6 iun. 2008

Fotbal, bere si seminte


Sambata 7 iunie, se va da startul turneului final: EURO-2008, prin fluierul de inceput al meciului dintre Elvetia –tara gazda- si Cehia.


­­­­­­­­­­­­­­­­­Romania, dupa o pauza de 8 ani, va avea partenere de joc: nationalele Frantei, Italiei si Olandei. Vor reusi, baietii nostri, condusi de Mutu si Chivu in teren, de Piturca de pe banca, sa treaca de faza grupelor?

Ei trebuie sa invinga Franta, sau Italia, iar cu Olanda sa scoata un egal, pentru a prinde locul doi in grupa.


A sosit momentul de a demonstra ca "stiu cu mingea" (expresia ii de imprumut). Tricolorii au marea sansa a vietii lor, de a juca trei finale : mai inatai pe 09 iunie cu Franta, dubla campioana europeana in 1984 si 2000, apoi pe 13 iunie cu Italia, care a castigat trofeul in 1968, iar pe 17 iunie cu Olanda, campioana in 1988.


Ai nostri trebuie sa joace cu dezinvoltura, fara trac, nu au ce pierde. Performanta de a ne califica la un turneu final, lasand acasa pe vecinii bulgari, ramane … in picioare.


Un televizor, fotoliu, o masuta cu bere si seminte, sunt strictul necesar pentru a participa si eu la un turneu final.



Sunt patru grupe, sunt sase meciuri de jucat in fiecare grupa, deci sunt de privit 24 de meciuri, in prima faza a grupelor.


Am cumparat bere Heineken dar si Aurora, seminte de fistic dar si de dovleac, vin Muscat Otonel dar si de poama acra, la pet de doi litri.


La inceputul fiecarui meci, in care va evolua nationala noastra, voi bea un pahar cu bere Heineken, sper sa-mi tihneasca, sa nu primim gol in primele minute.



Daca adversarii ne vor baga mingea-n plasa, pentru a-mi stinge supararea si durerea, voi bea bere Aurora, direct din sticla, voi sparge intre dinti seminte de bostan in locul celor de fistic, voi scuipa cojile-n ecran, si la final, ca Iisus pe cruce, imi voi umezi buzele cu otet daca termin vinul de poama acra.


Romania te iubim si cu tine ne mandrim ! (slogan oficial inscris la UEFA)


Om trai si om vedea !

2 comentarii:

  1. Eu eram microbista convinsa, dar nu stiu daca mai sunt. Asta e diferenta :(

    RăspundețiȘtergere
  2. La ediţia din 1988 vara, microbiştii ieşeau afară din oraş, făceau tabără pe acel vârf de deal unde antenele prindeau ca prin minune semnale rătăcite emise de ruşi sau de bulgari.
    Aia microbişti!

    RăspundețiȘtergere