Cât de mult am prospera ...

Cât de mult am avea de câştigat dacă românii răspândiţi prin diaspora s-ar ajuta! Ehei!

Nu ştiu ce-am avea de împărţit de nu ne înţelegem noi cu noi, când vremurile astea de mare criză ne găsesc pe afară, în diasporă.

Eram pe 13, rue Julien, în cartierul La Defence, ploaia cu găleata mă proptise sub fereastra deschisă a unei cădiri uriaşe din inox şi sticlă - bând bere cu un conaţional, fiecare din sticla lui, chestie de igienă personală. Fiindcă nu ajungeam la pervaz - nici pisica nu s-ar putea căţara pe un perete placat cu sticlă - l-am rugat pe conviv să stea capră, să intru în casa aceea pe fereastră, să mă adăpostesc de ploaie. Am alergie la ploaie, mă mănâncă pielea, degetele. Ne-am certat mult pe ideea că i-am cerut să mă ajute. Că ce-mi veni aşa deodată, că ploaia i-a răscolit reumatismul din oase, că îl doare spinarea ... Eu încercam să-i explic că ploaia venise la timp, că ne este prietenă ca pădurea haiducului. Când auzise de haiduc parcă îl trăznise ceva în frunte ... fruntea i se încreţi, începuse să priceapă întreprinderea mea, că ar avea şi el de câştigat, dar era prea târziu, stătuse ploaia.
Nu mai aveam nici un alt alibi să mai intru prin fereastră în casa aceea. Şi ce peredele avea! Se vedea din stradă că era o casă dotată. Şi ce mă scărpinam! Tare mă mânca pielea!

Am plecat scărpinându-mă, pe alt 13, rue. Parisul este mare, slavă Domului. Stărui în ideea mea că treisprezece imi este cu noroc, mă scoate din criză. Hehei! Cine să priceapă!