O VIATA DE OM

Pe lîngă Biblioteca Academiei ce puţin lucru era pentru mine însăşi săraca mea casă, unde cărasem mormanul de cărţi găsite cu atîta stăruinţă pe cheiurile Parisului şi care au stat, ani de zile, pe simplele rafturi albe, abia geluite, a unei căsuţe din strada care se zicea a Sculpturii, pentru că se rătăcise acolo, aruncat într-o curte, un "om de piatră", o mitologică statuie. Gospodărie de student neaclimatizat cu o altă viaţă, în şirul de trei odăi, un antreu şi o bucătărie pe care le închiria cizmarul de lux Daniel din fundul curţii, care găzduia în alt şirag de cămăruţe pe simpaticul, vioiul doctor Grozovici, luat pe urmă, ca medic comunal, de o epidemie. Cîteva mobile culese la întîmplare completau cuprinsul acestui simplu adăpost al profesorului plătit cu trei sute de lei pe lună, - reduşi la jumătate pentru luna întîi conform cu nu ştiu ce deşteaptă regulă bugetară. Din cînd în cînd se adăugea binefacerea unui bacalaureat care m-a făcut să cunosc interesantele şcoli particulare, în care se mai prindea, măcar pentru fete, şi ceva educaţie, de la cele cîteva eleve ale şcolii Bolintineanu, lîngă şosea, la marele pension Pompilian al d-nei Zosima, la chiliile maicelor catolice, de unde veneau, cu crucea la gît, fete mari, aşa de speriate în numele Mîntuitorului şi al Maicii Domnului. M-am convins încă de atunci ce zădarnică e această cercetare de cîteva minute a unor delicate suflete de copii tulburaţi, şi de aceea nu m-am înscris între călăii iluziilor lor de diplomă. Am continuat apoi mulţi ani cu preşedenţia mea de comisie, care m-a făcut să cunosc pe atîţia profesori secundari, şi de multe feluri, care o dată dezlipiţi de pe catedra cazărmii lor, erau oameni de înţeles, glumeţi şi cu haz, de n-ai fi crezut ce teribil exerciţiu fac zilnic cu nenorociţii pui ai oamenilor.
Am cunoscut şi plaga stăruinţelor acasă, deşi n-a venit nime, ca, pe neaşteptate, la Bogdan, obişnuit a se face foarte comod în zilele călduroase de vară, mama enervată a unei candidate ca să-i explice de ce fiice ei iubită trebuie să aibă o notă mai mare. Dar am avut în faţa mea pe un părinte care, tot vorbindu-mi, începea să se joace cu portofelul plin de bumaşte, m-am învîrtit cu scaunul în jurul mesei, urmărit de o fostă colegă ieşeană care, avînd un nepot la bacalaureat, se deda la aceeaşi mişcare. Şi chiar, după un dulap care abia mă acoperea, am stat ascuns cîteva minute, ca să nu dau ochii cu Odobescu venit la mine cu picioarele lui grele de bolnav ca să-mi impuie trecerea unei rude de o absolută nutilitate. Cutare ofiţer superior, pe urmă mi-a lămurit de ce trebuie să-i trec fiii, deveniţi prea mari faţă de vîrsta tînără a unei a doua neveste, şi de un comisar de poliţie mi-i recomanda sărind pe birou şi aşezîndu-se pe el ca pe un scaun, cum făcea probabil cînd examina pe arestaţii de la secţie. Toţi mă uitau de a doua zi după căpătarea unui "şase" afară de înaltul fucţionar, de o rară creştere, care, mult mai bătîn decît mine, şi-a scos ani de zile, jenat, pălăria înaintea mea fiindcă examinasem deosebit, mai tîrziu, pe fiul său care fusese bolnav de scarlatină.
Alte venituri nu erau decît mi se pare, ceva de la Vatra sau de la Adevărul literar, unde am continuat, scurt timp, articolele de literatură din Timpul.
Şi totuşi din acest aşa de puţin desfăceam ceea ce era de nevoie pentru a mă întoarce, urmărind răscolirea materialului privitor la istoria românilor, în acele depozite din Apus, unde ştiam că se mai ascund încă atîtea comori nedescoperite. Cum se isprăveau examenele de bacalaureat, excursia ştiinţifică pornea din nou, cu aşa de puţine mijloace încît nu îndrăzneam să mă apropii de oteluri, căutînd cu ochii înştiinţările de camere mobilate care îmi păreau mai ieftine. Mă întorceam numai în ultimlile zile calde înaintea căderii iernii, şi noua recoltă de documente se adăugea la cele vechi, despre a căror publicare mai departe voi vorbi pe urmă.
Să încerc să reconstitui desfăşurarea acestor campanii de cercetări pe ţeri, dacă nu pe ani, oprindu-mă la începutul unui nou veac, care a însemant pentru mine şi fericita statornicire a veţii mele casnice, ceea ce a dat alt spor însăşi muncii căreia mă închinasem cu totul, deschizîndu-mi-se şi perspective noi în domeniul literaturii, de care, neînţeles şi degustat, mă depărtasem, şi în acela, pe care atîta timp îl despreţuisem profund, cu desăvîrşire, al politicii.

Nu întîmplător am ales procedeul, întîmplător doar fragmentul exact cât două pagini dintr-o carte mare, ca număr de pagini-765!, O VIATA DE OM, autobiografia istoricului, literatului, omului politic Nicolae Iorga, pentru a calcula mai repede şi mai exact numărul de cuvinte-283432, numărul de caracte -1390252. Am mai observat că cele două pagini au numărul de cuvinte sensibil egal cu numărul de pagini al cărţii. Sunt multe de spus!


Mîine, joi 09.12.2010, la Casa Titulescu , Şos. Kiseleff nr. 47, Bucureşti,prof. Univ. Dr. Valeriu Râpeanu va susţine comunicarea Spirit universal şi durată românească – Moştenirea geniului

Sursa: Adrian Nastase

Ultima orhidee

Prinţesa Martha Bibescu, născută la 28 ianuarie 1886,a trăit până în 28 noiembrie 1973. A legat deceniul al noualea din secolul nouasprezece cu deceniul al optulea din secolul douazeci. A sfârşit în oraşul de pe Sena, centrul Luminilor, în acelaşi Paris unde a fost concepută de Ion Lahovari, cu obârşie din Lahovarii cu dregătorii onorabile la Poartă, şi Emma Mavrocordat ce venea din cele mai ilustre familii din Fanar.
Dacă citeşti viaţa ei, aşa cum a descris-o în Jurnal , retrăieşti istoria Europei, un joc de lego din crâmpeie de viaţă ale acelor alteţe regale, împăraţi, şefi de state şi pemieri, dar şi scriitori, poeţi, filozofi , deopotrivă bărbaţi sau femei,în preajma cărora, prinţesa s-a aflat cu voia sau fără voia ei.
Nu ar fi reuşit mai mult şi nici mai multe dacă ar fi beneficiat de Facebook şi nici dacă ar fi avut blog sau site.
Astăzi se pot cumpăra domenii .ro, .com, .eu sau .uk, .fr, infinit mai uşor decât în anii de început de secol douăzeci când se cumpărau domenii reale în Franţa, Anglia, Elveţia sau Germania.
Biarritzşi Cabourg au fost primele domenii cu extensia .fr, unde îşi petrecea verile împreună surorile şi părinţii. Aici s-a socializat cu fii şi fiice de marchizi, duci, prinţese, printre care frumoasa prinţesă von Metternich, prinţesa Bariatinski, regina Natalia a Serbiei – “mătuşa mea, regina”, Alexandru I, un viitor rege. Pe măsură ce Martha creştea, frumuseţea ei tulburătoare îi confereaa siguranţă de sine. S-a căsătorot la 16 ani cu prinţul George Bibescu. Era tânăr, frumos, şi mai mult decât atât avea Mercedes, cea mai grozavă maşină şi la vremea aceea. Primul domeniu din ţară a fost casa de la Posada. Posada.ro a fost virusat, ars până în temelii într-un incendiu înainte de a intra România în război, în 1916.
În aceste doemnii: Mogoşoia.ro , Posada.ro a trăit cei mai frumoşi ani ai vieţii de până la plecare definitivă din ţară, la sfârşitul celei de-a doua conflagraţie mondială.
La Posada viaţa era monotonă, dar îi oferea liniştea pentru a visa, a scrie, a primi vizita admiratorilor, useri atraşi de frumuseţea ei.
Al doilea domeniu .ro a fost palatal de la Mogoşoaia, unde viaţa era plină de plăcerea adunărilor mondene.
Şi nu sunt puţini cei care i-au fost oaspeţi, prieteni, amanţi, bârfitoare şi alte caractere umane. Prietenia lor a dat naştere unui şuvoi de bârfe, avanpremiră la fluviul de invidii, gelozii, ce aveau s-o însoţească toată viaţa.
Apoi s-au logat la domeniul ei şi prinţul moştenitor Ferdinand, pe când nu era rege, şi prinţesa Maria, pe când eclipsa cu frumuseţea ei pe celelalte femei. Aceasta când îşi va simţi ameninţată poziţia în rolist, de cea mai frumoasă femeie, va rări vizitele la domeniile Posada şi Mogoşoaia.
Îşi mai disputau sceptrul eleganţei prinţesele: Maruka Cantacuzino, născută Rosetti, înaltă, slabă , de o frumuseţe de icoană, având amant pe George Enescu, prinţesa Elena Suţu, născută Chrissoloveni, cu sânge grecesc în vene, micuţă, frumoasă, de o inteligenţă ascuţită,Elena Cretzeanu suplă, încântătoare.
La Paris socializează pe site-ul Ritz cu lumea din înalta societate, cu lumea literelor. Unii îi admirau frumuseţea alţii talentul literar, iar altele o bârfeau. Îşi lansase la editura Hachette “Cele opt paradise” prima ei carte din lungul şir ce vor urma. Rivalele ei :
contesa Joachim Murat spunea - E drăguţă, are o pălărie încântătoare, motive pentru bărbaţi să o găsească inteligentă;
contesa Anna de Noilles, născută Brâncoveanu, cea mai mare poetă franceză, după părerea ei, o ţine pe Martha deoparte : - Martha e ca Vezuviul , e foarte frumos, dar e mai bine să-l contempli de pe mare;
Elena Vacărescu cea care a alergat după glorie (a sperat să se mărite cu prinţul moştenitor Ferdinad) spunea despre Martha: “dacă vrea să-ţi facă o situaţie literară în Franţa, va trebui să treacă pe la mine.
A primit aprecieri , laude chiar de la Marcel Proust, care mai târziu va veni pe domeniul de la Posada.
Un mare admirator al ei, un prieten pentru toată viaţa, a fost Kronprinz, prinţul moştenitor al Germaniei.
El găseşte la ea şi alte talente decât cele ale spiritului. Evenimetele începutului de secol, războiul mondial nu i-au mai permis să se încoroneze Wilhelm III.
Ei vor purta o lungă corespondenţă. Pentru a se loga la blogul ei , prinţul neamţ a cerut încuviinţarea soţului ei, George Bibescu .
Sunt ofiţer al unui regiment de elită, ca şi dumnevoastră,. Există între noi o lege nescrisă care te împiedică să faci vreodată curte sau să încerci să seduci soţia unui coleg de arme. Sunteţi soţul celei mai frumoase şi inteligente femei din România, recunoscută ca atare la Paris, unde locuiţi o parte a anulu. Vă cer îngăduinţa să-i scriu şi vă rog s-o autorizaţi să-mi răspundă. Aveţi cuvântul meu.
(Astăzi cu un nike-name, un e-mail si o parolă te pozi loga pe domeniul celei mai frumoase femei, sau celei mai inteligente, sau celei mai spirituale …din virtual!)Martha, tulburată de farmecul lui, îl va trece în blogroll.
Kronprinzul îi dă un link pe domeniile de la Weimar şi Plön.
Ce scrie Martha în Jurnalul ei, mult mai târziu, în 1966:
Gurile rele au spus că mi-a fost amant. Nu este adevărat. N-am fost niciodată metresa lui. A fost cu totul altceva , dar cui s-o spun? Nimeni nu m-ar crede. Dragostea cavalerească e un sentiment care nu mai are valoare, la fel ca aurul şi ca monezile antice. Nu mai au curs, indiferent cât sunt de frumoase. Aceste piese devin desuete înainte de a deveni medalii. După aceasta capătă o altă valoare. La fel se întâmplă şi cu un sentiment care nu mai are curs, şi despre care cei mai mulţi dintre oameni au încetat să creadă că mai există. Şi totuşi am avut experienţa acestui sentiment cu fiul împăratului, care ar fi putut deveni împărat şi n-avea să fie, din neorocire pentru el şi pentru mine, pentru soarta Europei şi a lumii.

La Posada primeşte vizita aviatorului Louis Bleriot, care scrisese istorie cu primul zbor peste Canalul Mânecii, 25 iulie 1909. Devenise prieten cu soţul ei , prinţul Bibescu, care l-a susţinut în primele lui încercări de a zbura cu un aparta mai greu decât aerul. Prinţul se va lega sufleteşte de aeronautică pentru tot restul vieţii. Va participa, însoţită de Martha, la multe congrese internationale în acest domeniu al aeronauticii .

Posada, 1910. Prinţul Charles-Louis de Beauveau îi face curte asiduă Marthei,... începutul a fost mai greu, la Paris, în maşină, îi sărutase pe ascuns piciorul ei... Ca să vezi!

În 1923 se loggează la posada.ro Henry de Juvenil, un jurnalist cu talent, redactor şef al ziarului Le Matin, apoi un radical-socialist, senator de Correze, de care Martha a fost tulburată de primul lui asediu după lansarea la Paris a cărţii ei, Isvor. Printr-o curte asiduă a căştigat rapid teren după teren, până la ... Posada, aducând cu el puţin din aerul Parisului binefăcător pentru Martha .
Prinţesa nu mai avea relaţii intime cu soţul ei, unul din motive era legat de o boală pe care prinţul George, o primise de la amanta Victoriţa, motiv suficient, un lacăt la intrarea pe domeniul sufletului ei.
În termen bloggeristic, de fapt ea l-a banat.

Prinţul George nu avea timp de Martha, îşi trecea timpul cu admiratoare, îi plăcea automobilismul şi zborul(de pe atunci, aviaţia dă senzaţia!)

Dar nici nu vroia să o piardă pe Martha, femeia dorită de orice bărbat, indiferent de vârstă, sau rang social. Îi va cumpăra în 1911 domeniul mogoşoia.ro în schimbul promisiunii că ea nu va divorţa niciodată de el, sperând să o despartă de prinţul Beaveau, iar în 1925 îi cedează palatul care devine proprietatea personală a prinţesei. Şi-a păstrat legământul toată viaţa, iar de palaul Mogoşoaia în care a investit toţi banii obţinuţi din drepturile de autor ( va deveni scriitoare franceză, aşa şi scrie pe piatra ei de mormânt), va fi despărţită cu fortuit, prin confiscare de către comunişti.
Va fi independentă, va fi stăpâna ei. În 1912 a fost convertită de abatele Mugnier. A devenit romano-catolică. Se va confesa abatelui, timp de 30 de ani, priceput să intre în sufletul şi inima oamenilor.
Regele Carol I şi regina Carmen Syilva veneau la Mogoşoaia pentru liniştea ce o căutau.
De ea, de palatul ei s-a îndrăgostit ataşatul militar al legaţiei britanice, lordul Christopher Thomson of Cardington, cuceritorul inimii ei, cavalerul rătăcitor. Misunea acestuia a fost de fapt să grăbească intrarea României în război.
Contele Czernin, ministru al Afacerilor externe al Dublei monarhii, Austro-Ungare, a admirat-o în taină.
Când nu era la Mogoşoaia era la Madrid în grădina palatului regal, numai ea şi regele Alfons XIII (din Jurnalul ei: accentul lui scump, sublima eleganţă a mersului, această orhidee umană ).

La Londra ia ceaiul cu lordul Thomson pe terasa Camerei Lorzilor, sau admiră apusul soarelui cu primul-mistru Ramsay MacDonald, de la fereastra cabinetului acestuia. La Londra şi-a petrecut un sfârşit de săptămână cu romanciera Enid Bagnold şi soţul ei, Sir Roderick Jones, directorul Agenţiei Reuter. A fost nevoită să părăsească domeniul mogoşoaia.ro, dragostea ei de-o viaţă, în septembrie 1945. Nu-şi dorea soarta unui canar în colivie ca prizonieră a lagărului comunist. Este ajutată să părăsească ţara, cu paşaport şi viză, de prietenul Donald Stevenson, comandantul forţelor aeriene britanice. El îi pune la dispoziţie un avion al Royal Air Force.
Pleacă la Paris de unde nu se va mai întoarce niciodată. Aici din turnul casei salei, de pe o insula a Senei, Saint-Louis, va naviga virtual prin Europa anilor anilor cinzeci, şaizeci şi începutul anilor şaptezeci.
În anii cinzeci a luptat cu toate forţele ei, şi a apelat la toate relaţiile ei, nu puţine, pentru a-i scoate din lagărul socialist, pe fiica Valentina şi ginerele ei Ghika. Le-a cumpărat o proprietate în Anglia, la Cronwall, o căsuţă în stil georgian. L-a admirat, l-a adorat, l-a iubit pe generalul de Gaulle cu prospeţimea unei pensionare şi cu fanatismul unui soldat pentru împăratul lui.
Era deseori invitata preşedintelui Franţei, la Elysee cu prilejul unor recepţii.
O încâtau onorurile oficiale, acestea o făceau să respire aerul curţilor aristocratice.
Ghislain de Diesbach, cel care a avut acces la Jurnalul Marthei - vreo două sute de agende şi caiete intrate în proprietatea nepotului ei Ion-Nicolae Ghika- şi la Fondurile Bibescu de la Biblioteca Naţional din Paris, a scris cartea Prinţesa Bibescu. 1886-1973. Ultima orhidee.
În ultimul capitol al acestei cărţi descrie ultima zi a prinţesei, aşa cum a povestit-o Michel Tournier în cartea Despre chei şi lacăte.

Martha luase o carte, se aşeză în fotoliu, aşteptând o vizită.
– A cui vizită aşteptaţi? Ar fi întrebat-o secretara ei. Nu aveţi nici o vizită astăzi.
- Ba da, ba da, aştept pe cineva. Aud soneria.
Secretara nu găsise pe nimeni la uşă. Se întoarce.
Stând în fotoliu, cu cartea deschisă pe genunchi, aşa a murit Martha Bibescu.