Calul Geană nu a
cunoscut niciodată gloria. Nu a terminat
primul nicio cursă hipică de pe niciun
hipodrom din ţară. La prima vedere părea un cal de rasă. Dar, nu după
dantură, căci avea dinţii moi, nu ştia să muşte. Avea, privit de departe, aerul unui cal de cursă. A fost un cal umblat
prin lumea bună a cailor pur sânge încă
decând era un mânz zburdalnic. A fost şi un port-drapel al cailor noştri de rasă dâmboviţeană. Nu-i de
ici de colea să ai un cal care să cunoască o limbă de circulaţie intercabalină.
Este adevărat, în postura de ambasador în ţara hergheliilor de cai a dus o viaţă de gentlemen, dacă se
poate spune aşa. Am văzut şi cai gentlemeni. După ce s-a întors acasă, Geană, căluţul, încă nu avea toate atributele unui armăsar, a fost de îndată înregistart în partida cailor de cursă. Mai întâi a
trebuit să se obişnuiască cu furajele
autohtone, mai mult fân şi paie decât boabe şi concentrate. Apoi a fost scos la antrenamet, în manej, să
înveţe mersul la trap. Până să ajungă să
alerge cu cabrioleta după fundul lui, el a fost înhămat la o căruţă de ţară. Câţiva ani a tras-o
după el pe drumuri desfundate. Nu i-a fost uşor, dar, n-avea încotro, trebuia
să se pregătească pentru cursa de pe hipodromul de la Cotroceni. O cursă de cai
la care s-au pus în joc mulţi bani, nu toţi la vedere. Un cal bine cotat la
casele de pariuri a fost calul Chioru'. Acesta nu era un cal de rasă, nu era pur
sânge englez, nici arab, mai degrabă aducea cu un cal asiatic, tătărăsc, adică
certăreţ. Avea în schimb iuţeală… în picioare, şiretenie multă în capul lui
pleşuv. Chior şi făr de coamă!, dacă s-a mai pomenit cândva aşa ceva! Chioru' s-a
calificat în cursa finală printr-un noroc, sau printr-o întâmplare. Calul ce
alerga înaintea lui, un cal pur sânge, pur şi simplu din senin s-a răsturnat cu
tot cu cabrioletă. Chioru' nu a fost străin de acea păţanie stranie. Dar, nici nu
s-a dorit să se afle adevărul. Cei care pariaseră pe el au împiedicat pe toate
căile să se facă lumină.
Unde mai este fala
hipismului de dinainte de ciuma roşie? O întrebare retorică.
Totuşi, până la cursa finală, la casa de pariuri, calul Geană avea o cotă sensibil mai mare
decât Chioru'. Cei doi urmau să se întreacă pe hipodromul de la
Cotroceni. Jocheii şi oamenii de la grajduri, roiau pe lângă trăpaşi, aveau
menirea de a face totul ca ei să fie în formă maximă pentru cursa de a doua zi.
Ceva s-a întâmplat în noaptea de dinaintea întrecerii. A doua zi calul Geană nu
a mai fost calul în care aveau încredere deplină toţi cei care pariaseră pe el.
Şi nu au fost puţini. A alergat pe pistă ca o gloabă. Se vedea de la o poştă că
nu mai avea vlagă. Cine îl vlăguise? Pe
cine întrebai îţi răspundea, cu siguranţă, că peste noapte i s-a băgat o iapă în grajd.
Şi mai ştiau şi care-i iapa. Cum nu
ştii? Iapa cea vânătă a lu Vântu. Vântu era un parior înrăit al cursele de cai.
Dacă voiai să te lămureşti, să înţelegi cum de a fost posibil să ajungă o iapă în
grajd la Geană, n-aveai cum. Până la urmă nu mai interesa pe nimeni a cui era
iapa. Se lăsase o tăcere generală. Parcă se întâlniseră mutul cu surdul.
Mare durere a
fost printre pariorii la cursa de doi cai de pe hipodromul de la Cotroceni. A
câştigat calul de rasă îndoielnică şi cu o poreclă pe măsură, Chioru'. Auzi tu!
Chioru' să câştige cursa de cai! Uite că se poate! N-a avut coamă, dar, a avut picioare. Alerga de ziceai că îl alungă din urmă tătarii. S-a mers şi pe pista
asta: nu care cumva l-au ajutat tătarii? Ca multe altele, această pistă de investigaţii a fost de îndată
abandonată. Chioru' îi luase faţa lui Geană!Nu cu mult în faţă, dar, suficient ca el, Chioru' să pună primul copita pe linia de sosire.
Aceasta a fost şi ultima cursă pentru calul Geană. Şi unde mai pui că a avut parte de un jocheu profesionist cu o vastă experienţă, un
jocheu ce călărise mult la viaţa lui. În zadar. Nimeni nu a mai avea câtuşi de puţină tragere de
inimă să mai parieze pe el. Apoi, toţi pariorii s-au lămurit că iapa lu' Vântu fusese în grajd
la Geană. Dovada? Nu după mult timp, iapa lu Vântu a fătat un mânz. Mânzul Monta. Când
mânzul a prins puteri, nu mai era loc pentru amândoi în aria padocului. Mânzul nărăvaş
nici nu voia să audă că Geană îi este tată. Într-o zi armăsarul Monta, cel puţin aşa îi plăcea să i se spună, i-a dat o lovitură de copită de l-a scos pe Geană din padoc. Pentru Monta, Geană nu făcea mai mult decât o gloabă. Gloaba de Geană nu s-a predat cu una cu două. A ieşit din padoc prin dos, lovit cu o copită în crupă, şi a intrat pe poarta din faţă, ca şi cum nimic nu i s-ar fi întâmplat. A rămas cu gândul la ovăzul din ieslea de la Cotroceni. Salivează, doar atât. Nimeni nu mai pariează pe el. La casele de
pariuri nu are nicio cotă, sau altfel spus, el este cotat ca o mârţoagă...
Se prea poate, ca povestea calului
Geană să nu se încheie aici.
