Cocoţat pe creasta pleşuvă a Cotroceanului, simandicosul pitic cu barbă şi limbă mare, aruncă un scuipat împachetat în slove otrăvite înspre beligan, găliganul nanogenar, fiul Thaliei.
Pot doar să fiu trist, infinit de trist, că înţelegeţi să ieşiţi din scenă cu o replică atît de trivială, atît de mărunt devotată conjuncturilor. Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil.
Dixi et salvavi animam meam (n.r. am spus și mi-am mântuit sufletul)
Omul de Piatra
1 oct. 2014
1 sept. 2014
Buruiana de la Ţară
Este întâi septembrie. De drept vorbind, vara a trecut, nu mai e în calendar. De fapt ea n-a plecat. Se mai face baie în apa sărată a mării, se poartă pantaloni scurţi, fustiţe şi sandale. Aveţi grijă! La amiaza zilei de stai la soare rişti să te arzi. De nu ai cremă potrivită, poţi folosi şi frunza de brusture. De unde brusture? Găseşti pe la ţară, prin grădinile unor case părăsite. Unii au plecat în ţintirim alţii până la capăt de lume, în urma lor Brusturele a crescut, a crescuuut. De n-ar mai fi crescut!
Cât mai pătimesc oamenii de la Ţară cu Buruiana asta. Unii se fac că nu mai ştiu când şi cum a prins rădăcini pe la Ţară. Nu cred că mai există o altă buruiană căreia să-i priască vremea rea. Buruiana se simte bine numai în furtună şi-n tornadă. Da, de când Buruiana asta a prins rădăcini la Ţară avem şi tornade. Oamenii disperaţi au încercat după Carte să o stârpească. A fost smulsă şi suspendată de la pământ, să se usuce în bătaia vântului. Da de unde! Buruiana rea s-a strofocat în legea ei, s-a dat în vânt, a ţipat spre Apus aşa cum ştie să ţipe o Buruiană, şi în cele din urmă a prins iarăşi rădăcini în pământul de la Ţară. A proliferat. Se poate vorbi de o familie de Brusture. Brusture de gradul întâi vegetal şi de gen feminin, o Brusture rară cu pistil şi stamine aşa cum e floarea de Crin. Brusture de gradul doi, acesta la rândul său e înfrăţit cu Borceagul, o plantă agăţătoare, bună de dat la porci.
Oamenii de Cultură au găsit un remediu pentru a stârpi Brusturele, buruiana mare ca o Bască. Pământului de la Ţară îi trebuie o Arătură adâncă de Toamnă. Când? În luna când dă bruma.
Cât mai pătimesc oamenii de la Ţară cu Buruiana asta. Unii se fac că nu mai ştiu când şi cum a prins rădăcini pe la Ţară. Nu cred că mai există o altă buruiană căreia să-i priască vremea rea. Buruiana se simte bine numai în furtună şi-n tornadă. Da, de când Buruiana asta a prins rădăcini la Ţară avem şi tornade. Oamenii disperaţi au încercat după Carte să o stârpească. A fost smulsă şi suspendată de la pământ, să se usuce în bătaia vântului. Da de unde! Buruiana rea s-a strofocat în legea ei, s-a dat în vânt, a ţipat spre Apus aşa cum ştie să ţipe o Buruiană, şi în cele din urmă a prins iarăşi rădăcini în pământul de la Ţară. A proliferat. Se poate vorbi de o familie de Brusture. Brusture de gradul întâi vegetal şi de gen feminin, o Brusture rară cu pistil şi stamine aşa cum e floarea de Crin. Brusture de gradul doi, acesta la rândul său e înfrăţit cu Borceagul, o plantă agăţătoare, bună de dat la porci.
Oamenii de Cultură au găsit un remediu pentru a stârpi Brusturele, buruiana mare ca o Bască. Pământului de la Ţară îi trebuie o Arătură adâncă de Toamnă. Când? În luna când dă bruma.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)