Primele zile ...

...din acest an stau sub semnul, sperăm nu sub blestemul, GAZului. Realitatea mi-a vopsit o parte din ecran cu galben. Atenţie! Treziţi-vă din mahmureală! N-o să mai vină GAZ suficient pe ţeavă. Rusia nu s-au înţeles la preţ cu Ucraina! Doamna Ucraina ( nu este pudică deloc) sifonează conductele GAZPROM-ului, care o tranzitează, şi drept urmare la noi vor ajunge mai puţine gaze. Ministrul Economiei (de stat, atât cât a mai rămas din ce a fost odată) a pus repede de o şedinţă, în urma căreia ne-a asigurat: că vom avea gaze (uneori nu-i bine să ai gaze! ), că putem sta liniştiţi (la locurile noastre), că nu vom avea probleme din cauza scăderii livrărilor de gaze. Drept urmare a dispărut galbenul de pe ecran. Gata nu mai este criză. A fost doar un pic de fum.

Nu a lipsit mult timp galbenul de pe ecran. O bandă galbenă iarăşi apare.

Armata israeliană terestră şi aeriană a intrat în GAZA. Arde GAZA. Flăcări uriaşe umplu ecranul. De fapt focul mocnea de şapte zile. Printe platouri cu bucate grase, pahare cu băuturi colorate, mai prindeam câte-o imagine transmisă din sudul Israelului, de la graniţa cu GAZA. În sunet sumbru de alarmă aeriană, femei, copii din Ashqelon şi reporterul de la Realitatea fugeau să se adapostească, să se ferească din calea rachetei cu bile şi cuie lansată de către luptătorii palestinieni Hamas din GAZA City.

De la Crăciun (al nostru, pe stil nou) palestinienii şi israelienii joacă tenis cu rachete artizanale respectiv performante. Se trimiteau, când dintr-o parte când din cealaltă ( ca la tenis), peste fileu-linia de graniţă aflată la egală distanţă dintre cele două oraşe.

În a opta zi ( s-au suprapus, cu aproximaţie, cu cele opt zile scurse de la Naşterea până la Tăierea împrejur a Pruncului Sfânt) israelienii, plictisiţi de schimbul prelungit de mingi, au declanşat ofensiva terestră, au sărit peste fileu, au intrat în Fâşia GAZA. A început real games.
Arbitrul, Consiliul de Securitate al ONU, pe care schimbul prelungit de mingi îl adormise, s-a trezit, s-a reunit de urgenţă, dar membrii lui nu au ajuns la un consens.
De aia Israelul nu le-a a cerut permisiunea înainte de a invada GAZA, ştiau că cei din Cosiliu ajung greu la consens.

Mi-a sărit mahmureală, fără să beau zeamă de varză. Nu mă sperie nici gerul, nici preţurile care explodează ( să explodeze şi la noi ceva, ca să fim în rând cu lumea).
Nu mă sperie atât de mult posibila lipsă de GAZE, cât iminenta inflamare a Fâşiei GAZA.

Acolo sunt şi oameni paşnici, sunt români şi nu numai, care au dorit să părăsească terenul de tenis, şi nu li s-a permis. Ei sunt prinşi într-un cerc de foc.

Omenire făr' de omenie! Lume, deşteptarea!