3 mar. 2010

Violet în ceaţă

Pătrunsese înăuntru fără să-şi fi dat seama. Trotuarul continua la dreapta. El, îngândurat, se lăsase purtat, de paşi, drept înainte, dacă nu ar fi fost uşa deschisă, izbindu-se de ea, s-ar fi trezit din reverie. Totuşi, ceva nevăzut îl oprise - aerul îmbâcsit de fum şi mirosuri grele de băuturi spirtoase, contururi vagi, vorbe , sunete neclare, clinchet de pahare, hâhâituri ...Tenebre!
Când se obişnui cu dramul de lumină dinăutru, desluşi două mese , de-a stânga şi de-a dreapta, fiecare flancate de câte două bănci de lemn, ca într-un vagon de clasa a treia a unui tren de demult. Dacă ar fi pătruns mai departe cu privirea, ar fi văzut mai multe mese pe cele două rânduri, până la tejghaua înaltă a barului, dincolo de care, în faţa unor rafturi cu sticle şi pahare, un băiat şi-o fată amestecau licori. Se căută în buzunarul hainei, dar nu găsi un bilet cu numărul locului, aşa că schiţă un gest, aplecându-se către cel de pe banca din stânga lui, ca şi cum ar fi întrebat dacă se poate aşeza pe locul liber. Nici unul, din cei doi de la masă, aflaţi faţă în faţă, nu-l observase şi nici el nu aşteptă încuviinţarea niciunuia. Se sprijini cu ambele mâini de marginea lustruită a mesei, se aşeză încetişor pe lemnul tare. Se uită cu zgârcenie, cu un singur ochi, la cel de lângă el.
Acesta vorbea celui aflat dincolo de masă, avea o vorbă răstită, poate că aşa îi era obiceiul. Ajunsese cu povestea în punctul în care, ca să scape de-o matracucă ce-l acostase în tramvai, a trebuit să-i spună verde în faţă:
- Tu nu te uiţi la tine cum arăţi, cum eşti îmbrăcată, putoare de ţigancă! De ce te împingi în mine? Mişcă de aici! De nu, chem poliţia!
Cel ce tocmai se aşezase, tresări, ca şi cum s-ar fi simţit cu musca pe căciulă, se sprijini din nou cu mâinile de marginea mesei, se ridică hotărât să plece. Un sunet ca de clopoţel, de la un celular ce tocmai atunci, undeva pe aproape, era apelat, îi zbârnâi în urechi ca un clopot de vapor navigând prin ceaţă, de-i zgârâi creierul ca un cui ce zgrileşte o tablă. Parcă un resort se destinse înăuntru lui. Se uită repede, cu o privire severă, când la unul, când la celălat, până se asigură că cei doi îl vede, tăie cu arătătorul o traiectorie curbă prin aer, şi în acelaşi timp zbieră :
– Putere , motoare! Zece grade tribord!
Apoi se întoarse pe loc, să plece. Nu-i mai văzuse pe cei doi cum se priveau uluiţi. Un pas , doar atât a făcut, fata de la bar ajunsese la el, să-i ia comanda.
- Luaţi loc! ce doriţi? cu ce să vă servesc?
Scoase un râset sacadat, apoi cu un rest din mimica veche de om care nu a ştiut altceva decât să comande, îi spuse :
- Pe mine mă seviţi jos, la cabină, duduiţă!
Mirată, neînţelegând ce vrea să-i spună, fata răbufni:
-Ce cabină? Ce duduiţă domnule? Unde vă treziţi?
El plecase, se pierduse, dincolo de perdeaua de fum, ca un vapor înghiţit de ceaţă...

6 comentarii:

  1. Fain tâlc. :D
    Interesantă poveste. Și tonică.

    RăspundețiȘtergere
  2. Gabriela,
    Ca o călătorie în viitorul, sper, nu prea îndepărtat ...

    RăspundețiȘtergere
  3. dulce melodie, misterios amor... pe o punte de vapor. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. INGREDIENTE

    700g faina,
    100g zahar,
    2 linguri miere de albine,
    50g margarina,
    4 linguri ulei,
    25 g drojdie proaspata (1 pachetel mic ),
    300ml apa,
    coaja rasa de lamaie si portocala,
    zahar vanilat.
    Pentru uns pe deasupra:
    Sirop : 1 lingurita de zahar, 4 linguri de apa, amestecate pana se topeste
    zaharul.
    miere de albine,
    nuca prajita si macinata ,
    zahar vanilat.
    PREPARARE:
    Fierbem zaharul, mierea , zaharul vanilat si coaja rasa de citrice. Dam deoparte
    si lasam sa se raceasca .
    Topim margarina cu uleiul, lasam sa se raceasca.
    Dizolvam drojdia in apa calduta, adaugam si o lingurita de zahar, lasam sa
    dospeasca 10-15min.
    Intr-un vas, cernem faina, facem o adancitura in mijloc, punem drojdia si
    incepem sa framantam, adaugand pe rand siropul cu zahar si margarina topita.
    Framantam aluatul pana nu se mai lipeste de maini. Acoperim cu folie alimetara
    si lasam la crescut, intr-un loc ferit de curenti.
    Dupa ce a crescut,scoatem aluatul pe masa unsa . Framantam putin pana scoatem
    aerul din aluat, apoi il impartim in 14 bucati .
    Luam fiecare bucatica si o facem un rulou lung il impartim in jumatate apoi il
    impletim, formam un cerc pe care il rasucim in forma cifrei 8.

    Tapetam o tava cu hartie de copt , asezam mucenici, si ii mai lasam sa creasca
    inca 20min. II ungem cu siropul de zahar si ii dam la cuptor 30min. la foc
    potrivit (180*).

    Dupa ce se racesc putin ii ungem cu miere de albine, apoi ii trecem prin nuca .
    Presaram zahar vanilat pe deasupra . pofta buna!

    RăspundețiȘtergere
  5. La multi ani tuturor femeilor din lume!
    Pentru maine, "cei patruzeci de munecini" se plamadesc dupa reteta de mai sus!

    RăspundețiȘtergere