A plecat ...

A zburat spre o alta lume, lumea sufletelor.
A plecat : profesorul - neprieten cu cei corijenti la limba romana, criticul literar, eseistul, traducatorul, jurnalistul, realizatorul de emisiuni TV, senatorul.
A plecat dintre noi, OMUL George PRUTEANU .

...Emisiunile de aşa-zis divertisment (sentimentaloide, umoristice, competiţionale etc.), care sunt marea majoritate, excelează – la unison – printr-un prost-gust oribil, o ţopîrlănie juvenilă exhibată cu şarjată dezinvoltură, o sexualitate obsedantă la modul mitocănesc-libidinos, o "veselie" grobiană – toate, emanaţii fireşti ale cruntei precarităţi culturale şi educaţionale. Aş putea afirma, cu tristeţe (transformînd un mai vechi slogan) că mitocănia domină România (cel puţin în plan mediatic)...

( Televiziunea:generator metodic de prost-gust si violenta )


...Secolul nostru se confruntă cu nişte boli sinistre, cum sunt de pildă cancerul sau SIDA. Limbajul se confruntă şi el cu nişte boli sinistre. Bolile sinistre cu care se confruntă vorbirea sunt incorectitudinea şi platitudinea, adică agramatismul şi clişeul. Agramatismul şi clişeul sunt cancerul şi SIDA cu care se confruntă graiul omenesc. Confruntat cu ele, limbajul se şubrezeşte, se tîmpeşte şi chiar, pînă la urmă, după multă confruntare, dă ortu' popii. Probabil că acum vă confruntaţi cu un sentiment de uimire: cum adicătelea, "dă ortu' popii"? Permiteţi-mi să vă confrunt cu o explicaţie: golit de expresia personală şi unică a eului nostru, a conştiinţei noastre, a fiinţei noastre, limbajul devine doar un zgomot de uz social, un fel de mîrîială omogenă şi plicticoasă

( Emisiunea : "Doar o vorba sat-i mai spun" TVR1, 27 martie 1997 )


Si in politica a fost intransigent:

- predarea Istoriei şi a Geografiei în şcolile minoritarilor să se facă în româneşte;
- să nu se înfiinţeze universităţi de Stat cu predare în limbi minoritare;
- nu a fost de acord cu caroghioslicul : Ciorbea să fie şi primar şi premier.

Ne-a lasat multe "teme pentru acasa"!

Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace !

Piratul nisipurilor

Intr-o tara minunata, cu toate formele de relief dotata, cu un subsol plin de minerale si comori, ar trebui ca oamenii sa fie minunati si pe masura de bogati. Dar nu, saracia se tine de ei ca un blestem, sau este intiparita in gena neamului.

De cand in tara s-a instaurat democratia, din patru in patru ani, Alesii se lauda ca starpesc saracia. In ultima campanie de pomeni electorale, oamenii si-au pus increderea, pentru scoaterea tarii din marasmul ce o cuprinse, in candidatul la functia de Sef al Statului, care ii seduse cu sloganul - Sa traiti bine ! - , de fapt ii hipnotizase pe cei saraci cu duhul.

Asa ajunge un fost pirat, chiar si infatisarea il tradeaza, Sef de Stat.
Nu se inscauneaza bine, ca isi da arama pe fata, se inchipuie imparat, parca ar fi castigat tara la mezat.

De partea urata a sufletului, s-au convins oamenii cetatii, cand intre Imparatul-despot si Alesi - cei care trebuie sa faca in Camere legi - au aparut divergente, poate si din motivul ca ei, cei alesi , se lafaiau intr-un palat luxos, mai mult grandios, fara egal in lume.

Faceau legi de mantuiala,- un alt motiv sa se supere Imparatul -, citeau textele pe diagonala, dupa care le aprobau apasand pe butoane, asezati in fotolii ce pe multi neobisnuiti cu asemenea intesitate de munca intelectuala ii anestezia in pauza dintre doua votari.

Fostul pirat, dupa un trai auster din anii petrecuti pe mari si oceane, si-ar fi dorit ca resedinta un palat luxos, ca pentru un imparat, si nu un vechi castel, mai mult muzeu, un banuit motiv de avea invidie pe Alesi.

Treaca-mearga asta, dar nu se intelegea mai bine nici cu cel pe care il numise sa conduca treburile curente ale cetatii, banuindu-l de apucaturi oligarhice. Tara trebuia condusa de un om cu mana de fier si atat.
S-a ajuns intr-un final, de altfel previzibil, la o mare confruntare, o tranta nationala, dintre Imparat cu apucaturi de despot, intruchipat in balaur si o cohorta de trei sute douazeci si doi dintre alesii neamului, intruchipata in Sfantul Gheorghe, cu armura, sulita si cal pe masura. Aceasta analogie este pe jumatate valabila, fiindca balaurul nu a fost rapus, si nu a fost nimeni declarat invingator, din cauza regulamentului, ce nu prevede cum se procedeaza, in caz de calul cu tot cu calaret o ia la sanatoasa, speriat de o torta aruncata-i intre picioare, de un tembel-pedeleu, un derbedeu care privea lupta dintre boscheti.

Nu numai din aceasta pricina, poate si datorita unui blestem la scara nationala sau a defrisarilor, sau a efectelor incalzirii globale, din cauza prostiei ridicata la rang de noblete, oricare ar fi cauzele, cert e ca pamantului acestei tari nici iarba nu-i mai creste. Pamntul din sudul tarii este desertificat, zone tot mai intinse sunt inundate de nisip. Oamenii frumosi dar saraci cu duhul , cu durere in suflete, se retrag din calea nisipului desertului, in zonele deluroase si muntoase. Nu credeau ca vor ajunge iarasi sa-i spuna codrului frate.

Desertul se intinde ca o caracatita si cuprinde castelul-muzeu, iar fostul pirat nu vrea nici in ruptul capului sa-l parasesca.

Nu stiu cum de oamenii mai aveau puterea sa se bucure, de nenorocirea abatuta asupra Imparatului, care a fost pur si simplu inghitit de un ocean de nisip. N-aveau a sti ca bucuria n-o sa-i tina mult.

Apar tot felul de povesti fabuloase cu disparitii de garnituri de trenuri, dupa plecarea lor din gara de la marginea desertului, in burta unui monstru, care apoi se retrage pentru digestie in adancul desertului din preajma fostului castel - muzeu.

Monstrul, un vierme lung de sute de metri, simte vibratiile trenului, se onduleaza nisipul ca unda de apa, creasta valului se deplaseaza ca un nor galbui deasupra desertului cu viteza unui vultur spre prada.

Ce mai, sunt semne clare ca fostul pirat s-a adaptat la noul mediu, s-a intrupat in vierme de nisip.

Viermele de nisip sesizeaza sursa de hrana dupa vibratiile mecanice care se transmit prin nisipul desertului, manaca mult si din cauza supararii si a stresului.Se hraneste cu garnituri de trenuri in mersul lor pe sine, cu avioane inainte de decolare, cu tiruri si autoturisme insirate pe autostrada.

Intre Alesii, ce continua sa muncesca cu acelasi spor in palatul lor fabulos, un templu de facut legi in desert, si cei slabi cu duhul, retrasi in munti, legatura se face numai pe calea aerului cu elicopterul, care poate sa decoleze de pe terasa acoperisului.
Este riscant pentru alesi, sa calatoreasca cu trenul, dupa cateva garnituri ingurgitate de vierme, Camerele sunt ca si dizolvate.
Dupa ce desertul a acoperit soselele, liniile de cale ferata, garile, aeroporturile, deplasarea pe sus cu elicopterul ramane singura solutie, dar nu cu orice tip de elicopter, numai cu cel adaptat la conditiile desertului, cu filtre antinisip si doua motoare, altfel elicopterul devine o sursa sigura de hrana si delicioasa pe deasupra, pentru vierme.

Se lasase o liniste sinistra, viermele tot mai rar invalurea nisipul, nu mai avea mai nimic de hamesit, nu se satura numai cu un amarat de tractor, ce se deplasa la marginea desertului, acolo unde cresteau dealurile.

Singura sursa de hrana pentru monstru ramane palatul cu cele doua Camere, care de la agitatia din timpul zilelor de creatie legislativa, ii produce viermelui unde telurice, care il streseaza si ii stimuleaza glandele gustative.

Intr-una din zile, joi pe la orele amiezii, - stia viermele, din baza lui de date, ca Alesii nu muncesc decat de luni pana joi-, ca din senin se invalureste nisipul desertului, o creasta uriasa se deplaseaza spre singura cladirea ramasa in marea de nisip, cu o precizie in directie, de zici ca viermele este dotat cu gps, oricum se pare ca sigur avea telefon-mobil, ca o parte dintre Alesi au parasit fara motiv sedinta, si au plecat cu elicopterele acasa, dincolo de munti.

Valuri dupa valuri uriase- de nisip- inconjura palatul in spirale, in vartejuri ca de ape-n bulboana, insotite de zgomote sinistre, date de frecarea nisipului de nisip ... Se zgaltie cladirea, se inclina, sar sigurantele din tablourile electrice, cad candelabre din tavane, miroase peste tot a ars, se sparg tevile de apa, Alesii fug incolo si-ncoace, unii cu ochii iesiti din orbite, de groaza, altii cu ochii inchisi de atata praf, nisip si fum... Instalatiile de apa cedeaza si crapa , apa inunda subsolul, urca la primul nivel, ... Alesii se bulucesc spre lifturi, care se incapataneaza sa se deschida, fug in toate partile ca sobolanii prin apa, ca la un semnal se dezmeticesc, se indreapta spre scarile iesite din apa, cei mai tineri si atleti, - cam putini -, alearga la nivelele superioare, iar dintre ei, cei care ajung primii pe terasa reusesc sa urce in elicopterele care erau pregatite sa decoleze.
Mirosuri ca de carne arsa si de pucioasa, se simt in aer, raspandite din haul negru - gura viermelui de nisip- care se inchide greoi.... cladirea ca prin minune se linisteste din trepidatii, din zgaltaiala.

Viermele prinse cu lacomie conducta principala a cladirii, apa ii tasni cu presiune in gura si se transforma instantaneu in metanol, acid sulfuric si clorhidric.

Otrava ii este apa, carnea i se prajeste, viermele se zvarcoleste, imprastie in aer trombe de nisip, lasa prada-palatul Alesilor- si se retrage in adancul desertului, sperand sa ajunga la castelul - muzeu.

Mult timp s-a vazut, chiar de la distanta, de pe inaltimea muntilor, o ciuperca uriasa: de praf, nisip si fum, de culoare galbuie, unii zic portocalie, ce a intunecat cerul.

Asta pot sa confirm si eu. Ma gaseam pe varful Costila dupa ce coborasem Omu, intr-o zi senina de toamna, cu un grup de iubitori ai muntelui, am vazut fenomenul, m-am ingrozit, am cazut in fund de spaima, ceilalti si ei pe rand, si am ramas asa cu totii mult timp muti si cu privirile agatate de ciuperca din zare.

Douazeci si cinci Martie

Douazeci si cinci Martie, ziua Bunei Vestiri. Arhanghelul Gavril i s-a aratat Mariei , in cetatea Nazaret, graind :

- Bucura-te, ceea ce eşti plina de har, Domnul este cu tine!
- Cum va fi mie aceasta?
- Duhul Sfant va veni asupra ta si puterea Celui preainalt te va umbri.
Fecioara a grait:
- Iată, roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau.
Si indata cu cuvantul arhanghelului şi al ei, a zamislit in preacuratul sau pantece pe Fiul şi Cuvantul lui Dumnezeu, mai presus de fire, Care este Intelepciunea şi Puterea cea ipostatică a Lui, cu umbrirea si cu venirea asupra ei a Duhului Sfant. De atunci s-au savarsit, prin randuiala lui Dumnezeu, tainele Cuvantului lui Dumnezeu, pentru mantuirea si izbavirea noastră. Caruia se cuvine slava si stapanirea in veci. Amin.

Este si ziua de nastere a poetei Ana Blandiana. Sa ne bucuram ca Dumnezeu a oranduit sa o logodeasca prin versuri si rime cu neamul romanesc, in Gradina Maicii Domnului.

Cand - Ar trebui - sa ne nastem ?

Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să ne facem copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...

Viata este o calatorie dinspre - Tara parintilor - spre o lume neinventata , apoi sa ne intoarcem e prea tarziu

Părul îmi ajungea până la pământ
Şi treizeci de ani
Mi se părea o vârstă atât de îndepărtată
Încât nu credeam cu putinţă
Să o ating vreodată,
Plină de cruzime lunecam
Dinspre ţara părinţilor
Spre o lume încă neinventată.

Lumea nu s-a inventat nici acum,
Părul nu mai mi-e atât de lung,
Treizeci de ani e numai merinde pe drum,
Dar în ţara părinţilor ce n-aş da să ajung!

Dar în ţara părinţilor
Se ajunge întotdeauna târziu,
Numai când totu-i pustiu,
Şi doar în lumina de lună
Se mai strâng împreună,
Sub tăiaţii castani,
Umbre de taţi condamnaţi
Şi mame de treizeci de ani
Pieptănând
Fete cu plete
Până-n pământ.

Cum îi jos asa-i şi sus

Sorbesc din cafea, citesc un jurnal cultural si stiintific. He-he ! Nu-i din ala viu colorat, si cu poze ale fetelor “corporatiste” la pagina cinci! Sunt un om pretios si pedant ! Nu crezi !?
Invaluit in aroma de cafea, sunt atras de stirea ca exista doua lumi vii paralele, una aici pe Pamant, si alta in al noulea cer, unde troneaza Dumnezeu Elohim (El), in costelatia Cassiopeia. Sumerienii si apoi akkadienii, credeau ca fiecare om si lucru de pe Pamant are un model in cer. Cum ii jos pe Pamant asa-i si Sus in Cer !
Ea, constelatia sau el, tronul (nu-i cel la care te gandesti ), se afla imediat sub steaua Polara, se vede toata noaptea (daca ai insomnie iesi de priveste cerul instelat, iar daca dormi, trebuie sa rogi pe cel cu insomnie sa te trezeasca, de somnambuli eu nu raspund ).
Tronul Domnului este sub forma unui W (litera mare dintre G si B, da, G de la George si nu punctul ce unora le place, ia B de la Bush) obtinut prin unirea cu o linie imaginara a cinci stele stralucitoare, cinci de la cinci ani "stralucitori" de cand Bush a ordonat invadarea Irakului.
He-he ! Nu este chiar asa simplu cum iti inchipui ca daca te uiti pe cer, undeva sub steaua Polara , vei vedea lumea cealalta si pe El pe tron. Lumea cealalta este paralela cu a noastra si transcendenta( repede ai spune: ii la mintea cocosului, doua paralele nu se intalnesc, ba, se intalnesc: la infinit ). Este vizibila numai in anumite imprejurari. Cine spunea : iti dau una de-o sa vezi stele verzii, cel putin cinci. Nu-i de glumit cu cerul, grija mare aveti !
Iisus spune in evanghelia dupa Matei : "Cel ce se jura pe cer, se jura pe tronul lui Dumnezeu si pe Cel ce sade pe el. "

Linia imaginara ce uneste steaua Polara cu punctul ceresc al echinoctiului de primavara, numita si meridianul zero ceresc, trece prin tronul lui Dumnezeu, constelatia Cassiopeia.
Mai aflu din jurnalul dependent de stiinta, (dupa a doua sorbitura de cafea), ca la nasterea lui Iisus, anul 7 i.Hr. (asa vad scris, este o mare dilema pentru mine, nu-mi propun sa o rezolv acum ) acest meridian atingea prima stea din cele cinci , numita Navi. In zilele noastre, linia care uneste echinoctiul din primavara anului 2008, ziua 20 martie, cu steaua Polara , mangaie ultima stea Caph din constelatia "tronul lui Dumnezeu" si o va mangaia pana, sau nu o va mai mangaia din, anul 2100.
Eu am vazut ce scrie ca se va intampla atunci ! Tu ce crezi ? Multe ne putem imagina !
Cert este ca in punctul echinoctial, ziua ii egala cu noaptea, cum ar trebui sa fie barbatul cu femeia, macar de doua ori pe an, primavara si toamna.
Mai este tot cert, ca Pamantul cu lumea calare pe spatele lui, se plimba nu aiurea , ci pe un drum precis, in jurul Soarelui, care si el nu sta, se misca in jurul centrului Caii Lactee cu ale ei miliarde de stele si tot asa ...ma opresc din calatorie, sa nu ajung la tron.
Am mai ramas o vreme cu ochii in tavan, apoi m-am imbracat, am iesit din casa, am intrat in masina mea, dupa ce incercasem in zadar sa deschid alta, am iesit din cartierul rezidential, dupa ce am mai trecut o data pe langa casa, sa fiu sigur ca am plecat, v-am spus ca sunt meticulos.

Ma apropii de intersectie pe banda de langa bordura, vad flashuri,...,ma dezmeticesc, reduc viteza, fiindca am in fata o masina oprita,... usa se deschide larg si apare in picioare o splendoare , inalta, cu fata ca de papusa, parul in lumina soarelui are nuanta de mov, ochii ii pot fi albastri, verzi, negri sau caprui, cat timp sunt ascunsi de lentile bengoase, haina din piele de piele, intinsa pe coapse, ce mai, "corporatista", adica dupa standardul de selectie la angajare, ale marilor companii transnationale.
Inchide masina cu telecomanada, se uita spre mine sa vada daca am reperat-o. Cine din trafic n-a reperat-o ?! Pai se poate ?! Nici nu astept sa ma roage, imi opresc masina, desi aud claxoane. Nu-mi pasa (de claxoane), o urmaresc cum incearca un sport extrem, sa treaca printre masini pe partea cealata (admir curajul ei , nebunesc dealtfel).
Intarzii cu privirea, sa o admir si din spate, … mi se pare tare buna si fitoasa, privirea mi-o ia la vale pe suprafetele concave pierdute-n picioare, sare pe cizmele-nalte, coboara pe linia curbata a gambei, ajunge la tocuri, si se opreste,... privirea mea.
...
Nu credeam ca o "corporatista" o "constelatie" sa fie vazuta din spate cu asa ceva. Nu se poate sa fie adevarat, de ce asa tocuri ?! Se duc toate standardele pe apa ! Cu asemena tocuri o fi fost si la interviul pentru angajare ? Probabil ca nu a fost obligata sa ridice piciorul sau sa se intoarca cu spatele !
Dar macar la plecare, Sefu’ nu s-a uitat la picioarele ei ? Sau poate, ea a iesit pe usa, politicoasa, cu fata spre persoana de care ii depindea soarta.
...
S-a oprit pe linia continua si se asigura ca soferii din stanga si din dreapta traficului o percep.
Deschid geamul si-i strig : tocul ! ti-ai vazut tocul ? (poate trebuia sa-i spun altfel) si-n acelasi timp ii arat cu degetul locul. Ma priveste o clipa cu ochii ascunsi de lentilele negre, o fi crezut ca-i zic la misto ca soferii.
…
In timp ce trece periculos pe partea cealata, fara sa-si intoarca privirea, imi face un semn cu degetele fluturand, adica vrea sa-mi spuna ca sunt dus cu cercul, sau nu sunt mobilat la mansarda.
Soferii din spate, ma claxoneaza, sunt obligat sa plec in tromba. M-as fi intors pe sensul giratoriu din intersectie, sa o astept la trotuar pana se intoarce cu schopingurile in brate, sa-i spun de tocuri si daca imi mai acorda timp si atentie, sa o intreb ce a vrut sa-mi spui prin fluturarea aia de mana, si daca josul trebuie sa fie la fel de important ca susul. E complicat. Mai bine renunt.
Poate lucreaza la o banca , in spatele unui ghiseu, si nu are cum sa fie vazuta de clienti, iar daca o vede seful, ii treaba lui daca o place cu asa tocuri, sau poate si el le are la fel.
Am devenit pretentios si mai atent, de cand am avut o conversatie cu o doamna pedanta, care imi spunea ca ii apreciaza pe barbati, dupa cum le sunt pantofii de curati.
Femeia este egala cu barbatul, tot timpul, nu cum ii ziua egala cu noaptea in primavara o data, si-n toamna a doua oara.

Raze de soare mincinoase

Astazi, soarele a rasarit la ora sase si douazeci si patru de minute. Imediat dupa ce vocea somnoroasa a radioului ma anunta de rasarit, cu precizie astronomica, am ridicat jaluzeaua de la fereastra casei, un bloc cu cateva etaje (nu dau mai multe date sa nu fiu reperat) ... , sa intre soarele. Am avut parte doar de o raza reflectata de fereastra deschisa de vecinul sau vecina unui bloc cu pozitie avantajoasa. Va sugerez, daca aveti norocul sa va fie fereastra inundata de razele soarelui de dimineata, sa o deschideti, e sanatos, va intra aer proaspat in locatie si mai dati prin reflexie si la altii, mai ales ca primiti pe gratis.

Avand fata intepata, cred ca si mintea, de doua raze de soare mincinoase, gandurile imi fug la tatal fetei cu succesuri, aflat in salonul oficial al unui aeroport international, si nu de la iesirea dintr-un supermarket, impingand caruciorul plin de schoppinguri (ar trebui si aici amenajat un salon oficial, sau o bucatarie oficiala, sa nu se mai loveasca de orice tiganca), ametit de schimbarea fusului orar, sau poate de la spalatul cu whisky pe dinti, a scos din buzunarul din stanga, cu mana pe care o bagase cu intentia sa se scarpine, biletul strecurat de mezina timida, in care il ruga ca de la fiica la tata, sa le astupe gura spurcata, gaozarilor unor trusturi cu tonomate, (ma feresc sa dau nume de banci, firme, trusturi, tolomaci si tolomace, sa nu fiu acuzat ca fac reclama mascata), invidiosi pe succesurile ei, de o urmaresc si cum paseste, pe cine iubeste, nu numai ce si cum vorbeste.

Era mai bine sa fi avut tata "mare", baieti in loc de fete ?
Nu cred , unii baieti au probleme , de atata poluare, se trezesc cu polutie. Asa a patit odrasla cantatoare a unui mare cantator din folclorul autohton, (ma feresc sa dau nume din aceleasi, de mai sus, motive), dupa ce a intrat in partidul ecologist, verde, a constatat ca este multa polutie in orasul cu aeroport international si salon oficial.
Nici nu stii cum ii mai bine, o fata cu succesuri sau un fiu cu polutie?
Cert , daca mai ai curajul sa o intrebi pe fata lui tata cu salon oficial, ce parere are de polutia din orasul ei, iti va spune negresit, ca-si doreste un baiat fara esecuri.

Maine soarele rasare cu doua minute mai repede decat azi.

Sper ca fereastra sa-mi fie inundata de cateva raze adevarate.

Mirajul bobului de roua

Aerul vibreaza de la galgaitul sevei in capilare, o armonica principala, trezeste din amorteala de primavara orice vietate de la cea mai mare , cum ii ursul, pana la cea mai mica, mai mica de cat o furnica. Asta mica, de-i zice lumea ca-i furnica, ea fericita nu stie ca asa i se zice, se abatu din cararea pe care mergea cu suratele la musuroi, pline de griji si de nevoi, si se opri langa tulpina unei angheline.
Atrasa de murmurul sevei prin capilare, avand poate urechile mai fine, beata de armonie, se uita cat de inalta-i planta, nu se sperie, se urca catarandu-se de fire subtiri, numai de ea vazute, si nu se opreste decat sus, sus de tot, pe prima frunza ovala.

Isi astampara gafaiala si pulsul …. pleaca agale, beata, ametita de aerul tare de dimineata, nu vede decat in ultima clipa globul de roua, se opreste pe picioarele din fata, se da patru pasi inapoi si priveste !… Furnica-i uimita , daca i-ati putea vedea privirea, de minunea din cale, o sfera mare, de culoare neclara, un amestec de alb-cenusiu, si argintiu-luminos pe partea in care pe un fir de borangic vine, de la soare, lumina si caldura. Furnica, atrasa de mirajul rotundului de roua, se apropie timida, isi vede surata in oglinda …, intr-un tarziu dupa miscari repetate a capului in stanga si-n dreapta, isi da seama prostuta ca-i ea, nu-i alta. Este prima data de cand ii in viata, de se vede cum arata, nu se mai satura si tot se priveste, se bucura, nu stia ca este asa mare si ata de frumoasa. Simte cum vibreaza aerul in ritmul in care murmura seva prin capilare, incepe, pastrand ritmul , sa danseze, patru pasi inainte , tot atatia inapoi, se intoarce, se oglindeste, ametita de armonie se apropie sa o sarute pe cea din bobul de roua, …vai ce se-ntampla ! …nu-si poate dezlipi buzele, bobul de roua se deschide si o inunda, o cuprinde indata toata, nici n-a avut timp micuta sa se gandeasca, este intr-o alta lume, un cer argintiu, alb-cenusiu oriunde ar privi. De emotie i se opri respiratia, oricum in bobul de roua nu-i aer. Simte ca se sufoca, de caldura venita de la soare, pe firul de lumina, ce se dizolva in roua.

Gura ii uscata, se racoreste cu un pic de apa de roua, se sperie, cerul ii vine aproape, cu efort se ridica pe picioarele din spate, aluneca si cade pe spate.

Frunza se misca, un alt bob de roua de mai sus se rostogoleste si se uneste cu cel in care-i furnica, o da peste cap si o trage pe fagasul din mijloc, de unde se inscrie pe o curba inclinata. Furnica cu bobul mare si alungit de roua cat ii ea de lunga, se opresc tocmai in marginea frunzei.

O clipa, furnica, ea zice ca a fost un veac, sta spanzurata de varful frunzei, cu bobul de roua atarnadu-i de cap.
De uda fiind, sau de stres, vazandu-se asa de sus, o prinse pe furnica un stranut, pe care nu putea sa-l retina, il sloboda din toti rarunchii ei de furnica, … stranut-fatal, … frunza se falfai, furnica se zgudui, bobul de roua ii exploda in fata si se detrama in mici bobite, printre care furnica plonjeaza in gol, ca o parasutista din avion, … vede cararea, de unde plecase atrasa de galgaitul sevei prin firul de iarba, plina cu suratele ei, care merg agitate inainte si inapoi, pline de griji si de nevoi, inchide de frica ochii, si-si asteapta sfarsitul. In cadere furnica are timp de filosofeala :

Decat sa ma ciuguleasca de vie o pasare , mai bine sa-mi rup acu gatul.

Daca scap cu viata din aventura asta, jur pe musuroiul meu cu furnici, ca pe bobul de roua n-o sa-l mai ating nici c-un pupic.

G. New

Se supara daca ii spui Genica ! Iti ingheata sangele in vine , cand il auzi ca te intreaba: te-ai jucat cu mine in nisip ? Nu este vorba de nisipul desertului ! Este nisipul din groapa-atelier din parcul cenusiu, ascuns de blocurile cenusii, framantat de copii. Intre cenusiul blocurilor si cenusiul lui din cap, nu exista nici o legatura, iar daca exista , este o pura intamplare.

O vecina curioasa, mai mult decat invidioasa, o intreaba pe mama copilului G. New :

- Copilul tau, de ce nu se joaca, ca toti copiii de varsta lui , la groapa cu nisip ?

- O singura data l-am lasat. E periculos , foarte periculos pentru sanatatea lui mintala. Sa vezi cum a fost ! A construit un castel , dar ce castel ! cu turnuri de aparare, metereze, sant anti-tanc de jur-imprejur, a plantat si mogaldete facute din bete pe la metereze, si cand totul a fost gata, nu a avut timp sa admire si sa se bucure, au navalit ceilati ca turcii, si l-au daramat ( castelul de nisip). Ma asteptam sa planga, dar nu, s-a retras, i-a momit cu pastile de guma pe cativa sa-l urmeze, a asteptat ca altcineva sa construiasca, si cand micii-constructori se bucurau, a navalit cu gasca lui, de ziceai ca sunt turcii, si au calcat tot castelul in picioare si pe cei care l-au construit. De atunci nu l-am mai lasat la groapa cu nisip pe G. New. E periculos, ca in mintea lui G. New, sa se formeze sechele.

- Dar nici la gradinita nu l-am vazut ca merge.

- E prea putin pentru mintea lui avansata.Ce sa faca ? Sa coloreze pe foaia din dreapta ce vede gata colorat pe foaia din stanga, sau sa-si roteasca ochii in cap urmarind cum se invarte un trenulet intr-un cerc pana i se termina bateriile !
Asta a fost un pretext, dar realitatea a fost alta, vecina. Educatoarea mi-a spus, ca desi era cu ochii pe el, tot nu-si dadea seama cand si cum facea, ca trenuletele nu mergau mai mult de-o tura si se rasturnau.

- Si ce face in casa tota ziua ? spuse vecina, deja exasperata .

- Citeste, citeste si iar citeste. A citit toate cartile din casa, pe unele nici eu nu le-am citit. Citeste cam cate cartie aduc intr-o sacosa de-a mea de piata, pe saptamana, de la biblioteca.

- Dar ce vrei sa ajunga in viata ?

- Ce sa ajunga ? I-am spus: pe tine te cheama G. New ! Trebuie sa lupti in viata! Sa fii la inaltimea numelui, sa nu-l intinezi !

- Numai atat !?

- Vecina , sa ramana intre noi ce-ti voi spune ! Nu stiam de ce, in ultimul timp, imi cerea sa-i aduc tot mai multe carti de fizica si chimie, pana intr-o zi, cand dau sa trag apa la buda, se stinge becul din tavan, cand sa-l aprind, se produce o bubuitura cu miros de catran. Nu mi-a trebuit mult, ca doar sunt mama lui G. New, sa fac legatura, si sa inlatur misterul, prea repede se terminau betele de chibrituri, pe care eu le tineam doar sa aprind candela. De atunci surprizele se tin lant : deschid frigiderul, curge apa la robinet, pornesc televizorul, suna telefonul, cand merg pe hol trebuie sa fiu atenta sa nu calc pe bombite de catran !...Dar indur, sunt facute de G. New, copilul meu.

Dupa aceasta discutie, vecinele nu si-au mai vorbit , poate si din cauza ca si una si cealata, au ramas convinse ca intre copiii lor sunt diferente mari.

Pana intr-o zi, mult timp dupa aceia, mama lui G. New cu parul alb deja, vazuta de catre aceiasi vecina , tot cu parul alb, mergand plangand spre casa, a fost intrebata din mila, sau mai mult din curizitate :

- Pot sa te ajut cu ceva !?

- Nu poti ! Nimeni nu poate sa-mi aduca copilul ! Pentru mine este ca si disparut.

- Cum asa, vecina ? Vroiam sa te intreb de G. New , de mult timp nu l-am vazut.

- Sa vezi ce mi s-a intamplat! ...Mergeam totdeauna impreuna, nu-l lasam de unul singur. Mergem pana la bacanie, faceam cumparaturi si innapoi acasa. Intr-o zi, ciocolata ii slabiciunea mea, mi-a venit asa o pofta, se terminase provizia, aveam oala cu lapte pe foc si l-am trimis sa-mi cumpere, doar stia unde-i bacania. De atunci, parca l-a inghitit pamantul. Am alertat politia , toate organele, de la cele mai mici pana la cele mai mari din capitala. A fost cautat si de INTERPOL.
De-abia astazi m-au chemat , sa-mi arate o lista cu o suta de persoane fugite de acasa, considerate a fi genii, dupa nu se stie ce criterii, si sa-l gasesc pe G. New al meu. La numarul 43 sunt cinci persoane la egalitate de puncte .
Prin excludere : Mohammed Ali, campionul mondial la box, nu-i G. New, Bill Gates, fondatorul Microsoft, il stie o lume intreaga, e putred de bogat , as vrea eu sa fie copilul meu, apoi un scriitor, un inventator, care si ei au fost identificati de mama lor. Cine crezi ca a ramas , vecino, neindentificat de mama lui ?? ... Osama Bin Laden !!

- Cum asa soro !? isi acoperi, mirata,cu palma, gura ei, vecina.

- Eu le-am spus: in nici un caz nu poate sa fie el G. New. Mi-au zis sa ma gandesc, daca a avut motiv sa-si schimbe numele si religia. Intr-un tarziu, dupa multe ore de chin, le-am zis: sa stiu bine ca nu-l mai gasesc niciodata pe G. New, dar eu nu voi recunoaste ca sunt mama lui Osama Bin Laden.

- Bine zici, spuse fericita vecina. Cum sa recunosti, vrei sa te aresteze, sa vina americanii sa ne distruga castelul, pardon blocul.
M-ai facut curioasa, as vrea sa vad si eu lista cu cei o suta de genii !

Echilibru

Vine ?! ... Nu vine !! ... Oare ??
Cand sa-mi intind si eu rufele ...oops ! vine furtuna !!

Dezradacinati (3)

Arpacas pentru coliva

Hohote de plans ii zguduie trupul. Sta pe marginea patului, fata ii ascunsa de palme, parul desfacut pe umeri, picioarele cauta sprijin pe tolul de lana. Parca s-ar ascunde de privirile cuiva. Cine sa o vada plangand ?
A trezit-o scartaitul usii, cand el a iesit. Si-a zis ca mai leneveste. Aici, la casa de la munte, Ghita trebaluieste dimineata prin curte, manaca apoi cu pofta, bea un pahar cu vin iar cafeaua o serveste impreuna cu Floarea, pe prispa casei. Aseara, cand au intrat in curte, s-au speriat de iarba mare din livada . Ghita i-a spus :
– Lasa Floareo, nu te necaji ! Mine, cand se crapa de ziua ma scol, si pana se duce roua, dau jos iarba, pe roua se coseste mai bine. Ce sa facem !? Astia-s oamenii din sat ! Cand i-am dat iarba lui Vasile, i-am spus sa nu o lase sa creasca mare, devine lemnoasa si nu o manaca vaca. Si daca le-o dau de pomana, tot nu vin sa o coseasca !
Nu stie cum de-a prins-o iar somnul, un somn greu, adanc. A vazut-o aievea-n vis, pentru prima data de cand mama ei s-a dus sa se odihneasca in spatele bisericii.
Stateau amandoua pe pat, sprijinte de perne, picioarele intinse, asa cum obisnuiau de atatea ori, cand in loc de a dormi la amiza, povesteau ba de una ba de alta.

- Nu credeam sa ma uiti asa de repede !
- De ce-mi vorbesti asa, mama ?
- Ai uitat ! Ce te-am rugat ?
- Merg la biserica din cartierul unde locuiesc, dau de pomana : colaci , mere, uneori fac si pachete.
- De ce nu vii la mormant, cu o coliva facuta din arpacas !?
- Sa stii, am intrebat preotul, mi-a spus ca-i primit, la orice biserica de mergi, c-un pomelnic si coliva.
- Inainte cum de puteati, tu si Ghita, sa veniti chiar de doua ori pe luna. Nu va lasam sa plecati cu mana goala. Va placea branza si telemeaua, asa cum o faceam eu !
- Parca au dat navala necazurile peste noi ! In ultima vreme, Ghita nu mai are de unde sa castige un ban. A trebuit sa ne vindem si masina.
- Cand iti spuneam ca am sa plec in spatele bisericii, imi rastalmaceai vorbele.
- Nu vroiam sa cred ca si mama mea va muri !
- …
- Mama ! Mama ! De ce nu mai ramai ? Unde te duci ?
Inainte sa plece, mama din usa i-a spus :
- Sa mergi mai la vale de casa noastra, la Natalita, sa-i ceri arpacas, nu mai mult cat incape intr-o farfurie, din care, coliva indulcita cu miere, negresit sa-mi faci !

Fata ii brazdata de lacrimi. Din plans se mai aud doar sughituri, se ridica cu greu, se intinde peste masa sa deschida larg fereastra. In livada, Ghita aplecat pe coasa, lasa in urma iarba care se aduna cuminte in brazda .
Floarea suspina si se lupta cu intrebarile ce-i vin in gand: - Cum de am uitat sa aduc arpacas pentru coliva ? De unde sa-l iau acum, Doamne ?! Pana in oras este asa departe si s-ar putea sa nu gasesc, grau mai gasesti dar arpacas mai greu ! De ce sa merg tocamai la Natalita , care ii cea mai nevoiasa femeie din sat !?

Se spala cu apa rece pe fata, se piaptana, se imbraca, se inchina, pregateste si pune pe masa o farfurie cu mancare calda pentru Ghita, iese din casa si pleaca grabita spre poarta.
- Da-unde ai plecat asa cu dimineata-n cap ?
- Mai lasa coasa aia ! Se raceste manacarea ! Vin indata, ma duc pana la Natalita.
- Mai trag o brazda … nu-mi place sa manac singur !
- Maine ii sambata mortilor ! Trebuie sa fac o coliva ! Sa dau de pomana mamei !
Ghita se sprijina in coada coasei, oboseste repede, nu a mai cosit de mult, simte cum ii bate inima-n piept.
- Mai avem morti de pomenit, nu doar pe mama ! isi zice in gand Ghita.

Floarea, un pic parca adusa de spate, iese prin poarta ce-i ramane in urma cascata, si cu pasi greoi se duce la vale, pe ulita satului.

- Stiu unde sta Natalita, mai la vale, dar pe o ulita care duce spre deal. Nu am mai mers la ea demult, cand mama m-a trimis sa-i duc de pomana o strachina de lut cu sarmale. Era hramul bisericii din sat. Oare cat o fi de-atunci ?
-Cand dai de pomana, unui flamand sa-i dai, ca o data cu el si sufletul celui dus mananca, asa imi spunea biata mama.

- Aia o fi casa ei ?! Este mica si varuita in albastreala.

O batrana, statea in poarta casei de peste drum de a Natalitei, o vede pe Floarea si nu mai asteapta sa primeasca de la ea binete, ii spune :

- Buna sa-ti fie inima, Floare !
- … ! Buna ziua ! … Doamne ajuta !
Floarea, plecata demult din sat, nu mai stia cum o cheama pe femeie.
- Sunt Sofica ! Nu ma mai stii ! Dar unde te duci ? Imi pari abatuta !
- Pana la Natalita ...
- E tare bolnava, saraca ! Aseara am fost la ea ! Stii, sa nu ma mai recunoasca ! I-am zis: sunt vecina ta, Sofica! iar ea imi zicea ca sunt Anica, mama-ta, fie iertata ca bun suflet mai avea !
- Da ! Se intelegeau bine. Dar omul ei …!?
- Stefan … s-a dus … a ramas singura, sarmana. Bine ca-ti faci un pic de timp pentru ea .
- … !?
Ii face un semn cu mana, ii zambeste.

Se apropie de casa Natalitei ! Isi reproseaza : cum de nu ii aduc ceva Natalitei, am plecat cu mana goala.
Floarea impinge portita, face un pas si atat. Un caine negru iese din cusca latrand, doar lantul il opreste sa nu ajunga pana la ea. Asteapta sa iese Natalita, sa-l potoleasca. Cainele latra, latra, se uita inapoi spre casa ... si tace ... se intoarce cu privirea catre portita, reia latratul, dar mai rar si domol, intr-un tarziu renunta, de foame se pare nu mai avea putere sa latre. Floarea asteapta pana cainele intra cu miscari greoaie in cusca, impinge portita la loc, cu privirea intoarsa spre el, paseste de-a-ndaratelea pana crede ca el o lasa sa treaca. Se intoarce, urmareste cararea inecata in iarba, care duce la singura usa de intrare in casa. Urca doua trepte mici de piatra, ciocane in usa, isi aude glasul :

– Esti acasa Natalito ?
– …

O mata zbugheste pe prispa ingusta de lut, se opreste la coltul casei, arunca o privire inapoi spre Floarea … dispare incet dupa peretele casei.
Un scheunat aude din spate, intoarce privirea, vede cainele cu botul ridicat, latrand sagalnic. Mai mult de frica ce o incearca, apasa pe clanta usii, care se lasa usor in laturi, un scartait este singurul sunet ce-i insoteste pasii in holul intunecos.
Se opreste ! … Intunericul este imprastiat de lumina slaba ce vine prin geamurile mici ale celor doua usi. O usa la dreapta, alta la fel, la stanga ... In care sa intre? ... Nu stie !

- Natalita ?
- …
- Esti acasa ?!

Incearca clanta usii din dreapta, isi face curaj, o impinge … un miros greu vine din camera slab luminata. Trece pragul … la lumina slaba ce vine prin geamul acoperit de perdea, o vede pe Natalita pe pat dormind, plapuma o acopera pe jumatate, capul ii intors pe o parte, o mana o are intinsa si sprijinita pe scaunul, pe care sta o cana ... in ea o lumanare ... alaturea chibrituri.
I se strange ghem stomacul, la gandul ca a murit biata femeie, si fara lumanare !

Isi face curaj – de unde atata curaj ?! - se apropie, ii vede fata galbena, ochii intredeschisi, o prinde usor de mana , simte ca-i moale … si calda, o strange usor … batrana misca incet capul, buzele se deschid atat cat sa ingaime :

- Ci …ne … e … ?
- Sunt eu … Floarea, fata Anicai !
- A…a…nica … ai …ve ... e … ni … la … mi...
- Nu !! Sunt Floarea, fata ei ! ... nu ma stii ?
- Sa … fa ... ci … co ... liv … de … ar … pa …
- !!?
- Ai … ve ... e … ni … S … te … fa …

Natalita mai scoate doar sunete slabe … gura ii ramane deschisa …privirea cauta …i se opreste pe cana de pe scaun.
Floarea ii urmareste privirea. … Vede lumanarea din cana ! …Se dezmeticeste , aprinde repede un chibrit, … , cu mana tremurand duce flacara spre capatul de sfoara ce iese din lumanare,… chibritul se stinge de degete … lumanarea prinde viata … imprastie lumina galbena-n odaie, o data cu oftatul harsait ce iese din pieptul Natalitei !
…
Floarea ii tine lumanarea aprinsa, pe fata ii curg lacrimi in siroaie … se gandeste ca trebuie sa gaseasca de-ndata arpacas, din care sa faca coliva pentru mama, pentru Natalita, pentru ...

Astazi

8 Martie,

Si nu numai astazi, ELE vor sa auda doar vorbe dulci, sa primeasca daruri!

Suntem sisteme !

POETA, in Aventuri launtrice, ne indeamna, in stilul ei frumos, la introspectie, la explorarea eului, sa avem puterea sa ne recunoastem greselile, si astfel sa putem intui viitorul.
Cine nu are puterea sa se vada-n oglinda, nu poate sa-si videce sufletul cuprins de remuscari. Nici de-i prea multa fericire, nu-i ii lui bine !
Fara sa constientizam, suntem un intreg! Suntem sisteme cu reglare automata !
Incerc in stil barbilian (Joc secund), sa descriu.

Din ceas trecut cu adanci neimpliniri
Vazute prin oglinda, prin feedback,in azur,
Taindu-le-n felii, spalate-n unduiri
Circulare de ape, intregul iti va fi mai pur.

Nadir latent! Poetul ridica, amplifica, juisa,
Aduna-n mii de harfe rasfirate-n bucla deschisa
Atata fericire, atata tristete, de intregu-i istoveste,
Se pierde-n zbor invers, de nu-i feedback, plezneste.

Gemenii

Impactul societatii de consum asupra resurselor, asupra mediului, prapastia dinte lumea bogata si saraca, raman teme de actualitate, ce se discuta in forumuri, cluburi, in G8, la ONU, in UE si nu numai. Aceste abordari au inceput dupa anii '70 ai secolului trecut, deci nu este nimic nou sub soare. Motorul economiei de piata este si va ramane consumul.

Imi amintesc, dupa prabusirea de catre teroristi a turnurilor gemene in 11.09.2001, G. W. Bush indemna pe concetateni sa iese din casa, sa faca cumparaturi. Nu cred ca a primit reprosuri nici din partea producatorilor , nici a consumatorilor, cum ca ar influenta jocul dintre cerere si oferta.

Cand il vom auzi pe T. Basescu sa ne indemne sa iesim din casa la cumparaturi? Atunci cand vom avea turnuri gemene. Nu avem? Sa le construim! Pana in 2014 cand isi epuizeaza cele doua mandate, este timp. Cum? Nu credeti? Nu terminam turnurile gemene pana in 2014? Mai avem un ragaz de cel putin 4 ani, cand T. Basescu va fi numit premier de presedintele nou ales Traian, pardon Emil Boc. Cum de ce E. Boc? Fiindca este singurul care stie sa se supuna, are aprope un cult fata de T. Basescu, parca ar fi ca doua plante din aceeasi radacina. Da, aveti dreptate, nu-i suficient sa avem turnuri gemene , mai trebuie sa mai intre cineva in ele cu avionul, ca apoi sa apara T. Basescu pe ecran, sa ne indemne sa nu mai stam ascunsi in dulap si sa iesim la cumparaturi , ca altfel se prabuseste economia. Preferati acest scenariu apocaliptic? Ma refer la turnrile gemene, nu la cei doi, crescuti din aceeasi mama pedista. Ziceti ca nici de pe departe nu sunt gemeni? Aici nu aveti dreptate, nu trebuie sa semene ca doua picaturi de apa. Important sa gandeasca la fel , cand sufera cel de la Cluj, sa simta imediat si cel de la Cotroceni, si invers.

Ati vazut ce au patit gemenii, de adevaratelea, ai Poloniei, unul presedinte si celalalt premier ?!
Nu i-a mai suportat nici cei care i-au ales, nici UE, din simplu motiv ca nu se mai stia cine este seful statului si cine-i premier. Era in pericol deviza democratiei cu separarea puterilor in stat.

Pana si Vladimir Putin s-a prins de moda gemenilor dar numai ca relatie si mod de gandire. Putin a dictat si rusii au votat. Nu vi se pare ca Dmitri Medvedev este de departe mai aratos decat Putin ? Poti sa spui ca sunt gemeni ? Nici vorba. Ii va deranja pe rusi ca unul va fi presedinte si celalat premier ? Nu ! Au acceptat miscarea inteligenta a lui Putin, care le va ramane in continuare tatuc, si din postura de premier.
De unde am plecat si unde am ajuns !? Am ajuns la rusi ! Ce avem noi cu ei ? Doar sa ne dea gaze si noi sa-l platim la cel mai mare pret, noi sa le dam Basarabia si ei sa nu ne mai dea inapoi nici tezaurul, pe care l-am lasat doar in pastrare !

Romanii nu au nevoie de turnuri gemene si nici de doua mandate d'ale lui T. Basescu !
Avem noi romanii un apetit pentru consum, de zici ca-l mostenim, il avem inscris in ADN, chiar daca am luat o mica pauza de 50 de ani.

Cei de la firma Nokia, un caz recent, au venit la noi in tara fara sa-i cheme cineva, T. Basescu cu atat mai putin. Pur si simplu i-a chemat motorul economiei de piata, maria sa consumul.
Ei, cei care coduc Nokia, au aflat ca romanii nu si-au potolit foamea de telefoane la purtator, vrea telefon si ala mic, de merge la gradinita, si mamaia care nu aude telefonul fix din casa cand sapa stratul pentru ceapa in gradina, nu mai spun de fitosii care isi schimba mobilul ca pe ciorapi, sau mai repede.

Cam la fel sta si foamea de masini. Orasele sunt pline de ele, se parcheaza pe un rand, pe doua, pe trotuare, pe spatii verzi! Bine ca nu incap in lift ... ca le-ar parca deasupra pe bloc! Intereseaza daca ai sau nu loc de parcare pe fauritorii de masini? Ce sa faca premierul Tariceanu ? Sa-i sune de pe mobil pe cei de la firma Ford: - Asteptati ! Nu incepeti sa dati drumul la productie! Nu avem locuri de parcare!
Pana le construim, trece moda masinilor, vine moda transportului aerian la joasa inaltime. Mai repede ii temperam cu o taxa de mediu. La noi ca la nimeni. Cine are masina noua zice-se ca polueaza mai mult timp, si atunci taxa sa fie mai mare decat cel care are un harb.
Au romanii un apetit de a consuma, au o foame in ei, ca nici prabusirea de catre teroristi a turnurilor gemene, in caz de le-am avea, nu i-ar tempera.

Ciorovaiala primavara

- Exact de azi 1 martie , dar nici mai incolo nici mai incoace, incepe primavara, adica ieri a fost iarna si astazi este primavara.

- E doar calendaristic, bade.

- Adica, chiar de ninge si este ger.

- N-are-a face. Pur si simplu, fila de calendar iti spune ca-i primavara!

- Ai dreptate! Din calendarul agatat in cui, zarzarii in floare imi rad. Dar, mai este o zi din martie cand iarasi ne bucuram ca vine primavara ... este eghinoctiu de primavara. O fi bine !? N-o fi bine!?

- Badie! 1 martie este inceput de luna de primavara, iar cu ziua de 21 incepe primavara astronomica. Este clar ca buna ziua! Si i se spune echinoctiu!!

- Mai nepoate, eu nu stiu de-i astronomica ori astronautica, dar stiu cand trebuie sa fie eghinoctiu, nu-l incurc nici pe-ntuneric cu fratele lui solnitiu, ceva de genul asta.

- Poate ai vrut sa-i zici solstitiu. Ce zici? n-ar fi mai bine sa nu gandesti cu glas tare? Hai sa vorbim despre altceva: pensii mici, mariri de preturi, ceva de ce te doare. Pe matale nu te doare niciunde si nicicum?

- Auzi tinere !? de ce nu da norocul peste mine , sa fiu intrebat, de o fatuca din ale ce umbla cu micropfonu pe strafa, cand incepe primavara astronomica. Eu i-as raspunde mai intai sub forma de intrebare: -Cand ziua ii egala cu noaptea? Si daca ea imi raspunda afirmativ, eu imediat voi face o legatura intre eg si eghinoctiu, voi fac eo pauza, asa ca sa par intelectual, si apoi ii voi zice: -Cum? domnita, oricine stie ca in ziua de eghinoctiu. Ea n-o sa sesizeze ca-i g, fiecare cu urechile lui, unele is mai infundate decat altele. Parca si vad cum ii dispare zambetul ala ..., se uita spre camera ... - de ce tinerii nu stiu sa raspunda asa cum l-ati vazut ca a raspuns acest domn, nu va uitai ca pare a fi de la tara!

- Ca sa ti se intamle aceasta minune, mai trebuie sa te plimbi pe strazi in ziua de 21 martie. Sa spui echinoctiu si nu eghinoctiu, ca te faci de ras , te aude si te vede o tara intreaga!

- Eu sunt ca aia de pe stil vechi, nu renunt la eghinoctiu, in schimb ii respect pe cei care spun corect.

- Nu te supara badie! imi sta pe limba sa-ti zic, nu ai dus scoala pana la capat, asa-i?!

- Fiule, nu ma supar , o spun pe aia dreapta, eu n-a trebuit sa merga la scoala atatia ani cum se intampla azi. Eu nu am mai mers de atunci cand am stiut bine sa citesc , sa scriu, sa fac calcule , sa-mi stiu istoria , capitalele tarilor lumii. Iar daca a trebuit sa aflu ceva, sa nu raman in urma de tat, am cautat in carti, am citit, m-am muncit cu mintea sa inteleg, fara sa ma ajute altcineva. Ai vazut mai inaite cu eghinoctiu, nu are cine sa ma incurce.

- Hai, mosule, exagerezi, ma imbrobodesti. Vrei sa cred ca unul cu patru clase poate sa construiasca avioane, televizoare, masini care mai de care!?

- Aici ar trebui sa ma supar . Am zis eu ca am patru clase ? Apoi eu nu cred, o sa-ti dau si exemple, ca dascalul din scoala primara, gimnaziu, sau colegiu l-a invatat pe Eminescu cum sa scrie poezii, sau pe Ciprian Porumbescu sa compuna tricolorul, sau pe Brancusi sa ciopleasca coloana, sau, de cine sa-ti mai zic, de Titeica ,de Grigorescu, Coanda, de Iorga , de Enescu, si de ala, si de alalat, si de toti romanii care ne-au lustruit fata, ca sa nu ne fie rusine sa iesim in lume.

- Badie, ai inceput sa filosofezi, stii ceva, fara scoala nu poti face nimic in viata.

- Auzi, copile, accepti sa ne intrebam unul pe altul, sa vedem cine mai trebuie sa mai mearga sau nu la scoala?

- Bine badie! Fara ocolisuri... spune cat face integrala de la unu la doi din x de x?!!

- Eu cred ca ai multa scoala de-ai gasit sa-mi pui in fata o asemenea problema! Nu-i bai. Dar nu cred ca asta-i scopul, sa umbli atatia ani prin scoala ca sa rezolvi probleme, doar de dragul de a le rezolva. Nu v-a zis dascalul la ce foloseste aceasta, de-i zici x de x ?

- Da, sigur ca da, ajuta la calcularea ariilor unor suprafete.

- Pai vezi nepoate, acum parca vii de-acasa. Dar nu stiu de ce trebuie sa ne complicam cand orice om care nu a trecut prin scoala ca gasca prin apa, stie sa calculeze aria unui patrat sau dreptunghi.

- In realitate suprafetele , terenurile, nu sunt de forme regulate, si atunci apelam la integrala.

- Sa cred ca daca taranii ar cunoaste integrama de x, nu ar mai fi prilej de galceava, ar calcula exact ariile, nu s-ar mai certa pe holurile tribunalelor sau nu arsta cateva luni dupa gratii?

- Badie ai luat-o pe aratura, ti-am pus o intrebare doar, si astept un raspuns.

- Buun. Deseneaza-mi pe o foaie, suprafata , eu ii calculez aria in hectare, prajini, iar tu nu ai decat sa te joci cu x de x.

- Bine fie un lup mancat de oaie!

- Domnule, nu mai gasesti un dram de respct la tinerii de astazi. Am ajuns anii cand sa fiu de oaie. Eu am fost, sunt si voi fi lup chiar daca imi mai cade pe ici pe colo parul, bine ca-mi mai creste in alta parte, sau ca dintii imi sunt tociti . Auzi! eu sa fiu oaie!

- N-o lua si matale in tragic, era doar o vorba cu talc. Raspunsul era cat se poat de simplu : trei pe doi. Ce sa-i ceri omului daca s-a oprit din mers cu scoala, nu? Ce intrebare ai putea sa-mi pui, badie?

- Bine, nepoate, nu te superi ca-ti spun asa. Vreau sa raman in domeniul astronautic! Nu te intreb cat ii distanta de la Pamant la Luna ... sigur o stii! m-ar interesa sa aflu de ce trebuie calculata distanata cu o asa de mare precizie?

- Cum de ce? oamenii destepti si cu tehnologie avansata vor sa verifice daca cei din antichitate, care nu au avut lasere si alte scule sofisticate, au calculat bine distanta.

- Mi-a placut cum ii lauzi pe oamenii destepti! Persoanele de fata se exclud. Nu ai inteles unde bat cu intrebarea! Pamantul ii neted ca-n palma?

- Nu ? Dar nu vad ce legatura are una cu alta.

- Si atunci nu-i totuna daca laserul omului destept este proptit pe tarmul marii sau pe cel mai inalt varf de pe Pamant? Banuiesc ca daca ai invatat de integrame stii si de cel mai inalt varf al lumii.

- Badie, rogu-te , era vorba doar de o intrebare. Fie, este varful Everest.

- Pe vremea mea i se spunea Ciomolunga, mi-a placut la nebunie, de nu l-am mai uitat. Mi-am adus aminte de varful asta, acum mai incoace, cand cel de-i zice doctorul Ciomu, a retezat lunga balanga tanarului ala. Nu am fost de acord cu parerea unor doamne, " pacat ca este tanar baiatul!" adica un batran nu mai trebuie sa se pise. Ce vremuri traim nepoate! O sa intelegi mai bine cand o sa ajungi la varsta mea. Sa dea Domnul! Sa revenim la oile noastre, pardon, iar am pomenit de oaie. Deci esti de aceiasi parere cu mine ca distanata de la Pamant la Luna este mai mica cu cel mult cat are Ciomolunga?

- Ma lasi badie, esti pus pe ciorovaiala, ai un dar de a rastalmaci lucrurile, care de altfel, sunt bine asezate.

- Ai drepatate, uite ce zi frumoasa ne-a dat Dumnezeu chiar din prima zi de 1 martie. Ieri a fost iarna, astazi este primavara, desi nu inteleg cum vine asta.

- Iar incepi ? Stiu ca este o mare problema pentru matale, dar pastreaz-o , nu-mi mai trebuie. Spune ceva despre oamenii din jur, chiar langa noi pe alei tineri-perechi, sunt multe mame cu bebelusi in carucioare . Nu te bucuri ca sunt din ce in ce mai multi copii, vine generatia noua din urma.

- Ce sa zic?! faptul ca sunt asa multi copii, inseamna ca lumea se f*te bine.

- Imi strici toata inregistrarea cu o asemenea vorba aruncata ca bolovanul in balta.

- Esti de la servicii alea, m-ai inregistrat?

- Sunt reporter la postul de radio Romania Fabuloasa.

- Manca-te-ar raiul sa te manace, de ce nu mi-ai spus de la inceput, sa stiu cu cine am onoarea sa conversez. Se mai poate face ceva , sa reparam prostia?

- Badie, badie! Sterg si inregistrez de acolo, cu generatia noua. Spuneti!

- Da, sunt si eu placut impresionat de avantul demografic din ultimul timp, statul ajuta mamele, le da acolo o suma fixa, tot mai multi tineri se iubesc, se casatoresc, dar degeaba daca nu se f…

- Stop!! Gata! Imi ajunge! Am plecat! De-acuma poti sa vorbesti cum vrei si cu cine vrei, dar nu cu mine, imi ajunge pe ziua de azi!!

- O sa aud ciorovaiala noastra la radio?! Da?! Nu stii?! Manca-te-ar raiul sa te mance!