O furnică !

O furnică duce spre muşuroi un diamant-jumătate,
Mii de surate îi dau ocol, o împresoară,  ţopăie,
Micuţele sunt în delir, nu par întregi la minte,
Si totul li se trage de la diamantul cu vibraţie.

Nuuuu! Nu pe la noi se întâmplă, ci-n altă parte, undeva la mari depărtări, unde diamantele stau grămadă-n  muşuroaie. Dar, vai, acolo e greu să ajungă şi hărnicuţele noastre, ar trebui să treacă peste  mări şi ţări, şi-un ocean de-a lungul. 

O furnică duce-n muşuroi un grăunte-jumătate,
Alte mii de de surate trag si împing cu asiduitate.
Nu sunt nebune, sunt întregi la minte,
Nu simt undele, vibraţiile acelui grăunte.

La noi! Da, la noi, furnicile adună, hărnicuţele, de toate, mai puţin bobiţe de diamante. Si sunt tare frânte şi nefericite în lumea lor, aşa cum e clădită.
De dimineaţă şi până-n seară - deşi pentru un neavizat lasă impresia aflării în treabă- se ciocnesc unele de altele într-un du-te vino, încolo şi-ncoace, împing şi cară, umplu cămările:  un   şvaiţer din pământ şi salivă, bun să crească doar  iarba.

Să nu dea Domnul să afle vreodată, ele, furnicuţele noastre, că pe alte meleaguri îndepărtate, suratele nu mai trudesc ca nebunele, ci vibrează toată ziulica de la diamantul ascuns în moşuroi.

Oare nu cumva au şi aflat?

De-a leapşa prin vii

O leapşă e binevenită, te obligă să cotrobăi prin sertare.
Anca mi-a dat leapşa: să răspund unui şir de întrebări care circulă pe net, de-o vreme încoace.

Ziua cea mai frumoasă?

Ziua când am venit pe lume.

Lucrul cel mai uşor?

Orice lucru făcut praf şi pulbere.

Cel mai mare obstacol?

Cel care îmi barează singura cale.

Cea mai mare greşeală?

Când spun: nu am să greşesc niciodată.

Cauza răutăţilor?

Ispita.

Cea mai mare înfrângere?

Prima înfrângere.

Prima necesitate?

Aerul.

Cel mai mare mister?

Apariţia primului om pe Pământ.

Cel mai mare defect?

Să te intereseze capra vecinului.

Persoana cea mai periculoasă?

Persoana care nu se consultă cu nimeni, doar tace şi face.

Cel mai urât sentiment?

Nu există altul mai urât decât a urî.

Cel mai frumos cadou?

Ultimul cadoul primit.

Cel mai bun remediu?

Sărutul (excepţie sărutul lui Iuda).

Protecţia efectivă?

Prezervativul.

Cele mai necesare persoane?

Mama, învăţătorul, iubita, doctorul şi popa.

Sentimentul cel mai frumos?

Iubirea.

Aşa e frumos, ce primeşti să dai mai departe. Laura, tu cum ai răspunde?

Prima dată

Adormea cu el în gând, se trezea zâmbindu-i, nu-şi deschidea pleoapele, de teamă să nu-l piardă, îl plăcea mai mult aşa decât dacă ar fi fost aievea.

Îi plăcea să continuie visul: îşi lăsa trupul pradă mâinilor lui, mâini puternice învelite-n catifea, ele îi trezeau simţuri adormite, o căldură venea de nicăieri, învăluind-o, şerpuindu-i corpul, simţea că nu este ea, dar numai câteva clipe, apoi îl vedea plecând cu un măr mare în mână, ea îşi simţea sânii întăriţi, el din măr muşca lacom şi îi zâmbea, trupul ei tresălta.

O, doamne, cum îi mai zâmbea!

Atunci, de-abia atunci deschidea pleoapele, privea speriată în jur, avea certitudinea că aşa îl va vedea, că aşa va fi şi după ce i se va dărui.

Nu, nu o va face, sau poate da , dar nu astăzi, poate mâine, mai bine mâine.

Alerga cu dorul în braţe, să-l întâlnească, uita de ea, uita de toate, uita de visul de azi-noapte, uita de mărul roşu pe care el i-l mânca în fiecare dimineaţă.

Pe o alee ...

îmbrăţişarea lui îi oprea timpul în loc, nu ştia niciodată cât dura, o întinerea ... Sărutul lui tandru, dulce şi prelung o făcea să se simtă uşoară, zbura... De sub picioarele ei, frunze arămii fugeau învârtindu-se vesele, martore la întâlnirea a două suflete gemene.

Pe o alee, într-un parc...

el îi şoptea că o dorea, că o dorea cu totul. Ea nu zicea nu. Ea nu zicea da. Ea dorea să-şi prelungească clipa, simţea că-i la izvorul fericirii, din care ar vrea să bea, să bea, tot mai mult să bea, ...azi nu, poate mâine, sigur mâine, Ea îi va spune Lui, Da!

Adormea cu el în gând, se trezea zâmbindu-i ... ieri nu a fost Prima dată.

Pe o alee, într-un parc, într-o toamnă cât un veac ... pentru ea a fost Prima dată.

AIG aura Neagra

Ciocnirea protonilor în acceleratorul de particule induce temerea că va naşte monştri sau găuri negre. Protonii nici nu au ajuns la viteza propice ciocnirii, încă se învârt nebuneşte în tunelul subteran al Organizatiei Europene pentru Cercetari Nucleare (CERN) , şi o Gaură Neagră îşi face simţită apariţia . Unde? Tocmai peste ocean, pe Wall Street, pe piaţa americană finaciară. Are şi un nume: AIG (American Internaţional Group). Până acum a înghiţit peste 80 miliarde de dolari, din Rezervele Federale. Nu se ştie dacă îşi va potoli foamea, şi nu va înghiţi şi alte pieţe finaciare.

Compunere

Când se numără bobocii ... Când se numără bobocii?

Ştiu că berzele işi iau zborul spre alte meleaguri, lăsându-şi cuiburile goale. Puii născuţi în primavară, zbor aripă lângă aripă cu berzele veterane, memorând traseul pe care se vor întoarce la primăvară.
Îmi plac berzele când pleacă, fâl-fâl! fâl-fâl! fâl-fâl! Îmi plac ploile de toamnă, ploi monotone, ritmul: pic-pac! pic-pac! pic-pac! rezonând cu unduirile inimii: tic-tac!tic-tac!tic-tac!

Partidele politice strâng rândurile, îşi numără membrii, caută colegii electorale, analizează şansele, anunţă candidaţii, caută să atragă persoane cu notorietate. Este o fâşneală permanentă, frunzele cad printre ramuri, vin oameni noi, în politică, roiesc partidele slab cotate în sondaje, toţi vor în arca lui Noe.
Alegerile stârnesc partidelor vertijuri: ţiu-ţiu-ţiu! ţiu-ţiu-ţiu! , cum vântul vârtejuri frunzelor ruginite: vâj-vâj-vâj! , vâj-vâj-vâj!

Oamenii, cărora apele le-au luat casele, animalele, nu mai ce să numere, încă le răsună în urechi: trosc-pleosc-trosc ! Au luat-o de la capăt cu viaţa, cu traiul. Vor număra la primavară bobocii: pui-pui-pui!

Bancherii calculează, numără, adună banii din calea taifunul finaciar de pe Wall Street, care se simte şi pe celelate pieţe ale lumii. Şi noi îl vom simţi pe pielea noastră. Ptiuuu!

Nu aduce anul ce aduce toamna, nu aduce ziua ce aduce ceasul.
Patronii cluburilor de fotbal calificate în Champions League numără banii primiţi de la UEFA şi punctele din partidele câştigate.
În istoria ei de o sută de ani, CFR Cluj a repurtat o victorie istorică, a cutremurat Cetatea Eternă , a învins AS Roma pe stadionul Olimpico.
Yees! Yees! Noon! Adică 2-1.
A trebuit să vină Arpad Paszcany cu mulţi bani, să cumpere jucători de pe alte meleaguri: portughezi, argentinieni, brazilienii, ivorieni sau suedezi, cu altă mentalitate, ca să ne eliberăm de sindromul drobului de sare.
Argentinianul zis şi ardeleanul, Emmanuel Culio, este noul împărat al Romei.
Ave! Ave! Ave!

Şcolile îşi numără elevii. Elevii sunt întrebaţi de dascăli : Cum v-aţi petrecut vacanţa mare?

Eu , în această vacanţă am făcut multe, aşa de multe că nu mi-a rămas timp şi pentru lecturile impuse, şi pentru sutele de exerciţii, sutele de probleme de aritmetică. De citit, am citit, nu pot să zic că nu am citit nimic. Ştiţi, Doamana Profesoară, cum e să ai acces la internet. Dai o căutare pentru o lectură comentată, un rezumat gata facut, şi îţi apare o listă mare, mare, cât un semestru, cu trimiteri în toata lumea.
Ştiţi cum e, un clic, apoi iarăşi clic, timp în care alte reclame colorate, alte desene animate, vor si ele clic. Cred că dacă spun adevărul, pe jumătate voi fi iertată. Să ştiţi că am minţit, nu puteam altfel să intru, decât să spun că am depăşit vârsta majoratului.
Am dat cu clic vârstei pe care nu o am, am intrat şi am dat , dar de ce nu am dat? Uau!Oooo! Nu pot să redau în scris, îmi este greu,dar dumneavostră trebuie să ştiţi, aţi depăşit de mult vârsta majoratului. Wow!

De ce la noi nu se poate?

Foto prosport

Am teleprivit joaca cu mingea dintre feroezi şi români, pe un stadion modest şi puţin populat, sub o mie. Nu s-a jucat la lumina lămpii, ei nu-şi bagă banii în nocturnă.

Jocul a început la lumina zilei şi s-a gătat în amurg, când se întorceau oile de la păscut. Mingea a fost jucată mai mult de români la poarta feroezilor, nu-ş-ce drac avea în ea, că greu , greu şi târziu a atins pe interior plasa porţii.
Cociş a lăsat doi feroezi impleticiţi şi din întoarcere a trimis balonul în poartă. Nu am auzit pe crainic strigând, prelung: goooool ! nu am văzut pe nimeni ţopăind intr-un picior, l-am văzut pe izbăvitorul serii bătut prieteneşte pe creştet de colegii de joacă. Semn că Piţi şi ai lui mingicari nu au uitat bătaia primită de la lituanieni, o mai digeră încă.

Finalul zilei şi al jocului a fost enervant, stresant, feroezii vroiau, i-am admirat pentru chestia asta, să trăznească mingea în plasa noastră.
După ce arbitrul din Croaţia, care ne-a văduvit de o pălitură de pedeapsă, a oprit joaca, m-am eliberat din strânsoare, şi mi-am zis că nu se putea mai mult, ca stil de joc şi numar de goluri, cu ai noştri: încruntaţi, nervoşi peste măsură(cum de feroezii nu-i lasă să dea cu mingea de poartă), şi cu un antrenor al cărui cap stă gata să cadă.

Am privit apoi la celelate colege ale grupei cum joacă balonul.Lituanienii nu sunt naivi şi slabi cum îi credeam în vară, i-au bătut cu doi la zero pe austrieci, pe aceia care sâmbătă băteau pe francezi cu trei la unu.

Foto L'EQUIPE

Franţa a dat două goluri Serbiei, de la care a primit unul. Teleprivind mai mult aici, am rămas mut de admiraţie, nu numai de jocul in sine, dar şi de Stade de France, un stadion fremătând, optzeci de mii de scaune ocupate. Asta se întâmplă la câteva zile după ce echipa lui Domenech este bătută de austrieci. Francezii sunt supăraţi pe antrenor: el va fi schimbat dacă nu are rezultate şi va vine altul, ei sunt supăraţi şi pe fotbalişti: în prima repriza i-a fluierat, dar nu sunt supăraţi pe jocul de fotbal, vin pe stadion pentru spectacol.

La noi nu se gâdeşte aşa. La partidele jucate acasă de Naţională, puţini la număr vin pe stadion şi dintre aceştia unii îşi aduc aminte ca sunt fanii unor cluburi de capitală, şi pun imediat de un festival ad-hoc: dialog de la distanţă cu înjurături, cu trivialităţi.

Romania-Franţa se va juca pe stadionul din Constanţa, în data de 11 octombrie, nu numai din acest motiv ci din superstiţie: de aici Olanda a plecat învinsă.
Ei, cei de la Federaţie, cred că tactica lui Ştefan - babanul de a atrage pe turci în locuri mlăştinoase şi cu ceaţă va da roade şi de această dată.

De ce la noi nu se poate ca Naţionala să joace în capitala ţării, pe un stadion al ei şi nu pe unul de club, cu zeci de mii de spectatori şi când jucăm cu Franţa şi când jucăm cu Inslulele Feroe. Când stadionul naţional va fi gata,taman atunci nu vom avea echipă de valoare, că asa-i la noi, dar nu numai în în fotbal.

Gaura neagră

Gaura neagră există, dar nu se vede, este non-creaţie, este genune,
este bariera dintre a fi şi a nu fi, este o sferă ademenitoare în care văzutul dispare.

Începe de acolo de unde nu mai împărăţeşte Lumina, acolo unde lumina se prăvale,
unde o putere mult mai mare o ţine în captivitate.

Începe acolo unde spaţiul şi timpul işi dau mâna, se apleacă, se curbează,
acolo, în împărăţia întunericului, timpul se măsoară în picioare,
acolo, spaţiul se scurge ireversibil, nu spre infinit ci spre nimic, spre singurătate.

Când Păsările cerului nu vor mai putea să zboare,
Apele se vor întoarce la izvoare,
Plantele vor descreşte , vor intra în ţărână,
Lumina se va întoarce la Soare,
atunci Pământul va cădea în genune.

România adormită

Trebuia să încasăm trei goluri fără a reuşi să marcăm nici unul, un scor ca în caz de neprezentare, de la ex-sovieticii lituanieni, cum s-a întâmplat aseară pe teren propriu acasă, pentru a ne întreba:

- Ce ne facem fetelor?

Cred că dacă ar fi jucat fete in locul lor, nu o încasau aşa de ruşinos. O Naţională dezarticulată, blazată, adormită, nu poate fi alcătuită decât din jucători dezarticulaţi, blazaţi, adormiţi.

Dar de când naţionala României dormitează? Eu spun că de la ultimul meci de la Euro 2008, când n-au reuşit să învingă echipa de rezerve a Olandei. Atunci trebuia să le dăm cu clopoţelul în cap, de să le sune a deşteptare.

Dar cine să se deştepte? Mircea Sandu ? Ionuţ Lupescu? Antrenorul Piţurcă? A văzut sau auzit cineva, ca Victor Piţurcă-antrenorul sau Mircea Sandu –preşedintele FRF să fi făcut o analiză şi sinteză a meciurilor disputate la turneul final european, urmată de schimbări de jucători, demisii...? Eu nu, şi nu voi vedea aşa ceva nici după umilinţa de aseară.

Rică Răducanu, deşi nu este un oficial al Naţonalei sau al Federaţiei, a zis-o pe aia dreaptă:

- Părerea mea este că Piţurcă ar fi deştept dacă ar demisiona.

Da de unde! Piţurcă, după meci, mai mult ironic decât supărat, dar revoltat pe sine şi jucători în nici un caz, iar de demisie, a auzit de ea, scandâdu-i-se pe final de meci, fuge ca dracu de tămâie.
În vestiare jucătorii aveau capetele plecate.
Eu spun că unii dintre ei ar trebuie să plece de tot de la Naţională.
L-am văzut pe Piţurcă obosit, adormit, stări pe care le-a transmis jucătorilor sau s-a molipsit de le ei, nu mai contează sensul pe o direcţie adormită.
Au jucat lamentabil, debusolaţi, fără vlagă, fără suflet, fără ambiţie ...
Unii dintre ei evoluează afară la echipe pe care îmi este greu să le reţin ca denumire.
Dică , ex-stelistul, trebuia să fie transferat in campionatul italian, ca să afle cât de lent joacă.
Nu ştiu la ce cluburi de fotbal joacă Cociş, Contra.

Pentru Piţurcă şi Mircea Sandu , echipa naţională a României, le este ca o afacere , ca o proprietate privată, după salariile anuale pe care le au. Ei nu vor demisiona, nu au timp de aşa ceva, peste trei zile urmează să joace cu oile din Feroe.

Va fi greu , est o ţară cu multe insule, undeva în partea de Nord a Oceanului Atlantic, între Norvegia şi Islanda, va fi foarte greu, nu numai din punct de vedere al climei dar şi psihic : este o putere fotbalistică, privită din coada clasamentului FIFA.

România adormită are nevoie de linişte, numai în linişte se poate pregăti o partidă cu o miză uriaşă, ca aceea de miercuri cu echipa de fotbal a Insulelor Feroe.

Trecând în revistă anii în care echipa de fotbal a României s-a calificat pentru faza finală a Campionatul Mondial de Fotbal, pot afirma că Naţionala este un vulcan adormit, respectând proporţiile. A erupt în anii : 1934, 1970, 1990, 1994,1998.

După meciul adormit de aseară, nu sunt semne că va mai erupe în 2010, în Africa de Sud.

E tot o rugăciune

Duminică, mâine fiind, citesc această poezie ca pe o sfântă rugăciune!

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină

şi-n tocmai cum cu razele ei albe luna

nu micsorează, ci tremurătoare

măreste şi mai tare taina nopţii,

asa îmbogaţesc şi eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister

şi tot ce-i ne-nţeles

se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari

sub ochii mei

căci eu iubesc

şi flori şi ochi şi buze şi morminte.


[Lucian BLAGA -din volumul de debut Poemele luminii, publicat in anul 1919]

Doua sate, o ţară

Locuitorii a două sate de la graniţa Estoniei cu Rusia, ne mai dorind sa fie cetăţeni ai UE, săturându-se de traiul burghez, au proclamat, in ziua de 28.08.2008, Republica Sovietică Socialistă Estonia, stafia comunistă a defunctei URSS.

Ei sunt încurajaţi de tovarăşii revoluţionari din Sankt-Petesburg şi regiunea Leningrad (KPLO).

Decorul şi vocabularul ne este cunoscut : drapel rosu cu insemnele sculelor fără de care omul nu poate munci în fabrici şi pe ogoare, un kalaşnikov la umăr, fotografia primului tătuc: V.I. Lenin, guvern sovietic, detaşament de voluntari, luptă eroică, burghezi, fascişti, cozi de topor.

Liderul noului stat federal, de doua sate, ţăranul, pardon, lucrătorul agricol Andres Tamm va lupta paşnic (sic!) pentru a fi recunoscută republica, mai întâi de către Rusia - mama tuturor separatiştilor, comuniştilor de la graniţele ei şi nu numai (vezi Transnistria).

Din punct de vedere numeric, sunt 148 de suflete, de fapt 138 (4 suflete au fost arestate de către poliţia burgheză estoniană), nu reprezintă o forţă nici în lupta cu o eventuală epidemie. Oricând, o aviară, o dezinterie, o intoxicaţie cu ciuperci, poate duce la dispariţia lor, şi totodată a puterii sovietice care e pe vine.

Mai degrabă ar rezista acest stat nan, liliputan, în faţa unei agresiuni armate, imaginea lui ocupă o suprafaţa mai mică decât suprafaţa cercului de vizare din capul rachetei.

Cine va încerca să atace acest stat, nu acum, în viitor, dacă i se va descoperi o mare resursă energetică, va trebui să suporte oprobriul lumii civilizate, atacul fiind disproporţionat.

Nu asta i s-a reproşat Rusiei, când a atacat Georgia? Dacă Georgia are zece avioane tu ataci cu o sută ? Nu-i frumos, nu-i sportiv.

Fiindcă comunismul era şi este asemuit cu ciuma roşie, trebuie urgent să vaccinăm fermierii noştri, cu sprijin în bani, motorină şi ce le mai trebuie, până când două sate vecine, de la graniţa cu Moldova comunistă lui Voronin, nu vor pune de o republică socialistă.

Veşnicia s-a născut la ţară?

Surprizele Cerbului

Pentru spectactatori şi telespectatori, ediţia din acest an, fiind şi aniversară - 40 de ani de la primul „Cerb de aur”, va începe cu un regal muzical, cu cele mai îndrăgite piese auzite la Braşov, de-a lungul timpului, interpretate de formaţiile rock Iris şi Direcţia 5 :

Deschideţi poarta soarelui ; Noapte albastră; Un actor grăbit; La ferestra ta; Să mori de dragoste rănită; Strada ta; Şi ce dacă; Dor de viaţă; Dragoste la prima vedere; Pisica neagră; Îţi mulţumesc; Iubirea cere pace planetară; Oameni.

In ultima parte a serii, un recital al celor şapte fraţi, dansatori de flamenco şi instrumentişti, ai grupului spaniol Los Vivancos.

Pentru participanţii la Cerb, organul de conducere al Braşovului, Consiliul Judeţean, le va oferi o plimbare cu trenuleţul de epocă până la Castelul Bran, unde îi va primi cu multă căldură şi sete dar fără ură , contele-vampir Dracula.

Cât despre cei care vor concura pentru trofeu în această seară, nu pot să spun decăt că se numesc: Alin Văduva de România, Biu Marqueti de Cuba, Florentina de România, Nicole Jane de Anglia, Priscila de Malta, Tami & Nir de Israel, Anamarii Dancs de România, En Yang de China, Josefin de Suedia şi Crash de Norvegia.

P.S. Să fiţi cu urechile pe cei din trupa Crash,şi apoi cu ochii, să nu-i lasăm să plece cu Cerbul de căpăstru, sunt în stare, după câtă bere au băut ne când au venit.

Pasarea Colibri-Pisica Neagra
Asculta mai multe audio Muzica »

De vorbă cu Toamna

De astăzi, dupa calendar , Vara predă ştafeta Toamnei - distinsă Doamnă.

Uitându-mă, peste umăr, la Vară, constat că nu am absolvit-o cu notă bună, nu am adunat suficiente credite. Sunt restanţier. Pentru asta nu am remuşcări.

A fost un anotimp frumos , înşelător, îmbietor, devastator. Zilele au fost lungi iar unele au fost nesfârşite. Zilele, alea care încep cu dimineţi tihnite, omu’ multumindu-i Celui de Sus că îi dă o nouă zi, şi nu se mai termină cu seri la fel, omu’ ridicînd la cer rugăciuni ca nişte sudalme, casa fiindu-i înghiţită de puhoaie, nu sunt zile lungi cât un veac?

Nu pot să spun că am profitat de bunătatea ei, a verii. Nu m-am ferit de arşiţa ei, mâncând numai conuri umplute cu delicioasa ciocolată îngheţată sau vieţuind numai în codru. Să fi poposit la umbra stejarului sau să fi trăit lângă alesul foioaselor, mesteacănul, sigur s-ar fi facut din verde în albastru bradul, cel care ştie să mâgâie cu acele-i ceroase, celui ce-i izvorăsc de sub solzi, răşini, lacrimi parfumate.

Ar fi trebuit să urc, pe cărărui, munţii, dar nu pas la pas cu laba cu plaftus a ursului.
De la o vreme, ei, matahalele munţilor, ne ies des în cale pe alei de sub poale de pădure, intră-n tomberoane după resturi menajere, iau în braţe cortul cu tot cu fiinţa ce doarme înlăuntru.
Nu-i departe vremea când negăsind plăceri alimentare-n tomberoane, îi vom vedea intrând în supermarketuri, răsturnând, peste oameni, rafturile, pentru a pune laba pe o ciocolată.

Din doua una, ori urşilor li s-a dereglat receptorul mirosului, ori oamenii ţipă din ei unde sudoripare de aceeaşi frecvenţă cu a ursului. Ambele se-ntâmplă din cauza încălzirii globale.

Din acelaşi motiv al încălzirii globale, marele urs a intrat în grădina georgienilor, încălţat cu tancuri, înaripat cu avioane, mâncând praf de puşcă şi scuipând gloanţe. Chiar dacă va urma o răcire globală, ursul nu se va cuminţi, nu se va retrage în arealul lui.

Poate are bunul simţ, ursul, măcar o săptămână, să se retragă să mănânce ghindă, să lase Cerbul să vină să ne (în)cânte în Piaţa Sfatului din Braşov.
Cei treizeci de concurenţi, pe durata festivalului, prin câtecele lor, vor ademeni să scoboare din spaţii îndepărtate, Cerbul cu coarnele-i de Aur .

Revin cu poze din Piaţa Sfatului :