Acum după ce a trecut apocalipsa –ca un elefant intrând într-un magazin cu porţelanuri, evident prin geamurile vitrinei, şi nu pe uşă-, îmi dă mâna să scriu cum am trecut de ea, sau prin ea, sau ea prin mine, cine ştie cum e mai bine?...
Deşi, se anunţase cu surle şi trâmbiţe că ea va veni într-o zi anume, nici nu mai are sens să o reamintesc, nu s-a întâmplat chiar aşa. A venit când lumea nici nu se aştepta. A venit pe nepusă masă. Lumea ar fi trebuit să ştie că ordinea în care se mişcă planetele, sistemele solare, galaxiile este aparentă, de fapt, la scara timpului terestru, este stare de repaus a dezordinii iniţiale...
A trecut ceva vreme de atunci, de când Pământul şi lumea au fost întoarse pe dos. Oamenii, atâţia câţi au mai rămas, încearcă să înţeleagă cum de s-a întâmplat, şi asta o fac din mers. Oamenii continuă să-şi ducă crucea vieţii, aici, pe Pământ. Nu se ştie dacă apa şi aerul, elemente vitale, sunt aceleaşi ca şi înainte. În primul an, vegetaţia, în acele locuri unde exista, a rămas încremenintă aşa cum era ea la momentul apocalipsei. Nu a mai crecut iarba, nici grâul, pomii înfloriţi şi-au păstrat floarea până când a fost luată de vânt... Ceea ce a afectat pe oameni, este adevărat că nu întreaga lume, a fost lipsa informaţiei. A reapărut informaţia scrisă, dar nu pe hârtie şi nici pe suport electronic. A reapărut şi imaginea transmisă de la distanţă, dar, nu pe aceleaşi principii de dinainte de apocalipsă.
Învăţaţii lumii noi spun că de atunci, o dată cu inversarea sensului liniilor câmpului magnetic al Pământului, electronii dintr-un tub electronic, cum ar fi şi tubul catodic al televizorului nu mai circulă de la catod la anod, ci invers. S-au adunat munţi de televizoare, mai puţin cele cu plasmă sau cristale lichide. S-au bucurat cei care deţineau aşa ceva, dar, repede s-au desumflat când au văzut că imaginea nu mai era aceeaşi. Vedeau negativul imaginii. Unde trebuia să fie alb se vedea negru. Au căzut, unele erau deja decăzute, toate televiziunile private. A rămas doar televiziunea publică! Nu se puteau vedea filme de nici un fel, se ascultau doar ştirile, acestea se transmiteau din oră în oră. Au apărut fenomene noi. De fapt s-au anulat unele legi ale fizicii. Ele vor fi puse în evidenţă de învăţaţii noii lumi...
Dar cum a fost acel moment când cuminţenia Pământului a fost trezită şi aruncată în haos?
Noi, românii, am fost norocoşi, atunci, în prima fază, când elefantul ne bătea cu trompa în geam. De ce spun asta? Atunci, în amiaza acelei zile fatidice, cerul era acoperit de un strat gros de nori, aşa că nu s-a văzut cu ochiul liber cum soarele se întorcea din drumul lui, înapoi, spre răsărit. De fapt Pământul îţi schimbase mersul, îl apucase plictisul să se tot învârtă în acelaşi sens de sute de mii, sau de milioane de ani. Pe acelaşi meridian, dar, mult mai la sud de noi, cei care au avut vizibilitate bună, mai bine nu ar fi avut-o, au murit pe capete, pe mulţi lovindu-i damblaua. Se spune, acum, după ceva vreme scursă de atunci, că ar fi rezistat acestui fenomen doar cei care erau sub influenţa băuturilor alcoolice. Trebuie studiat şi aprofundat acest fenomen, şi lăsat ca învăţătură generaţiilor viitoare.
Pe alte meridiane, mai la vest de noi, deşi era noapte, atunci când generalul ordinii înşelătoare a dat planetei comanda, stânga-împrejur!, oamenii nu au fost feriţi de nenorociri. Ei s-au înspăimântat, fiind cuprinşi de panică, atunci când ceasul de pe perete, sau de pe noptieră, indica ora şase, apoi şapte, dar, lumina diurnă nici gând să apară. Afară era beznă ca în miez de noapte fără lună. Nu le-a fost uşor să treacă peste acest nemaiîntâlnit eveniment. Dintre cei care au trecut de primul şoc, unii au avut o cădere psihică soră cu nebuneala, când după o zi de noapte, trebuia să fie ora optsprezece seara, au văzut cu ochii lor, aşa cum erau ei ieşiţi din orbite, cum soarele răsare de acolo de unde avea bunul obicei să apună.
În alte părţi, când Soarele răsărise bine, nu cred că i-a apucat râsul când au văzut că el se întoarce de unde a venit, dispare după orizont, apune, zorii dispar, se întoarce noaptea.
Cum să mai rezişti, ori cât de tare ai fi!? Se spune că dintre cei care nu au fost tari de înger, o parte au supraveţuit acestui oribil eveniment cosmic, având intuiţia să alerge la Dumnezeu, să-l caute în casa Domnului, în biserici, în catedrale, în temple, în moschee. Multă vreme bisericile au fost pline de lume. Era un dute-vino! Oamenii se întăreau atât cât pentru o zi. Ce să facă acasă? La amiaza zilei era bine, Soarele era pe cer, nu mai conta în ce sens mergea. Mai greu era să te obişnuieşti cu răsăritul şi apusul Soarelui. Aveai senzaţia că eşti întors pe dos, cu tot cu casă. Se bucurau, în felul lor, doar cei care aveau apartamentul cu toate camerele spre vest. Cei care locuiau la case au fost şi ei afectaţi. Le răsărea soarele din spatele casei...
Aşa cum spuneau, noi, românii, am fost norocoşi, dintr-un anume punct de vedere. Până lumea s-a obişnuit cu noul mers al Soarelui pe cer, la noi cerul a fost acoperit cu nori negri şi groşi, aproape de Pământ, ziua ploua, noaptea ningea. Noi, am intrat în panică, doar atunci când s-au întrerupt toate emisiunile de radio şi televiziune. Nu se mai putea urmări filmul Legendele Palatului, nu se mai ştia dacă fetiţa Irina este cu Irinel sau Monica, dacă Oana a rămas cu Tudy sau cu Pepe...
Mulţi dintre români au fost şi sunt afectaţi psihic de noul mers al Pământului în jurul Soarelui! Dar, recunoaşte cineva? ...
Uf! E greu de trăit în noua eră!...
