E VINEREA MARE !

În Vinerea Mare, Vinerea Neagră, cu mare smerenie intră credincioşii în biserică. Cei care se învrednicesc să ţină post, aduc o mică jertfă Celui ce a pătimit pe cruce, Iisus.
Preoţii în veşminte cernite, scot din altar Sfântul Epitaf- pogorârea în mormânt a Domnului Iisus - şi-l aşează pe o masă in mijlocul bisericii, cu înalte rugăciuni şi cântări. Vin pe rand de se-nchina: bătrâni, tineri, mame cu copii în braţe. Unii acoperă cu flori Sfântul Aer, alţii cu lacrimi în sufletul ce ar vrea alinare, sărută pe Iisus, se pleacă până la podea, trec târându-se pe coate şi genunchi pe sub Sfântul Epitaf. Trec pe sub mormântul lui Iisus, cu umilinţă nu mai mare decât aceea îndurată de El pe cruce şi fără de mândrie ca Iisus când a spălat picioarele ucenicilor.
Intru în rând cu ei, mă închin, învăţ ce-i smerenia trecând pe sub Iisus. Din urma tot vin şi se închină, tot mai multe flori sunt pe Epitaf.
Se-aude toaca, se aude dăngănit de clopot, se aprind lumânări, începe Prohodul, începe slujba de coborâre a lui Iisus în mormânt, încep cântările, îngerii din ceruri ni se alătură, înconjurăm biserica cu Sfântul Epitaf, ne oprim, ne rugăm, revenim în biserică şi punem lacăt pe mormânt.
De cate ori, oare, în viaţa ce ne este dată, în câte Vineri Mari retrăim tristeţea acelui timp când Iisus a fost răstignit pe cruce şi coborât în mormânt? E mult? E puţin!