27 aug. 2008

De la sufocant la suprarealism

Am încercat, nu e nici o crimă, să împerechez substantive cu adjective. Adejectivul sufocant cu neamurile lui: sufocantă, sufocanţi, sufocante şi substantivele: şosea, ziar, maşină, oraş, plajă, post de televiziune, vedeta, reclamă, festival, statiune, mare ...

A trebuit să fiu atent la Rh (vine de la maimuţa maccacus rhesus), pentru a nu fi nici un risc cu împerecherea.

Plajă sufocantă? Da! Ambele au Rh negativ :

zonele private deţinute de operatorii de plajă (sic!) sunt mult mai întise decât zonele libere şi ocupă prim planul plajei cu ciuperci din stuf si canapele ţepene din plastic;

în zonele libere, cei care doresc să se bronzeze ecologic, ca şopârla direct pe nisip, sunt mai mulţi, dovadă stau prosoapele, cearşafurile şi alte cârpe flauşate, la depărtare unele de altele, măsurată în centimetri-sufocanţi;

sufocant este şi traficul de plajă: ciupercarii din prim-planul plajei trec printre sopârlele din planul doi, îi cheamă stomacul pe terasă de unde cumpără bere la pahar sau un carton cu langoşi stropiţi cu dulceaţă;

şopârlele şi ciupercarii se amestecă în mare, marea este a tuturora, a celor mici care se pişă sau se cacă, a celor care joacă mingea în şi peste capetele altora, a ski-jet-urilor, rechini mecanici, jucării mortale călărite şi nu conduse de nesăbuiţi, uneori foarte aproape de cei care preferă să se scalde;

indiferent unde te afli pe plajă sau în apă, nu poţi conversa pe un ton normal, când din lazi mari, negre, numite şi incinte acustice, pleacă unde sonore, ca nişte balauri, superpower, ce ar vrea să fie melodii, chiar hiturile verii;

nicolae guţă ţipă: vrea gagica mea la mare, motivul este cât se poate de real: este albă pe picioare.

Aici m-am oprit să mai împerechez cuvinte.
L-am luat pe Mircea Cartărescu de pe raft.
În pururi tânăr înfaşurat în pixeli, el îl dezbracă de adjectivul suprarealist pe Gellu Naum.

„Mi-a fost drag Gellu Naum, deşi nu l-am înţeles niciodată. Nu l-am frecventat nici cînd mulţi colegi congeneri ai mei făceau pelerinaje la Comana, din care se-ntorceau transfiguraţi. Ne-am intersectat de câteva ori: într-un aeroport, într-o casă de oaspeţi de pe malul golfului Biscaya, într-o sală de conferinţe le Paris. Niciodată n-am avut impresia că m-a văzut cu adevărat. Contactul ochi în ochi a lipsit între noi. Îl respect aşa cum respect tot ce mă depăşeşte, ce nu intră în ţeasta îngustă a ideii mele despre poezie. M-am temut mereu de poezia lui, aşa cum furnicile ocolesc de departe capcanele de nisip ale leului furnicilor. Dar faptul că trăia undeva, la Comana, un patriarh a unei altfel de poezii a fost mereu important pentru mine. Iar dispariţia lui dintre noi m-a întristat ca atunci când am citit cum s-a stins ultimul bătrân care vorbea limba dalmată.”

De fapt suprarealismul nu trebuie să se predea în şcoală, suprarealismul nu există, există poeţi, artişti, ... turişti, cu o imaginaţie care se alimentează din zona iraţionalului.

2 comentarii: