Privesc şi ascult , fluierând , plângând

Prin cablu sau prin eter năvălesc în camera mea imagini şi sunete , se afişează pe sticlă si vibrează aerul .Aseară imaginile jucau cum un roi de albine, nu se lipeau de retină , fiind croite după acelaşi calapod ca şi cele de anul trecut din preajama Crăciunului , pâna când apare prezidentul Voronin , fost general al fostei armate sovietice (n-am verificat, dar i se potriveşte), stând la birou şi alăturea o imagine cu stema republicii de dincolo de râu despicată. Aud vocea de departe a reporterului despre intenţia marelui om vremelnic pe tron, de a îndrepta cât mai grabnic cu putinţă simbolurile ce însoţesc stema şi drapelul , ce au marele păcat că sunt asemenea cu cele ale României , apoi comemorarea a şase sute şi câţiva zeci de ani de viaţă a Moldovei (din mintea lui), căreia îi lipsesc câteva judeţe .
Stând privind şi auzind m-am trezit fluierând , dar nu a pagubă sau strident cum îi pe stadioane , la început molcom , nu stiam nici eu ce este , apoi mai tărişor şi tărăgănat în ritm de doină , de jele.
Gândurile minţii îmi aleargă prin istorie.
Când a început şi când se va termina calvarul basarabenilor, bucovinenilor, românilor?
După ani grei de gubernie ţaristă , o pauză de bucurie şi oblojire a rănilor , o jumătate de veac de republică sovietică şi iarăşi o pauză dar mai mică de bucurie şi căutare a neamului prin taigaua siberiană , un urmaş al muscalilor aciuat in zonă , ne spune că calvarul nu s-a terminat.(nu-mi scuz cacofonia)
Când fluieram asemeni unei balade , gândurile mi-au fugit la Ciprian Porumbescu zămislit din suferinţele neamului bucovinean adunate într-un veac de stăpanire străină pentru a cânta amarul şi dorul de libertate cu strune de vioară, fluieratul s-a stins şi am început a plânge , nu zgomotos , ci în surdină .
Nu pot să fluier şi să plâng deodată.