Se afișează postările cu eticheta sport. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sport. Afișați toate postările

28 aug. 2008

Dumnezeul lui Gigi

Aseară, după victoria Stelei în faţa Galatei, simţii ce înseamnă fotbalul profesionist.

Eu mă alesei cu o bucurie imensă şi o insomnie, iar Gigi Becali, pastorul echipei, cu mulţi bani în cont, donaţi de UEFA.

Jucătorii nu se bucuraseră excesiv la finalul meciului, deşi Steaua intrase pentru a treia oară conescutiv în grupele Ligii Campionilor, sau la masa bogaţilor, cum îi place lui Gigi să spună.

În această ediţie au de spălat ruşinea de a fi terminat faza grupelor din ediţia trecută pe ultimul loc, cu un singur punct din 18 posibile.

Meritul, pentru această victorie istorică, este al celor care au luptat pe gazon: Zapata, P. Marin, Goian, Rădoi, Neşu, Ov. Petre (Tiago Gomes din min. 82), Lovin, Nicoliţă, Dayro Moreno, Toja (Ghionea din min. 68), Arthuro (B. Stancu din min. 78), şi al inimosului, sobrului, ambiţiosului antrenor M. Lăcătuş.

Gigi recunoaşte că nu ia asupra sa nici o parte din meritele jucătorilor. El doar a ajutat echipa cu rugăciuni către Dumnezeu. El este convins că dacă nu se ruga, Steaua nu se califica.

Sunt sigur că şi jucătorii echipei Galata s-au rugat la Dumnezeu.

Să fie mai tare la fotbal Dumnezeul lui Gigi decât Dumnezeul echipei de spahii şi ieniceri?

Înclin să cred că aseară Gigi a avut Dumnezeul lui şi numai al lui: alergătorul de cursă lungă, Bănel de Făurei , zis şi Jardel.

El a introdus de două ori mingea în poarta turcilor, fără aceste goluri Steaua nu se califica.

Dacă vreun impresar va pune ochii pe Banel, atunci vom vedea şi câte parale face Dumnezeul lui Gigi.


18 aug. 2008

Ziua a zecea

Suntem în a zecea zi a Jocurilor Olimpice 2008, care se desfăşoară la Beijing.
Sperăm ca sportivii noştri să mai obţina medalii, după ce sâmbătă, Constantina Tomescu Diţă a obţinut medalia de aur în proba de maraton,



iar duminică echipajul feminin de canotaj 8+1 a câştigat medalia de bronz,



şi gimnasta Sandra Izbaşa a urcat pe treapta cea mai înaltă a podiumului, flancată de Shawn Johnson şi Nastia Liukin din Statele Unite.




Oamenii sunt îngeri sau demoni?

Lumea este intrigată de lipsa de fair-play a olimpicilor ruşi din Caucaz. Aceştia, după susţinerea „probelor cu foc”, nu se grăbesc să se întoarcă acasă, cu atât mai mult cu cât au fost hors concours.
În ziua a zecea a jocurilor din Caucaz, se aşteaptă, cu sufletul la gură, startul retragerii olimpicilor ruşi.
Se ştie, pe măsură ce sportivii îşi susţin probele, ei se întorc acasă.
Slabe speranţe ca ei să plece dincolo de Caucaz, din cauză că jocurile găzduite de Georgia nu au avut un regulament de desfăşurare, iar acordul încheiat după ce probele cu foc au produs pagube uriaşe, nu are valoare nici cât a unui act de divorţ.
Probabil că pentru ei, nu sunt suficiente nici încurajările venite din partea greilor : G.W. Bush, Angela Merkel , Nicolas Sarcozy.
Ei vor rămâne cel puţin până se termină Jocurile Olimpice de la Beijing. Nu?
După logica maşinilor cu şenile.Dacă jocurile din Caucaz, au început în aceeaşi zi cu cele din Beijing, nu este musai să se şi termine deodată.
Ele se vor termina odată!

Lumea noastră este sublimă şi infamă, este angelică şi demonică.

14 aug. 2008

Felicitări !

Din 1976, la toate Jocurile Olimpice, România este pe podium cu echipa feminină de gimnastică.

La Beijing, în cadrul concursului feminin de gimnastica pe echipe , fetele noastre :
Sandra Izbaşa , Steliana Nistor ,Gabriela Drăgoi, Anamaria Tămâranj, Andreea Acatrinei, Andreea Grigore, antrenate de Nicolae Forminte au învins echipa Rusiei şi au ajuns pe podium, alături de echipa Chinei- medaliată cu aur si a SUA - medaliată cu argint.

Merită să le felicităm ! Pentru noi, ele sunt de aur!



17 iun. 2008

Suc de portocale

- Cum am putut sa jucam asa de elegant cu marea doamna, Franta,iar apoi olandenzii sa o terfeleasca ca pe o prostituata? Ar trebui ca in meciul de diseara sa-i facem suc de portocale - spun in loc de Buna dimineata! vecinului de gard, Titi.

- Hai, bre! nu te mai plange ca o muiere. Daca eram calificati din doua miscari, ce s-ar mai fi scris la gazete? - imi arunca o zeflemea, Titi.

- Unora le este grea pana, sa scrie de bine.

- Dar pe italieni de ce nu-i terfeliram? -continua sa ma ia la intrebari Titi .

- Era gata,gata sa-i umilim pe macaronari, doar ratarea paliturii de pedeapsa ne-a oprit sa dam navala-n strada. De ce? Fiindca Bufon s-a incaltat cu ghete cu un numar mai mare! Hehe! Atfel unde eram noi acu', bre Titi?

- Eram privitori pasivi de ecrane, fara adrenalina in sange, fara gheare in stomac. Ce-i aia, sa urmaresti un meci fara miza, cu calificarea in buzunar? E ca si cum ai bea apa plata in loc de tarie -pilduieste infierbantat Titi.

- Ai auzit? Antrenorul portocaliilor ...

- Scuteste-ma de culoarea portocalie, nu discutam politica, onorabile! Un pic de decenta - Titi imi arunca vorbe ca pe niste portocale stoarse.

- Oranjii vor juca cu garnitura a doua. Daca ne bat cu rezervele, nu mai avem pe unde ne scoate camasa - trag eu un semnal de alarma.

- Chiar as vrea sa ne gaureasca plasa de doua ori, sa vedem daca ai nostri sunt tare in caracter si pot sa intoarca situatia cum turcii au facut cu cehii - Titi ranjeste tamp, aruncandu-mi vorbele ca niste stropi reci de ploaie.

- Titi, cum se numesc aia care simt placerea numai daca sunt batuti bine inainte de? -nu mai astept sa-mi raspunda si smulg din gard o scandura.

- Nu da bre! Ce-ti veni? Asteapta sa se termine meciul!

10 iun. 2008

Cant pentru tara

Departe de casa, in tara cantoanelor, pe o pajiste gazonata, la timp de seara, cu sfantul soare la asfintit, tineri-barbati ai neamului nostru, stransi laolalta ca spicele intr-un lan de grau, au cantat din toata inima si tot sufletul, cu voci tremurande « Desteapta-te Române ».

La unison cu ei si cu cei zece mii de romani din tribune, canta aerul si pasarile cerului, canta eterul - prin care ajung imaginile in ecranele magice de-acasa.

Va spun pe aia dreapta, am privit tot meciul fara ghemuri in stomac, desi jucam cu Franta, cantecul pentru tara mi-a fost ca un panaceu.

In rest un meci fara mare spectacol, doar un joc de tactica si strategie, o arta de altfel.



Sa promovam in sferturi, e bun si un punct pentru inceput. Aparare om la om. Chivu si Goian, doua coloane de granit.Incursiuni spre poarta galilor cu : Mutu, ingreunat de responsabilitate, Daniel Niculae, fentos si cam atat, Banel, alergator, cum un caine de aduna in teava pustii vanatul.



Scorul a ramas pana la final, nimica la nimica. N-a fost motiv pentru altceva mai bun decat bere si seminte, vinul tamaios asteapta urmatorul meci, cel de vineri cu echipa lui Donadoni.

Privind intr-o oglinda care deformeaza imaginea, rezultatul egal este pentru noi ca o victorie , pentru frantuji ca o infranagere.

P.S. (Piei Satana)
Cand am vazut pe ecran un prim–plan cu prezidentul in zona VIP, primul gand ce m-a traznit stiti care fu? Na! Sa stii ca nu-i vom bate!

6 iun. 2008

Fotbal, bere si seminte


Sambata 7 iunie, se va da startul turneului final: EURO-2008, prin fluierul de inceput al meciului dintre Elvetia –tara gazda- si Cehia.


­­­­­­­­­­­­­­­­­Romania, dupa o pauza de 8 ani, va avea partenere de joc: nationalele Frantei, Italiei si Olandei. Vor reusi, baietii nostri, condusi de Mutu si Chivu in teren, de Piturca de pe banca, sa treaca de faza grupelor?

Ei trebuie sa invinga Franta, sau Italia, iar cu Olanda sa scoata un egal, pentru a prinde locul doi in grupa.


A sosit momentul de a demonstra ca "stiu cu mingea" (expresia ii de imprumut). Tricolorii au marea sansa a vietii lor, de a juca trei finale : mai inatai pe 09 iunie cu Franta, dubla campioana europeana in 1984 si 2000, apoi pe 13 iunie cu Italia, care a castigat trofeul in 1968, iar pe 17 iunie cu Olanda, campioana in 1988.


Ai nostri trebuie sa joace cu dezinvoltura, fara trac, nu au ce pierde. Performanta de a ne califica la un turneu final, lasand acasa pe vecinii bulgari, ramane … in picioare.


Un televizor, fotoliu, o masuta cu bere si seminte, sunt strictul necesar pentru a participa si eu la un turneu final.



Sunt patru grupe, sunt sase meciuri de jucat in fiecare grupa, deci sunt de privit 24 de meciuri, in prima faza a grupelor.


Am cumparat bere Heineken dar si Aurora, seminte de fistic dar si de dovleac, vin Muscat Otonel dar si de poama acra, la pet de doi litri.


La inceputul fiecarui meci, in care va evolua nationala noastra, voi bea un pahar cu bere Heineken, sper sa-mi tihneasca, sa nu primim gol in primele minute.



Daca adversarii ne vor baga mingea-n plasa, pentru a-mi stinge supararea si durerea, voi bea bere Aurora, direct din sticla, voi sparge intre dinti seminte de bostan in locul celor de fistic, voi scuipa cojile-n ecran, si la final, ca Iisus pe cruce, imi voi umezi buzele cu otet daca termin vinul de poama acra.


Romania te iubim si cu tine ne mandrim ! (slogan oficial inscris la UEFA)


Om trai si om vedea !

13 dec. 2007

De la o stare la alta

De mult n-am mai vazut asa meci de fotbal bun, ca cel de aseara din UEFA Champions Leaque (CL) dintre Arsenal si Steaua sau dintre tunarii lui Wenger si puscasii lui Lacatus .
Deoarece Steaua nu mai avea cum sa piarda locul patru din patru posibile , am urmarit meciul cu o usoara detasare iar imaginile transmise de pe Arsenal Stadium,o arena impunatoare prin maretia constructiei , comportarea civilizata a celor aproape 60000 de spectatori , fazele de fotbal adevarat din care au iesit si cele trei goluri, mi-au indus o stare de bine.
Dupa terminarea transmisiei ,starea de bine de sorginte londoneza a fost inlocuita cu una de tip damboviteana .
Ne mutumim ca suntem la masa cu cei bogati,cu Steaua in grupele CL si cu tara in UE. Performanta am uitat-o la usa .
Steaua a obtinut 1 punct din 18 ,codasa grupei , bani mai nimic si cam asa se poate cantari si comportarea Romaniei ca tara comunitara , este la coada celor 27 de tari membre si nu a absorbit euroii alocati.
Mi-a venit supararea si am sarit la binomul Gigi -Traian (nu la gatul lor).Prin stilul de a conduce, inclin sa cred ca ar fi frati siamezi.
Gigi isi ponegreste in public jucatorii si schimba antrenorii precum Traian pe cei 322 parlamentari si pe ministrii din guvernul portocaliu-spalacit (pe seful executivului l-a scapat din vizor ).
Gigi se baga in tactica de joc a antrenorului iar Traian in treburile parlamentului si nu in ultimul rand Gigi pierde la europarlamentare si Basescu la referendum.
Ei s-au mirosit in noaptea de la Golden Blitz.Nu stiu ce s-a intamplat dar lui Traian ,ceva nu i-a cazut bine.De atunci Traian evita sa fie vazut impreuna cu Gigi iar daca se intampla, Traian maraie la Gigi.
Ultima maraiala s-a consumat la Brasov , cu prilejul comemorarii revoltei din 1987 cand Gigi a vrut sa sustina un discurs dupa cel sustinut de Traian ca sef al statului, care l-a stopat : 'ma, vezi ca aici nu suntem la Steaua!'
Intai Traian si apoi Gigi ( daca mai este loc si timp).
De fapt inainte de aceasta intamplare, Prea Fericitul Daniel i-a pus in ordine , acordand Crucea Patriarhala lui Traian si nu lui Gigi care a inteles ca i s-ar fi promis. Patriarhia stabileste ierarhia.
Am iesit din angoasa ,amintindu-mi ca nationala de fotbal s-a calificat la EURO 2008.
Vom vedea daca ne vom multumi doar cu participarea.

18 oct. 2007

Răzbunarea lui Piţurcă

Romania s-a calificat la EURO 2008!

Dupa meciul castigat cu Olanda 1-0, sambata la Constanta, si cel cu Luxembourg castigat cu 2-0 aseara, echipa nationala va participa anul viitor la Euro 2008, desi mai sunt doua meciuri de jucat, cu bulgarii, la Sofia, si acasa cu albanezii.

Trebuie sa ne bucuram de mai multe ori :

o data pentru isprava lui Piturca care a dovedit a doua oara ca are chemare pentru meseria de antrenor (sa ne amintim era nov. 1999, eram calificati pentru Euro 2000 cu Piturca antrenor, care nu s-a bucurat mult fiindca a fost nevoit sa plece fiind "lucrat" de Hagi, spun gurele rele, si Micea Sandu "longevivul" presedinte al FRF i-a acceptat demisia);

apoi trebuie sa ne bucuram ca nu au reusit sa ne depaseasca vecinii bulgari, si cat de mult si-au dorit acestia sa nu mergem si noi, antrenorul Stoicicov si cei din presa jignindu-ne in fel si chip, noi am spus ca era bine sa se califice si ei, de ce sa nu ne bucuram daca si presa din Luxembourg indemna la lupta impotriva "capcaunilor din Carpati"

in fine sa ne bucuram fiindca destul ne-am intristat (in anii 2002, 2004, 2006 cand priveam nemotivati pe sticla).

15 oct. 2007

Un reporter TVR

si intrebarea lui "inteligenta"...
Romania - Olanda 1-0 ,gol marcat de fundasul stelist Goian.Nu mi-am propus sa descriu faza din care s-a marcat doar cum s-a vazut aceasta in intrebarea pe care "talentatul" reporter i-a adresat-o lui Goian si antrenorului Piturca dupa meci,"nu-i asa ca a fost un pic de off-side?" .Este prima data cand invingem Olanda si nu stim sa ne bucuram, sau mai bine zis stim sa ne bucuram dar vine urmasul nedemn al lui Cristian Topescu si ne strica sarbatoarea.Cat si cum s-a pregatit sa-i intervieveze pe cei care au alergat pe vant si ploaie "nu-i asa ca a fost un pic de off-side?".Imi amintesc de Excelenta sa Cristian Topescu cand intrebat fiind cum de reuseste in timpul comentarii unei partide de fotbal (si nu numai) sa adauge multe informatii si date despre jucatori , antrenori fie ei romani sau straini,a raspuns ca isi face de acasa fituici, de fapt multe ore de munca pasiune si talent .

20 sept. 2007

Steaua i-a căzut în cale...

Pentru Gică Hagi, partida din Cehia (1-2 cu Slavia Praga) a fost ultima ca antrenor al Stelei. Regele şi-a anunţat demisia la mai puţin de trei luni de când a preluat cea mai titrată echipă din România, din cauza tensiunii la care a fost supus în ultimul timp de către finul Gigi Becali.

"Mă simţeam torturat la Steaua. M-am săturat. Era o tensiune de nedescris",

au fost cuvintele lui Hagi.

17 sept. 2007

Gigi nu-l mai vrea pe Gica!

Iata ce a zis Gigi dupa meci:


"Vom face tot ce vreau eu pana la urma, dar poate cu altcineva in afara de Hagi. Sper din toata inima sa-l salvez pe Hagi, insa sunt suparat pe el ca n-a tinut cont de parerea mea. Steaua e spre prapastie".


Nu prea poate sa faca ceva, chiar daca are bani si crede in D-zeu.Cu cine s-a consultat in vara cand l-a adus pe Hagi peste noapte la Steaua? Unde esti tu Steaua lui Emeric Ienei, Iordanescu,Titi Dumitriu,Piturca,Protasov,Zenga,OLAROIU ?
La ce sa ne asteptam miercuri in C.L. la Praga ?

Vom fi ciuca batailor in aceasta grupa.

4 aug. 2007

Il LUCE

STEAUA SI DINAMO VOR FI IN LIGA!


Unul dintre cei mai valorosi antrenori romani continua sa laude Liga lui Mitica. Il Luce este foarte optimist in privinta sanselor echipelor romanesti in preliminariile Champions League. Daca Steaua este ca si calificata, urmand a intalni cel mai probabil pe bielorusii de la BATE Borisov, surprinde optimismul in privinta sanselor lui Dinamo de a-i elimina pe italienii de la Lazio. Luce a declarat pentru Evenimentul zilei ca vom avea doua echipe in Liga si ca Lazio nu va fi o sperietoare pentru echipa lui Rednic.



" Vom avea doua echipe in grupele Ligii. Fotbalul romanesc a crescut foarte mult, iar viitorii adversari sunt accesibili. Bine ca n-a cazut cu Liverpool! Cunosc bine fotbalul din Italia si le spun dinamovistilor ca Lazio nu este o sperietoare. Fiecare formatie are 50 la suta sanse de calificare. Clubul italian respira datorita antrenorului Delio Rossi", a declarat Lucescu pentru sursa citata.