Piratul nisipurilor

Intr-o tara minunata, cu toate formele de relief dotata, cu un subsol plin de minerale si comori, ar trebui ca oamenii sa fie minunati si pe masura de bogati. Dar nu, saracia se tine de ei ca un blestem, sau este intiparita in gena neamului.

De cand in tara s-a instaurat democratia, din patru in patru ani, Alesii se lauda ca starpesc saracia. In ultima campanie de pomeni electorale, oamenii si-au pus increderea, pentru scoaterea tarii din marasmul ce o cuprinse, in candidatul la functia de Sef al Statului, care ii seduse cu sloganul - Sa traiti bine ! - , de fapt ii hipnotizase pe cei saraci cu duhul.

Asa ajunge un fost pirat, chiar si infatisarea il tradeaza, Sef de Stat.
Nu se inscauneaza bine, ca isi da arama pe fata, se inchipuie imparat, parca ar fi castigat tara la mezat.

De partea urata a sufletului, s-au convins oamenii cetatii, cand intre Imparatul-despot si Alesi - cei care trebuie sa faca in Camere legi - au aparut divergente, poate si din motivul ca ei, cei alesi , se lafaiau intr-un palat luxos, mai mult grandios, fara egal in lume.

Faceau legi de mantuiala,- un alt motiv sa se supere Imparatul -, citeau textele pe diagonala, dupa care le aprobau apasand pe butoane, asezati in fotolii ce pe multi neobisnuiti cu asemenea intesitate de munca intelectuala ii anestezia in pauza dintre doua votari.

Fostul pirat, dupa un trai auster din anii petrecuti pe mari si oceane, si-ar fi dorit ca resedinta un palat luxos, ca pentru un imparat, si nu un vechi castel, mai mult muzeu, un banuit motiv de avea invidie pe Alesi.

Treaca-mearga asta, dar nu se intelegea mai bine nici cu cel pe care il numise sa conduca treburile curente ale cetatii, banuindu-l de apucaturi oligarhice. Tara trebuia condusa de un om cu mana de fier si atat.
S-a ajuns intr-un final, de altfel previzibil, la o mare confruntare, o tranta nationala, dintre Imparat cu apucaturi de despot, intruchipat in balaur si o cohorta de trei sute douazeci si doi dintre alesii neamului, intruchipata in Sfantul Gheorghe, cu armura, sulita si cal pe masura. Aceasta analogie este pe jumatate valabila, fiindca balaurul nu a fost rapus, si nu a fost nimeni declarat invingator, din cauza regulamentului, ce nu prevede cum se procedeaza, in caz de calul cu tot cu calaret o ia la sanatoasa, speriat de o torta aruncata-i intre picioare, de un tembel-pedeleu, un derbedeu care privea lupta dintre boscheti.

Nu numai din aceasta pricina, poate si datorita unui blestem la scara nationala sau a defrisarilor, sau a efectelor incalzirii globale, din cauza prostiei ridicata la rang de noblete, oricare ar fi cauzele, cert e ca pamantului acestei tari nici iarba nu-i mai creste. Pamntul din sudul tarii este desertificat, zone tot mai intinse sunt inundate de nisip. Oamenii frumosi dar saraci cu duhul , cu durere in suflete, se retrag din calea nisipului desertului, in zonele deluroase si muntoase. Nu credeau ca vor ajunge iarasi sa-i spuna codrului frate.

Desertul se intinde ca o caracatita si cuprinde castelul-muzeu, iar fostul pirat nu vrea nici in ruptul capului sa-l parasesca.

Nu stiu cum de oamenii mai aveau puterea sa se bucure, de nenorocirea abatuta asupra Imparatului, care a fost pur si simplu inghitit de un ocean de nisip. N-aveau a sti ca bucuria n-o sa-i tina mult.

Apar tot felul de povesti fabuloase cu disparitii de garnituri de trenuri, dupa plecarea lor din gara de la marginea desertului, in burta unui monstru, care apoi se retrage pentru digestie in adancul desertului din preajma fostului castel - muzeu.

Monstrul, un vierme lung de sute de metri, simte vibratiile trenului, se onduleaza nisipul ca unda de apa, creasta valului se deplaseaza ca un nor galbui deasupra desertului cu viteza unui vultur spre prada.

Ce mai, sunt semne clare ca fostul pirat s-a adaptat la noul mediu, s-a intrupat in vierme de nisip.

Viermele de nisip sesizeaza sursa de hrana dupa vibratiile mecanice care se transmit prin nisipul desertului, manaca mult si din cauza supararii si a stresului.Se hraneste cu garnituri de trenuri in mersul lor pe sine, cu avioane inainte de decolare, cu tiruri si autoturisme insirate pe autostrada.

Intre Alesii, ce continua sa muncesca cu acelasi spor in palatul lor fabulos, un templu de facut legi in desert, si cei slabi cu duhul, retrasi in munti, legatura se face numai pe calea aerului cu elicopterul, care poate sa decoleze de pe terasa acoperisului.
Este riscant pentru alesi, sa calatoreasca cu trenul, dupa cateva garnituri ingurgitate de vierme, Camerele sunt ca si dizolvate.
Dupa ce desertul a acoperit soselele, liniile de cale ferata, garile, aeroporturile, deplasarea pe sus cu elicopterul ramane singura solutie, dar nu cu orice tip de elicopter, numai cu cel adaptat la conditiile desertului, cu filtre antinisip si doua motoare, altfel elicopterul devine o sursa sigura de hrana si delicioasa pe deasupra, pentru vierme.

Se lasase o liniste sinistra, viermele tot mai rar invalurea nisipul, nu mai avea mai nimic de hamesit, nu se satura numai cu un amarat de tractor, ce se deplasa la marginea desertului, acolo unde cresteau dealurile.

Singura sursa de hrana pentru monstru ramane palatul cu cele doua Camere, care de la agitatia din timpul zilelor de creatie legislativa, ii produce viermelui unde telurice, care il streseaza si ii stimuleaza glandele gustative.

Intr-una din zile, joi pe la orele amiezii, - stia viermele, din baza lui de date, ca Alesii nu muncesc decat de luni pana joi-, ca din senin se invalureste nisipul desertului, o creasta uriasa se deplaseaza spre singura cladirea ramasa in marea de nisip, cu o precizie in directie, de zici ca viermele este dotat cu gps, oricum se pare ca sigur avea telefon-mobil, ca o parte dintre Alesi au parasit fara motiv sedinta, si au plecat cu elicopterele acasa, dincolo de munti.

Valuri dupa valuri uriase- de nisip- inconjura palatul in spirale, in vartejuri ca de ape-n bulboana, insotite de zgomote sinistre, date de frecarea nisipului de nisip ... Se zgaltie cladirea, se inclina, sar sigurantele din tablourile electrice, cad candelabre din tavane, miroase peste tot a ars, se sparg tevile de apa, Alesii fug incolo si-ncoace, unii cu ochii iesiti din orbite, de groaza, altii cu ochii inchisi de atata praf, nisip si fum... Instalatiile de apa cedeaza si crapa , apa inunda subsolul, urca la primul nivel, ... Alesii se bulucesc spre lifturi, care se incapataneaza sa se deschida, fug in toate partile ca sobolanii prin apa, ca la un semnal se dezmeticesc, se indreapta spre scarile iesite din apa, cei mai tineri si atleti, - cam putini -, alearga la nivelele superioare, iar dintre ei, cei care ajung primii pe terasa reusesc sa urce in elicopterele care erau pregatite sa decoleze.
Mirosuri ca de carne arsa si de pucioasa, se simt in aer, raspandite din haul negru - gura viermelui de nisip- care se inchide greoi.... cladirea ca prin minune se linisteste din trepidatii, din zgaltaiala.

Viermele prinse cu lacomie conducta principala a cladirii, apa ii tasni cu presiune in gura si se transforma instantaneu in metanol, acid sulfuric si clorhidric.

Otrava ii este apa, carnea i se prajeste, viermele se zvarcoleste, imprastie in aer trombe de nisip, lasa prada-palatul Alesilor- si se retrage in adancul desertului, sperand sa ajunga la castelul - muzeu.

Mult timp s-a vazut, chiar de la distanta, de pe inaltimea muntilor, o ciuperca uriasa: de praf, nisip si fum, de culoare galbuie, unii zic portocalie, ce a intunecat cerul.

Asta pot sa confirm si eu. Ma gaseam pe varful Costila dupa ce coborasem Omu, intr-o zi senina de toamna, cu un grup de iubitori ai muntelui, am vazut fenomenul, m-am ingrozit, am cazut in fund de spaima, ceilalti si ei pe rand, si am ramas asa cu totii mult timp muti si cu privirile agatate de ciuperca din zare.