Cocoţat pe creasta pleşuvă a Cotroceanului, simandicosul pitic cu barbă şi limbă mare, aruncă un scuipat împachetat în slove otrăvite înspre beligan, găliganul nanogenar, fiul Thaliei.
Pot doar să fiu trist, infinit de trist, că înţelegeţi să ieşiţi din scenă cu o replică atît de trivială, atît de mărunt devotată conjuncturilor. Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil.
Dixi et salvavi animam meam (n.r. am spus și mi-am mântuit sufletul)
Omul de Piatra
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu