Pe urmele Nascocitorului

Creativitatea se naşte din necesitate, precum ziua se naşte din noapte, spunea Albert Einstein, martor al crizei ce a zguduit economia mondială în secolului trecut. Ce-a vrut să spună? acela care ne-a lăsat, spre nemurirea lui, relaţia magică dintre masă şi lumină.
Întrebarea este doar pentru mine, un homo sapiens obedientis. Am fost tot timpul cu un pas în urma născocirilor contemporane. M-au uluit tuburile electronice, alea cu maţe de sârmă în spaţiu vidat, de fapt organe specializate: filament, catod, grile, anod şi nume frumoase : dioda, trioda, tetrodă , pentodă, heptodă, magnetron, tub cu undă progresivă... Îmi frigeau buricele degetelor când le atingeam. Pe câte unul ce se defecta îl desfăceam prin spargerea balonului şi-i pipăiam grilele. Îmi ziceam că fiind născocit de om, nu-i perfecţiunea întruchipată, mai poate fi şlefuit. În paralel cu generaţia tuburilor electronice, s-a născut o alta, total diferită, o dată cu născocirea tranzistorului de către homo sapiens la pătrat, din rasa galbenă.
Cu tranzistorul, avea să se deschidă o nouă eră tehnologică , era informaticii. Era să fie era dinozaurilor cu tuburi electronice, dacă nu se năştea tranzistorul. Tranzistorul este faţă de triodă ca homo sapiens faţă de homo erectus, comparându-le cu nivelul de inteligenţă tehnologică pe milimetru pătrat. S-au dezvoltat tot mai multe dispozitive plecând de la tranzistor, din necesitatea de a efectua un volum din ce în ce mai mare de calcule. Când eu încercam cu mintea să-mi imaginez cum se plimbă sarcinile electrice printr-un tranzistor, Homo sapiens la pătrat născocea microprocesorul, mirabila sămânţă a lumii computerizate.
S-a făcut un salt de la calculatorul cu tuburi electronice, ce ar fi fost de mărimea a sute de dinozauri, la calculatorul cu microprocesor , care se tot micşorează în volum pe măsură ce-i creşte puterea, de la unul cât un dulap la unul cât o blat de tort, de la unul cât un cal la unul cât o gâză.
Calculatorul a devenit, în nici două decenii, pentru homo sapiens, un nou organ anatomic, o prelungire a mâinilor, a minţii, a creierului. Îl găsim în toate: la birou, acasă, în maşină, în avion, în robot, în telefon, în baie, în jucării, în plasme, în rachete, în bombe ...
În era internetului, cred că doar căruţa şi roaba au rămas ne computerizate. Căruţe tunate, da! Am văzut o căruţă tunată!
Născocirile omului nu se vor opri. Din necesitate în necesitate până la sublimitate. De ce să-i apăsăm tastele, nu am putea să-i vorbim pc-ului? Nici să vorbeşti nu-i uşor, nu trebuie întinse prea mult coardele vocale, şi nici să creşti nivelul zgomotului din preajmă. Va trebui să ne obişnuim să-i vorbim pc-ului, vorbind de fapt de unul singur.Vom trece de la lumea mută la lumea gălăgioasă a internetului. Nu s-ar putea să-i transmitem pc-ului inteligent, doar gândurile? Da! Un pc cu o memorie de giga de giga kile de octeţi plin cu gândurile mele! Wow! O reală spovedanie! Care duhovnic n-ar dori să citească gândurile oiţei! Nu mai stai sub patrafir, îi transmiţi fisierul cu gîndurile tale. Dacă şi alţii ar trimite aceluiaşi duhovnic fişierele cu gândurile proprii, cum va putea el, sfinţia sa, să le citească? Acţiune şi reacţiune. Mai trebuie o născocire: cum poţi să citeşti memoria pc-ului în câteva clipe, fără să dai din mâini şi din gură?
Va fi posibil!
Creativitatea se naşte din necesitate, precum ziua se naşte din noapte.
Până ce va să vină noua eră, din ţăcănit de taste, mi-am transferat o parte din gânduri, alese, pentru lumea mută a internetului.