TRITONIC IN TURNEU

Trend de primavară în liceele bucureştene


In perioada 24 aprilie - 26 mai editura Tritonic şi ProFM’sCOOL organizează o campanie prin intermediul căreia doresc să le aducă aminte elevilor cât de placut este să te exprimi în scris şi cât de "cool" poate fi lectura.
Campania presupune organizarea unui turneu în liceele bucureştene, în cadrul căruia elevii vor avea ocazia să îi ia la întrebări pe autorii Tritonic:

Bogdan Hrib, co-autor Blestemul Manuscrisului

Răzvan Dolea, co-autor Blestemul Manuscrisului
Bogdan Teodorescu, autor 54/24 , Cinci milenii de manipulare şi Spada

Ivona Boitan, autor Cu sange rece şi albastru

Adrian Suciu , autor Sex cu Femei

Oana Stoica Mujea, Războiul Reginelor

Radiana Bratu, editor Povestile Beau Monde

Marian Coman, autor Nopti albe, zile negre, Testamentul de Ciocolata
Dorina Gutu, autor New Media
Turneul se va desfăşura în 9 licee din capitală:

Şcoala Centrală – 24 aprilie 2009

Dimitrie Bolintineanu – 29 aprilie 2009

Iulia Hasdeu – 5 mai 2009

Mihai Viteazu – 6 mai 2009

Gheorghe Lazar – 12 mai 2009

A.D. Xenopol – 13 mai 2009

Mihai Eminescu – 19 mai 2009

Lauder-Reut – 20 mai 2009

Jean Monet – 26 mai 2009

In cadrul evenimentelor elevii vor beneficia de reduceri de 50% la toate cărţile.

Sursa : TRITONIC

Adaug câteva cuvinte.
Autorii de cărţi sunt veritabili arhitecţi . Nu? Ei construiesc poduri între generaţii, de la inimi la inimi, de la suflet la suflet.

Întorcându-mă în anii mei de liceean, mă întreb: -Pe care dintre scriitorii în viaţă, ai vremii, mi-aş fi dorit să-i văd deaprope? Pe Mihai Beniuc, nu-mi mai aduc aminte, să-mi fi dorit. Marin Preda,da! Apoi cel mai mult pe Nichita Stănescu, creatorul de metafore subtile, de noi cuvinte, cel care însufleţea natura: copacii- umbre de lemn ale vinelor tale, râurile- miscatoare umbre ale sangelui tau, iar pietrele raman mbre de piatra ale genunchiului meu.

Creaţia este aceea care înveşniceşte numele autorului şi îl face să treacă dincolo de timp, iar artistul este cel care dă viaţă operei prin imaginaţia şi sensibilitatea sa.

Romania, the land of choice

Ce vremuri trăim! Nu mai ştim cum să-i atragem la sărăcia noastră pe străini. Odată veneau fără să-i chemăm.
Împăratul Traian a intrat în Dacia cu ai lui turişti, cu şapte legiuni romane, mai mulţi decât au fost pe litoral, de Paşte, în frunte cu turista ministru, călare pe bicicletă. În anul 101 , după Cristos, turiştii romani au trecut Danubius sau Istros, pe un pod de vase. Nu au fost aşteptaţi cu pâine şi sare, s-au oprit la porţile închise ale cetăţilor din munţii Orăstiei, au străbătut Dacia in lung şi lat, de la Tapae la Adamclisi. Nu au stat mult, fiindcă dacii nu aveau atâtea pensiuni ca să-i cazeze şi nu le-a priit nici clima. Au promis că se vor întoarce, şi vor trece fluierând peste Danubius pe un pod mare, de piatră. L-au construit după un proiect al arhitectului Apollodorus din Damasc, şi nu cu firma Bechtel. Şi-au dorit o şedere de mai lungă durată, pentru a aduce pensiunile dacice la confortul celor romane, de trei margarete. Au cerut în schimb, nu cine ştie ce! aceia dintre ei bolnavi de astm bronşic, şi nu erau puţini, să beneficieze de aerosolii din minele de aur sperând într-o vindecare miraculoasă.
Decebal, care nu a ajuns rege fără să fie dotat, s-a prins de şiretlic, nu a acceptat planurile turiştilor romani şi nici să dea aurul pe astmul bronşic. Decebal împreună cu bărbaţii de aceeaşi seamă, neacceptând să facă turism rural cu de-a sila, s-au retras pentru totdeauna în munţii Orăştiei. A fost un gest de ospitalitate maximă. - Eu mă retrag în pustie şi vă las vouă totul pe vecie.
Turiştii de la Roma au locuit în Dacia timp de aproape doua sute de ani, până când minele de aur s-au transformat în cariere de piatră.S-au mai întors, tot ca turişti balneoclimaterici, pe timpul împărăţiei lui Constantin cel Mare. Au construit un pod de piatră peste Istru, în dreptul cetăţii Sucidava, Corabia de astăzi.
De data aceasta a fost un turism ecumenic. A scos pe creştini din grote şi le-a ridicat biserici.
Făcând balanţa acelor secole, când Dacia era cu adevărat un the land of choice pe malul stâng al Dunării albastre, putem spune fără putinţă de tăgadă, că nu a fost rău deloc, ne-a fost chiar bine. A fost o perioadă fastă din istoria turistică a ţării noastre. Seneca a spus: - Ori unde a învins Romanul el şi locuieşte. Ne-au luat, dar multe ne-au lăsat: cetăţi, municipii, drumuri, poduri, viaducte, canalizări, băi romane, băi termale ... monumente funerare, familii mixte. Tot ce construiau, erau la standardul de trei margarete al pensiunilor de astăzi. Mărturie, mai stă în picioare, scalda binevindecătoare de la Herculane. Drumurile noastre toate ... au fost pietruite. Toate drumurile duceau, mai duc şi astăzi, la Roma. Erau largi şi netede cum ar trebui să le avem şi astăzi.
Nu am mai avut de atunci atâtea foloase de pe urma turiştilor străini!

Au venit vremuri de restrişte şi jale când ţinuturile noastre au fost bântuite de turişti asiatici, sălbatici, înfometaţi, însetaţi, desaxaţi, nesexaţi, de s-a ales praful şi pulberea de ceea ce construiseră romanii. După această eră galbenă- tuciurie a venit una romantică, fără nici o legătură cu Roma antică. Sute de mii de turişti-năvălitori au venit în ţara noastră să ne spună o mie si una de poveşti. Ei lăsau să înţelegem că pierduseră Lampa lui Aladin , dar noi ştiam că vroiau o Cloşcă cu puii de aur. Au lăsat cloşca fără pui, păstorii fără turmele de mioare, copiii fără mame, au ars bisericile, ne-au luat pocalele de aur. Îi fugăream până dincolo, pe malul drept al Dunării albastre, ei se întorceau în stoluri ca lăcustele. Ei veneau de ne cereau pământ şi apă, noi dădeam foc pensiunilor turistice şi ne retrăgeam în munţi, lăsându-i cu ochii în soare. După ce obosiserăm cu urcatul şi coborâtul de la munte, şi pentru a pune capăt olimpiadei păgâne, am plătit cu saci de galbeni să ne lase-n săracia noastră , să caute alt the Land of choice, dincolo de fluviul cu apa tulbure (după atâtea treceri , apa din albastru a devenit galbenă).
Cu ce am rămas după secole de hărţuială turistico-turcistică? Cu: acadea, acaret, amanet, babalâc, baclava, balama, beizadea, boccea, cioban, catifea, cherestea, chiftea, ciulama, dambla, dandana, derbedeu, haimana, halva, hutur, lichea, lulea, manea, moftangiu, mucava, musaca, sofa, sandrama, şalvari, taifas, taraf, telemea, tichie, trufanda, zeflemea, palavragiu, pastramagiu, şiret, tembel, tutungiu, zevzec, aferim, aman, halal, sictir, rahat, şerbet, chiolhan, zambilă.

Ce vremuri au fost! Ce timpuri trăim! Nu mai suntem atractivi cum am fost. Ne hârjonim tot cu turcii: na-ţi-o ţie , dă-mi-o mie … de turistă. Nu mai vin cete de ieniceri să ne ia fetiţele pentru placerile sultanului, fetele consumabile se dau în tirurile lor din parcările nostre, iar cele dornice de o vacanţă exotică se duc în bivuacurile lor, all inclusive.
Ei ne oferă şi ce nu dorim, iar noi cu flamura în vânt- România the land of choice, îi atragem în locuri desfundate, mlăştinoase, ceţoase, aceleaşi de pe vremea lui Mircea şi lui Ştefan.

Le-a spus-o, destul pe înţeles, poetul:
...
Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.
După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă -
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.
...
Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

România the land of choice, un nou slogan turistic ce se vrea ademenitor pentru câţi mai mulţi turişti străini. Mai degrabă un nou slogan înşelător. Este greu, după ce au venit o dată şi au văzut, să se reîntoarcă ademeniţi de noul îndemn.
In ultimii ani am schimbat câteva reclame de ţară, anul şi sloganul .
Dorind să aflu cum rezonează în mintea unui străin noul brand, am intrat dis de dimineata pe fir, cu taxă inversă, cu o agenţie din centrul Londrei:
-Hello! Romania the land of choice is here!
-I am not so simple as to believe that! You are crezy?
- Nu suntem în criză, madam! Să fi văzut Paştele în Bucovina, acolo unde a început marea rascoală a flămânzilor. Au ridicat o statuie oului şi au plămădit o pască uriaşă de 120 de kilograme , peste drum de Catedrala Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” din Rădăuţi. De nu credeţi că a fost mare şi gustoasă , întrebaţii pe confraţii de la Guiness book!
-Really? I am not so simple as to believe that!
- Good night Madam! Amin!

BUCURATI-VA !

Cititorilor mei, ce m-aş face fără ei? Acum de Sărbători, le spun :- Odihniţi-vă un pic!! Mergeţi de luaţi Lumină, Lumina Învierii! Ciocniţi ouă vopsite-n sângele lui Iisus! Mâncaţi drob din mielul jertfit. Beţi vin roşu, sângele Domnului!
Cititorii mei, să trăiţi , să fiţi vioi! ce m-aş face fără voi?

E VINEREA MARE !

În Vinerea Mare, Vinerea Neagră, cu mare smerenie intră credincioşii în biserică. Cei care se învrednicesc să ţină post, aduc o mică jertfă Celui ce a pătimit pe cruce, Iisus.
Preoţii în veşminte cernite, scot din altar Sfântul Epitaf- pogorârea în mormânt a Domnului Iisus - şi-l aşează pe o masă in mijlocul bisericii, cu înalte rugăciuni şi cântări. Vin pe rand de se-nchina: bătrâni, tineri, mame cu copii în braţe. Unii acoperă cu flori Sfântul Aer, alţii cu lacrimi în sufletul ce ar vrea alinare, sărută pe Iisus, se pleacă până la podea, trec târându-se pe coate şi genunchi pe sub Sfântul Epitaf. Trec pe sub mormântul lui Iisus, cu umilinţă nu mai mare decât aceea îndurată de El pe cruce şi fără de mândrie ca Iisus când a spălat picioarele ucenicilor.
Intru în rând cu ei, mă închin, învăţ ce-i smerenia trecând pe sub Iisus. Din urma tot vin şi se închină, tot mai multe flori sunt pe Epitaf.
Se-aude toaca, se aude dăngănit de clopot, se aprind lumânări, începe Prohodul, începe slujba de coborâre a lui Iisus în mormânt, încep cântările, îngerii din ceruri ni se alătură, înconjurăm biserica cu Sfântul Epitaf, ne oprim, ne rugăm, revenim în biserică şi punem lacăt pe mormânt.
De cate ori, oare, în viaţa ce ne este dată, în câte Vineri Mari retrăim tristeţea acelui timp când Iisus a fost răstignit pe cruce şi coborât în mormânt? E mult? E puţin!

CINA CEA DE TAINA

Cina cea de Taina, Leonardo da Vinci, 1495-1498.

Cu seara zilei de vineri, 14 Nisan, seara azimelor, evreii intrau în săptămâna Paştelui : în amintirea ” Ieşirii din Egipt” . În acea seară, la cină, evreii mâncau Paştile, o azimă: aluat nedospit, beau vin, citeau texte biblice, cântau.

Cu o zi înainte, în seara zilei de joi, 13 Nisan, Iisus a hotărât să ţină Cina împreună cu ucenicii lui. În acea zi Iisus a trimis pe doi ucenici, Petru şi Ioan, la Ierusalim ca să pregătească Paştile pentru Cină.

„Mergeşi în cetate şi vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă, mergeţi după el, şi unde va intra, spuneţi stăpânului casei: Învăţătorul zice:Unde este odaia în care să mănânc Paştele împreună cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un un foişor mare aşternut gata. Acolo să pregătiţi pentru noi” (Marcu XXIV, 13-16).

“ Unde voiesti să-Ţi gătim să mănânci Paştile? Iar EI a zis: Mergeţi în cetate la cutare şi-I spuneti:Învăţătorul zice: Vremea Mea s-a apropiat; la tine vreau sa fac Paştile cu Ucenicii Mei. Şi au făcut Ucenicii precum le-a poruncit lor Iisus şi au pregatit Paştile" (Matei XXVI, 17-19).

Pe timul acela la Ierusalim numai femeile duceau apă cu urciorul. Cei doisprezece ucenicii sosiţi în Ierusalim în acea zi de joi, văzând un bărbat ducând apă cu urciorul, au mers după el, şi au intrat într-o casă de lângă Templu, pentru a-I pregăti Cina de Paşti. Se spune că acel bărbat era Sf. Ioan Marcu, şi i-a aşteptat la intrarea în cetate la Poarta dinspre Răsărit.
Cina a fost pregătit în mare secret, pentru a nu se da de veste că Iisus va intra în cetate.

În timpul Cinei, Iisus le-a spus că cineva dintre ei îl va vinde. “Adevăr, adevăr vă spun vouă, unul dintre voi mă va vinde“
Iisus a luat pâine din aluat dospit, nu azimă, a frânt-o şi le-a dat lor să mănânce, binecuvântând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. ” A luat paharul , mulţumind le-a dat ucenicilor să bea din el, zicând: „Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă”.
Pe baza acestor versete , Biserica creştină a instituit Euharistia(mulţumire, recunoştinţă), Împărtăşania. Creştinul primeşte de la preot şi mănâncă pâinea şi vinul, care simbolizează trupul şi sângele lui Iisus.
Paharul din care Iisus şi ucenicii au băut vin - „Sfântul Graal” este şi astăzi căutat.
După alţi evanghelişti Iisus a spălat picioarele celor doisprezece ucenici.
Iisus îi spune lui Petru că până dimineaţa se va lepăda de el de trei ori.
După Cină, Iisus şi ucenicii săi au adus cântări de laudă lui Dumnezeu, apoi au ieşit afară din cetate, şi s-au oprit în grădina Gheţimani, lângă Muntele Măslinilor.
Aici spre ziuă are loc arestarea lui Iisus. A fost recunoscut fiind sărutat de Iuda - vânzătorul.

Cina cea de Taină nu a fost un Paşte evreiesc, ci un Paşte cu totul nou si deosebit, înlocuit cu Sfânta Euharistie, jertfă şi taină în acelaşi timp.

La începutul creştinismului, până in anul 100, înaitea slujbei , creştinii luau masa împreună şi din motivul de a atrage câţi mai mulţi la creştinism. Deoarece unii mâncau peste măsură, iar alţii se îmbătau, preoţii au luat hotărârea ca masa să aibă loc după slujbă. Acest obicei a mai ţinut pînă în secolul al IV – lea.

Duminica Floriilor !

La passion de Jelenna d' Rac

Născută in anul 3980 după calendarul lui buda, din mamă cu frică de tatăl şi din tată fără frică de mamă, a avut o copilărie furată. Ursitoarea martoră la naştere, a avut o viziune, de s-a îngrozit tare, a fost ceva peste capacitatea ei paranormală de înţelegere. Când tatăl întors de peste mări dorea să ştie viitorul pupilei, ea a dat în bâlbâială. Aşa bâlbâită , i-a îndrugat :

-Una, Jeanne d’Arc, iute de piciorul sufletului s-a întrupat în Jelenna după al treilea sunet scuipat pe gură:d’Rac. Mai îninte scuipase b’ Aşe! iar la început d’Arc, fiind şi parola de reîncărnare. Jeanne d’Arc a trăit cu multe veacuri în urmă.
O văd cum arde şi se sfârâie pe rug. Ce nedreptate, ea care luptase ca un bărbat pentru a salva un regat. O aud cum striga: -Îmi pare rău că am rămas fecioară ca o proastă, mă voi răzbuna pe Delfin într-o altă viaţă.Tatăl s-a întors îngândurat pe ape.

Până la 13 ani din noua sa viaţa, Jeleanna a avut o copilărie sărăcăcioasă, cele mai însufleţite zile erau când se juca de-a mama şi tata, nu singură, cu fata din vecini. Ea prefera să fie tata, nu neapărat dinn cauza hormonilor cât mai degrabă a lipsei lui de acasă, cel puţin şase luni pe an.

În ziua când a împlinit 13 ani, a avut parte de ceva fabulos.După ce a stins a treisprezecea lumânare de pe tortul ornat cu cireşe, a auzit o voce mai aparte, care i se cuibărise-n cap. Se uită la mama , o văzu că nu-şi mişcă buzele, logic nu ea îi vorbea, se uită la soră-sa, şi ea era mută, atunci făcu o legătură intra-euronală: nu putea să fie decât vocea tatălui, venită de la mari depărtări pe unde el hălăduieşte pe un vapor. Ascultă din nou cu sprâncenele ridicate şi buzele ţuguiate. Eroare! Vocea nu era a ei şi nici a altuia cunoscut. Dar nu avea de ales, vocea îi suna în golul capului:

-Hai, gata cu joaca, îmi iau soarta în mâini! De când aştept să-mi răzbun sfârşitul vieţii anterioare. Voi fi în fruntea maselor, voi salva regatul, mă voi întoarce la Reims, dar nu voi mai sfârşi pe rug. Jur!

-Ce vrei să-mi spui? Cum adică să mor pe rug? Poate drug! Care regat? - Intră în dialog Jelenna vorbind cu glas tare cu vocea ei interioară.

-Hei, nu mă întreba. Nu s-a schimbat nimic sub soare. N-o fi rug o fi bară, n-o fi regat , o fi ţară. Naţiunea va avea nevoie de mine pentru a nu dispărea înghiţită de valurile istoriei. Până la 17 când voi intra în luptă, îmi voi pierde fecioria, călărind un cal din rasa Hrebi. Apoi până la 27 de ani, când voi avea prima conferinţă de presă, voi cuceri toate pub-urile ieşite-n cale, voi deveni prinţesa ţinutului Bamboo. Voi lăsa calul, voi călări o herghelie din rasa Range Rover. Mă voi ridica deasupra maselor, deoarece numai eu pot să le reprezint bine interesele la Reims, acolo unde în viaţa anterioară l-am condus pe fricosul -Delfinul Carol Duda, să fie uns rege. Ce proastă şi credulă am fost. Când voi ajunge din nou la Reims, fără să mai fiu fecioară, îi voi aplica Delfinului o lovitură, de picior întins, acolo unde îi bărbatului moale, să mă ţină minte şase veacuri.

-Cum oare voi fi în stare să le fac eu pe toate astea. Sunt peste puterile mele! -Se plânse Jelenna vocii ascunse.

-Ştergeţi nasul, fata tatei şi ascultă-ţi vocea interioară.

-Asta este vocea tatei. Nu mă înşel! –Ea ţopăie de bucurie cu tortul în mână.

-Ca să-ţi dovedesc că ţin la tine, mă voi lăsa de cărăuşie pe apă, voi reveni pe uscat, voi ajunge Şef de Regat, numai ca tu să-ţi vezi visul de răzbunare. Eu voi fi mare la mine în regat, dar tu deşi vei fi MICA, vei fi peste Occidentul Mare. Ha! Ha! Ha! .... au fost ca un ecou în ţeastă, ultimile semnale auzite de Jelenna.

-Nu-mi mai trebuie tooort! Luaţi-l şi mîncaţi-l! Daţi-mi un cal ! Daţi-mi un cal! Vreau să călăresc. Vreau să-i domin pe toţi! Proastelor!

-Nu te uita cu gura căscată, ţine-o să o leg cu o funie pe nebună , să-i scot dracii din cap!- ţipă mama speriată către sora apucatei.

Trecut-au anii, mama cu grijile tatălui pe cap, uitase de nebuneala Jelennei, până într-o zi când o văzu pe ecran ţinând o conferinţă de presă.

-Când aveam 13 ani am auzit voci interioare ... când tata va ajunge ... eu voi reprezenta generaţia mea bambooo...voi fi o nouă Jelenna d'Rac la Reims, unde cu multe veacuri în urmă, ca o proastă ce am fost, l-am ajutat pe Delfinul Carol Duda să fie uns rege ... visul meu e să ajung o fată mare în Occident ... nu voi mai repeta greşelile făcute cu multe veacuri în urmă ... bărbatului care îmi va sta în cale îi voi aplica o lovitură în moale ...chiar dacă voi sfârşi arsă pe d’rug ... nu mă las!

Leac pentru tirannos

Tirannos-ul este o boală incomplet eradicată , în ciuda eforturilor organismelor internaţionale de luptă împotriva bolilor incurabile.
Tirannos-ul se capătă din prea multă imunitate a celui ajuns în fruntea maselor, este o boală idioată, primele manifestări sunt senzaţia de greaţă când i se pune adevărul pe tavă.
Cel afectat are scaunul tare la cap, are o privire falsă, trupul îi este cuprins de spasme, închide un ochi când gândeşte, hăhăleşte când zâmbeşte.
Se poate prepara o tinctură împotriva tirannos-ului, folosind extract din planta Calea zacatechichi, din familia Turnesolului, rudă cu Turnătorul.
Aceasta planta este foarte apreciata datorita calitatilor sale, intensifică prezenţa de sine, cel care o utilizeaza, are tot felul de viziuni şi vise foarte clare din trecut şi viitor. Cel ce bea rom cu picături de tinctură de zacatechichi, îşi aminteşte bunăoară, cu exactitate, prin ce combinaţii şi-a cumpărat casa de peste un milion de euro.
Dupa consumarea acestei plante, se constată o limpezire, a gândurilor şi spiritului, accentuată, precum şi o mare claritate în gandire.

Din păcate, cu durere repet, din păcate este greu să găsim această plantă, ea creşte departe de noi, tocmai peste mări şi ţări, în Costa Rica.
Tinctura de Calea zacatechichi poate fi înlocuită cu un leac autohton.

Se prepară un macerat la rece din:
- 3 cufere cu pulbere neagră din pământul de la Mirceşti;
- 10 kg de extract din boabe de mătrăgună din grădina lui Popa Viciu;
- 10 kg căcăreze de la o oaie neagră crescută în Pipera;
- o linguriţă cu extract din scaunul unui Găozar;
- 250 l de apă sfinţită din piscina vilei Ioana;
Se lasă la rece de seara până dimineaţa şi apoi de dimineaţă pînă seara, timp de 40 de zile.
Acestă reţetă simplă previne instalarea tirannosului.
Celui cu simptome clare de tirannos trebuie să i se dea să bea cu paiul, seara, în part-time, când stă în fotoliu şi priveşte la televizor un talk show.

Să-i hrănim cu iluzii

Nesimţilă, aka Năşilă, şeful Federaţiei Rumegătorilor de Ferigă, îi îmbie pe cei trei meditatori transcendentali: Opacul, Transparentul şi Vizionarul să intre în cilindrul ce-i va transfera rapid şi în deplină siguranţă printr-un tub subteran la marea hală de meditaţie, semiacoperită, înţesată de fiinţe răzvrătite şi flămâde . Înainte de a-şi ocupa fotoliul anticrash, Nesimţilă aka Năşilă îşi scoate haina din piele de lup, îşi pune haina din piele întoarsă de oaie, să nu epateze , să nu enerveze şi mai mult flămândul auditoriu.
După ultima misiune ratată a echipei culegătorilor de ferigă, fiinţele grăitoare aparţinând de federaţia lui Năşilă rumegă în gol, existând riscul gripării maxilarelor, scăderii glicemiei şi pierderii vederii.
Până la promovarea unei alte echipe, mult mai motivată, mai incisivă , mai hotărâtă, în lupta cu alte federaţii similare pentru câştigarea dreptului de a culege ferigă pe o pajişte de pe cuprinsul planetei albastre, şeful federaţei, caută o soluţie de a le înlocui foamea de ferigă.
El nu se înspăimântă de eşecul misiunii, oricum el are statut de invitat de onoare pe orice pajişte cu ferigă, ca membru al clubului mondial al rumegătorilor de ferigă. Se gâdeşte cum să le mai dea o speranţă gloatei de rumegătoare, că la următoarea misiune, Federaţia va câştiga dreptul de a paşte ferigă pe o parcela de pe planeta albastră.
A renunţat la triada nesătuilor: Lăcustă, Pacoste, Fasulă, ancronici, depăşiţi de noile tehnici de pregătire prin meditaţie a celor aleşi să se lupte pentru a cîştiga dreptul să pască pe o parcelă de ferigă. A găsit pentru perioada critică pe care o străbate federaţia, pe cei trei transcendentali. Opacul, Transparentul, Vizionarul sunt fiinţe superinteligente care de mult nu se mai hrănesc cu ferigă, ci cu iluzii optice. La baza meditaţiei ei pun principiul axiomatic: nici o şedinţă cu ferigă pe masă, cine-i cu gândul la ferigă, rumegă şi vederea îi în ceaţă nu vede iluzia optică.

Pe rând, câte unul din cei trei, ia poziţia de meditaţie, se adresează masei înfometate, acoperind zgomotul de font dat de scrâjnetul de maxilare:

Fixaţi-vă privirea pe punctul din centru, apropiaţi-vă şi îndepărtaţi-vă de imagine şi veţi avea fericirea să vedeţi cum discurile se învârt.
Vedeţi ? dacă da , asta înseamnă că nu vă mai trebuie ferigă!


Acum după ce aţi uitat un pic de ferigă, fixaţi-vă privirea pe imagine. Nu-i aşa că ceva acolo se mişcă? Şi nu uitaţi, mu mai aveţi ferigă!


Acum nu vă rămâne decât o relaxare după o masă copioasă cu iluzii. Nu trebuie să faceţi nimic altceva decît să vă uitaţi la imagine. Este ca o rumegare de iluzii!


In sfîrsit proba de foc, dacă o treceţi, mult timp veţi uita că nu veţi putea să culegeţi ferigă de pe parcela din sudul planetei albastre. Vă las să priviţi până ce paletele încep să se rotească.


Masele cufundate în adâcă meditaţie nu sesizară când se retrase Năşilă şi a lui triadă transcendentală.
Înainte de a intra în cilindru el avu grijă să scape de haina din piele întoarsă de oaie.