După prima suspenadre din funcţia sa de Preşedinte, când 320 de parlamentari au votat pentru, Traian Băsescu nu a pierdut nicio ocazie de a se răzbuna pe parlamentari, inducând în mentalul colectiv ideea că ei servesc doar interesele proprii şi de grup. Aşa s-a întâmplat şi la ultima ceremonie de la Palat - depunerea jurământului de către cei 3 noi membri ai Curţii Constituţionale. De faţă cu Preşedinţii celor două Camere şi cu cei 9 membri ai Curţii, T.B. i-a dat în cap lui Crin Antonescu, la modul figurativ, cu proiectul de modificare a constituţiei, proiect al majorităţii parlamentare (preşedintele statului sfidează majoritatea de 70 %). Preşedintele a scos sabia de sub foaia cu protocolul de coabitare şi cu o lovitură a atins atât Parlamentul cât şi Curtea, avertizând că nu va aproba proiectul dacă acesta nu va prevedea un parlament cu o singură cameră şi cu 300 membri, şi că îl va trimite Curţii, convins că aceasta nu va da girul, va fi de partea sa. Şi a mai lovit o dată, a treia oară în acea seară, în popor, în demnitatea acestuia, chemându-l la referendum înainte ca Parlamentul să voteze modificările la Constituţie. Va întreba din nou poporul dacă e de acord cu 300 parlamentari şi un parlament unicameral. Ştie că va mai fi un referendum, obligatoriu pentru modificările aduse Constituţiei, şi mai ştie şi câţi bani din buget se cheltuie pentru organizarea unui referendum. Chai dacă ar lua bani din bugetul instituţiei prezidenţiale, reluarea referendumului din 2009 este un abuz în serviciu, un afront adus democraţiei. Daca majoritatea parlamentară, iniţiatoarea modificărilor aduse Constituţiei, nu va lua în discuţie reducerea numărului de membri şi un parlament unicameral, la referendum cetăţenii vor decide, dacă dau sau nu dau gir noii constituţii. Aşa funcţionează o democraţie liberă, nu una impusă. Preşedintele-jucător ne întoarce cu democraţia în Roma antică, pe vremea când legile erau supuse votului plebei, de unde îşi are originea cuvântul plebiscit. Pe ultima sută de metri a funcţiei sale, un an jumătate din zece, el va face tot ce-i stă... în caracter, să pună beţe în roate activităţii instituţiei legiuitoare, Parlamentul.
- Coane Fănică, onorabile! pe când un plebiscit pentru suspendarea ... mizerabilului?
- Stimabile, ai puţintică răbdare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu