A Hooo!

Aho, aho, copii şi fraţi,

Staţi puţin şi nu plecaţi,

La fereastră vă alăturaţi,

Pluguşoru’ lecturaţi!

Anu' ăsta ce stă să  plece!

N-a fost cel mai bun din ultimii zece.

Cu scandaluri, intrigi, dispute, televizate

A fost ca-n război  pe redute, frate!

Ne-a adus criză la bilă şi-n piept angină,

De-i întrebi, nimeni nu-i de vină.

Ia mai mânaţi măi!

Şi daţi în ei cu biciu'!

Aho! Hooo!

Semne bune Anu' ce vine are?!

Când banul de la  femei  l-au împrumutat,

Viitorul copiilor l-au amanetat.

Cu acelaşi om mic şi umil la guvernare

Banu' încape pe mâini clientelare. 

Ia mai mânaţi măi!

Şi asmuţiţi pe ei dulăii!

Aho! Hooo!

Semne bune Anu' ce vine are?!

Cu şefa Camerei, cu mintea cât un grăunte,

Legea, fărădelege, trece ca un zbor de erete.

Cu acelaşi preşedinte, fost guşar,

Lacheii joacă traşi de păpuşar.

 Ia mai mânaţi flăcăi,

Şi daţi în ei cu biciu' 

Să le crape obrazu', şoriciu',

Aho! Hooo!

Semne bune Anu' ce vine are?!

Aho, aho copii şi fraţi

Staţi puţin şi nu plecaţi,

Şi pe blog vă adunaţi

Anu' Nou să-ntâmpinaţi !

Mâine Anu'  se-noieşte,

Pe toţi Omu' vă iubeşte,

Şi aşa vă blogosloveşte :

Să fiţi sănătoşi, buni , voioşi,

Iar cu semenii nevoiaşi,

Să fiţi milostivi şi darnici

Să nu fiţi mânioşi şi falnici!

Hăi! Hăi! să nu fiţi răi!

Să fiţi demni, să fiţi oneşti, să nu puneţi botul

Pentru un pumn de mălai să nu le daţi votul!

Iar la Anu' ce vine pe cei buni să-i votaţi bine!

Luaţi aminte măi! Hăi! Hăi! 

Semne bune Anu' ce vine are!

Semne bune de belşug, 

Pentru brazda de sub plug!

La Anu' şi La Mulţi Ani!

Kim-ul lor şi Kinul nostru

Sursa foto: aici, BBC!

Sute de mii de oameni  varsă râuri de lacrimi pe străzile Phenianului. Cu puterile care le mai au ( sunt vlăguiţi, de supărare au renunţat la raţia de orez), îl jelesc pe al lor suprem conducător, Kim Jong-il. Au primit, ca un fel de pomană, un peşte congelat şi fără cap. Aşa că se vor întrema, vor prinde din nou puteri pentru a continua construcţia fomunismului în patria lor, sub aripa ocrotitoare a noului conducător, Kim Jong-un, fiul.  Aşa înfometaţi cum sunt, mai au puteri să dea cu capul de pământ. 

Ca să le înţelegi durerea, ar trebui să nu mănânci un an de zile, nimic  altceva, decât câte un bol de orez pe zi şi să bei apă de ploaie scursă de pe frunze. (şi asta băută cu măsură, doar nu plouă în fiecare zi)... 

Kinul nostru de acum mai bine de doăzeci de ani, ne ceartă, arătându-ne cu degetul arătător întins spre Coreea de Nord. Este stranie coincidenţa temporală. Kim a murit în 17 decembrie şi va fi înhumat în 29 decembrie, exact perioada de sfârşit al fostului nostru neiubit conducător. 

 Cred că se şi întreabă, dacă mai poate să o facă, de ce nu a avut parte măcar de a mia parte din fastuoasa ceremonie coreeană. Mai ales că a avut merite mult mai mari decât ale actualului defunct nord-coreean. Doar câţiva cetăţeni l-au petrecut la groapă pe  Kinul nostru.  Agenturile străine în cârdăşie cu cozile de topor din interior l-au lucrat, l-au făcut chiar de Crăciun. Aşa ghinion pentru el şi noroc pentru poporul lui, mai rar să se întâmple.

Noi am scăpat, se pare, de Kinul nostru, ei vor scăpa de Kim-ul lor?

Sursa foto: ibidem

După cum sunt îmbrăcaţi par a fi oameni de bine... să fi pătruns şi la ei agenturile străine?

Graţie locaţiei

Doamne cu ce-am greşit, noi pământenii, de ne-ai trimis atât de departe de Ceruri?

Poate că  noi, cu păcatul dintâi în măduva oaselor, nu putem înţelege cu mintea noastră, atâta cât ne-ai lăsat, care au fost, şi mai credem că sunt şi vor mai fi mărinimoasele Tale intenţii.

Dacă am fi stat numai într-o stare de contemplaţie, şi să ne  minunăm de toate cele pe care, din bunătatea Ta nemărginită,  ni le-ai lăsat pe Pământ, n-am mai fi născocit atâtea şi atâtea lucruri, unele şi cu-n strop de-nteligenţă în ele,  încât s-ajungem, noi păcătoşii, până acolo încât să ne permitem să spunem că noi suntem întruchiparea Ta.

Oare, dacă printre atâtea şi atâtea scule nu am fi născocit telescopul nu am fi văzut în veci această icoană din  Calea Lactee, întinsă pe distanţe de ani lumină? … Unii îşi permit o aroganţă - să o asemene cu-n înger! 

Tu ce ne spui, Doamne?

Sursa foto: cdnews 

Până o veni acele zile ca omul să-l vadă pe înger cu ochiul liber, şi nu cu prelungitorul optic, noi nu vom  înceta să spunem poveşti, să înalţăm cântări naşterii Tale, Hristoase!  

Trei crai de la răsărit
Spre stea au călătorit,
Ş-au mers după cum citim,
Până la Ierusalim.

Acolo dac-au ajuns,
Steaua-n nori li s-a ascuns.
Si le-a fost a se plimba,
Prin oraş a întreba:

“Unde s-a născut”- zicând-
“Un crai mar,e de curând?”
Iar Irod împarat
Auzind, s-a tulburat.

Pe crai grabnic i-a chemat
Şi-n  taină i-a-ntrebat,
Ispitindu-i vru setos,
Ca să afle pe Hristos.

Craii, dacă au plecat,
Steaua iar s-a arătat,
Şi-a mers pân-a stătut
Und-era pruncul născut.

Şi cu toţi s-au bucurat,
Pe Hristos dacă-au aflat
Cu daruri s-au închinat
Ca unui Mare  împărat.

Numai STEAUA

Într-o  seară de iarnă, la ore târzii,  când cei mici dormeau cu gândul la Moş Crăciun,  STEAUA  străluci pe cerul EUROPA LEAGUE. 

Cine mai credea în ea?  Nici cei care altădată se  mândreau cu ea.  

Iată că a reapărut  o novă ce va  lumina drumul ei spre  cupa EUROPA LEAGUE.

Hai cu  STEAUA, să colindăm EUROPA! 

STEAUA sus răsare, îi echipă mare, STEAUA străluceşte şi lumii  vesteşte că va lupta voiniceşte cu cei pe care sorţii îi va scoate-n cale până la  Marea Finală ce se va juca  pe Arena Naţională.

Iată că mai ieri aflarăm că sorţii îi opune STELEI pe TWENTE.

Fie ca la  prima colindare, STEAUA să facă şvaiţer brânza olandeză!  

Azi mai bine decât mâine

Nu se mai gată zilele de post! Sunt dincolo de jumătatea drumului până la Ignat. 

De la Ignat până la Crăciun, cine e ăla care n-o să guste din porcării? 

Ca să treacă mai repede timpul, e o iluzie de fapt, îmi caut de treabă prin bucătărie...

Dintr-un ciorchine de banane, rup una,... coaja i-o desfac în trei fâşii,… îi iau miezul şi-l rup în trei,… bucăţile le pun într-un vas înalt,… din farfuria cu portocale iau la întâmplare două, toate sun la fel,… le retez la vârf, pe rând, una câte una,…le crestez de-a lungul, mergând cu vărful cuţitului pe un meridian imaginar,… le jupuiesc, cojile se răsfrâng,... aşa portocala pare ca o floare de lotus… cu degetele le desfac felii, felii, cu grijă să nu le sparg peliţa, le adun în căuşul palmelor,... le dau drumul să cadă în vas, peste bucăţile de banană… mai adaug, mai mult pentru aromă şi culoare, boabele negre culese de pe un strugure… iau din frigider cutia de carton cu lapte de soia,  import din peninsula iberică, din care torn cam cât ar curge rotind-o de două ori deasupra vasului… peste acestea toate adunate, adaug coniac imperial,... tot ce mai era pe fundul sticlei Courvoisier!… bag în priză ştecherul sculei, scula e un mixer, are o formă alungită,… apuc scula cu amândouă mâinile,… o afund în fructele din vas, apăs cu degetul mare pe comutator, îl ţin apăsat,…zgomotul şi mişcarea bruscă de rotire a cuţitului îmi transmite o vibraţie prin tot corpul,… o ţin zdravăn în mâini, nu o slăbesc, o ridic şi o cobor pe verticală,… când o afund  scula geme înfundat, răguşit, când o scot ea îşi schimă tonalitatea, are un sunet ascuţit, ca un guiţat,… din câteva mişcări, sus-jos, sus-jos, în vas râmîne o zeamă vâscoasă de culoare galben-portocaliu, amestecat cu mov,… pun scula alăturea de vas (cum am luat mâna   de pe ea, s-a şi oprit),… nu mă pot abţine să nu gust din ceea ce am făcut cu mâinile mele,… iau din sucul prelins pe pereţii vasului cam cât s-ar aduna pe un vârf de deget,… hmmm!... gust acrişor-dulce,... simt şi aromă de coniac,…declar ca bun pentru consum,… răstorn sucul într-o farfurie adâncă, de fapt e mai mult decât un suc, mai este acolo şi mulă pulpă.

După ce am consumat delicioasa cremă de fructe, mă simt,… cum să zic,… uşor ca un balon,… sunt mai optimist,...  nu mă interesează câte zile de post mai sunt,... nici dacă în bugetul de la anu'  vor mai fi bani destui pentru plata salariilor şi pensiilor…Existenţialism!

Îmi vine să citesc…o poezie…de...Geo Bogza… Răsfoiesc,… mă opresc la:

Coşmarul

Rătaceam parcă printr-un oraş al câinilor. 

Câini, numai câini treceau pe strada: 

Unii intr-o parte, altii în alta. 

Toti purtau câte o servietă gălbuie 

Şi treceau, plini de importantă, într-o parte si alta. 

Mirarea mea n-ar fi fost atât de mare, 

Şi nici spaima ce m-a lipit de ziduri, 

Daca din privirile pe care mi le aruncau 

N-aş fi inteles că servietele lor erau croite 

Din piele de om.

Mai mult decât încălzirea globală

Bate vântul! Bate din toate părţile, de la APUS, de la RĂSĂRIT! Şi nu e rece cum ar trebui să fie pentru luna decembrie. Bate un vânt cald. Nu este un semn bun ca mai în urmă cu două decenii şi doi ani peste ele. Va fi mai mult decât o revoluţie!  Tare mi-e teamă că vom vedea, tramnsmis în direct de către televiziuni, începutul celui mai cumplit război din acest secol.

 Va bate un vânt cu neutroni, sau neutronii vor veni cu vântul! Se va încălzi pământul. Se vor încălzi oamenii. Va fi o încălzire globală, alta decât cea de care ne tot plângem. Suntem pregătiţi pentru a înfrunta orgiile acestei posibile conflagraţii? Ce ar trebui să avem şi nu avem? Unde ar trebui să ne adăpostim ca să scăpăm cu viaţă. O spun nu din laşitate ci din spirit de conservare, pe care îl are orice om, de altfel. Fiecare se gândeşte cum să scape cu viaţă el şi cei apropiaţi...

Circulă în mediile de informare, pe internet tot felul de scenarii despre începerea unui război în Orientul Mijlociu  Doar un eemplu:  Syria-Iran-Turkey: New war scenarios in the Middle East  
Extinderea lui la scară planetară va însemna printre multe alte rele şi  pieirea a cca. unui miliard de oameni!

Ca orice credincios, spun să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva! Sau, în altă variantă, cum ne-o fi norocul! Oare am ajuns să fim aşa de mulţi ca număr încât Dumnezeu nu ne mai ştie, nu ne mai are în grija lui? De fapt vom înţelege mai bine sensul expresiei : Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii! Care sfinţi veţi zice? Cum, care? Dintre iranieni, americani, izraelieni, sirieni, ruşi, libanezi, chinezi, indieni, pakistanezi, afgani, irakieni, turci, francezi, englezi, egipteni, libieni... doar aceia care se află în acest timp la butoanele puterii (ordinea este aleatorie, şi cei de faţă, românii se exclud!)...
Eu nu doresc decât La mulţi ani, LUME!

Românie Maică

îmi alin amarul ascultând Rapsodia Română nr.1 dăruită nouă de marele tău fiu George Enescu!



Interpretată de Filarmonica de stat din Botoşani, continuatoarea Societăţii Muzicale "Armonia" fondata în anul 1883 de Alexandra Saint-Georges. În anul 1881 se năştea George Enescu ( Liveni, jud. Botoşani)!

LUMEA are la bani!

Franc,  Dinar, Rial,  Rubla, Krona, Lira,  Leu, Ringgit, Yuan,  Bolivar, Baht,  Kuna, Pula,  Rupee, Pund, Lat, Rand,  Euro, Dollar, Peso,  Yen, Kroner, Rupiah, Shekel,  Forint, Leva,  Litas, Tenge, Franc,...

Sunt bani pentru toate naţiile LUMII, de toate felurile, de toate mărimile şi culorile, şi totuşi!...

Numai în pielea unui extraterestru să nu  fii!  Să vii de  la ani lumină distanţă ca să cumperi un kil de seminţe de dovleac, într-un  supermarket aflat la intersecţia unui meridian cu o paralelă şi când ajungi la casă să nu ai nici  Lira, nici Leul, nici Euro,  nici Pula, nici Dollarul, nici Shekelul,...

E doar o supoziţie. Poate că înainte de a porni pe  drumul intergalactic spre Pământ, extraterestru  consultă  internetul lui sau al nostru, primul care se deschide mai repede,  şi află care este tipul de  monedă în care se poate face plata pentru un kil de semiţe. Şi totuşi!...

  Distanţa fiind enorm de mare, pe când pleacă de acasă, el  vede că Euro există, dar când ajunge pe Pământ, la casa din supermarketul de la Mila 23 pentru a plăti un kil de seminţe, constată cu stupoare că moneda Euro nu mai are valoare... Ce să facă în acest caz extraterestrul? Devine poet!   Era pe când nu îl aveam, astăzi îl am şi nu e!

Ce păţeşte cu Euro, extraterestru poate păţi la fel  cu oricare altă monedă a LUMII: Franc,  Dinar, Rial,  Rubla, Krona, Lira,  Leu, Ringgit, Yuan,  Bolivar, Baht,  Kuna, Pula,  Rupee, Pund, Lat, Rand, Dollar, Peso,  Yen, Kroner, Rupiah, Shekel,  Forint, Leva,  Litas, Tenge, Franc,...

Un AR de cuvinte -1

Dezlegarea unor definiţii  din careul    Tehnică militară, mărimea 10x10, compus  de  Paul HAŞAŞ din Oradea ( REBUS nr. 11 din 2011).

Nu mi-a trebuit cine ştie ce pregătire... militară pentru a dezlega misterul acestor  definiţii. Ele  sunt  accesibile chiar şi celor care nu au  făcut armată.

magazia de cartuşe...  TUTUNGERIE

înaintează în poziţia târâş printre tufişuri...  MUR

iese ca o cârpă din război... TESATURA


fac de gardă la intrare... USIERI


material de război băgat în saci... IUTA


ţintă atinsă din poziţia culcat (pl.)... ATIPIRI


ataşaţi pe aceeaşi linie a frontului... ALATURATI


efectivul din faţa armelor... INAMIC


regimentul 15 la arme!... RM


lucrarea celor de la geniu... ARTA


soldat sub semnul crucii... SANITAR


încărcătura fumigenă a unor cartuşe... TIGARĂ


a se întări după un exerciţiu cu foc... CALI


agent de legătură în armată!...   ATA

Supliment, o definiţie fără răspuns:

Un cap negru apărut după un tufiş alb...
(Din careul Ilustraţii, de Ilie SOCOLOV - Timişoara).

P.S.
Nu vei fi învinuit de rasism!

11.11.11.

Astăzi, ziua unsprezece, luna unsprezece, anul  unsprezece, ora unsprezece, minutul unsprezece, secunda  unsprezce...  dracul nu venise la  întâlnirea omenirii cu apocalipsa. Nu ni se împlini sorocul. Ce dracu făcea dracul?  Era  ocupat până peste cap, până peste coarne. Băga beţe-n vârtelniţa Pământului. Al dracului beţe se rupeau  unul câte unul. Văzând că nu izbuteşte s-o oprească   la ţanc, din negru cum era se făcu roşu, apoi din roşu se făcu negru. Şi tot aşa o ţinu cu semaforul timp de un minut până se rupse vraja. Se deschise porţile  infernului. Dracul cu oftica ce o adună în el   plecă ţinându-se de un fus   în hăul ce se căscă sub el. Se duse învârtindu-se, acasă, în infern. Să stea dracului, acolo,  fix o sută de ani!

Povestea calului Geană

Calul Geană nu a cunoscut niciodată   gloria. Nu a terminat primul nicio cursă hipică de pe    niciun  hipodrom din ţară. La prima vedere părea un cal de rasă. Dar, nu după dantură, căci avea dinţii moi, nu ştia să muşte. Avea, privit de departe,  aerul unui cal de cursă. A fost un cal umblat prin lumea bună a cailor pur sânge  încă decând era un mânz zburdalnic. A fost şi un port-drapel  al cailor noştri de rasă dâmboviţeană. Nu-i de ici de colea să ai un cal care să cunoască o limbă de circulaţie intercabalină. Este adevărat,  în postura de ambasador în ţara hergheliilor de cai  a dus o viaţă de gentlemen, dacă se poate spune aşa. Am văzut şi cai gentlemeni. După ce s-a întors acasă, Geană, căluţul, încă  nu avea toate atributele unui armăsar,   a fost de îndată înregistart  în partida cailor de cursă. Mai întâi a trebuit să se obişnuiască cu  furajele autohtone, mai mult fân şi paie decât boabe şi concentrate.  Apoi a fost scos la antrenamet, în manej, să înveţe  mersul la trap. Până să ajungă să alerge cu cabrioleta după fundul lui, el a fost înhămat la o căruţă de ţară. Câţiva ani a tras-o după el  pe drumuri desfundate.  Nu i-a fost uşor, dar, n-avea încotro, trebuia să se pregătească pentru cursa de pe hipodromul de la Cotroceni. O cursă de cai la care s-au pus în joc mulţi bani, nu toţi la vedere. Un  cal bine cotat la casele de pariuri a fost calul Chioru'. Acesta nu era un cal de rasă, nu era pur sânge englez, nici arab, mai degrabă aducea cu un cal asiatic, tătărăsc, adică certăreţ. Avea în schimb iuţeală… în picioare, şiretenie multă în capul lui pleşuv. Chior şi făr de coamă!, dacă s-a mai pomenit cândva aşa ceva! Chioru' s-a calificat în cursa finală printr-un noroc, sau printr-o întâmplare. Calul ce alerga înaintea lui, un cal pur sânge, pur şi simplu din senin s-a răsturnat cu tot cu cabrioletă. Chioru'  nu a fost  străin de acea păţanie stranie. Dar, nici nu s-a dorit să se afle adevărul. Cei care pariaseră pe el au împiedicat pe toate căile să se facă lumină.

Unde mai este fala hipismului  de dinainte de ciuma roşie? O întrebare retorică.

Totuşi, până la cursa finală, la casa de pariuri, calul Geană avea o cotă sensibil mai mare decât  Chioru'.  Cei doi  urmau să se întreacă pe hipodromul de la Cotroceni. Jocheii şi oamenii de la grajduri, roiau pe lângă trăpaşi, aveau menirea de a face totul ca ei să fie în formă maximă pentru cursa de a doua zi. Ceva s-a întâmplat în noaptea de dinaintea întrecerii. A doua zi calul Geană nu a mai fost calul în care aveau încredere deplină toţi cei care pariaseră pe el. Şi nu au fost puţini. A alergat pe pistă ca o gloabă. Se vedea de la o poştă că nu mai avea vlagă. Cine îl vlăguise?  Pe cine întrebai îţi răspundea, cu siguranţă, că  peste noapte i s-a băgat o iapă în grajd. Şi mai ştiau şi care-i iapa.  Cum nu ştii? Iapa cea vânătă a lu Vântu. Vântu era un parior înrăit al cursele de cai. Dacă voiai să te lămureşti, să înţelegi cum de a fost posibil să ajungă o iapă în grajd la Geană, n-aveai cum. Până la urmă nu mai interesa pe nimeni a cui era iapa. Se lăsase o tăcere generală. Parcă se întâlniseră mutul cu surdul.

Mare durere a fost printre pariorii  la cursa  de doi cai de pe hipodromul de la Cotroceni. A câştigat calul de rasă îndoielnică şi cu o poreclă pe măsură, Chioru'. Auzi tu! Chioru' să câştige cursa de cai! Uite că se poate! N-a avut coamă, dar, a avut  picioare. Alerga de ziceai că îl alungă din urmă tătarii. S-a mers şi pe pista asta: nu care cumva l-au ajutat tătarii? Ca multe altele, această pistă de investigaţii  a fost de îndată abandonată. Chioru' îi luase faţa lui  Geană!Nu cu mult în faţă, dar, suficient ca el, Chioru' să pună primul copita pe linia de sosire. 

Sursa foto!

Aceasta a fost şi ultima cursă pentru calul Geană. Şi unde mai pui că a avut parte de un  jocheu profesionist cu o vastă experienţă, un jocheu ce călărise mult la viaţa lui. În zadar. Nimeni nu a mai avea câtuşi de puţină tragere de inimă să mai parieze pe el. Apoi, toţi pariorii  s-au lămurit că iapa lu' Vântu fusese în grajd la Geană.  Dovada? Nu după mult timp,  iapa lu Vântu a fătat un mânz. Mânzul Monta. Când mânzul a prins puteri, nu mai era loc pentru amândoi în aria  padocului. Mânzul nărăvaş nici nu voia să audă că  Geană îi este tată. Într-o zi armăsarul Monta, cel puţin aşa îi plăcea să i se spună, i-a dat o lovitură  de copită de l-a scos pe Geană din padoc. Pentru Monta, Geană nu făcea mai mult decât o gloabă. Gloaba de Geană nu s-a predat cu una cu două. A ieşit din padoc prin dos, lovit cu o copită în crupă, şi a intrat pe poarta  din faţă, ca şi cum nimic nu i s-ar fi întâmplat. A rămas cu gândul la ovăzul din ieslea de la Cotroceni. Salivează, doar atât. Nimeni nu mai pariează pe el. La casele de pariuri  nu are nicio cotă, sau altfel spus, el este cotat ca  o mârţoagă...

 Se prea poate, ca povestea calului Geană să nu se încheie aici.

***

Vă recomand:

Gabriela Savitsky, "V" de la cârlan

Mordechai, Prostălăul şi prostănacul

Prioritate de stânga!

Ocupaţi intersecţiile! Ordinul măriei sale, primarul urbei, este executat întocmai. Intersecţiile oraşului sunt rând pe rând transformate în şantiere în urma cărora râmân insule de pământ rotunde şi ţuguiate ca nişte mameloane. Sunt acoperite cu gazon, cu straturi de flori, cu arbori pitici. O mană cerească pentru furnizorul... Gurele rele spun că acesta ar fi o firmă a doamnei din anturajul primarului.

Cert este că mameloanelor, acoperite cu flori şi arbuşti exotici, le acordăm prioritate de stânga ori de câte ori întrăm în sensul giratoriu. Intesecţie girostabilizată pe bani publici giraţi de primar şi cosilierii municipali.

Este adevărat că se circulă mai fluent, nu mai arzi gazul la stop, nu mai rişti să treci pe roşu. Te înscrii în mişcarea de giraţie cu privirea ageră spre stânga, şi te roteşti de la dreapta spre stânga, ca intr-un dans de dame-tangou. Ce-i lipseşte unui şofer ?...

Vom vedea peste un an dacă electoratul braşovean va glisa de la dreapta spre stânga, ca şoferii în intesecţiile cu sens giratoriu.

O zi, Rege

Astăzi la ora 10 dimineaţa, Furtună la palat...,  film serial ce  a fost amânat de către TVR1 pentru a transmite în direct, de la Palatul Parlamentului, discursul Regelui Mihai I cu prilejul aniversării venerabilei sale vârste. La mulţi ani! i-am transmis  şi eu, privindu-l pe sticlă,  din sufragerie- parlamentul  familiei.(Ce-i drept eram doar eu de data aceasta; ceilalţi au găsit diverse motive să lipsească: la slujbă, la piaţă,  în curte la joacă).

În discursul său, de-o manieră  regală, M.S. Regele Mihai I s- a distanţat de  oamenii politici ai momentului, fie ei de la  putere, fie din opoziţie. Pe toţi i-a băgat  în aceeaşi oală. (Expresia îmi aparţine).

Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale parlamentului anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

(Cel ce se crede mai presus de toţi şi de toate, spunea,  ieri de cu seară : -...un mesaj care să spună, ce?)

Cele mai importante lucruri de dobândit după libertate şi democraţie sunt şi demnitatea. Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească.

(Cel ce se crede mai presus de toţi şi de toate, spunea, ieri de cu seară: -un mesaj care să spună, ce?)

România are nevoie de infrastructură. Agricultura nu este un domeniu al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.

(Cel ce se crede mai presus de toţi şi de toate, spunea, ieri de cu seară: -un mesaj care să spună, ce?)

România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.

(Cel ce se crede mai presus de toţi şi de toate, spunea, ieri de cu seară: -un mesaj care să spună, ce?)

Nu văd România de astăzi ca pe o moşternire de la părinţi ci ca pe o ţară luată cu împrumut de la copiii noştri.

(Cel ce se crede mai presus de toţi şi de toate, spunea, ieri de cu seară: -un mesaj care să spună, ce?)

Ca şi la începutul discursului, şi la sfârşitul lui, cei prezenţi în sală au aplaudat frenetic, minute în şir. Ca să vezi  ce poate să facă din ei un discurs, de zece minute, al regelui.

Astăzi România a dat un măgar pentru un regat. 

Regatul pentru un măgar

Trei, Doamne! toate trei!

Maccabeii din Haifa i-au foot-out   pe gigeii din Pipera (steliştii nu mai au stadionul din  Ghencea) de i-a sărit Stelei  praful şi smalţul  de pe trofeul Cupei campionilor ediţia 1986. (Maccabi Haifa 5, Steaua 0)

Rapidiştii au rămas cu gura căscată, au mâncat gaura covrigului polonez; vagonul de dormit  a lui Copos a  deraiat pe noul gazon olandez al superbei construcţii National Arena. (Rapid 0, Legia Varşovia 1)

Vasluienii lui Porumboiu, au căzut în ambuscada  pe pajiştea arenei  Jose Alvalade;  ştefan cel mare al moldovenilor, brazilianul Wesley, s-a dus în Muma lui, a călcat pe roşu. ( Sporting Lisabona 2, Vaslui 0)

Trei Doamne, toate trei n-au făcut nimica, de zici c-au văzut pisica pe drumul de costişă...ce duce la Vaslui, Pipera, Giuleşti!

P.S. Citiţi şi aici! 

Bată-te norocu să te bată!

Evrika! Am găsit formula magică, o replică jocului de noroc: la 6 din 49! Nu o s-o păstrez pentru mine. O dezvălui. Nu sunt egoist. E câştigătoare sută la sută! 

Pun în fiecare săptămână, nu contează ziua, câte10 lei într-un ciorap-plic. La sfârşitul anului înainte de  Marea tragere - 6 din 49 a Revelionului,  voi deschide plicul şi,  voi număr 52 de hârtii de câte 10 lei, adică 520 de lei! Incredibil!  E mai mult decât dacă, printr-un noroc ce  nu e sigur că l-aş fi avut de-a lungul anului, mi-ar fi ieşit o variantă cu patru numere câştigătoare la 6 din 49. În paranteză vă dezvălui, cu regret în tastă, că de când joc la 6 din 49 nu mi-a işit decât  două numere, şi astea o sigură dată!

Gata! De la 1 ianuarie 2012 voi juca la 52 de 10 în loc de 6 din 49! Oricâţi ar juca eu voi fi sigur de varianta mea câştigătoare! 

P.S. Cine nu se mulţumeşte cu puţin, există şi varianta de depunere 52 ori 200 lei, şi astfel îşi asigură un câştig similar celui  de la  categoria a doua a joculu 6 din 49!

 

De Lire

Dacă nu ar fi dat năvală Gerilă, nu m-aş fi apucat să răstorn totul din calea mea. Da, aşa m-am trezit într-o bună dimineaţă, cu o bucurie soră cu De Lire, şi o putere herculiană de a lua totul în răspăr. De ce nu? şi în răsmăr, în răsgutui, în răsnuc, şi chiar în răscastan (pe ăsta sunt supărat rău, încă din toamna trecută)… Cum să stau cu mâinile, de herculean, în sân. Nu-s ţaţă! M-a incitat priveliştea din jurul meu: mai alaltăieri copacii  aveau frunzele pe crengi, multe din ele verzi, încă sănătoase, iar ieri erau acoperite cu  fulgi, era bine dacă erau de găină,  dar, nu, erau de zăpadă. Ca într-un scenariu de film crime scene, el, Gerilă a omorât tot ce era verde.

-Nu putea-i să  ai răbdare, Tu, balaurul îngheţurilor? Nu puteai să mai întârzii în Laponia, în hangarul din aeroport? Numai cu  avionul îţi place să călătoreşti! Nu puteaisă vii cu trenul marfar? Te-ai grăbit ca fata popii la măritat!

Mi-am făcut semnul crucii, mi-am scuipat în palme (nu port mănuşi). Îmi ieşise în cale un nuc. L-am  luat de trunchi,   l-am smuls din pământ, apoi cu un mic efort l-am întors cu rădăcinile în sus, la aer, l-am scuturat de toate frunzele degerate şi nucile îngheţate,  apoi l-am întors, mai aveam putere să mă uit la el: îl vedeam ca o nălucă ce-i crescuse  în cap crengi.  Nu puteam să-l ţin mult aşa. Mai aşteptau şi alţii la rând. L-am înfipt,  cu toată forţa de care eram capabil, în locul de unde îl scosesem,  unde îi făcusem un pat mai mult din nuci decât din frunze (frunzele au fost luate de vântul pe care îl stârnisem), ca să-i  facă, peste iarnă, masaj  la picioare, la rădăcini, unde  până la primăvară va avea destul timp să se aşeze bine la loc.

Acelaşi lucru am făcut şi cu mărul şi cu părul, şi cu gutuiul. M-am oprit la un castan crescut în trotuar. Mi se scursese toată vlaga herculiană. Şi cât de mult îmi doreamsă-l zmulg din rădăcini de să-i sară toate castanele, ca schijele grenadei. L-am lăsat dârdâindu-i  de frig castanele. 

Am dat fuga la alimentara, peste  drum, de unde am cumpărat două kile de hormoni. Am consumat, nu mult, doar cât poţi să mânânci în timp ce treci strada. Devenisem mai puternic şi mai mare. Simţeam cum mi se umflă venele, cum mi se lungesc mâinile şi picioarele. Mă înâlţam văzând cu ochii! Şi nu mâncasem decât o mână de hormoni. Castanul pe care îl lăsasem zgribulit, printre trecătorii de pe trotuar, mi se părea un pitic,  o tufă de măcieş. Mi-am zis să nu-mi pun mintea şi să-mi măsor forţa cu el. Am continuat să înghit toţi  hormonii din pungă (punga goală, nu am aruncat-o, am băgat-o în buzunar, mai greu, nu-mi găseam buzunarul, dar am băgat-o), pur şi simplu din curiozitate, să văd cât o să mă lungesc ( interesant era ca nu mă lăţeam).  Ajunsesem cu capul în nori. Am sta aşa un timp. Norii erau groşi, plini de apă rece. Cu un mic efort, i-am spart cu capul. Ieşisem la soare. Capul îmi era iluminat, dar, nu-mi vedeam picioarele. M-am rotit dând ca un besmetic din mâini,  până am împrăştiat toţi norii din jurul meu pe o întindere de câteva hectare.  M-am uitat în jos prin acea spărtură. Am văzut munţii cu piscurile albite, pădurile viu colorate,  dealurile, câmpiile acoperite cu un linţoliu din petice colorate,  râurile şi fluviile ca nişte şerpi negri. Ce mai, de acolo de sus, vedeam ţara mea toată. Era asemenea cu aceea de  pe hartă.  Stând aşa, şi prind-o cu o bucurie, ca în De Lire, îmi veni să mă aplec şi să o  strâng sul, de la sud la nord, să o pun sub braţ şi să plec spre Vest. Din câţiva paşi aş fi ajuns în spaţiul năşit de Kohl şi Mitterrand, undeva  între Germania şi Franţa. Acolo aş găsi un loc să o desfăşor la loc, cu tot cu oameni, ape, câmpii, dealuri şi munţi! Să fim mai aproape, să ne dăm coate, să nu mai aibă ei chef să-şi mai bată joc de noi.  Am renunţat, aşa, pur şi simplu, din patriotism. Dacă aş fi dezevelit ţara mea, petrolul, aurul, argintul şi toate celelate bogăţii ar fi rămas la vedere. Este adevărat că oricum au fost vândute pe nimic, dar, măcar să cred că a mai rămas ceva  acolo sub pământ.

 Am consumat multă energie cu aceste gânduri, aşa că nu am stat mult timp cu capul în nori. M-am dezumflat. Hormonii îşi făcuseră treaba. Am mai sta o vreme agăţat de un nor, dar îngheţându-mi mâinile de frig, mi-am dat drumul. Cădeam ca un balon care pierde aer.

 -Unde credeţi că am căzut? În castan! Nu mai eram în De Lire. Îmi intrase mii de ţepi în cur! (pe ăsta mă supărasem din primăvară).

Vin strugurii!

Vin dacă îi culegi. Îi culegi dacă ai vie. Dacă nu ai, ei vin dacă ai bani să-i cumperi. Un doi lei kilul în piaţă sau un leu kilul în podgorie. Te duci acasă la omul cu via, îţi alegi un rând, culegi un patru sute de kile dai un patru sute de lei. Dacă mai pui şi parte din costul drumului te apropii de un leu jumate. Dacă îi aduci de la patru sute de kilometri cu un jeep, depăşeti doi lei kilul. Cu elicopterul nu se pune. Vinul din struguri aduşi cu elicopterul, chiar nu are preţ, un preţ normal. Revenim la diferenţa de preţ dintre strugurii aduşi la piaţă în cutii de carton sau saci de plastic, şi strugurii culeşi din vie. Diferenţa e plăcerea de a-i culege, de a simţi tăria boabelor strânse pe ciorchine. Poţi să şi-i guşti când îi culegi. Mai mult, poţi să şi-i mânânci! Dar, mai încetul, gândindu-te că mânânci din punga ta. Vin strugurii! De aproape, de departe, ei vin! Struguri negri sau albi. Negri sau albi? Asta e întrebarea. Trebuie să mergi la piaţă cu lecţia ştiută de acasă: boaba care e albă e albă şi care e neagră e neagră. Vinul alb e mai uşor la băut, e ca o învârtită, cât timp te învârţi cu fata în braţe te simţi ameţit, apoi după ce se termină dansul, rămâi cu senzaţia... Vinul negru e altceva. Oricum de departe se vede că nu este alb. Trebuie grijă mare la băut. Poţi să scapi paharul din mână, aşa de greu e. Şi dacă apuci să bei fără să-l scapi din mână, apoi repede îţi vei da seama că eşti alt om. Devii mai greoi, mai jovial, nu-ţi mai place să pierzi timpul să joci o învârtită, poate de-a v-as ascunselea. E altceva. Dacă e linişte în jurul tău auzi cum se desprinde colesterolul, ăla rău, de pe pereţii vaselor interioare, ăla bun râmâne, te menţine în parametri. Vinul negru nu se bea de unul singur. Se bea în doi, nu neapărat în mod egal. E ca în viaţă, el două, ea unul. Vinul alb se bea cu gaşca de prieteni până îl termini. Nu-i bine, nici sănătos, să-ţi rămână vin alb peste an. Musai trebuie fixat cu un derivat din sulf. Un vin tratat nu-şi mai păstrează calităţile iniţiale. E ca o fată trecută, care nu mai vrea să se joace nici de-a ascunselea! De asta zic, boaba care e neagră, e neagră, iar cea care e albă, e albă. Diferenţa nu e pe drumul de la vie, ci în cadă, acolo unde boabele strugurilor cad strivite de rolele zdrobitorului. Bobele negre strivite şi mustul se lasă împreună câteva zile. E lungă dragostea lor.  Din pulpa boabei iese taninul. De la zi la zi gustul şi culoarea mustului se schimbă. Ceva creşte în el. E tăria şi greutatea de mai târziu a vinului negru. De aia zic: boaba neagră nu e ca boaba albă. Mustul din boabele albe se poate pune în vase, la fiert, chiar în ziua când strugurii au fost zdrobiţi. Lăsat mai mult pe boască, nu se schimbă mai cu nimic calitatea mustului, doar boabele se transformă, din albe ele devin maronii. Mai există obiceiul de a amesteca strugurii albi cu cei negri. Să nu fie nici alb şi nici negru, undeva pe la mijloc, la culoare. La gust, gustul unui vin roşu cu apă. Sau cum ai fuma o ţigară light. Vinul negru e ca o braziliancă, o sud-americancă dansând samba. Vinul alb e ca o nord-europeancă dansând... samba.


Vin strugurii, cu boabe pe boabe călcând!
De peste vii rămase pustii, vin fecioare despletite, cu sânii tresăltând sub  ii.
În căzi ele se prind de mâini, horă dansând pe boabele strugurilor, apa vie, mustul,  din ele izvorând.

Cîine cu apucături de om!

Photo 
 

La prima vedere pare a fi un câine şugubăţ. Mie nu-mi place! E un câine cu apucături de om. După felul cum se sluţeşte, îşi depăşeşte condiţia de câine. Gestul pe care a reuşit să-l facă este propriu doar omului. Nu pot să-l privesc fără a mă gândi la o persoană, aflată, să zicem,  pe treapta de sus a ierahiei sociale,  pusă pe şotii atunci când  ar trebui să dea dovadă de seriozitate... L-am pus aici, poate altora să-i fie pe plac.  

Altceva voiam să vă spun, despre  o jurnalistă de  la TVR! Am văzut-o de mai multe ori în ipostaza de interlocutoare a prezidentului. Este de o eleganţă rară, în felul cum ia un interviu. Nu deranjează interlocutorul, ridicând tonul, nu trece de la o stare  la alta pe scara emoţiilor. Este tot timpul zâmbitoare. Fie că interlocutorul (el o priveşte doar cu un ochi, nu tot timpul, doar când i se pare că este deranjat de ceva)  vorbeşte despre scutul antirachetă. 
El: - De îndată ce se va pune în funcţiune sistemul anti-rachetă de la Deveselu,  România va fi o ţintă!  
Ea, cu acelaşi  zâmbet larg pe faţă: -Ce vrea să însemne, că noi vom fi atacaţi?!

Şi tot aşa, ca o poveste spusă de un tătic întors acasă după o  lungă călătorie prin lumea largă...

Victor Ciutacu a gratulat-o, în felul lui original : Cadâna favorită a califului de Murfatlar.  Crin Antonescu, a coborât-o rău de tot în rang: „servitoarea de la TVR”.

Eu mă întorc la poza de sus. Poate vă interesează cine îl duce de lesă, asta  în aparenţă,  de fapt ea este sluga bulldogului. Ce ţinută elegantă are! Şi nu se înjoseşte să-i adune căcăturile într-o punguliţă roz...

Photo 

Un papagal, doi papagali

Photo

Sunt de genul masculin! Nu sunt neutri, nu-s de pe la noi, sunt din Australia. Studiază la forma de învăţământ fără frecvenţă sau la distanţă, pentru a obţine o licenţă în limba română. Nu le e uşor să vorbească pe limba noastră :

a meri ca o ba mati ne criza base scut are de vesel ura keta te apa rade tuti nu rus ia mold o va ue trage di ea vion ef sa is pe ba ni rate base scut are biden joaca afgan eu rod olar jale aur cia nu ra ba ni ...

După o muncă asiduă, cu râuri de sudori curgându-le pe sub pene, papagalii au învăţat să lege ceva:  

sua romania... parteneriat strategic ... pensii salarii ... pomeni electorale!

Oricât ar vrea ei, mai mult nu pot. Au fost şi vor rămâne tot papagali!

Titulara, în prima zi de şcoală

Domnişoara învăţătoare, Laura Titu, era  nerăbdătoare să înceapă noul an şcolar. La fel şi elevii ei, aşa cel puţin gândea ea păşind vioi  pe holul claselor.  Intră în clasa ei,  radiind de bucurie.  Motivul era de fapt altul. Ea devenise titulară pe post, la clasa a IV-a. Din clasa întâi le-a fost învăţătoare-suplinitoare. În fiecare an a dat examen pentru titularizare, însă, cu note de cinci şi şase nu avea cum să obţină  media cuvenită cerinţelor de titularizare. A făcut contestaţie şi de fiecare dată obţinea note mai mici, culmea! Ea credea că din motive politice. A trebuit să facă traseul de la un  partid la altul până a ajuns la pedele. Ea este convinsă că numai noua culoare politică a ajutat-o să primească note mai mari la contestaţie, după examenul din vara aceasta. Deşi, nimeni nu  a întrebat-o dacă este membră a vreunui partid. Ea crede că a ajuns la urechea preşedintelui comisiei, un pedelist ascuns, informaţia despre noua ei opţiune.Dar, totul s-a terminat cu bine.

Copiii ei, elevi într-a patra,  o aşteptau cuminţi în bănci. Ei o cunoşteau pe învăţătoare, de cum intra în clasă. Dacă era veselă însemna că ora va  decurge monoton ca apa unui râu de câmpie, însă dacă ea era posomorâtă, asta îi neliniştea pe elevi. Nu scăpa nimeni. Dacă nu reuşea să-i scoată la tablă pe toţi, le dădea extemporal. De data aceasta,  copiii,  deşi văzuseră veselia de pe faţa învăţătoarei, nu se bucurară aşa tare, fiindcă era exclus să le dea extemporal din prima zi, iar pe de altă parte, cum?, să te bucuri că s-a terminat vacanţa? Începuseră şi în ziua de 12 septembrie! 
  
-   Bună ziua, copii... dragii mei elevi!

-   Bună ziua ... doamna învăţătoare! Un răspuns dat pe mai multe tonalităţi şi diferite tării. 

-   Mai veseli! ... Este prima zi de şcoală. Nu vă bucuraţi?

-   Daaa! … Nuuuu! … Daaa!...  Câteva răspunsuri şi alea anemice.

-  Înainte de a vă spune ce avem în curicula de anul acesta, va trebui să intonăm imnul. Este ordinul ministrului educaţiei ...domnul...  Se opri fiindcă uitase cum îl cheamă. „Fa... Fe... Fi... Fu... Fu... G... I... „ Mai repede îi vine în mite    Igaş, dar, nefiind sigură, mai bine nu-i pronunţă numele.  „Ce dracu m-am tâmpit. Şi asta numai din cauză dracilor ăstora de copii care  o fac pe serioşii cu mine.”  Un copil din ultima bancă, avea mâna ridicată înţepând aerul cu două degete. Îl văzu, spre uşurarea ei sufletească.

-   Bogdănel vrea să ne spună ceva! Se auzi vocea învăţătoarei, cu un timbru uşor tremurat.

-   Eu,... eu, ştiţi, tot încerc să vă întreb... de  anul trecut,... ce înseamnă cuticula...

-   Cum se poate să spui aşa ceva? Curiculă! nu cuticulă. Mai e careva  care nu ştie? Vă rog, repetaţi după mine! CU RI CU LA! Toată clasa, în cor,  repetă după învăţătoare.

-   Câte silabe are?... Să-mi spunăăă... Nu Bogdan! ... Gabi, spune tu!

-   Ca şi cuticula, are tot patru silabe, doamna învăţătoare! 

-    Ba nu are cinci silabe, spuse răstit Nicu.  Doamna învăţătoare, eu am citit în dex şi am văzut că curicula se scrie cu doi de r şi are  cinci silabe: CU R RI CU LA. 

Gabi se ridică în două picioare pentru ai spune lui Nicu că el a răspuns bine.

- Are tot patru silabe are, doamna învăţătoare: CUR-RI-CU-LA!  Băieţii  începură să  chicotească.  Unele dintre fete se înroşiră la faţă. 

"Ce dracu, copii ăştia n-o fi aflat că sunt titulară? Mă învaţă ei pe mine carte?"

Bogdan era cu capul pe sub bancă. Se făcea că umblă după ceva. De fapt el  se ferea să nu fie văzut cum râde cu gura până la urechi. Nici el nu ştia de ce. El crede că tot cuticulă este bine să se spună. Colegul, Victor se ţinea cu mâna de gură, de-abia îşi stăpânea râsul. 

-  Gata cu râsetele astea de copii pro... "trebuie să mă abţin, să le dovedesc că sunt calmă şi cu nivel ridicat de cultură". Linişte, vă rog! Se poate?  Ce este curicula, asta voia să ştie Bogdan.  Curicula ne spune ce materii aveţi de învăţat, şi după ce manuale. Hei, uitaţi-vă la mine! Unde aţi fost în vara asta? ... „ S-au prostit copii ăştia” ... 

Învăţătoarea făcu o pauză, pentru a trece cu privirea ca un radar peste feţele elevilor, timp în care îşi trase sufletul pentru a merge mai departe cu prima oră. Începuse bine de tot!

-   Aşa cum vă spuneam va trebui să intonăm imnul de stat al României. O cerinţă venită şi de la preşedintele ţării... Ea ştia cum îl cheamă, cu ăsta nu ai cum să ai lapsus, dar, voia să întrebe pe elevi, dacă ei ştiu.

-   Cine este preşedintele ţării?... Se aştepta ca toţi să-i pronunţe numele. În schimb, era o şuşotealpă în bănci, copiii se uitau unii la alţii, dar nimeni nu voia să spună cu glas tare. „Ăştia ori se fac, ori sunt proşti de-a binelea. De fapt nici eu, până azi, nu i-am pronunţat numele în timpul orelor de clasă. Ce m-a apucat acuma, să-i întreb?” Copiii încep, pe rând câte unul  să râdă, hohotind.  Nu se mai şie cine a fost primul. Mai mult băieţii decât fetele.

-     Hă, hă, hă, hă!... Hă, hă, hă!...

  

-     Linişteee! Ce v-a apucat? Nu vă e ruşine? Ce înseamna hăhăiala asta la voi? Unde vă treziţi? ... Se făcu linişte, brusc, aşa cum începuse şi hăhăiala. „Ce dracu fac cu ei.? Să-i mai întreb? Are vreun rost?”  Se uită la cei aşezaţi în primele bănci... O priveşte în ochi pe eleva din faţa ei.

-   Spune, Ionela, cine este preşedintele ţării?

-       ...

-   De ce nu-mi spui? Nu ştii atâta lucru?

-   Traian ...

-   Hai!, şi mai cum? 

  

-   Nu pot să spun. Mi-e ruşine!

-   Nu te înţeleg!

-   Aşa mi-a spus tata: „Să-i fie ruşine ăluia care o să-i mai spună pe nume  preşedintelui!” aşa mi-a spus într-o seară când  l-a văzut la televizor cum se certa cu  aurul ...

 

-   Gata! Termină! Ce e aşa de greu să spui Traian Băsescu? 

-   Dacă ziceţi dumneavoastră! Să vă ... Ionela se opri la timp. O luase gura pe dinainte. Se întâmplă şi unei eleve de frunte.   

-   Câtă obrăznicie! Chiar de la la tine, nu mă aşteptam.

 Până aici i-a fost! Învăţătoarei îi pieri toată buna dispoziţie, nu mai rămăsese nimic din aceea pe care o  avea la intrarea în clasă. Se hotărî să curme cu bunătatea asta ieftină faţă de elevi.

-   Scoateţi câte o foie de hârtie! Repede, toată lumea!... Gata? Screieţi primele patru strofe ale Imnului! Aveţi zece minute, pentru asta! 

Se lăsă liniştea peste clasă. Toţi cu capetele aplecate. Păreau a-şi da silinţa să scrie tot imnul.   Învăţătoarea se plimba printre rânduri. Din ce văzu, se cruci. Nimeni nu scrisese mai mult decât   primele două  versuri. Se duse în fundul clasei, se sprijini de perete, şi aşteptă să treacă timpul. Coborî  privirea spre Bogdănel. Din ce reuşi să vadă de acolo, de unde era, Bogdănel scrisese vreo şase versuri...

-   Gata! Daţi lucrările în faţă! Puneţi-le pe catedră!  Doar câţiva elevi reuşiră să scrie câte ceva.  De curiozitate luă foia lui Bogdănel... Nu înţelegea... Erau şase versuri dar, nu ale imnului. „ Nu are rost să mă enervez din prima zi. Ce dracu. Sunt titulară!”

-    Eu nu pot să-mi imaginez că nu sunteţi în stare să scrieţi câteva versuri din imn! Va trebui ...

-   Eu am reţinut ceva de la televizor, când se cânta la fotbal...

-    Doamna învăţătoare, eu nu pot să învăţ pe de rost ...

-   Sunt multe versuri...

-   Sunt aşa de  grele...

-  Gata, cu văicăreala! Ştiţi ce calificativ meritaţi? Ne-sa-tis-fă-că-tor! Dat fiind faptul că  e prima zi de şcoală, vă iert! Va trebui să-l învăţăm şi a cânta. În fiecare zi înainte de prima oră. „Ce dracu, cât mai e până  să sune clopoţelul. Unde am pus foaia cu versurile?” Căută prin poşetă. Găsi foaia.

-   Eu o să vă citesc vers cu vers, şi voi veţi repeta după mine!

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume …

Un sunet strident de sonerie declanşează un vacarm în toată şcoala. Se anunţa, astfel,  prima pauză din prima zi de şcoală. 

-   Mâine vom relua totul de la capăt! ...

Arătură de toamnă

 

Până în ziua meciului s-au spus numai cuvinte de laudă, unele la  superlativ,  despre  noul stadion Arena Naţională ( National Arena pentru snobi). Se transmiteau imagini luate de sus. Se survola cu elicopterul, mai ales seara, ca să se vadă în toată splendoarea lui. Arăta fabulos, feeric, ca în basmele de Ispirescu. Părea că se descoperise o nouă stea  în Calea Lactee. Însă, nicio apreciere despre suprafaţa de joc, despre gazon. Ştie oricine că  jocul de fotbal se desfăşoară pe gazon nu în vestiare, nu în piscină, nici pe terase, nici în sălile de conferinţe.  Au fost câteva semnale negative, dar, ca la noi, ele au fost ignorate. Nu s-a făcut un experiment, anterior meciului oficial. Aunci, în ziua când s-a  permis accesul liber pe Arena Naţională, trebuia să se arunce câteva mingi în teren, şi să-i lase pe amatori să încingă miuţe la cele două porţi. Vorbe de clacă, acum.  Ne-am făcut de gazon în faţa lumii. Ce a urmat?  (Nu s-a  înverzit obrazul niciunuia dintre cei care au decis să se joace un meci oficial, fără a verifica anterior gazonul. Să fi ştiut argentinienii ceea ce ai noştri, de la Federaţie, nu ştiau?)

S-a iscat o mare tevatură pe acest subiect. Când  l-am văzut şi pe Gigi Becali că se oferă să aducă gazon olandez pe banii lui, am simţit cum îmi circulă mai repede sângele prin artere. Adică, nu ai tu bani să plăteşti datoriile pentru a juca pe stadionul din Ghencea, dar ai bani să aduci douăzeci de tiruri cu gazon, şi tocmai de unde? Mă întreb,  după ce el va reveni cu Steaua  pe Ghencea, asta dacă va plăti datoriile, ce o să facă, va lua gazonul cu el?

Aseară blazonul Gigi-gazon a fost fâlfâit pe la multe emisiuni de ştiri.  Numai că această operă de două parale nu l-a convins şi pe reprezentantul forului european, care a doua zi după ce  s-a făcut  arătura de toamnă pe Arena Naţională, şi aterizase la faţa locului.  A făcut ce trebuia să facă Naşul de la Federaţie, a intrat pe teren, a luat o probă de gazon, a plecat să o analizeze, după care a decis că nu se poate juca joia viitoare, pe 15 septembrie, nici dacă punem gazon olandez. Meciul dintre Steaua şi Schalke 04 se va juca  pe stadionul din Cluj.

Epilog

Naşul  se plimbă de unul singur pe platoul Bucegilor, având mâinile băgate până la coate  în buzunare. El încearcă calitatea gazonului scormonindu-l  cu bombeul pantofului. Se gândeşte să propună forului european ca următorul meci  să se joace aici. Numai aşa echipa României va juca la înălţime!

Centralisti si socialisti!

  Mă refer la cei care locuiesc la bloc. Centralişti  sunt cei care şi-au montat sistem individual de încălzire. Socialişti sunt cei care au rămas abonaţi la sistemul comun de încălzire, subvenţionat de la buget. Cei care s-au rupt de sistemul comun, au făcut-o pe buzunarul lor, au cheltuit o sumă mare de bani. Dar, au făcut-o pentru confort, adică să aibă căldură şi apă caldă când doresc ei, la orice oră din zi şi noapte. Au mai făcut-o şi că nu erau mulţumiţi de prestaţia celor care administrau sistemul comun de încălzire  - facturi tot mai mari, de la o iarnă, la alta; nu le mai ajungeau banii; salariile erau mari pentru cei din directorime,  pentru cei din consiliul de administraţie, dar, şi pentru funcţionarii mărunţi; mărunţi dar erau mulţi, ei foşgăiau prin birouri ca mormolocii în balta cu broaşte. După ce s-au rupt de termo-ombilic,  centraliştii au dat piept cu economia de piaţă. Nu?  Ce credeau ei? Centraliştii trecuseră la capitalism. Sărea  preţul metrului cub de caz de la trimestru la trimestru, de la an la an, după legea cererii şi ofertei: creşte cererea de gaz, creşte preţul. Toată fericirea centraliştilor- capitalişti, aceea de a face duş cu apă caldă şi după ora 11 seara, sau în timpul nopţii, oricând li se scoală, nu a ţinut mai mult. Poate trei ani, cel mult. Diferenţa dintre factura de gaz a unui  centralist şi cheltuila pentru căldură şi apă caldă a unui termo-socialist se  micşora  vizibil. Creşterea preţului la gaz, socialistul o simţea şi o simte mai puţin la buzunar decât centralistul. Socialistul a fost şi este subvenţionat. 

S-a ajuns, ca astăzi, socialistul, cel care  primeşte căldură de la distanţă mare să plătească  mult mai puţin decât centralistul. De ce?  Subvenţia este acoperită din banul public, adică şi din taxele şi impozitele pe care le plăteşte centralistul- capitalist.  Este corect? Nu suntem toţi în capitalism? Nu suntem. 

Proba: primarul spune că  în iarna aceasta preţul gigacaloriei va fi subvenţionat de la bugetul local, iar creşterea care o va simţi la buzunar cel conectat la sitemul centralizat de termoficare, adică socialistul de mai sus, va fi foarte mică, cu 6 lei mai mult faţă de iarna trecută. 30 de milioane de lei va fi suma ce o va pompa, primarul, de la bugetul local pentru a compensa diferenţa până la valoarea gigacaloriei , de 387,3 lei. Câţi socialişti mai sunt? Câte căpuşe? 15000 mai sunt legaţi de termo-ombilicul primăriei. Fiecare  va  fi subvenţionat cu suma de 2000 lei. De unde vor  veni banii? Din taxele şi impozitele pe care le plătesc şi centraliştii. Fără să îi intrebe dacă aceştia ar fi de acord. De unde atâta democraţie!

Epilog

Pe o scară de blog au mai rămas doar doi  socialişti. Locuiesc la parter, unul pe coloana din dreapta celălat pe coloana din stânga. S-au vorbit să nu treacă la capitalism. Se cred băieţi deştepţi!  Vor plăti pentru încălzire mai puţin decât în iarna trecută. De ce? Ceilaţi de pe scară, capitaliştii, vor plăti  20 la sută din factura emisă de sitemul centralizat de încălzire, pe motiv că agentul termic circulă prin apartamentele lor, pe verticală, în sus şi jos. Cei doi socialişti nu ştiu ce-i aşteaptă când va veni frigul. Doi dintre capitalişti, câte unul pe fiecare coloană, în astă-vară, au tăiat şi au sudat ţevile care treceau prin apartamentele lor. Au întrerupt turul şi returul agentului termic. Ce răi sunt unii capitalişti!  Nu vor să se solidarizeze cu unii socialişti!