Biletul

- Stai locului ! Ce te tot fluturi prin faţa mea!

Ioanid miroase a ghenă. Trebuie pus în cadă, muiat şi frecat cu perie aspră.

- Dute mai încolo, la masa aia joasă …da, poti să şezi în fotoliu, nu te murdăreşti … serveşte pizza de pe carton, toarnă-ţi suc din cutie !

De când n-o fi văzut mâncare, de se bat turcii la gura lui ?

- Nu ştiu cum să spun …

- Spune mulţumesc sau bogdaproste !

- Da, bodaproste ! Altceva vroiam să spun … mă simt aşa … nu m-am simţit niciodată aşa bine ca acu…

- Vrei să spui ca te-a atins aripa fericirii!

- Ce-o fi aia fericire ?

- Cum să-ţi explic … nu ştiu dacă este scris în constituţie … este ceea ce simţi cand scapi de o boală …când faci un lucru cât de mic dar pe care nu l-a mai făcut nimeni …când ajuţi pe un om să se ridice …când ai sufletul uşor… Oricum e ceva înălţător. Cel mai bine ar trebui să întrebi pe cel fericit.

- Unde-l gasesc ?

- Nu pot sa-ţi dau o adresa.

- Fericirea vine si nu mai pleaca ?

- Dimpotrivă, vine greu şi pleacă repede. Dacă o chemi nu vine niciodata !

- Sigur, pe la mine n-a trecut, sau a trecut ca o pasăre mică, mică şi n-am văzut-o.

- Adinioarea, mi-ai zis că te simţi asa, mai bine.

- Da, dar durerea din suflet n-o sa dispara până nu-mi găsesc mama. Nu vreau să fiu fericit, vreau să mă întâlnesc cu mama. Îmi pare rău că povestea mea ţi-a alungat fericirea. Înainte de a da eu buzna, erai fericit ?

- Da, îmi fătase pisica ! Fiecare om cu povestea lui. Hai să o lăsăm pe a mea şi să vedem ce facem cu a ta.

- Eu nu vreau să vă stau pe cap, dacă puneţi anuntul în ziar, eu vă zic din nou bodaproste şi am plecat.

- Până să pleci, spune-mi: ce îţi aminteşti tu despre mama-ta ?

- Pănă în clasa a patra, mă vizita o femeie ... cam o dată pe lună ... nu mi-a zis: eu sunt mama ta! îmi aducea dulciuri , hainuţe, dar cel mai mult îmi plăcea cum mă pupa la plecare. Odata, a şi fost ultima vizită, plecând spre poarta internatului, a început să plângă, când a scos batista din poşetă i-a căzut un cartonaş maro. L-am ridicat, am fugit să i-l dau, dar când am ajuns în stradă maşina ei plecase.

- Nu a plâns ea degeaba … avea ceva pe suflet… să nu-mi spui că ai aruncat cartonaşul.

- Mult timp l-am ţinut ca pe o amintire, când îmi vena dorul de ea, mă uitam la cartonaş şi-l pupam. M-a văzut un coleg, mi l-a luat, făcându-mă de băşcălie : prostul ăsta pupă biletul de tren! Eu nu ştiam cum arată un bilet de tren.

- Daca memoria ta e bună, ai o şansă, mica, dar ai, să-ti găseşti mama.
Ce scria pe bilet ? Îţi aminteşti ?

- E mult de-atunci, Baia-Mare … Satu-Mare. Da sigur era Satu-Mare!

- Ce bine îmi venea acu, dacă cultivam o relaţie la o gazeta din acest oraş mai mare ca un sat !