Vaca mugetară cu Moţ în frunte

In ţara unde Impărat este unul cu un ochi, Moţ cel Mic, cel mai mare dintre dregători, a dat un ordin urgent general, fără prea mare cugetare, prin care, fără excepţie de la regulă, vrea să le ia din gură, celor nesătui, ţâţa vacii mugetare. S-a împuţinat şeptelul, iar vacile rămase nu mai au pulpele pline cu lapte. Adică mai pe limba vacii: - Măi nesătuilor! Măi neînţărcaţilor! Nu v-ajunge ţâţa pisicii de la pensiune? Vreţi tot de la ţâţa vacii! Şi nu de la una, vreţi de la două! Hai, hai! Dacă nu vă ajunge ţâţa pisicii, căutaţi o ţâţă privată, bunăoară ţâţa rudelor ţapului! Să fie clar pentru toată lumea! După un anumit numar de ani de supt la vaca mugetară, treceţi la ţâţa pisicii pensionară, şi aici rămâneţi până vă (exterminaţi! Chiar nu vă este clar? Nu v-ajunge?
În aceeaşi ţară frumoasă şi bălaie, juni şi june, cu dinţii încă de lapte, bucurându-se până la starea organică de extaz, de ordinul de înţărcare, curgându-le balele, visează că vor prinde măcar o ţâţă a vacii mugetare.
Râsu’- plânsu’! Vacile mugetare nu se lasă uşor să fie supte de cei cu dinţi de lapte, şi caprele private de cei fără dinţi sau cu plăci dentare!

In ţara unde Impărat este unul cu un ochi, balada lui Moţ cel Mic răsună peste câmpii şi munţi!

Balada lui Emil cel Mic
Pe o stâncă neagră, într-un vechi sătuc, chiar într-o căsuţă, lânga un pătuc, plânge si suspină o bătrână mică, care are fiul cât un puştiulică. Căci la guvernare fiul ei iubit a plecat aseară şi n-a mai venit. Celularul sună noaptea jumtate. Nu-i semnal, şi totuşi:
– Oare cine-i, frate?
– Eu sunt, bună maicăa, fiul tău dorit, n-a mai mers Taromu’ si n-am mai venit. Sun din Capitală, voi fi premier. M-a numit chiar Zeus, sunt timonier.Capi­tan e dânsu’, e ca la armată. Mica mea oştire fuge sfărâmată. Vine criza, foamea, oamenii mă-njur. L-am servit pe dânsu’, m-a mâncat în cur.
– Ce spui tu, străine? Emil e departe, cică de Băsescu nu se mai desparte. Am crezut că-i glumă, dar era sa mor. L-am văzut aseară la televizor. Emil e cuminte, nu e derbedeu.De eşti tu acela, nu-ţi sunt mama eu! Lasă-mă cu Zeus, fincă omul chel se joacă cu tine cum do­reşte el. Te-a numit pe tine dupa Stolojan. Crezi ca e pe bune? Te-a luat de fazan. Am vorbit cu tac-tu, ascultă-l pe moş: dupa tine vine Leana lu’ Cocoş. Du-te la Bă­sescu, fă-i un ultim sluj, apoi ia Taromu’, să te-ntorci la Cluj!
Sursa: Doru Buscu de la Academia Caţavencu

Primele zile ...

...din acest an stau sub semnul, sperăm nu sub blestemul, GAZului. Realitatea mi-a vopsit o parte din ecran cu galben. Atenţie! Treziţi-vă din mahmureală! N-o să mai vină GAZ suficient pe ţeavă. Rusia nu s-au înţeles la preţ cu Ucraina! Doamna Ucraina ( nu este pudică deloc) sifonează conductele GAZPROM-ului, care o tranzitează, şi drept urmare la noi vor ajunge mai puţine gaze. Ministrul Economiei (de stat, atât cât a mai rămas din ce a fost odată) a pus repede de o şedinţă, în urma căreia ne-a asigurat: că vom avea gaze (uneori nu-i bine să ai gaze! ), că putem sta liniştiţi (la locurile noastre), că nu vom avea probleme din cauza scăderii livrărilor de gaze. Drept urmare a dispărut galbenul de pe ecran. Gata nu mai este criză. A fost doar un pic de fum.

Nu a lipsit mult timp galbenul de pe ecran. O bandă galbenă iarăşi apare.

Armata israeliană terestră şi aeriană a intrat în GAZA. Arde GAZA. Flăcări uriaşe umplu ecranul. De fapt focul mocnea de şapte zile. Printe platouri cu bucate grase, pahare cu băuturi colorate, mai prindeam câte-o imagine transmisă din sudul Israelului, de la graniţa cu GAZA. În sunet sumbru de alarmă aeriană, femei, copii din Ashqelon şi reporterul de la Realitatea fugeau să se adapostească, să se ferească din calea rachetei cu bile şi cuie lansată de către luptătorii palestinieni Hamas din GAZA City.

De la Crăciun (al nostru, pe stil nou) palestinienii şi israelienii joacă tenis cu rachete artizanale respectiv performante. Se trimiteau, când dintr-o parte când din cealaltă ( ca la tenis), peste fileu-linia de graniţă aflată la egală distanţă dintre cele două oraşe.

În a opta zi ( s-au suprapus, cu aproximaţie, cu cele opt zile scurse de la Naşterea până la Tăierea împrejur a Pruncului Sfânt) israelienii, plictisiţi de schimbul prelungit de mingi, au declanşat ofensiva terestră, au sărit peste fileu, au intrat în Fâşia GAZA. A început real games.
Arbitrul, Consiliul de Securitate al ONU, pe care schimbul prelungit de mingi îl adormise, s-a trezit, s-a reunit de urgenţă, dar membrii lui nu au ajuns la un consens.
De aia Israelul nu le-a a cerut permisiunea înainte de a invada GAZA, ştiau că cei din Cosiliu ajung greu la consens.

Mi-a sărit mahmureală, fără să beau zeamă de varză. Nu mă sperie nici gerul, nici preţurile care explodează ( să explodeze şi la noi ceva, ca să fim în rând cu lumea).
Nu mă sperie atât de mult posibila lipsă de GAZE, cât iminenta inflamare a Fâşiei GAZA.

Acolo sunt şi oameni paşnici, sunt români şi nu numai, care au dorit să părăsească terenul de tenis, şi nu li s-a permis. Ei sunt prinşi într-un cerc de foc.

Omenire făr' de omenie! Lume, deşteptarea!