Intre Alb si Negru

Negru şi Alb! sau Alb şi Negru! Mie îmi sună mai optimist ultima afirmaţie.  Dacă Albul scoate  la iveală totul, şi  ceea ce se găseşte în cel mai ascuns ungher, Negrul ascunde, nu lasă să răzbească nimic văzului. Cel mai la îndemână îmi este afirmaţia: “Ce suflet negru are omul acela!”  (Eu? Nu!).

Simt că este o diferenţă enormă între Alb şi Negru.

Uneori Albul e aşa de mare şi de întins că pare de necrezut că de multe ori este omis. Aceeaşi soartă o au faptele bune ale unor oameni de omenie (omenia e specifică omului şi nu animaleor). Nu se spune unuia cu sufletul bun şi iubitor: “Ce suflet Alb are”.  Albul este ceva mărinimos, el  ne   dă iluzia că nici nu există. Sau poate e iluzia ce ni se creează  când te obişnuieşti cu binele! 

Aşa că între Alb şi Negru este şi o distanţă enormă, nu ştiu cum s-ar putea măsura ( nu vorbesc de lungimea lor de undă).  Aş înclina să spun , cel puţin aşa simt, între Negru şi Alb există o depărtare fără margini, infinitul le desparte.  Acolo, la infinit, trebuie să se facă o diferenţă între Alb şi Negru, nu pot sta împreună. Albul ar fi infinitul cu semnul plus, iar Negrul infinitul cu semnul minus. Aşa văzute, mă înspâimântă distanţa ce le separă!…( Aşa ar trebui să fie şi depărtarea dintre Rai şi Iad). Pentru a scăpa de această uimire, va trebui să  adaug Albului şi adjectivul – pur. Trebuie să acceptăm, ceea ce şi vedem, că există  Alb murdar. Că doar oameni suntem , ne tragem din Adam, păcatul dintâi. Negru este negru, nu pot să spun Negru pur, sau Negru murdar. Negru e negru cum Dracul e Drac ( nu există Drac mai puţin rău sau la limită să spunem Drac bun!).Uneori când mai ai o bucată de pâine pe masă se spune: Nu e dracul aşa negru cum pare! Asta e o afirmaţie care  te anesteziază în faţa Negrului. 

Atunci, fără a obosi să  gândim, putem spune că Dumnezeu este Albul pur! Lumea se scaldă în oceanul dintre Alb şi Negru. O lume în ambalaj multicolor.  De unde şi expresia: Raiul este pe Pământ! Dacă Albul ar fi peste tot, pe Pământ … nu am vedea nimic, poate în cel mai fericit caz am auzi. Ce ne va fi dat urechilor să auzim! Câtă jale, câte suspine! Ne vom plânge o vreme, căci  pănă la urmă  vom învăţa să vedem lumea prin Alb, adică cu alţi ochi! Cred că asta vrea să ne spună scriptura: Împărăţia lui Dumnezeu! 

Pănă atunci să ne bucurăm de minunăţiile vieţii dusă  în spaţiul şi timpul dintre Alb şi Negru! … 

În timp ce am scris în spaţiul acesta strâmt,  mi-a ţinut companie o cafea neagră… (o fi şi albă?). Din ea a mai rămas  zaţul şi ...aroma, o  simt răspândită în jurul meu…între Alb şi Negru!

Lumina în noapte

Veştile proaste  curg prin unele canale ale mass-mediei autohtone cum curg prin canale apele murdare şi rău mirositoare ocolind  staţiile de epurare. Sunt şi canale, este adevărat, nu multe la număr, prin care circulă ştiri ca o apă bună de băut sau în cel mai rău caz ca un ceai de anghinare - e folositor şi ăsta, când ai bila blocată! 

Aseară am ascultat  la RRA  – dacă în  timp ce baleiezi  tastele pentru a călători prin ungherele virtualului, urechea îţi este lejeră şi open,  e păcat să nu o foloseşti, îţi este deajuns una dacă nu-ţi place stereo-   o emisiune cu un invitat de excepţie, fost deţinut politic, inventator, scriitorul Dumitru  Dan Lucinescu!  

Nu mi-am propus aşa cu dindinsul, aşă că am prins emisiunea pe la jumătatea ei. Pănă m-am lămutit, la început credeam că este o poveste radiofonică, fiindcă vocea era ca a unui artist, adică a unuia cu ceva experienţă de a vorbi unui public.  Apoi mă întrebam ce vârstă o avea cel care vorbeşte. Cum relata - cu vervă şi cu o frecvenţă ridicată a succesiunii vorbelor- despre unde ultrasonice, spectru de frecvenţe, brevet de invenţie, îmi zic că o fi un tânăr plecat la o şcoală stărină cu ştaif şi  urmează să ne spună dacă se mai întoarce sau nu în ţară. He-he! Nici vorbă, bătrâne! Mi-am ascuţit auzul, adică mi-am trecut sistemul auditiv în regim dolby- să nu mai aud nimic în jurul meu decât doar acea voce.  

După ce s-a terminat emisunea am căutat banda audio şi am ascultat începutul ei, pe care îl pierdusem. Dumitru Dan Lucinescu este unul dintre cei- puţini rămaşi în viaţă- de la care avem şansa să citim pe viu  istoria României de dinainte de cea de-a două conflagraţie a secolului trecut şi pănă astăzi. 

Mai întîi  elev cadet  la Liceul militar N. Filipescu apoi Ştefan cel Mare din Cernăuţi, apoi  elev la Şcoala militară de aviaţie, pe care a părăsit-o pentru a merge la facultatea de matematică şi fizică din Iaşi. A fost student al  marelui fizician Procopiu. În 1948 a fost arestat- a intrat într-o recreaţie mare de 15 ani de “călire”  prin muncă, reeducare- vocabularul vremii acelea- în închisorile comuniste. A ieşit din „intuneric” tot aşa  cum a intrat, adică cu aceleaşi principii sănătoase de viaţă: credinţă, neam şi rege! (din păcate nu există o corespondenţă cu timpul nostru pe care îl trăim). 

O rectificare: a pierdut ceva acolo în „subteran”, a pierdut tinereţea!

A reluat studiile universitare pe care le-a finalizat cu notă maximă. Astăzi deţine  brevete de invenţii în domeniul undelor ultrasonice. Între timp a devenit scriitor! Ultima carte lansată -  13 iulie 2011- Întoarcerea din neguri. 

 Câte vieţi să-i fi fost într-una de a reuşit să străpungă barierele, de “sărmă ghimpată”, care i-au fost presărate (şi prea sărate)  în cale?

Banda audio, Semnături celebre, moderatoare, Mihaela Helmis:

Inventatorul şi scriitorul Dan Lucinescu

  

Mulţi ani să ne trăiţi pentru a ne fi  o sursă de lumina ca reper   pe drumul întunecat al vremii!