Domnişoara Panaitescu

De îndată ce păşeşte în curtea şcolii, văzând copiii alergând spre ea, îi dispare ca prin minune vălul tristeţii de pe faţă. Este de o frumuseţe aparte, o frumuseţe naturală. Are mersul maiestos ca de prinţesă, are vorba blândă şi domoală ca a unei măicuţe rugându-se, într-o chilie, la icoană.
Copiii sunt pentru sufletul ei un pansament miraculous, sunt un balsam. Uită de ea , uită de toate, de amintirile urâte, care-i zgândăre cu ghiare de pisică sufletul . Uită de gândurile negre care îi dau târcoale în serile când rămâne cu ea însăşi în casa prea mare pentru singurătatea ei, o casă cândva plină de viaţă .
Fetiţele o înconjoară, băieţii dau târcoale, unii mai şugubeţi pun corniţe celor din faţă. Toţi vorbesc deodată, glasurile cristaline o trezesc la viaţă. Îşi simte sufletul uşor.Se simte miruită. O stare de înălţare o cuprinde. O mare minune se petrece cu ea. Aşa de dragi îi sunt copiii, încât dacă ar putea ar fi pentru ei de-a pururi, o mânăstire, o catedrală.
Ca albinele ce împresoară regina, copiii o învăluie ca o eşarfă vie, vor să fie cât mai aproape, să fie mângâiaţi pe creştet. Învăţătoarea şi copiii - un alai domnesc, se deplasează spre sala de clasă.

-Domnişoara Panaitescu, vă aduc eu catalogul la clasă, îi spune, zâmbind, o învăţătoare tinerică.

- Mulţumesc, îţi rămân îndatorată. Au rămas tot mai puţine colege care îmi spun: domnişoara Magda! gândi cu nostalgie, păşind pe piedestalul de la catedră.

- Vreau să ies eu la tablă , doamna învăţătoare, va rooog!

- Nu pe ea! Pe mine! Vă rog, pe mine! Eu ştiu lecţia cel mai binee!

- Doamana învăţătoare, Vlăduţ mă trage de codiţeee! Eu îl bat, daca nu mă lasă-n pacee!

- Pâ-râ-cioa-sa! Pâ-râ-cioa-sa! Să n-o credeţi ce spune, doamna învăţătoare!

Era mică, era la agradiniţă când întrebată fiind ce se va face când va fi mare, răspundea repede fără să se gândească la altceva decât că se va face învăţătoare.
A avut de la cine să înveţe, nu numai de la mama care era profesoară. Până să termine gradiniţa îşi spunea că aşa va fi şi ea bună şi iubitoare ca doamna educatoare. Apoi când era în clasa a patra deja visa cum va explica şi ea, la fel ca învăţătoare, cum se rezolvă o problemă, care sunt principalele forme de relief ale ţării, le va citi copiilor din cele mai frumoase basme.

- Astăzi nu scot pe nimeni la tablă. Să vă văd cât de bine aţi înteles ce este o compunere, rupeţi de la mijlocul caietului o foaie dubla … scrieţi titlul! Cea mai frumoasa amintire!

Oare am avut şi eu amintiri de neuitat, amintiri frumoase? Atunci când am luat pentru prima dată premiul întâi pe clasă? Să fi trăit cea mai mare bucurie când am luat din prima examenul de admitere la cel mai bun liceu? A fost o bucurie mai mare ca aceea pe care am simţit-o când m-am găsit pe lista de reuşiţi la facultate? Sigur toate acestea au fost momente frumoase din viaţa mea, dar când m-a sărutat pentru prima data un băiat … când m-a sărutat Virgil, este oare aceasta cea mai frumoasă amintire?
Atunci să fi început dragostea şi iubirea noastra , ca două flori într-o singură glastră?
El era mai mare cu doi ani decât mine. Eram într-a şasea, când am fost aleasă să fac parte din formaţia de dansuri a şcolii. Nu mai ştiu cum s-a întâmplat , cine a hotărât să formăm o pereche, să jucăm, să dansăm împreună, eu şi Virgil. De unde să fi ştiut că ne întâlnise soarta. Aşa-mi era scris în cartea vieţii .

(va urma)

O, brad! ce semn ne dai !?

Bradul de Crăciun montat în Piaţa Sfatului s-a frânt, a căzut. Da, cu puţin timp înainte de a i se agaţa ultimile ghirlande din lungul sirag de mii de metri, ultimile globuri din cele mii, s-a prăbuşit, s-a culcat pe caldarâmul de piatră, s-a predat, a refuzat să joace rolul de păpuşar al lui Moş Crăciun. - Ce brad înalt a fost, domnule! Cât un bloc de opt etaje, să nu zic zece. Dar ce globuri mari erau prinse de crengi! Ca etate, avea cu mult peste un veac. Pe vremea primului rege din ultima dinastie era un brăduţ. - Ce legătura are monarhia cu prăbuşirea bradului lângă clădirea veche a primăriei? Nu, domnule! Ăsta-i un semn de Sus, vă spun eu, şi este de rău.- Ce spui domnule!? Sa fie ăsta un semn că nu o să avem guvern până la Crăciun? - Nu domnule, nu a fost bine ancorat … în realitatea pieţii. Mare lucru să nu fie un semn că începe recesiunea şi la noi. Când marea criză bate la usa, domnule! nimerit este să aşteptăm pe Moşul cu un brad mic, mai mic decât toţi brazii care s-au montat vreodată-n piaţă. De ce tocmai anul acesta să avem cel mai înalt brad ? Cineva, daaa! ne spune să nu ne mai lăcomim, să nu ne mai lăfăim.Mai puţină aroganţă domnilor! De la prea mult consum o să ni se tragă tot răul. Asta-i marele semn, domnule! -Nu, domnule! Hai să fim seriosi! Fugi cu pisica neagră de aici. Furtuna, furtuna, ai uitat de furtună! Dacă nu se stârnea acea vijelie taman când mai erau câteva ghirlande de agăţat, ne uitam cu admiratie la cel mai înalt brad montat vreodată într-o piaţă. -Domnule , ascultă la mine, vă spune un om care a văzut multe la viaţa lui. Aici şi-a băgat coada Muma Pădurii. Ea, muma urâtă ca ciuma nu credea că i se va lua şi ultimul brad de pe versant. Neavând unde să se ascundă, de mânie a stârnit o furtună, pe care a venit călare până în piaţa în care oamenii au înfipt bradul. Agăţată de turla primăriei în bătaia vântului, suieră ca steagul dacilor. Am văzut eu, cum mă vezi şi cum te văd. Vorbele şi ocările ei, nu se aud, sunt luate de vânt şi duse peste ţară: - Nu vă mai săturaţi. Orice ar fi, dar să fie cât mai mare. Vreţi cu toţii la guvernare! Pe vreme de criză ar trebui să fugiţi de guvernare ca de ciumă. Nu va mai ajunge cheresteaua! Aţi tăiat până aţi dezvelit dealurile, văile şi munţii, de nu mai am unde să mă ascund. Cine a mai văzut, să stea la vedere Muma Pădurii. Oamenii trebuie să ştie că eu exist, doar atât! Nu-i suficient? Ei, drăcie! Până aici v-a fost! -Nu, domnule! Nu trebuie să ne aplecăm urechea la ce zice Muma. Să plece cu furtuna ei, să se ducă ca o nălucă de unde a venit. Nu ai brad împodobit, nu vine Moş Crăciun. E destul de clar. Nu există altă variantă. A venit în fiecare an, fie că era sărăcie, sau molimi, sau războaie. De ce să nu vină şi anul ăsta? -Să vă spun eu cum stă treaba cu bradul umilit. E un mare semn aici, numai cine nu vrea să vadă, nu vede. Vor veni vremuri grele, va spun eu, care am vazut multe la viaţa mea. Ne amăgim cu Mos Craciun, că avem de toate, ca vom pune porcul pe masă, dar nu este aşa. O să vedeţi voi! O să vina ziua când o să-mi daţi dreptate! Vin zile de bâlbâială. Nu vedeţi ce greu se încheagă un nou guvern? Până la urmă se va arunca un guvern pe masa de Crăciun , dar va fi unul de strânsură, pentru cel mult un an. - Du-te domnule! Nu ne mai speria cu muma, cu ciuma, cu recesiunea, cu pomul brăbuşit , cu semnul rău! Uite-i! Vin cu un nou brad! E mai mic!? De ce aşa mic? Să ştii că şi ăsta e un semn!