28 feb. 2010

Îţi dăruiesc un mărţişor !




Anna
Cella
Oana Stoica-Mujea
Poeta Maria Barbu
Laura
Pescarusul argintiu
Corina Creţu
Cristina
Denisia
Isabelle
Anca
Crina Dunca
Alex'andra
Mama
Rodica
Mariana
Lumi
Ale

 


Torc lumina, din fir alb şi roşu împletesc un mărţişor , ca două gânduri îngemănate, unul de la mine şi unul de la ea …

25 feb. 2010

Real şi virtual

Omul este ca un număr complex, cu o parte reală şi o alta imginară sau virtuală. Corpul şi sufletul. Hardul şi softul. Omul nu poate fi om dacă nu le are pe amăndouă. Ce-i un om numai cu partea reală, adică fără suflet?
Ce este sufletul? Nu e ceva palpabil, la vedere. O fi bine? Da cum altfel? Să te tocmeşti? Nu-l vreau pe ăla! Dă-mi-l, te rog, pe acela de pe raftul de sus!
Sufletul este soft, nu are culoare, nu are miros, nu are gust. Sufletul este taina creaţiei divine. Toţi ne naştem egali. La început, unui copil, i se oferă tot universul cunoaşterii. Pe parcursul vieţii nu face decât să se înscrie pe o linie din infinitatea liniilor ce umple sfera cunoaşterii. Linia pe care evoluează, crezîndu-se atotştiutor, este universul lui, îngust.
Nu poti să faci de toate într-o viaţă.
Toţi suntem conectaţi la energia spirituală universală. Dar?
Ce suflet mare are el! Mi-a mers la suflet! Nu-l am la suflet! I-am scos sufletul!
Un suflet poate influenţa alte suflete? Puterea sufletului. Nici cu gândul să nu-i faci rău altuia. A-i scoate sufletul cuiva, a nu-i da pace, a-l chinui pe altul, nu faci decât să te chinui pe tine, să-ţi şifonezi sufletul. Cine ţi-l mai îndreaptă? Am ceva pe suflet! Cu sufletul altuia îţi îngreunezi sufletul.
Sufletul se mişcă într-un spaţiu cu trei dimensiuni: gând, vorbă, faptă. O faptă este o normală la planul format de gănd şi vorbă...

Realitate virtuala. Ce-i realitatea virtuală? Din jocul logic al semnaleor binare se nasc cuvinte, din cuvinte fraze. Din grupuri de octeţi se nasc culori, din pixeli se nasc icoane statice sau vii, din alte grupuri de octeţi se nasc sunete, glasuri, răsete, melodii ... Este o lume în alt spaţiu, în alt timp. E nevoie de un corp fizic, pc-ul. Realitatea virtuală, sufletul pc-ului apare îndată ce pc-ul îşi trage energie din energia hertziană şi dispare deîndată ce aceasta dispare. Rămânem cu degetele pe taste, cu display-ul stins, plăcile, circuiteel, fireele, magistrale, module sunt moarte. Le conectăm la sursa de energie. Intrăm în realitatea virtuală.

Realitatea în care ne întoarcem când inchidem pc-ul este concretul. Realitate, te vedem sau te simţim, te mirosim, te gustăm sau te auzim! Dar nu o eternitate. Doar o clipă din ea, şi poate că-i de ajuns.
Unde este realitatea după ce corpului îi dispare energia divină - spiritul, sufletul, softul?
Este ca un obiect de unică folosinţă, mai neproductiv ca pc-ul. Aici divinitatea nu a optimizat produsul creaţiei.
Este aruncat ... în ţărână! Din ţărână ... în ţărână. Doar sufletul rămâne în memoria care nu poate fi ştearsă, a serverului universal. O realitate virtuală?

Cine se joacă cu sufletele noastre? Cât de mare o fi acea reţea? Mai este în faţa pc-ului divin, cel care a creat softul universal? De ce –ar mai fi? Reţeaua există! Soft este destul. Trebuie să te loghezi. Ai un cont. Ai un nume.El va rămâne în memoria universală ...iar pc-ul organic, făcut din lut, care vremelnic a fost logat, va fi casat.

Filozofie de doi bani. Crede şi nu cerceta!

20 feb. 2010

Un joc celest

Vin în mijlocul arenei ţinându-se de mână, ea, într-o rochie transparentă din borangic ce-i dezveleşte o coapsă, el, într-un costum mulat pe braţe, bust, tors, picioare. Ei doi şi un vals pe luciul de gheaţă. E ca un joc de copii, ea ar vrea ca el să nu o prindă, ei se apropie simţindu-ţi respiraţia întretăiată, se depărtează atât cât braţele întinse îi lasă. Valsează păstrându-şi echilibru, fiecare, pe câte două lamele, trec de pe un picior pe altul, ea face o piruetă, apoi gravitează în jurul lui, el o atrage cu forţa gravitaţională a dragostei, o prinde de mijloc, şi-o apropie o clipă, o lasă , ei se înscriu într-o alergare fandând de pe un picior pe altul.E mai mult decât un joc, e un spectacol, e o întrecere între perechi, ca într-o arenă romană, dar fără lei şi tigri - fiare însetate de sânge , fără luptă pe viaţă şi moarte. Un tablou al perfecţiunii umane, pe care ar trebui să-l ridicăm deasupra ororilor, deasupra micimii noastre, să-l proiectăm pe un ecran gigant, plutitor, din miliarde de led-uri, ca să fie văzut şi de pe alte planete, chiar şi de cei ascunşi în Calea Lactee.

dans pe gheata

13 feb. 2010

In(di)ferenţă şi că(l)cat

Mi-ar trebui un robot cu un dram de inteligenţă. De ce nu cu multă inteligenţă? Unul din mai multe ţine de condiţia mea, nu aş vrea să ajung să-mi comande, să-i fiu sclav. Invers, da! Chiar şi pentru un dram de inteligenţă, trebuie să-i stochez în memorie o cantitate mare de cunoştinţe. Dar nu alandala, ca la şcoala generală.

Mai întâi, ce aş vrea de la acest robot? Nu? Cam ceea ce eu nu pot să fac. Multe nu pot eu să fac! Problematica este vastă. Nu vă gândiţi că aş vrea să-l învăţ să dea un furt. Nu! Vreau un robot, nu educat, e mult spus, un robot cu o specializare îngustă.

Să deosebească, mai întâi , dintr-o imagine video, cine este om , cine este câine. Până aici nu mă ajută cu nimic pe mine. Este doar o treaptă din procesul lui de cunoaştere.

Pentru această simplă, cum ni se pare nouă, judecată, ar trebui ca el să facă nişte deducţii logice, pe baza unor date , cunoştinţe înmagazinate anterior în memoria lui. Şi apoi să-şi spună lui, când analizează imagimea, cine este om şi cine este câine.

Inferenţă logică: animalul are patru picioare; câinele are patru picioare, câinele este un animal. Ce poate să facă câinele? Mintea robotului caută într-o bază de cunoştinţe, unde cuvântul latră îl diferenţiează pe câine de celelalte animale(un exemplu).
Mai găsim aici şi alte cuvinte comune animalelor, printre care : se pişă, se cacă, se balegă ...Câinele nu se balegă. Acţiunea în sine este aceeaşi, rezultă excremente. Robotul ar trebui sau nu, să deosebească o balegă de vacă de un căcat de câine?
Cum la oraş nu sunt vaci de apartament, nici în parcare nu o să găsim balegă, doar căcat de câine.

Nu-l mai ameţim pe robot!
El să ştie să supravegheze parcarea cu videocameră în spectrul vizibil şi infraroşu, să ia decizii, să le execute, să nu lase câinii să se pişe, să se cace pe lângă maşină ...
Nu pot să fac eu ce ar putea să facă robotul. De ce să mă expun? Pentru asta, lui îi trebuie acel dram de inteligenţă de care vorbeam.
Vede un om (o doamnă cu haină de blană sau un domn cu fes şi trening) cu un câine ţinut în lesă. El trebuie să extragă câinele din imagine. Apoi să emită propoziţii : câinele latră, câinele se pişă, câinele se cacă... Dacă distanţa dintre câine şi maşină este sub 10 cm (robotul are telemetru laser) atunci el se va pişa pe roată.Inferenţă logică! Decizie executabilă: un şut în cur câinelui! (Pentru a nu-i produce traume, asociaţia patru lăbuţe îmi va da mie un sut, vârful piciorului va fi dintr-un material moale) ...

Nu găseşti pe toate drumurile un asemenea robot. E treabă complicată.

...

Dimnieaţă ieşeam din bloc şi mă îndreptam spre maşină. Pe jos erau bălţi de la ploaia de pe timpul nopţii, zăpada era muiată, fleşcăită. Am auzit un semnal de la mobil specific pentru mesaje primite. L-am deschis. Până să ajung la maşină l-am citit:

Aveti 1000 de minute convorbiri in retea, timp de o lună, după ce incarcati 5 euro...

Nu-i prima dată. Eu am cartelă, şi primesc bonusuri la fiecare 100 de minute adunate din convorbirile pe apelurile primite.Sunt agasanţi!

În timp ce cu o mână deschideam portiera, cu cealaltă i-am dat delete mesajului, am băgat telefonul în buzunar, lăsându-mă în scaun...
Înainte să pornesc motorul, am simţit pe fondul mirosului de mosc, un miros cu iz de ... căcat.
Cu radarul doppler din dotare detectez poziţia sursei de radiaţii în spectru... căcăniu ... venea de jos, de pe preşul de cauciuc.

Se auzea un semnal de la mobil specific pentru mesajele primite. Oricum nu mă mai grăbeam, izul căcăniu îmi dăduse programul peste cap...

Ce-mi spunea? :

Daca conduceti noaptea si vi se arunca oua crude pe parbriz in niciun
caz sa nu actionati stergătoarele , ouale amestecate cu apa vor crea un strat opac pe parbriz si nu veti mai vedea nimic, chiar si folosind stergatoarele.
Atunci veti fi obligat sa va opriti si cu mare probabilitate veti fi victima unei talharii.
Lasati ouale sa curga pe parbriz fara sa incercati sa-l curatati cu
stergatoarele si lichidul de parbriz.
Continuati sa mergeti cu masina cat mai departe posibil de locul incidentului. Opriti-va numai atunci cand ati ajuns intr-un loc sigur.


-Oricâtă inteligenţă ar avea roboţii, ei nu vor fi emotivi ca noi, oamenii. Când vezi parbrizul făcut omletă, nu poţi să priveşti detaşat şi rece, să mergi mai departe, numai dacă ştii de acest truc, şi chiar aşa, tot slobozi cel puţin o înjurătură tâlharului deghizat.

Eram într-o situaţie cumva asemănătoare, dar numai la culoare... Bine că eram în parcare. Parbrizul era curat. Am ieşit din maşină, am încuiat-o. Şi m-am întors din drum.
Atenţie! Uitaţi-vă pe unde căLcaţi! ... S-au topit zăpezile!

11 feb. 2010

O aroganţă



- Au fost şi ei copii ca noi?

- Am fost şi noi copii ca ei?

Trei, Doamne!... Pivesc şi sunt privit. Nu-i cunosc!

- Noi? Noi nu am făcut nimic!

Şi numai pentru aceasta, merită un loc la baza piramidei oamenilor Mari.

Sursa: Longevitatea reginei Elizabeth

5 feb. 2010

Baciul Lazăr

Dang! Dang!... Mioara cu talanca, şi suratlele ei, pasc pe întrecute, iarba fir cu fir. Alergând una după alta, să pască din cea mai proaspătă, se amăgesc, se învârt strânse una-n alta, aşternând peste poiană un colac împletit din lână.
Înconjurat de mioare, baciul Lazăr, în mână cu un toiag ca sceptrul unui rege, şede pe o cioată veche de brad, un jilţ ciung, fără spătar şi braţe. Sprijină toiagul de un picior, ia de pe cap căciula , dă pe spate cojocul miţos. Soarele arde mai tare ca niciodată.Îşi şterge fruntea udă, apoi îşi trece prin părul des palmele cu degetele răsfirate.
Gânditor, privind cu ochii întredeschişi albastrul de deasupra poienii, îşi toarce mustaţa ca pe un fuior de lână ţigaie, răsucind-o de un capăt apoi de celălat, şi tot aşa de câteva ori. Ar vrea să-l mai ţie Cel de Sus, să-şi vadă nepotul, să-l salte în braţe, să ştie că nemul nu i se va stinge. Cu privirea pe vărfurile brazilor ce străjuie poiana, îşi duce involuntar mâna la buzunarul din dreapta a cămăşii de unde scoate cade fiecare dată o singură foiţă de ţigară.Cu mâna cealată ia de la brâu tabachera arămie, lucioasă pe margini, îi desface capacul şi-o pune pe masa făcută de genunchii ascunşi în iţari.
Cu privirea coborâtă pe spinările mioarelor , cu trei degete de la mâna dreaptă, împreunate ca la închinare, ia tutun, şi-l aşează în mijlocul foiţei ce aşteaptă cuminte în căuşul celeilate palme. Îi mai adaugă tutun până când pe mijlocul foiţei se face un şir, ca o claie de fân. Cu gândul mai degrabă la cele neîmplinite, baciul priveşte lung foiţa ce aştepta să fie răsucită. Dang! Dang! ... Oile pasc înconjurându-şi baciul cum apa se-nvârte-ntr-o bulboană.
Prinde foiţa cu degetele, trece, o parte a ei, peste şirul de tutun, apoi o răsuceşte până când capetele se găsesc. Pentru a sta unite şi a nu lăsa tutunul să cadă, baciul ia ţigara şi cu vîrful limbii o umezeşte de-a lungul unei margini, apoi o lipeşte peste cealată uscată. O răsuceşte la un capăt, îi face un moţ, să nu fugă tutunul înainte de a o aprinde. O întoarce cu celălat capăt se uită lung la ea, o admiră, şi-o apropie de nas, o miroase, apoi şi-o aşează între buzele acoperite de firele răzleţe ale mustăţii.
Ce repede se schimbă lumea! ...mai ieri trăiam la conacul boierului... nici nu se făcea bine de ziuă când eram printre oameni, îi îndemnam la treburi, pe unii îi îndreptam la grajduri pe alţii la saivane, mulgeu vacilor, oile ... primeam găleţile cu lapte, le vărsam printr-un tifon în cazanul mare, îl încălzeam uşor la foc, închegam, alegeam brânza, puneam la strecurat, luam zerul îl încălzeam iarăşi, din el scoteam bunătate de jintiţă...era gata şi mămăliga cât o roată de car şi-un ceaunel cu jumări şi ouă, un snop de ceapă alăturea... stăteam cu toţii la masă ... iarăşi la treabă ..."

Scoate cremenea şi amnarul, scapără la vârful răsucit al ţigării, până ea scoate fum. O scoate din gură, se uită la ea cum fumegă.

"...duceam turmele la păscut, oile în alte locuri decât în cele unde mergeau vitele ... apoi cu cei rămaşi făceam curăţenie în curtea conacului, la grajduri, alţii mergeau pe câmp, nu stăteam cât era ziua de lungă, chiar până-n noapte târziu..."

Pâc! Pâc! Pâc! Baciul Lazăr trage cu sete din ţigară să-şi umple plămânul cu fumul ei cald. Închide ochii, dă afară fumul pe nări şi gură, precum locomotiva scoate aburi înainte de a pleca din gară.

"... după război, ăsta de-a doua oară, lumea a luat-o razna, s-a-ntors pe dos, n-o să mai rămână nimic din ce-a fost.... pe boier l-au obligat să lase tot şi să plece ... tu - le anafura lor ! ... au căpătat curaj sărăntocii, dau în cap celor cu oarece avere, cum sare lupul la beregata oii... boierul a simţit că năpârcile roşii, bolşevicii îi vor lua moşia... a plecat şi nu s-a mai întors... a rămas satul singur cum e femeia văduvă."

Pâc! Pâc!... Dang! Dang! Dang! Fumul şi talanca oilor animă poiana din pădurea de brazi.

"..am rămas cu strânsura asta de mioare, până când oare ? unde să mă mai duc? ... era după războiul cel dintâi, împotriva neamţului, când am lăsat satul meu de sus, dintre munţii ceia mari, şi-am venit aici, mai jos unde se pierd poalele lor... parcă a trecut de-atunci un veac ... soarta m-a adus ... ce ţi-i şi cu soarta!... venisem într-o primăvară, să caut păşuni pentru oi, şi n-am mai mers îndărăt, până-n toamnă mi-am luat femeie cu casă ... am adus pe lume doi feciori ... niciunuia nu-i place să oierească... dragoste cu sila nu se poate "

Pâc!...Pâc! Baciul Lazăr trage fum adânc, se uită la scrumul ţigării, scoate pe nări fuioare albe de fum, priveşte cum scrumul luat de o pală de vânt cade împrăştiindu-se în iarbă ca puful de păpădie.

"... într-o zi, boierul era bine dispus, mi-a zis aşa : - pe primul nepot al tău, eu o să ţi-l botez! ... se duc acele vremuri, lumea nu va mai fi în veci cum a fost "

Pâc! ... Pâc! Baciul Lazăr trage lung din ţigară... Simte o ameţeală. O pune pe seama fumului de ţigară ...
Se uită speriat la turma de mioare...

"ce le-o fi apucat de se învârt aşa iute în jurul meu ca apa în bulboană... mă rog la Cel de Sus să-mi dea un nepot, să-mi lase şi ceva zile să-l învăţ să crească în libertatea asta ce ţi-o dă mersul înaintea oilor, din primăvară până-n iarnă ... un nepot!... dă-mi-l Doamne!... să ţi-L ridic în slavă ... Doamne Christoase miluieşte-mă pe mine păcătosul ..."
Brazii, poiana cu mioarele strânse-n cerc, ca un colac cenuşiu , se învârteau ameţitor... Închinându-se, ca un fel de implorare, rămase cu privirea agăţată de bolta albastră a cerului, atâta din ea cât încăpea deasupra poienii ... Ţigara arse încet, puţin cîte puţin până scrumul ajunse la buzele calde, încă, de care se stinse sfârâind.
Dang! Dang! Talanga de la gâtul mioarei însoţeşte cu dangătul ei scurgerea timpului. Suratele ei , înghesuite unele-n altele, ca la un semnal ridică capetele sus. Pentru câteva clipe, nu se mai aude nici rumegat, nici înghiţit, nici pufneală. O linişte se lasă peste poiană.
Soarele în crucea amiezii luminează ca un sfeşnic cosmic.

În poiana largă, un colac împletit din mioare cuprinde în mijloc o cioată veche de brad, un jilţ ciung fără spătar şi braţe - altar păgân - deasupra căruia, cu sufletul, baciul Lăzăr pluteşte.