Aerul vibreaza de la galgaitul sevei in capilare, o armonica principala, trezeste din amorteala de primavara orice vietate de la cea mai mare , cum ii ursul, pana la cea mai mica, mai mica de cat o furnica. Asta mica, de-i zice lumea ca-i furnica, ea fericita nu stie ca asa i se zice, se abatu din cararea pe care mergea cu suratele la musuroi, pline de griji si de nevoi, si se opri langa tulpina unei angheline.
Atrasa de murmurul sevei prin capilare, avand poate urechile mai fine, beata de armonie, se uita cat de inalta-i planta, nu se sperie, se urca catarandu-se de fire subtiri, numai de ea vazute, si nu se opreste decat sus, sus de tot, pe prima frunza ovala.
Atrasa de murmurul sevei prin capilare, avand poate urechile mai fine, beata de armonie, se uita cat de inalta-i planta, nu se sperie, se urca catarandu-se de fire subtiri, numai de ea vazute, si nu se opreste decat sus, sus de tot, pe prima frunza ovala.
Isi astampara gafaiala si pulsul …. pleaca agale, beata, ametita de aerul tare de dimineata, nu vede decat in ultima clipa globul de roua, se opreste pe picioarele din fata, se da patru pasi inapoi si priveste !… Furnica-i uimita , daca i-ati putea vedea privirea, de minunea din cale, o sfera mare, de culoare neclara, un amestec de alb-cenusiu, si argintiu-luminos pe partea in care pe un fir de borangic vine, de la soare, lumina si caldura. Furnica, atrasa de mirajul rotundului de roua, se apropie timida, isi vede surata in oglinda …, intr-un tarziu dupa miscari repetate a capului in stanga si-n dreapta, isi da seama prostuta ca-i ea, nu-i alta. Este prima data de cand ii in viata, de se vede cum arata, nu se mai satura si tot se priveste, se bucura, nu stia ca este asa mare si ata de frumoasa. Simte cum vibreaza aerul in ritmul in care murmura seva prin capilare, incepe, pastrand ritmul , sa danseze, patru pasi inainte , tot atatia inapoi, se intoarce, se oglindeste, ametita de armonie se apropie sa o sarute pe cea din bobul de roua, …vai ce se-ntampla ! …nu-si poate dezlipi buzele, bobul de roua se deschide si o inunda, o cuprinde indata toata, nici n-a avut timp micuta sa se gandeasca, este intr-o alta lume, un cer argintiu, alb-cenusiu oriunde ar privi. De emotie i se opri respiratia, oricum in bobul de roua nu-i aer. Simte ca se sufoca, de caldura venita de la soare, pe firul de lumina, ce se dizolva in roua.
Gura ii uscata, se racoreste cu un pic de apa de roua, se sperie, cerul ii vine aproape, cu efort se ridica pe picioarele din spate, aluneca si cade pe spate.
Frunza se misca, un alt bob de roua de mai sus se rostogoleste si se uneste cu cel in care-i furnica, o da peste cap si o trage pe fagasul din mijloc, de unde se inscrie pe o curba inclinata. Furnica cu bobul mare si alungit de roua cat ii ea de lunga, se opresc tocmai in marginea frunzei.
O clipa, furnica, ea zice ca a fost un veac, sta spanzurata de varful frunzei, cu bobul de roua atarnadu-i de cap.
De uda fiind, sau de stres, vazandu-se asa de sus, o prinse pe furnica un stranut, pe care nu putea sa-l retina, il sloboda din toti rarunchii ei de furnica, … stranut-fatal, … frunza se falfai, furnica se zgudui, bobul de roua ii exploda in fata si se detrama in mici bobite, printre care furnica plonjeaza in gol, ca o parasutista din avion, … vede cararea, de unde plecase atrasa de galgaitul sevei prin firul de iarba, plina cu suratele ei, care merg agitate inainte si inapoi, pline de griji si de nevoi, inchide de frica ochii, si-si asteapta sfarsitul. In cadere furnica are timp de filosofeala :
De uda fiind, sau de stres, vazandu-se asa de sus, o prinse pe furnica un stranut, pe care nu putea sa-l retina, il sloboda din toti rarunchii ei de furnica, … stranut-fatal, … frunza se falfai, furnica se zgudui, bobul de roua ii exploda in fata si se detrama in mici bobite, printre care furnica plonjeaza in gol, ca o parasutista din avion, … vede cararea, de unde plecase atrasa de galgaitul sevei prin firul de iarba, plina cu suratele ei, care merg agitate inainte si inapoi, pline de griji si de nevoi, inchide de frica ochii, si-si asteapta sfarsitul. In cadere furnica are timp de filosofeala :
Decat sa ma ciuguleasca de vie o pasare , mai bine sa-mi rup acu gatul.
Daca scap cu viata din aventura asta, jur pe musuroiul meu cu furnici, ca pe bobul de roua n-o sa-l mai ating nici c-un pupic.
Stii care e faza? Toti zicem asta: "Daca scap din asta, nu mai fac niciodata". Eu, una, nu am reusit sa ma tin niciodata de cuvant. Dar, din cate stiu eu, furnicile sunt creaturi de o corectitudine rara, s-ar putea sa iti tina cuvantul... daca scapa.
RăspundețiȘtergereRostul furnicilor, genetic, este sa munceasca pe branci de dimineata pana seara, de cad in musuroi de oboseala. De se abat de la munca, sa danseze pe o frunza cu un bob de roua, isi rup gatul.
RăspundețiȘtergere