De neînchipuit

Acum după ce a trecut apocalipsa –ca un elefant intrând într-un magazin cu porţelanuri, evident prin geamurile vitrinei, şi nu pe uşă-,  îmi dă mâna să scriu cum am trecut de ea, sau prin ea, sau ea prin mine, cine ştie cum e mai bine?... 

Deşi, se anunţase cu surle şi trâmbiţe că ea va veni  într-o zi anume, nici nu mai are sens să o reamintesc, nu s-a întâmplat chiar aşa. A venit când lumea nici nu se aştepta. A venit pe nepusă masă.  Lumea ar fi trebuit să ştie  că ordinea în care se mişcă planetele, sistemele solare, galaxiile este aparentă, de fapt, la scara timpului terestru,  este stare de repaus a dezordinii iniţiale...

 A trecut ceva vreme de atunci, de când Pământul şi lumea au fost întoarse pe dos. Oamenii, atâţia câţi au mai rămas, încearcă să înţeleagă cum de s-a  întâmplat, şi asta o fac din mers. Oamenii continuă să-şi ducă crucea vieţii, aici,  pe Pământ. Nu se ştie dacă apa şi aerul, elemente vitale, sunt aceleaşi ca şi înainte. În primul an, vegetaţia, în acele locuri unde exista, a rămas încremenintă aşa cum era ea la momentul apocalipsei. Nu a mai crecut iarba, nici grâul, pomii înfloriţi şi-au păstrat floarea până când a fost luată de vânt... Ceea ce a afectat pe oameni, este adevărat că nu întreaga lume, a fost lipsa informaţiei. A reapărut informaţia scrisă, dar nu pe hârtie şi nici pe suport electronic. A reapărut şi imaginea transmisă de la distanţă, dar, nu pe aceleaşi principii  de dinainte de apocalipsă. 

Învăţaţii lumii noi spun că de atunci, o dată cu inversarea sensului liniilor  câmpului magnetic al Pământului, electronii dintr-un  tub electronic, cum ar fi şi tubul catodic al televizorului  nu mai circulă de la catod la anod, ci invers. S-au adunat munţi de televizoare, mai puţin cele cu plasmă sau cristale lichide. S-au bucurat cei care deţineau aşa ceva, dar, repede s-au desumflat când au văzut că imaginea nu mai era aceeaşi. Vedeau negativul imaginii. Unde trebuia să fie alb se vedea negru. Au căzut, unele erau deja decăzute, toate televiziunile private. A rămas doar televiziunea publică! Nu se puteau vedea filme de nici un fel, se ascultau doar ştirile, acestea se transmiteau din oră în oră. Au apărut fenomene noi. De fapt s-au anulat unele legi ale fizicii.  Ele vor fi puse în evidenţă de învăţaţii noii lumi...

Dar cum a fost acel moment când cuminţenia Pământului a fost trezită şi aruncată în haos?

 Noi, românii, am fost norocoşi, atunci, în prima fază,  când elefantul ne bătea cu  trompa în geam. De ce spun asta?  Atunci, în amiaza acelei zile fatidice, cerul era acoperit de un strat gros de nori, aşa că nu s-a văzut cu ochiul liber cum soarele se întorcea din drumul lui, înapoi, spre răsărit. De fapt Pământul îţi schimbase mersul, îl apucase plictisul să se tot  învârtă în acelaşi sens de sute de mii, sau de milioane de ani. Pe acelaşi meridian, dar,  mult mai la sud de noi, cei care au avut vizibilitate bună, mai bine nu ar fi avut-o, au murit pe capete, pe mulţi lovindu-i  damblaua. Se spune, acum, după ceva vreme scursă de atunci, că ar fi rezistat acestui fenomen doar cei care erau sub influenţa băuturilor alcoolice. Trebuie studiat şi aprofundat acest fenomen, şi  lăsat ca învăţătură generaţiilor viitoare.

 Pe alte meridiane, mai la vest de noi, deşi era noapte, atunci când generalul ordinii înşelătoare a dat planetei comanda, stânga-împrejur!,  oamenii nu au fost feriţi de nenorociri. Ei s-au înspăimântat, fiind cuprinşi de panică,  atunci când ceasul de pe perete, sau de pe noptieră, indica ora şase, apoi şapte, dar, lumina diurnă nici gând să apară.  Afară era beznă ca în miez de noapte fără lună. Nu le-a fost uşor să treacă peste acest nemaiîntâlnit eveniment. Dintre cei care au trecut de primul şoc, unii au avut o cădere psihică soră cu nebuneala, când după o zi de noapte, trebuia să fie ora optsprezece seara,  au văzut cu ochii lor, aşa cum erau ei ieşiţi din orbite, cum soarele răsare de acolo de unde avea bunul obicei să apună.

 În alte părţi, când Soarele răsărise bine, nu cred că i-a apucat râsul când au văzut că el se  întoarce de unde a venit, dispare după orizont, apune, zorii dispar, se întoarce noaptea.

Cum să mai rezişti, ori cât de tare  ai fi!? Se spune că dintre cei care nu au fost tari de înger, o parte au supraveţuit acestui oribil eveniment cosmic, având intuiţia să alerge la Dumnezeu, să-l caute  în casa Domnului, în biserici, în catedrale, în temple, în moschee. Multă vreme bisericile au fost pline de lume. Era un dute-vino!  Oamenii se întăreau atât cât pentru o zi. Ce să facă acasă? La amiaza zilei era bine, Soarele era pe cer, nu mai conta în ce sens mergea. Mai greu era să te  obişnuieşti  cu răsăritul şi apusul Soarelui. Aveai senzaţia că eşti întors pe dos, cu tot cu casă. Se bucurau, în felul lor,  doar cei care aveau apartamentul cu toate camerele spre  vest. Cei care locuiau la case au fost şi ei  afectaţi. Le răsărea soarele din spatele casei...  

Aşa cum spuneau, noi, românii, am fost norocoşi, dintr-un anume punct de vedere. Până lumea s-a obişnuit cu noul mers al Soarelui pe cer, la noi cerul a fost  acoperit cu nori negri şi groşi,  aproape de Pământ, ziua ploua, noaptea ningea. Noi, am intrat în panică, doar atunci când s-au întrerupt toate emisiunile de radio şi televiziune. Nu se mai putea urmări filmul Legendele Palatului,  nu se mai ştia  dacă fetiţa Irina este cu Irinel sau Monica, dacă Oana a rămas cu Tudy sau cu Pepe...

Mulţi dintre români au fost şi sunt  afectaţi psihic de noul mers al Pământului în jurul Soarelui! Dar, recunoaşte cineva? ...

Uf! E greu de trăit în noua eră!...

Singularitate

Într-o clipă, omenirea a rămas fără electricitate. Sarcina electrică a fost distrusă de acea forţă superioară care o zămislise. În acea clipă au murit subit toate echipamentele ce trăiau cu energie de la priză: calculatorul, televizorul,  radioul,  frigiderul, maşina automată de spălat, centrala termică,  prăjitorul  de pâine, automatul de cafea, fierul de călcat, uscătorul de păr, maşina de tuns, aspiratorul, lustra  şi alte echipamente numite, generic, electrice. Toate acestea au devenit inutilizabile. Erau moarte.  Pentru omenire  timpul se oprise, brusc, în aceeaşi clipă când divinitatea ascunsese electricitatea. Din inerţie, fără să conştientizeze, omul, acolo în casa lui,  a mai tras de timp, l-a lungit ca pe un elastic. El a  crezut că este o pană de curent, şi a luat telefonul să sune la deranjamente. Telefonul celular era mort, de fapt erau stinse  toate telefoanele din casă. Deşi avea acumulatoarele încărcate, bine! poate nu toate, dar din patru telefoane unul tot ar fi trebuit să aibă alimentare. Şi tot nu credea omul că timpul se opise-n loc. De ce ? Ceasul cu pendula mergea. El nu avea nevoie de electricitate. Era un ceas vechi rămas moştemire din tată-n fiu. Omul dacă s-ar fi uitat mai atent, ar fi rămas mut de uimire: acele ceasului se mişcau invers de cum e firesc să meargă un ceas! Deci timpul nu numai că se oprise în loc dar o luase îndărăt. Ceasul ticăia normal, dar acele se mişcau invers. Omul a dat  buzna afară, să ia maşina din parcare, să meargă la Electrica, să reclame pana de curent. Cheie în contact! Stupoare! Lipsă semnalizare la bord, lipsă lumini. Lipsă baterie? Nu! Bateria era la locul ei! Omul nu ştia că divinitatea anulase electricitatea.  A lăsat maşina şi uimit, mâhnit, îngrozit, speriat, alarmat, agitat a plecat pe jos! Omul s- a alăturat altor oameni, s-a format de îndată o mare de oameni agitată, o gloată. Pe străzi maşini abandonate…  şi o căruţă trasă de o gloabă de cal, bătut cu biciul de căruţaş, se strecura printre maşini mici şi mari, toate rămase blocate din acel  moment când electricitatea nu mai exista ca fenomen.  Unul mai  înţelept,  todeauna în momentele cruciale ale omenirii apar înţelepţii, s-a ferit din calea căruţii, a schiţat  o plecăciune săltându-şi cipilica de pe cap. Era omul căruia divinitatea l-a stropit cu un pic de viziune, şi i-a arătat în ce sens va merge omenirea… Lumea începuse să călătorească în trecut,  unii foarte repede, o sută de ani pe oră,  alţii la trapul calului, fiecare după tehnologia avută în dotare la momentul când divinitatea ascunsese electricitatea...

Poate dacă oamenii, cei  credincioşi, cerau ajutor de la divinitate: Tatăl nostru care eşti în ceruri ... dă-ne nouă astăzi sarcina electrică cea de toate zilele! ...Cine să fi ştiut?!

Codul lui Oreste

David Bruce Hughes

Stări confuze

În poiana largă din pădurea de stejar, o umbră se întinde, acoperind iarba, ca o pânză argintie de mătase, din care se ridică spoturi, ca dârele razelor de soare printr-o perdea de praf.
Urmărindu-le cu privirea, nu mică iţi este mirarea, văzând că se scurg dintr-un nor cenusiu-albicios, apărut ca din senin, deasupra poienii. Nu poţi trece, fără să te întrebi: de ce norul este rotund, cine îl ţine suspendat şi aşa de jos, de ce scintilează. Ai senzaţia că păşeşti pe un strat gros de vată, un zâzâit acoperă voci melodioase...
Dacă poţi să-ţi controlezi emoţiile, şi să te apropii, vei desluşi o scară ce duce la nor, cu fuşteie din lumini pâlpâitoare, parcă vrând să te invite: hai, nu mai sta pe gânduri, urcă! E mare ispita, dar nu-i mică nici frica.
Un pas, o întindere de braţ, şi scara te simte, te ridică, nu mai cunoşti sentimentul de frică , de teamă. Urcându-te scara, pe masură ce te apropie, vezi detalii ale norului de deasupra-ţi : un bloc masiv de granit prin care se mişcă şerpuind lumini, apoi acestea se adună într-o mişcare circulară, formând un disc de lumină, prin care scara te trece dincolo.
Eşti în afara timpului, nu mai ai repere spaţiale, eşti într-o stare de contemplare.
O forţă nevăzută, sau poate numai gândul, te poartă printr-un culoar paralel cu un altul, cu pereţii transparenţi, vezi oameni, unii normali la infăţişare, alţii mai ciudaţi, dar tu nu poţi să comunici cu ei.
Treci apoi printr-o uşă, un perete gelatinos, într-o sală imensă, vezi console cu echipamente sofisticate, multe oglinzi mate, totul dispus circular, în mijloc blocuri operatorii ca de spital, un zuzet acoperă voci melodioase.
Pacienţii, pământeni teleportaţi, aşteaptă, levitând pe câte o pânză ca de cearşaf, în stare de hipnoză, să fie exploraţi.
În jurul unuia, fiinţe ciudate roiesc, îi introduc prin ţeasta ce pare a fi de plastilină, tuburi capilare, fire de lumină, până în substanţa cenuşie, pentru a-i extrage informaţiile cerebrale.
El, omul captiv, astfel e conectat la o consolă dispusă într-o încăpere din vecinătate, care redă tridimensional, hologramă laser, imagini din viaţa pacientului, prin procesarea informaţiilor din sfera subconştientului.
În faţa pupitrului analizorului, stă într-un fotoliu ergonomic, un om, un pic mai aparte şi ca înfăţişare: chelie proaspăt rasă, două orificii auditive fără pavilioane, frunte bombată şi înaltă, cu o cicatrice în mijloc, sprâcene - două protuberanţe osoase, ochii de culoarea cerului înnorat, nasul drept şi mare tronează deasupra unei mustăţi ce se prelungeşte până-n părul bărbii de culoarea corbului ce contrastează cu roşul buzelor, buze ce se ţuguie, trădând o starea de concentrare.
Nu este altul decât Zu, cel căruia i se încredinţă această misiune de către mai marele Mu, căpetenia expediţiei celeste. Ei aparţin unei civilizatii superioare, de pe o planetă din constelaţia Andromeda.
Zu cu platforma spaţială cu o tehnologie avansată, cu mult peste orice tehnologie de vârf de pe Pămant, si cu echipe de cybermuni -oameni sintetici cu inteligenţă artificială, va culege date despre evoluţia rasei umane, a speciilor de vieţuitoare, va măsura parametrii planetei: înălţimi, adâncimi, îndinderi deşertice, niveul de degradare a învelişului atmosferic, temperatura din interiorul ei, frevenţa de pulsaţie, distribuţia câmpului magnetic, nivelul radiaţiilor naturale şi artificiale şi nu numai, pregătind omenirea pentru o nouă eră.

Starea mentala de pace şi linişte a oamenilor comunei din apropierea navei, se datoră pe de o parte anulării câmpului gravitaţional în zona de staţionare, permitând navei să staţioneze suspendată în aer, fiind gata oricând să decoleze, cât şi datorită emisiei intenţionată de radiaţii cu aceiaşi frecvenăa şi fază cu a undelor cerebrale alfa şi teta.
Nava este dotată cu un generator de unde gama prin care se experimentează coordonarea de la distanţă a anumitor părţi ale creierului responsabile de gândirea abstractă, de meditaţie dar si de acţiuni voluntare, înlăturând stresul, îmbătrânirea neuronală.

Oamenii trec prin stări confuze, de la indiferentă faţă de tot ce-i înconjoară, somnolenţă socială până la beatitudine.
Asa se face că zvonul: primarul nu-i de găsit, de parcă îl înghiţi pământul, îl interpretă pe oricare altul: vaca, nu ştiu cărei ţaţe, nu mai dă lapte, o nevăstuică a muşcat-o de ţâţe.
Zada, o femeie recunoscută ca aţâţâtoare, vecină cu Vica, nevasta primarului de-abia ales Vasi, încercă, să-i arunce pe ogorul minţii, o sămânţă de gelozie: nu întâmplător a dispărut şi Anuşca, femeia care îi singură mai tot timpul.
Altădată s-ar fi aprins la auzul acestei veşti, dar acum a primit-o cu o linişte interioară, soră cu indiferenţa, minunându-se şi ea, poate să o fi schimbat noul ei statut social, soţul a ajuns primar.

- Cum ai dormit ? –o întrebă, pe ocolite, Zada.

- Greu am pus geană pe geană, gândindu-mă la el, cât de greu i-o fi să trudească cu mintea zi şi noapte. Ce ştii tu ce-i aia să munceşti cu capul. – îi răspunse repede Vica, nerecunoscând că s-a întrebat toată noaptea: pe unde o fi umblând domnul ei primar Vasi?

- Hai, că te îmbeţi cu vorbe frumoase. Ştii că Anuşca a dispărut de ieri dimineaţă, de-acasă?- o suci brusc Zada, urmărind vreo tresărire pe faţa vecinei.

- O fi luat-o cu el, Vania, aşa cum îi promisese, când veni ultima dată, acolo departe,la parohia lui, de-o fi adevărat. Vica refuză să se gândească la ce se gândea Zada: al ei să fi fugit cu Anuşca.

- Esti rămasă în urmă cu ştirile de la radio-şanţ. Vania îi venit de doua zile, ieri pe la amiază, se învârtea ca o curcă prin curte. M-a văzut, a venit la gard, părea speriat, uluit. Mi-a spus că Anuşca a dispărut în zori de zi, în cămaşă de noapte, şi dacă până-n seară nu se întoarce,va anunţa primarul şi poliţia de proximitate.

- Cum să plece, tu, aşa fără ca el să o fi văzut, sau să fi simţit când s-a mişcat patul? Au unii bărbaţi o nesimţire, dimineaţa, soră cu moartea. – se prinse în discuţie, antrenându-şi subconştientul, Vica.

- Să ştii, că nu toţi sunt aşa ca al tău. Să te cruceşti, nu alta, Vania mi-a spus, rugându-mă să nu-i întind vorba, să nu-l creadă lumea că nu-i cu mintea acasă, cum Anuşca a fost trasă prin ferestră, pe care o deschise să ia o gură de aer, de o forţă nevăzută, ca şi cum ar fi fost aspirată. Să nu mai spui nici tu la nimenea! - vorbi cu un aer conspirativ Zada. E dus de-a binelea Vania.

- Vasi al meu nu are puterea asta, - gândi cu glas Vica.

- Vica, ţi-am zis eu, că Vasi al tău a tras-o pe Anuşca? – disimulându-şi intenţia, Zada.

- Nu, nu, tu nu zici nimic, doar te plimbi cu vorba, ca o muscă în jurul balegăi de vacă, – zise înciudată Vica. Cum m-am lăsat prinsă în capcana întinsă de Zada, tocmai eu, nevastă de primar, şi nu-mi explic cum de nu i-am răspuns pe măsură.

Zada se minună că ceva o frânează, să nu o scuipe între ochi.

- Eu mă duc până la primărie, să scot o adeverinţă că nu am alte venituri decât pensia de urmaş, - gândise cu glas Zada.

- Poţi să mergi, ai dreptul, mergi la primar nu la soţul meu, spuse Vica,- reţinâdu-şi vorbele: te mâncă-ncur musca!

În tot acest timp, Zu ţinând între dinţi electro-trabucul, se delectă cu filmul vieţii pământeanului cu nume de cod Pro, o transpunere in video tridimensional a evenimentelor din subconştient, de la vârsta când materia cenuşie a început să păstreze evenimentele şi până la ultima imagine de dinainte de a fi teleportat din biroul de primar: el făcând sex cu ea, pe o canapea.

Derulă filmul făcând stop pe scene care se repetă obsesiv: să conducă pe alţii şi să facă sex. Obrajii lui Zu prinse o uşoară roşeţă, imaginile similare cu ultima răscolindu-l. Încet obrajii işi recăpătă culoarea, iar pe frunte cutele i se adânci: în viitoarea era, oamenii n-ar trebui să mai aibă obsesia sexului.
Lumina roşie din vârful electro-trabucului crescu în intensitate, semn ca Zu solicită o doza mai mare de fum de mirodenie, înainte să cadă în stare de meditaţie pentru a intra în legătură cu cei dragi de acasă.

Mistere in Spatiu si pe Pamant

…

In timp ce cybermunii exploreaza in spectru infrarosu si vizibil suprafata planetei, Zu capetenia misiunii paraseste platforma navei la bordul unui vehicul monoloc: o cabina de forma sferica sprijinita pe doua aripi delta ce inglobeaza motoare fotonice, vehicul pilotat prin comenzi transmise prin semnalele electrice de tip gama ale creierului sau.

Se delecteaza privind, din afara campului gravitational, Pamantul, cuibul de unde oameni apartinand civilizatiei Maya plecase cu zeci de mii de ani in urma. Este fascinat de acest ghem stralucitor de un albastru-verde-sidefiu, mult mai frumos decat ceea ce bunicii ii aratase in albumul vechi al familiei, dar si speriat de alterarea scutului de protectie impotriva radiatiilor cosmice.

Inainte de a se intoarce pe nava-mama, patrunde, pe la unul din poli, de-a lungul unei linii de camp magnetic, survoleaza la mica inaltime partea insorita a Pamantului iese pe la celalalt pol, totul fiind inregistrat in spectrul vizibil, imagini pe care le va expedia bunicilor, acasa undeva in constelatia Andromeda.

...

Dupa ce asculta rapoartele in cadrul conferintei de pregatire a misiunii, Zu isi reia locul la pupitrul de comanda, de unde afiseaza imaginea holografica a planetei, o mareste succesiv pana la detalii de munti, dealuri, asezari umane, isi alege dupa spectrul in infrarosu o localitate putin populata, o marcheaza cu un poligon luminos, declanseaza procedura de anulare a campului gravitational ( asteapta delimitarea unui spatiu de forma unui cilindru lipsit de orice forte perturbatoare, timp in care se cosuma o cantitate mare de energie fotonica pe care ulterior va trebui sa o refaca) ... , apoi impingand de o mansa acoperita cu taste senzoriale, coboara aproape instantaneu imenasa nava pana deasupra zonei selectate (prin hubloul de sub cabina se vad cateva adaposturi umane in mijlocul unei vegetatii bogate ), unde ramane in sustentatie pana la finalizarea misiunii.

…

Anusca cu ochii lipiti de somn, prinde cu o mana marginea pierdelei, o ridica atat cat sa poata cu cealata sa ajunga la manerul ferestrei … roteste pana simte ca se slobozeste incuietoarea, da in laturi un canat apoia lasa din mana perdeaua si il deschide pe celalat, se apleaca ridica piedica de la mijlocul tocului, elibereaza fereastrele exterioare impingandu-le afara ... simte aerul rece navalind pe sub camasa-i de noapte, buburuzandu-i pielea, intarindu-i sfarcurile … isi face mainile pod deasupra capului, le coboara mangaind parul spre ceafa, isi roteste cu lene corpul din mijloc pana simte o durere usoara, revine, continua pana gaseste aceiasi senzatie in partea opusa, desclesteaza degetele mainilor, intinde bratele, manecile ii cad pe umeri, salta pe varfuri, revine, coboara mainile pe fata de pe care somnul se lasa greu plecat.
Ochii i se deschid cat o fanta, suficient ca lumina puternica a soarelui cocotat pe coama dealului sa-i inchida la loc. Simte cum inima ii bate mai repede si mai tare, ecourile se sparg in timpane, in minte i se cuibareste spaima si mirarea de ceea ce a vazut : un soare prea luminos, asa de dimineata si intr-un loc neasteptat. Ieri dimineata rasarise mult, mult mai in stanga coamei dealului si de o culoare rosiatica.
Intre timp pala de aer rece, ajunge la patul din care ea plecase spre fereastra, trece ca o boare peste pieptul dezvelit al lui Vania, peste fata confuza ce tresare involuntar … unui ochi cu greu i se deslipeste pleoapa … prin care patrunde pana in creier o lumina de un alb-orbitor, in care se scalda silueta Anuscai, pleoapa se inchide brusc ...
Pentru a se convinge ca nu viseaza, deschide ochii dar repede ii inchide acoperindu-i cu mainile, pe care apoi le indeparteaza incetisor atat cat sa nu fie orbit de lumina din fereastra…cu greu desluseste ce se intampla: Anusca pluteste intinsa la orizontala intr-o mare de lumina, curge prin deschizatura ferestrei, i se mai vad cateva clipe picioarele miscandu-se ca doua inotatoare, apoi dispare urcand pe o banda de lumina ...
In urma odaia se umple de o lumina verzuie, blanda, care ii inlatura orice simtamant de spaima, de regret ca Anusca lui a disparut intr-un fel asa de neobisnuit pentru un pamantean. Starea de bine de liniste se amplifica, vazand pe tocul ferestrei neacoperit de perdea pe Natasa lui, printesa pisicutelor neprihanite.
…

Zu flancat de doi cybermuni, fiinte cu inteligenta artificiala, intra in salonul unde sunt adusi pamanteni.
Fiinte de varste si sexe diferite, capturate prin mijloace specifice, levitand in pozitie orizontala, in stare de hipnoza, sunt cercetate, studiate, analizate, de cyber-medici specializati pentru domeniul activitatii cerebrale ale fiintelor umane.
In urma unor interventii neinvazive, creierele lor vor fi explorate pentru: a se afla gradul de utilizare a materiei cenusii, a se determina viteza de distrugere a neuronilor, a se citi informatiile inregistrate in subconstient, a se depista afectiunile neurovegetative.

Unul din cei doi insotitori se apropie de Zu, soptindu-i cu voce metalica si sacadata :

- My lord, un vehicul terestru se apropie periculos de mult de zona I, nu i se poate bloca sursa de curent electric.

Zu se deplaseaza la primul sistem inteligent de comunicare, iesit in cale, de unde intra in direct cu echipa operativa care supravegheaza zona I de securitate.

- Cate fiinte sunt in vehicul ?

- Una, sire.

- Mi-am pierdut increderea in voi, neam de tinichele, dati-mi imaginea in spectrul vizibil a vectorului terestru.

Pe fata lui Zu se citeste mai intai uimire apoi o usoara destindere cu un inceput de zambet, la vederea imaginii: o fata, la prima evaluare video, cu ochii verzi, parul de un negru cu nuante de violet, piloteaza un vehicul terestru, dar prea concentrata, prea incordata ...
Exploreaza intreg habitaclu ... se opreste, face stop-cadru: o vietate cu par, cu ochii de un verde-maroniu, ghemuita alaturea de fiinta ce piloteaza ... fata lui Zu se crispeaza, alungand inceputul de zambet, nu credea ca va avea ghinionul sa o intalneasca, fusese avertizat sa se fereasca de aceasta specie cu par ... vrea sa se convinga ca are energie negativa, cupleaza senzorul termal si imaginea felinei se coloreaza in albastru.
Toate aceste trairi nu au putut fi citite de oamenii metalici aflati inapoia lui.
Zu comanda rotirea platformei, nu-i place sa le vorbeasca stand cu spatele, chiar daca acestia
nu-s din carne si oase :

- De ce nu puteti anihila energia si sa opriti o data acest vector ?

- Fiinta din interior este inzestrata cu o aura energetica extrem de puternica, care ii ca un scut de protectie pentru vehicul, my lord.

Zu ii cauta privirea rece a expertului insotitor, pentru a fi sigur ca acesta receptioneaza :

- Analizeaza spectrul de frecventa si faza atat al fiintei umane cat si al speciei cu par si gaseste de indata contramasura.

- Yes, my lord !

Pe un ton voit autoritar, se adreseaza celor din echipa operativa:

- Va bag modulele creierelor voastre de kakat in baia de cositor (asta era una din cele mai urate injuraturi, la care Zu foarte rar apela, la adresa oamenilor artificiali). Ce asteptati ? Vreti sa ne descopere si sa compromitem o misiune de o asemenea anvergura?

- Yes, sire ! … No, sire !

Zu din nou catre expertul de langa el:

- Daca nu reusim sa blocam energetic vectorul femeie-vehicul, apelam la o varianta prozaica, conform mentalitatilor acestor fiinte pamantene: unul dintre cybermuni cu niste zdrente de haine pe el, si pe teasta metalica cu o peruca cu par blond, inzestrat cu o baza de date actualizata si adaptata la obiceiurile zonei, sa iese de indata la marginea drumului, sa incerce sa intre in contact de gradul patru cu fiinta din vehicul, si apoi sa o deturneze de la traseu.

- Yes, my lord.

- Daca si aceasta varianta pica, va las pe voi, hipercomputere inteligente cu ochi, de va ziceti oameni, sa gasiti solutia optima, prin inferenta datelor si informatiilor pe care le aveti stocate.

...

Misiune imposibila

Va spuneam candva, ca un vehicul spatial, o nava fotonica, a intrat in sistemul nostru Solar , de unde fiinte super-inteligente conduse de zeitatea MU, pregatesc pentru planeta Pamanat programul ENDUZE: sfarsitul actualei ere si inceperea alteia, cu totul si cu totul diferita, cu oameni super-dotati si tehnologii simple, eficiente, nepoluante, cu oameni care sa traiasca in echilibru si unitate cu natura si cosmosul.

*

Pe un perete arcuit, cu o lungime de 135 de grade, un ecran afiseaza imagini simultane din laboratoarele centrului de cercetare ale navei, codificate rectangular de la X00Y00 pana la X99Y99.
Laboratorul X69Y96 are experti umani si artificiali care trebuie sa modifice creierul uman, sa-l pregateasca pentru a face fata cerintelor noii ere.
Ei lucreaza nonstop, deoarece un expert artificial echivaleaza cu doi umani, astfel ca nu este nici un bai cand omul mai face pauza de o lulea (nu va mirati, nu fumeaza tutun).

Comandantul MU, prin unde cerebrale , convoaca seful laboratorului 69-96 si mini echipa artificiala.

De-indata i-au aparut in fata cei chemati, , omul-sef pe nume ZU, invaluit intr-un cocon de ceata argintie, ceilati doi oameni-sintetici, OS-69 respectiv OS-96, fiecare de o parte si de alta, in cocon verde-transparent.

- V-am pregatit o nava subfotonica, plecati de indata spre planeta albastra, radiografiati rasele umane si selectati acele creiere sanatoase , neatinse de nici o boala neurovegetativa, le criogenati , pentru a le pune la dispozitia expertilor care vor testa noul soft uman ADN ...

- Dar cum poate sa mai traiasca … da sa spuna ZU.

- Nu ma intrerupe, nici nu ai plecat pe planeta si déjà ai comportament de om nesigur, derutat. Tu trebuie sa dovedesti ca esti un super-om.
OS 69 si 96 se uita unul la altul si li se aprinde cate o lampa albastra.

- Chiar daca nu va sunt pe plac , eu trebuie sa ma lamuresc, ce pun in locul creierului pe care-l recoltez ?

Se asternu o liniste in salonul de comanda, ca daca ar fi existat o musca, sigur bazaitul acesteia i-ar fi derutat, musca mai exista doar ca mostra in muzeul navei. MU isi trecu mana peste capul chel, ii trimite prin puterea undelor gama, pe cei doi cu becuri licarind pe frunte, in planul doi, il aduce aproape de el pe ZU, care nu gandeste acum ca un super-om si-i sufla ragusit in fata, de i se ondula coconul :

- Te bag in uterul de unde ai venit, de ce-mi strici programul? De ce ZU, imi pui asemenea intrebare de fata cu cei doi cretini ? Stii ca ei nu au suflet!?

- …

- In urma navei tale, voi trimite mai multe discuri zburatoare cu oameni sintetici, de la care folosesti creierele, sunt de nivelul de complexitate al oamenilor actuali de pe Pamant.

- Yes, my lord !

- Noi am lasat pe planeta albastra acum 26000 de ani , in emisfera nordica, pe paralela 45 grade plus, minus un grad, inscrisuri ale civilizatiei noastre Maya. Ma astept ca astazi sa culegem roadele, sa gasim creiere foarte dezvoltate si sanatoase.

- Yes, my lord !

- Navighezi de la Est la Vest pe aceasta paralela, incepi mai intai cu teritoriul de se numeste Tartaria, unde am lasat primele scrieri pictografice, de la care sa se adape intreaga civilizatie umana. Sa cercetezi bine regiunea, trebuie sa gasesti creiere sanatoase.

- My lord, din ultimile date stocate in baza de date , dupa prima evaluare , reiese, ramane sa verificam , ca tot pe paralea de 45 grade din emisfera nordica, intr-o zona vecina cu Tartaria, numita Tri-Valy a crescut mult acivitatea intelectuala, sunt emanatii de unde cerebrale din acelea care ascund de fapt o bogata imaginatie a creierelor umane, dar unul ne-a atras atentia, este din cale afara dotat. Daca imi permiteti sa raman, sa-l goniometrez si sa-l identific, urmand apoi ca in cunostinta de cauza sa hotarati.

- Vezi ca timpul este pretios, ma intrerupi prea des, nu reusesti sa ma enervezi, eu mi-am sters starea asta din creier, cel mult poti sa ma stresezi. Cred ca esti confuz. In zona fostei civilizatii Maya, vei gasi un centru mare de cercetare in domenii de varf ale tehnologiei umane, care se numeste Silicon Vally.

...!!

- De acolo sa recoltezi creiere, de ele avem nevoie pentru a pune bazele unei noi creaturi umane. Nu stiu ce-ti veni cu Tri-Valy.

Nu s-a mai auzit cuvenitul salut de respect pe care ZU se cuvenea sa-l dea, MU i-a expediat pe toti trei de unde au venit.
Ramane sa cugete indelung daca sa-l mai trimita sau nu pe ZU pe Pamant.

O noua era

Nava fotonica, o sfera imensa de lumina, apartinand unei supercivilizatii,se indreapta spre Terra, in cadrul programului ENDUZE.
Traiectoria navei este supravegheata de un sistem expert, un sistem cu inteligenta artificiala, legat de puncte stelare. Ultima corectie severa s-a aplicat la intrarea in Calea Lactee , galaxie de o forma aparte fata de forma spirala a galaxiei Andromeda.
Dupa o distanta de 9999 de ani lumina, nava a intrat in sistemul planetar in care se gasea Terra ,la peste 20000 ani lumina de centrul galaxiei.
Dupa efectuarea cu succes a acestei manevre , capetenia expeditiei, MU aflat in modulul de comanda, s-a lasat cuprins de un lichid gelatinos cu irizatii, de forma unui fotoliu, care ii coferea o stare placuta si ii facilita conectarea activitatii cerebrale la celealte compartimente ale navei.
Undele alfa ale creierului sau au comandat afisarea hartii sistemului Solar . Harta , de fapt o holograma, umpluse tot spatiul modulului. MU se afla printre planete, de fapt planetele veneau spre el si nu i-a fost greu sa recunoasca imaginea holografica a Terrei. Undele cerebrale teta i-au adus imaginea foarte aproape, avea sentimentul ca tine casa stramosilor lui ,vechea civilzatie Maya. Aceasta slabiciune l-a parasit imediat,venise sa indeplineasca o misiune.
A cerut actualizarea ceasului planetei, care s-a afisat instantaneu. Ceasul, pus la zero dupa ultima expeditie, indica acum 25996 rotatii in jurul Soarelui. MU mai avea un ragaz de 4 rotaii pentru a indeplini cerintele programul ENDUZE , sfarsitul erei si inceputul unei noi ere de 26000 ani.
Gandurile , de fapt semnale sub forma de unde erau instantaneu transmise cybermunilor aflati in diferite compartimente de lucru ale navei. Cybermun, un semi-om , sistem bio-opto-electronic de stocare, prelucrare , transmitere, receptie, afisare de date si informatii.
La comanda stapanului si-au indreptat sistemele de cautare si captare spre Terra. Printr-un proces de baleiere a fiecarei portiuni a planetei se receptioneaza semnale despre campul electromagnetic al planetei, despre campurile bioenergetice ale oamenilor , a tuturor vietuitoarelor.
Urmeaza un proces laborios de prelucrare si formare a bazei de date.
Memorii uriase inmagazineaza spectrele fiecarei fiinte de pe Terra. Amprenta spectrala este particularizata prin unda modulatoare a purtatoarei. Frecventa purtatoare este de fapt frecventa de pusatie a planetei si are valoarea de 7.83 Hz. Modulatoarea este un sir de impulsuri a caror frecventa copiaza de fapt ADN-ul uman, gandurile si activitatea creierului.
Noianul de date si informatii, dupa procesare, se transforma pentru fiecare om intr-un fisier binar al bazei umane de date.
Echipa de experti condusa de MU, in urma analizei si sintezei bazei de date, va trebui sa modeleze ADN-ul fiintelor ce vor popula Terra in noua era.
MU a lasat pe cybermuni sa-si finalizeze treaba primita, a apasat pe bratara, lichidul l-a invaluit copiindu-i forma, pulsand o lumina slaba de culoarea levanticai .