Dezradacinati (3)

Arpacas pentru coliva

Hohote de plans ii zguduie trupul. Sta pe marginea patului, fata ii ascunsa de palme, parul desfacut pe umeri, picioarele cauta sprijin pe tolul de lana. Parca s-ar ascunde de privirile cuiva. Cine sa o vada plangand ?
A trezit-o scartaitul usii, cand el a iesit. Si-a zis ca mai leneveste. Aici, la casa de la munte, Ghita trebaluieste dimineata prin curte, manaca apoi cu pofta, bea un pahar cu vin iar cafeaua o serveste impreuna cu Floarea, pe prispa casei. Aseara, cand au intrat in curte, s-au speriat de iarba mare din livada . Ghita i-a spus :
– Lasa Floareo, nu te necaji ! Mine, cand se crapa de ziua ma scol, si pana se duce roua, dau jos iarba, pe roua se coseste mai bine. Ce sa facem !? Astia-s oamenii din sat ! Cand i-am dat iarba lui Vasile, i-am spus sa nu o lase sa creasca mare, devine lemnoasa si nu o manaca vaca. Si daca le-o dau de pomana, tot nu vin sa o coseasca !
Nu stie cum de-a prins-o iar somnul, un somn greu, adanc. A vazut-o aievea-n vis, pentru prima data de cand mama ei s-a dus sa se odihneasca in spatele bisericii.
Stateau amandoua pe pat, sprijinte de perne, picioarele intinse, asa cum obisnuiau de atatea ori, cand in loc de a dormi la amiza, povesteau ba de una ba de alta.

- Nu credeam sa ma uiti asa de repede !
- De ce-mi vorbesti asa, mama ?
- Ai uitat ! Ce te-am rugat ?
- Merg la biserica din cartierul unde locuiesc, dau de pomana : colaci , mere, uneori fac si pachete.
- De ce nu vii la mormant, cu o coliva facuta din arpacas !?
- Sa stii, am intrebat preotul, mi-a spus ca-i primit, la orice biserica de mergi, c-un pomelnic si coliva.
- Inainte cum de puteati, tu si Ghita, sa veniti chiar de doua ori pe luna. Nu va lasam sa plecati cu mana goala. Va placea branza si telemeaua, asa cum o faceam eu !
- Parca au dat navala necazurile peste noi ! In ultima vreme, Ghita nu mai are de unde sa castige un ban. A trebuit sa ne vindem si masina.
- Cand iti spuneam ca am sa plec in spatele bisericii, imi rastalmaceai vorbele.
- Nu vroiam sa cred ca si mama mea va muri !
- …
- Mama ! Mama ! De ce nu mai ramai ? Unde te duci ?
Inainte sa plece, mama din usa i-a spus :
- Sa mergi mai la vale de casa noastra, la Natalita, sa-i ceri arpacas, nu mai mult cat incape intr-o farfurie, din care, coliva indulcita cu miere, negresit sa-mi faci !

Fata ii brazdata de lacrimi. Din plans se mai aud doar sughituri, se ridica cu greu, se intinde peste masa sa deschida larg fereastra. In livada, Ghita aplecat pe coasa, lasa in urma iarba care se aduna cuminte in brazda .
Floarea suspina si se lupta cu intrebarile ce-i vin in gand: - Cum de am uitat sa aduc arpacas pentru coliva ? De unde sa-l iau acum, Doamne ?! Pana in oras este asa departe si s-ar putea sa nu gasesc, grau mai gasesti dar arpacas mai greu ! De ce sa merg tocamai la Natalita , care ii cea mai nevoiasa femeie din sat !?

Se spala cu apa rece pe fata, se piaptana, se imbraca, se inchina, pregateste si pune pe masa o farfurie cu mancare calda pentru Ghita, iese din casa si pleaca grabita spre poarta.
- Da-unde ai plecat asa cu dimineata-n cap ?
- Mai lasa coasa aia ! Se raceste manacarea ! Vin indata, ma duc pana la Natalita.
- Mai trag o brazda … nu-mi place sa manac singur !
- Maine ii sambata mortilor ! Trebuie sa fac o coliva ! Sa dau de pomana mamei !
Ghita se sprijina in coada coasei, oboseste repede, nu a mai cosit de mult, simte cum ii bate inima-n piept.
- Mai avem morti de pomenit, nu doar pe mama ! isi zice in gand Ghita.

Floarea, un pic parca adusa de spate, iese prin poarta ce-i ramane in urma cascata, si cu pasi greoi se duce la vale, pe ulita satului.

- Stiu unde sta Natalita, mai la vale, dar pe o ulita care duce spre deal. Nu am mai mers la ea demult, cand mama m-a trimis sa-i duc de pomana o strachina de lut cu sarmale. Era hramul bisericii din sat. Oare cat o fi de-atunci ?
-Cand dai de pomana, unui flamand sa-i dai, ca o data cu el si sufletul celui dus mananca, asa imi spunea biata mama.

- Aia o fi casa ei ?! Este mica si varuita in albastreala.

O batrana, statea in poarta casei de peste drum de a Natalitei, o vede pe Floarea si nu mai asteapta sa primeasca de la ea binete, ii spune :

- Buna sa-ti fie inima, Floare !
- … ! Buna ziua ! … Doamne ajuta !
Floarea, plecata demult din sat, nu mai stia cum o cheama pe femeie.
- Sunt Sofica ! Nu ma mai stii ! Dar unde te duci ? Imi pari abatuta !
- Pana la Natalita ...
- E tare bolnava, saraca ! Aseara am fost la ea ! Stii, sa nu ma mai recunoasca ! I-am zis: sunt vecina ta, Sofica! iar ea imi zicea ca sunt Anica, mama-ta, fie iertata ca bun suflet mai avea !
- Da ! Se intelegeau bine. Dar omul ei …!?
- Stefan … s-a dus … a ramas singura, sarmana. Bine ca-ti faci un pic de timp pentru ea .
- … !?
Ii face un semn cu mana, ii zambeste.

Se apropie de casa Natalitei ! Isi reproseaza : cum de nu ii aduc ceva Natalitei, am plecat cu mana goala.
Floarea impinge portita, face un pas si atat. Un caine negru iese din cusca latrand, doar lantul il opreste sa nu ajunga pana la ea. Asteapta sa iese Natalita, sa-l potoleasca. Cainele latra, latra, se uita inapoi spre casa ... si tace ... se intoarce cu privirea catre portita, reia latratul, dar mai rar si domol, intr-un tarziu renunta, de foame se pare nu mai avea putere sa latre. Floarea asteapta pana cainele intra cu miscari greoaie in cusca, impinge portita la loc, cu privirea intoarsa spre el, paseste de-a-ndaratelea pana crede ca el o lasa sa treaca. Se intoarce, urmareste cararea inecata in iarba, care duce la singura usa de intrare in casa. Urca doua trepte mici de piatra, ciocane in usa, isi aude glasul :

– Esti acasa Natalito ?
– …

O mata zbugheste pe prispa ingusta de lut, se opreste la coltul casei, arunca o privire inapoi spre Floarea … dispare incet dupa peretele casei.
Un scheunat aude din spate, intoarce privirea, vede cainele cu botul ridicat, latrand sagalnic. Mai mult de frica ce o incearca, apasa pe clanta usii, care se lasa usor in laturi, un scartait este singurul sunet ce-i insoteste pasii in holul intunecos.
Se opreste ! … Intunericul este imprastiat de lumina slaba ce vine prin geamurile mici ale celor doua usi. O usa la dreapta, alta la fel, la stanga ... In care sa intre? ... Nu stie !

- Natalita ?
- …
- Esti acasa ?!

Incearca clanta usii din dreapta, isi face curaj, o impinge … un miros greu vine din camera slab luminata. Trece pragul … la lumina slaba ce vine prin geamul acoperit de perdea, o vede pe Natalita pe pat dormind, plapuma o acopera pe jumatate, capul ii intors pe o parte, o mana o are intinsa si sprijinita pe scaunul, pe care sta o cana ... in ea o lumanare ... alaturea chibrituri.
I se strange ghem stomacul, la gandul ca a murit biata femeie, si fara lumanare !

Isi face curaj – de unde atata curaj ?! - se apropie, ii vede fata galbena, ochii intredeschisi, o prinde usor de mana , simte ca-i moale … si calda, o strange usor … batrana misca incet capul, buzele se deschid atat cat sa ingaime :

- Ci …ne … e … ?
- Sunt eu … Floarea, fata Anicai !
- A…a…nica … ai …ve ... e … ni … la … mi...
- Nu !! Sunt Floarea, fata ei ! ... nu ma stii ?
- Sa … fa ... ci … co ... liv … de … ar … pa …
- !!?
- Ai … ve ... e … ni … S … te … fa …

Natalita mai scoate doar sunete slabe … gura ii ramane deschisa …privirea cauta …i se opreste pe cana de pe scaun.
Floarea ii urmareste privirea. … Vede lumanarea din cana ! …Se dezmeticeste , aprinde repede un chibrit, … , cu mana tremurand duce flacara spre capatul de sfoara ce iese din lumanare,… chibritul se stinge de degete … lumanarea prinde viata … imprastie lumina galbena-n odaie, o data cu oftatul harsait ce iese din pieptul Natalitei !
…
Floarea ii tine lumanarea aprinsa, pe fata ii curg lacrimi in siroaie … se gandeste ca trebuie sa gaseasca de-ndata arpacas, din care sa faca coliva pentru mama, pentru Natalita, pentru ...