UN AN NOU, 2022, MULT MAI BUN!

Fie ca Anul ce vine să vă aducă bunăstare în familie și pace în suflet! LA MULTI ANI!

Nimic nou sub soare!

,,DUDUIA”, AMANTA REGELUI CAROL II, ,,PIAZA REA” A ROMÂNIEI ŞI SERVICIUL EI DE INFORMAŢII

Elena Lupescu, figură principală a camarilei regale

Iuliu  Maniu  i-a cerut insistent lui Carol, după sosirea acestuia în ţară, atât prin V. Madgearu, cât şi personal, să rupă orice legătură cu Elena Lupescu şi să respecte Constituţia din 1923.  El a încercat să-l determine pe prinţ să nu admită  revenirea  în  ţară  a  Elenei  Lupescu  şi  să  fie  de  acord  cu  refacerea căsniciei  cu  principesa  Elena,  mama  lui  Mihai.  

Carol  nu  şi-a  luat  nici  un angajament  formal,  dar  a  continuat  consultările  cu  diferiţi  oameni  politici, printre care şi cu unii naţional-ţărănişti, care au fost de acord cu proclamarea sa 

ca rege. Neputând realiza un acord asupra constituţionalităţii problemei, Iuliu Maniu  şi-a  prezentat  demisia  în  seara  de  7  iunie  1930.  S-a  constituit  un  alt guvern naţional-ţărănesc, condus de Gh. Mironescu, care a realizat restauraţia din 8 iunie 1930. 

La 12 august 1930, Elena Lupescu revenea în ţară cu paşaport fals  (de altfel  şi  Carol revenise  în  România tot cu un paşaport fals).  Iuliu Maniu i-a cerut lui Carol al II-lea să ordone expulzarea ei peste graniţă, dar Carol a negat că ar avea cunoştinţă despre revenirea în ţară a Elenei Lupescu şi a cerut un răgaz de gândire. De fapt chiar regele o rechemase în ţară pe Elena Lupescu, iar cei  doi  s-au  înconjurat  de  o  camarilă  fără  scrupule  din  care  unii  urmăreau  o îmbogăţire  rapidă,  iar  alţii  erau  în  slujba  unor  interese  străine  ţării.  Personajul central al camarilei regale a fost Elena Lupescu, cunoscută în epocă prin apelativele „Duduia”, „Domniţa”, „Femeia Nefastă” sau „Geniul răului”. 

Între  anii  1934-1938  acest  grup  de  interese  a  pregătit  terenul  pentru instaurarea  dictaturii  regale,  fapt  confirmat  şi  de  existenţa  unui  serviciu  de informaţii  neoficial, condus de Ion Pitulescu, directorul Poștei, care avea misiunea  de  a  prezenta  toate  informaţiile  obţinute  nu  regelui  Carol,  ci  chiar Elenei Lupescu. 

Inspectoratul General al Jandarmeriei şi Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale aveau cunoştinţă despre existenţa structurii  care  o  informa  pe  Elena Lupescu în legătură cu activitatea unor personalităţi şi partide politice, precum și a unor publicaţii nemulţumite de influența  pe  care  ea  o  avea  asupra  regelui Carol al II-lea.

Un „raport informativ” de senzaţie

,,Unul dintre cele mai importante rapoarte transmise Elenei Lupescu, din data  de  1  decembrie  1934,  ajuns în posesia Poliţiei şi Jandarmeriei,  cuprindea informaţii despre personalităţile politice care luptau pentru înlăturarea Elenei Lupescu din viața regelui şi a tării. În partea a doua a raportului se făceau referiri la guvern şi la diferite partide politice din ţară potrivnice prezenţei Elenei Lupescu în preajma regelui Carol  al  II-lea.  Se analiza situaţia guvernului condus de Gh. Tătărăscu, modul de comportare  a  acestuia  faţă  de  rege  şi  de  Elena Lupescu,  precum  şi  „atitudinea ostilă”  a partidelor politice faţă de influenţele exercitate de aceasta asupra regelui. 

Ultima parte a raportului conţinea relatări cu privire la atitudinea „presei române”  faţă  de  Elena  Lupescu.  Se  preciza  că  toţi  gazetarii  de  seamă  erau pătrunşi  de  o  adâncă  repulsie  faţă  de  Elena  Lupescu,  supranumită  „geniul răului”. În raport se mai arăta că ziarele „Cuvântul”, „Calendarul” şi „Dacia” strângeau date pentru un material „senzaţional”  contra d-nei  Lupescu  ce  urma să fie publicat după ridicarea cenzurii şi a măsurilor excepţionale. 

Prezentăm mai jos conținutul acestui document: 

Înaltă Doamnă, 

În popor s-a încredinţat ideea că M. S. Regele are intenţiunea francă de a se despărţi de Dvs. Dar nu poate realiza acest lucru pe cale directă, din cauza  ameninţărilor  ce  Dvs.  exercitaţi  asupra  M.  Sale  bazată  pe  acte  ale trecutului,  care  n-ar conveni Suveranului să fie cunoscute, fiindcă atunci s-ar periclita existenţa Tronului Său. Totuşi se spune de către opinia publică că M. Sa va ajunge la realizarea acestui fapt pe cale indirectă prin intenţiunea ce are de a vă arunca în braţele lt. colonel adjutant Udereanu. 

Asupra acestui punct opinia publică vine cu date şi spune că D-stră l-aţi vizitat acasă pe acest ofiţer şi că legătura Dvs. cu acesta ar avea ca rezultat o căsătorie pe care Suveranul o încurajază şi o doreşte. În afară de acest fapt pentru distrugerea legăturilor dintre M.S. Regele şi Dvs. lucrează şi Duşmanii Dvs.2 

Redăm mai jos din activitatea lor câteva fapte care denotă acest lucru. 

Domnul N. Titulescu - se dovedeşte din zi în zi că devine un element tot mai periculos M. Sale după cum vom arăta în altă parte a raportului de faţă şi D-sa continuă să constituie şi pentru Dvs. duşmanul de moarte. În surdină şi pe căi subtile lucrează la distrugerea Dvs. atât în ţară cât şi în străinătate. În ţară încurajează în mod direct şi indirect pe acei care duc campanii contra Dvs., întreţine spiritul clevetitor şi prin oamenii devotaţi D-sale  pe  care  căutăm să-i descoperim lansează ştirile cele mai defăimătoare la adresa Dvs. Prin „Biroul de Informaţii” din ţară care este sub directa conducere a D-lui Savel Rădulescu, cât şi prin intermediul altor birouri de informaţii despre care ne vom ocupa în altă 

parte  a  raportului,  spionează  orice  activitate  a  Dvs.,  iar  prin  „Intelligence Service of Romania” controlează toate legăturile Dvs. cu străinătatea. 

În ce priveşte relaţiunile intime cu M.S. Regele şi Dvs., ele îi sunt făcute cunoscute de către însuşi Mareşalul Palatului, aşa după cum s-a putut constata din filajul telefonic făcut. În străinatate, Dl. Titulescu finanţează toate ştirile ce apar în legătură cu Dvs. Avem indicaţiuni precise de la persoane care sunt în legătură cu Dsa. şi  Dl.  Puiu  Dumitrescu,  cu  apariţia  romanului  despre  care  a  vorbit  ziarul 

„Daily Mail” ce se va face în „People” va fi subvenţionată de Dl. Titulescu, în care  scop  D-sa  a şi luat contact cu scriitorul Maurice Lewis şi cu Dl. Barbu Ionescu şi cu Puiu Dumitrescu. 

În afară de cele de mai sus, vă aducem la cunoştinţă, Înaltă Doamnă, atât din convorbirile telefonice, pe care Dl. Titulescu le are atât în străinătate cât şi în ţară cu M.S. Regele cât şi din informaţiunile culese de noi, reiese că ori  de  câte  ori  Dsa.  ia  contact  cu  M.  Sa,  nu  pierde  din  vedere  de  a-i  atrage atenţiunea  asupra  dezastruoaselor  consecinţe  ce  ar  constitui  pentru  M.  Sa 

continuarea legăturilor cu Dvs. Dl.  Iuliu  Maniu  continuă şi Dsa. ca şi Dl. Titulescu să constituie unul din  cei mai înverşunaţi duşmani ai Dvs.  Activitatea sa se limitează numai în ţară. Ca şi Dl. Titulescu îşi are constituit un „Birou de informațiuni” din care fac parte în  mod absolut  secret  mai mulţi ziarişti  din  care dăm numele lui Fermo (Universul) cât şi câţiva devotaţi puşi în legătură cu Comandamentul Gărzilor Maniste din Bucureşti, domnul Templea şi cu secretarul particular al domnului Maniu, domnul Petrescu, care stă în mod continuu în Bucureşti, în vederea acestui scop. Atât  din  filajul  telefonic  cât  şi  din  informaţiunile  culese  din  filajul scrisorilor, dintre care v-am înaintat unele copii fotografice, rezultă că domnia sa se interesează în modul cel mai amănunţit despre tot ceea ce face „doamna Lupescu”.

 Pentru  exemplificare  vă  relatăm  convorbirea  telefonică  dintre domnia sa  şi domnul Madgearu avută în ziua de 23 noiembrie 1934. 

„Ce mai e nou cu şeful de Stat Major? Am auzit că este în Străinătate”. 

„Nu e încă aicea, şi e încă tare pe poziţie”, a fost răspunsul. 

Atunci domnul Maniu a ripostat: „Se va isprăvi odată şi cu asta”. 

Din  activitatea  sa  se  constată  că  încearcă  atât  personal  cât  şi  prin persoane  înregimentate  în  gărzile  maniste  să  revolte  spiritele  contra  Dvs.  pregătind astfel drumul spre un atentat, pe care domnia sa doreşte ca poporul să-1 săvârşească asupra Dvs. 

Dl Tiancu-Iaşi, deşi a încetat deocamdată activitatea dusă în comun cu Doctorul  Gerota,  Dr.  Gomoiu  şi  Generalul  Bădulescu,  prin  sistemul manifestelor incendiare, nu încetează totuşi activitatea contra Dvs. A adoptat încă  un  alt  mijloc  de  defăimare,  la  întrunirile  partidului,  la  şedinţele 

Comitetului Capitalei, în familii, la Academia de înalte Studii Comerciale, unde îşi are catedra în mijlocul prietenilor şi al cunoscuţilor, nu pierde ocazia de a face aluzii la „Domnița”, „Duduia” sau „Femeia nefastă”. În domnia sa clocoteşte mânia ce o poartă de atâta timp şi contribuie la dezvoltarea spiritului de atentat contra Dvs. Generalul  N.  Bădulescu, pe  lângă  că  este  duşman  neîmpăcat  al Majestăţii  Sale, continuă să fie şi pentru Dvs. un adversar gata oricând să-şi pună viaţa în joc pentru a vă înlătura ajungând chiar până la atentate. La întrunirea „Averească” de la Iaşi din 16 noiembrie 1934 v-a  atacat  sub  titlul de  „Femeie  Galantă”  care  influenţează  pe  conducătorul  ce  iroseşte  o moştenire atât de frumoasă lăsată de M. Sa Regele  Ferdinand, iar în şedinţa Comitetului intim al partidului din 13 noiembrie 1934 a propus ca Mareşalul Averescu să se prezinte M. Sale şi să ceară categoric ca să se despartă de Dvs. 

Domnul Grigore Filipescu şi Dl. Virgil Madgearu au devenit duşmanii Dvs.  prin domnul Iuliu Maniu. Aceştia constituie noii pivoţi puternici pe care domnul Maniu se sprijină în ţară pentru distrugerea Dvs. În ceea ce priveşte însă pe domnul Grigore Filipescu, D. Sa se deosebeşte de ceilalţi duşmani ai 

Dvs. prin felul de luptă deschisă ce o duce la toate ocaziunile. D. Sa a instituit în Palatul Telefoanelor un serviciu de filaj cu ajutorul căruia urmăreşte orice activitate a M. Sale Regelui şi a Dvs., activitate ce o comunică  imediat  D.  Iuliu  Maniu  şi  domnului  Titulescu.  E  un  duşman periculos,  care  poate  fi  însă  contracarat  din  cauza  luptei  deschise  ce  o practică. 

Dl. Nae Ionescu, sosit  în  ţară  abia  de  câteva  zile  din  călătoria întreprinsă în Germania şi Elveţia, a reluat relaţiunile cu Garda de Fier şi în special  cu  acei  fruntaşi  care  au  manifestat  din  totdeauna  sentimentul  de antipatie, întotdeauna faţă de Dvs. Din filajul telefonic şi din informaţiunile culese rezultă că D. Sa caută să contracareze o apropiere pe care aţi reuşit să o  faceţi  cu  unele  căpetenii  ale  gardiştilor,  împingând  acest  lucru  până  la naşterea ideii de a suprima acele căpetenii, care menţin încă contactul cu Dvs. în mod direct sau indirect. Se observă la D. Nae Ionescu o vie dorinţă  de a se apropia  de  M.  Sa  Regele.  

Sub  acest  raport  ziaristul  Nestor,  unul  dintre  intimii colaboratori ai ziarului „Cuvântul” şi al D-lui Nae lonescu spune categoric că această apropiere se va efectua prin ajutorul dat chiar de M. Sa Regina Maria şi Prinţul Nicolae. Suntem informaţi că odată cu vizita sa în străinătate a luat contact cu Puiu Dumitrescu, punând la cale editarea unei broşuri în ţară care să trateze felul Dvs. de viaţă, atât anterior cunoaşterii Prinţului Carol, cât şi după aceea... 

 Dl.  Nae  Ionescu continuă să constituie pentru  Dvs. duşmanul care colaborează la opera de asasinat ce se pregăteşte în ţară contra Dvs. Dl.  Eugen  Cristescu,  deşi  plecat  de  la  Siguranţa  Generală  în  urma intervenţiei Dvs., continuă să constituie  unul  din  cele  mai  serioase  elemente. 

Din filajul telefonic cât şi din supravegherea ce se execută asupra persoanei şi activităţii sale, rezultă că îşi continuă acţiunea de spionaj ce o exercita când era la Siguranţa Generală. Are o mulţime de legături şi foarte mulţi informatori ai Siguranţei care îi procură o serie de informaţiuni. 

Deşi de atâta vreme nu mai e în „Siguranţă”, totuşi prietenii pe care a ştiut să şi-i formeze şi o serie de devotaţi îi sunt instrumente informative de mare valoare.  Dl.  Cristescu a realizat un adevărat Birou de spionaj relativ la M. Sa Regele şi Dvs. în favoarea partidului Naţional Ţărănesc, cu care întreţine cea mai strânsă legătură prin dl. Armand Călinescu şi în favoarea d-lui Titulescu, în speranţa că prin duşmanii Dvs. şi prin partidul Naţional Ţărănesc va putea să revină cel puţin la postul avut la Siguranţă. 

Suntem de asemenea informaţi că D. Sa caută, prin dl. Titulescu, să schimbe părerea M. Sale că ar fi lucrat vreodată potrivnic M. Sale. În acest scop strânge tot felul de date cu privire la Dvs., care 

sunt făcute cunoscut M. Sale Regelui prin Dl. Titulescu. 

În afară de persoanele mai sus arătate, în popor mai sunt şi alţii care întreţin acest spirit de duşmănie contra Dvs., ceea ce trebuie luat în consideraţie este  faptul că şi anumite instituţii de stat cât şi câteva asociaţii luptă pentru înlăturarea Dvs. din viaţa Regelui şi a ţării. Astfel, Siguranța Generală a Statului se ocupă în mod deosebit cu strângerea tuturor informaţiilor privind felul Dvs. de comportare,  informaţii  care  sunt  aduse  la  cunoştinţa  M.  Sale  prin  rapoarte săptămânale. Aici e cazul să vă aducem la cunoştinţă, Înaltă Doamnă, că aţi fost înşelată prin felul cum a fost schimbată Direcţiunea Generală a Siguranţei. Dl. Stăncescu,  actualul  director  general al acestei instituţii e departe, de  a fi omul cerinţelor şi al obligaţiunilor ce îi revin, mai ales în ceea ce vă priveşte pe Dvs., căci D. Sa nu va putea fi niciodată unul din acei devotaţi   necesari la o asemenea instituţie.  În plus nici până azi Siguranţa nu a fost curăţată de „pigmenţii naţional-ţărănişti”. 

„Cultul Patriei”  care de la venirea la putere a Partidului Liberal îşi încetase aproape orice activitate de defăimare a Dvs. prin Generalii Dragu, Rădescu,  Diaconescu  etc.,  caută  în  surdină  să  rănească  spiritul  de  revoltă contra Dvs. Suntem informaţi că imediat după sărbători  vor întreprinde un turneu în ţară având ca scop făţiş propaganda politică, iar ca scop subsidiar aţâţarea maselor contra Dvs.  

„Uniunea  Ofițerilor  de  Rezervă”  condusă  de  Dl.  Dr.  Gomoiu,  acel devotat exaltat al principesei mamă Elena, se agită şi ea din nou, în surdină deocamdată. Avem informaţiuni precise că la Dr. Gomoiu acasă au loc şedinţe la care  participă  mai  rar  şi  Dr.  Gerota  şi  în  mod  deosebit  Dnii.  Bibancu,  Dr. Paulian, Av. Costăchel Sturza, Lt. colonel Băgulescu şi alţii care discută asupra planului de înlăturare a Dvs. Tot în casa D-lui  Gomoiu  se  întocmesc  diferite rapoarte informative relativ la starea de lucruri între M. Sa şi Dvs. care sunt trimise principesei Mame Elena prin intermediul Legaţiilor Italiene şi Engleze. 

Guvernul Tătărăscu,  născut  din  voinţa  Dvs., după  asasinarea  celui mai temut duşman al Dvs. I.G. Duca, are o comportare mai ales în ultimul timp,  stranie  şi  care  se  depărtează  de  aşteptările  ce  v-aţi manifestat. În documentarea acestor informaţiuni vă aducem la cunoştinţă că între partid şi guvernul  Tătărăscu  continuă  să  existe  un  complect  dezacord  născut  din divergenţa de principii politice cât şi din cauza anumitor obligaţiuni pe care oricât  s-ar  strădui Dl. Tătărăscu să le realizeze faţă de Dvs. şi faţă de M. Sa Regele  nu-i va fi cu putinţă. Problema vechii practici constituţionale pe carebătrânii  liberali  vor  să  o  întroneze  pentru  aşa-zisul  prestigiu  al  Partidului Naţional Liberal, constituie pentru M. Sa Regele şi mai ales pentru Dvs. arma periculoasă  care  trebuie  împiedicată  cu  orice  preţ. 

 În  ceea  ce  priveşte comportarea personală a Dl. Tătărăscu, D. Sa a ajuns în faţa talerului cu 2 feţe. Una spune şi promite M. Sale Regelui şi cu totul altceva e nevoit să facă. Nu se poate pune bază pe sinceritatea afirmaţiilor şi obligaţiunilor ce le ia faţă de M. Sa şi faţă de Dvs. În ceea ce priveşte pe ceilalţi domni miniştri, din informaţiunile  ce  le  avem  putem  afirma  că  în  afară  de  activitatea  Dl. Franasovici, nici unul dintre ei nu este sincer faţă de Dvs.   Până  şi Dl. Inculeţ, în care Dvs. aveţi atâta încredere se comportă într-o situaţie falsă. Deşi are posibilitatea să vă informeze asupra tuturor uneltirilor şi a clevetirilor ce se fac pe socoteala Dvs.,  nu  o  face,  D.  Sa  este  cu  toate acestea  devotat  M.  Sale  Regelui,  purtând  însă  în  suflet  aceeaşi  dorinţă  a majorităţii membrilor guvernului de a vă înlătura din viaţa Regelui şi a ţării. 

Cel care întreţine spiritul actual al guvernului faţă de Dvs. este tot duşmanul Dvs.  de  moarte  Dl.  Titulescu,  cu  toată  strădania  Dl.  Franasovici  de  a-1 înlătura pe acest om din viaţa politică a ţării şi a Partidului Liberal. Totuşi el rămâne tare pe poziţia  politică ce deţine, dată  fiind  preponderenţa  politicii externe,  pe  care şi-a câştigat-o cu concursul Franţei pe care o serveşte mai mult decât pe ţara sa, numai ca să se poată menţine pe poziţie. M. Sa Regele e convins că acest om a devenit un pericol pentru M. Sa şi deşi se străduieşte ca să diminueze, cel puţin puterea acestui om, totul este zadarnic fiindcă forţa politică din ţară este prizoniera Dl. Titulescu. 

 Partidul poporului, din punct de vedere politic constituie pentru M. Sa şi pentru  Dvs.  acelaşi  duşman  din  trecut.  Acest  partid  încearcă  să  realizeze criteriile politice preconizate de Mareşalul Averescu printr-o apropiată mişcare violentă  care  să  conducă  la  instaurarea  unui  regim  dictatorial.  Partidul poporului nu prezintă nici un pericol prin numărul de membrii ci prin ideile revoluţionare ce le propagă în popor contra M. Sale şi în special contra Dvs. 

Suntem  de  părere  că  ar  trebui  să  se  păşească  la  o  apropiere  a Mareşalului Averescu atât de către M. Sa Regele cât şi de Dvs. având în vedere ca  scop  principal,  că  acest  partid  este  cel  mai  neîmpăcat  duşman  al  Dl. Titulescu, pe care-1 veţi putea înlătura din calea Dvs. mult mai uşor cu ajutorul acestui partid. 

Partidul Naţional Ţărănesc  continuă să fie divizat în aceleaşi 3 grupe distincte, datorită constituţionalismului Dl. Maniu, ideile de stat ţărănesc ale Dl. Mihalache, cât şi a sentimentelor preconizate faţă de coroană de aşa-zisul grup Vaida. 

Vă aducem la cunoştină, Înaltă Doamnă, între devotaţii grupului Vaida, nu mai puteţi conta decât numai pe domnii Mirto, Potârcă şi Gusti. În ceea ce priveşte pe Dl. Vaida, domnia sa, ca toţi fruntaşii partidului Naţional Ţărănesc,  e  gata  oricând  să  se  alăture  duşmanilor  ce  vă  vor  pieirea. 

Divergenţa  cea  mai  mare  însă  în  Partidul  Naţional  Ţărănesc  o  formează „problema Skoda”, care în ultimul moment a creat disensiuni grave. Din acest punct de vedere se observă că Dl. Iuliu Maniu vrea să-i dea acesteia o turnură care să lovească în familia regală şi în special în Dvs

 A reuşit până în prezent să nască în popor credinţa mai ales în Ardeal şi Banat, că afacerea Skoda este o afacere regală, înscenare regală în urma unei sugestii din partea Dvs. spre a compromite pe Dl. Maniu şi apoi Partidul Naţional Ţărănesc care a devenit un duşman al Dvs. şi un adversar al practicii constituţionale a M. Sale. Dl. Iuliu Maniu  se  străduieşte  să  impună  acest  criteriu  întregului  partid  deşi deocamdată pare irealizabil acest fapt datorită rezervei Dl. Vaida care îşi ia răspunderea în afacerea Skoda numai în ce priveşte guvernarea cât şi atitudinii Dl. Mihalache, care nu poate accepta să târască partidul într-un  conflict  cu Coroana  pe  această  temă.  Totuşi  până  la  sfârşit  Dl.  Iuliu  Maniu  va  ieşi învingător datorită faptului  că autoritatea de preşedinte a Dlui. Mihalache a slăbit foarte mult în special în timpul din urmă de când majoritatea fruntaşilor de seamă din partid în cap cu Dl. Madgearu s-au ataşat atât de mult de Dl. Iuliu Maniu, căzându-se  pe  unanim  de  acord  asupra  faptului  de  a  se  continua din ce în ce mai temeinic să pună la izbândă campania contra Dvs. 

Vă aducem la cunoştinţă că atacul Dl. Maniu contra M. Sale Regelui şi în special contra guvernului în „chestiunea Skoda” îşi va avea debutul chiar în actuala sesiune parlamentară,  adică  nu  cu  ocazia  discuţiei  la  Mesaj,  atunci  la  discuţiunile asupra  raportului  comisiunei  de  anchetă  parlamentară  în  afacerea  Skoda. 

Asupra acestei chestiuni facem investigaţiuni printre omenii de încredere ai Dl. Maniu şi Mihalache pentru a stabili punctele principale ale atacului ce va avea loc  la  Cameră.  Trecând  peste  această  parte  care  frământă  în  mod  serios partidul Naţ. Ţărănesc vă aducem la cunoştinţă că se fac pregătiri mari pentru începerea  campaniei  de  răsturnare  a  guvernului  Tătărăscu.  „Biroul  de Informaţii” al partidului este condus de Dl. Armand Călinescu şi are o foarte rodnică activitate. Nu există departamente, instituţiuni de Stat sau om politic în jurul  lui  căruia  să  nu  i  se  facă  cele  mai  subtile  încercări  de  a  obţine informaţiuni. Toate aceste informaţiuni întocmite în rapoarte săptămânale sunt discutate de conducerea partidului şi în acelaşi timp ele sunt comunicate Dlor. Titulescu şi Maniu. 

Referitor la legăturile dintre Dl. Titulescu şi Partidul Naţ. Ţărănesc vă 

facem cunoscut că ele sunt atât de înaintate încât ne dau dreptul să afirmăm că duşmanul de moarte face parte integrantă din Partidul Naţ. Ţărănesc. Acest partid  constituie  într-adevăr  un  pivot  puternic  al  lui  Titulescu  în  politica internă, de care de altfel acesta şi face uz în toate maşinaţiunile sale din ţară. 

Datorită acestui fapt Part. Naţ. Ţărănesc devine din zi în zi o primejdie tot mai mare pentru Dvs. şi pentru sistemul de guvernare al M. Sale. În ce priveşte celelalte grupări şi partide politice putem afirma că deşi îşi manifestă o atitudine făţişă în legătură cu activitatea Dvs. totuşi în surdină sunt contra Dvs. în special partidul conservator de sub preşedinţia Dlui. Gr. Filipescu  s-a raliat complectamente tezei susţinută de Dl. Maniu şi vă putem aduce  la cunoştinţă că această grupare devine din ce în ce mai primejdioasă persoanei Dv. LANC, prin şeful ei, Dl. Ioan Cuza, continuă să rămână pe vechiul plan. 

Blocul cetăţenesc al Dlui. Gr. Forju datorită măsurilor excepţionale ce le avem azi şi în special energicei măsuri luată de Dl. Col. Gabriel Marinescu şi-au încetat activitatea. Micile excepţii ce se fac la reuniunile familiare sunt inofensive. 

Faptul  principal  însă  care  se  produce  în  zilele  de  zi  îl  constituie (opoziția, n.n.) pe cât de discretă pe atât  de hotărâtă şi eficace din rândurile Gărzii de Fier. Cu toată apropierea ce aţi reuşit a realiza pe lângă Corneliu Codreanu, vă aducem la cunoştinţă că Moţa, preotul Dumitrescu şi Voicu luptă pentru ca să renască în mijlocul Gărzii de Fier acelaşi vechi spirit de duşmănie contra dvs. La acest fapt contribuie foarte mult următoarele două motive:

 - (A) Dl. Codreanu în dorinţa de a-şi reface Garda de Fier caută un pedestal politic şi se pare că este pe punctul de a-i găsi în Partidul Poporului sau Agrar. 

- (B) Dl. Mihai Stelescu caută recucerirea terenului pierdut şi în acest  scop sădeşte în  rândurile  gardiştilor  ideea  că  depărtarea  sa  de  Corneliu  Codreanu  s-a realizat  numai  datorită  maşinaţiunilor  Dvs.,  susţinând  că  numai  Dvs.  aveţi interesul de a destrăma orice formaţiune naţionalistă din ţară. Datorită acestor lucruri  studenţimea  a  început  să  se  agite  din  nou  contra  Dvs.,  spiritele clocotesc şi ele sunt cultivate de câtre teoriile dezvoltate de către duşmanii Dvs. Titulescu, Maniu şi Trancu-Iaşi etc. 

Vă  mai  aducem  la  cunoştinţă  că  I.P.S.  Sa  Patriarhul  Miron  Cristea contribuie şi sfinţia Sa la dezvoltarea acestui spirit de duşmănie contra Dvs. Asupra acestei împrejurări precum şi asupra problemei Gărzii de Fier vom veni în curând cu un nou şi detailat raport”. 

Sursa: VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 45, martie – mai 2021  

Despre stramosii nostri geti

 1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”

2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.

3. Homer: „Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”

4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste:

„Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vinde la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”.

Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!

5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”

6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”

7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: „Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani).

8. Alfred Hofmann 1820 – în Istoria Pământului: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.

9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A.- Civilizaţie şi Cultură: „România este vatra a ceea ce am numitVechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”

10. Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”

11. Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”

12. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”.

13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”

14. William Schiller – arheolog american: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”.

15. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.

16. Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”.

17. Universitatea din Cambridge:

– În mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;

– Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav;

– VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.

18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”.

19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.

20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: „Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”.

21. Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa… fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”.

22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”.

23. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.

24. Bocignolli (1524): „Rumunii despre care am spus că sunt daci”.

25. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.

26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.

27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”.

28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): „Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”.

29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”.

30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”.

31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”.

32. Leibnitz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”.

33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers!

Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.

34. Daniel Ruzo (1968): „Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”.

35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): „Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”

36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”

37. Paul Mac Kendrick: „Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”. „Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.” „Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali).

38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi, 1995): „Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.

39. Robert Ballard (explorator, 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman.

40. Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae): „În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”.

41. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller: „Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.

42. Clement Alexandrinul (Stromatele): „În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”.

43. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): „Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”.

44. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia): „Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”.

45. Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879): „… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunarea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.

46. Jean Laumonier (în cartea „La nationalite francaise”, Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”.

47. Andre le Fevre (în lucrarea „Les races et les langues”, Paris 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia pâna în Armric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi… populaţii care vorbeau dialecte indo-europene”.

48. Împăratul Iosif al II-lea: „Aceşti bieţi supuşi rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevar de plâns…”

https://limbaromana.org/revista/argument-la-dic%C8%9Bionarul-etimologic-al-limbii-romane/

Marea izbândă de la... Arcul de Triumf

 Un articol de pe site-ul politica-dezastrului.ro

Praful deșertului peste deșărtăciunea discursului

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, nu este o excepție, în fapt este definiția individului care simte că-i scapă situația de sub control și speră că un gard vopsit acoperă putregaiul din interior. Încercarea disperată de  cosmetizare a propriei imagini maculează momente simbolice și vulnerabilizează imaginea unei Armate total dezamăgită de cel care a fost, cândva, în fruntea ei. Un general, propulsat în carieră prin mijloace oculte, trecut prin Irak și Afganistan, dar „legendat” cu documentare mincinoase și bătălii inexistente, sfârșește lamentabil în malaxorul politicii. O ieșire din scenă demnă de un politruc, un ofițer care a folosit haina militară exclusiv în interes personal și care, dacă și-ar fi început cariera la începutul anilor ’80, în mod cert ar fi fost secretar de partid. De altfel, Ciucă nu amintește niciodată cum a devenit membru al Partidului Comunist sau aplecarea lui către doctrina socialistă, din perioada în care PSD-ul îi netezea cariera militară. Memoria și recunoștința ariviștilor politici este foarte scurtă, dar întreaga carieră a generalului Ciucă se datorează PSD. Într-un singur an, 2014, cu Ponta prim ministru și Dușa la Apărare, „legenda de la Nasiriah” a ocupat, succesiv, funcțiile de  şef al Statului Major al Forţelor Terestre, locţiitor și apoi şef al Statului Major General.

Experiența muncii de partid din perioada antedecembristă se dovedește utilă astăzi. Generalul, ajuns ministru, s-a ancorat politic, iar paradele și interviurile-simulacru sunt prilej de apariții în mass media și ocazii cu care încearcă să-și spele obrazul. Din păcate pentru el, Ionică Ciucă nu înțelege perioada diferită pe care o traversăm. De exemplu, accesul la informații  este incomparabil superior și determinant în formarea opiniei publice, un element fundamental diferit față de perioada în care se iniția tânărul Ciucă în tainele muncii de partid. 

Am avut „săptămâna Ciucă la TV”. Începută duminică la emisiunea ProPatria (transformată în „Ciucă laudatio”) a continuat cu apariții la diferite televiziuni și, iarăși, la TVR. Exprimarea greoaie cu multe întreruperi și impotența construirii unui discurs care să transmită un mesaj coerent, coroborate cu lipsa proprietății termenilor și confuzii ale unor noțiuni de bază, fac din prezența media a lui Ciucă sursă de supliciu pentru moderatori. Aparițiile sale la emisiuni televizate sunt adevărate provocări intelectuale pentru cei care au inconștiența să le urmărească. „Dacă nu ești cuminte vei urmări 30 de minute o emisiune cu Nicușor vorbind despre armată”, ar fi un moment terifiant pentru preșcolari. „I-am spus o sintagmă: ținută”, „slot de timp” sau „proces a la long” sunt exemple din exprimarea unui ministru care se simte stingher vorbind limba română sau, în absența unui vocabular generos, o mixează cu „pulberea” de engleză pe care reclamă că o cunoaște.  Nu răspunde niciodată întrebărilor concrete despre înzestrare, obosește după 15 minute de dezbatere și se refugiază în reprize de hăhăială pentru a-și ascunde limitele. Nimic despre corvete și alte escadrile F16, nimic despre elicoptere sau despre cum achizițiile noastre sunt toate orientate către industria americană.  

Cadou pentru clanul de la putere: o paradă militară

Am fost, zilele trecute, martorii unei parade militare inutile. Una anunțată arogant pe pagina de FB a MApN. „V-ați săturat să mergeți iarna la Arcul de Triumf pentru a-i vedea pe militari defilând? Ei bine, aveți ocazia de a-i admira și vara!” „Ei bine”... asta era problema poporului nostru, scuipat zilnic de către politicieni! Românii erau „sătui” să tot asiste la defilarea militarilor iarna, așa că a venit Ciucă și a pus de o defilare și vara. E OK! Noi toți ne cam „săturasem” să sărbătorească americanii și francezii în iulie, de ce n-am face și noi asta? Adevărul este că suntem singura țară dintre cele 65 participante, în diferite perioade, la efortul coaliției în Afganistan, care a organizat o parada militară după încheierea misiunii.

Continuare: aici 

https://politica-dezastrului.ro/articol/generalul-svejk-si-batalia-de-la-arcul-de-triumf-1148

Pamela a aterizat la Turda

 Pamela Roussos Raţiu, fosta soţie a celebrului Demis Roussos, măritată cu fiul lui Ion Raţiu, Indrei, este cel mai exotic personaj din Turda. Până să se stabilească în micul oraş din Ardeal, unde transformă, acum, o fostă fabrică de bere într-un spaţiu comunitar, Pamela a trăit în Beverly Hills, Manhatan, Londra, Paris, a defilat pe marile podiumuri ale lumii, a condus afacerile unor miliardari şi a primit o medalie din partea Regelui MIHAI I.

                    

„La vârste diferite faci lucruri diferite. Muncesc de 10 ani la Turda şi la această vârstă mi se potriveşte ca o mănuşă. Eu am avut o viaţă norocoasă şi variată şi sunt într-o perioadă în care e bine să şi dau înapoi”, a explicat, sinceră şi zâmbitoare, Pamela Raţiu (66 de ani) motivele pentru care trăieşte în micul orăşel ardelean. 

După o viaţă tumultoasă trăită în New York, Londra, Paris şi după o căsătorie de 10 ani cu celebrul cântăreţ Demis Roussos, în 2004, Pamela s-a căsătorit cu fiul cel mare al lui Ion Raţiu, Indrei, şi s-a mutat în Turda. Ea coordonează mai multe proiecte ale familiei Raţiu în România, în aceste zile concentrându-se pe transformarea unei vechi fabrici de bere din orăşelul ardelean, declarată patrimoniu industrial, în spaţiu comunitar. 

 

Ce faci cu o fabrică de bere din secolul XIX

 

„Fabrica a fost cumpărată acum 10 ani şi s-a dorit transformarea ei în mall, ceea ce s-a dovedit a nu fi o idee bună, întrucât locuitorii din Turda nu au puterea de cumpărare necesară pentru o astfel de investiţie. Între timp, a venit criza economică şi proiectul a fost oprit. Eu am preluat administrarea proprietăţilor din Turda ale familiei în urmă cu doi ani şi fabrica mi-a plăcut extrem de mult. Clădirea, construită în mai multe etape în secolele XVIII - XIX e fascinantă din punct de vedere arhitectural”, povesteşte Pamela. Ea a renunţat  la ideea de a transforma fabrica în mall în favoarea deschiderii clădirii pentru comunitatea locală. Proiectul, care va fi finalizat în circa opt ani, prevede amenajarea mai multor obiective: un centru comunitar, o berărie cu terasă, un muzeu al berii, un hotel şi un centru de conferinţe şi, nu în ultimul rând, o fabrică de legume uscate. Clădirea şi terenul din jurul acesteia au circa două hectare. Proiectul pare megalomanic, dar Pamela, care e conştientă de corupţia din administraţie, spune, sigură pe ea: „Nu vreau să mă laud, dar nu încep ceva ce nu intenţionez să termin. Secretul reuşitelor mele este că ştiu foarte bine să mă vând, pentru că trebuie să ştii să te vinzi pe tine, înainte de a vinde un produs. Un alt secret e să observi ce se întâmplă în jurul tău, să faci un studiu temeinic înainte să începi ceva, să asculţi oamenii. Sunt foarte deschisă să primesc sfaturi şi să colaborez cu specialişti”, explică Pamela. Prima experienţă de manager a avut-o la 20 de ani, când a coordonat un salon de coafură din New York, deţinut de familia Rockefeller.

„Am avut în primul an o cifră de afaceri de 137.000 de dolari, ceea ce a fost extraordinar. Îmi amintesc că peste un an şi jumătate am plecat, dar Patrick Rockefeller a insistat să fiu adusă înapoi”, povesteşte femeia. 

 

 

Pamela a câştigat un proiect european de 1,4 milioane de euro

 

Primii paşi în realizarea proiectului au fost făcuţi.

„În luna septembrie se va inaugura Centrul comunitar format din două hale foarte mari, având o capacitate de 150 de persoane. Aici se vor pune în scenă piese de teatru, pentru că teatrul din localitate e deschis de două-trei ori pe an; se vor proiecta filme, pentru că oraşul nu are cinematograf; vom muta aici proiectele fundaţiei Raţiu precum clubul de dezbateri, atelierul de teatru, centrul de voluntariat; va fi un loc de întâlnire pentru tineri, pentru persoanele în vârstă, dar şi pentru tinerele mame; avem promisiuni cu privire la o donaţie de calculatoare pentru a face un centru de training IT pentru tineri”, explică Pamela. 

Până acuma, s-au investit 21.000 de euro şi pentru finalizarea proiectului mai e nevoie de 7.000 de euro. De asemenea, zilele trecute, în curtea fabricii a fost amenajată o scenă în aer liber, unde vor fi găzduite concerte, proiecţii de filme, teatru şi orice tip de eveniment comunitar la care pot participa maximum 200 de persoane. De asemenea, Pamela a câştigat o finanţare europeană de 1,4 milioane de euro pentru realizarea, tot aici, a unei fabrici de legume şi fructe uscate. În acest moment, ea negociază cu mai multe bănci împrumutul necesar investiţiei. 

Afaceri sociale

 

Pamela Raţiu a venit cu un concept foarte nou pentru ONG-urile din România: antreprenoriatul social. Aceasta înseamnă că pe lângă faptul că va amenaja în fabrică un centru comunitar, un muzeu al berii şi o zonă de concerte în aer liber, toate destinate locuitorilor de aici, în clădire vor funcţiona activităţi comerciale, cum ar fi o berărie sau un hotel, care să poată susţine financiar proiectele comunitare ale fundaţiei.

„E o idee total nouă în România.  Mi-a luat un an şi jumătate pentru a face echipa cu care lucrez să înţeleagă  ideea. Acum 6 luni, am făcut un atelier cu 19 ONG-uri din ţară despre antreprenoriatul social şi oamenii au respins ideea, motivând că o asociaţie trebuie să facă muncă pro bono. În SUA, Anglia sau Australia, majoritatea ONG-urilor fac antereprenoriat social demult şi au motive serioase: finanţările de la stat sunt tot mai mici şi e din ce în ce mai greu să găseşti corporaţii care finanţează, pentru că au propriile proiecte”, a detaliat preşedinta Fundaţiei Familiei Raţiu. 

Ea exemplifică arătând că şi Regina Angliei are magazin de suveniruri, din vânzarea cărora se susţin proiecte sociale. 

„Dacă vrei ca asociaţia ta să aibă o activitate pe termen lung, aceasta trebuie să fie sustenabilă. Mi se pare de bun simţ pentru că nu poţi cere constant bani”, arată Pamela. Dovada faptului că acest mecanism funcţionează este cafeneaua fundaţiei Raţiu din Turda - Papion: „La aproximativ un an de la deschidere, cafeneaua culturală a devenit o sursă de finanţare pentru fundaţie. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Pensiunea Raţiu de la Petreştii de Jos, realizată din fonduri europene”.  

„Dracula nu e un ambasador bun, ar tebui promovat Vlad Ţepeş”

 

Pamela Raţiu a lucrat mai mulţi ani în România, organizând vacanţe pentru expaţii care trăiau aici. 

Întrebată despre punctele forte ale turismului din ţară, Pamela a spus: „Peisajul românesc e unic. E apreciat de oameni precum Prinţul Charles, care vine aici de 17-18 ani. El e interesat de pajişti. Vine şi se uită ore întregi la pajişti”, spune, zâmbind, Pamela. 

„Un avantaj important e multiculturalitatea, aici existând o moştenire culturală foarte variată a românilor, sașilor, ungurilor, romilor. Aceasta se reflectă în bucătărie şi în tradiţiile care sunt absolut unice.  Acestea trebuie să fie preţuite şi promovate. Ar trebui să se evite atracţii precum Dracula şi să fie promovată cultura originală. Dracula nu e un ambasador al Transivaniei, Vlad Ţepeş ar trebui promovat”, crede femeia. 

Când este întrebată de străini unde locuieşte, Pamela le răspunde: „În Transilvania, pentru că sună foarte romantic. Oamenii nu ştiu sigur unde e, dar li se pare interesant. Acum câţiva ani, de Revelion, eram în Elveţia şi treceam printr-o piaţă. Întrucât eram îmbrăcată cu o capă din blană foarte spectaculoasă, paparazzi erau în delir. <<De unde eşti?>>, m-au întrebat. <<Din Transilvania>>, le-am răspuns. <<De unde ai haina aceasta?>> << A fost făcută în Transilvania, pentru că în Transilvania, aşa ne îmbrăcăm>>. M-am distrat cu ei”, spune, râzând, fosta vedetă. 

 

De la Londra la Turda

 

Pamela Raţiu spune că-i place viaţa la Turda.

„E unul dintre cele mai frumoase oraşe din România, are istorie, are o arhitectură interesantă, sunt multe biserici, mina de sare. Cel mai mult îmi place munca pe care o fac aici, care mi-a dat posibilitatea să întâlnesc mulţi oameni interesanţi. De asemenea, îmi place faptul că echipa de la fundaţie e ca o mare familie”, explică soţia lui Indrei Raţiu. 

Ea spune că nu-i lipseşte viaţa din marile metropole. 

„Acum patru ani, m-am întors în Manhattan, care era pentru  mine, la 20 de ani, locul ideal. Nu-mi puteam imagina să trăiesc altundeva. Dar acum, mi se pare schimbat, murdar, nesigur, n-aş vrea să trăiesc acolo. Nici la Londra nu aş locui, deşi îmi place foarte mult. Londra pe care o cunosc eu e alta, nu e aşa de agitată”, rememorează Pamela. 

Ea călătoreşte foarte mult, aproape în fiecare lună fiind plecată din ţară: „La fiecare două luni, mă duc la Londra, în Elveţia merg destul de des, la Washington merg anual. Săptămâna viitoare mă duc la Budapesta să văd expoziţia Toulouse-Lautrec. Nu mă plicitisesc niciodată”. 

Femeia spune că întotdeauna i-a plăcut să trăiască la în zona rurală: „Când eram căsătorită cu Demis Roussos m-am mutat într-un sat din Peloponez. Îmi place la ţară. Avem o proprietate la Petreştii de Jos, lângă Turda, unde fac naveta”. 

Ea are o viaţă liniştită la Turda, dar şi foarte activă. Îşi bea cafeaua în grădină, are câini, pisici, papagali. Are prieteni buni la care merge la cină, este clientă fidelă a unui magazin Plafar din Turda, dar şi a Muzeului de Istorie, despre care are numai cuvinte de laudă. Cu toate acestea, săptămâna ei de muncă este de şapte zile şi dacă dimineaţa începe la Turda, se poate termina la Londra sau la Paris. „Mă simt bine la Turda, altfel n-aş sta aici”, concluzionează Pamela. 

Colegă cu Robert de Niro şi cu Liza Minelli 

 

Pamela Roussos Raţiu s-a născut în Los Angeles, California, în 1948, familia ei având origini irlandeze, belgiene, germane şi chinezeşti. Mama ei a lucrat în domeniul management-ului hotelier, în timp ce tatăl ei a fost un fermier în Texas. Pamela a fost crescută de bunici în Beverly Hills, Springfield Missouri şi St. Petersburg - Florida. A studiat vioara, la 12 ani obţinând o bursă la Universitatea de Stat din Florida şi apoi s-a înscris la Conservatorul din Cincinnati. La 19 ani, Pamela s-a decis să se mute în Manhattan şi a luat lecţii de teatru de la celebra Stella Adler, fiind colegă cu Robert de Niro. După câţiva ani, s-a mutat la Londra, unde a fost model pentru numeroşi designeri britanici şi europeni. În această perioadă a vieţii a lucrat cu vedete precum Andy Warhol, Liza Minelli, Sylvana Mangano sau Lauren Bacall. 

 

Bărbaţii din viaţa ei: Demis Roussos şi Indrei Raţiu

 

„Am învăţat să cânt la vioară timp de 12 ani şi am învăţat să joc în filme. Am încercat multe lucruri, pot spune că am testat mai multe chestii ca să aflu că nu sunt pentru mine. Baza activităţii mele a fost, totuşi, moda, am lucrat ani întregi în modă. Acum, singura legătură pe care o mai am cu moda e shopping-ul”, spune, zâmbind, fostul model. 

În 1983, Pamela l-a întâlnit pe Demis Roussos, cu care s-a căsătorit. Ei au fost împreună timp de 10 ani şi au rămas buni prieteni. În această perioadă, ea a lucrat ca PR al cântăreţului.

In 2004, s-a căsătorit cu Indrei Raţiu (fiul lui Ion Raţiu) şi s-a mutat la Turda, unde se ocupă de proiectele familiei. Este director executiv al Fundaţiei Caritabile a familiei Raţiu, administrator al Turda Development, iniţiator şi coordonator al proiectului hotelier „Ratz de Nagylak”, preşedinte al Asociaţiei Transilvania Fest, membru al consiliului director al Centrului Raţiu pentru Democraţie (CRD),  preşedinte al filialei din SUA a Fundaţiei Raţiu.

Ea a iniţit programul CRD de combatere a traficului de persoane „Nu e de vânzare - Alege pentru binele tău”, Clubul de Debate, Atelierul de Teatru şi Centrul de Voluntariat. 

Pamela Raţiu a primit Medalia „Regele MIHAI I pentru Loialitate”, în 2011.

EVO MORALES, un presedinte neafiliat unchiului Sam

  Eu, președintele Boliviei, răpit în Europa 

 La data de 2 iulie s-a produs unul dintre cele mai neobișnuite evenimente din istoria dreptului internațional: interzicerea survolului avionului prezidențial al statului Bolivia, pe deasupra teritoriului francez, spaniol, italian și portughez, culminând cu blocarea lui pe aeroportul din Viena timp de paisprezece ore. Câteva săptămâni mai târziu, acest atac asupra vieții membrilor unei delegații oficiale, comis de state considerate a fi democrate, care respectă legea, continuă să trezească indignare in rândul cetățenilor, a organizațiilor sociale și din partea multor persoane din toată lumea. Ce s-a întâmplat de fapt? Eram la Moscova și, cu câteva momente înainte de începerea întâlnirii cu dl. Vladimir Putin, un asistent m-a alertat cu privire la unele dificultăți tehnice: mai exact, imi era imposibil să merg în Portugalia (de la Moscova), așa cum fusese planificat inițial. Cu toate acestea, când s-a încheiat întâlnirea cu președintele rus, imi era deja clar că problema nu era de natură tehnică. Din La Paz, ministrul nostru pentru afaceri externe, domnul David Choquehuanca, reușește să organizeze o escală în Las Palmas de Gran Canaria, Spania și să valideze un nou plan de zbor. Totul părea să fie în ordine. Cu toate acestea, în timp ce eram în aer, colonelul de aviație Celiar Arispe, care conducea și grupul aerian prezidențial și care pilota în acea zi avionul, vine să mă vadă: „Parisul ne retrage autorizația de survol! Nu mai putem intra în spațiul aerian francez”. Surpriza lui era legată de preocuparea faptului că tocmai eram pe punctul de a trece pe desupra Hexagonului. Desigur, am putea încerca să ne întoarcem în Rusia, dar riscăm să rămânem fără kerosen. Prin urmare, colonelul Arispe a contactat turnul de control al aeroportului din Viena pentru a solicita autorizația de a efectua o aterizare de urgență. Dorim să mulțumim autorităților austriece pentru „unda verde” primită. Instalat într-un mic birou care mi-a fost pus la dispoziție la aeroport, aflat în mijlocul unei discuții cu vicepreședintele meu, dl Alvaro García Linera, și cu dl Choquehuanca, pentru a decide in privința următorilor pași, dar mai ales pentru a înțelege motivele deciziei francezilor, moment in care pilotul m-a informat că și Italia ne refuză intrarea în spațiul său aerian. În acel moment am primit o vizită a ambasadorului spaniol în Austria, dl Alberto Carnero, care imi spune că tocmai ce a fost aprobat un nou plan de zbor pentru Spania. Doar că, explică el, va trebui mai întâi să inspecteze avionul prezidențial. Este chiar o condiție sine qua non pentru plecarea noastră către Las Palmas din Gran Canaria. Când l-am întrebat care sunt motivele acestei cerințe, domnul Carnero menționează numele domnului Edward Snowden, angajat al unei companii americane, căreia Washingtonul îi subcontractase unele dintre activitățile sale de spionaj. I-am răspuns că îl cunosc pe dl. Snowden doar din ce am citit in presă. De asemenea, i-am amintit diplomatului spaniol, că țara mea respectă convențiile internaționale și în niciun caz nu căutam să extrădez pe cineva în Bolivia. Domnul Carnero era în contact permanent cu subsecretarul spaniol pentru afaceri externe, dl Rafael Mendívil Peydro, care îi cerea în mod evident să insiste. „Nu vei inspecta acest avion – a trebuit să mă impun. Dacă nu credeți ce vă spun, inseamnă că îl faceți mincinos pe președintele statului suveran Bolivia”. Diplomatul iese să ia instrucțiuni de la superiorii săi înainte de a reveni. Apoi mă roagă să-l invit să „bea o cafea” în avion. „Dar mă iei drept delincvent?”, îl întreb eu. „Dacă vrei să urci în acest avion, va trebui să o faci cu forța. Și nu voi opune rezistență unei operațiuni militare sau polițienești, pentru că nu-mi pot permite”. Cu siguranță că ambasadorul s-a speriat și a exclus opțiunea forței, nu fără să-mi spună că, în aceste condiții, nu va putea autoriza planul nostru de zbor. „La ora 9 dimineața vă vom spune dacă puteți sau nu să plecați. Până atunci vom discuta cu prietenii noștri”, îmi explică el. „Prieteni”?. „Dar cine sunt acești ‘prieteni’ din Spania, la care vă referiți? Franța și Italia, fără îndoială”. Refuză să-mi răspundă și se retrage… Profit de acest moment pentru a discuta cu președinta Argentinei, Cristina Fernández, un excelent avocat, care mă îndrumă în probleme juridice, precum și cu președinții Venezueleni și Ecuadorului, Nicolás Maduro și Rafael Correa, ambii foarte preocupați de soarta noastră. Președintele Correa mă sună înapoi de mai multe ori pe parcursul zilei pentru a verifica situația. Această solidaritate îmi dă putere. „Evo, nu au dreptul să-ți inspecteze avionul!”, îmi repeta. Știam că un avion prezidențial se bucură de același statut ca și ambasada. Acest sfat și sosirea ambasadorilor din Alianța Bolivariană pentru Popoarele Americii Noastre (ALBA) imi intăresc hotărârea de a rămâne ferm. Nu, nu vom oferi Spaniei sau oricărei alte țări – Statelor Unite cu atât mai puțin decât altora – satisfacția inspecției aeronavelor noastre. Ne vom apăra demnitatea, suveranitatea și onoarea țării noastre, măreața noastră patrie. Nu vom accepta niciodată acest șantaj. Ambasadorul Spaniei reapare. Îngrijorat și nervos, îmi spune că în sfârșit am toate autorizațiile și pot pleca. În cele din urmă, decolăm… Această interdicție de zbor decretată simultan de patru țări și coordonată de Agenția Centrală de Informații (CIA) împotriva unei țări suverane, cu singurul pretext că, probabil, îl transportam pe domnul Snowden, scoate la lumină greutatea politică a principalei puteri imperiale, Statele Unite.. Până pe 2 iulie (data sechestrării noastre), toată lumea ințelegea că statele au agenții de securitate pentru a-și proteja propriul teritoriu și populația. Dar Washingtonul a depășit limitele imaginabilului. Încălcând toate principiile bunei-credințe și convențiile internaționale, au transformat o parte a continentului european în teritoriu colonizat. O insultă adusă drepturilor omului, una dintre realizările Revoluției Franceze. Spiritul colonial care a condus la subjugarea mai multor țări în acest mod, demonstrează încă o dată că Imperiul nu tolerează limite – juridice, morale sau teritoriale. Acum este clar în ochii întregii lumi că, pentru o astfel de putere, orice lege poate fi încălcată, orice suveranitate violată, orice drept uman ignorat. Puterea Statelor Unite stă desigur, în forțele sale armate implicate în diferite războaie de invazie și susținute de un complex militar-industrial extraordinar. Etapele intervențiilor lor sunt bine cunoscute: după cuceririle militare, impunerea comerțului liber, o concepție singulară a democrației și, în cele din urmă, supunerea populației la voracitatea multinaționalelor. Mărcile de neșters ale imperialismului – fie el militar sau economic – au desfigurat Irakul, Afganistanul, Libia, Siria. Țări printre care unele au fost invadate sub suspiciunea că dețin arme de distrugere în masă sau adăpostesc organizații teroriste. Țări în care mii de oameni au fost uciși, fără ca Tribunalul Penal Internațional să fi luat vreo măsură. Dar puterea americană provine și din acțiuni subterane destinate răspândirii fricii, șantajului și intimidării. Printre rețetele pe care Washington le folosește cu ușurință pentru a-și menține statutul este și „pedeapsa exemplară”, în cel mai pur stil colonial, care a dus la reprimarea indienilor din Abya Yala. Acum se îndreaptă impotriva popoarelor care au decis să se elibereze, dar și asupra liderilor politici care au ales să guverneze pentru cei slabi. Memoria acestei politici de pedeapsă exemplară este încă vie în America Latină: gândiți-vă la loviturile de stat împotriva lui Hugo Chávez în Venezuela în 2002, împotriva președintelui Honduras, Manuel Zelaya, în 2009, împotriva dlui Correa în 2010, împotriva președintelui paraguayean Fernando Lugo în 2012 și, desigur, împotriva guvernului nostru în 2008, sub conducerea ambasadorului american în Bolivia, domnul Philip Goldberg. „Exemplul” este dat astfel încât nativii, muncitorii, țăranii, mișcările sociale să nu îndrăznească să ridice capul împotriva claselor dominante. „Exemplul” este dat pentru a-i îndoi pe cei care rezistă și a-i terorizează pe ceilalți. Dar un „exemplu” care îi face acum pe cei umili de pe acest continent și din lumea întregă să își dubleze efortul pentru unitate și a-și întări luptele. Atentatul căruia i-am fost victime dezvăluie cele două fațete ale aceleiași opresiuni, împotriva cărora popoarele au decis să se revolte: imperialismul și geamănul său politic și ideologic, colonialismul. Răpirea unui avion prezidențial și a echipajului său – pe care trebuia să le considerăm de neconceput în secolul XXI – ilustrează supraviețuirea unei forme de rasism în unele guverne europene. Pentru ei, indienii și procesele democratice sau revoluționare în care sunt angajați reprezintă obstacole în calea civilizației. Acest rasism se refugiază acum în aroganță și în cele mai ridicole explicații „tehnice” pentru a masca o decizie politică născută într-un birou de la Washington. Iată deci guverne care și-au pierdut chiar și capacitatea de a se recunoaște colonizate și care încearcă să protejeze reputația stăpânului lor. Cine spune imperiu spune colonii. După ce au ales să respecte ordinele primite, unele țări europene și-au confirmat statutul de țări supuse. Natura colonială a relației dintre Statele Unite și Europa a devenit mai puternică de la atacurile din 11 septembrie 2001 și a fost dezvăluită tuturor în 2004, când a devenit cunoscută existența zborurilor ilegale de avioane cu militari americani care transportau presupuși prizonieri de război la Guantánamo sau la închisorile europene. Acum știm că acești presupuși „teroriști” au fost supuși torturii; o realitate pe care chiar organizațiile pentru drepturile omului o ignoră adesea. „Războiul împotriva terorismului” a redus vechea Europă la rangul de colonie; un act neprietenos, dacă nu ostil, care poate fi interpretat ca o formă de terorism de stat, prin faptul că pune viața privată a milioane de cetățeni la voia capriciilor imperiului. Dar afrontul la adresa dreptului internațional reprezentat de sechestrarea noastră va constitui probabil un punct de ruptură. Europa a dat naștere celor mai nobile idei: Libertate, Egalitate, Fraternitate. A avut o contribuție semnificativă la progresul științific, la apariția democrației. Acum nu mai este decât o palidă figură a ei: un neo-obscurantism amenință popoarele unui continent care, cu câteva secole în urmă, a luminat lumea cu ideile sale revoluționare și a stârnit speranța. Sechestrarea noastră ar putea oferi tuturor popoarelor și guvernelor din America Latină, Caraibe, Europa, Asia, Africa și America de Nord oportunitatea unică de a construi un bloc unit care să condamne atitudinea nedemnă a statelor implicate în această încălcare a dreptului internațional. Este, de asemenea, o oportunitate ideală de a intări mobilizarea mișcărilor sociale în vederea construirii unei alte lumi, a frăției și complementarității. Depinde de oameni să o construiască. Suntem siguri că popoarele lumii, în special cele din Europa, simt că agresiunea la care am fost supuși îi afectează și pe ei și pe ai lor. Și interpretăm indignarea lor ca pe un mod indirect de a ne oferi scuzele pe care ni le refuză încă unele dintre guvernele responsabile. 

Evo Morales Președintele statului plurinațional al Boliviei

Ion Minulescu prins între două iubiri ca o gâză într-un insectar

    Ion Minulescu a avut două muze: prima a fost soţia sa, Claudia Millian, alături de care a găzduit serate de pomină, la care venea toată lumea artistică a Bucureştiului dinainte de Marele Război. În perioada interbelică, poetul a întâlnit-o pe Rose Kritzmann, o femeie misterioasă care i-a rămas alături până la moartea lui. Scrisorile intime cu amanta sa au fost publicate în urmă cu trei ani şi dezvăluie o altă latură sentimentală a poetului.  Se poate spune că soarta a făcut ca Ion Minulescu s-o întâlnească pe Claudia Millian. Totuşi, şansa aceasta a fost mijlocită de primul soţ al artistei. În 1910, Claudia era proaspăt măritată, de numai un an, şi era studentă la Belle Arte. Scria poezii – opere frumoase, aşa că soţul ei a ţinut cu tot dinadinsul să i le arate lui Ion Minulescu. Tânără aspirantă, Claudia Millian era îndrăgostită de poezia lui Minulescu, el era taina ei cea mai de preţ. „Îl preţuiam – e prea puţin zis. Îi iubeam poezia. Era pentru mine o substanţă de viaţă. O învăţasem pe dinafară, o recitam în gând când eram singură, când mergeam pe drum, o citeam tare la şcoală cu colegele mele. Îmi creasem o viaţă intimă, eu şi poetul meu necunoscut, pe care nu doream să-l cunosc personal“, scria ea. Totuşi, l-a întâlnit. Împreună cu soţul ei, a mers la balul pe care „Tinerimea artistică“ îl ţinea la Teatrul Naţional. A fost un moment pe care nu l-a uitat niciodată. Peste ani, îi povestea mamei lui Minulescu întâlnirea lor: „Nu ştiu dacă ţi-ai închipuit vreodată minunea care se petrece lăuntric într-o asemenea seară de feerie şi de neprevăzut. Să ştergi realitatea şi să te laşi dus de închipuire. Să simţi viaţa că se transfigurează. Şi în această atmosferă animată, irupe un cavaler medieval. Poartă zaua împletită în fire metalice, brasarde şi genunchiere de armură, îşi ţine casca cu panaş în mână şi pe umeri îi flutură mantila de pelerinaj a cavalerilor. E mare cât un exemplar de muzeu. Vorbeşte volubil, cu gesturi largi şi atrage în jurul lui o seamă de travestiuri celebre: «Ion Minulescu», aud murmurându-se în jurul meu! Desprins din Romanţele lui, mi  s-a părut că pentru mine coborâse dintre zidurile crenelate ale unei cetăţi feudale. Cu un an-doi în urmă, citisem «Romanţa celui ce s-a întors». Atunci îi dădusem un chip în gândul meu, aşa cum şi-l închipuia imaginaţia mea romantică: subţire, palid şi cu ochii albaştri“. Din acea seară, Claudia a ştiut că ea şi Minulescu sunt sortiţi unul altuia: „Era poate o zi ca oricare alta, dar pentru mine semăna cu una din acele zile unice în care parcă auzi vocea zeilor dincolo de fiinţa ta şoptindu-ţi: «Zarurile sunt aruncate!». În ziua aceea două fiinţe se găsiră ca după o căutare îndelungată şi aveau să-şi aparţină una alteia, până la sfârşitul vieţii“. N-a greşit intuiţia Claudiei Millian. S-a căsătorit cu Ion Minulescu pe 11 aprilie 1914. Până ca România să intre în război, în 1916, ei au trăit cele mai frumoase vremuri. Minulescu şi-a desfăcut bagajul cu care se întorsese de la Paris şi a scos din el, fix în centrul Bucureştiului, frumoasele obiceiuri din La Belle Époque.Toată protipendada lumii artistice bucureştene se învârtea în jurul celor doi. Restaurantul Modern, Capşa, terasa Oteteleşeanu, cafeneaua Kübler – toate erau pline de poeţi şi scriitori, care mai de care mai gălăgioşi, adunaţi în jurul cuplului. Însă ca Minulescu nu era nimeni: „Vârsta aceea de aur nu s-a mai întors niciodată. Ion Minulescu era un alt Minulescu decât cel din vârsta maturităţii. Purta ochelari subţiri, în cadru vermeil. Avea o mustaţă roşiatică, tunsă, şi un obraz rotund, rumen, ca obrazul unei femei. Corect şi proaspăt îmbrăcat, dar niciodată «tiré à quatre épingles», se purta cu lavalieră, iar din buzunarul stâng al sacoului lăsa liber colţul batistei de linon, cu iniţiale brodate cu negru. Nu se despărţea de mănuşile de piele şi nici de baston, pe care îl preţuia ca pe un atribut necesar în ţinuta de stradă a bărbatului, aşa cum socotea pălăria, care îi acoperea fruntea puţin şi de sub care scăpa şuviţa groasă de păr, învelindu-i statornic o tâmplă. În jurul lui, tinerii din «Grupul nostru» şi  alţi scriitori făceau cerc, şi mai veneau «muzele» şi «necredincioasele boeme», iubitoare de aer liber şi de literatură“, scria, mai târziu, Claudia Millian. Zaiafeturile literaţilor erau găzduite adesea chiar în locuinţa cuplului Ion Minulescu-Claudia Millian. Înainte de război, au locuit pe Calea Dorobanţilor, la numărul 7, într-un apartament încăpător, cu camere înalte şi cu balcon din fier forjat, cum cerea moda. Locuinţele şi le-au decorat mereu împreună, ca un fel de ritual. Pentru ei era atunci perioada orientală – covoarele colorate, care le îmbrăcau pereţii şi podelele au rămas, peste ani, în mintea şi în fotografiile Claudiei. Boemul apartament era decorat cu „vase de alamă neagră şi aurie şi vase de ceramică persană în care aşezam mari buchete de plante mauve de litoral, pe care le strângeam vara pe falezele Tekirghiolului. Ani de zile trăiau florile astea, fără de apă, având în ele ceva din transparenţa şi duritatea cochiliilor marine“. Acolo, în intimitatea cuplului, printre cărţile aduse de la Paris de Minulescu, veneau toţi cunoscuţii lor. „Reuniunile noastre se caracterizau printr-o vervă «eclectică». Se vorbea despre tot şi despre toate. Problemele politice, vai, atât de tenebroase, de încâlcite, niciodată nu puteau fi elucidate. Nu se beau la noi decât cafele turceşti, care soseau în mai multe rânduri, când preparate de Minu, un cafegiu fără pereche, când de servitoarea noastră, destul de amatoare de asemenea reuniuni serale. Scriitorii se simţeau mai bine aici decât la Terasă, deşi acolo era leagănul boemilor, dar un divan elastic, de unde nu lipsea pisica neagră, cu ochii de aur, pe masă cutia cu ţigări de foi şi ţigaretele «Intim-Club», cafeaua în filigeane mari şi serenadele cântate de Minu cu umor bulevardier erau desigur ispite intime, dătătoare de huzur intelectual, şi erau o dulce legănare în colocviile pline de iscusite sugerări. Era aici un al treilea popas al boemei nomade: primul s-a petrecut în redacţia ziarului «Viitorul», al doilea, la academia-terasă şi acum cel de la noi“. 

 În 1916 a venit războiul şi, odată cu el, moartea. Primul care s-a dus a fost scriitorul Mihail Săulescu – el a fost unul dintre primii care au răspuns chemării la arme şi a murit în luptele de la Predeal, din toamna lui 1916. Minulescu şi familia lui trebuiau să plece din Bucureşti în Moldova, ca mai toată populaţia Munteniei. Cu două zile înainte de plecare, însă, artistul îi dă vestea Claudiei: fratele lui, Nolică, a murit la Turtucaia. Au lăsat în urmă apartamentul din Calea Dorobanţi, cu toate decoraţiile şi amintirile lui. Dar pentru că scriitorul trebuia să mai rămână în Bucureşti, fiind director de cabinet al Ministerului de Interne, i-a pregătit Claudiei o surpriză. A dus-o pe Văcăreşti, în casa plină de obiecte orientale a lui Zwiebach, „brocanteur“, după cum se prezentase el. Şi după ce a admirat toate frânturile de Bizanţ, negustorul a scos un cordon, anume ales de Minulescu pentru soţia lui. Accesoriul era din argint şi suflat cu aur, fiind decorat cu motive „entrelac“, precum cele de pe firidele Catedralei Trei Ierarhi. Aşa îi spusese Minu. După ce au stat un timp la Huşi, la coana Marghioliţa şi la domnul Donici, s-au mutat la Iaşi, pe strada Muzelor, fiind vecini cu fraţii-scriitori Ionel şi Păstorel Teodoreanu. Acolo, în capitala Moldovei, le-au îndurat şi ei pe toate, ca toţi românii: foamete, frig, boală şi tensiunea veştilor de pe front. „Văd războiul întors pe partea cealaltă ca o haină veche, a cărei căptuşeală păstrează în ea culori pline de viaţă“, i se confesa poetul soţiei sale, la întoarcerea în Bucureşti. Aşa, peticită de drama războiului, viaţa şi-a continuat cursul pentru Minulescu. Şi a fost bine. Şi-a cumpărat un apartament în Cotroceni, în Blocul profesorilor, locuinţă care astăzi este casă memorială – un loc unde avea să strângă o mică colecţie de artă. Viaţa familiei Minulescu a curs ca o apă de râu – pe alocuri lin, alteori repede şi tulburat, că aşa sunt artiştii. Au scris, au cutreierat ţara – mai mult poetul, căci ea rămânea acasă cu fetiţa lor, Mioara. Întâlnirile cu lumea bună a artei au continuat, iar faima lui Minulescu a trecut graniţele.  

Casa memorială a soţilor Minulescu este în cartierul Cotroceni Aprilie 1944 a fost o lună dezolantă pentru bucureşteni. Oraşul era bombardat şi sunetul de fundal era un strigăt continuu de ajutor. Capitala era în haos, nici lumină nu mai era – iar poetul se căznea tot cu cele literare: „Minu e ca un copil bun. Are încredere în grija şi în prevederile noastre. Ar vrea să citească, dar la lumânare nu poate“. Într-un Bucureşti aşa cum nu-l iubise avea să-şi trăiască ultimele zile Ion Minulescu. Pentru Claudia Millian, 4 aprilie nu a însemnat ziua bombardamentului, ci ultima zi când s-a plimbat la braţ cu soţul ei, pe Calea Victoriei: „Ne vom aminti mereu de această zi, oricât am trăi de mult şi oricât am fi de fericiţi. Eu măsor în gând fiecare clipă trăită, după aceea, şi fie-care întâmplare petrecută cu Minu, fiindcă acea zi nenorocită era preludiul morţii scumpului meu tovarăş de viaţă“. O săptămână mai târziu, Minulescu făcea atac de cord. Era 11 aprilie, ziua când ar fi trebuit să sărbătorească 30 de ani de căsătorie, iar poetul romanţelor murea de inimă. Pentru Claudia Millian era „cea mai cumplită pedeapsă“, iar el, Ion Minulescu, probabil o ultimă dorinţă ar fi avut: „Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,/ Şi lasă-mă să plec!“.

    O romanţă pentru mai târziu: aventura de 20 de ani cu Rose Kritzmann 

   Era o seară din anul 1926. Aflat printre spectatorii unei piese ce se juca la Teatrul Naţional din Bucureşti, Ion Minulescu zăreşte într-o lojă o femeie – a fost dragoste la prima vedere. Conştient de şarmul său, i-a trimis un bilet prin care o invita la el la birou, poetul fiind pe atunci chiar directorul teatrului. Aşa începea povestea de dragoste dintre el şi Rose Kritzmann, o evreică roşcată şi minionă. Dragostea dintre cei doi s-a consumat până la moartea artisului, în aprilie 1944 – putem spune, iată, că ea a fost motivul pentru care Minulescu a refuzat să plece din Capitală cu soţia şi fiica lui, în timpul bombardamentelor. În urmă cu trei ani, Muzeul Naţional al Literaturii Române a publicat un volum inedit de scrisori trimise de către Ion Minulescu amantei sale. Această comoară a stat mult timp în posesia anticarului Dumitru Grumăzescu, care le-ar fi cumpărat chiar de la o nepoată de-ale Rosei Kritzmann, împreună cu alte obiecte care au aparţinut misterioasei femei. Curios este faptul că despre existenţa lui Rose nu a scris nimeni. Nici memorialiştii vremii, nici biografii săi de mai târziu. Mai mult, Minulescu a fost extrem de atent cu această relaţie, tocmai el, care nu-şi ascundea micile escapade romantice – chiar Claudia Millian, soţia lui, povesteşte cum într-o zi l-a zărit în oraş cu o „amică“, dar nu a vrut să-l „deranjeze“. „EŞTI O GURMANDĂ SĂLBATICĂ ŞI VEŞNIC NESĂTULĂ“ Cât de pasională şi de mistuitoare a fost această dragoste pentru el, aflăm chiar dintr-o scrisoare: „Îmi dau seama că n-am să te pot domestici niciodată. Fiara cu chip de femeie fatală va sfârşi să devoreze pe omul idiot cu veleităţi de îmblânzitor de circ. Eşti o gurmandă sălbatică şi veşnic nesătulă, care înghiţi mâncările ce-ţi plac fără să te întrebi măcar ce anume mănânci. Mănânci de toate. Eşti femeia căpcăun care mănânci chiar oameni. Poftă bună! Ai să mori însă intoxicată fiindcă preferinţele tale merg spre alimente delicate pe care voluptatea privirilor tale aride le descompune mai-nainte de a le mesteca între dinţi. Din cea mai mică neplăcere provocată involuntar, tu faci un adevărat cataclism sufletesc. Este un fel de cutremur de pământ care distruge câte o parcelă din omenire. Ai să rămâi în istoria faptelor diverse tragice. Mi-e frică să mă mai apropii de tine şi, totuşi, laşitatea mea sufletească nu-mi îngăduie să te ocolesc. Când te voi întâlni pe stradă întâmplător mă voi mulţumi să te privesc după cum ani de-a rândul te-am privit fără să-ţi vorbesc. Nu voi mai trece însă pe strada Regală fiindcă mi-e teamă că iubindu-te iar voi face prostia să-ţi vorbesc din nou. Şi gestul meu de atunci îmi aminteşte mâna unui cerşetor lihnit de foamea obsesiei tale. Pomana ta însă mă doare. Iarta-mă că ţi-am cerut-o. Îţi sărut amintirea ta veşnică, singura mea suferinţă imensă, dulce şi iremediabilă“. „MINTE-MĂ FRUMOS CA SĂ MĂ PEDEPSESC SINGUR“ Chiar dacă acest set de scrisori deschid uşa către o parte secretă din viaţa poetului, în rândurile lor se regăseşte acelaşi Minulescu, acelaşi poet franţuzit, care îşi poartă bagajul simbolist: pe Rose o alintă „coccinela“, de la franţuzescul „coccinelle“ ce se traduce prin „buburuză“. Scrisorile pot fi, cu siguranţă, şi o bază solidă de (re)interpretare a scrierilor sale. „Nu sunt ce par a fi“ este un volum de poezii publicat în anii ’30 – un titlu misterios, descifrat, poate, abia în zilele noastre. Şi cum să nu ne ducă gândul la Rose poezia „Păpuşa automată“, cu versurile: „Cine eşti, păpuşă mică,/ Cu ochi verzi de levănţică/ Şi cu unghii de urzică?.../ Cine eşti, păpuşă blondă,/ Cu prezenţa vagabondă“. Mai ales când el îi scria aşa amantei sale: „Coccinelă scumpă, mersi pentru rândurile tale care mi-au fâlfâit astăzi ca nişte drapele tricolore într-o zi de sărbătoare naţională. Dacă aş fi sigur că le-ai scris cu inima după cum erau scrise cu cerneală, m-ai face poate să te iubesc şi mai mult, chiar dacă ai fi mai grasă decât cum ai plecat şi ar trebui să vin tocmai de la Moşi ca să te văd. Distanţa, de altfel, n-are nicio importanţă fiindcă în fiecare zi eu fac pentru tine un drum şi mai lung. Îl fac cu gândul, e drept,  dar cu gândul până la Valea Uzului. Este ceva mai departe decât cu tramvaiul până la Moşi. Fii drăguţă şi mai minte-mă din când în când tot aşa. Minciuna e singurul adevăr cu care se poate realiza frumos o femeie. Minte-mă însă frumos ca să mă pedepsesc singur că de atâta amar de vreme n-am parvenit încă să nu te cred. Şi la urma urmelor, dacă credem într-un Dumnezeu, care probabil că nu există, de ce n-am crede şi în greşeala aceluiaşi Dumnezeu care n-a făcut anume ca să ne înveţe să credem în ce nu există. Cred că te-ai limpezit la cap suficient ca să pricepi ce-ţi spun. La fel ce-mi spui şi tu mie, adică vorbe scrise pe hârtie în aşteptarea clipei când ţi le voi lipi direct de buze. Ale mele însă, jur că sunt scrise şi cu inima, nu numai cu cerneală. Dar ale tale, gânganie vagabondă? De când eşti tu şi blondă, tot femeie fatală eşti? Te pup, te pup pe buze grele de plumb ca să le poţi simţi acolo unde eşti. Cu cine însă în gând? Fă-mi plăcerea şi astăzi şi gândeşte-te numai la mine. Ai destul timp să te gândeşti şi la alţii. Sunt un pic origibil, sărac cu duhul care de trei ani aproape nu ştie să-ţi spună decât că te iubeşte. Dar când eşti în faţă îţi pot spune lucrul acesta la infinit fiindcă ştiu că n-am să te plictisesc. Şi la urma urmelor nu-mi pot aştepta pedeapsa decât la întoarcerea ta. Pa“.

   SCURT ÎNDREPTAR DESPRE BOII ÎNDRĂGOSTIŢI

 În aceste epistole pline de dragoste pătimaşă găsim un Minulescu gelos, dar şi un Minulescu care este parcă total dezarmat de puterea lui de seducţie. „Coccinelă scumpă, de când te-ai hotărât să te desparţi de toţi idioţii maniaci care pretind că nu pot trăi fără să te vadă în fiecare zi, mă gândesc mereu la tine şi parcă nu-mi vine să cred că o gânganie mică şi roşie ca tine a putut zbura aşa de departe. Nu cumva ţi-au crescut aripi de vultur?“, îi scria poetul. „Doamne, doamne dacă o coccinelă aşa mică făcea aşa rău unui bou aşa de mare, ce-are să păţească bietul bou de la un vultur de genul feminin care are şi cioc, şi gheare ascuţite. Boul, însă, e animal răbdător. Şi dacă până la întoarcerea ta nu se va metamorfoza în măgar – măgarul este un animal rău-crescut – are să te aştepte ca să-şi reia calvarul de ieri, de azi şi dintotdeauna. E o fatalitate, dragă, dar cum să trăim amândoi în România? Nu putem fi decât sau vultur, sau bou. Boul şi vulturul este vechea stemă a României. Vezi ce cult este dobitocul care te iubeşte? Te sărut cu toată dragostea mea personală şi a celorlalţi boi care poate nu ţi-au scris încă nimic“.

Sursa: FB

Cate dreptunghiuri intr-un "sfert de biscuit"?

Problema  propusa pentru site-ul be-logic.ro

Semi-patrat biscuit

Aflați numărul  maxim al dreptunghiurilor ( aici intră și pătrate) incluse în caroiajul unei foi de matematica obținut dintr-un pătrat de 10 x 10 pătrățele prin decuparea de-a lungul caroiajului imediat deasupra diagonalei si eliminarea părții superioare.

Autor 

Nicu Scutaru

A doua zi după asaltul fanilor lui Trump asupra Capitoliului

 Pe 6 ianuarie în plină ședință a Congresului american susținătorii lui Trump au luat cu asalt clădirea și au pătruns prin forță în sala de ședință!  Știm cum au evoluat evenimentele din transmisiile in direct ale televiziunilor noastre! 

Ce m-a uimit pe mine este conferința de presă a dl. Larry Gogan, guvernatorului statului Maryland, ținută la nici 24 de ore de la eveniment. Nu incercati să faceți o paralelă cu un eveniment similar petrecut la noi și mai ales cum au dat socoteala in fata presei, a poporului de fapt cei care au obligația să intervină pentru a reveni la ordinea de drept a statului democratic.

Aici pe blogul personal al guvernatorului găsiți conferința și răspunsul la întrebările jurnaliștilor: 

https://governor.maryland.gov/2021/01/07/transcript-january-7-press-conference/

Afișez mai jos conținutul conferinței de presă tradus in limba romana cu a jutorul lui Goagal:

Transcriere: Conferința de presă din 7 ianuarie

GUVERNATORUL HOGAN: Bună ziua. Mi se alătură locotenent-guvernatorul Boyd Rutherford, generalul-maior Timothy Gowen, adjutant general al Gărzii Naționale din Maryland și colonelul Jerry Jones, superintendentul Poliției de Stat din Maryland.

Ieri capitala națiunii noastre, sediul guvernului nostru federal și inima democrației noastre americane, a fost asediată într-un asalt violent și violent. În timp ce toți încă facem bilanțul a ceea ce s-a întâmplat și de ce s-a întâmplat, vreau să ofer o actualizare situațională a stării răspunsului de ieri din Maryland și a acțiunilor suplimentare pe care le-am întreprins astăzi.

Am fost în mijlocul unei videoconferințe ieri după-amiază cu ambasadorul japonez în Statele Unite, când șeful personalului meu a venit să mă anunțe că Capitolul SUA era atacat. M-am scuzat imediat de acea videoconferință și am convocat imediat o întâlnire de urgență a întregii noastre echipe de comandă unificate, inclusiv generalul Gowen, colonelul Jones, personalul nostru superior, consilierul nostru pentru securitate internă și liderii Poliției de Stat din Maryland și a Gărzii Naționale din Maryland

Am oferit imediat asistență Districtului Columbia, care a depus o cerere directă de sprijin pentru aplicarea legii prin intermediul Pactului de asistență pentru gestionarea situațiilor de urgență. L-am îndrumat pe colonelul Jones să mobilizeze imediat întreaga noastră forță mobilă de teren, formată din 200 de soldați de poliție de stat special instruiți din Maryland, pentru a asigura securitatea capitalei națiunii noastre. De asemenea, l-am instruit pe generalul Gowen să apeleze imediat la forța noastră de răspuns inițială a Gărzii Naționale Maryland.

Chiar în mijlocul acelei întâlniri cu echipa noastră de securitate, am primit un telefon de la liderul majorității casei, Steny Hoyer, care mă suna spunând că el și președintele Pelosi și senatorul Schumer erau toți împreună într-un buncăr nedezvăluit - au fost speriați într-o anumită locație nedezvăluită - că Poliția Capitolului SUA a fost copleșită, că nu a existat o prezență federală a forțelor de ordine și că liderii Congresului m-au rugat ca guvernator al Marylandului pentru asistență din partea Gărzii Naționale din Maryland și a poliției de stat.

I-am informat pe vorbitorul Hoyer și pe ceilalți lideri că o forță de polițiști împotriva revoltelor special instruiți, echipată pentru a răspunde la tulburări civile, precum și membri ai agențiilor de aplicare a legii aliate și locale, erau deja în drum spre Capitol. De asemenea, le-am spus că am autorizat mobilizarea Gărzii Naționale din Maryland și că sunt pregătit, dispus și capabil să-i trimit imediat în Capitol. Cu toate acestea, ni s-a refuzat în mod repetat aprobarea pentru a face acest lucru. Conform legii federale, primarul districtului Columbia nu are autoritate asupra Gărzii Naționale. Trebuie să primim aprobarea de la secretarul apărării înainte de a putea trimite Garda Națională Maryland peste graniță în orașul federal, în districtul Columbia. Așa că am avut puțin înainte și înapoi, încercând să obținem această autorizație. Între timp, nu am ezitat să continuăm să ne mobilizăm și să ne pregătim astfel încât, dacă și când vom obține în cele din urmă acea aprobare, să ne putem mișca imediat.

Aproximativ o oră și jumătate mai târziu, am primit un telefon pe telefonul meu mobil de la secretarul armatei, Ryan McCarthy, care ne-a dat autoritatea de care aveam nevoie pentru a ne putea muta în oraș.

Contingentul inițial al membrilor Gărzii Naționale din Maryland a fost primul care a ajuns la Washington din afara statului.

Tocmai m-am întors de la armeria D.C., unde am avut ocazia să mă întâlnesc și să mulțumesc unora dintre membrii Gărzii Naționale pentru serviciul pe care l-au făcut în această importantă misiune de a proteja capitala națiunii noastre. Le-am mulțumit pentru serviciile lor și le-am spus că acest atac asupra democrației noastre nu poate rezista.

Vreau doar să îi asigur pe toți americanii că statul Maryland va face orice și tot ce putem pentru a continua să asigurăm nucleul capitalei națiunii noastre și pentru a asigura tranziția pașnică a puterii.

Astăzi extindem misiunea Gărzii Naționale Maryland la Washington, D.C., prin inaugurare și sfârșitul lunii. Ca parte a unui efort coordonat cu forțele de ordine federale și locale, echipa de forță mobilă a Poliției de Stat din Maryland a oferit asistență de securitate pentru restabilirea păcii la clădirea Capitolului SUA aseară și, de asemenea, a asistat poliția metropolitană pe tot parcursul nopții cu aplicarea tocului încălcări.

Comandanții Poliției de Stat din Maryland comunică constant cu oficialii de aplicare a legii din D.C. și le-am asigurat că vom continua să oferim orice asistență suplimentară de care au nevoie.

Am vorbit cu primarul Bowser aseară și i-am oferit sprijinul deplin din Maryland în zilele și săptămânile următoare.

În plus, Poliția de Stat din Maryland, precum și Poliția Capitolului din Maryland, dintre care unele vedeți aici, au sporit securitatea în jurul complexului Maryland State House. Au existat mai multe incidente la capitalele statului și la conacele guvernatorilor din toată țara.

Este oarecum potrivit să abordăm acest atac rușinos asupra democrației noastre din această istorică House de Stat, care este prima capitală în timp de pace a Statelor Unite. La urma urmei, tocmai aici s-a născut tranziția pașnică a puterii în urmă cu 236 de ani, după ce a condus coloniile la victorie în războiul revoluționar. Generalul Washington și-a dat demisia din funcția de comandant șef al armatei continentale chiar aici, chiar acolo, în vechea noastră cameră a Senatului. La acea vreme, ideea că un lider militar ar transfera în mod voluntar puterea către reprezentanții poporului era practic de neconceput și era fără precedent în istoria omenirii. Dar acest act altruist a asigurat viitorul națiunii noastre ca republică democratică și ca lider al lumii libere.

Generații de americani și-au sacrificat viața, averile și onoarea sacră, astfel încât miracolul auto-guvernării și tranziția ordonată a puterii să devină banale.

În ultimele două luni, această tradiție sacră a fost atacată de propriul nostru președinte, care a ales să sufle flăcările urii și să inducă în eroare milioane de alegători prin minciuni și teorii ale conspirației, mai degrabă decât să înfrunte realitatea propriei înfrângeri.

Am crescut în umbra Capitolului Statelor Unite. Am stat cu mândrie alături de tatăl meu la vârsta de 12 ani pe podeaua camerei, în timp ce amândoi am depus jurământul de funcție, un jurământ de a susține și a apăra Constituția Statelor Unite. Pentru mine este clar că președintele Trump a abandonat acest jurământ sacru. Ceea ce am văzut în capitala națiunii nu a fost doar un atac asupra reprezentanților oamenilor sau a clădirilor istorice și a forțelor noastre de ordine. A fost un atac împotriva statului de drept, a fundamentelor autoguvernării și a celor care suntem noi ca americani. Gloata poate a spart sticla, dar nu au făcut-o și nu ne vor zdrobi democrația.

De la guvernanți și secretari de stat, justiție și Congres, instituțiile noastre s-au menținut ferm în fața acestei tentative de insurecție, dar rămânem într-un moment fragil și fiecare dintre noi, în special cei care dețin funcții alese, au de ales să face. Le putem arăta celor care se simt uitați că putem oferi de fapt soluții la problemele grave cu care ne confruntăm sau putem continua să perpetuăm această politică toxică, tribalismul înfuriat și ura. Putem fie să înfruntăm adevărul, fie să fim distruși de minciuni. Putem fie să coborâm în haos și rancoare, fie să ne ridicăm deasupra și să întâlnim acest test cu adevărat curaj și patriotism.

Niciodată nu aș putea să înțeleg o zi ca ieri în America. Dar nu voi rezista și nici un american nu ar trebui. Cred că vorbesc pentru mulți americani când spun: Este suficient. Destul de minciuni. Destul de ură. Destul de disfuncționalitate totală. Suficient.

Și promit să fac tot ce îmi stă în putință pentru a reconstrui încrederea în ceea ce face această națiune mare, pentru a vindeca rănile vechi mai degrabă decât pentru a le inflama și pentru a mă asigura că democrația - că poporul - prevalează întotdeauna.

Dumnezeu să binecuvânteze marele stat Maryland și Statele Unite ale Americii.

Cu asta, aș fi fericit să iau întrebări.

(Întrebare de pe microfon).

Ei bine, niciunul dintre noi nu a vorbit cu secretarul apărării, dar am fost repetat - generalului Gowen i s-a spus de mai multe ori de către Garda Națională la nivel național că nu avem autorizație.

De fapt, am fost la telefon cu liderul Hoyer, care ne ruga să trimită Garda. Îi striga prin cameră lui Schumer, care - și ei se întorceau înainte și înapoi spunând că avem autorizația. Și spun, vă spun, nu avem autorizația.

Așa că am avut de mai multe ori, l-am alergat pe stâlp, suntem gata. Nu aveți autorizație. Nu aveți autorizație.

Apoi am primit un telefon o oră și jumătate mai târziu din senin, nu de la secretarul apărării, nu prin ceea ce ar fi canalele normale. Primesc un număr pe care nu îl recunosc pe telefon. O iau oricum. Larry Hogan. Și este ca acest secretar al armatei, puteți veni cât mai curând posibil. Da, am așteptat. Suntem gata.

Nu vă pot spune ce se întâmpla la celălalt capăt al procesului decizional. Au existat multe speculații în mass-media cu privire la asta, dar nu știu ce se întâmpla în Casa Albă.

Întrebare de pe microfon).

Da, uite, aici sunt unde sunt. Cred că nu există nicio îndoială că America ar fi mai bine dacă președintele ar demisiona sau va fi demis din funcție. Mike Pence, vicepreședintele Statelor Unite, va efectua o tranziție pașnică a puterii în următoarele 13 zile până când președintele Biden va depune jurământul. Nu știu detalii, cum se va întâmpla asta sau dacă ar trebui să se întâmple asta, dar Cred că vicepreședintele Pence, care este un prieten și a fost de multă vreme, îi respect enorm, cred că a făcut ceea ce trebuie, a susținut statul de drept, a susținut constituția. Se speculează că ar fi fost implicat în luarea în cele din urmă a deciziei cu privire la Garda Națională. Nu știu. Dar avem nevoie de conducere chiar acum și trebuie să oprim toată nebunia asta.

(Întrebare de pe microfon).

Deci, avem 500 de membri ai Gărzii Naționale chiar acum. Avem 200 de polițiști de stat din Maryland și alte agenții aliate, dar acum sunt chiar în afara orașului. Aceștia și-au încheiat misiunea aseară cu succes și comunică, încă mobilizați și încă pregătiți să ofere orice asistență solicită de poliția metropolitană sau de poliția națională. Așteptăm următoarea misiune. Sunt chemați și mobilizați, dar nu iau măsuri directe chiar acum, în timp ce vorbim.

(Întrebare de pe microfon).

E greu de spus. Există timp pentru a urca. Deci, în discuțiile cu generalul Gowen, Garda Națională, trebuie - trebuie să se pregătească. Deci, decizia mea, împreună cu echipa noastră de securitate și general, a fost bine, nu vreau să aștept să obțin autorizația și apoi să pregătesc oamenii. Așa că am de gând să îi autorizez, așa că îi chemați, îi chemați, îi mobilizați. Și atunci vom fi mai aproape de a fi în oraș atunci când vom primi apelul.

A durat puțin mai mult, dar am fost primii care am ajuns. Maryland a fost primul gardian care a apărut.

(Întrebare de pe microfon).

Am protejat Capitolul SUA.

(Întrebare de pe microfon).

Și Biblioteca Congresului.

(Întrebare de pe microfon).

Nu. Încă avem garda care face - avem diferite echipe de oameni. Deci este ironic, dar ne-am concentrat ca un laser pe vaccin. Astăzi am trecut 100.000 de vaccinuri. Am avut o altă echipă de gardă desfășurată în județul PG pentru a-i ajuta cu vaccinurile lor, pentru că ieri am fost în județul Charles. Deci, încă folosim Garda pentru alte misiuni, dar acesta a fost un grup diferit de Gardă pe care a trebuit să îl trimitem pentru a ajuta la protejarea capitalei națiunii.

(Întrebare de pe microfon).

Au existat discuții în curs cu toate agențiile federale și toate agențiile noastre de stat cu privire la inaugurare. Suntem mereu implicați în asta. Dar această misiune specială de ieri, știi, părea să fie puțin disfuncțională.

Nu pot să explic, nu știu, nu cred că nici una din echipele noastre știe exact de ce nu a fost protejat Capitolul SUA și de ce această gloată perfidă a reușit să pătrundă. Dar tot ce vă pot spune este ceea ce am făcut imediat pentru a încerca să ajutăm la oprirea situației.

VORBITOR: Ultima întrebare.

(Întrebare de pe microfon).

GUVERNOR HOGAN: Ei bine, știu că întreaga noastră echipă și fiecare agenție vorbește cu agențiile federale și a fost de luni și luni, așa cum facem noi la fiecare inaugurare. Sunt sigur că toată lumea este îngrijorată cum să o facă în siguranță. Personal, nu am fost implicat în discuțiile din ultima zi sau cam așa ceva despre planificarea inaugurală, dar știu că continuă să continue și încearcă să se asigure că pot face acest lucru într-un mod sigur. Este unul dintre motivele pentru care avem, în plus față de noi, cred că avem alte cinci state, Garda Națională, cei 6.000 de membri ai Gărzii sunt acum în oraș și intenționează să fie disponibili până la inaugurare.

(Întrebare de pe microfon).

Sigur. Da, de fapt speram să ne concentrăm astăzi. Avea să fie despre unele dintre prioritățile noastre legislative și, bineînțeles, ne-am distras complet cu privire la lucruri mai importante.

Dar săptămâna viitoare cred că vom anunța - prioritățile noastre pentru sesiune sunt destul de simple: ne concentrăm pe răspunsul la virus și recuperarea economiei noastre. Și am avut o discuție grozavă și productivă ieri, înainte ca toate acestea să se întâmple, cu președintele și președintele Senatului despre care să vorbim, cred că toți împărtășim aceeași dorință, că cele mai importante priorități sunt Marylandenii care se luptă, afacerile care se luptă, ajutarea oamenilor obține asistența de care au nevoie, oferind o mai mare ușurare economică și continuând să lupte împotriva virusului.

Așadar, pe asta ne vom concentra și probabil că vom avea mai multe anunțuri săptămâna viitoare pentru a vorbi despre asta.

Mulțumesc.