21 iun. 2009

Vremea ce va să vină

Lumea este, lent, roasă de dezastre.
Este doar începutul Vremii dezastrelor!
Dacă nu vă înspăimântă îndeajuns dezastrele prezente, cu siguanţă cele viitoare, de le veţi trăi, vă vor îngrozi.
În Vremea dezastrelor vor fi epoci mai mari , mai mici, unele dintre ele vor fi disjunctive : epoca ploilor diluviene urmată de epoca evaporării apelor râurilor, mărilor şi oceanelor, epoca cutremurelor devastatoare, a erupţiilor vulcanice în acelaşi timp cu epoca migrării oamenilor în căutarea unor adăposturi naturale.
În categoria dezastrelor intră şi "binefacerile" războaielor. Sunt şi vor mai fi războaie (ele sunt de mai multe feluri, le enumăr) : virusologice, bacteorologice, chimice, (după acestea războiul nuclear vine doar să facă curăţenie!) , financiare, economice, şi nu în ultimul rând decadenţa civilizaţiilor. Şirul războaieleor se va încheia cu războiul Lumilor (dacă va mai rămâne lume pe Pământ şi dornică de înfruntare cu lumea din afara Pământului!).
Măcar de dragul lor, al celor care vin de la depărtări uriaşe, să salvăm o cât de mică parte a lumii noastre. Să faci atâta drum şi să găseşti pustiul. Un minim respect pentru lumea extratereştrilor!
Până la războiul Lumilor, trebuie să enunţăm condiţia necesară şi suficientă pentru ca lumea să nu dispară. Oricâte dezastre ar fi, şi oricât de devastatoare, sunt şanse ca viaţa să nu dispară.
Nu trebuie să dispară atmosfera Pămâtului. Dacă da, atunci se va scrie END pe pelicula filmului de lung metraj Viaţa pe Pământ! Nu? Ce-i trebuie omului ca să trăiască? Mai întâi aer, apoi apă, şi mai apoi ceva mezelic de îngurgitat: o frunză, o poamă acră, o scoarţă de copac mustind de sevă, o rădăcină , un peşte prăjit pe piatra încinsă de soare, o pasăre , un animal erbivor ... Va căuta un adăpost pentru a avea de unde să plece şi să se-ntoarcă. Ceva în genul unei grote preistorice, pe care o va redescoperi sau o va săpa în muntele vulcanic (vulcanul să fie din cel stins). Imaginile de mai jos vin să confirme că o mică parte a lumii de astăzi este pregătită pentru vremea ce va urma vremii dezastrelor. Unele case au trase cabluri de electricitate sau de internet, aşa cel puţin pare. Se vede că sunt improvizaţii. Trebuie ca lumea civilizată, înainte de a cădea pradă unor dezastre, să se trezească şi să facă un transfer de tehnologie şi know-how spre lumea viitoare a oraşelor din împărăţia grotelor (tehnologie de uz casnic, nu războinic: tunuri, bombe şi mitraliere).Sunt cele mai rezistente locuinţe. Ele au deja o vârstă de şapte veacuri.Ele oferă singura şansă să ne mai găsească extratereştii în viaţă! Umilitoare şansă!
vederepanoranicaoras

vedere+oras+caverne

casa4

casa5

casa6

casa7

casa8

casa9

casa11

casa12-piata

interiorcasa-traditie

casa1

15 iun. 2009

E ... VIU!

El n-a murit cum au murit şi mor : un Costache, o Ileana, Neculai şi Floarea...
El este viu, are o vârsta de necuprins cu mintea, el are vârsta naţiunii române, are vârsta istoriei noastre.
Când El va muri, atunci nici România nu va mai fi.
Cât timp El rămâne viu, România nu are cum să nu mai fie.
El este Lumina din inima noastră!
Să o menţinem vie, să nu o lăsăm să o stingă vântul stârnit de minţile înguste ale celor care se încăpăţinează să-l îngroape.
El este viu, îl găsim seara pe deal, pe langa plopii fara soţ, peste câmpii-n zori la Bucovina, lângă lacul cel albastru, la steaua ce a răsărit ...
El iubeşte :
O, vino iar în al meu braţ, Să te privesc cu mult nesaţ, Să razim dulce capul meu De sânul tău, de sânul tău!
El este iubit: Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină: - O, dulce-al nopţii mele domn, De ce nu vii tu? Vină!
El este inima din inimile noastre de români, pulsează la depărtare egală în timp: 15 ianuarie, 15 iunie , 15 ianuarie, 15 iunie ...
Ce inimă mare are Eminescu!
Dacă vom continua să ne minunăm de tot viul ce ne înconjoară, să cântăm cuvintele limbii române, cu ele să legănăm copiii, să vedem albastrul cerului şi la vreme rea, să nu ne plecăm, de cădem să nu pierdem nădejdea că ne vom ridica ... atunci îl vom avea pe Eminescu, viu!