La primăvară să vă cânte cucu din faţă! Este o urare de bine.
Să vă spun o mică istorioară!
Se întâmpla în iarna anului trecut. Iarna era pe sfârşite. Se petrecea într-o zi pe la amiază, era o zi cu mult soare. Era timpul în cumpănă, iarna nu se se dădea dusului şi primăvara nu se dădea cu venitul. De la o zi la alta ziua se lungea, creştea ca aluatul pus la dospit.
Stăteam, singur-cuc, pe prispa casei. În livadă sub un nuc, pe o balegă de cal, se însoreau două păsărele. Din balegă încă mai ieşeau aburi, deşi scosesem, de ceva vreme, calul, din livadă.
N-aş fi luat seama de ele, dacă liniştea amiezii nu era spartă de ciripitul lor strident.
La prima vedere mi se păru că sunt două turturele, vesele şi gălăgioase. M-am apropit cu grijă să nu le sperii. Turturelele erau de fapt cuci. Era Cuculeana şi Cucul ei. Cuculeana ciripea şi dădea aprig din aripi. Cucul ei stătea pleoştit, cu ciocul băgat în pene. Se simţea vinovat? Ce rău să-i fi făcut Cuculenei, de stătea el aşa de spăşit? Sau cine ştie ce motiv o fi având Cuculeana, de era în stare să-l ia la bătaie, acolo în văzul lumii, pe o balegă de cal.
M-am întors, cu paşi uşori, la locul meu, pe prispa casei. De acolo, am asistat la un spectacolul de pantomimă, o piesă într-un act jucată de doi amatori, Cuculeana şi Cucu ei. Un spectacol în aer liber, sub un nuc. Balega de cal, încă aburindă, era scena.
Am imaginat atunci acest mic scenariu:
Ea: Mai ai curaj să ciripeşti, nu vezi în ce hal ai ajuns? Eşti de plâns!
El: De ce nu mă laşi să dorm?
Ea: Unde ai fost ieri toată ziulica? Te-ai întâlnit iarăşi cu Turturica? Vorbeşte tot crângul. Mi-a spus vecina, Rândunica.
El: Eu nu mai vorbesc de mult cu Turturica. Ieri m-am întâlnit cu Turturoiu. De fapt, eu l-am invitat la un prânz de afaceri tocami lângă pârâu, ştii tu!, mai sus de moară, aproape de cazanul unde oamenii fierb borhotul de prune.
Ea: Tu nu ai de gând să te laşi de băutură? Te-am cules de pe marginea drumului. Erai mangă, erai muci.
El: Eu? N-am băut nimic altceva decât apă din balta de lângă cazan. Şi am ciugulit din borhotul aruncat pe malul apei. Şi ce bun era! Ciripeam, ciuguleam, ciripeam, aşa se pun la cale marile afaceri.
Ea: Tu şi afacerile. Cucule, cred că ţi-ai băut minţile.
El: Ce ştii tu! Toată primăvara până să faci un ou, mă baţi la cap: - Fă-mi cuib! Fă-mi casă! Fă-mi cuib! ...
Ea: Mai ai curaj să-mi spui asemenea minciună? Dacă nu taci, acu îţi dau o aripă peste cioc, de-o să cazi pe spate, de-a dura. Nu meriţi să stai pe balega asta caldă!
El: ...
Ea: Nu te ştiu eu!, parcă şi văd, vine primăvara, te dai bine pe lângă mine, cu ciripit mieros, şi după ce mă laşi grea, îţi pui aripa în fund şi dispari. Şi mai şi strigi, în ciocul mare, cine eşti tu: Cu-cu! Cu-cu! Cânţi zburând prin lumea largă, prin codrul verde, prin livezi, până glasul îţi dispare!
El: ...
Ea: Numai eu ştiu cât va trebui să mă milogesc pe la cuibul Turturelei, ca să mă lase să depun ouăle mele.
El: Scumpa mea Cuculeasă, Cuculeană, nici nu mai ştiu cum să-ţi zic, tocmai despre asta ciripeam. M-am întâlnit cu Turturoiu (eu cu Turturica nu mai vorbesc de atunci de când nu m-a lăsat să o iubesc). I-am spus lui, că în primăvara aceasta, noi, cucii, v-om avea casă. M-am înscris la programul Primul Cuib! Na!
Ea: Se vede că mai eşti încă mahmur. Nu te-ai trezit de-a binelea. Cum o să-ţi faci tu cuib, când neam de neamul tău de cuci, n-au ridicat măcar un cuib.
El: Dacă mă-ntrerupi! Ai scuipat la limbă, în cioc? Am luat credit de la o bancă. Îl plătesc pe Turtoroi să facă cuiburi. Primul dintre ele este al nostru.
Ea: Măi, Cuc nebun, tu încă vizezi! Cine garanteză pentru tine?
El: Vulturul Pleşuv! Când eram în toiul prânzului de afaceri, acolo, pe borhotul de lângă cazan, Vulturul Pleşuv a aterizat ca un uriaş aeroplan. Iniţial nici nu ne-a băgat în seamă. Dar, după ce a mâncat ca un hulpav din borhot, el nu a mai reuşit să decoleze.Din falnic şi mândru ce era devenise blajin, vesel şi comunicativ.
Ni s-a lăudat că are bani în bancă de nu mai ştie pe ce să-i cheltuiască. Aşa am ajuns să închei cu el o afacere beton, mai bine zis cu pământ şi paie. Vulturul vine cu banul, eu, Cucu, antreprenor, Turturoiu cu treaba, cu munca, căci e tare priceput şi harnic, ştie să facă cuiburi, adevărate vile. Ce nu-ţi este clar Cuculeasă?
Ea: Ooo! De ce nu dă Cel mare din Cer să văd minunea asta. Să am căsişoara mea, cuibuleţul meu, să nu-mi crească alte mame puişorii mei.
De pe prispa casei, unde stăteam singur-cuc şi priveam cum cele două păsărele ciripeau, nu izbuteam să văd şi lacrimile de bucurie ale Cuculenei. Erau bobiţe de apă, din ele se spărgeau mici şiroaie, care îi udară ciocul. Dar nu am avut timp să mă înduioşez, căci unul dintre cuci îşi luase zborul. Cine o fi fost dintre cei doi? El sau ea? Cucul sau Cuculeana?
El: Te las, să-ţi revii, văd că vestea te-a dat peste cap. Mă întorc acolo unde ieri am pus la cale afacerea. Ieri, Vulturul Pleşuv, după ce îşi revenis în fire, îşi păstra echilibrul, era în stare să ruleze pe pista de decolare, ne-a spus că astăzi revine să parafăm actele. El ne spunea că nu crede numai în cirip-cirip, adică în cuvântul nostru. Nici nu a dorit să de-a aripa cu noi. Probail că arătam al dracului de nostimi, eram matoliţi de-a binelea. Sincer îţi spun că nici nu mai ştiu când m-ai luat de o aripă, m-ai cules din şanţ. Cuculeano, pe veci îţi sunt îndatorat!
Ea: Lasă-mă!, nu-mi mai aduce aminte, nu-mi strica bucuria! Pleacă cu bine, Cucuşorul meu, Cuculeţul meu! Cucu...!
El: Cu-cu! Cu-cu!
Da, într-adevăr, Cucu a fost cel care îşi luase zborul. Ce minune! Cânta, deşi primăvara era departe.
La primăvară să vă cânte cucu din faţă!
