În ţara lui Papură Vodă

preţul kilului de grâu e mai mic decât al covrigului, al pâinii din făină importată va creşte când va veni frigul;

băieţii deştepţi umflă preţul kilowattului din motive legate de secetă, să-l desumfle când ploile vor umple barajele, ar fi o treabă desuetă;

pelicanii din deltă împart grindul, de voie de nevoie, cu o vilă somptuoasă , bat-o vântul, caprele negre din rezervaţie îndură, dar până când, exploziile de la cariera de marmură;

aleşii neamului fac legi pentru a se permite vânatul în arii protejate, numărul vânătorilor din rândul lor creşte peste noapte;

o iapă nechează, de zici că-i muşcată de streche, prevestind stihii, primarul se ascunde în podul vilei, bătrânii, femeile, copiii se cocoţă pe dealul cu vii;

digul făcut din nisip, mare tertip, îi spart de puhoaie, cel care a încasat banii acum e pe o insula exotică, cu burta la soare;

pe vodă, şeful cel mare, în tricou şi cizme de cauciuc, care se ia de edilul îmbrăcat giugiuc, sătenii rămaşi fără adăpost îl pipăie şi-l privesc ca pe un tătuc;

experţii hidro deversează controlat barajul, inundând pajişti şi sate, sinistraţii din vara trecută trimit containerele care le fu case, sinistraţilor cărora le chicară casele în apă , în vara asta.

televiziunea face pe dracu în patru să transmită din satul cotropit de puhoaie, studioul îi ograda mâloasă, ratingul creşte, apele se retrag cu greu, casele îs dărâmate, pe oamenii îmbătrâniţi peste noapte până la viitoarea viitură n-o să-i mai viziteze nici tat-su.

Plouă şi plâng

trăsneşte, fulgeră, se mânie cerul ,
din nouri apele cad grele ca ţiţeiul,

plouă şi plâng nourii cu şiroaie,
apele umplu văile şi casele cu noroaie,

oameni înalţă rugi sfintei măicuţe,
puhoaiele negre lasă-n urma lor tristeţe,

spicele de grâu se-apleacă cu mare durere,
 boabele aurii cad în ţărână prea devreme,

florile îşi strâng în petale pistilul,
 ferindu-l de hămesita ploaie ca si o mama copilul,

albinele, cu aripile ude, cad, pământul sărutându-le,
matca în stup ouăle plângându-le,

căprioara culcată pe o cetină se chinuie să fete,
un muget de jale răsună în valea cu neguri şi ceţe,
plouă, omul  plânge cu lacrimă fierbinte,
iadul e pe pământ şi raiul în morminte.

Umbre

Pe o stradă întortocheată

pe o stradă întortocheată ca de ev mediu târziu,
doi tipi cu Lamborghini frontal s-au izbit după ce agăţase cu oglinda nişte amărâţi.
refuzând  sa creadă  că mai există un Lamborghini în târgul lor,
minţile li se întunecă de îndată, ei apăsă simultan pe trăgaci, din pistoale pleacă gloanţe,
gloanţele lasă în parbrizele fumurii 'găuri fumegând.
un infirm, rostogolit din cărucior, a dat cu capul de caldarâm,
un bătrânel doborât de propriile fiare şi cartoane adunate.
două fantome ofuscate cum de nu au loc să-şi plimbe Lamborghinele,
altele două umbre se plimbă dezinvolte fiind împăcate cu soarta.

O limuzină cu aripă rotitoare

o limuzină cu aripă rotitoare bâzâie, oraşul, fix în fiecare zi pe la amiază.
mai întâi înham slugile la treabă înjurându-le ca la uşa cortului,

apoi tiranul urcă în limuzina cu aripă rotitoare

ce îl ducea iute ca gândul la reşedinţa de la ţară.
sare de îndată-n piscină unde o puicuţă îl aşteaptă cu pofte,
după ce pisicuţa îi ia energia negativă,  el fuga-n zbor se întoarce
la sclavii de prin birouri şi hale industriale
ca să-i zorească la treabă  biciuindu-i cu vorbe de ocară.
într-o zi nefastă, motorul limuzinei cu aripă rotitoare icni, limuzina se poticni,
un ghem de foc căzu pe un bloc cenuşiu mansardat.
până să vină oamenii cu tulumbele, au ars vreo şase garsoniere...
nestingherită o fantomă nevrozată ieşi prin acoperişul fumegând.

Oamenii cu aripi de argint

Oamenii cu aripi de argint, au o zi în calendar, o zi a lor, ei nu o împart decât cu Sfântul biblic zburător în car pe cai de foc, vârtej de vânt, la cer, la Dumnezeu.
Zeii nu au plecat de pe Pământ, Ei sunt printre noi, Ei sunt cei care zbor, sunt pasăre şi cai, sunt puternici, caii de sub Ei mănâcă aer şi aruncă foc, aleargă ca năluca, îi ridică în văzduh în clipe, Ei zboară mai repede ca vântul, se ascund după nori, se rostogolesc, desenează pe cer, albastrul înaltului îi îmbată, uită că sunt muritori, că cei dragi îi aşteaptă jos.
Sunt Zei cînd se ridică în văzduh şi Zei rămân şi dacă nu se mai întorc să ne povestescă cum este acolo mai aproape de Dumnezeu, noi plângându-i, ei sărutând Pământul.

Unul dintre ei este Doru Davidovici, pilot militar de supersonice, pentru care ziua de 20 aprilie 1989 a fost hotarul dintre a fi şi a nu mai fi, dintre lumină şi întuneric, dintre viaţă şi moarte.
A iubit cu nemăsură zborul, a dat suflet pasărei de fier, a trăit iubind frumosul, a trăit iubind şi spaţiul.

Doru Davidovici încerca în "V de la Victorie" gândul ultimelor secunde:

"...au venit frangand lumina in cupole de plexi largate prea tarziu, o zecime de secunda prea tarziu, intotdeauna intai avionul, chiar daca avionul, e clar, nu mai scapa - dar daca totusi? - n-a mai fost nici un totusi. Cum nici de alte dati nu mai era nici un totusi, dar daca de data asta?...Daca numai de data asta, aici erau cifra, sufletul de pilot lupta zadarnic cu o matematica lucida, neiertatoare, a fi sau a nu fi.
Dilema trecea din viata pe hartie, de aici din nou in cabina avionului de dubla comanda, dar ce-a fost acolo, ce a putut fi, convorbirile dintre ei, sau tacerea in spaima prabusirii incremenind aerul intr-un bloc straveziu, ce se intampla in cabina unui avion care se prabuseste?
Ce se prabuseste intai in universul acela pilot-avion care oricum se surpa ireversibil si atat de limpede pentru totdeauna, avionul sau pilotul? Au vorbit intre ei, s-a gandit in acele clipe de cadere haotica, pentru ca altfel sareau. Stiu si ce s-a vorbit, "Nu sari, lasa, auzi, LASAAA-L, NU SARII !!", s-au strigat clipe de viata in cabina avionului prabusit in cercuri frante (...) sarim, LASA-L LA MINE!, ACUM IESE!, n-a mai iesit."
A rămas "mitul Davidovici"!


O jucărie prea mare, azi, pentru ei ...

Stări confuze

În poiana largă din pădurea de stejar, o umbră se întinde, acoperind iarba, ca o pânză argintie de mătase, din care se ridică spoturi, ca dârele razelor de soare printr-o perdea de praf.
Urmărindu-le cu privirea, nu mică iţi este mirarea, văzând că se scurg dintr-un nor cenusiu-albicios, apărut ca din senin, deasupra poienii. Nu poţi trece, fără să te întrebi: de ce norul este rotund, cine îl ţine suspendat şi aşa de jos, de ce scintilează. Ai senzaţia că păşeşti pe un strat gros de vată, un zâzâit acoperă voci melodioase...
Dacă poţi să-ţi controlezi emoţiile, şi să te apropii, vei desluşi o scară ce duce la nor, cu fuşteie din lumini pâlpâitoare, parcă vrând să te invite: hai, nu mai sta pe gânduri, urcă! E mare ispita, dar nu-i mică nici frica.
Un pas, o întindere de braţ, şi scara te simte, te ridică, nu mai cunoşti sentimentul de frică , de teamă. Urcându-te scara, pe masură ce te apropie, vezi detalii ale norului de deasupra-ţi : un bloc masiv de granit prin care se mişcă şerpuind lumini, apoi acestea se adună într-o mişcare circulară, formând un disc de lumină, prin care scara te trece dincolo.
Eşti în afara timpului, nu mai ai repere spaţiale, eşti într-o stare de contemplare.
O forţă nevăzută, sau poate numai gândul, te poartă printr-un culoar paralel cu un altul, cu pereţii transparenţi, vezi oameni, unii normali la infăţişare, alţii mai ciudaţi, dar tu nu poţi să comunici cu ei.
Treci apoi printr-o uşă, un perete gelatinos, într-o sală imensă, vezi console cu echipamente sofisticate, multe oglinzi mate, totul dispus circular, în mijloc blocuri operatorii ca de spital, un zuzet acoperă voci melodioase.
Pacienţii, pământeni teleportaţi, aşteaptă, levitând pe câte o pânză ca de cearşaf, în stare de hipnoză, să fie exploraţi.
În jurul unuia, fiinţe ciudate roiesc, îi introduc prin ţeasta ce pare a fi de plastilină, tuburi capilare, fire de lumină, până în substanţa cenuşie, pentru a-i extrage informaţiile cerebrale.
El, omul captiv, astfel e conectat la o consolă dispusă într-o încăpere din vecinătate, care redă tridimensional, hologramă laser, imagini din viaţa pacientului, prin procesarea informaţiilor din sfera subconştientului.
În faţa pupitrului analizorului, stă într-un fotoliu ergonomic, un om, un pic mai aparte şi ca înfăţişare: chelie proaspăt rasă, două orificii auditive fără pavilioane, frunte bombată şi înaltă, cu o cicatrice în mijloc, sprâcene - două protuberanţe osoase, ochii de culoarea cerului înnorat, nasul drept şi mare tronează deasupra unei mustăţi ce se prelungeşte până-n părul bărbii de culoarea corbului ce contrastează cu roşul buzelor, buze ce se ţuguie, trădând o starea de concentrare.
Nu este altul decât Zu, cel căruia i se încredinţă această misiune de către mai marele Mu, căpetenia expediţiei celeste. Ei aparţin unei civilizatii superioare, de pe o planetă din constelaţia Andromeda.
Zu cu platforma spaţială cu o tehnologie avansată, cu mult peste orice tehnologie de vârf de pe Pămant, si cu echipe de cybermuni -oameni sintetici cu inteligenţă artificială, va culege date despre evoluţia rasei umane, a speciilor de vieţuitoare, va măsura parametrii planetei: înălţimi, adâncimi, îndinderi deşertice, niveul de degradare a învelişului atmosferic, temperatura din interiorul ei, frevenţa de pulsaţie, distribuţia câmpului magnetic, nivelul radiaţiilor naturale şi artificiale şi nu numai, pregătind omenirea pentru o nouă eră.

Starea mentala de pace şi linişte a oamenilor comunei din apropierea navei, se datoră pe de o parte anulării câmpului gravitaţional în zona de staţionare, permitând navei să staţioneze suspendată în aer, fiind gata oricând să decoleze, cât şi datorită emisiei intenţionată de radiaţii cu aceiaşi frecvenăa şi fază cu a undelor cerebrale alfa şi teta.
Nava este dotată cu un generator de unde gama prin care se experimentează coordonarea de la distanţă a anumitor părţi ale creierului responsabile de gândirea abstractă, de meditaţie dar si de acţiuni voluntare, înlăturând stresul, îmbătrânirea neuronală.

Oamenii trec prin stări confuze, de la indiferentă faţă de tot ce-i înconjoară, somnolenţă socială până la beatitudine.
Asa se face că zvonul: primarul nu-i de găsit, de parcă îl înghiţi pământul, îl interpretă pe oricare altul: vaca, nu ştiu cărei ţaţe, nu mai dă lapte, o nevăstuică a muşcat-o de ţâţe.
Zada, o femeie recunoscută ca aţâţâtoare, vecină cu Vica, nevasta primarului de-abia ales Vasi, încercă, să-i arunce pe ogorul minţii, o sămânţă de gelozie: nu întâmplător a dispărut şi Anuşca, femeia care îi singură mai tot timpul.
Altădată s-ar fi aprins la auzul acestei veşti, dar acum a primit-o cu o linişte interioară, soră cu indiferenţa, minunându-se şi ea, poate să o fi schimbat noul ei statut social, soţul a ajuns primar.

- Cum ai dormit ? –o întrebă, pe ocolite, Zada.

- Greu am pus geană pe geană, gândindu-mă la el, cât de greu i-o fi să trudească cu mintea zi şi noapte. Ce ştii tu ce-i aia să munceşti cu capul. – îi răspunse repede Vica, nerecunoscând că s-a întrebat toată noaptea: pe unde o fi umblând domnul ei primar Vasi?

- Hai, că te îmbeţi cu vorbe frumoase. Ştii că Anuşca a dispărut de ieri dimineaţă, de-acasă?- o suci brusc Zada, urmărind vreo tresărire pe faţa vecinei.

- O fi luat-o cu el, Vania, aşa cum îi promisese, când veni ultima dată, acolo departe,la parohia lui, de-o fi adevărat. Vica refuză să se gândească la ce se gândea Zada: al ei să fi fugit cu Anuşca.

- Esti rămasă în urmă cu ştirile de la radio-şanţ. Vania îi venit de doua zile, ieri pe la amiază, se învârtea ca o curcă prin curte. M-a văzut, a venit la gard, părea speriat, uluit. Mi-a spus că Anuşca a dispărut în zori de zi, în cămaşă de noapte, şi dacă până-n seară nu se întoarce,va anunţa primarul şi poliţia de proximitate.

- Cum să plece, tu, aşa fără ca el să o fi văzut, sau să fi simţit când s-a mişcat patul? Au unii bărbaţi o nesimţire, dimineaţa, soră cu moartea. – se prinse în discuţie, antrenându-şi subconştientul, Vica.

- Să ştii, că nu toţi sunt aşa ca al tău. Să te cruceşti, nu alta, Vania mi-a spus, rugându-mă să nu-i întind vorba, să nu-l creadă lumea că nu-i cu mintea acasă, cum Anuşca a fost trasă prin ferestră, pe care o deschise să ia o gură de aer, de o forţă nevăzută, ca şi cum ar fi fost aspirată. Să nu mai spui nici tu la nimenea! - vorbi cu un aer conspirativ Zada. E dus de-a binelea Vania.

- Vasi al meu nu are puterea asta, - gândi cu glas Vica.

- Vica, ţi-am zis eu, că Vasi al tău a tras-o pe Anuşca? – disimulându-şi intenţia, Zada.

- Nu, nu, tu nu zici nimic, doar te plimbi cu vorba, ca o muscă în jurul balegăi de vacă, – zise înciudată Vica. Cum m-am lăsat prinsă în capcana întinsă de Zada, tocmai eu, nevastă de primar, şi nu-mi explic cum de nu i-am răspuns pe măsură.

Zada se minună că ceva o frânează, să nu o scuipe între ochi.

- Eu mă duc până la primărie, să scot o adeverinţă că nu am alte venituri decât pensia de urmaş, - gândise cu glas Zada.

- Poţi să mergi, ai dreptul, mergi la primar nu la soţul meu, spuse Vica,- reţinâdu-şi vorbele: te mâncă-ncur musca!

În tot acest timp, Zu ţinând între dinţi electro-trabucul, se delectă cu filmul vieţii pământeanului cu nume de cod Pro, o transpunere in video tridimensional a evenimentelor din subconştient, de la vârsta când materia cenuşie a început să păstreze evenimentele şi până la ultima imagine de dinainte de a fi teleportat din biroul de primar: el făcând sex cu ea, pe o canapea.

Derulă filmul făcând stop pe scene care se repetă obsesiv: să conducă pe alţii şi să facă sex. Obrajii lui Zu prinse o uşoară roşeţă, imaginile similare cu ultima răscolindu-l. Încet obrajii işi recăpătă culoarea, iar pe frunte cutele i se adânci: în viitoarea era, oamenii n-ar trebui să mai aibă obsesia sexului.
Lumina roşie din vârful electro-trabucului crescu în intensitate, semn ca Zu solicită o doza mai mare de fum de mirodenie, înainte să cadă în stare de meditaţie pentru a intra în legătură cu cei dragi de acasă.

Meniu electoral

PSD s-a recăsatorit cu PC, fosta sotie imorala, uitându-i toate comportările de traseistă. Cu ce a reuşit PC-ul să-l îmbrobodească a doua oară ?

Nu cred că cele trei procente, cât marja de eroare a oricărui sondaj electoral, au fost motivul de împăcare.

Ei au un tătuc bogat şi nu sărac şi curat.
Ehei! Antenele lui Felix sunt ispita. În campania electorala din toamna, antenele vor fi bune şi de lovit adversarii la ţurloaie.

Familia întregită şi-a unit Consiliile Naţionale sub deviza:

”îţi dau pensii, salarii, ajutoare, preţuri mici la mâncare”.

Meniul pentru nunta PSD cu PC (se va juca si mânca patru ani):

- 1000 de roni salariul minim;
- 1000 de km de autostradă;
- 1000 de km de cale ferată;
- 1000 de sali de sport;
- 1000 (în cod binar) de stadioane tip UEFA.

şi mezelicuri:

- a 13 pensie(nu este ajutorul de înmormântare);
- 10 procente impozit pe salarii mici;
- dublarea pensiilor de agricultor ( tot mici vor rămâne).

Şi ca totul să pară credibil, s-a propus la final un Cod de intergitate şi moralitate, adică cine-i bogat , tot bogat va rămâne iar cine-i sărac ... (s-a terminat cerneala) .

UPDATE

Început de poem

Din milioane şi milioane de piepturi, răsuna în pieţe şi pe stadioane, dar şi pe văi şi câmpii, ca un cântec de slavă, urarea : Să ne trăiţi o mie de ani !

Rugă pentru vrăjmaşi

Ce naşte pisica, şoareci prinde, copilul lui Osama bin Laden vrea să-i distrugă pe americani şi englezi.
Hamza fiul "geniului" , mergând pe urmele tatălui, militează pentru distrugerea Americii, Marii Britanii, Franţei şi Danemarcei (pentru început), postând pe net un poem în versuri.
Din publicaţia The Sun, trecând prin Rompres, ar veni aşa:

"Grabiti distrugerea Americii, a Marii Britanii, Frantei si Danemarcei ...
O, Doamne, blagosloveste-i pe luptatori si loveste-i pe necredinciosi si pe tradatori.
O, Doamne, calauzeste-i pe tinerii natiunii islamice, ajuta-i sa devina luptatori ...
fii ingaduitor cu cei care doresc sa mearga la Jihad".

Nu trebuie să ne amăgim că este un ingenuu, ca este un copil de 16 ani, ca Dumnezeu nu-l va asculta, ...
Prinţul terorii, Hamza, nu ştie că la acelaşi Dumnezeu se roagă şi cei, pe care îi numeste necredincioşi şi trădători?
Cum ar trebui sa ne rugam la Dumnezeu, cum sa-I spunem ca Hamza seamănă sămânţa urii?

Părintele Gherontie Puiu, de la mânăstirea Caraiman, ce-i aşezată pe un mic platou la poale de Bucegi, ne învaţă să ne rugăm şi pentru vrăjmaşii noştrii, să spunem de 30 de ori pe zi, timp de patruzeci de zile:

"Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei".

Şi adaug, în context:

"O, Doamne, dacă ajunge la tine rugăciunea lui Hamza bin Laden,
nu-i da răspuns, nu-i da reply, dă-i înţelepciune, dă-i puterea de a îngădui că toţi oamenii sunt fiii Tăi.
Ia-i puterea de a aprinde vrăjmăşia între oameni, şterge-i PIN-ul urii din sufletul lui, să creadă că nu războiul dintre oameni este sfânt, doar iubirea aproapelui".

Haideţi, de 30 de ori pe zi, nu-i greu, nu-s flotări!

Marele Urs o joacă pe UE

Era de aşteptat ca la summitul Rusia - UE, Putin să se prezinte cu Medvedev de mână, fiind copilul lui de suflet (cum merge mama cu odrasla, în prima zi din clasa întai). Ehei, nicidecum!

La întâlnirea cu mai marii Uniunii noastre, a gândit sucit, mâncase mult sushi.

Nevasta-sa, Svetlana, maestră în arte culinare, i-o fi preparat peşte crud învelit în foi de alge, sushi, un fel de sărmaluţe japoneze, încât i s-o fi aplecat, de cât a mâncat.

Fie haleala cât de buna, dacă-i multă , nu mai gândeşti bine, tot sângele de la cap asită digestia.

Printre râgâieli şi frânturi de vorbe, dă de înţeles, ( rusului niciodată nu-i intuiesti gândurile, acţiunile) că la iarnă preţul la gaz se va dubla, ceva rotund şi frumos, mia de dolari pentru mia de metri cubi. Sau poate este un mesaj învelit în foi de alge: renuntaţi la scutul antirachetă - Uncle Sam, şi veţi avea gaz la iarna cât pentru toate arzătoarele.

Mărirea preţului gazului, la noi, începând cu întai iulie, este aşa cam cât trei icre de nisetru. Am zice că Medvedev e băiat bun, ne-a spus acum, când gazul nu prea se arde în draci, poţi face o omletă şi pe o lespede de piatră arsă de soare.

Ne-a lăsat timp pentru strategii.

Până la iarnă, speranţa, că se va finaliza magistrala Nabuco, este mică, cât o icră neagră, se pare că Medvedev i-a învelit pe azerbaidjeni în foi de alge, făcându-i sushi.

La iarnă, când vor crăpa pietrele, unii se vor îmbuiba cu sushi şi icre negre iar alţii nici măcar cu icre de crap pe felie de mămăligă. De le-ar crăpa!

Zolotoe Kol'tso - Nicevo ne polucitsia

Singuri in Univers

Pe Pamant mai sunt conflicte armate, sunt tot mai multe acte teroriste, militarii nu mai mor in transee, mor imbratisati cu civilii, bolile incurabile ating si pe copii, ard padurile sau sunt defrisate, se intind zonele desertice, se topesc ghetarii, zonele temperate devin tropicale, raurile ies din matca, cutremurile sunt tot mai devastatoare, alimentele sunt la mare pret, saracia se intinde ca o caracatita, se consuma in draci petrol si gaze, creste de la zi la zi productia de masini echipate cu motoare cu ardere interna, cresc preturile, creste ura dintre oameni …

Tot pe acelasi Pamant si in acelasi timp traiesc oameni, special dotati, cu imaginatie debordanta, avangarda civilizatiei noastre, care sustin ipoteza ca nu suntem singuri in Univers, ca ar exista o civilizatie hiperavansata undeva ascunsa pe o planeta, intr-o galaxie, si ca nu s-a intreprins nimic inteligent pentru a semnala lor ca existam si noi.

La scara Universului, nu numai Pamantul, dar si sistemul nostru Solar este ca un diamant cat o margea, undeva pe fundul oceanului.

S-a facut prea putin si fara anvergura. Probabilitatea ca un mesaj trimis cu sonda spatiala Voyager, sa ajunga la destinatie, a fost extrem de mica, ca si mesagerul.
O fi trecut sonda prin apropierea unei civilizatii dar nu a bagat-o nimeni in seama, confundand-o cu un tantar.

Mai nou, se avanseaza ideea, de a modifica pozitia unor stele din sistemul nostru solar, care la randul lor vor modifica traiectoria Soarelui prin galaxia Calea Lactee, acest fenomen artificial atragandu-le atentia asupra noastra.

Pana vom reusi sa le facem din ochi cu stelele, poate sa dureze zeci de mii de ani, trebuie ca prin solutii inteligente, sa oprim conflictele armate, sa controlam clima, sa folosim energia gravitationala, sa asiguram hrana pentru toata omenirea, sa gasim leacul bolilor incurabile, … si cand toate acestea si altele se vor rezolva atunci se va spune ca o civilizatie mult superioara celei de astazi a venit pe Pamant.

Extraterestrii sunt urmasii urmasilor urmasilor nostri.