Se afișează postările cu eticheta politica omului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politica omului. Afișați toate postările

3 nov. 2011

Prioritate de stânga!



Ocupaţi intersecţiile! Ordinul măriei sale, primarul urbei, este executat întocmai. Intersecţiile oraşului sunt rând pe rând transformate în şantiere în urma cărora râmân insule de pământ rotunde şi ţuguiate ca nişte mameloane. Sunt acoperite cu gazon, cu straturi de flori, cu arbori pitici. O mană cerească pentru furnizorul... Gurele rele spun că acesta ar fi o firmă a doamnei din anturajul primarului.

Cert este că mameloanelor, acoperite cu flori şi arbuşti exotici, le acordăm prioritate de stânga ori de câte ori întrăm în sensul giratoriu. Intesecţie girostabilizată pe bani publici giraţi de primar şi cosilierii municipali.

Este adevărat că se circulă mai fluent, nu mai arzi gazul la stop, nu mai rişti să treci pe roşu. Te înscrii în mişcarea de giraţie cu privirea ageră spre stânga, şi te roteşti de la dreapta spre stânga, ca intr-un dans de dame-tangou. Ce-i lipseşte unui şofer ?...

Vom vedea peste un an dacă electoratul braşovean va glisa de la dreapta spre stânga, ca şoferii în intesecţiile cu sens giratoriu.

25 oct. 2011

O zi, Rege

Astăzi la ora 10 dimineaţa, Furtună la palat...,  film serial ce  a fost amânat de către TVR1 pentru a transmite în direct, de la Palatul Parlamentului, discursul Regelui Mihai I cu prilejul aniversării venerabilei sale vârste. La mulţi ani! i-am transmis  şi eu, privindu-l pe sticlă,  din sufragerie- parlamentul  familiei.(Ce-i drept eram doar eu de data aceasta; ceilalţi au găsit diverse motive să lipsească: la slujbă, la piaţă,  în curte la joacă).
În discursul său, de-o manieră  regală, M.S. Regele Mihai I s- a distanţat de  oamenii politici ai momentului, fie ei de la  putere, fie din opoziţie. Pe toţi i-a băgat  în aceeaşi oală. (Expresia îmi aparţine).

Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale parlamentului anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
(Cel ce se crede mai presus de toţi şi de toate, spunea,  ieri de cu seară : -...un mesaj care să spună, ce?)

Cele mai importante lucruri de dobândit după libertate şi democraţie sunt şi demnitatea. Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească.
(Cel ce se crede mai presus de toţi şi de toate, spunea, ieri de cu seară: -un mesaj care să spună, ce?)

România are nevoie de infrastructură. Agricultura nu este un domeniu al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.
(Cel ce se crede mai presus de toţi şi de toate, spunea, ieri de cu seară: -un mesaj care să spună, ce?)

România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.
(Cel ce se crede mai presus de toţi şi de toate, spunea, ieri de cu seară: -un mesaj care să spună, ce?)

Nu văd România de astăzi ca pe o moşternire de la părinţi ci ca pe o ţară luată cu împrumut de la copiii noştri.
(Cel ce se crede mai presus de toţi şi de toate, spunea, ieri de cu seară: -un mesaj care să spună, ce?)

Ca şi la începutul discursului, şi la sfârşitul lui, cei prezenţi în sală au aplaudat frenetic, minute în şir. Ca să vezi  ce poate să facă din ei un discurs, de zece minute, al regelui.
Astăzi România a dat un măgar pentru un regat. 

17 oct. 2011

Bată-te norocu să te bată!


Evrika! Am găsit formula magică, o replică jocului de noroc: la 6 din 49! Nu o s-o păstrez pentru mine. O dezvălui. Nu sunt egoist. E câştigătoare sută la sută! 

Pun în fiecare săptămână, nu contează ziua, câte10 lei într-un ciorap-plic. La sfârşitul anului înainte de  Marea tragere - 6 din 49 a Revelionului,  voi deschide plicul şi,  voi număr 52 de hârtii de câte 10 lei, adică 520 de lei! Incredibil!  E mai mult decât dacă, printr-un noroc ce  nu e sigur că l-aş fi avut de-a lungul anului, mi-ar fi ieşit o variantă cu patru numere câştigătoare la 6 din 49. În paranteză vă dezvălui, cu regret în tastă, că de când joc la 6 din 49 nu mi-a işit decât  două numere, şi astea o sigură dată!

Gata! De la 1 ianuarie 2012 voi juca la 52 de 10 în loc de 6 din 49! Oricâţi ar juca eu voi fi sigur de varianta mea câştigătoare! 

P.S. Cine nu se mulţumeşte cu puţin, există şi varianta de depunere 52 ori 200 lei, şi astfel îşi asigură un câştig similar celui  de la  categoria a doua a joculu 6 din 49!
 

22 sept. 2011

Cîine cu apucături de om!

Photo 
 
La prima vedere pare a fi un câine şugubăţ. Mie nu-mi place! E un câine cu apucături de om. După felul cum se sluţeşte, îşi depăşeşte condiţia de câine. Gestul pe care a reuşit să-l facă este propriu doar omului. Nu pot să-l privesc fără a mă gândi la o persoană, aflată, să zicem,  pe treapta de sus a ierahiei sociale,  pusă pe şotii atunci când  ar trebui să dea dovadă de seriozitate... L-am pus aici, poate altora să-i fie pe plac.  

Altceva voiam să vă spun, despre  o jurnalistă de  la TVR! Am văzut-o de mai multe ori în ipostaza de interlocutoare a prezidentului. Este de o eleganţă rară, în felul cum ia un interviu. Nu deranjează interlocutorul, ridicând tonul, nu trece de la o stare  la alta pe scara emoţiilor. Este tot timpul zâmbitoare. Fie că interlocutorul (el o priveşte doar cu un ochi, nu tot timpul, doar când i se pare că este deranjat de ceva)  vorbeşte despre scutul antirachetă. 
El: - De îndată ce se va pune în funcţiune sistemul anti-rachetă de la Deveselu,  România va fi o ţintă!  
Ea, cu acelaşi  zâmbet larg pe faţă: -Ce vrea să însemne, că noi vom fi atacaţi?!
Şi tot aşa, ca o poveste spusă de un tătic întors acasă după o  lungă călătorie prin lumea largă...

Victor Ciutacu a gratulat-o, în felul lui original : Cadâna favorită a califului de Murfatlar.  Crin Antonescu, a coborât-o rău de tot în rang: „servitoarea de la TVR”.

Eu mă întorc la poza de sus. Poate vă interesează cine îl duce de lesă, asta  în aparenţă,  de fapt ea este sluga bulldogului. Ce ţinută elegantă are! Şi nu se înjoseşte să-i adune căcăturile într-o punguliţă roz...

Photo 

12 sept. 2011

Titulara, în prima zi de şcoală

Domnişoara învăţătoare, Laura Titu, era  nerăbdătoare să înceapă noul an şcolar. La fel şi elevii ei, aşa cel puţin gândea ea păşind vioi  pe holul claselor.  Intră în clasa ei,  radiind de bucurie.  Motivul era de fapt altul. Ea devenise titulară pe post, la clasa a IV-a. Din clasa întâi le-a fost învăţătoare-suplinitoare. În fiecare an a dat examen pentru titularizare, însă, cu note de cinci şi şase nu avea cum să obţină  media cuvenită cerinţelor de titularizare. A făcut contestaţie şi de fiecare dată obţinea note mai mici, culmea! Ea credea că din motive politice. A trebuit să facă traseul de la un  partid la altul până a ajuns la pedele. Ea este convinsă că numai noua culoare politică a ajutat-o să primească note mai mari la contestaţie, după examenul din vara aceasta. Deşi, nimeni nu  a întrebat-o dacă este membră a vreunui partid. Ea crede că a ajuns la urechea preşedintelui comisiei, un pedelist ascuns, informaţia despre noua ei opţiune.Dar, totul s-a terminat cu bine.
Copiii ei, elevi într-a patra,  o aşteptau cuminţi în bănci. Ei o cunoşteau pe învăţătoare, de cum intra în clasă. Dacă era veselă însemna că ora va  decurge monoton ca apa unui râu de câmpie, însă dacă ea era posomorâtă, asta îi neliniştea pe elevi. Nu scăpa nimeni. Dacă nu reuşea să-i scoată la tablă pe toţi, le dădea extemporal. De data aceasta,  copiii,  deşi văzuseră veselia de pe faţa învăţătoarei, nu se bucurară aşa tare, fiindcă era exclus să le dea extemporal din prima zi, iar pe de altă parte, cum?, să te bucuri că s-a terminat vacanţa? Începuseră şi în ziua de 12 septembrie! 
  
-   Bună ziua, copii... dragii mei elevi!


-   Bună ziua ... doamna învăţătoare! Un răspuns dat pe mai multe tonalităţi şi diferite tării. 

-   Mai veseli! ... Este prima zi de şcoală. Nu vă bucuraţi?


-   Daaa! … Nuuuu! … Daaa!...  Câteva răspunsuri şi alea anemice.

Înainte de a vă spune ce avem în curicula de anul acesta, va trebui să intonăm imnul. Este ordinul ministrului educaţiei ...domnul...  Se opri fiindcă uitase cum îl cheamă. „Fa... Fe... Fi... Fu... Fu... G... I... „ Mai repede îi vine în mite    Igaş, dar, nefiind sigură, mai bine nu-i pronunţă numele.  „Ce dracu m-am tâmpit. Şi asta numai din cauză dracilor ăstora de copii care  o fac pe serioşii cu mine.”  Un copil din ultima bancă, avea mâna ridicată înţepând aerul cu două degete. Îl văzu, spre uşurarea ei sufletească.

-   Bogdănel vrea să ne spună ceva! Se auzi vocea învăţătoarei, cu un timbru uşor tremurat.

-   Eu,... eu, ştiţi, tot încerc să vă întreb... de  anul trecut,... ce înseamnă cuticula...

-   Cum se poate să spui aşa ceva? Curiculă! nu cuticulă. Mai e careva  care nu ştie? Vă rog, repetaţi după mine! CU RI CU LA! Toată clasa, în cor,  repetă după învăţătoare.

-   Câte silabe are?... Să-mi spunăăă... Nu Bogdan! ... Gabi, spune tu!

-   Ca şi cuticula, are tot patru silabe, doamna învăţătoare! 

-    Ba nu are cinci silabe, spuse răstit Nicu.  Doamna învăţătoare, eu am citit în dex şi am văzut că curicula se scrie cu doi de r şi are  cinci silabe: CU R RI CU LA. 

Gabi se ridică în două picioare pentru ai spune lui Nicu că el a răspuns bine.

- Are tot patru silabe are, doamna învăţătoare: CUR-RI-CU-LA!  Băieţii  începură să  chicotească.  Unele dintre fete se înroşiră la faţă. 

"Ce dracu, copii ăştia n-o fi aflat că sunt titulară? Mă învaţă ei pe mine carte?"

Bogdan era cu capul pe sub bancă. Se făcea că umblă după ceva. De fapt el  se ferea să nu fie văzut cum râde cu gura până la urechi. Nici el nu ştia de ce. El crede că tot cuticulă este bine să se spună. Colegul, Victor se ţinea cu mâna de gură, de-abia îşi stăpânea râsul. 


-  Gata cu râsetele astea de copii pro... "trebuie să mă abţin, să le dovedesc că sunt calmă şi cu nivel ridicat de cultură". Linişte, vă rog! Se poate?  Ce este curicula, asta voia să ştie Bogdan.  Curicula ne spune ce materii aveţi de învăţat, şi după ce manuale. Hei, uitaţi-vă la mine! Unde aţi fost în vara asta? ... „ S-au prostit copii ăştia” ... 
Învăţătoarea făcu o pauză, pentru a trece cu privirea ca un radar peste feţele elevilor, timp în care îşi trase sufletul pentru a merge mai departe cu prima oră. Începuse bine de tot!

-   Aşa cum vă spuneam va trebui să intonăm imnul de stat al României. O cerinţă venită şi de la preşedintele ţării... Ea ştia cum îl cheamă, cu ăsta nu ai cum să ai lapsus, dar, voia să întrebe pe elevi, dacă ei ştiu.

-   Cine este preşedintele ţării?... Se aştepta ca toţi să-i pronunţe numele. În schimb, era o şuşotealpă în bănci, copiii se uitau unii la alţii, dar nimeni nu voia să spună cu glas tare. „Ăştia ori se fac, ori sunt proşti de-a binelea. De fapt nici eu, până azi, nu i-am pronunţat numele în timpul orelor de clasă. Ce m-a apucat acuma, să-i întreb?” Copiii încep, pe rând câte unul  să râdă, hohotind.  Nu se mai şie cine a fost primul. Mai mult băieţii decât fetele.

-     Hă, hă, hă, hă!... Hă, hă, hă!...
  
-     Linişteee! Ce v-a apucat? Nu vă e ruşine? Ce înseamna hăhăiala asta la voi? Unde vă treziţi? ... Se făcu linişte, brusc, aşa cum începuse şi hăhăiala. „Ce dracu fac cu ei.? Să-i mai întreb? Are vreun rost?”  Se uită la cei aşezaţi în primele bănci... O priveşte în ochi pe eleva din faţa ei.

-   Spune, Ionela, cine este preşedintele ţării?

-       ...

-   De ce nu-mi spui? Nu ştii atâta lucru?



-   Traian ...


-   Hai!, şi mai cum? 
  
-   Nu pot să spun. Mi-e ruşine!

-   Nu te înţeleg!

-   Aşa mi-a spus tata: „Să-i fie ruşine ăluia care o să-i mai spună pe nume  preşedintelui!” aşa mi-a spus într-o seară când  l-a văzut la televizor cum se certa cu  aurul ...
 
-   Gata! Termină! Ce e aşa de greu să spui Traian Băsescu? 

-   Dacă ziceţi dumneavoastră! Să vă ... Ionela se opri la timp. O luase gura pe dinainte. Se întâmplă şi unei eleve de frunte.   

-   Câtă obrăznicie! Chiar de la la tine, nu mă aşteptam.

 Până aici i-a fost! Învăţătoarei îi pieri toată buna dispoziţie, nu mai rămăsese nimic din aceea pe care o  avea la intrarea în clasă. Se hotărî să curme cu bunătatea asta ieftină faţă de elevi.

-   Scoateţi câte o foie de hârtie! Repede, toată lumea!... Gata? Screieţi primele patru strofe ale Imnului! Aveţi zece minute, pentru asta! 

Se lăsă liniştea peste clasă. Toţi cu capetele aplecate. Păreau a-şi da silinţa să scrie tot imnul.   Învăţătoarea se plimba printre rânduri. Din ce văzu, se cruci. Nimeni nu scrisese mai mult decât   primele două  versuri. Se duse în fundul clasei, se sprijini de perete, şi aşteptă să treacă timpul. Coborî  privirea spre Bogdănel. Din ce reuşi să vadă de acolo, de unde era, Bogdănel scrisese vreo şase versuri...

-   Gata! Daţi lucrările în faţă! Puneţi-le pe catedră!  Doar câţiva elevi reuşiră să scrie câte ceva.  De curiozitate luă foia lui Bogdănel... Nu înţelegea... Erau şase versuri dar, nu ale imnului. „ Nu are rost să mă enervez din prima zi. Ce dracu. Sunt titulară!”

-    Eu nu pot să-mi imaginez că nu sunteţi în stare să scrieţi câteva versuri din imn! Va trebui ...

-   Eu am reţinut ceva de la televizor, când se cânta la fotbal...

-    Doamna învăţătoare, eu nu pot să învăţ pe de rost ...

-   Sunt multe versuri...

-   Sunt aşa de  grele...

Gata, cu văicăreala! Ştiţi ce calificativ meritaţi? Ne-sa-tis-fă-că-tor! Dat fiind faptul că  e prima zi de şcoală, vă iert! Va trebui să-l învăţăm şi a cânta. În fiecare zi înainte de prima oră. „Ce dracu, cât mai e până  să sune clopoţelul. Unde am pus foaia cu versurile?” Căută prin poşetă. Găsi foaia.

-   Eu o să vă citesc vers cu vers, şi voi veţi repeta după mine!


Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume …

Un sunet strident de sonerie declanşează un vacarm în toată şcoala. Se anunţa, astfel,  prima pauză din prima zi de şcoală. 
-   Mâine vom relua totul de la capăt! ...

7 sept. 2011

Centralisti si socialisti!

  Mă refer la cei care locuiesc la bloc. Centralişti  sunt cei care şi-au montat sistem individual de încălzire. Socialişti sunt cei care au rămas abonaţi la sistemul comun de încălzire, subvenţionat de la buget. Cei care s-au rupt de sistemul comun, au făcut-o pe buzunarul lor, au cheltuit o sumă mare de bani. Dar, au făcut-o pentru confort, adică să aibă căldură şi apă caldă când doresc ei, la orice oră din zi şi noapte. Au mai făcut-o şi că nu erau mulţumiţi de prestaţia celor care administrau sistemul comun de încălzire  - facturi tot mai mari, de la o iarnă, la alta; nu le mai ajungeau banii; salariile erau mari pentru cei din directorime,  pentru cei din consiliul de administraţie, dar, şi pentru funcţionarii mărunţi; mărunţi dar erau mulţi, ei foşgăiau prin birouri ca mormolocii în balta cu broaşte. După ce s-au rupt de termo-ombilic,  centraliştii au dat piept cu economia de piaţă. Nu?  Ce credeau ei? Centraliştii trecuseră la capitalism. Sărea  preţul metrului cub de caz de la trimestru la trimestru, de la an la an, după legea cererii şi ofertei: creşte cererea de gaz, creşte preţul. Toată fericirea centraliştilor- capitalişti, aceea de a face duş cu apă caldă şi după ora 11 seara, sau în timpul nopţii, oricând li se scoală, nu a ţinut mai mult. Poate trei ani, cel mult. Diferenţa dintre factura de gaz a unui  centralist şi cheltuila pentru căldură şi apă caldă a unui termo-socialist se  micşora  vizibil. Creşterea preţului la gaz, socialistul o simţea şi o simte mai puţin la buzunar decât centralistul. Socialistul a fost şi este subvenţionat. 
S-a ajuns, ca astăzi, socialistul, cel care  primeşte căldură de la distanţă mare să plătească  mult mai puţin decât centralistul. De ce?  Subvenţia este acoperită din banul public, adică şi din taxele şi impozitele pe care le plăteşte centralistul- capitalist.  Este corect? Nu suntem toţi în capitalism? Nu suntem. 
Proba: primarul spune că  în iarna aceasta preţul gigacaloriei va fi subvenţionat de la bugetul local, iar creşterea care o va simţi la buzunar cel conectat la sitemul centralizat de termoficare, adică socialistul de mai sus, va fi foarte mică, cu 6 lei mai mult faţă de iarna trecută. 30 de milioane de lei va fi suma ce o va pompa, primarul, de la bugetul local pentru a compensa diferenţa până la valoarea gigacaloriei , de 387,3 lei. Câţi socialişti mai sunt? Câte căpuşe? 15000 mai sunt legaţi de termo-ombilicul primăriei. Fiecare  va  fi subvenţionat cu suma de 2000 lei. De unde vor  veni banii? Din taxele şi impozitele pe care le plătesc şi centraliştii. Fără să îi intrebe dacă aceştia ar fi de acord. De unde atâta democraţie!
Epilog
Pe o scară de blog au mai rămas doar doi  socialişti. Locuiesc la parter, unul pe coloana din dreapta celălat pe coloana din stânga. S-au vorbit să nu treacă la capitalism. Se cred băieţi deştepţi!  Vor plăti pentru încălzire mai puţin decât în iarna trecută. De ce? Ceilaţi de pe scară, capitaliştii, vor plăti  20 la sută din factura emisă de sitemul centralizat de încălzire, pe motiv că agentul termic circulă prin apartamentele lor, pe verticală, în sus şi jos. Cei doi socialişti nu ştiu ce-i aşteaptă când va veni frigul. Doi dintre capitalişti, câte unul pe fiecare coloană, în astă-vară, au tăiat şi au sudat ţevile care treceau prin apartamentele lor. Au întrerupt turul şi returul agentului termic. Ce răi sunt unii capitalişti!  Nu vor să se solidarizeze cu unii socialişti! 

22 aug. 2011

Doi trei au gust

Gustul de a ieşi în piaţă! Era ceva de bun-gust! De la an la an, sunt tot mai puţini oameni   pentru care mersul la piaţă mai este o plăcere şi nu o corvoadă. Era o desfătare, o adevărată  plăcere  de a gusta  o boabă de strugure,  o prună, un vârf de cuţit de brânză, o afină, o mură, un miez  roşu de pepene... Acum, când scriu, mai am în meomrie acele imagini. Ce vremuri!  Dar acum? Ce mi s-a  întâmplat într-o zi de piaţă, cred că alaltăieri după amiză.
 O doamnă trecea pe lângă o tarabă cu pepeni, undeva pe lângă intrarea în acea piaţă. Deschid  o paranteză. Adică ce zic în continuare rămâne între paranteze. Când spun doamnă, mă refer la acea femeie care vine la piaţă îmbrăcată elegant, eu nu vreau să supăr pe niciuna, toate sunt elegante, dar acea femeie depăşea standardul de femeie care face piaţa, ea se apropia de felul acela de a te  aranja, de a te machia pentru a merge la o zi aniversară, sau la un spectacol de teatru, în acest ultim caz, mai ales când se ştie că joacă o trupă din capitală. O paranteză în paranteză, eu scriu din  provincie.  Nu aş vrea să intru în detalii: cum era coafată, cum era machiată, cum arăta  rochia, dacă poşeta era din piele de crocodil sau imitaţie, cât erau tocurile de înalte. Da, venise la piaţă având în picioare sandale cu tocuri mari. Adevărul e că se ţinea bine pe picioare. Se vedea de la o poştă că era obişnuită să poarte aşa ceva. Ieşea în evidenţă piciorul în toată splendoarea lui. Unora nu le-ar trebui tocuri înalte. Nu vreau să le supăr. Mă refer la acele femei cărora picioarele frumoase le rămân la fel de frumoase şi dacă poartă tenişi sau papuci. Ies din paranteză. Să continui de unde am rămas. O doamnă trecea pe lângă o movilă de pepeni. Acum, după ceea ce am zic între paranteze, va trebui să dezvolt propoţia. O doamnă nu numai că trecea, ci ea chiar defila pe lângă acea movilă de pepeni. A trece e una şi a defila e altceva. Cine îşi mai aminteşte de paradele  militare, cum erau şi acelea de la  23 August, ştie că militarii defilau prin faţa tribunei oficiale. Ei  trebuiau să privească spre cei din tribună, adică să întoarcă capul, nu mult ci atât cât să vadă cu coada ochiului persoana din mijlocul tribunei.
Acum aveţi imaginea completă. Acea doamnă defila pe lângă movila de pepeni, adică se uita cu coada ochiului spre pepeni sau spre pepenar, dar nu asta e important la ce  sau la cine  se uita, sigur privea în acea parte.
Eu veneam din sens opus, dar nu defilam pe lângă pepeni, o priveam pe ea cum şi cît de elegant mergea. Mă oprisem la un moment dat.  Acel moment nu a fost întâmplător. Ea ajunsese, defilând, în dreptul mesei unde se cântăreau pepenii. Pepenarul care primise defilarea ei, ce  plăcere cred că o fi avut, o învitase să ia un pepene.  Dacă eu nu mă opream, ea nici gând să fi avut intenţia de a se opri, şi cum mergea cu privirea spre pepenar -persoana oficială de la  tribună-, ea s-ar fi lovit de mine. Eu îmi luasem toate măsurile, de fapt una mi-a fost suficientă, mi-am desfăcut braţele, ca să o prind dacă s-ar fi dezechilibrat, deşi se ţinea bine pe picioare.
Ea a observat la timp că trebuie să aleagă între mine şi pepenar. M-a citit dintr-o fulgerătură a privirii, eu nu-mi amintesc ce ochi avea, mă refer la culoarea lor, albaştri sau verzi, căprui sigur nu erau, şi s-a oprit întocându-se spre pepenar. Ce mai aveam de făcut? Rămăsesem cu mâinele desfăcute. Mi-am lăsat mâinile în jos ca pe nişte aripi şi mi-am adus aminte că trebuia sa cumpăr şi un pepene. M-am apropiat cu dezinvoltură şi cu acel curaj care îţi vine după o încercare ratată, atunci când nu mai ai ce pierde. Pepenarul era tuciuriu, ca de fapt toţi cei care se ocupă cu aşa ceva. Pe lângă asta avea în schimb un fel de a vorbi, de a-şi prezenta marfa, altfel spus era credibil băiatul. A atras-o pe acea doamnă printr-o şmecherie de pieţar. „Domniţă, uitaţi-vă la mine, sunt cinstit, am un pepene dulce şi zemos, e numai zahăr. Vă dau să gustaţi. Dacă nu vă place, nu vă oblig să-mi plătiţi. Face tenul frumos la domniţe. Eu cred că mâncaţi numai pepene. Ce bine arătaţi! ”
Cred că în acel moment doamna îl vedea doar pe acel tuciuriu cum dădea din buze, de dincolo de masă, lângă movila lui de pepeni. Ea nu avea curajul să se uite la cei din jur. Pe lângă mine se  mai opriseră şi  alţii care îşi aduse seră aminte că trebuie musai să cumpere pepeni. Eu nu am înţeles ca  doamna să-i fi spus că doreşte să  cumpere un pepene, mai ales că ea nici nu avea sacoşă pentru aşa ceva. Avea o poşetă din piele de şarpe sau crocodil. Ea rămăsese în faţa tribunei oficiale pentru a primi onorul pepenarului. Acesta cu îndemânare, ia din movilă un bostan verde, îl învîrte ca pe o minge, apoi îl pune pe masă. Tot timpul pepenarul păstră privirea lui spre aceea a domniţei, de fapt privirea ei fusese astfel legată de privirea lui. O pierduse doar un timp scurt, atât cât a tăiat, sub formă de triunghi, o bucată din pepene, pe care o şi scosese repede la lumină. Apoi privind-o vesel, într-un fel şugubăţ,  pe domniţă, îi apropie de gură acea bucată de pepene înfiptă în vârful cuţitului. Miezul de pepene avea culoarea roşie, nu roşu albicios, avea  o culoare îmbietoare, te invita să guşti. Cel puţin mie, atunci mi se adunase apă în gură.
„Vă rog să gustaţi, să-mi spuneţi dacă nu-i bun. Poftim, gustaţi  domniţă”.  Tuciuriu ştia să turuie bine. Avea tehnică în el. Nu aşteptă ca doamnă să-i facă un semn prin înclinarea capului, cum că ar vrea să guste. După cum o vedeam eu pe ea, eram chiar aproape, ea nu ştia cum să plece mai repede de acolo. Pepenarul tuciuriu apropiase repede vârful roşu al piramidei din miez de pepene de buzele doamnei. Am văzut eu că doamna nu avea de gând să deschidă gura. Dar, ca să iese din această poziţie ingrată, se ştia privită,  a deschis gura încet, dădea dovadă de bună educaţie,  atât cât să cuprindă ajutată de buzele ei roşii o bucăţică de pepene. A închis repede gura. A stat aşa, nu mult, bucăţica aceea de pepene  din gură  se făcuse repede zeamă. Eram lângă ea, am văzut cum înghiţise. Aşa cum îmghiţisem şi eu de pofta ce mi-o făcuse. Apoi şi-a mişcat buzele, una peste alta, în sensul de a le pune la locul lor, aşa cum fuseseră înainte de agusta. Aş fi vrut să-i spun pepenarului să-mi da şi mie să gust. Nu ştiu de ce îmi venise acest gând tâmp. Bine că m-am abţinut şi nu i-am dat curs. Mai am ceva maniere în mine. Ea l-a privit pe pepenar - eu nu am avut cum să văd dacă privire ei era  plină de ură sau de satisfacţie-  a înclinat capul ca şi cum ar vrea să-l cumpere. Nu am auzit-o spunând că i-ar fi  plăcut. Oare, ea venise în piaţă să cumpere pepene, sau numai să defileze? A plătit cât a zis pepenarul. 
Trebuia să ies din starea aceea de prosteală - parcă nu mai văzusem cum se încearcă la gust un pepene-, şi dau să-i spun omului că vreau şi eu un pepene tot aşa bun ca cel pe care i-l dăduse doamnei.  Am rămas fără răspuns, fiindcă ea -atunci mă descoperise că existam şi eu pe acolo-  m-a spălat cu o privire caldă, dulce, ca apoi imediat fără să mă lase să mă topesc, mi-a zis: „Fii ambil, domnule, ajută-mă să duc pepenele până la maşină!”
Vă daţi seama, cum m-am simţit, să fiu ales dintre atâţia care aerau acolo, şi erau  numai bărbaţi. Bine că nu mă văzuse nimeni, dintre cei cunoscuţi, în acea postură de hamal. Doamna păşea elgant, ca o gazelă, înaintea mea, eu spăşit în urma ei. Păream aşa fiindcă ţineam  pepenele în braţe, avea vreo zece kile. Mă străbătuse atunci gândul să mă prefac  că mă împiedic de ceva şi să scap pepenele. Se mai întâmplă. Am abandonat acest gând fiidcă îmi venise altul: mă rugase să o escortez până la maşină sau până acasă?, nu reţinusem bine. Ea nici nu se uita în urmă. Cred că mă simţea, cu acel ochi din ceafă. Mă gândeam să încep o conversaţie, să mă ridic din poziţia umilă de hamal. Dar, ce să o fi întrebat? Cât a costat pepenele? Dacă vine des în această piaţă? Dacă va mai veni? Prea multe întrebări deodată. Oricum nu mai aveam timp de a purta o conversaţie, că se oprise. M-am oprit şi eu. „Am nişte draci în mine! Nu te uita aşa aiurit la mine. Ia pepenele din braţele... domnului!” Ea, atunci se întoarse spre mine, dar, nu mai avea privirea aceea zâmbitoare, drăgălaşă, avea o privire tăioasă, rece.  „Îţi mulţumesc. Eşti un adevărat gentelmen. Toţi ceilalţi de acolo aveau feţe de pepene! „
Era să scap pepenele din braţe.  Un bărbat, un om bine făcut, veni repede şi mă descărcă de greutate. Domnul acela era  îmbrăcat elegant, avea părul gelat, purta ochelari negri, de soare. Aşa că nu i-am văzut privirea. Dacă nu vezi privirea unui om, e ca şi cum te-ai uita la un dulap.  Asta a fost tot. 
Eu am rămas ca un palmier în soare după ce ei s-au urcat în maşină, o maşină luxoasă, avea emblema din câteva cercuri, şi au demarat în trombă. Mi-am revenit repede, trebuia să-mi pun gândurile în ordine şi să continui să fac piaţa de acolo de unde rămăsesem. Mi-am reamintit că  trebuia să cumpăr vinete, cam cât să intre în doi saci de vinilin. Vom ieşi  la iarbă verde în ziua de 23 august.  Este  o zi specială. 
Coacem atâtea vinete în această zi căt să ne  ajungă toată iarna... 

22 mai 2011

Falsul gornist

Slavă Celui de Sus că am apucat să văd că n-a mai venit apocalipsa. Un gornist, un fals arhanghel, de dincolo de ocean, a  împânzit lumea cu panouri publicitare, avertizându-ne  că lumea va pieri (bine, nu toată, mai rămâneau de sămânţă câteva sute de milioane, îngăduitoare apocalipsă).    Unde să te duci? cum  să te fereşti? nici vorbă de aşa ceva în mesajul gornistului. Cum să vină apocalipsa în 21 fix fără nici o întrârziere întocmai ca un tren japonez( înainte de cutremurul din 11 martie).
La noi, la români, ieri a fost o zi relativ calmă, frumoasă, cât a fost ziulica de lungă, s-au ridicat pocale de vin pentru cei care la botez au primit numele Sfinţilor  Constantin şi Elena. Mai mult de  jumătate dintre români au ridicat pocale  în ziua apocalipsei ( un milion opt sute de sărbătoriţi ori şase invitaţi rezultă o cifră frumuşică de  aproape unsprezece milioane de petrecăreţi)  Gornistul de serviciu să sune deşteptarea... să se sperie apocalipsa! 

13 mai 2011

Immunitas

ştiri ... ştiri ... ştiri ...
... la data de 10 Mai 2011 toate legăturile dinastice dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern iau sfârşit ... patriarhul Ierusalimului nu-l mai pomeneşte pe Patriarhul Bisericiii Ortodoxe Române ...guvernul urmează să decidă cine să primească subvenţii pentru căldură ...caporalul Cătălin Ionel Marinescu din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab" a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenet ... anual se aruncă peste un miliard de tone de mâncare ...secretarul de Stat american l-a desemnat miercuri pe comandantul reţelei Haqqani, Badruddin Haqqani, drept terorist, îngheţându-i conturile şi interzicând americanilor orice tranzacţie cu acesta ... KGB a luat decizia comiterii atentatului din anul 1981 nu numai împotriva lui Ioan Paul al II-lea, dar, şi împotriva liderului "Solidarităţii", Lech Walesa, afirmă în cartea "Atentat asupra papei" judecătorul italian, acum la pensie, Ferdinando Imposimato, şi ziaristul Sandro Provvisionato...peste 230 de câini au fost ucişi în padocurile Primăriei din Botoşani ... peste 50% dintre foştii puşcăriaşi recidivează şi se întorc la "mititica" ... Steaua s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, după două meciuri egale: 0-0 , 1-1 cu echipa de sub Tâmpa ...ciclistul belgian Wouter Weylandt a încetat din viaţă la 26 de ani, luni, în etapa a treia a Turului Italiei, după ce a fost victima unei căzături...ţăranii din Bistriţa-Năsăud se tem că anul acesta produţia palincii va fi mai mică decât cea de anul trecut ...

Fiecare cu lumea lui sau lumi paralele!
(Foto: Andrei-Iliescu, atelier.liternet.ro)

28 apr. 2011

Fantasme


Îmi place să mă joc, să desenez planuri de călătorii, deşi ştiu că  atunci când îmi planific ceva, acel ceva nu se realizează. Dar, uneori merită să-mi  pierd capul mai repede decât să mi-l bat  ca să găsesc   o raţiune împlinirii plăsmuirilor. Pentru sfârşitul acestei săpătămâni stau cocoţate, ca păsările pe sârma de înaltă tensiune, pe tapetul imaginarului călător, mai multe ţinte. Una ar fi să merg la  Nunta Regală, nunta  dintre  prinţul William şi Kate, nunta secolului! (De ce nu se lasă nicio portiţă generaţiilor ce vin din urmă? Să nu mai fie o altă nuntă de anvergură mondială? Să uite ei, făcătorii de imagine, că fata lui TATA, fata „succesurilor”  nu s-a căsătorit?). Din păcate, îmi este imposibil să ajung, acolo, aproape de mirii secolului. Am  destule motive. În fruntea lor stă ţanţoş, ca un cocoş, cel mai important motiv, care imi îneacă barca speranţelor, lipsa invitaţiei.  Eticheta ceremonilor de la curţile regale trebuie respectată de toată lumea. Dacă nu am primit invitaţie, deşi, nici prin gând nu cred că i-ar fi  trecut cuiva să mă invite, stau acasă. Şi apoi, nici nu  sunt prinţ, şi chiar dacă aş fi, tot pe dinafară aş rămâne. Ghinionul s-ar ţine scai de mine. Mă consolez, aflând că şi  prinţul Duda, de pripas în familia regelui Mihai,  nu  va participa la ceremonie, doar la recepţie, adică la cheful de nuntă. De m-ar invita, nu aş merge cu mâna goală, mai am câteva ouă înroşite, un drob de miel, o pască şi-un cozonac...


O altă ţintă ar fi să merg duminică, de ziua Tomei, la Vatican, în piaţa San Pietro, la ceremonia de beatificare, de intrare în rândul sfinţilor a fostului Papă Ioan Paul al II-lea. Venerabilul papă!... Nuntă în ceruri! 


Nu se va îndeplini nici acest plan de călătorie. Motive nu  se găsesc? Unul ar fi propriu plaiului nostru mioritic,  voi aştepta până în ultima clipă invitaţia la Nunta Regală! Al doilea, care mă scoate din groapa închipuirilor, deci cu mare şansă de a se realiza, la bursa pariurilor ar avea cota cea mai mică,  voi merge la Pietrele lui Solomon, unde  Junii, fie ei Roşiori, Curcani, Albiori, Braşovecheni, îmbrăcaţi în straie tradiţionale, călare pe roibi  cu ciucuri tricolore la hamuri,  vor da un mare spectacol. Va fi mai  mai mult ca la o nuntă! ... Şi dacă va ploua? Se vor nărui toate ca un castel de nisip înghiţit de primul val al mării.  Cum de mi-a scăpat acest motiv legat de starea vremii, de posibile intemperii? La Londra va ploua în ziua nunţii? Şi la Vatican?
Dacă da, nu voi fi supărat dacă va ploua şi la Pietrele lui Solomon! Gândire cu amprentă mioritică!...
http://royalwedding.yahoo.com/blogs/watch-royal-wedding-live-on-yahoo-5843



Papa Ioan Paul al II-lea

William si Kate (foto: AP)
S-au sărutat în faţa întregii lumi! (foto: www.yahoo.com)




Junii Brasoveni (foto:Gazeta de perete)

25 feb. 2011

Legea lui Ţî-un-Ţî

Sunt două situaţii pe lumea asta în care nu poţi negocia ...
În rest totul ar trebui să fie negociabil! Oare aşa să fie?

Dacă înainte vreme, mai demult, se negocia cam orice, astăzi această acţiune se întâmplă tot mai rar. Se pare că verbul a negocia cade în desuetudine. Unii se cred mai puternici decât Zeus. Când cei deştepţi şi puternici, aşa se cred a fi ei, măresc preţurile, eu nu am decât una din două căi: să nu mai cumpăr, sau să procedeaz la fel ca economistul Ţî-un-Ţî. El găsise legea care spunea că: fie preţul căt o fi,  numai de un un ţî yeni să cumperi. 

 Dacă e să aplic această lege, atunci va trebui ca de fiecare dată când alimentez maşina, să pun benzină numai de un ţî egal cu 50 de lei.

Pe vremea când trăia acest învăţat pe numele lui de tată, Ţî-un-Ţî, nu se ştia de căruţa cu motor pe benzină. El descoperise legea când preţul la orez creştea de la o zi la alta. 
Există o limită în aplicarea acestei legi: se ajunge acolo când de  un ţî  yeni să cumperi o lingură de orez, sau de un ţî lei să cumperi numai un  litru de benzină. 

Până atunci se pot întâmpla multe: topirea calotei polare,  revoluţie socială, sau de ce nu şi revoluţie industrială: născocirea unui motor care să consume apă în loc de benzină sau numai aer. Dacă şi în acest din urmă fericit caz se va ajunge să ne constrâgem, să nu cumpărăm aer mai mult de un  ţî lei, acela va fi începutul sfârşitului.

5 feb. 2011

Teoria chibritului si forta de tip Mubarak

Chibritul este un beţişor de lemn cu o mică gămălie de pucioasă la un capăt. Dacă freci gămălia de un catran sau de luciul oglindei beţişorul ia foc. Dacă nu-l freci la cap, chibritul rămâne un beţişor anonim printre alte beţişoare anonime dormind într-o cutie. Asta ar fi teoria chibritului. Care ar fi teoria individului ca parte a unei mulţimi?

Individul, sau insul, privit ca parte inseparabilă a unei mulţimi nu are identitate. Este un nimeni, dar în acelaşi timp este o unitate de masă, un element al mulţimii. O mulţime ia naştere prin agregarea indivizilor. Îi uneşte un îndemn, o idee, un scop, o năzuinţă. O mulţime e o forţă ca sumă a forţelor indivizilor la care se adaugă o componentă virtuală dată de suma năzuinţelor comune. Ar mai fi apa apă dacă moleculele ce o compun nu ar fi legate strâns între ele? Ce le ţine strâns? E greu să rupi o legătura dintre un H şi doi de O. Sigur că o mulţime de oameni care se adună fără un scop anume e ca apa de ploaie. Apa de ploaie e bună şi ea la ceva, să te speli pe cap cu ea. O mulţime în repaus are doar potenţial ca şi apa unui stăvilar sau a unui baraj de hidrocentrală. Apa unui lac de acumulare până a junge la hidrocentrală e bună că în ea cresc peşti şi alte mici vieţuitoare acvatice. Aşa că o mulţime trebuie pusă în mişcare, altfel devine o masă gălăgioasă ca orăcăitul broaştelor în lac.

O mulţime doar în mişcare are forţă. Individul dacă nu stă pe loc capătă energie cinetică iar dacă îşi ia elan devine o forţă, cu mărime, direcţie şi sens. Atunci când inşii ce compun mulţimea se deplasează în acelaşi sens, sensul este şi al mulţimii.Dacă toţi inşii se deplasează uniform accelerat în acelaşi sens, suma forţelor unitare dă o forţă masei de oameni.

Ce se întâmplă când unei mulţimi de oameni aflată în mişcare uniform accelerată i se opune o altă mulţime ce vine din sens invers? Să notăm prima mulţime cu F de la Libertate iar a doua cu R de la Mubarak. Cele două forţe de sens opus dacă ar fi şi egale prin însumare ar da o rezultantă nulă. Teoria ca teoria, dar, practica te omoară. În acest caz iau naştere forţe de diferite mărimi şi sensuri, adică o masă de oameni cu o mişcare browniană întocmai ca mişcarea unor particule aflate în suspensie într-un lichid.

Dacă indivizii mulţimii F ar fi particulele de păpădie dintr-o suspensie, atunci moleculele de apă care le-ar lovi din toate părţile ar fi bolovanii mulţimii R de reacţie tip Mubarak. Unei forţe de tip Mubarak, nu de mărime mare ci cu mulţi vectori adiacenţi, ca acele unui arici, i se poate opune o forţă ca sumă a forţelor indivizilor călăuziţi de acelaşi ţel. Nu-i suficientă numai forţa muşchilor mai trebuie şi energia minţii. Pentru ca să se întâmple asta, forţa de tip F trebuie însumată cu un vector de mărimea unui lider, un ins ieşit din anonimatul mulţimii.

Forţa liderului este mai mare decât suma forţelor individuale. Sub acţiunea acestuia forţa de tip Mubarak s-ar decompune în forţe pe direcţii diferite astfel că rezultantă poate fi şi nulă. Şi asta chiar dacă mulţimea F s-ar găsi la o distanţă mai mare decât distanţa pe care ar parcurge-o pietrele de caldarâm ca forţe de reacţie de tip Mubarak.

Dacă nu se găseşte un lider pentru mulţimea F atunci doar farul din Alexandria ar putea să călăuzească forţa mulţimii F, F de la Libertate.

23 ian. 2011

Dacă pe Ion Roată l-ar fi chemat Ion Pârghie





... Unde-i unul nu-i putere/ La nevoi şi la durere

Unde-s doi puterea creşte/ Şi duşmanul nu sporeşte ...


Ion Roată, cu toată bunăvoinţa, îşi arătase neputinţa de a ridica un bolovan mare cât o stâncă. La îndemnul profesorului Cuza, un ţăran, care asista la lecţia despre semnificaţia Unirii,s-a oferit să-l ajute pe Ion Roată, nelămuritul, neluminnatul.
Nu se ştie dacă Vodă avea cunoştinţe de fizică aplicată, de folosirea pârghiei de gradul întâi pentru ridicarea greutăţilor. Ion Roată nici atât, căci dacă ar fi ştiut ar fi găsit un par şi un punct de sprijin şi ar fi ridicat de unul singur acea stâncă. Dar, el nu se numea Ion Părghie. Tot răul spre bine. Unirea a izbutit, având sprijinul celor mulţi şi fără de carte. Nu peste mulţi ani de la acea întâmplare, Vodă a dat o lege prin care a permis accesul gratuit la învăţătură al celor nevoiaşi... Unde eşti tu, Vodă Cuza?

21 ian. 2011

Ar vrea sa fie mai mult decât primar


(SURSA FOTO: http://www.stiriazi.ro)

 Vicepreşedintele Fundaţiei pentru Apărarea Democraţiilor, fostul ambasador american Richard W. Carlson, a invitat un primar, din mulţimea de primari care este sunt,  la conferinţa primarilor din Statele Unite.
Aşa a ajuns primarul, care este nimeni altul decât Marian Vanghelie, în ţara tuturor posibilităţilor ...” România, ca şi America, e ţara tuturor posibilităţilor. Nimic nu e exclus".

Primarul, care este al Sectorului 5, va fructifica la maximum această oportunitate, care este, pentru a se întâlni cu ... „Or să fie mulţi cu care mă întâlnesc, foarte mulţi, pentru prima mea vizită. Nu ne gândim la Obama, ştiţi cum este ...”
Din comunicatul remis agenţiilor de presă,
reiese ca într-adevăr s-a întâlnit şi se va mai întâlni, vizita nu s-a încheiat, cu mulţi oameni... „ cu primari de oraşe mari, congresmeni, manageri de administraţie publică locală şi de stat, organizaţii nonguvernamentale şi cu lideri de sindicat din învăţământ şi zona de energie”.
Vor veni mai mulţi investitori americani în România? ... „vom aduce câţiva investitori pentru parteneriate public-ăprivat să cream şi locuri de muncă, dar să reuşim să demonstrăm că se poate sa-i aducem pe oameni.”

După această istorică vizită, raportată la istoria sectorului 5, primarul Marian Vanghelie va fi un contracandidat serios pentru cei care au de gând să-l înfrunte pentru funcţia de primar al Capitalei. Dacă la alegerile locale din 2012 va trece de acest hop, apoi nu va mai fi decât un mic pas ca să candideze pentru înalta funcţie din stat, aceea de preşedinte al României. Există un precedent, care din păcate dă mult de furcă. Dacă actualul preşedinte, fost primar general, dă cu oiştea-n gard, căruţa fiind ţărişoara noastră dragă, atunci viitorul posibil preşedinte, actualul primar care este al Sectorului 5, va fi omul potrivit să o scoată la liman, sau va duce căruţa pe marginea prăpastiei?

Nu-mi ramâne decât să invoc poezia Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie, ca pe o formulă magică!

30 dec. 2010

Nu contează câtă învăţătură ai


contează din ce gaşcă faci parte. Gaşcă de gaşcă, nu din aia rău famată de cartier, gaşcă de 'telectuali. Totul e să ai pe cineva asemenea ţie ca nivel de instruire care să te tragă sus, dar sus bine de tot, în fotolii de senator, deputat, ministru sau secretar de stat.

Gura păcătosului, e vorba de Băsescu, adevăr grăia: "Şcoala scoate tâmpiţi!"

Un caz devenit de notorietate, gaşca lui Falcă, primarul Aradului, gaşca demnitarilor fără prea multă şi serioasă carte:

Traian Igaş, Ministrul Administraţiei şi Internelor, tâmplar de meserie mai întîi, apoi cu studii liceale incepute la un liceu din Pecica, continuate  la un liceu din Nădlac.  Când a terminat liceul avea 24 de ani, unii zic că 30. A absolvit Facultatea de Drept, forma de învăţământ la distanţă, cu note mediocre, de!, avea o vârstă, 40 de ani. Nu a fost un copil precoce dar nici cartea nu a îndrăgit-o;

Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei, a absolvit doar 11 clase şi nu şi-a echivalat studiile liceale şi superioare în România. Mai are timp, deocamdată e doar ministru;
Eugeniu Pistru, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, fost tinichigiu şi şofer, după care a absolvit liceul şi facultatea la distanţă (ID).

Silviu Bian, preşedintele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
Sorin Blejnar, preşedintele ANAF;
Alexandru Tonca, chestorul, adjunct al şefului IGPR; 
Ioan Dascălu secretarul de stat în MAI;
Florian Coldea, general,prim-adjunct în SRI.

Lista poate continua:
Costică Canacheu președinte al Comisiei de Apărare, electrician de meserie;
Monica Ridzi, fost ministru,   fostă dansatoare in cluburi de noapte;
Elena Băsescu, europarlamentar, fără studii universitare atestate, doar un curs de câteva săptămînipe undeva prin State.

Va trebui reformat din temelii sistemul de accedere în funcţii publice; să se facă o preselecţie, adică, indiferent de studiile pe care le are candidatul, acesta să treacă cu succes probele: alergare 3000 m, căţărare pe frînghie, săritura peste cal, 50 de flotări, 100 de genuflexiuni. Probele să se dea pe stadion cu accesul neîngrădit al plătitorilor de taxe şi impozite.
Parcă aşa ni se spunea cândva: minte sănătoasă în corp sănătos!

Hai! gata cu bârfa! să primim cum se cuvine Noul An!
La Anul şi la Mulţi Ani!

26 dec. 2010

Gata cu amăgela

zambet de lipovean

- Naivi mai sunţeţi bre! Voi chiar aţi crezut că vine Moş Crăciun? Hai, gata cu amăgeala! La munca fârtaţilor, că e gata anul şi nu aţi îndeplinit planul. Mai are balta peşte! Dacă mai aveţi bani şi n-aveţi ce face cu ei, daţi-mi-i mie, că eu ştiu cum să vii ţin! Hai, că-mi sunteţi simpatici! Ho! Ho! Ho!

- Nene, hai, lasă-mă! N-o fi venit El cum m-aş fi aşteptat, dar mi-a dat prilejul de a face un stop-cadru, un popas la sfârşit de an, de a-mi oferi un moment de meditaţie pentru a-mi spune mie însumi ce am izbutit sau ce nu. A fost cel mai anost, fără de vervă, fară pic de entuziasm. Să speram, - O, sfântă Speranţă! că tot de un Moş Crăciun ne vom elibera iarăşi!

1 dec. 2010

E ziua ţării mele

O spun cu mândrie: -Astăzi, Întîi Decembrie, este ziua României, este ziua tuturor românilor! Mă gândesc ce altceva aş putea să scriu, în aşa fel să nu repet ceea ce se ştie: Întâi Decembrie ne aminteşte de miracolul înfătuit de românii  din toate provinciile veniţi la Alba Iulia, pe Câmpia Libertăţii, pentru a susţine Unirea Transilvaniei cu România, aşa cum în acelaşi an, la Chişinău şi Cernăuţi, se votase unirea Basarabiei şi  Bucovinei cu România...
În această zi se poartă, la rever, tricolorul.  La întruniri oficiale se intonează imnul ,, Deşteaptă-te române".
Astăzi suntem patrioţi! Dar de ce numai astăzi? Ce înseamnă să fii patriot? Îmi pun mie întrebarea! Pentru a încerca un răspuns, am imaginat un scenariu: sunt departe de ţară, undeva unde nu s-a auzit niciodată de România; ce aş putea să le spun pentru a mă crede că undeva pe acest pământ  există o ţară numită România?
Le-aş cere trei creioane colorate: roşu, galben şi albastru (pentru a nu avea nicio surpriză, va trebui să le port cu mine)! Le-aş desena, pe un carton or pe un perete, conturul ţării mele şi un brâu tricolor să o înconjoare.  N-aş ezita să-nconjur, cu acelaşi brâu tricolor, şi Chişinăul şi Cernăuţiul, deşi le va fi greu să-nţeleagă de ce aşa. Le voi citi  poezii  de Mihai Eminescu, poveşti şi povestiri scrise de Ion Creangă , şi nu numai (lista este lungă), şi  dacă ei nu vor înţelege semnificaţia cuvintelor, poate  vor simţi muzica lor. Apoi aş încerca   să desenez Luceafărul...
Or mai bine le-aş cânta ceva ( în acest scenariu admit că am acest talent)! Ce să le cânt? " Deşteaptă-te române"! Or mai bine o Doină! 
La proba aceasta m-ar putea ajuta Grigore Leşe, dar pentru asta ar trebui să am la mine un cd, sau dvd. 
Astăzi l-am văzut şi auzit pe Grigore Leşe la o televizune, spunând că Doina   este inclusă în patrimoniul UNESCO.
Scenariul poate continua, el n-ar trebui să aibă sfârşit...

LA MULŢI ANI ROMÂNI!
LA MULŢI ANI ROMÂNIA!

17 nov. 2010

În POST, fără ŞORIC şi TOBĂ

Duminică a fost şi zi de Lăsatul secului. O zi liberă de restricţii culinare, cu sens înţeles de acei dintre  creştinii ortodocşi  care urmau să treacă de a doua zi la regim fără de niciunele de-ale porcului, dar nu numai.   Se  ştie că nu trebuie să te mândreşti că ţii post, iar dacă nu ţii post, iarăşi nu trebuie să te făleşti. Luni, în prima zi de post,  un necredincios regimului, un fătălău,  s-a fălit în gura mare, s-a văzut şi pe sticlă, că el   mănâncă şoric şi tobă! Aşa se începe postul? Nu se poate, asta e defăimare soră bună cu  blasfemia. Omul poate să poftească la ŞORIC şi TOBĂ, înţeleg, dar trebuia să o fi făcut  înainte de a intra în post, dar se vede treaba că nu-i merge bila! Nu i-a căzut bine, ceea ce a mâncat.  I-a venit greaţă, adică nu a putut să digere şoric şi tobă. Nu i-a mers, cum ar fi trebuit,  bila. Sigur are o pietricică la bilă! Nu-i de glumă, doctorul de bilă, i-o va scoate  cu tot cu bilă, şi nu v-a mai putea să mânăce nici un neam de şoric şi nici un fel de tobă. Omul, fătulos, e ca şi intrat în post.  Şi totul s-a întâmplat pe fondul unei alte  blasfemii,  un necredincios, un păgân  a scos securea războiului în ziua de Lăsatul secului. Se petrecuse în urbea de sub PIETRICICA, unde ŞORIC-ul face legea, se dă mai mare decât este, chiar şi decât e TOBĂ. De ce s-a ajuns aici? Nu se ştie  că ŞORIC şi TOBĂ nici nu trebuie pomeniţi în POST? Până de ignat,  IGAŞ le va fi naşul! 

20 oct. 2010

Între a săpa şi a croşeta

Un partid din opoziţie a iniţiat un proiect de lege pentru un TVA de 5 procente la alimentele de bază. Legea a fost votată ieri de Camera Deputaţilor. Legea a trecut, urmează să fie promulgată. Nu trecea dacă nu ar fi votat în favoarea propunerii şi deputaţi ai puterii. Ce să însemne? Mai întâi, după cum se vede, cu fiece zi ce trece, barca puterii ia tot mai multă apă, şi pompele din dealul Cotrocenilor nu mai fac faţă. Apoi, după cum se anticipează, când cei din actuala opoziţie vor ajunge la putere, îi vor chema în istanţă pe cei din actuala putere, pentru subminarea nivelului de trai.
Unii dintre pedeleii care au votat ieri în favoarea legii, astăzi s-au dezis. Nu au ştiut ce au votat! Curat murdar! Să nu regrete, mai târziu! Pedeapsa -muncă în folosul comunităţii- v-a fi nuanţată, de la a săpa un tunel pe sub Munţii Carpaţi ( de la autostradă ne luăm gândul), şi până la a croşeta pulovere şi ciorapi. Cine a votat şi s-a dezis apoi, va trece la târnăcop.
Dacă Elena Udrea nu se va dezice va avea mari şanse să (ne) croşeteze. Ea ştie bine cu andrelele! A dat probă la televizor. Pe bune! Nu avem noi lână cât ar fi putea ea să croşeteze. Cererea de pulovere şi ciorapi de lână va fi mare. Iarna care vine, după cum prevăd meteorologii de pretundindeni, va fi cea mai năprasnică dintre ultimele o sută de ierni. Dacă va depăşi norma, nu se ştie cu cât i se va diminua pedeapsa, dar va fi o şansă mare să ieşim din criză. Va creşte exportul de ciorapi de lână. Iarna va fi grea în toată Europa.
Viitor de lână ţara noastră are!

Un scenă dintr-un viitor apropiat:  Femina de Ioan Usca

14 oct. 2010

Judecă şi tu!

În astă seară, la TVR1 am urmărit noua emisiune de toamnă:    “Judecă tu!”

 “Avem nevoie de capitalism în România? “  a fost întrebarea serii, dezbătută de către moderatoarea  Irina Păcurariu, (neschimbată),  împreună cu patru  invitaţi,  permanenţi, (  nu s-au ridicat din fotolii până la finele emisiunii) : un filozof - Andrei Cornea,  un eseist,-Mihail Neamţu, un om de afceri -Doru Lionăchescu şi Cristina Stănciulescu - redactor şef la revista Viva,  şi alţi trei,  invitaţi, navetişti: mai întâi liderul de sindicat  Dumitru Costin (nu Miron), apoi analistul Liviu Voinea şi în final Florin Pogonaru, presedintele oamenilor de afaceri români. 

Spre final, am văzut cum ultimul invitat,   Florin Pogonaru,  a băut din paharul cu apă aflat pe masa din faţa fotoliului său, pe care stătuse  înainte analistul Liviu Voinea,   iar  înaintea acestuia liderul de sindicat.

După stingerea emisiunii, am rămas cu această imagine, şi cu o întrebare: o fi băut toţi trei din  acelaşi pahar?
Până voi găsi înregistrarea video a emisiunii, cred că da! şi în baza acestei supoziţii  înseamnă  că   avem nevoie  de capitalism şi nu de socialism!