Să privim de sus!

Până când fanii celor doi candidaţi, împărţiţi în două cete, deopotrivă analişti, jurnalişti, moderatori, cascadori, scenarişti, cameramani, politicieni, se vor dumeri că scena de la Ploieşti, de acu cinci ani, cu actualul prezident, pe atunci candidat la primul mandat, a mângâiat cu palma strânsă pumn, pe un naiv copil care-l deranjase, chipurile, cu o vorbă, este sau nu adevărată, eu mă voi urca într-un balon, nu de săpun, care mă va sui la etajul superior al mantiei de aer a planetei albastre, cea vejnic tânără şi ferice, de unde aş voi să privesc, cu detaşare, toată această scenă bufă şi neagră comedie, deopotrivă.

Profitând de ocazie, fiind la înălţime, voi căuta să desluşesc misterul : undeva, în rada unui port maritim, se construieşte de zor o arcă, arca lui, a celui care a spus că dacă poporul nu-l mai vrea, se va întoarce pe mare. Nu i s-a arătat în vis un înger sau arhanghel, ci chiar el s-a ghidat în toţi aceşti ani, după deviza : -După mine potopul! Să vedem pe cine va lua în arcă. Toţi pedeleii vor dori să-i ia, dar, din lipsă de spaţiu, îi va lua doar pe câţiva, de sămânţă ...



Cine ar crede că tocmai 'ciocănitoarea' să-i vină de hac!

Uneori e bine să o ai mică ...

Până vine turul doi, MAREA LICITATIE NATIONALA, haideţi să ne ocupăm timpul cu un studiu de caz.
Uneori o fotografie face mai mult decât sute sau mii de cuvinte. Ea dă celui care o priveşte o mare libertate în gândire. Să o privim!
De la început ne împărţim în două tabere. De o parte cei care au maşină mare, de cealată parte cei cu ea mică ... Uneori a o avea mare suportă unele riscuri. Pe mine, sincer, primul gând ce îmi vine este de a mă bucura, a mă lăuda că a mea este mică. Sigur, contează cu cine o compar. Un VW este mare faţă de un C3, dar faţă de un Grand nu mai ştiu eu care, este mică.
Cu toate acestea în multe situaţii, în multe dispute nu reuşeam să fiu covingător, să scot în evidenţă avantajul că a mea este relativ mică. Iată că într-o situaţie ca aceea din fotografie, chiar te bucuri că o ai mică.
Cei care o au mare, când privesc poza simt că li se strânge stomacul, ar vrea să-şi ferească capul, să nu fie striviţi...
Ce ne-ar mai putea spune poza? Simbolic vorbind, copacul reprezintă electoratul iar cele trei maşini sunt cei trei candidaţi care au fost blagosloviţi cu cele mai multe voturi. Doi sunt la egalitate aproape, în jur de 32 de procente,(nu-i face fericiţi) iar al treilea sub ei la 20 de procente(paradoxal dar este cel mai neşifonat). Crin Antonescu a ieşit onorabil din cursa cu cei doi, Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Prin declaraţiile sale, de după alegeri, Crin dă dovadă de verticalitate. Nu se uită la Traian Basescu şi impune condiţii morale lui Mircea Geoană, dacă acesta îi va cere sprijinul pentru a-l învinge în turul doi pe Traian Băsescu. Mai direct, cei doi, miruiţi de popor, vor trebui să uziteze de tot arsenalul deamgogic pentru a şi-l disputa pe Crin.
Ce s-ar mai putea spune, privind poza? ...

O carte SiFi ...

Mai sunt câteva zile până la MAREA LICITAŢIE când din cei doisprezece ofertanţi ar trebui să îl aleg pe acela a cărui ofertă se calează pe cel puţin o cerinţă a mea: să nu-mi lipsească cele de toate zilele... La startul campaniei mi-am făcut o planificare judicioasă, să ies în fiecare zi în piaţa publică, acolo unde fiecare candidat explică în viu grai oferta pe care apoi o traduce în practică cu mijloace simbolice : adică nu trebuie să-mi dea decât o punga de făină ca să înţeleg că atât cât va dura domnia aceluia din mila căruia primesc, nu-mi va lipsi pâinea cea de toate zilele ... Mi-am făcut un calcul simplu: am înmulţit cu doisprezece fiecare produs primit ... Mă îngrijorasem că nu voi avea spaţiu suficient de depozitare în cămară ... Ieri ploua de mama focului, nu am ieşit din casă, prilej bun pentru a inventaria ce am primit de la cei aflaţi în cursa pentru LICITAŢIA NAŢIONALĂ. . Înspăimântător de puţin. Câteva lucruşoare, obiecte necomestibile, unul dintre ele subiect de anecdotă. Este adevărat că în naivitatea mea conjugată cu lipsa spaţiului de depozitare nu ajungeam acasă cu punga de făină, nici cu cea de zahăr, nici cu numai ştiu ce de-ale gurii ... Eu când văd că cineva îmi taie calea cu mâna întinsă (exclus poliţiştii de pe drumuri) nu mă pot eschiva, îmi aduc aminte ce-mi spunea bunicul : Dar din dar se face rai! (l-am crezut , şi îl cred; până acum nu mi-a infirmat de acolo unde s-a dus ; şi tăcerea este un răspuns)
Puţin de tot am primit, foarte puţin faţă de numărul mare de înscrişi. Îmi este greu să aleg pe unul din cei doisprezece.De fapt nu sunt doisprezece. Unul dintre ei nu intră în analiza şi sinteza mea. A câştigat licitaţia (nu s-a ţinut cont de părerea, de voia mea!) de acum cinci ani, o licitaţie vopsită în căcăniu. M-a dezamăgit, m-a deziluzionat, nu a respectat o clauză contarctuală. Pentru această clauză a făcut act adiţional, prin care a transformat-o din SĂ TRĂIŢI BINE! în BINE CĂ TRĂIŢI!
Au mai rămas câteva zile, ar fi suficiente pentru a-mi umple cămara. Vremea nu ţine cu cei nevoiaşi. Plouă, e frig, ceaţă de nu se vede prin ea mai încolo de doi paşi . Nu ma merg în piaţă. Poate vor veni ei la mine, să-mi bată în poartă. Chia aşa voi face: nu mai ies în piaţă ca să fiu milogit. Hei! Comedie! Să vină ei la mine! Să se milogească ei! Să le intre bine în cap: ei sunt în slujba mea , nu invers! Parcă s-a mai rispit ceaţa ... Aceea de afară, nu!
Cred că o să-mi umplu timpul cu o carte SiFi scrisă de Gaetan şi Anastasiu cu titlul ...

O nouă modă ...

Ar mai vrea ...

Haideţi, nu vă fie frică!

Sursa:National Geographic


Ele au învins ! Ele şi-au recăpătat libertatea! Jivina cheală şi chioară, ce le subjuga, a fost răpusă. Nu au mai îndurat umilinţa! Nu au mai suportat jugul. Au scăpat de dobitoc- boul care se dădea cerb.
- Uitaţi-vă la noi! ... Şi voi puteţi să redeveniţi liberi!
Haideţi, nu vă fie frică! Pulea Vodă pică!

Parentalia

toamna aşterne pe pământ covor din frunze ruginii,
frunze sărutate de brumă, frunze cafenii ...

în prima sâmbătă a lunii brumar, e sărbătoare-n ţintirimuri,
se deschid cavouri, se grijesc mormânturi...

lângă crucea de sub nuc, fiului ei, o mamă murmură un cânt,
cu mâinile tremurânde aprinde lumânări, lumini luate de vânt,

îi aşează pe crucea de piatră,
din flori cerate şi crenguţe de pin,
cunună de lauri...

pe mormânt înşiră colaci copţi pe vatră,
mere, nuci, căni pline cu vin,
sacre daruri ...

îi îndeamnă pe vii să se înfrupte, să bea ,
sufletului pâine şi apă să-i dea ...

vorbele ei duioase,
împletite cu fire de lacrimi,
cad laolaltă cu stropii de ploaie, mii ,
pe pământul plin de oase...