Enunţuri

Cine spune că nu este sau nu va fi lovit de criza economică şi finaciară este un utopic, este cu capul în nori. El ar trebui să ştie că stând cu gânditorul în nori, mai aproape de bolta cerească, riscă să fie nimerit dacă nu de criză atunci de un meteorit, cu toate că probabilitatea ca o stea căzătoare să-l lovească e foarte mică, e cât câtul dintre o furnică şi toate suratele ei dintr-un muşuroi.

Cu aceiaşi probabilitate mică, cele mai mari bănci din State cu sedii înalte până la nori, ar putea să dispară din lumea finaciară.
Pe cât de mică a fost probabilitatea, pe atât de mare a fost stupoarea şi degringolada în lumea finaciară, la auzul veştii că o ditamai instituţie bancară a sucombat.

Nu vor fi atinse de criză Soarele şi Luna, Steaua Polara şi Luceafărul, supernovele şi roiurile de stele din Calea Lactee. Ele rămân nemuritoare şi reci.
Prin urmare, criza va afecta suflarea pămâtească, pe bancheri, pe creditori şi creditaţi dar şi pe cei care nedorind să îmbogăţească pe alţii ţin banii sub saltea.

Economia, în general, este guvernată de legi oarbe, care lovesc fără milă, fără discriminare, pe toţi, fără eroare, indiferent de sex şi rasă, de religie şi ideologie, de mentalitate şi filozofie.

Munca nu mai este brăţară de aur pentru cei care o viaţă întreagă au muncit şi nu au nimic.Dacă nu ar fi muncit?

Drama e la fel de mare şi pentru cel care pierde un bou din cei doi câţi trag în jug, şi pentru cel care pierde un miliard de lei din două, fiindcă ambii pierd jumătate din avere.

O agenţie de peste ocean, folosind un standard pur, coboară ratingul ţării, avertizând investitorii că aceasta nu mai este atractivă.

Candidaţii la fotoliile din Camere, folosind un standard impur, ridică ratingul, ne spun că vor face şi vor drege, astfel ca pe râurile interioare să curgă numai lapte şi miere.

Cine va elucida diferendul?

Nascocitorul

Ce-ar mai putea omul sa nascoceasca?

A zgandarit atomul in maruntaie, eliberandu-l de energiile colosale, si cu greu a fost dresat sa erupa controlat. A incercat ! A reusit? Da, dar cu ce pret!?

Stau marturie zecile de mii de suflete ale semenilor nascocitorului, carora le-a fost dat sa fie arsi de un glob de lumina mai fierbinte decat soarele care se catara pe bolta, cuminte .

Nascocind pasarea de fier, a dat viata visului omului de a se elibera din stransoarea Pamantului si a patrunde in oceanul de aer care fusese exclusiv al pasarilor, cum bine randuise Creatorul , marele desingner.

A platit omul pentru nascocirea asta? A platit, plateste si va mai plati.

Uneori pasarile de fier nu vor sa se lase conduse, fie cand isi iau zborul , fie cand se afla in aerul rarefiat, fie la revinerea pe sol.Vietile curmate, obol marelui Creator.

Omul nu s-a multumit cu viata tihnita dusa in epoca trasurilor, a nascocit autotrasura, o trasura fara cai, care pare a fi trasa de o herghelie, de sute de bidivii. Sunt altfel de cai, nu se hranesc cu iarba, inghit preparate ale unui lichid negru si vascos, scos din pungi ascunse in adancul Pamantului, materie prima pentru ceata lui Scaraotchi. Aerul din atmosfera- amniosul omenirii-este tot mai viciat de gazele aruncate de bidivii ascunsi in trasura de tabla, va ajunge sa nu mai fie bun pentru a intretine viata.
Miliardele de herghelii din tabla vor mai avea tain doar vreo trei decenii.
Cand pungile se vor goli, dracii ne mai avand cu ce intretine focul sub cazane, vor iesi la suprafata, taman atunci cand omul va desavarsi opera dracului, iadul : oamenii vor bea aerul ca pe o smoala fierbinte. Nu visa Tartorul ca tocmai Omul sa-si ofere pe tava Iadul.
Obolul pentru aceasta nascocire este mare, mult mai mare, decat pentru masina zburatoare.

Multe a nascocit omul si ar mai putea nascoci. Cate a facut omul pe Pamant, nu reprezinta nimic pe langa marea nascocire care se impune ca o necesitate iminenta: model si procedeu pentru incetinirea rotirii Pamantului in jurul sau.

Scurgerea timpului va fi alta, sa zicem pentru inceput o incetineala cu cinzeci la suta, ca tot este pe buzele noastre in zilele astea. Nu-i chiar un mizilic daca o secunda se dilata cu jumatate.

La saizeci secunde aratate de cadran, in realitate sunt nouazeci, adica si minutul se dilata cu jumatate, si asa si orele, zilele si anii.

Omenirea va intra in era lui cinzeci la suta.

Dar sa lasam era si anii, si sa ne intoarcem la orele noastre dilatate.

Opt ore de stat la serviciu , ma refer la bugetari, vor fi lungi cat douasprezece.Totul va fi mai pe indelete, lumea nu va mai cunoaste stresul. Profesorii, cei fara de care nu am avea omul-nascocitorul, vor avea timp pe indelete sa predea la clase lectia. Elevii vor pleca cu ea invatata, va creste calitatea.

Se va munci mai mult cu cinzeci la suta, alesii din Camere vor munci sa scoata legea lui cinzeci la suta si in mod firesc Executivul va trebui sa scoata banii pentru a plati lefurile .

Ce credeti ca va face Executivul ? Invocand criza mondiala si scaderea consumului, va emite de urgenta o ordonanta prin care programul de opt ore se va reduce pana la acel numar de ore , caruia aplicandu-i-se procedeul de incetinire a rotirii Pamantului, timpul perceput sa ramna acelasi de fapt.

O nascocire mai mare ca asta nu se va putea! Ba, se va putea!

Daca Camerele reunite vor insista totusi, si in aceste conditii, sa ceara Executivului sa mareasca lefurile, acesta va scoate la licitatie: model si procedeu de oprire a rotirii Pamantului in jurul sau.

Termen :anul 2012!

Borne

Glorioasa Armată Română, cot la cot cu nu mai puţin glorioasa şi măreaţa Armată Roşie, a eliberat Ţara de hitlerişti şi Transilvania de hortişti, într-un timp rezonabil ca să nu spun record, începând din zorii zilei de 23 august 1944 până în preajma zilei de 25 octombrie 1944. Spun în preajmă, deoarece nu toate efectivele armatei au ajuns în aceiaşi zi la borna de graniţă de la Carei. Oricum, s-a mai tras de timp, pentru ca zorii zilei de 25 octombrie, ziua Regelui , să marcheze eliberarea ultimei brazde de pământ românesc.

Mihai, viitorul Rege al Romaniei, fiul principelui Carol al II lea si al principesei Elena born in 25 octombrie 1921 la Sinaia. La mulţi ani, Sire!

După 64 de ani, în aceiaşi zi de 25 octombrie, la borna de la Carei a ajuns Preşedintele României, Traian Băsescu. A participat la depuneri de coroane, slujbe şi defilări.
Faptul că cineva din mulţimea adunată i-a mulţumit pentru că a promulgat legea de mărire a salariilor profesorilor, nu are nici o semnificaţie aparte, doar răspunsul primit : nu dau eu banii doamnă, bugetul îi dă.

În aceiaşi zi istorică, doar pentru cetăţenii români de origine română, Preşedintele Ungariei, Solyom Laszlo a mers la marginea de est a teritoriilor care înainte de 23 august 1944 au aparţinut Ungariei( în urma odiosului diktat de la Viena din august 1940) pentru a găsi borna graniţei, si a găsit o bornă la Apaţa ( localitate la graniţa dintre judeţele Braşov şi Covasna).
Întrebat dacă sprijină doleanţele exprimate de consiliul naţional secuiesc privind autonomia secuiască, preşedintele a confirmat. Răspunsul are o semnificaţie deosebită: ... de la sine înţeles că minorităţile au dreptul la autonomie ...evident că sprijin această idee.

Îmi imaginez istoria noastră ca un şir de borne din piatră sub formă de cruce, pe care sunt scrijelite nume ca într-un pomelnic.
Începutul şirului nu-l văd decât cu ochii minţii, o bornă pe care stau gravate numele primilor, din sângele cărora ne tragem, care şi-au dat viaţa apărându-şi săracia, nevoile şi neamul.

Cioplitorii în piatră dau viaţă bornelor care aşteaptă să se înscrie în şirul de borne din piatră sub formă de cruce ...

Politrucul

Politruc era numit ofiţerul activist din unităţile armatei române când ţara era ocupată de Armata Roşie (din 1944 până în 1958). Politrucul era mâna dreaptă, pardon, stângă a comandantului de unitate.

Politrucul urmărea punerea în practică de către comandant, a politicii PCUS, de la sânul căreia se alăpta şi PMR, din izvorul căreia se adăpau de fapt toate sectoarele vieţii economice, sociale, culturale, nenaturale ale ţării noastre.

Nu am trăit vremurile alea roşii, şi nu regret, dar nu credeam ca va veni ziua când un om politic, să ne propună o lege prin prin care să oblige pe românii din judeţele cu populaţie majoritar de etnie maghiară, să înveţe limba maghiară.

De la începutul democraţiei decembriste, UDMR este armată de ocupaţie, iar Marko Bela este un veritabil politruc. El a impus Parlamentului şi guvernelor care s-au succedat, cu forţa şantajului, linia partidului. Este politruc după modul dictatorial de a fi impus adoptarea unor legi care să favorizeze etncii maghiari majoritari, în dauna românilor minoritari. Pentru unii legea-i mumă, pentru alţii îi ciumă.

Un crâmpei din cuvântarea tătucului Marko Bela cu ADN din Lenin şi din Stalin, despre obligativitatea învăţării limbii maghiare în Transilvania:

Vom face şi acest proiect de lege, la momentul potrivit, când are şanse să fie acceptat. UDMR îşi va înainta, bineînţeles, proiectul, dar nu avem un astfel de proiect. Am făcut această propunere, am ridicat problema şi fiţi liniştiţi, că noi suntem consecvenţi. Când vom vedea că momentul este potrivit, atunci vom veni şi cu acest proiec.
(Târgu Mureş, 18.10.2008)

Tătucul, politrucul propunându-ne să învăţăm limba maghiară din clasa întâi, este mai tare decât strămoşul din ADN care ne obligaseră să învăţăm limba rusă din clasa a cincea.

Văzută din perspectiva alegerilor parlamentare, această propunere are o explicaţie care însă nu reduce cu nimic meritele politrucului Marko Bela, din contră, le accentuează: o dată cu apriţia UCM, o altă uniune a etnicilor maghiari, UDMR riscă să nu atingă pragul electoral pentru a intra în Camere.

Multe vom mai auzi până la data alegerilor din 30 noiembrie!

Pe aceeaşi temă vă recomand să citiţi Sătmăreanca!

Fecioara Toamnei

Via cu frunzele-i strecoară lumină de toamnă, lumină caldă ca de jar.

Cu lumina ca aura Măicuţei, Via îşi îmbracă fecioria, strugure aureolat, icoană la care se închină omul, culegătorul.

Râde Via cu gropiţe în obraji de frunze, freamătă via când omul îi prinde în mâna făcută căuş strugurele-i copt, sân de fecioară.

Via tresaltă, Via se înfioară când culegătorul îi ia rodul: ciorchine cu boabe aurii pline de dulceaţa soarelui, de apa miraculoasă a pământului.

Culegătorului îi curg lacrimi de lumină, Viei lacrimi de frunze ruginii.

Struguri cu struguri, boabe cu boabe îşi dau bineţe în cada de stejar, la nunta fecioarelor.

De peste vii rămase pustii, vin fecioare în bluze de in, vin fecioare acoperite de ii.

Ele se prind de mână la horă în cadă, dansând pe boabele strugurilor care stau în grămadă.

Ele dansează pe rodul, sânul Viei, înecându-se până sub ie în mustul, sângele Viei.

Fierbe mustul, gâlgâie sângele Viei , cîntă omul, cântă culegătorul.

Râde Toamna, suspină Via, Via şi-a pierdut fecioria.

Unul pe faţă , unul pe dos

Până şi cuvintele refuză să intre în maşina de ţesut covoare pe fire de urzeală din biţi.

Se înscriu în trendul vremii: pieţele financiare nu mai tricotează, banii nu mai vor să circule ca suveica printre iţele războiului de ţesut.

Încurcate sunt iţele! Cine le va descurca, cine şi când va mai tricota la acelaşi război sau poate la altul?

Nu se mai tricotează, nu se mai speculează, brokerii şomează, nu mai încurajează tranzacţiile.

Nu peste tot, la noi cel puţin deocamdată, se tricotează manual, nu bob-orez ca la japonezi, ci cu un ochi pe faţă şi altul pe dos, tradiţional.

Unii au nevoie de ciorapi, alţii de saci, după buget.

Nu mai speculez, tricotez din firele: panică, prăbuşire, infuzie de capital, închidere, retragere, faliment, bursă, bănci, şomaj o haină strâmtă, la un singur rând de nasturi, care să se încheie la gât în două copci, într-o culoare care se schimbă după cum bate lumina şi vâtul, fără buzunare, o haină care va fi trendy. În Vest a început să se poarte. Nu? Din Vest ne vin toate: democraţie, prosperitate, civilizaţie, tsunami finaciar.

Luasem în râs iniţiativa EU sau UE , tot ea este, de a croşeta în direct pe Realitatea.

Spor la tricotat, unul pe faţă, unul pe dos, cu un ochi la slănină şi cu celălalt la făină!

Chinta lu’ Mitică

Să nu uiţi Mitică!

A fost! A fost intr-o zi de joi, doi octombrie, cand Dumnezeu nu a mai fost cu noi, fiindcă obosise, fuse marţi şi miercuri.

Cinci cluburi au bătut la Poarta grupelor UEFA, dar nu cum s-au bătut strămoşii cu Înalta Poartă.

Hehe! Cine în zilele noastre se mai ridică la înălţimea bărbăţilor de odinioară, o adevărată chintă royală: Mircea cel Bătrân , Iancu de Hunedoara , Ştefan cel Mare , Mihai Viteazul , Vlad Ţepeş?

Bărbaţii din chinta lu’ Mitică? Nu! Doar simple nume şi fără victorii de renume:
Iancu Marian de Timişoara; Cristi Borcea din şoseaua Ştefan cel Mare; Cornel Porumboiu de Vaslui; George Copos la pachet cu Taher, de sub Podul Grant; Dumitru Bucşaru de Urziceni.

Ştirile despre căderile în faţa porţii UEFA, au venit unele după altele, şi fiindcă bătăliile nu au început la aceeaşi oră, ele nu ne-au omorît cele cinci speranţe dintr-o dată.

Mai întâi a deraiat Rapidul de sub Podul Grant, condus de mecanicul portughez Jose Peseiro, garnitura germană Wolfsburg fiind mai rezistentă. Portughezul a ieşit şifonat rău, doctorul Taher îi mai dă voie doar să mai bea o cafea amară, la o masă într-o gară.

Apoi timişorenii lui Iancu Marian, conduşi de cehul Duşan Uhrin au îngenuncheat lângă zidurile Belgradului, acolo unde Iancu de Hunedoara a făcut istorie. Ce diferenţă de la vorbe la fapte!

În Câmpia Bărăganului , la Urziceni, alţi germani, de la Hamburg, înving cu un scor categoric pe vlahii bursucului Dan Petrescu. Primii intră în grupele UEFA, ultimii, rămân acasă, lângă plugul cu boi, să facă o arătură adâncă de toamnă, dacă vor să obţină o recoltă mai bună la anul.

Ultimile două speranţe le-am legat de Sfântul Ştefan cel Mare. Prima a scăpat, a plutit deasupra stadionului omonim al câinilor roşii. Cândva lupi aprigi, astăzi cotarlele comunitare nu au reuşit să învingă o echipă batavă slab cotată, NEC Nijmegen. Câinii ţin la tradiţie: să fie eliminaţi de echipe fără rezonanţă fotbalistică.

Apoi umbra lui Ştefan, adică ultima speranţă, a plutit deasupra răzeşilor lui Hizo, la Vaslui, acolo unde străbunii au luptat la Podul Înalt, şi de la ei încoace nimeni nu a mai făcut o mare ispravă.
Buldogul i-a hăituit bine, nu i-a lăsat să respire, au dat un gol, dar mai trebuia unul, ca balanţa victoriei să se încline în favoarea lor. Cei de la Slavia ne-au luat ultima speranţă: din Liga lu’ Mitică, barem o echipă să ajungă mai sus, în faza grupelor.

Să nu uiţi Mitică! La jocul de poker cu UEFA nu ai avut chintă royală, ai avut cinci cărţi de pică, adică de aceeaşi culoare, de inimă neagră. Nu ai câştigat potul, ai pierdut totul.

Să chinte lăutarul, să alunge amarul!