O, te-aştept !
Sâmbătă vino!
Cu sferele tale de Lumină,
Venus din Milo!
Cu degetele să le mângâi sălbatic,
Nebunatico!
Să mă descarce electrostatic,
De fotonii năvalnici adunaţi
De câteva zile Lumină, de Marţi,
Uşuratico!
O, vino!
N-avem nicio vină,
Nu sunt nebunii,
Nu ştiu poezii,
Suntem copiii,
Suntem iezii
Luminii ce ne alină!
10 iul. 2009
O, vino!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Wow, ce poezie traznet!
RăspundețiȘtergereMultumesc, Maria!
RăspundețiȘtergereNu stiu ce-mi veni, dar am vazut sfere de lumina ... si le-am descris asa sa para a poezie. Acum ma simt mai bine!
ce minunat ai început să pierzi(uiţi) din verbe :)
RăspundețiȘtergereda, ai înţeles şi bine ai făcut; aşa-i drumul, ai să mai vezi sfere de lumină, închide ochii şi ţine-ţi respiraţia, să nu le sperii, la început îs sfioase tare
Sunt sfioase, sunt de lumina nu-s de lut, asa mi s-a parut !
RăspundețiȘtergereCum pentru sâmbătă şi marţi a fost invocată, propun ca joi să aibă şi Venus zi liberă (dat fiind că cine ştie ce rime s-ar mai găsi).
RăspundețiȘtergereTe referi la ubicuitatea ei.
RăspundețiȘtergereFiecare zi are armonia ei:
- O, vino Joi - Venus din Baicoi!