8 feb. 2013

Dracu' şi cu Taică-su


Foto: www.presidency.ro

Matelotul  se făcuse  frate cu Dracu' ca sa-l treaca puntea spre un al doilea mandat, şi ca drept răsplată, i-a pus la butoniera :   Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler!

Contra rasplată, ia te uită ce vorbe ne-a scos,  mai ieri,   Dracul:

Ponta şi echipa lui cântă după partitura unora ca Iliescu şi Dan Voiculescu, un imn al urii, disonant. În 1990 la Târgu Mureş, Martie negru, a fost regizat în mod diabolic pentru a servi restauraţiei Securităţii. Acest conflict interetnic sângeros a fost precedat de o serie de declaraţii antimaghiare. Iar declaraţiile de ură şi comentariile pe care le auzim zilele acestea – în special la televizor – sunt copiate, parcă, cuvânt cu cuvânt din acea perioadă.   (Vezi in intregime aici! )



6 feb. 2013

Maria Tanase (1)

Maria Tănase de-ar fi trăit o sută de ani, în anul acesta, 2013, i-ar fi împlinit. Aşa i-a fost ursita, să  împartă veacul în două nu ca pe un tort aniversar cu frişcă sau  cu ciocolată, ci ca pe o pâine din cuptorul de la ţară, ca pe o prescură,  din jumătatea ei, ea ne-a lăsat  nouă  românilor ca pe o moştenire sacră, toate cântecele ei. Aşa, ea pentru rămâni este  nemuritoare.