Douazeci si cinci Martie, ziua Bunei Vestiri. Arhanghelul Gavril i s-a aratat Mariei , in cetatea Nazaret, graind :
- Bucura-te, ceea ce eşti plina de har, Domnul este cu tine!
- Cum va fi mie aceasta?
- Duhul Sfant va veni asupra ta si puterea Celui preainalt te va umbri.
Fecioara a grait:
- Iată, roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau.
Si indata cu cuvantul arhanghelului şi al ei, a zamislit in preacuratul sau pantece pe Fiul şi Cuvantul lui Dumnezeu, mai presus de fire, Care este Intelepciunea şi Puterea cea ipostatică a Lui, cu umbrirea si cu venirea asupra ei a Duhului Sfant. De atunci s-au savarsit, prin randuiala lui Dumnezeu, tainele Cuvantului lui Dumnezeu, pentru mantuirea si izbavirea noastră. Caruia se cuvine slava si stapanirea in veci. Amin.
Este si ziua de nastere a poetei Ana Blandiana. Sa ne bucuram ca Dumnezeu a oranduit sa o logodeasca prin versuri si rime cu neamul romanesc, in Gradina Maicii Domnului.
Cand -
Ar trebui - sa ne nastem ?
Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să ne facem copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...
Viata este o calatorie dinspre -
Tara parintilor - spre o lume neinventata , apoi sa ne intoarcem e prea tarziu
Părul îmi ajungea până la pământ
Şi treizeci de ani
Mi se părea o vârstă atât de îndepărtată
Încât nu credeam cu putinţă
Să o ating vreodată,
Plină de cruzime lunecam
Dinspre ţara părinţilor
Spre o lume încă neinventată.
Lumea nu s-a inventat nici acum,
Părul nu mai mi-e atât de lung,
Treizeci de ani e numai merinde pe drum,
Dar în ţara părinţilor ce n-aş da să ajung!
Dar în ţara părinţilor
Se ajunge întotdeauna târziu,
Numai când totu-i pustiu,
Şi doar în lumina de lună
Se mai strâng împreună,
Sub tăiaţii castani,
Umbre de taţi condamnaţi
Şi mame de treizeci de ani
Pieptănând
Fete cu plete
Până-n pământ.
