Cine o fi de vina?

Mirare. Indignare. Consternare. Delăsare. Uitare. Şi atât . Nimic mai mult. A, da! Măsură administrativă, destituire. Şi cu asta ce-am făcut? Cine urmează? Cine va cădea victimă mizeriei din spitale. Să nu leşinăm ni se administrează  apă cu zahăr: E un caz izolat! Pacienţi de azi şi de mâine  nu vă impacientaţi! Se mai întâmplă! Da? Ca să vezi! Un adevăr meschin există: nu se întâmplă numai în aceeaşi clinică. Dispersia fiind mare, densitatea de probabilitate este mică. Ieri spitalul I1 (I de la Infection) , azi I2, vezi CF2, mâine I3 , ş.a m.d. până la n. Şirul ar trebui să fie descrescător pentru ca la limită să atingă zero. Ce simplă e  teoria. Practica în schimb, cum s-a văzut, e de toată coma.În comă la reanimare. Din reanimare iese cine are zile.
Nu este de vină constituţia profesională a celor ce s-au făcut frate cu Hippocrate: Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.
De vină este ... Constituţia. Dinozaurul de la castel şi-a clocit oul, din ou ecloză un pui vioi ca mingea de oină, un pui cu blazonul escu atârnat de coadă, un pui neînfricat ca esqui-ul maur pe trambulina de zăpadă.
O luăm de la capăt. Ce repede au trecut douăzeci de ani!