Lumina Învierii

Sub cerul plin cu stele, biserica de lemn, deşi pare o pitică, îi plină ochi de oameni şi-i fără lumină, întocmai ca un  stup de albine. Pe dinafară îs mii de oameni strânşi laolaltă, ei o înfăşoară  ca pe o fecioară la horă cu-n brâu  din pânză de borangic. Veniţi de luaaaţi Luminăăă! Din Lumina Învierii se  desprind, ca nişte mici puişori aurii,  mii de lumini pâlpâind cuibărite-n  palmele celor vii, de faţă, iar prin gândurile acestora şi-n căuşul sufletelor  celor plecaţi dintre vii. Hristos a Înviat! Adevărat a înviat!... 
Bucuria Învierii flutură flăcăruile lumânărilor spre mii şi mii şi mii de suflete. Feţele îs dezmerdate  de lumină. Din mâini împreunate  picură ceară. Este un semn că timpul curge, cum  toate curg şi se scurg în pământ… Încet, încet, brâul împletit din lână de aur  se destramă. Lumini pâlpâind se depărtează de locul minunii ca un râu ieşit din matcă. Ele devin tot mai rare, par a fi stelele căzătoare pe cer. Lumina Învierii trebuie păstrată în inimă, în suflet  ca pe o mare taină!