat că în această redută este ascunsă o altă redută, nu mai mică, suma pătratelor numerelor naturale! ...

A reuşit! Şi apoi alte şi alte cetăţi i s-au ivit în cale. Astăzi este departe de prima cetate, spre care priveşte cu nostalgie. Tata-moş i-a dat aripi.

Matematica este ca o cetate, care nu se lasă uşor cucerită. Dacă folosindu-te de iscusinţa minţii îi găseşti cifrul, pin-ul, intri în cetate, dar nu ai timp să savurezi victoria, căci vei constata că te găseşti la porţile altei cetăţi, care pentru a fi cucerită, îţi va trebui o altă muniţie, şi o tactică mai sofisticată, şi tot aşa din cetate în cetate ... Mulţi ajung savanţi pe tărâmul acestei ştiinţe, dar la sfârşitul vieţii constată că nu au cucerit şi cea din urmă cetate.

8 mar. 2010

7 mar. 2010

Hai, vino, fă primăvară!



Hai, vino,  fă primăvară!
De-ai şti de când te-aştept!
De ce mă amăgeşti, de ce mă ţii  pe jăratec ca pe un fachir ?
Ţi-ai  luat avânt cu seva din pământ ţâjnindu-ţi, şi deîndată te-ai oprit intempestiv, mugind  ca o vacă  în faţa taurului.
Greu te încălzeşti, tu, primăvară!
Te aştept desculţ, ca să  te alerg, iară, prin crângurile înverzite, pe dealurile cu livezi în floare, dealuri crescute din câmpii ca nişte mameloane, fă, primăvară!
De-ai şti,  fă primăvară, cât de mult eu te doresc!
Fată, mi-e  dor de clorofila ta din ştevie şi urzică, de parfumul tău îmbătător, senzual al florilor de tei, de gustul tău acrişor din frunza de măcriş, fă primăvară!
Fă, primăvară, de-ai şti cât de mult te-aştept!
Fă-te,  iarăşi, frumoasă ca o mireasă, fă primăvară!

3 mar. 2010

Violet în ceaţă

Pătrunsese înăuntru fără să-şi fi dat seama. Trotuarul continua la dreapta. El, îngândurat, se lăsase purtat, de paşi, drept înainte, dacă nu ar fi fost uşa deschisă, izbindu-se de ea, s-ar fi trezit din reverie. Totuşi, ceva nevăzut îl oprise - aerul îmbâcsit de fum şi mirosuri grele de băuturi spirtoase, contururi vagi, vorbe , sunete neclare, clinchet de pahare, hâhâituri ...Tenebre!
Când se obişnui cu dramul de lumină dinăutru, desluşi două mese , de-a stânga şi de-a dreapta, fiecare flancate de câte două bănci de lemn, ca într-un vagon de clasa a treia a unui tren de demult. Dacă ar fi pătruns mai departe cu privirea, ar fi văzut mai multe mese pe cele două rânduri, până la tejghaua înaltă a barului, dincolo de care, în faţa unor rafturi cu sticle şi pahare, un băiat şi-o fată amestecau licori. Se căută în buzunarul hainei, dar nu găsi un bilet cu numărul locului, aşa că schiţă un gest, aplecându-se către cel de pe banca din stânga lui, ca şi cum ar fi întrebat dacă se poate aşeza pe locul liber. Nici unul, din cei doi de la masă, aflaţi faţă în faţă, nu-l observase şi nici el nu aşteptă încuviinţarea niciunuia. Se sprijini cu ambele mâini de marginea lustruită a mesei, se aşeză încetişor pe lemnul tare. Se uită cu zgârcenie, cu un singur ochi, la cel de lângă el.
Acesta vorbea celui aflat dincolo de masă, avea o vorbă răstită, poate că aşa îi era obiceiul. Ajunsese cu povestea în punctul în care, ca să scape de-o matracucă ce-l acostase în tramvai, a trebuit să-i spună verde în faţă:
- Tu nu te uiţi la tine cum arăţi, cum eşti îmbrăcată, putoare de ţigancă! De ce te împingi în mine? Mişcă de aici! De nu, chem poliţia!
Cel ce tocmai se aşezase, tresări, ca şi cum s-ar fi simţit cu musca pe căciulă, se sprijini din nou cu mâinile de marginea mesei, se ridică hotărât să plece. Un sunet ca de clopoţel, de la un celular ce tocmai atunci, undeva pe aproape, era apelat, îi zbârnâi în urechi ca un clopot de vapor navigând prin ceaţă, de-i zgârâi creierul ca un cui ce zgrileşte o tablă. Parcă un resort se destinse înăuntru lui. Se uită repede, cu o privire severă, când la unul, când la celălat, până se asigură că cei doi îl vede, tăie cu arătătorul o traiectorie curbă prin aer, şi în acelaşi timp zbieră :
– Putere , motoare! Zece grade tribord!
Apoi se întoarse pe loc, să plece. Nu-i mai văzuse pe cei doi cum se priveau uluiţi. Un pas , doar atât a făcut, fata de la bar ajunsese la el, să-i ia comanda.
- Luaţi loc! ce doriţi? cu ce să vă servesc?
Scoase un râset sacadat, apoi cu un rest din mimica veche de om care nu a ştiut altceva decât să comande, îi spuse :
- Pe mine mă seviţi jos, la cabină, duduiţă!
Mirată, neînţelegând ce vrea să-i spună, fata răbufni:
-Ce cabină? Ce duduiţă domnule? Unde vă treziţi?
El plecase, se pierduse, dincolo de perdeaua de fum, ca un vapor înghiţit de ceaţă...

1 mar. 2010

De ce

Am întrebat-o! I-am pus un şir de întrebări. De ce-ţi place de el mai mult decât îţi place de mine, de ce eşti mai tot timpul împreună cu el, şi cu mine, nu, de ce lui îi accepţi toate mofturile, şi mie nu, de ce te simţi în siguranţă cu el, şi mai puţin cu mine, de ce nu te superi pe el niciodată, şi pe mine mai tot timpul, de ce pe el îl îmbăiezi şi pe mine nu, de ce lui îi accepţi să-ţi mănânce din palmă sau din farfuria ta, iar mie îmi spui să mă servesc singur, de ce cu el te joci ca şi cu-n copil iar cu mine doar când şi când şi-atunci doar popa prostul, de ce cu el te mândreşti când ieşiţi la plimbare, şi cu mine nu, parcă nici nu mă vezi, de ce când lui îi este doar putin bolnav mergi imediat la doctor, şi pentru mine şi chiar de-aş fi grav bolnav nu chemi ambulanţa, de ce cu el te înţelegi din priviri, şi cu mine nici dacă îţi vorbesc oricât? ... de ce?, de ce?, de ce?
Alege între el şi mine!
Cum de ce?, îmi spune ea, între tine şi el este o mare diferenţă, dar de fapt nici nu vă pot compara, tu nu poţi să fii niciodată ca el, şi nici nu poţi să fii tot timpul om , pe când el tot timpul este nici mai mult nici mai puţin decât câine.
Eu nu mă despart de el, iar tu de vrei rămâi cu mine!