27 dec. 2013

O NOAPTE CU TREI DOAMNE


N-am  prins un bilet pentru a petrece  Revelionul in hotelul Burj Al Arab. Ma vedeam un singuratic in noaptea dintre ani. Solutia salvatoare poarta numele TVR1. 
" Andreea Marin, Ramona Bădescu şi Iuliana Tudor îşi unesc forţele pentru un Revelion al eleganţei, bunului gust şi bunei dispoziţii, pe 31 decembrie, de la ora 20.30." (Trei Doamne si un revelion )
Uau! Trei doamne! Voi petrece noaptea de revelion cu trei doamne. Si ce doamne! Cum e una nu-i cealalta, desi la prima vedere toate afiseaza eleganta. Dupa ce voi incerca sa-i arat doamnei  Andreea Marin cum inteleg eu sa pretuiesc viata, si daca nu voi reusi, am rezerve, imi pare o femeie distanta,  o voi astepta pe Ramona Badescu. Este o femeie ce-ti da impresia ca rade din orice, si tocmai asta imi place la ea, este femeia care are pe vino-ncoace. Dar, o femeie cat de lipicioasa ar fi tot gasesti un motiv sa de dezlipesti de ea. Trecerea in Noul An as vrea sa o petrec cu Iuliana Tudor.  Este o femeie naturala, senzitiva, vibranta, inimoasa, ce mai!,  traieste cu intensitate. In fine, sa nu dezvalui toate secretele mele. Numai la gandul ca voi petrece Revelionul cu Trei Doamne simt ca-mi pierd busola. Asta este o mare provocare pentru mine. O, Doamne, sper sa rezist pana la ziua cu cele trei doamne! 


15 dec. 2013

Actorul nu iese la pensie

Radu BELIGAN (n, 14 dec. 1918) a implinit venerabila varsta de 95 de ani. Se lauda cu performanta demna de cartea recordurilor de cel mai longeviv actor.  Chiar de ziua sa de nastere, sambata 14 decembrie 2013 a jucat pe scena Teatrului Metropolis in premiera "Lectia de viloncel!" 

A debutat in anul 1938!   Pe site-ul ro.wikipedia.org/wiki/radu_Beligan gasim in detaliu rolurile jucate pe scena multor teatre din tara, cel mai mult a jucat pe scena Teatrului National din Bucuresti, filmele in care a jucat,  piesele de teatru pentru radio si televiziune, distictiile obtinute de-a lungul vietii - in anul 2004 a fost ales membru de onoare al Academiei Romane! 

Sa traiti maestre,  sa ne bucurati cu prezenta de exceptie pe scena teatrului! La multi ani!

Blog:  radubeligan.ro

8 dec. 2013

Intr-un Decembrie plecat-a poetul

Nicolae Labiş   nu a poposit prea mult timp  pe pământ, el s-a topit ca un fulg de nea prins  în palma caldă a muzei.

Fulg

Desfrunzit şi prea bătrîn,
Tremura de frig gorunul.
Au căzut şi-ntîii fulgi
Şi l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică şi rotundă
S-a topit si a murit –
O minune de-o secundă.

M-am întors înduioşat
Să scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu şi nu mai este.

- Pentru ce n-ai mai rămas
În înaltul bolţii tale,
De-ai venit atît de pur
Spre noroaiele din vale?

Care vînt neliniştit,
Răsucindu-te cu ură,
Ţi-a mînat către pămînt
Prea gingaşa ta făptură?

Şi de vreme ce sosişi,
Pentru ce-ai dat morţii vamă?
Nu puteai să fii de-argint,
Ori de sticlă, ori de scamă?

Dar în vreme ce scriam
Intrebarea mea nebună,
N-am vazut cum lînga geam
Ninge-ntruna şi întruna.

Iar cînd ochii mi-am-nălţat,
Am văzut cum prin ninsoare
Valea-ntreaga lumina
Minunat scăpărătoare.

1 dec. 2013

Matei şi Victor

Printre căciuli şi  fesuri întrezăresc chipurile  rigide ale militarilor care trec în pas candenţat,  în ritmul tobei şi acordurilor muzicii de fanfară.  Mai sus, dincolo de drum, peste căciuli şi fesuri, printre nouraşii aburilor aerului rece respirat de militari, văd tribuna oficială. Câteva demnităţi locale, bărbaţi îmbrăcaţi gros, cu obrajii mari şi roşii, cu mânuşi în mâini şi căciuli de blănuri scumpe, primesc onorul militarilor. 
 "Pardon!" "Faceţi loc, faceţi loc, feriţi-vă un pic!" "Pardon!" "Scuzaţi, nu v-am văzut" "Lăsaţi-l dom-le să treacă, faceţi-i loc, ce Dumnezeu!" "Este în cărucior, săracul. O,Doamne!"  "Ai văzut câte decoraţii are?" "O fi fost in Afganistan?" "Aşa de tânăr e! N-are cum să fie veteran de război."  "Îl ajută nevastă-sa" "Nu, este  maică-sa, o cunosc. Sărut-mâna doamnă! Poftiţi! Salut Matei. Ce faci bătrâne?" "Am întârziat! Am fost invitat la tribună!" "Treceţi mai în faţă, haideţi!" "E târziu, mamă. Rămânem aici!" "Voia să-şi vadă colegii cum defilează. Matei, îi vezi?" "Au trecut camarazii mei. L-am zărit pe Victor! O să-i dau un telefon!"

17 nov. 2013

Meciul secolului

 ReTeVe-ul lu' Ghiţă  a câştigat dreptul de a transmite meciul de la Atena.   Ne-a ţinut toată ziua în priză cu sloganul 'Meciul secolului'. Un slogan asemănător cu 'Nunta secolului' sau 'Nuţu Cămătaru este în libertate'. Nici dacă Naţionala ar fi ajuns  să joace o finală de Campionat Mondial nu s-ar făcut atâta tam-tam. Când am  aflat şi cine va comenta (Emil Grădinescu),  mi-am zis: Hait! Puşchea pe limbă! (Ăsta când zice că vom primi gol apăi aşa se va  întâmpla în minuta următoare a jocului. Ăsta parcă ar fi frate cu dracu.) Colac peste pupăză nici ai noştri jucători cu Piţurcă în frunte   nu l-au contrazis. Kostas Mitroglou le-a dat   două cu mitra în cap de au ajuns în plasa porţii. De s-ar trezi, măcar, bine ar fi.  Se pare că gura păcătosului (ReTeVe-ul lu' Ghiţă)  adevăr a grăit. Abia peste o sută de ani  va mai juca România un meci de baraj pentru a participa la un Campionat Mondial! 
Nu ştiu de ce ţinem aşa mult să participăm doar la un Campionat Mondial şi nu să jucăm?  Aleluia!

20 oct. 2013

O romanca a castigat Cupa Kremlin


Sursa Foto: skysports.com


Transmit din Moscova, pe repede inainte, nu am timp mult, treizeci de secunde!
Dragi compatrioti, astazi 20 oct. 2013, Simona Halep ( n. 27 sept. 1991, Constanta, antrenata de Adrian  Marcu)  a castigat Cupa Kremlin, marele premiu al turneului de tenis WTA ( Women's Tennis Association).
Simona a invins-o  pe australianca  Samantha Stosur (29 ani) in doua seturi cu 7-6, 6-2.
Din informatiile pe care le am, de pe internet, de la inceputul anului,  Simona  a  castigat 5 turnene, doar Serena Williams are mai multe decat ea.  A castigat bani si cu punctele acumulate urca de pe locul 18 pe 14, in clasamentul WTA.
Daca nu ati vazut-o cum evoleaza pe zgura sau pe iarba,  nu pierdeti urmatorul turneu in care veti vedea o romanca talentata, la tenis, cum n-am mai avut de pe vremea Virginiei Ruzici,  zic eu,  fara sa-mi verific sursele ( Roland Garros, 1978, si 14 titluri)... alo!...alo! ma auziti? eu nu va mai aud! ...prrrr... dobrîi vecer...


15 oct. 2013

Ne zbatem sa ajungem la baraj

Am ajuns sa calculam cate goluri am marcat, cate am primit de la inceputul campaniei de calificare pentru Mondialul din Brazilia si cate goluri va trebui sa marcam in poarta Estoniei pentru a avea cu un gol mai mult decat Turcia, in cazul in care va bate pe Olanda. Pe toata perioada preliminariilor Romania s-a zbatut nu s-a batut pentru a se califica, nu a batut Turcia in meciul direct pe teren propriu. Ne este greu sa ne vdem valoarea. Nu avem fata de Mondiale. Ce sa facem acolo? Sa jucam la RESPECT cu Brazilia, Spania, Germania,... cum am mai jucat si la CE din 2008 cu Olanda, Franta si Italia? Daca Piturca duce Romania la baraj, chiar daca nu o va califica petru turneul final din Brazilia, el nu va mai fi dat jos din functia de antrenor iar de demisie nici vorba, fiindca locul doi in grupa va fi o mare izbanda. Ca sa scapam de "junghi", chiar Piturca spunea ca se simte obosit, sa luam in calcul varianta in care in seara aceasta, Olanda bate Turcia, Romania face egal cu Estonia si... surpiza! Ungaria bate Andora si va merge la baraj! Balonul este rotund! Hai Romnia! Nu te lasa! Zbate-te sa ajungi la baraj!

1 oct. 2013

CODALB



A-nceput de azi, octombrie întâi,  să cadă ... ce? ploaie? fugi d-acilea nene! ... fulgi de nea! A venit iarna!? Nu mă-n veseleste, merele sunt pe creangă în pomul din livadă, strugurii îs în via de pe deal, porcul  stă lejer în coteţ, nu s-a îngrăşat destul, ce să-ţi  spun!? vreme-vreme, devreme mă futui!... gutuile-s necoapte!

19 sept. 2013

Ploaie de goluri

In prima seara a Ligii Campionilor, in cele 8 partide s-au   marcat 30 de goluri. Scorul serii, 6-1,  a fost stabilit de  Real Madrid impotriva  Galatasaray. 
In cea de-a doua seara  a Ligii Campionilor s-au   marcat 23 de goluri.  
De la echipa germana Shalke 04,  Steaua a primit trei goluri. In aceeasi grupa, echipa londoneza Chelsea a incasat, pe teren propriu,   doua goluri de la echipa elevetiana Basel si nu a reusit sa marcheze  decat un gol. Cluburile echipelor  castigatoare   primiesc in cont cate un milion de euro. La acest nivel se joaca pe bani multi. Pe jucatorii Stelei nu i-a motivat suficient suma uriasa pusa la bataie dar nici vorbele marete rostite de  antrenorul Reghecampf,  la conferinta de presa din ajun. Am venit sa batem, vrem sa castigam grupa! Dupa prima confruntare pierduta la un scor de neprezentare putem spune ca uneori socoteala de acasa nu se potriveste cu aceea din targ. Mai usor cu pianul pe scari! Pentru Steaua si locul 3 in  grupa va fi un obiectiv greu de atins.   

Iata rezultateler partidelor desfasurate in primul tur al grupelor  Europa Champions League, din 17 si 18 sept. 2013:
Grupa A  Real Sociedad - Shakhtar (0-2) Man. United - Leverkusen (4-2);
grupa B   Kobenhavn - Juventus (1-1) Galatasaray- Real Madrid (1-6);
Grupa C  Olympiacos - PSG (1-4)  Benfica - Anderlecht (2-0);
Grupa D   Plzen - Man. City (0-3)   Bayern - CSKA Moscova (0-3);

Grupa E   Chelsea - Basel (1-2)  Shalke 04 - Steaua  (3-0);
Grupa F   Napoli - Dortmund (2-1)  Marseille - Arsenal (1-2); 
Grupa G   Atletico - Zenit (3-1)   Austria Viena - Porto (0-1);
Grupa H  Barcelona - Ajax (4-0) Milan - Celtic (2-0).
P.S.
Aseara, pe imasul  din  Tarlungeni, o comuna din judetul Brasov, Rapidul a batut echipa locala Unirea Tarlungeni cu scorul de 1-0, intr-un un meci contand pentru etapa  a treia a Ligii a doua! Unde era Rapidul in primava anului 2006 si unde a ajuns in toamna anului 2013!
Pe cat de greu ii va fi Stelei sa se califice pe locul trei in grupa E a Ligii Campionilor, pe atat de greu ii va fi Rapidului sa revina in Liga intai! 

6 sept. 2013

In turneul de tenis de la Brasov, Patrick Ciorcila l-a invins pe Adrian Ungur



Am vazut meciul dintre cei doi romani, tanarul Patrick Ciorcila si "veteranul" Adrian Ungur. In setul doi Patrick s-a impus in fata mai experimentatului, dar fara valoare mare in lumea tenisului, Adrian Ungur. 
Patrick are un seviciu puternic, si un retur fulgerator. Astazi il vaintalni pe austriacul G. Melzer. Acesta este mult mai in varsta decat Patrick insa cu  palmares mai bun comparativ cu al lui Adrian Ungur. In 1999, Melzer  a castigat Wimbledonul la categoria juniori.  Cu tineretea si ambitia sa Adrian Ciorcila poate sa-l bata pe austriac si astfel va juca semifinala Challenger Brasov.

Actualizare
Romanul Patrick Ciorcila nu a reusit sa-l invinga pe austriacul  G. Melzer! Acesta a castigat cu 6-4, 6-4.
Oricum  vom mai auzi de clujeanul Patrick Ciorcila.











G. Melzer s-a calificat in finala, invingandu-ul pe neamtul Reister. Il va intalni in finala pe conationalul sau Haider-Maurer. Acesta l-a eliminat pe sarbul Lajovic.
Asadar, o finala austriaca, Haider-Maurer vs. G. Melzer!
Marele castigator al turneului  Brasov BRD Challenger 2013 este Haider-Maurer!  


                                                          Foto: facebook/BrasovChallenger

31 aug. 2013

Spre plus infinit

Ne regăsim venind dinspre minus infinit şi ne pierdem plecând, rând pe rând, spre plus infinit.
Poetul Adrian Păunescu şi-a sunat părinţii pierduţi dar ei nu le-a răspuns, aparatul n-avea ton. Acum pesemne că-i sună la un număr de interior. Versurile poeziei "Telefon peste moarte" sunt cântate de profesorul Walter Ghicolescu în concertul "Cenaclul Flacăra - 35 de ani" . Era anul 2008, pe scenă erau poetii Adrian Păunescu şi Grigore Vieru.

28 aug. 2013

STEAUA merge mai departe



Aseară,  STEAUA Bucureşti, campioana României, s-a calificat în grupele Ligii Campionilor.    STEAUA, deşi nu a învins pe LEGIA Varşovia, merge mai departe graţie celor două goluri marcate în deplasare. Polonezii au egalat în prelungiri, le mai trebuiau un gol dar nu mai era timp de jucat. Steliştii au ratat mărirea scorului prin Tănase şi Filip.  Polonezilor le-a fost anulat un gol din poziţia de offside. Una peste alta jocul Stelei a fost mai bun şi ea merită să joace mai departe în prima ligă europeană.

Când peste ani ne vom aminti de această performanţă a Stelei, a şaptea calificare,  va trebui să nu uităm de jucătorii de acum ai Stelei: Ciprian Tătăruşanu, Florin Gardoş, Iasmin Latovlevici, Daniel Giorgievski, Lucasz  Szukala, Lucian Filip,  Nicolae Stanciu, Alexandru Bourceanu, Cristian Tănase, Adrian Popa, Federico Piovaccari, Adrian Cristea, Leonardo Tatu, Gabriel Iancu, şi de antrenorul l Laurenţiu Reghecampf. Cele două goluri care au decis calificarea, au fost marcate de Stanciu şi Piovaccari, în minutul  7, respectiv 9. 

Ultima performanţă de acest fel a Stelei a fost realizată în ediţia 2008-2009, în dauna echipei turce Galatasaray Istanbul. Din echipa de atunci a Stelei făceau parte: Zapata,  Dorin Goian,  Mirel Radoi (cpt),  Ovidiu Petre,  Dayro Moreno,  Arthur Bernhardt,   Toja,  Nesu, Bănel Nicolita,  Petre Marin, Florin Lovin, şi Marius Lacatus ca antrenor.  Sorţii o trimiteau pe steaua în grupă cu: Bayern, Fiorentina şi Lyon.  

La tragerea la sorţi a grupelor UCL de joi seara, STEAUA se va afla în urna a patra valorică. În prima urnă se vor afla cele mai bune cluburi de fotbal din Europa ale momentului: Bayern Munchen, Barcelona, Chelsea, Manchester United, Real Madrid, Arsenal Londra, FC Porto, Benfica Lisabona. Cu una dintre ele  va juca Steaua.
Tragerea la sorţi să fie cu noroc pentru Steaua! Felicitări şi succes STEAUA! 

Actualizare


STEAUA este in grupa E cu Chelsea, Shalke 04 si Basel. Vom vedea daca Steaua va reusi sa se califice in primele 16! 


Declaraţia lui Reghecampf luaă de pe site-ul UEFA:


It is a group in which we have a chance to qualify for the UEFA Champions League knockout stages. I know all the teams very well. We played against Chelsea recently in the round of 16 of the UEFA Europa League, against FC Basel we played friendlies both in the summer of 2012 and in the winter of 2013, while Schalke 04 are from Germany and I watch the Bundesliga on TV.

All the groups are strong, so I cannot say if we had good luck or bad luck. In my opinion the two matches against Chelsea will be extremely difficult, but my big desire is to take revenge now and I am happy that we have the opportunity to play against them. Schalke are also a very strong team and we will prepare the matches against them thoroughly. We have our chance to qualify for the knockout stage and we will have to take advantage of it.


Este o grupă  în care avem o șansă de a ne califica pentru faza eliminatorie a şaisprezecimilor UEFA Champions League. Stiu ca toate echipele sunt foarte bune. Am jucat împotriva lui Chelsea recent în etapa a 16 a UEFA Europa League , împotriva FC Basel am jucat amicale atât în ​​vara anului 2012 cât și în iarna anului 2013 , în timp ce Schalke 04 este  din Germania și eu urmăresc Bundesliga la televizor .

Toate grupele sunt puternice , deci nu pot spune dacă am avut noroc sau ghinion . În opinia mea, cele două meciuri împotriva lui Chelsea vor fi extrem de dificile, dar marea mea dorința este să ne luăm revanşa, și mă bucur că noi avem posibilitatea de a juca împotriva lor . Schalke este, de asemenea, o echipă foarte puternică și vom pregăti cum trebuie meciurile  împotriva lor. Avem șansa noastră de a ne califica pentru faza eliminatorie și va trebui să profităm de ea.

11 aug. 2013

Evocare

Prima parte a simpozionului  ştiinţific „România în relaţiile internaţionale (1958-1968)", organizat în data de 20 iulie 2013 la Focşani de Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a A.O.Ş.R. (Academia Oamenilor de Ştiinţă din România) în colaborare cu Muzeul Vrancei, a fost dedicatǎ istoricului Gheorghe BUZATU, care a încetat din viaţǎ la 20 mai 2013.  
Profesorul univ. Dr. Ion SCURTU a prezentat comunicarea: 

                                      Gheorghe BUZATU - aşa cum l-am cunoscut
 
Ghorghe Buzatu -  (06.06.1939- 20.05.2013)
Sursa foto: jurnalul.ro
                    
Pe Gheorghe Buzatu l-am cunoscut în anul 1960, cu prilejul participǎrii mele în delegaţia studenţilor bucureşteni la festivitǎţile prilejuite de centenarul Universitǎţii „Alexandru Ioan Cuza”. Atunci am fost însoţiţi de câţiva colegi ieşeni, între care se afla şi Gheorghe Buzatu. Am discutat multe şi de toate, mai ales cǎ amândoi ne propusesem sǎ ne specializǎm în istoria contemporanǎ a României. La plecare, de la fereastra vagonului, i-am spus: „Pe cǎrǎrile vieţii ne vom mai întâlni”, iar Gheorghe Buzatu a întǎrit vorbele mele cu un salut ostǎşesc. Nu ştiam atunci cǎ aceste cuvinte aveau sǎ devinǎ realitate. Dar este cert cǎ pe „cǎrǎrile vieţii” ne-am întâlnit de sute şi sute de ori. Când dânsul venea în Bucureşti mǎ vizita la Facultatea de Istorie sau la mine acasǎ. La rândul meu, când ajungeam la Iaşi, mergeam la Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, unde Gh. Buzatu era secretar ştiinţific. Mai întâi mǎ conducea la directorul Mircea Petrescu-Dâmboviţa, reputatul arheolog, care voia sǎ ştie „ce noutǎţi mai sunt în Bucureşti”. Apoi în biroul sǎu, la o cafea fǎcutǎ de Valeriu Florin Dobrinescu, discutam probleme de istorie contemporanǎ. Eu mǎ specializam în problematica vieţii politice, iar Buzatu şi Dobrinescu în relaţiile internaţionale. Eram preocupaţi mai ales de evoluţia raporturilor dintre marile puteri şi implicaţiile asupra României. Doream sǎ “spargem” tiparele impuse „frontului istoriografic” de rigorile ideologice ale timpului, apelând la documentele de arhivǎ. Şi am reuşit. Eu mi-am susţinut doctoratul cu lucrarea Întemeierea şi activitatea Partidului Tǎrǎnesc (1918-1926), iar Gheorghe Buzatu cu România şi trusturile petrolifere internaţionale pânǎ în 1929, pe care amândoi le-am publicat înainte de 1989. Am dat curs solicitǎrilor sale de a colabora la „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie « A.D. Xenopol »” şi de a participa la unele sesiuni ştiinţifice organizate de Filiala Iaşi a Academiei, dupǎ cum şi dânsul a fost prezent la acţiuni desfǎşurate în Bucureşti. Iniţiativa colaborǎrii noastre ştiinţifice i-a aparţinut. Avea o puternicǎ forţǎ de convingere şi nu putea fi refuzat. Astfel am devenit coautor la volumele Nicolae Titulescu şi strategia pǎcii, Actul de la 23 August 1944 în context internaţional, Românii în istoria universalǎ, coordonate de Gheorghe Buzatu. Având posibilitatea de a studia în arhive din alte state, în primul rând din SUA, Gheorghe Buzatu a adunat o zestre documentarǎ considerabilǎ pe care a început sǎ o valorifice. Menţionez, cu titlu de exemplu, cǎ este istoricul român care a publicat toate variantele stenogramelor de la întâlnirile Stalin-Churchill-Roosevelt din 1943-1945, iar cartea sa Din istoria secretǎ a celui de-al Doilea Rǎzboi Mondial, publicatǎ în 1988, s-a vândut 200 000 de exemplare. Momentul Decembrie 1989 l-a gǎsit pe Gheorghe Buzatu în plinǎ forţǎ creatoare. În mod firesc, ar fi trebuit sǎ fie susţinut de cei pe care i-a ajutat, le-a publicat studiile, le-a luat apǎrarea ori de câte ori împrejurǎrile o cereau. Dar la români „recunoştinţa este floare rarǎ”, iar Buzatu a devenit ţinta atacurilor publice din partea unor colegi, deveniţi peste noapte anticomunişti şi monarhişti. În acest context, Gheorghe Buzatu a decis sǎ pǎrǎseascǎ Institutul pe care la slujit timp de trei decenii. Cu sprijinul lui Cristofor Simionescu, preşedintele Filialei Iaşi a Academiei Române, a înfiinţat Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeanǎ, al cǎrui director a devenit. Buzatu a fost însoţit de câţiva colaboratori de marcǎ, între care Valeriu Florin Dobrinescu şi Stela Cheptea, iar noua instituţie s-a impus rapid în viaţa ştiinţificǎ a României. Deşi era un reputat specialist în istoria contemporanǎ, Gheorghe Buzatu nu şi-a gǎsit un loc la nici o Universitate din Iaşi. Decis sǎ-şi construiascǎ o carierǎ didacticǎ, a „peregrinat” la Sibiu şi Alba Iulia, reuşind apoi sǎ se titularizeze la Universitatea din Craiova. Am satisfacţia de a fi fǎcut parte din comisiile care au decis ca Gheorghe Buzatu sǎ ocupe, prin concurs, postul de cercetǎtor ştiinţific gradul I şi cel de profesor universitar, precum şi de a i se acorda titlul de conducǎtor de doctorat. Gh. Buzatu a fost pensionat, fǎrǎ ştirea sa, de Universitatea din Craiova, care a revenit asupra deciziei, dar profesorul a decis sǎ demisioneze şi s-a transferat la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, continuându-şi activitatea în cadrul Şcolii Doctorale. Înzestrat cu o mare putere de muncǎ, dar şi cu o voinţǎ de fier, Gheorghe Buzatu a abordat o tematicǎ tot mai complexǎ şi dificilǎ: extrema dreaptǎ şi activitatea lui Corneliu Zelea Codreanu, România şi cel de-Al Doilea Rǎzboi Mondial, rolul mareşalului Antonescu, instaurarea comunismului în România etc. etc. Pentru impostori şi politruci, Buzatu nu a fost un istoric comod, mai ales cǎ el apela de fiecare datǎ la documente de arhivǎ. Neputând sǎ-l combatǎ cu argumente ştiinţifice, respectivii au recurs la practicile lui Mihail Roller din anii stalinismului, urmǎrind sǎ impunǎ o „linie oficialǎ” în abordarea problemelor de istorie. Gheorghe Buzatu nu a fost primit în Academia Românǎ, deşi opera sa o depǎşea cu mult pe cea a oricǎrui membru al Secţiei de Stiinţe Istorice şi Arheologie. A obiectat un fost membru al C.C. al P.C.R., care-l elogiase pe Nicolae Ceauşescu, inclusiv de la tribuna Congresului al XIV-lea al P.C.R.. Drept „recompensǎ”, din membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România, respectivul a devenit membru titular al Academiei Române. O oarecare compensaţie a venit prin alegerea lui Gheorghe Buzatu, la propunerea mea, în calitate de membru al Academniei Oamenilor de Ştiinţǎ din România. Potrivit legii din ianuarie 2007, A.O.Ş.R. este „for naţional de consacrare ştiinţificǎ”, reunind „personalitǎţi ştiinţifice reprezentative” din ţarǎ şi din strǎinǎtate. Iar Gheorghe Buzatu era o asemenea personalitate. Am primit cu bucurie propunerea sa de a elabora împreunǎ o lucrare amplǎ privind istoria contemporanǎ a României, întemeiatǎ pe documente, pentru a oferi profesorilor şi tuturor celor intersaţi o imagine corectǎ asupra acestei etape din evoluţia ţǎrii noastre. În 1999 a vǎzut lumina tiparului, la Editura Paideia, volumul Istoria Românilor în secolul al XX-lea (1918-1948), 685 pagini, autori Ioan Scurtu şi Gheorghe Buzatu. La rândul meu, am obţinut colaborarea lui Gheorghe Buzatu la volumul VIII al tratatului „Istoria Românilor. România întregitǎ (1918-1940)”, pe care l-am coordonat (2003, 856 p.). Am colaborat cu multǎ plǎcere la volumele omagiale dedicate istoricului Gheorghe Buzatu, şi am fost onorat, la rândul meu, de contribuţiile sale la Omagiu istoricului Ioan Scurtu (2000, 822 p.) şi mai ales la 1940. Iluzii, teamǎ, trǎdare şi terorism internaţional. Omagiu profesorului Ioan Scurtu (2 vol., 534 p.+ 597 p.), lucrare pe care a iniţiat-o şi coordonat-o, împreunǎ cu Marusia Cîrstea, Horia Dumitrescu şi Cristina Pǎiuşan-Nuicǎ. Una dintre cele mai impresionante realizǎri ale istoricului Gheorghe Buzatu este editarea operelor unor mari înaintaşi, precum şi ale multor contemporani, reprezentând principalele domenii ale creaţiei intelectuale. A avut şansa de a gǎsi un colaborator pe mǎsurǎ - Aurel Ştefanachi, diectorul Editurii Tipo Moldova. În ultimul deceniu au fost publicate ediţii anastatice din operele lui Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Andrei Şaguna, Dimitrie Cantemir, Vasile Pârvan, N.Iorga, Virgil Madgearu, Vintilǎ Brǎtianu etc. La Tipo Moldova au fost republicate cǎrţile lui Gheorghe Buzatu, dar şi ale unor tineri istorici, precum Florin Banu sau Sorin Liviu Damean. Mǎ regǎsesc şi ei în colecţia „Opera Omnia” îngrijitǎ de Gheorghe Buzatu cu 31 de titluri. Deşi a avut de fǎcut faţǎ multor necazuri şi greutǎţi, a fost lovit cu urǎ de politrucii deveniţi peste noapte istorici, Gheorghe Buzatu şi-a pǎstrat optimismul şi generozitatea. A împǎrtǎşit din cunoştinţele sale nu numai prin scris, ci şi prin viu grai, în cadrul unor simpozioane şi conferinţe ştiinţifice, a unor emisiuni de radio şi TV etc. Intervenţiile sale erau urmǎrite cu viu interes, deoarece, de fiecare datǎ, venea cu noutǎţi, bazate pe arhivele Kremlinului, ale S.U.A. sau ale României. Era, ceea ce s-ar putea numi, un istoric spectaculos, expunerile sale dezvǎluind documente secrete, culise nedescifrate, situaţii limitǎ, pe care le prezenta ca un autor de romane poliţiste, concluzia venind dupǎ o amplǎ investigaţie a tuturor laturilor temei abordate. Gheorghe Buzatu avea cultul prieteniei şi al respectului pentru toţi cei care doreau sǎ cunoascǎ adevǎrul istoric. A dat curs tuturor inviaţiilor care i-au fost adresate, în ţarǎ sau în strǎinǎtate. L-am ascultat în zeci, poate în sute de ocazii - la Academia de Ştiinţe din Moscova, la Universitatea de Stat din Chişinǎu, la cursurile Universitǎţii de Varǎ de la Vǎlenii de Munte, la Clubul Istoricilor „N Iorga” (organizat de Constantin Gǎucan), la Muzeul Vrancei (gazdǎ fiind Horia Dumnitrescu), la Universitatea din Craiova (moderate de Sorin Liviu Damean) etc . Ultima datǎ am fost împreunǎ la Bârlad, dând curs invitaţiei adresate de profesoara Oltea Rǎşcanu-Grǎmǎticu, în ziua de duminicǎ, 19 mai 2013. Gheorghe Buzatu a fost în mare formǎ: documentat, combativ, convingǎtor. Ne-am despǎrţit la orele 16, el plecând la Iaşi împreunǎ cu prietenul şi colaboratorul sǎu Corneliu Ciucanu, iar eu luând trenul spre Bucureşti. A doua zi, luni, 20 mai, de la ora 9, mi-a trimis mai multe e-mail-uri, ca de obicei la început de sǎptǎmânǎ. Dupǎ câteva ore, doamna Stela Cheptea m-a anunţat cǎ „a murit Buzatu”. Am rǎmas înmǎrmurit şi cu greu mi-am putut reveni. Gheorghe Buzatu a plecat dintre noi, dar ne-a lǎsat o OPERĂ nemuritoare, o adevǎratǎ şcoalǎ la care s-au format studenţii, masteranzii şi doctoranzii sǎi, o pildǎ de patriotism autentic. Eu am pierdut un coleg, de prietenia cǎruia am beneficiat timp de cinci decenii şi un colaborator apropiat pe tǎrâmul istoriei contemporane.

2 aug. 2013

Mitica de la Liga canta la chimval

Astăzi pe la amiază, în timp ce Mitică de la Ligă cânta, la chimval, o arie din opera sa bufă, el s-a trezit pălit în părţile  moi cu un taler, un tas.  Mai ieri, el se lăuda, că după ce nu va mai fi... în viata, nicidecum dupa ce nu va mai fi preşedintele ligii,  va rămâne păstrat în formol mădularul... aşa cum i s-a păstrat şi lui  Terente.

Comunicat de pe site-ul Ligii profesioniste de fotbal:

COMUNICAT DE PRESA

          Conform Hotararii Tribunalului arbitral al sportului de la Lausanne TASS A/3247 din data de 02.08.2013, s-a decis imperativ inregistrarea clubului CS CONCORDIA CHIAJNA in prima divizie a Romaniei, pentru sezonul competitional 2013/2014, in locul SC FC RAPID SA.
          Urmare a acestei decizii, Comitetul de urgenta al LPF, la solicitarea clubului CS CONCORDIA CHIANA, in conformitate cu art.14 din ROAF si acceptului clubului FC STEAUA, a hotarat ca partida FC STEAUA – CS CONCORDIA CHIAJNA, contand pentru cea de-a III-a etapa a Ligii I la fotbal, editia 2013/2014, sa se dispute la o data care va fi stabilita ulterior.
                                                                               SECRETAR GENERAL,
                                                                            VALENTIN ALEXANDRU
Sursa: de aici!

În comunicat sunt mici erori de redactare, şi ar fi de înţeles când  TAS-ul te loveste peste mana 
(citat din opera bufa a lui Mitica):
 - arbitral in loc de arbitraj (ro.) 
-  TASS in loc  de TAS; aici nu este vorba de agentia rusa de presa,  ci de  Tribunal Arbitral du Sport  (fr.) sau CAS - Court of Arbitration for  Sport (en.)


Ce mai contează aceste erori pe lângă marea eroare a comitetului executiv al FRF de a  decide prin vot (cine a votat?) de a se juca un meci de baraj între  Concordia Chiajna si Rapid.  Nu era mai simplu şi în litera regulamentului: nu ai licenta treci in liga secundă,  şi pe locul rămas vacant  vine echipa aflată prima sub linia clasamentului,  adica Concordia Chiajna.

Ce mai conteaza aceste erori de redactare, fata de impactul finaciar asupra celor doi noi investitori veniţi să salveze Rapidul,  faţă de amărăciunea  suporterilor echipelor Rapid si Steaua, asupra celor care are au cumparat bilete pentru meciul de mâine seară,  de pe Arena Natională, si multe altele ce vor veni... la vale ca un bulgăre din ce în ce mai mare.
Asa că este îndreptăţită reacţia patronilor  Rapidului: Comitetul Executiv al FRF ar trebui sa-si dea demisia  
În acest timp Mitică de la Liga contiună să cânte din chimval... pesemne că-i place la nebunie când si le prinde între talere, sau între tas-uri

23 iul. 2013

MeMe nu este pro TV


Înaintea meciului retur al Stelei cu Vardar Skopje, ce se va desfăşura în această seară în capitala Macedoniei, pe canalele de ştiri sportive, de aici,  din România, rulează în buclă filmul de scurt metraj, de fapt un filmuleţ,  în care o reporteră şi un cameraman de la PROTV prind curaj şi intră pe stadionul unde se antrenează Steaua (în imagine nu se vede niciun jucător!).
Tandemul este întâmpinat cu apostrofări din partea ofiţerului de presă al Stelei, asta ca uvertură la spectacolul huliganic ce îl va da imediat managerul Mihai Stoica ( alintat de presă cu apelativul MeMe).
Acesta ştie să înjure, are şcoala maidanului! După acest mic joc de imagine şi de "amabilităţi dâmboviţene" actorii cu tot cu platou de filmare se mută, târâş,  spre ieşirea din stadion, unde în gang, MeMe îi sustrage telefonul reporterei, iniţial aceasta nu i l-a dat de bună voie (sic!) ( nu avem imaginii clare, avem sunet, a fost o altercaţie în toată regula, MeMe a fost nevoit să-i sucească mâna, să o bruscheze).
A doua bobină a filmului de scurt metraj s-a tras în faţa hotelului unde era cazată echipa Stelei. Reportera lipseşte din cadru, era la un spital, unde medicul i-a cerut să-i spună cine i-a produs vânătăile (ca să vezi minune!), şi apoi fără nicio teamă de implicaţii, medicul curajos a chemat poliţia (dacă filmul se trăgea în România, nu mai avea partea asta cu medicul chemând poliţia; de asta la noi costurile de filmare sunt mai mici... ca la Hollywood!).
Să revenim la oaia noastră! Filmul continuă cu MeMe, tot în rol negativ (asta a învăţat în cei 7 ani...), faţă cu "reacţiunea" : poliţistul macedonean îl invită pe recalcitrant la sediul poliţiei. MeMe nu înţelege din prima, gura nu-i miroase, adică nu a mâncat usturoi, el pretinde că este cetăţean european (sic!), cere  să i se arate mandatul de aducere (el nu ştie că Macedonia nu este stat membru al UE?!!).
Macedoneanul în uniforma statului, cel ce-i dă leafă şi haine,  nu se sperie aşa uşor, şi nu face doi paşi în spate  (nu am văzut la noi, în ţară o asemenea scenă, şi au fost destule scandaluri huliganice cu autor cunoscut, să o luăm numai pe aceea din 2005, când MeMe a lovit cu pumnul în plină figură un suporter al Stelei (sic!).
Filmuleţul se rupe, "eroul" este dus la poliţie, unde din surse sigure, aflăm că i s-a administrat o amendă de 400 de dolari!!
Filmuleţul are toate "ingredientele" ca să continue, să devină film de lung metraj, şi să aibă un sfârşit previzibil: Steaua să fie suspendată din competiţia supremă a fotbalului european! Ştim că Steaua se află sub supravegherea UEFA timp de 5 ani. Dacă comisia lor de disciplină, nu a noastră,  consideră că managerul Stelei a avut un comportament huliganic? Ne vom lăuda că am eliminat Vardar Skopje...
Alo? Mă auziţi?... Pentru a salva "partida" sacrificaţi "nebunul"! 


18 iul. 2013

Medaliati cu aur si argint

Prin cele cinci medalii obtinute la Olimpiada Internaţională de Fizică,  Copenhaga, 7-15 iulie 2013, doua de aur -  Cristian Frunză  şi Cristian Andronic - ,  si trei de argint - Tudor Ciobanu,  Denis Turcu, Sebastian Dumitru - Romania s-a  clasat pe  primul loc în Europa si  pe locul 5 in lume.
Sursa:  Ministerul Educatiei Nationale

Doi dintre cei cinci medaliati, Cristian Andronic si Tudor Ciobanu  au fost invitati la ORA DE STIRI de pe TVR 2, prezentatorii emisiunii fiind  Lucian Parvoiu si Andreea Stancu (de la minutul 16 si 20 secunde).

3 iul. 2013

Dimitrie Bolintineanu vs Costica Vărzaru

Au trecut câteva zile de când unele organe ale  statului de drept au dat în vileag frauda de la  liceul Bolintineanu sau şmecheria de a copia la Bac.  I-am bătut în fereastră lui nea Google, şi  ştiindu-l mai deştept decât Bulă, deşi e un cretin perfect,  şi mai iute de picior decât un supersonic,  i-am cerut să caute tot ce s-a scris şi s-a depus în virtual, acest  balaur cu burta cât China, legat de Bolintineanu.

 În a cincea parte dintr-o secundă "cretinul" mi-a scos la lumină 500000 de maimuţe antropoide. 
Reproduc doar două: SRI a făcut interceptări în Cancelaria liceului Bolintineanu..., Fosta directoare a liceului Dimitrie Bolintineanu, Costica Vărzaru, cercetată pentru... 
De celelalte  maimuţe, sute de mii  nu m-am atins, nu din pudoare, nu din  spirit de conservare, ci din neputinţa de a înghiţi tot meniul lui nea Google. 

I-am bătut din nou în fereastră, şi i-am cerut să caute pe Costica Vărzaru. Deşi a căuta într-un timp mai mare cu nouă sutimi de secundă, cretinul  a scos la lumină mai puţine maimuţe antropoide, cretinul iute ca glonţul  respectă scara valorilor, Bolintineanu e mai de vază decât Vărzaru. 

Iată doar câteva maimuţe, gen Costica Varzaru: Trecutul teribil al directoarei reţinută pentru fraudă la Bac..., Directoarea liceului Bolintineanu a primit ordonaţă de reţinere pentru 24 de ore... Costica Vărzaru este un nume care se află pe buzele elevilor... Doamna Costica Vărzaru este liberă...? Costica Vărzaru, directoarea care abia a fost destituită de la liceul Dimitrie Bolintineanu, pare să fi fost întotdeauna apropiată de elevii săi...

Numele poetului Bolintineanu va rămâne legat de cel al fostei directoare Costica Vărzaru. Ca să vă convingeţi bateţi în fereastra lui nea Google:  fraudă la bac !  După o fracţiune de secundă vei obţine 299000 de maimuţe antropoide

18 iun. 2013

Muzica poate schimba lumea



 Un mesaj postat de către  Michalis Economu,  dirijorul Orchestrei Naţionale de Radio a Greciei, pe pagina sa de  facebook : 

  Ladies and gentlemen, this is our National Radio Orchestra and Chorus. They were both shut down along with the state tv channel three days ago. 2650 families are now with no job. This video was made tonight in their rehearsal room. Musicians playing and crying. 5000 people watching on the video wall outside of the building screaming and supporting us. Please do the same. We need support. Let us save our ART. Let ART save the world...

"Muzica poate schimba lumea"
 "Muzicienii canta şi plâng"

15 iun. 2013

Plebiscit, coane Fănică

După prima suspenadre din funcţia sa de Preşedinte, când 320 de parlamentari au votat pentru,  Traian Băsescu nu a pierdut nicio ocazie de a se răzbuna pe parlamentari, inducând în mentalul colectiv ideea că ei servesc doar interesele proprii şi de grup.  Aşa s-a întâmplat şi la ultima ceremonie de la Palat -  depunerea jurământului de către cei 3 noi membri ai  Curţii Constituţionale.  De faţă cu Preşedinţii celor două Camere şi cu cei 9 membri ai Curţii, T.B. i-a dat în cap lui  Crin Antonescu, la modul figurativ, cu proiectul de modificare a constituţiei, proiect al  majorităţii parlamentare (preşedintele statului sfidează majoritatea de 70 %).  Preşedintele  a scos sabia de sub foaia cu protocolul  de coabitare şi cu o lovitură a atins atât Parlamentul cât şi Curtea,  avertizând că  nu va aproba proiectul dacă acesta nu va prevedea un parlament cu o singură cameră şi cu 300 membri, şi că îl va trimite Curţii, convins că aceasta nu va da girul, va fi de partea sa. Şi a mai lovit o dată, a treia oară în acea seară,  în popor, în demnitatea acestuia,  chemându-l la referendum înainte ca Parlamentul  să voteze modificările la Constituţie. Va întreba din nou poporul dacă e de acord cu 300 parlamentari şi un  parlament unicameral.  Ştie că va mai fi un referendum, obligatoriu pentru modificările aduse Constituţiei,  şi mai ştie şi câţi bani din buget se cheltuie pentru organizarea unui referendum. Chai dacă ar lua bani din bugetul instituţiei prezidenţiale, reluarea referendumului din 2009 este un abuz în serviciu,  un afront adus democraţiei.  Daca majoritatea parlamentară, iniţiatoarea modificărilor aduse Constituţiei, nu va lua în discuţie  reducerea numărului de membri şi un parlament unicameral, la referendum cetăţenii vor decide, dacă dau sau nu dau gir noii constituţii. Aşa funcţionează  o democraţie liberă, nu una impusă. Preşedintele-jucător ne întoarce cu democraţia în Roma antică, pe vremea când  legile erau supuse votului plebei, de unde îşi are originea cuvântul plebiscit.  Pe ultima sută de metri a funcţiei sale, un an jumătate din zece,   el va face tot ce-i stă... în caracter, să pună beţe în roate activităţii instituţiei legiuitoare, Parlamentul. 

- Coane Fănică,  onorabile! pe când un plebiscit pentru  suspendarea ... mizerabilului?
- Stimabile, ai puţintică răbdare!

7 iun. 2013

Gardul Palatului...

Valeriu Zgonea, deputat de Dolj şi preşedinte de Cameră propune să  se dărâme gardul din faţa Palatului Parlamentului - Casa Poporului. Să se dărâme? Să nu se dărâme? Să nu se dărâme! Ba nu! Să se dărâme!  Dar cât va costa? Să nu ne mire dacă  o să aflăm că  va costa mai mult decât să ridici unul nou. Oricum, treaba va  fi precedată de licitaţie pentru proiect de demolare şi studiu de  fezabilitae, poate şi un studiu  de  impact asupra  mediului, dar şi al felului cum va arăta clădirea fărăr gard, poate va fi necesar şi un studiu de securitate a parlamentarului în una dintre multele situaţii noi ce se vor ivi printre care şi aceea cu cetăţeanul de rând, cu insul plimbându-se  pe aleea de sub fereastra biroului.  Aş mai  adăuga: studiu  privind costurile unui gard nou, începând cu faza de proiectare până la finalizarea construcţiei. Fără a intra în calcule precise, putem să admitem că până la faza cu distrugerea propriu-zisă a gardului, se va cheltui o sumă importantă   de la buget, adică   din buzunarul  cetăţeanului.  După ce se va arde această etapă premărgătaore, nu este exclus să se spună că nu se justifică dărâmarea gardului, însă banii alocaţi studiilor de tot felul vor fi deja  cheltuiţi. Dacă se va justifica că este bine să se dărâme gardul, se va trece la faza a doua, se va deschide un şantier de către firma câştigătoare. Această lucrare va da de lucru unor oameni, nu multora, dar, contează când vezi atâta  foame de bani şi   goană după un loc de muncă. Nu este rău atunci când se crează un loc de muncă chiar şi temporar. Poate se vrea reducerea  cu mai multe procente a şomajului! În cazul acesta va trebui ca cineva dintre demnitari, nu trebuie să ai mult curaj petru asta, să propună demolarea  Casei Poporului şi construirea unui Palat mai mic,doar  pentru 300 de parlamentari! Nu este exclus acest lucru, după ce ai un  precedent.  Va fi de lucru pentru multă lume şi pentru o lungă perioadă de  timp. În acest ipotetic caz,  se va lucra la altă scară. Se vor cheltui mult mai mulţi bani de la buget numai pentru proiect şi studii. Mai mult ca sigur că nu va fi suficient bugetul anual al Parlamentului. Studiile se vor lungi pe mai mulţi ani, poate chiar pe lungimea unui mandat.  Între timp,  că doar,  forţă de muncă nefolosită există, se poate trece la proiect şi studiu privind demolarea gardului Palatului Cotroceni. E fezabil proiectul, nu trebuie să cheltuieşti bani pe studii, numai dacă ne gândim că în ţară s-au dărâmat fabrici, uzine, combinate fără a se gândi prea mult cineva la zecile de mii de oameni rămaşi fără loc de muncă.  A mai rămas ceva de demolat, de distrus...?

28 mai 2013

Întâmplări neobişnuite




Angela Gheorghiu, o mare soprană, interpretează Imnul de Stat al României "Deşteaptă-te române"!

Ascultând vocea ei minunată, inegalabilă şi atât de mult apreciată de o lume întreagă, nu ai cum să nu simţi că eşti român!

Neobişnuit este şi costumul pe care îl poartă cu această ocazie: un costum popular, şi acesta nu este unul oarecare ci al doamnei Maria Dragomiroiu.

Angela Gheorghiu a fost acompaniată de Orchestra Reprezentativă a Armatei şi Corul Radio.

Înregistrarea a avut loc în ziua de 27 mai 2013, în sala Unirii a Cercului Militar Central din Bucureşti. Evenimentul nu a fost întâmplător ales. În urmă cu 413 ani, în 27 mai 1600, Mihai Viteazul a unit sub sceptrul său, cele trei provincii româneşti.

În aceeaşi zi, 27 mai 2013, postul privat de ştiri, Antena 3, a intrat în Cartea Recordurilor cu cel mai mare drapel, tricolorul românesc.


Drapelul cu dimensiunile de 349,4 metri lungime şi 226,9 metri lăţime, acopera o suprafaţă de aproape 8oooo metri pătraţi sau 8 hectare. El a fost defăşurat pe Aerodromul Clinceni!

Drapelul a fost produs de firma DA INFORMARE & CONSULTANTA SRL din Bucureşti.

Vestea cu tricolorul românesc cât opt hectare a făcut înconjurul lumii.

Puteţi afla mult mai multe, despre această frumoasă şi inedită întâmplare, pe Facebook: Drapelul României

21 mai 2013

Adriano Celentano

Adriano Celentano, cantaret de muzica pop italiana, compozitor, actor de comedie, director de film si gazda unor emisiuni tv, s-a nascut in 6 ianuarie 1938, la Milano. El si Claudia Mori au doi copii: Rozalinda si Rosita.
In 2012 Adriano Celentano, cu vocea sa inconfundabila, a incantat publicul venit pe arena din Verona ca sa-l vada si sa-l auda intr-un spectacol grandios( regie proprie, producator Claudia Mori), cu durata de o ora si cinzeci de minute.
Celor carora le place cum canta Adriano Celentano le doresc auditie placuta!

Intalnirea de gradul trei n-a mai avut loc


Foto: descopera.ro 

 Ziua de  20 mai 2013 ar fi rămas în istorie ca ziua în care românii  au luat contact cu extratereştrii. La prima oră a dimineţii, de la biroul de presă virtuală al farfuriei cu extratereştri în ea, suspendată la zece milioane de metri înălţime faţă de cel mai înalt vîrf din munţii Făgăraş,  sosise  o informaţie decodificată - asta ca muritorii să nu se piardă timp pentru descifrare, pentru extratereştri aşteptarea  îi enervează la culme - pe înţelesul oricărui muritor vorbitor de limbă română, urma ca pe la amiază, mai exact  când soarele va fi la zenit, o farfurie cu extratereştri va ateriza în Piaţa Constituţiei. Şeful extratereştrilor este singurul dintre extraterestri care este păţit cu astfel de întâlniri  de gradul trei, aşa că a dăugat la şfârşitul heliogramei de ştiri că nu vine să ia contact cu muritorul fără să nu fie  de faţă care  de tranmisie tv, adicătelea întâlnirea  de gradul trei să fie transmisă de toate televiziunile, pentru a nu mai exista niciun dubiu şi nicio contestaţie din partea acelora care nu cred,  în existanţa extratereştrilor. Au explodat redacţiile de ştiri, internetul s-a blocat ( în cele mai mult ecazuri din cauza cafelei vărsate pe tastatură) ce mai! nu se mai înţelegea om cu persoană! Tot balamucul s-a transferat în stradă fiindcă reporterii de la toate televizunile de ştiri alergau spre acelaşi  punct, Piaţa Constituţie, locul  unde urma să se întâmple miracolul: întâlnirea de gradul trei, omul să-l vadă de aproape, chiar să pună mâna şi să-l pipăie pe individul din farfurie. După o oră de aşteptat cu ochii pe cer, reporterii de la toate televiziunile de ştiri,  dar toţi,  au primit în căşti ştirea că Gigi Becali ( cine nu ştie cine de Gigi Becali, ori nu e bine informat ori este extraterestru)   a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.  Reporterii, cameramanii, cabliştii, microfoniştii, maşiniştii au plecat în corpore spre reşedinţa latifundiarului din Pipera, să prindă o imagine cu faţa lui Gigi Becali; toţi, dar toţi erau curioşi să transmită în direct dacă nu lacrimi  măcar urme de lacrimi  după ce îşi va lua  rămas bun de la familie. Toţi reporterii, dar toţi au uitat de extratereştri şi de farfuria lor zburătoare. Este la mintea cocoşului că întâlnirea de gradul trei nu a mai avut loc. De acolo de sus, de la înălţimea de zecemii de  kilometri, extratereştri, nu toţi, numai cei care se ocupau cu goniometrarea, au văzut plecarea  reporterilor   din Piaţa Constituţiei, după analiza spectrală a semnalelor transmise în flux continuu de carele tv spre sateliţii geostaţionari. Când a văzut asta, Şeful extratereştrilor nu s-a enervat,şi  nu a tratat acest gest al muritorilor ca pe un afront, ci a spus doar atât: "Fiecare pasăre pe limba ei piere!" Nu ştia de acest citat înainte de apleca de acasă. Până să ia decizia de zbor spre altă galaxie, trăgând ultimul fum din chiştocul ţigării de foi şi sorbind ultimile picături de cafea -aceste deprinderi vicioase nu le avea când a plecat de acasă-, a scris cu lumina unui creion laser citatul de mai înainte şi cuvintele: "Dacă şi peste o sută de ani când  voi reveni, la fel o să mă dispreţuiţi, adică o să mă trataţi cu sictir,  atunci n-o să vă mai iert! O să cobor la voi, şi va fi vai de mama şi de  televiziunile voastre!" Cam lung mesajul dar a încăput pe cer! S-a calmat într-o clipă. Şeful extratereştrilor şi-a amintit că nu are voie să se enerveze, este o cerinţă a fişei postului. Calm şi indiferent a aruncat creionul laser pe geam, apoi  a dat comada de încălzire a  motoarelor cuantice, răgaz de câteva clipe pentru a introduce în memoria pilotului robot valoare capului compas spre galaxia Andromeda.

13 mai 2013

Dinamo nu a avut o comportare fairplay

Steaua, cu un antrenor tânăr şi liniştit,  Laurenţiu Reghecampf, şi cu un lot de jucători talentaţi, revine acolo unde îi este locul, pe podiumul Ligii I şi campioană a României. Steliştii practică un joc în viteză, combinativ, cu ruperi de ritm, şuturi pe poartă din afara careului... Nu întâmplător, în competiţia Europa League,   anul acesta Steaua a jucat două tururi după faza grupelor,   în compania unor echipe puternice ale Europei, Ajax Amsterdam şi Chelsea Londra.

Steaua are dreptul moral de a cere să fie respectată,  îndeosebi de echipele care doresc să  aspire la primele locuri ce permit accederea în Europa Leaque.
Steaua are cea mai mare contribuţie la coeficientul de ţară. România s-a clasificat pe locul 8 după ediţia 2005-2006, când  Steaua a avut un parcurs de excepţie, a jucat semifinala Cupei UEFA! Şi în ediţile următoare Steaua a adus pucte pentru coeficientul de ţară.
 În ediţia  2012-2013, Steaua s-a calificat în grupele Europa Leaque, eliminând pe Spartak şi Ecranas ( 3 puncte), a câştigat grupa, locul 1, a adunat o zestre de 11 puncte,  în primul tur eliminator  a învins Ajax  ( 3 puncte),  s-a calificat înturul doi eliminator  unde a  căştigat un joc cu Chelsea (3 puncte). Tragem linie  şi adunăm: 20 puncte, în afara bonusului UEFA.  Ce a făcut Dinamo, în tot acest timp? În august 2012 a fost eliminată în Play-offs de către Metalist Harcov, a pierdut ambele meciuri, acasa cu 0-2 si în deplasare cu 1-2, deci când tragem linie şi adunăm, ce obţinem? Nimic, un zero tăiat în patru, sau un fâsss!!

Este respectată Steaua?
În jocurile directe cu Rapid şi Dinamo,  jucătorii Stelei au îndurat  batjocura suporterilor acestor echipe ( s-au aruncat brichete, telefoane şi alte corpuri contondente în portar sau în   jucătorul care urma să execute lovitura de la colţul terenului), dar, şi  a jucătorilor.
În meciul de vineri, 10 mai 2013, cu Dinamo, Steaua a plătit tribut victoriei obţinute. Jucătorul dinamovist Strătilă, dacă reţin bine, numele (de fapt în locul lui  poate  fi oricare dintre ceilaţi jucători, fiindcă dinamoviştii aşa au fost învăţaţi să joace, "bărbăteşte, adică la rupere de oase"), a pus talpă pe genunchiul lui Chiricheş, adică l-a compostat cu crampoanele ghetei, ca pe un bilet de tren.  Arbitrul Colţescu ( unde o fi fost? un antrenor adevărat, care are pregătire, inclusiv fizică, trebuie să urmărească mingea nu vreo mândră din tribună) i-a acordat cotonogarului doar  cartonaş  galben. Jucătorul trebuia eliminat de pe teren. Ce credeţi că a declarat Strătilă, după meci? "N-am intrat tare, nu i-am rupt niciun tendon, Chiricheş trebuie să se bucure, are motiv să intre în vacanţă!"  Ce să înţeleg că avrut să spună, să-i mulţumească că nu l-a ologit de tot?!
A fost un meci fără mare miză pentru Steaua, iar pentru Dinamo a fost un meci al orgoliului rănit ( fereşte-te de câinele turbat).  Deşi scorul  a fost 2-0 în favoarea Stelei, aceasta a pierdut doi jucători, dintre cei  mai buni,  pe Chiricheş şi pe Chipciu. Este incertă participarea lor în luna iulie în primul meci din calificările pentru grupele  Champions League.


P.S.

Steliştii au purtat pe tricouri, în faţă la vedere nu pe spate, fotografia lui Neşu. Dinamoviştii ce-o fi înţeles din treaba asta? sau poate nu au avut ochi să vadă?

 Jocul ca acesta de vineri seara, cu multe faulturi, cu rupere de oase, făcut de Dinamo împotriva Stelei, seamnă mult de tot cu un alt joc, cel din   mai 1986. Atunci, Steaua era campioana Europei, câştigase la Sevilia, după finala cu FC Barcelona, trofeul Ligii Campionilor. Şi câinii turbaseră de invidie! Do you remeber?

9 mai 2013

Ce mai născocesc românii

"Nu aşteptaţi nimic de la secolul XXI! Nu veţi primi nimic, căci el aşteaptă totul de la voi!" - Gabriel Jose Garcia Marquez 

Între 10 şi 14 aprilie 2013, a avut loc cel de al 41-lea Salon Internaţional de Invenţii de la Geneva. Inventatorii români au primit 40 de medalii ( 27 medalii de aur, 12 medalii de argint, 1 medalie de bronz) si 21 premii speciale. Au participat cu invenţii grupuri de cercetători, firme dar şi persoane fizice.

 Ioan Boarnă a obţinut argint pentru invenţia sa: "Lacăt". Inginerul, originar din Craiova, a inventat lacătul compact ce cu greu va mai fi spart de cei ce atentează la bunul altuia. Până la urmă lacătul compact îşi va găsi naşul! Am găsit si un site unde se promovează această invenţie în perspectiva valorificării ei.

 România, prin firma MB TELECOM a obţinut Marele Premiu al Salonului cu invenţia Roboscan Aeria : ”Metoda şi sistem de inspecţie non-instruzivă pentru avioane de toate mărimile, pentru scanarea avioanelor, în scop de securitate”. Este o tehnologie ce permite ca într-un timp scurt să se radiografieze fuzelajul si aripile unui avion, cu scopul de a identifica orice obiect de contrabanda sau amenintare.

 Mi-a atras atenţia o invenţie mai aparte: "Curcubeu în grădină"! Românii sunt născocitori din născare!

29 apr. 2013

Săptămâna Patimilor

În Săptămâna Mare vom păşi alături de Hristos pe drumul laudelor deşarte, trădării, batjocoririi, umilirii, schingiuirii, crucificării, morţii şi Învierii, vom fi alături de Hristos la intrarea în cetatea Ierusalimului călare pe mânzul asinei, îl vom pregăti de Nuntă - Nunta noastră cu El, pe Mire să-l iubim -, vom fi alături de  femeia păcătoasă care  va spala cu lacrimi şi  va unge cu mir picioarele Mântuitorului - "Tare s-a mai bucurat Domnul de iubirea ei!" -,  vom fi iarăşi alături de Hristos şi de cei doisprezece ucenici invitaţi la Cina cea de taină - înainte de Cină, sfânta spălare a picioarelor de către Iisus-, la predarea înfricoşătoarelor Taine şi la  sărutul lui Iuda, vânzarea Domnului - "Cinei celei de taină, astăzi Fiul lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte; că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi Taina Ta, şi nici sărutare îţi voi da ca Iuda"-, vom fi alături de Hristos la înfricoşătoare lui Patimi din Vinerea Mare, Vinerea Neagră - pe drumul Crucii spre Golgota,  îi vom uşura suferinţele,îl vom plânge, îl vom îngropa: "Mergi la Cer şi te  aşează lângă Tatăl Creator, Tu ce laşi în lume pace, Iisuse Salvator"-, crezând în minunea Învierii ca pe o sărbătoare a Luminii - "Veniţi de primiţi lumină! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte  călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!".
În Duminica Sfintelor Paşti ne vom bucura, spunând  "Hristos a Înviat!" înainte de a ciocni un ou roşu, de a bea un pahar cu vin. Vom mânca din cele mai alese bucate, de ele se va bucura şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos!

Foto: printings.ro

16 apr. 2013

Vrăjitorul Naiului

Am auzit că la noi, aici în oraşul de sub Tâmpa, duminică 21 aprilie,  va fi un mare recital de orgă şi nai; va fi găzduit de biserica Romano-Catolică Sf. Petru şi Pavel, aflată pe strada Mureşenilor la numărul 21; Christian Micşunescu va cânt ala orgă, şi sărbătoritul,  maestrul Gheorghe Zamfir, ne va încânta cu naiul; este prima zi a Festivalului Naiului ce se va desfăşura în mai multe localităţi din ţară, în onoarea maestrului Ghoerghe Zamfir, ajuns  la 55 de ani de carieră artistică sub împărăţia naiului. Mai multe găsiţi aici!


27 mar. 2013

Meci amical

O seară plină de fotbal în Europa, cu partide din preliminariile pentru calificarea la mondialul brazlian, 2014 FIFA World Cup!

Franta - Spania  0-1, Muntenegru-Anglia 1-1; Danemarca- Bulgaria 1-1; Irlanda de Nord- Israel 0-2; Serbia- Scoţia 2-0; Ucraina - Moldova 2-1; Republica Irlanda- Austria 2-2; Azerbaijan-Portugalia 0-2; Malta- Italia 0-2; Turcia-Ungaria 1-1; Germania- Kazakhstan 0-4; Polonia-San Marino 0-5; Olanda-România 0-4.

Toate au fost meciuri oficiale,  mai putin  meciul României  cu Olanda.  Antrenorul Piţurcă a avut o bună ocazie de a testa viitorul lot de unsprezece pentru meciul decisiv cu Ungaria, care se va juca casă pe Arena Naţională- o bijuterie de stadion (că aş-i la noi când ai stadion nu ai...butoi). A fost o neînţelegere, antrenorul batavilor spunea că este meci oficial, Piţurcă nu şi nu, că pe el nu-l interesează scorul, el se luptă pentru locul doi în grupă. La bătălia asta ce se va da pentru locul doi vine tare din urmă Turcia, îi mai trebuie un meci câştigat si e la egalitate de puncte cu  România. Hai, să fim serioşi, Mondilaul din Brazilia nu-i  pentru noi, adică pentru Piţurcă şi jucătorii din meciul de aseară cu olandezii. Ce să facem acolo? Numai aşa, ca să ne facem şi de râsul Lumii, că nu-i de ajuns că am ajuns de râsul Europei.
P.S.
Cred că lui Piţurcă îi mai trebuie un meci oficial, nu e lămurit de prestaţia unora ca  Stancu şi Grozav.
Nea Piţi, lasă-ne!

26 mar. 2013

Vagabondeala

Ieri au fost iobagi pe feuda lui Zeus, şi le-a plăcut starea asta, da, le-a plăcuuut! Azi, când Zeus e în cădere liberă de pe vârful Olimp (oriunde şi oricum  el va ateriza, el tot îşi va sparge capul!), iobagii de ieri  îşi  fac bagajele şi fug  în tabăra celor care l-au înfruntat pe Zeus. Vagabondu' tot vagabond rămâne, chiar de-ar trece şi pe sub furcile caudine.

Ce a ajuns  pedeleul în zilele astea?   Coada buldogului ? O  moleculă iradiată? Dacă o fi  coada buldogului, pagubă în ciuperci! Însă dacă e o moleculă iradiată, nu e bine, apar electroni vagabonzi, şi unde se duc ăştia? Asta e problema! Cine îi atrage? Atomul care îi atrage va avea sarcină negativă!!! E bine? Nu e bine!


18 mar. 2013

Hai, vino!



Hai, vino,  tu,  primăvară!
Vai, tu, primăvară, de-ai şti de când te-aştept! De ce mă amăgeşti că vii, de ce mă ţii  pe jăratec, ca pe un fachir ? Ţi-ai luat avânt cu seva din pământ ţâjnind, şi te-ai oprit intempestiv, gemând ca o vacă în arenă mugind.
Greu te încălzeşti, tu, primăvară!
Te aştept desculţ, ca să  te alerg, iară, prin crângurile înverzite,
pe dealurile cu livezi în floare, dealuri crescute din câmpii ca nişte mameloane, tu, primăvară!
De-ai şti,  tu primăvară, cât de mult eu te doresc!
Fată, mi-e dor de clorofila ta din frunza de urzică, de parfumul tău, senzual, din floarea albă de cireş,
de gustul tău acrişor din frunza de măcriş, tu primăvară!
Tu primăvară, de-ai şti cât de mult te-aştept!
Fă-te,  iarăşi, frumoasă ca o mireasă, tu primăvară!

5 mar. 2013

Tema pentru acasa



Scriitorul basarabean, Nicolae DABIJA,  a avut o sclipire  de geniu, atunci când a înobilat cu acest titlu filele povestirii. Profesorul Miahi Ulmu predă ultima lecţie de literatură elevilor din ultimul an de liceu -Iubirea în poezia eminesciană. Cu soldaţii sovietici de santinelă la uşă, scrie pe tablă tema: "A fi om în viaţă e o artă sau un destin?", îşi ia rămas bun de la elevi, îndură calvarul gulagului siberian- Zarianca, închisoare în închisoare-, găseşte puterea să evadeze în braţele, inima şi sufletul curat la Mariei Răzeşu- O dragoste în infern, cum o numea Th. Codreanu-, se întoarce  în Poiana Basarabiei, reia lecţia de acolo unde a fost brutal întreruptă în 28 iunie 1940, iată doar câteva trepte ale golgotei intelectualului basarabean.

Romanul este un eveniment cu totul remarcabil în beletristica românească. Este o strigare apolinică şi divină la ceruri, o istorie a tragicei noastre izgoniri din grădina Domnului asasinat. (Anatol CODRU, academician) 

"Tema pentru acasa" se poate număra printre cele mai sesizante şi fascinante creaţii ale literaturii de dragoste! (Mihai Sultana VICOL)

Prin acest strălucit debut de romancier, Nicolae Dabija se dovedeşte a fi un scriitor total şi un model uman.  Traducerea acestei cărţi în limbi de circulaţie internaţională i-ar aduce după opinia noastră, în apropierea unui bine meritat Premiu Nobel, ceea ce ar fi o mândrie naţională şi o dovadă că literatura română nu vine cu firimituri la masa marilor literaturi ale lumii. ( Tudor NEDELCEA)

Am citit cartea în format electronic,  o găsiţi aici!

Pe blogul ei, Răileanu Mariana ia un  interviu  poetului Nicolae Dabija!

22 feb. 2013

STEAUA a eliminat-o pe AJAX



Aşa cum ne cere şi primul vers al  imnului naţional,  din când în când, steliştii se   trezesc din somnul dulce-amar al campionatului intern, şi luptă de la egal la egal cu elita fotbalului European. Sunt mobilizatoare şi versurile: “ Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă / Acum ori niciodata sa dăm dovezi la lume”
 Apropo de imn, aseară,  Steaua merita să i se cânte imnul!

Iată că după opt ani, Steaua repetă performanţa de a se califica în optimile Europa League. Atunci a înfruntat  Valencia, aseară a dat piept cu Ajax Amsterdam. După înfrângerea suferită în tur, a primit două goluri fără să marcheze  niciunul,   de bună seamă,  Steaua nu era favorită, şi apoi cine nu a văzut cum îi privea aroganţii de olandezi.   “Lăncierii”  se  şi vedeau calificaţi, ţinta  lor era mai în faţa competiţiei, să joace Finala pe stadionul  din Amsterdam. În schimb steliştii au dat totul pe teren, au muncit, au alergat, au ţinut de minge, şi tot timpul să nu uităm asta, ei au jucat  cu  ghilotina deasupra capului- un singur gol în poarta lui Tătăruşanu. Un gol primit ar fi năruit toate speranţele, toate visele frumoase, adică le-ar fi turnat plumb în ghete. Steaua a marcat două goluri graţie celor doi fundaşi: Latovlevici şi Chiricheş. S-a repetat, la indigou,  performanţa de acum opt ani cu Valencia, când au  anulat avantajul  de două goluri ale adversarului,şi  s-au calificat în urma loviturilor de la punctual cu var.

În perspectiva  meciului  din optimi cu Chelsea Londra, campioana Europei, trebuie să fim cinstiţi cu noi, Steaua nu are jucători de înaltă clasă  în linia de atac. În meciul de aseară, Steaua a învins pe Ajax cu golurile marcate de cei doi fundaşi. La înaintare, brazilianul Tatu n-a făcut mare brânză pentru “Steaua ciobanului”. El  este scund, un mare handicap,  şi deşi este  iute ca argintul viu- fuge, se strecoară-, el nu reuşeşte să  marce gol, fie că pierde uşor  mingea, copilăreşte,  fie că nu  nimereşte  între buturi, asta când apucă  să  tragă pe  spaţiul porţii.   Muntenegreanul Nicolic este mult  mai înalt şi mai gros decât Tatu, un avantaj când  dă piept cu adversarul, dar degeaba, când e să bage mingea în poartă,  parcă  uită de ce a juns în careul advers, se poticneşte.

Până la următorul meci din optimi, să ne bucurăm că avem o echipă în faza optimilor, şi să  invocăm mai puţin pronia cerească, să nu facem excese, căci fie vorba între noi, şi englezii au Dumnezeu lor!  

21 februarie 2013,  Steaua -  Ajax  (2- 0)  după 120 de minute şi 4-2 la penaltiuri!
Felicitări  Steaua pentru seara magică oferită românilor! 

Antrenorul  Laurentiu Reghecamp a început partida cu:  
Tătăruşanu - Râpă, Gardoş, Chiricheş, Latovlevici - Tatu, Prepeliţă, Tănase - Ad. Popa, Rusescu, Chipciu.
Au intrat pe parcursul jocului: Nicolic, Filip, Pârvulescu.
AJAX a început jocul cu : Vermeer - Van Rhijn, Alderweireld, Moisander, Blind - Poulsen, De Jong, Eriksen - Cuenca, Sigthorsson, Fischer.
Video cu gourile partidei STEAUA-AJAX, aici,  pe site-ul UEFA!