Pe urmele Nascocitorului

Creativitatea se naşte din necesitate, precum ziua se naşte din noapte, spunea Albert Einstein, martor al crizei ce a zguduit economia mondială în secolului trecut. Ce-a vrut să spună? acela care ne-a lăsat, spre nemurirea lui, relaţia magică dintre masă şi lumină.
Întrebarea este doar pentru mine, un homo sapiens obedientis. Am fost tot timpul cu un pas în urma născocirilor contemporane. M-au uluit tuburile electronice, alea cu maţe de sârmă în spaţiu vidat, de fapt organe specializate: filament, catod, grile, anod şi nume frumoase : dioda, trioda, tetrodă , pentodă, heptodă, magnetron, tub cu undă progresivă... Îmi frigeau buricele degetelor când le atingeam. Pe câte unul ce se defecta îl desfăceam prin spargerea balonului şi-i pipăiam grilele. Îmi ziceam că fiind născocit de om, nu-i perfecţiunea întruchipată, mai poate fi şlefuit. În paralel cu generaţia tuburilor electronice, s-a născut o alta, total diferită, o dată cu născocirea tranzistorului de către homo sapiens la pătrat, din rasa galbenă.
Cu tranzistorul, avea să se deschidă o nouă eră tehnologică , era informaticii. Era să fie era dinozaurilor cu tuburi electronice, dacă nu se năştea tranzistorul. Tranzistorul este faţă de triodă ca homo sapiens faţă de homo erectus, comparându-le cu nivelul de inteligenţă tehnologică pe milimetru pătrat. S-au dezvoltat tot mai multe dispozitive plecând de la tranzistor, din necesitatea de a efectua un volum din ce în ce mai mare de calcule. Când eu încercam cu mintea să-mi imaginez cum se plimbă sarcinile electrice printr-un tranzistor, Homo sapiens la pătrat născocea microprocesorul, mirabila sămânţă a lumii computerizate.
S-a făcut un salt de la calculatorul cu tuburi electronice, ce ar fi fost de mărimea a sute de dinozauri, la calculatorul cu microprocesor , care se tot micşorează în volum pe măsură ce-i creşte puterea, de la unul cât un dulap la unul cât o blat de tort, de la unul cât un cal la unul cât o gâză.
Calculatorul a devenit, în nici două decenii, pentru homo sapiens, un nou organ anatomic, o prelungire a mâinilor, a minţii, a creierului. Îl găsim în toate: la birou, acasă, în maşină, în avion, în robot, în telefon, în baie, în jucării, în plasme, în rachete, în bombe ...
În era internetului, cred că doar căruţa şi roaba au rămas ne computerizate. Căruţe tunate, da! Am văzut o căruţă tunată!
Născocirile omului nu se vor opri. Din necesitate în necesitate până la sublimitate. De ce să-i apăsăm tastele, nu am putea să-i vorbim pc-ului? Nici să vorbeşti nu-i uşor, nu trebuie întinse prea mult coardele vocale, şi nici să creşti nivelul zgomotului din preajmă. Va trebui să ne obişnuim să-i vorbim pc-ului, vorbind de fapt de unul singur.Vom trece de la lumea mută la lumea gălăgioasă a internetului. Nu s-ar putea să-i transmitem pc-ului inteligent, doar gândurile? Da! Un pc cu o memorie de giga de giga kile de octeţi plin cu gândurile mele! Wow! O reală spovedanie! Care duhovnic n-ar dori să citească gândurile oiţei! Nu mai stai sub patrafir, îi transmiţi fisierul cu gîndurile tale. Dacă şi alţii ar trimite aceluiaşi duhovnic fişierele cu gândurile proprii, cum va putea el, sfinţia sa, să le citească? Acţiune şi reacţiune. Mai trebuie o născocire: cum poţi să citeşti memoria pc-ului în câteva clipe, fără să dai din mâini şi din gură?
Va fi posibil!
Creativitatea se naşte din necesitate, precum ziua se naşte din noapte.
Până ce va să vină noua eră, din ţăcănit de taste, mi-am transferat o parte din gânduri, alese, pentru lumea mută a internetului.

Un obiciei strabun

În urbea de sub Tâmpa, s-a încetăţenit obiceiul ca în prima duminică de după Paşti, de Duminica Tomii, Junii braşoveni să defilezeze îmbrăcaţi în straie populare strămoşeşti, cu drapele, pe cai cu harnaşamente ornate cu ciucuri tricolore. Sunt organizaţi în şapte cete: Junii Tineri, Bătrâni, Dorobanţi, Braşsovecheni, Curcani, Roşsiori şi Albiori.









Acest obicei are rădăcini adînci , vine din vremurile precreştine, când dacii venerau Soarele - simbol al nemuririi.

Cronicarul sas braşovean Julius Teutsch consemnează:
"Junii trebuie priviţi ca un rest de epocă păgână, o străveche serbare de primăvară, care serbează reînvierea naturii, învingerea soarelui asupra asprimii şi gerului iernii, începutul vieţii noi... iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios precreştin, confirmată şi de împrejurarea ca ea se petrece tot timpul pe dealuri, fiind un obicei cunoscut încă de la daci".

Profesorul şi muzeograful braşovean Vasle Oltean descrie acest obicei în cartea Junii Braşoveni şi troiţele lor din şcheii Braşovului:

Bătrânii îşi mai amintesc încă de un obicei uitat azi, care se încadrează în acest cult al soarelui, ca simbol de nemurire pentru strămoşii noştri daci şi geţi. În ziua de Rusalii, bărbaţii, femeile, copiii şi tot ce era transportabil la curte plecau de cu seara spre muntele Postăvarul, după ce, în prealabil, vătaful sau alţi bărbaţi de iniţiativă, băteau din poartă în poartă, folosindu-se de ciocanul, în formă de şarpe, prezent la fiecare poartă (azi mai sunt doar trei), pentru a ieşi toţi din casa să se încoloneze exodului. Ajungeau destul de târziu şi greoi pe munte, unde aşteptau toata noaptea, îngheţând adeseori de frig, până dimineaţa, când apărea soarele, pentru ca la apariţia soarelui, într-o emulaţie colectivă, aruncau cu ce aveau la îndemână spre soare, ca nu cumva "vârcolacii" să le răpească soarele. Era cultul soarelui de la daci, conservat simbolic în poarta maramureşană şi în efigia stemei moldoveneşti. Se ştie că geţii credeau că astrul dătător de viaţă era mâncat de balauri, iar acest cult al soarelui era celebrat mai cu seamă primăvara, încât este explicabilă prezenţa acestuia în obiceiul Junilor. Ceea ce surprinde în acest context este şarpele de pe porţile şcheiene, al cărui simbol este recunoscut ca stindard sacru al traco-dacilor, al celor mai neînfricaţi războinici. Prin gura acestuia, sufletul provenit din univers şi purtat de vânturi, pătrundea şuierând la fiinţele războinicilor, însufleţindu-i la lupta.
Este evidentă asemănarea acestor ritualuri străvechi din lume cu ritualul Junilor braşoveni, care şi-au găsit loc de retragere la Pietrile lui Solomon, o poiană înconjurată de cinci stânci imense şi o grotă atribuită legendarului rege Solomon.

Am ieşi ieri, cu mic cu mare şi am privit defilarea Junilor .

Cetele de juni pornesc din Prund, fac popas in Piata Unirii, coboara prin Piata Sfatului, strada Mureşenilor, bulevardul Revoluţtiei, dupa care urcă pe strada Nicolae Bălcescu, trec prin Poarta Şchei în sus pe străzile : Căpitan Ilie, Tocile , Podul Creţului şi în final la Pietrele lui Solomon. Aici petrec cu mic cu mare, cu mici şi grătare, bere şi vin, se aruncă buzduganul în mijlocul horelor, proba a indemanării şi virilităţii.